Qui bono? Cine profită?

"Cine nu cunoaşte adevărul, este un ignorant.
Dar cine cunoaşte adevărul, şi spune despre el că este o minciună, acela este un ticălos!"


                                                      Bertold  Brecht,   "Viaţa lui Galilei"

 

„Un doctor ce prescrie medicamente identice pentru doi indivizi diferiți  și se așteaptă să obţină rezultate identice, poate fi corect clasificat drept un pericol social”.

                                                                    Lin Yutang

   Acest Site este dedicat tuturor celor care doresc să fie mai bine informaţi, să cunoască şi părerile alternative, de multe ori critice, de cele mai multe ori ignorate şi luate în derâdere, ale celor care nu sunt de acord cu dictatura medicinei alopate şi a concernelor farmaceutice.

   Sper ca aceste rânduri să aducă informaţii utile celor aflaţi în faţa unor decizii personale foarte importante, în situaţii grele în care sunt ameninţaţi de o afecţiune cronică, care trebuie să decidă în acceptarea sau refuzarea unor terapii severe, cu foarte multe implicaţii.

  Îmi doresc ca nimeni să nu mai pornească pe o "cale" terapeutică fără a ştii exact cu ce va avea de a face pe acest drum şi mai ales cu ce se va alege la capătul drumului.

  Şi mai ales îmi doresc ca nimeni să nu mai accepte terapii dubioase doar din FRICĂ şi IGNORANŢĂ.

  Puneţi-vă mereu întrebarea: Qui bono?
  Cine profită? Pacientul, medicul sau industria farmaceutică?

Medicii nu înţeleg statisticile asupra cancerului

 

 Medicii alopaţi se lasă induşi în eroare (oare?) de rezultatele eronate ale statisticilor şi astfel supraevaluează beneficiile depistării timpurii a cancerului.

 

(Articol apărut in ziarul „Süddeutsche Zeitung“ Nr. 65 din17/18 Martie 2012)

 

   Cel puţin o dată la doi ani atât eu cât şi soţia mea suntem efectiv „bombardaţi” cu tot felul de scrisori-invitaţii la campaniile naţionale (de aici din Germania) de depistare timpurie a cancerului. Îndeosebi a celui mamar sau a celui de prostata. Daca nu dăm curs primului „val” de invitaţii, suntem terorizaţi cu un al doilea val. Desigur, prezenţa nu este obligatorie la un astfel de control, costurile sunt preluate de asigurările de sănătate iar scrisorile conţin convingătoare fraze pline de argumente benefice ale „screening”-ului preventiv contra cancerului. Argumentul principal este acela că datorită acestor campanii de descoperire timpurie a cancerului, „rata supravieţuirii” a crescut simţitor, ceea ce sună cumva a succes, vindecare, noroc....   Ei bine, NU; nu participăm la astfel de campanii de „hai să ne aflăm în treabă”, nici eu şi nici soţia mea. De ce? Că doar nu costă nimic! Şi nu este oare bine să afli din timp dacă ai cumva o problemă de sănătate? Ba da, în principiu este bine. Doar că.....

    Doar că se ştie deja că testele cum ar fi de exemplu Papanicolau, pentru cancerul de col uterin sau cel pentru cancerul de prostată au o marjă de eroare care depăşeşte în ambele sus-numite cazuri, procentul de 50%. Cu alte cuvinte, un test din două este eronat. Iar eu nu am de gand să joc „alba-neagra” cu sănătatea şi nervii mei. Iar mai apoi, medicina alopată bazată pe evidenţe, aşa cum îi place să se răsfeţe şi cum încearcă să ne facă să credem, se bazează şi in acest domeniu (ca de altfel în foarte multe altele), al descoperirii timpurii a cancerului, pe o serie de statistici care, aşa cum vom vedea în articolul de mai jos, sunt complect ( şi nu mă îndoiesc că şi voit) eronate.

    Dar înainte de a vă prezenta articolul apărut într-unul dintre cele mai mari şi serioase ziare din Germania, vreau să vi-l prezint şi pe autorul lui. Este vorba de Patrick Illinger, născut în 1965, şeful resortului de ştiinţă de la sus-numitul ziar.  Domnia sa a studiat fizica, în care şi-a obţinut şi doctoratul. După mai mulţi ani de activitate în domeniul cercetării, a devenit şi jurnalist corespondent la diferite ziare, reviste şi posturi de radio germane, printre care „Bayerische Rundfunk”, redactor la bine-cunoscuta revistă „Focus”, iar în anii din urmă, redactor pe probleme ştiinţifice la „Süddeutsche Zeitung”.  

    Şi acum, iată traducerea articolului respectiv:

 

   O rată de supravieţuire crescută – asta sună bine, sună e succes şi a sănătate curată…

   Şi totuşi, deşi foarte mulţi medici se bazează şi fac referire la aceste statistici, ele nu sunt nimic altceva decât un joc matematic al cărui rezultat este… zero, nul, nimic.

   Fie în mod eronat, fie intenţionat, atunci când este vorba despre „depistarea timpurie a cancerului“ medicii şi grupurile lobiiste jonglează cu procente care sunt complect irelevante, ba chiar care induc intenţionat în eroare (vezi graficele de mai jos).

 


 

  1. Deformări statistice cauzate de supradiagnostic (exemplu fictiv pe un grup de 3.000 de persoane).

    Traducerea textului, începând cu coloana din stânga, sus:

Ohne screening

Fără screening: 2.000 de persoane dintr-o populaţie sau grup capătă cancer, care însă nu este descoperit în timpul vieţii şi care nici nu duce la deces (Nota Qui bono: se ştie deja că practic fiecare om capătă de-a lungul întregii sale vieţi de circa 6-8 ori o tumoare cancerigenă; acestea însă de regulă sunt rezolvate de către sistemul imunitar al persoanei respective, astfel că respectivele tumori nu se dezvoltă şi nici nu duc la decesul persoanei).

În cazul a 1.000 de persoane cancerul se manifestă concret şi duce la decesul pacientului. Rezultă deci, (în coloana mică din dreapta, cu procente de culoare mov-închis) că după 5 ani, din grupul respectiv de 1.000 de persoane, 60% sunt decedate, 40% sunt încă în viaţă.

           Traducerea textului pentru coloana din dreapta:

Mit Screening

Cu screening: La 3.000 de persoane este depistat cancer, în baza screening-ului pentru depistare timpurie. În cadrul acestor 3.000 de persoane se află şi cele 2.000 care nu au o evoluţie fatală (deces). Astfel, procentul „supravieţuitorilor“ după o perioadă de 5 ani creşte radical, deşi numeric, ca şi număr de decese, el rămâne neschimbat (compară cele două coloane scute de culoare mov-închis)! 





  1. Deformări statistice cauzate de diagnoza timpurie (exemplu fictiv):

 

Şirul de sus (ohne screening – fără screening): la vârsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe (nu se manifestă încă simptomatic). La vârsta de 67 de ani cancerul devine manifest. La vârsta de 70 de ani pacientul decedează. Rata de supravieţuire de 5 ani nu este depăşită, deci avem aici un procent nul (0%), căci între diagnostic (67 de ani) şi deces (70 de ani) nu sunt decît 3 ani!

 

Şirul de jos (mit screening – cu screening): la vîrsta de 59 de ani pacientul se îmbolnăveşte de cancer, fără însă să observe; la vârsta de 62 de ani, ca urmare a unui screening, pacientul primeşte un diagnostic de cancer; la vîrsta de 70 de ani pacientul decedează. Deoarece însă între diagnosticul dat la 62 de ani şi vârsta din momentul decesului (70 de ani) au trecut mai mult de cinci ani, rata de supravieţuire de 5 ani atinge un procent de 100%

 (Că pacientul tot atunci decedează, cu sau fără screening, cu sau fără terapie, asta e treaba lui. Nouă însă ne-a ieşit fain statistica asta, nu-i aşa?)

 

 

 

      Deci, cum rămâne cu pacientul, atunci când acesta cere sfatul unui medic asupra efectuării unui test de depistare timpurie? Centrul Harding pentru competenţa riscului de la Institutul Max-Planck din Berlin (care se ocupă cu instruirea şi formarea cercetătorilor) a chestionat în această privinţă peste 400 de medici din USA. Iar rezultatul a fost dezolant: marea majoritate a medicilor NU ÎNŢELEG NIMIC DIN STATISTICILE PENTRU CANCER!!!

      O unitate de măsură centrală în toate aceste studii este aşa-numita „rată de supravieţuire pe 5 ani“. Aceasta desemnează procentul de pacienţi care se mai află încă în viaţă la 5 ani după diagnosticarea cu un cancer. În cazul în care, în studiile farmaceutice efectuate pe diferite preparate, se compară două medicamente anticancerigene, atunci desigur că această rată de 5 ani ne spune multe despre eficacitateaunui anumit preparat sau variante terapeutice. Însă dacă punem întrebarea, cu cât contribuie controalele (screeningurile) pentru depistarea timpurie la salvarea vieţii unui pacient, răspunsul este nimicitor: cu NIMIC. Din acest punct de vedere controalele sunt complect lipsite de valoare! Două efecte pur statistice conduc automat la un ridicat procent al ratei de supravieţuire, deşi in ultimă instanţă nu a fost salvată viaţa niciunuia dintre pacienţi!

     Iar motivele sunt:

- în primul rând, atunci când la un pacient cancerul este depistat timpuriu, pacientul trăieşte mai mult (de 5 ani) chiar şi dacă nu efectuează nici un fel de terapie!

- în al doilea rând, dacă sunt controlaţi mai mulţi oameni, se descoperă tumori care de la sine nu ar fi fost observate şi nu s-ar fi făcut remarcate de-a lungul întregii vieţi. Astfel deci se descoperă mai multe cazuri de cancer, multe dintre ele nepericuloase, iar numărul cazurilor de cancer urmat de deces scade astfel procentual. Şi în acest caz, în mod real şi obiectiv, nu a fost salvată viaţa, ca urmare a procentului ridicat de supravieţuire, nici măcar a unui singur pacient!

           Pe scurt spus, totul nu este altceva decât un artificiu matematic, statistic!!!

Sau cum spunea cineva foarte bine:

              "Să nu nu crezi niciodată decât statisticile pe care le-ai falsificat tu însuţi."

.

O rată ridicată de supravieţuire poate însemna chiar un fapt negativ

   Deci, o rată ridicată de supravieţuire, luată în sine, singură, nu este în nici un fel o dovadă a utilităţii campaniilor de recunoaştere timpurii a cancerului. Aici este definitorie, hotărâtoare, o altă unitate de măsură: numărul totat de decese din cadrul totalului unei populaţii. Doar acest element (unitate de măsură) poate oferi un răspuns la întrebarea: campaniile de depistare timpurie salvează vieţie oamenilor respectivi?

   Un screening care nu duce la o creştere a ratei de vindecare, eventual prin faptul că tumorile descoperite timpuriu pot fi vindecate sau mai bine terapiate, poate constitui chiar un factor dăunător: pacientul respectiv trebuie să poarte mai mulţi ani povara inutilă a unui diagnostic de cancer. Şi pe deasupra trebuie să se supună unei grămezi de intervenţii, de la recoltarea de ţesuturi pînă la operaţii de îndepărtare a tumorilor, chiar şi în cazurile în care, fără a fi depistat timpuriu, cancerul s-ar fi rezolvat de la sine.

    Jumătate dintre medicii chestionaţi de către cercetătorii de la Institutul Max-Planck erau absolut convinşi că descoperirea timpurie a cât mai multor cazuri de cancer este o dovadă a faptului că aceste „screening“ salvează vieţile oamenilor, pacienţilor. Trei din patru medici văd în procentele mari din statistici referitoare la rata de supravieţuire, o dovadă a faptului că aceasta salvează vieţie oamenilor.

   Cercetătorii de la Max-Planck au pus la dispoziţia medicilor respectivi două statistici, ambele referitoare la cancerul de prostată, fără însă a dezvălui faptul că este vorba de această formă anume de cancer. Într-una dintre statistici, rata de supravieţuire ca urmare a screeningului a crescut de la 69 la 99%. În cealaltă statistică numărul de decese din întreaga populaţie scădea de la 2 la 1000 de cazuri, la 1,6 la 1000 de cazuri. Întrebarea pusă medicilor participanţi la chestionar era: care dintre cele două „screening“-uri îşi certifică utilitatea, respectiv care dintre cele două ar trebui recomandată pacienţilor?

    (Poate o să vă întrebaţi: de ce nu li s-a spus medicilor că în statisticile respective era vorba de un cancer de prostată? Păi simplu, cancerul de prostată are una dintre evoluţiile cele mai lente, astfel că şmecheria cu „5 ani de supravieţuire“ nu funcţionează aici, aceşti 5 ani fiind depăşiţi ca urmare a evoluţiei lente a cancerului de prostată).

    Prima statistică suna atât de convingător, încât 80% dintre medici au optat pentru aceasta, considerând-o ca fiind „salvatoare de vieţi“. 69% dintre medici au declarat că vor recomanda (în mod definitiv) pacienţilor un control de depistare timpurie în baza acestei statistici (care în sine este complect irelevantă).

    În cazul statisticii privind scăderea numărului de decesse, doar 60% dintre medici au considerat-o ca având un efect pozitiv. Şi doar 23% dintre aceştia s-au exprimat în ideea recomandării unui screening în baza rezultatelor acesti statistici. Scăderea mortalităţii de la 2 la mie, la 1,6 la mie, li s-a părut medicilor a fi un element marginal.

    (Şi aici am putea discuta şi filozofa pagini întregi asupra acestui aspect, anume a cât de importantă pentru medici este salvarea şi a unei singure vieţi omeneşti? Se pare că nu este cam deloc importantă! Păi în acest caz, ce altceva este pentru Dumneavoastră important, Domnilor?)

     În momentul în care respectivilor medici li s-a arătat cum numărul de cazuri de cancer creşte ca urmare a unui screening, majoritatea acestora a considerat şi acest element ca fiind o dovadă a beneficiilor aduse de depistarea timpurie. Doar că şi această statistică este complect irelevantă în momentul în care nu se ia în considerare numărul real de vieţi salvate ca urmare a screeningului.

 

Cele două ERORI ale depistării timpurii a cancerului

   Controalele în masă în direcţia afecţiunilor cancerigene sunt doar atunci utile, când sunt salvate vieţi omeneşti!

Pentru a sublinia foloasele unui control de depistare timpurie se argumentează cu rata ridicată de supravieţuire pe 5 ani. Doar că această unitate de măsură este lipsită de valoare.  Două efecte pur matematice pot crea procente impresionante, chiar dacă prin aceasta nu a fost vindecat nici măcar un singur pacient mai mult decît ar fi fost fără screening.

    De aceea,

     O STATISTICĂ CU O RATĂ DE SUPRAVIEŢUIRE RIDICATĂ NU CONSTITUIE ÎN NICI UN FEL O DOVADĂ CĂ A FOST ATINS SCOPUL DORIT, ŞI ANUME ACELA DE A AVEA MAI PUŢINE DECESE CAUZATE DE CANCER

 

                                                                                                Traducere : Qui bono

 

Cele mai noi articole !!!

 

Ultimul articol in Site !!!

 

 

 

-  Medicii nu înţeleg statisticile asupra cancerului - 02.06.2012

                                              vezi imediat mai sus

 

- Tinitus - 28.05.2012

                 vezi în Medicina integrală sau click pe titlu

 

- IMPORTANT!!! NOU!!! - 15.12.2011

  În continuarea articolului "Curăţarea ficatului" din rubrica Medicina integrală, articol apărut cu ceva timp în urmă, vă pun la dispoziţie şi traducerea integrală a Procedurii de curăţare, aşa cum apare, detaliat descrisă, în cartea Doctorului Andreas Moritz, carte ce a stat la baza articolului mai sus amintit.

  De asemenea puteţi citi, în continuarea traducerii, şi un raport personal publicat în Internet de către Domnul Andreas Rebmann, o persoană care a efectuat deja mai multe Proceduri de curăţare, şi care descrie felul în care s-au desfăşurat acestea, punând la dispoziţie şi o serie de fotografii ale pietrelor eliminate de Dânsul.

 

Deci accesaţi - Medicina integrală - Curăţarea ficatului

Credeţi-mă că merită să citiţi cele descrise acolo.

 

NOU!!!

-Povestea unei fantomatice Hepatite C-

                                         scrisoare deschisă a Doamnei Veronica P.

 

 

                                                       vezi imediat mai jos - 15.12.2011

 

 

-Adio Dializă? - public aici din nou acest articol, apărut mai de mult în Blog, deoarece conţine şi o importantă complectare a Profesorului Kopp, apărută în următorul număr al revistei "raum&zeit", din Mai-Iunie 2011 -  13.10.2011

 

                                                                                      vezi în Medicina integrală

 

-Atenţie, pericol de (prea multă) medicină - 06.10.2011

 

-Intoleranţa la lapte şi ce spun vechile sisteme medicale - articol nou! - 22.08.2011

                                                           în Medicina integrală

 

Articol nou în Blog !!!

 

 

Adio Dializă ?


Litiaza biliară şi ficatul

Deoarece nu am reusit inca traducerea "butoanelor", iată aici semnificaţia lor:

Neuste Blogeinträge : ultimele articole din Blog

Meist betrachtet : cele mai citite articole

Meist kommentiert : cele mai comentate


S-a deschis Biblioteca "Qui bono"!!!!!!!!

Cărţi in format pdf.

Actualizare permanentă.

                             vezi coloana din stânga

 

Schimbarea paradigmei în medicină - 08.04.2011

                                                 vezi mai jos

                                                        

în sfârşit, continuarea

Capitolele 7 şi 8 din Medicina energetică - J. Oschman

                                                                                                      02.02.2011                                      vezi în coloana din stânga

Capitolele 4, 5 şi 6 din Medicina energetică - J. Oschman

                                                                                                      06.12.2010

                                                 vezi coloana din stânga

Capitolele 2 şi 3 din Medicina energetică - J. Oschman                                                                                                           25.11.2010

                                              vezi coloana din stânga

Medicina energetică - 11.11.2010

cu traducerea cărţii Doctorului James L. Oschman

Energy medicine

(deocamdată Introducerea şi Capitolul 1 - în viitor voi traduce şi celelalte capitole)

                                           vezi coloana din stânga

Două rugăminţi în legătură cu materialele publicate în

 www.quibono.net

Dragi cititori,

1)      Dacă doriţi să preluaţi articole din Qui bono şi să le trimiteţi altor Site-uri din Internet, puteţi să o faceţi respectând doar o singură condiţie: menţionaţi sursa (adresa de Internet) de unde aţi copiat materialul respectiv. (www.quibono.net)

Personal nu am nici o pretenţie de nici o natură în această privinţă, dar în ultimul timp găsesc tot mai des articole de pe Qui bono prin alte Site-uri, fără menţionarea sursei, traducătorului sau autorului. Consider că menţionarea acestor lucruri este minimum de respect faţă de munca unui om.

Mulţumesc pentru înţelegere Dummneavoastră.

2)      Traducerile cărţilor Virus-Mania a Dr. Claus Koenlein şi Medicina energetică a Dr. James Oschman (în curs de apariţie) NU doresc a fi copiate INTEGRAL în alte Site-uri din Internet. Pot fi reproduse doar fragmente, desigur cu menţionarea sursei de provenienţă. Vă rog frumos să-mi respectaţi această dorinţă. Aceste două cărţi pot fi copiate integral doar pentru uz personal.

Mulţumesc încă o dată pentru înţelegerea Dumneavoastră şi faţă de această a doua rugăminte.

 

Al Dumneavoastră,

Qui bono

 

Povestea unui diagnostic: "hepatita cronica cu VHC"

In urma cu un an, la un control de rutina am aflat ca am AST=52 (max. 36 U/L) si ALT=79 (max.52 U/L). Medicul m-a sfatuit sa fac si testarea hepatitelor, si conformandu-ma, am aflat ca VHC este pozitiv. De aici a inceput drama. Am fost trimisa la Insititutul de boli infectioase, au urmat alte siruri de analize; curios este faptul ca de la o luna la alta,valorile AST si ALT scadeau. Bineinteles ca am fost sfatuita sa fac si punctia hepatita. Am citit pe internet despre avantajele si dezavantajele punctiei, medicul nu mi-a explicat mare lucru, insa a avut grija ca inainte cu 10 minute de punctie sa imi dea o foaie care cuprindea riscurile, sa o semnez. Da, am semnat-o, am facut punctia si rezultatul era urmatorul:
Leziuni hepatocitare:
-hepatita de interfata: moderata, pe alocuri continua
-necroza hepatocitara izolata intralobulara:rare focare
-leziuni distrofice hepatocitare hidroproteice:moderate
-degenerescenta balonizanta: prezenta
-steatoza:-
-hepatocite cu aspect in "sticla mata":-
-alte modificari: hepatocite cu nuclei glicogenati
Modificari sinusoidale:
-hipertrofie Kupfferiana: minima focala
-hiperplazie Kupfferiana: minima focala
Leziuni ductale: prezente
Fibroza:
-portala: moderata
-izolare ocazionala de noduli
ISHAK: Hepatita cronica cu activitate necroinflamatorie usoara, grad 7 (A=3, B=0, C=2, D=2) fibroza grad 3
HAI: Hepatita cronica cu activitate necroinflamatorie usoara grad 7(l=3,ll=1, lll=3) fibroza grad 3
METAVIR=A2 F3 inflamatie portala 2 cu nodularitate 0 steatoza 0


Testul ARN- VHC avea valoarea: 571272
Ecografia arata :Ficat: LDH: 13 cm,(7.1 cm (
Mi s-a intocmit dosarul pentru tratament cu Ribavirinum si Peginterferonum Alfa 2 A. Am depus dosarul in Mai 2010, insa nici pana in prezent nu mi s-a aprobat; mai bine, oricum l-as fi refuzat!

La aflarea diagnosticului am intrat intr-o stare avansata de depresie, m-am izolat de prieteni, familie, citeam marturiile celor care erau sub tratament (din tara si din strainatate) pana cand, mutandu-ma de pe un site pe altul, l-am gasit si pe cel "QUI BONO".Atunci am realizat ca sunt prada unor concerne farma si a unor medici care nu stiu sau nu vor sa auda de deontologie. Nimeni nu m-a intrebat de istoricul meu medical, insa am fost intrebata:"aveti un partener nou? practicati relatii sexuale intamplatoare? sunteti de acord sa facem si testul HIV?". Daca as fi fost intrebata de istoricul medical, le-as fi spus ca pana in al doilea deceniu de viata am suferit de astm bronsic, timp in care luam frecvent Cortizon (tablete sau intra -venos) care are efecte devastatoare asupra ficatului; ca am luat zilnic cel putin 2 feluri de tablete,de 3 ori/zi; ca foloseam spray Ventolin, Astmopent sau altele primite de la fiecare medic la care mama ma ducea din disperere, vedea ca ma sufoc, se simtea neputincioasa si tot cauta tratamentul minune. Nici un medic nu mi-a spus ca ma voi vindeca, era imposibil dupa parerea lor "tot ce putem face este sa stopam evolutia, insa astmul nu se vindeca". Toata copilaria si adolescenta am auzit aceste cuvinte. Nici salina de la Tg.Ocna, nici tratamentele de la Govora, nici frecventele internari in tot soiul de spitale nu au stopat evolutia bolii cat despre vindecare nici nu incapea vorba.

Prin 2004 am auzit de un medic homeopat ( D-l Doctor C.) care in 9 luni m-a vindecat de astm cu siropuri, tincturi, capsule cu pulberi din plante si un vaccin. De atunci nu am mai facut gripa! Dupa ce mi-am revenit din depresie, am mers  la D-l doctor, mi-a prescris un tratament (schinduf, astragalus, armurariu - capsule cu pulbere din plante; pulbere din stevie, samburi de masline, de struguri, de vita de vie, rostopasca), pe care  il iau si in prezent, iar AST=26,9 din (max.31 U/L) si ALT=26,7 (max.34 U/L). Mi-am facut  ecografie: ficatul are dimensiuni normale, aspect normal.

ARN-VHC nu  am de gand sa mai repet - nu vreau sa irosesc banii, timpul, sangele si sa fiu intepata degeaba!

Cam aceasta este povestea hepatitei si a sistemului medical romanesc.

Va doresc toate cele bune si mi-as dori sa aveti rabdarea de a studia cele scrise pe site-ul "QUI BONO"- mie mi-a schimbat conceptia despre medicina contemporana, mi-a redat increderea in mine.

Cu stima,
Veronica P.

 

Nota Qui bono: Doamna Veronica P. m-a contactat prin E-Mail, povestindu-mi pe scurt cele ce aţi putut citi mai sus. Am considerat că ar fi interesant şi pentru Dumneavoastă să citiţi aceste rânduri, şi de aceea am rugat-o pe Doamna Veronica P. să-mi trimită o relatare mai detaliată a peripeţiilor Domniei Sale pe tărâmul medicinei şcolastice româneşti (şi nu neapărat numai româneşti, căci tot cam aşa se petrec lucrurile şi aici, în Germania).

Vă asigur că nu am modificat nimic din cele relatate de Doamna Veronica P. şi doresc încă o dată să-i mulţumesc pentru relatarea trimisă precum şi pentru consimţământul dat de a publica această relatare.

                                                                                                                           Qui bono


Qui bono?

 









„Măiestria medicului constă în a-l amuza pe pacient atâta timp, până când natura îl va vindeca.”

                                                                                                                                Voltaire

 

   În zilele noastre cuvintele marelui filozof francez nu mai sunt valabile. Medicina modernă nu-l mai amuză pe om, ci îl terorizează cu spectrul malefic al unei naturi care îi aruncă pe umeri tot felul de boli, de care nu poate scăpa decât cu ajutorul mărinimos al medicilor.

   Astăzi concernele farmaceutice şi asociaţiile (de interese) medicale inventează maladii. Boala devine un produs industrial!

    „Medicina a evoluat atât de mult, încât nimeni nu mai este sănătos.”

                                                                                             Aldous Huxley.

 

    La începutul secolului XX un medic pe nume Knock a început să elimine sănătatea din oameni. Francezul a creat o lume în care existau numai pacienţi: „Fiecare om sănătos este un bolnav care în că nu ştie acest lucru.”

    Knock şi-a început activitatea într-un sat de munte, pe nume Saint Maurice. Sătenii erau sănătoşi şi nu mergeau la doctor. Vechiul medic de ţară, predecesorul lui Knock, săracul domn doctor Parpalaid, a încercat să-l consoleze pe succesorul său, spunându-i: „Aici aveţi cea mai bună clientelă care poate exista. Una care nu vă deranjează deloc.” Dar Knock nu era dispus să se consoleze cu această idee.

    Se ridica însă întrebarea: cum putea nou-venitul doctor să-i ademenească pe vitalii săteni în cabinetul său? Ce ar putea el prescrie sănătoşilor sătenilor? Knock şi-a facut un plan. S-a împrietenit cu învăţătorul satului (deci pe cel răspunzător pentru educaţie) şi l-a convins să le prezinte sătenilor conferinţe despre posibilele pericole pe care „vietăţile mici” le prezentau pentru sănătatea lor. Apoi l-a angajat pe toboşarul satului (mass-media locală) şi l-a pus să strige prin tot târgul (maketing) că noul doctor îi invită pe săteni în cabinetul său pentru o consultaţie gratuită (preţ promoţional), cu scopul de a limita răspândirea bolilor de tot felul care, de la o vreme încoace îi ameninţau pe bieţii săteni (pericolul pandemiilor).

   Iar sala de aşteptare s-a umplut!

   În consultaţii, Knock diagnostica diferite simptome şi-i aiurea pe săteni spunându-le că au nevoie de o permanentă supraveghere de specialitate. În cele din urmă întregul sat arăta ca un lazaret. Rămăseseră doar atâţia oameni sănătoşi (cercetătorii din domeniul medical şi managerii concernelor farmaceutice), câţi erau absolut necesari pentru a-i îngriji pe cei bolnavi. Farmacistul satului a facut avere, iar crâşmarul şi-a transformat „Casa de oaspeţi” în spital.

   Seara, Knock privea mulţumit prin fereastră la marea de luminiţe din jurul lui: 250 de camere luminate puternic, în care boleau 250 de săteni, cu 250 de termometre bine înfipte în orificiile indicate de Domnul Doctor. Şi asta în fiecare seară, fix la ora zece. „Aproape întreaga lumină îmi aparţine mie” mustăcea mulţumit Knock. „Toţi aceia care nu sunt bolnavi, dorm în întuneric. Ei nu sunt importanţi!”

 

   Piesa în trei acte „Knock sau triumful medicinei” şi-a sărbătorit glorios premieră în 1923 în Paris. În următorii patru ani, piesa scriitorului francez Jules Romain s-a jucat de nu mai puţin de 1.400 de ori, fiind mai tîrziu de mai multe ori transformată în film.

   Teatrul doctorului Knock nu este însă de oprit; medicina de pe scenă a intrat de mult în vieţile noastre de zi cu zi. Doar că astăzi nu este un medic de ţară şmecher cel care ne aprind luminile în camerele de boală şi ne înfige termometrul acolo unde trebuie. Un personaj mult mai potent şi mai periculos i-a luat locul lui Knock: medicina alopată modernă.

   Asociaţiile medicale şi concernele farmaceutice, împreună cu organizaţii ale pacienţilor, iar mai nou cu Forumuri în Internet, toate subvenţionate din umbră de industria farmaceutică, ne predică o artă a vindecării, care nu mai cunoaşte (şi recunoaşte) omul sănătos.

    Iar pentru a nu permite ca frumoasele câştiguri financiare din anii trecuţi să se subţieze cumva, medicina trebuieşte să „terapieze” din ce în ce mai mulţi oameni, care în fond sunt sănătoşi, doar că au uitat asta. Modificările naturale din viaţă şi comportamentele fireşti sunt sistematic redefinite ca fiind boli. Se inventează boli noi, se deschid noi pieţe, se obţin noi câştiguri financiare.

   Sunt toate astea spre folosul oamenilor? Este folositor oamenilor normali să fie transformaţi în pacienţi? Nu!

Atunci cui foloseşte tot acest teatru? Vechii romani puneau deseori această întrebare: cui foloseşte?

   Cine profită?

    Qui bono?

   Medicii adevăraţi, cu vocaţie şi dragoste pentru fraţii lor, ceilalţi oameni, nu vor fi mânioşi pe cele ce se vor putea citi în aceste pagini reunite în Internet sub numele de „Qui bono?”

   Ceilalţi, precis că se vor mânia foarte tare. La fel şi managementul concernelor farmaceutice, care nu are altceva în cap decât sporirea profitului. Poate se va mânia şi o anume parte a presei, cea care joacă cum i se cântă. Precis se voi mânia destui. Doar că din păcate nu vor putea opri ca adevărul să fie spus de cât mai mulţi cu glas tare şi de cât mai mulţi descoperit sau din nou recuperat.

   Eu unul cred sincer că medicina alopată şi industria farmaceutică au zilele numărate. Foarte mulţi medici alopaţi ştiu şi simt pe propria lor piele de ceva vreme acest lucru. Din ce în ce mai mulţi pacienţi se îndreaptă către medicina integrală (adică ceea ce în încercarea de a o bagateliza, a fost denumită „alternativă”). Concernele farmaceutice simt şi ele acest lucru, sub forma subţierii beneficiului anual.

   Iar noi, prin acest „Quibono”, ne vom strădui să vă prezentă cât mai multe dovezi şi argumente. Dovezi că suntem înşelaţi cu bună ştiinţă, doar pentru bani. Argumente care arată clar că ceea ce s-a făcut până acum a atins de prea multe ori graniţa penalului, ba chiar a infacţiunii. Argumente care vor încerca să arate că există soluţii pertinente şi viabile la această medicină alopată care agonizează, şi încearcă să ne agonizeze şi pe noi.

 

   Un cuvânt pentru Tovarăşii care poate vor încerca să facă rău acestor pagini. Toate informaţiile prezentate în Qui bono? provin din surse verificabile, de la autori, din cărţi publicate, de pe alte Site-uri de Internet, cu precădere engleze şi germane, desigur critice la adresa medicinei alopate. Iar dreptul la opinie cred că nu mai constituie o problemă în Europa zilelor noastre. Aşa că....

   Voi încerca, în măsura posibilităţilor, să vă prezint cât mai multe informaţii, actualizate, asupra a ceea ce are de gând cu noi medicina alopată, precum şi asupra a ceea ce trebuie să ştim sau să facem pentru a nu ne lăsa atraşi în capcanele „vânătorilor de pacienţi”.

   De asemenea, voi rămâne recunoscător tuturor celor care vor dori să mă ajute în acest proiect cu o sugestie, o părere constructivă, o informaţie utilă.

               Cu mulţumiri anticipate,

 

                                                                                               al Dumneavoastră,

                                                                                  Qui bono



Silke Schmalfuss-Soth

Schimbarea paradigmei în medicină

    Pledoarie pentru o nouă accepţiune asupra bolii şi a sănătăţii

 

   În baza unui articol scris de Doamna Silke Schmalfuss-Soth, Krebsforum Stuttgart e.V. (Centru pentru informaţie, educaţie şi activitate terapeutică în domeniul cancerului).

  

   Articolul a apărut în revista „raum&zeit” Numărul 169 din Ianuarie/Februarie 2011.

 

   Medicina şcolastică nu ia aproape niciodată în considerare Omul ca un Întreg. Alopatia separă acurat corpul de psihic şi împarte organismul într-o grămadă de sectoare, de părţi separate, de „piese de ceasornic” care ar trebui să funcţioneze mecanic perfect. Iar daca ceva nu funcţionează, „rotiţa” respectivă trebuie demontată, curăţată sau eventual înlocuită şi montată la loc în „sistem”.

   Se constată o stare de boală la un anumit organ, sărmanului om i se administrează o grămadă de medicamente sau i se aplică tot felul de tehnici terapeutice invasive, care însă nu se îndreaptă către adevărata cauza a bolii, ci mai degrabă asupra simptomelor prin care aceasta se manifestă, încercându-se astfel atenuarea sau „ştergerea” acestora. Doar că aproape întotdeauna rezultatul nu este altul decât provocarea unor noi simptome. Deşi erorile şi slăbiciunile medicinei şcolastice sunt atât de evidente, sistemele sociale de sănătate preiau costurile uriaşe pe care le implică această construcţie artificială denumită „Alopatie”, în timp ce medicina integrală (aşa-zis „alternativă”) este ignorată şi ironizată. Mass-Media contribuie şi ea, deloc dezinteresat, la defăimarea şi instigarea contra medicinei „alternative”, a medicinei integrale.

 

 

       Sistemul de sănătate s-a transformat deja de mult timp într-un „sector de activitate economică”. Conform lui Leo A. Nefiodow, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători şi oameni de ştiinţă din domeniul economiei, dezvoltarea societăţii actuale se îndreaptă în direcţia „învăţare şi educaţie”, precum şi în direcţia „sănătate individuală şi colectivă”, direcţie în care sănătatea sufletească, ecologică şi socială este înţeleasă integral, ca unitate. Totuşi Nefiodow avertizează asupra faptului că la momentul actual sistemul de sănătate technic-chimic-biologic este încă puternic ancorat în modelul patogenetic învechit, mecanicist, al secolulelor XIX- XX. Reorientarea Sănătăţii nu s-a produs încă, decât poate într-o foarte mică măsură, şi tocmai de aceea Sistemul de Sănătate practicat în foarte multe ţări, se află într-o criză evidentă, profundă (vezi Leo A. Nefiodow: „A şasea lege a lui Kondratieff – căi către productivitate şi bunăstare în epoca exploziei informaţionale”).

 

Sistemele de sănătate în permanentă criză

    În ultimii 15-20 de ani cabinetele medicale, clinicile şi spitalele au trecut treptat la un sistem economic „modern”, de „rentabilitate” şi „eficienţă financiară”, care însă nu a adus cu sine nimic bun pentru pacienţi. Dimportivă, preţurile au crescut şi cresc permanent, nu numai la medicamente ci şi la servicii, Casele de Sănătate taie mereu de pe lista de servicii tot mai multe terapii şi medicamentaţii, şi totuşi banii sunt din ce în ce mai puţini. În punctul central al acestor modificări nu stă nicidecum omul, ci rentabilizarea şi menţinerea economică a Instituţiei Medicale. Avalanşa preţurilor nu poate fi oprită iar „sistemul” se adânceşte din ce în ce mai mult în criză, în această „mocirlă economică” din care este evident că nu va mai putea ieşi decât cu picioarele înainte. Iar medicii au devenit un fel de funcţionari şi birocraţi care se ocupă mai mult de tot felul de hârtii decât de pacienţii lor.

   Guvernele (şi să nu vă închipuiţi că aceste lucruri se întâmplă numai la noi; şi aici în Germania este la fel) încearcă zadarnic tot felul de artificii, legi şi ordonanţe noi, care nu fac decât şi mai mult rău. Căci se încearcă doar o reformă financiară, şi nicidecum RESTRUCTURAREA! În final însă tot acest joc se desfăşoară pe spinarea, buzunarul şi sănătatea bietului OM.

 

Metodele „ştiinţifice” ca măsură de protecţie

    Medicina şcolastică „bazată pe evidenţe” ridică pretenţia de a se limita accesul la fondurile Caselor de Sănătate doar la terapiile iniţiate de ea, deoarece eficacitatea şi corectitudinea acestor terapii este dovedită ştiinţific, adică prin studii randomizate dublu-orb (Cum se falsifică aceste studii am relatat de mai multe ori în acest Site). Medicina şcolastică se căzneşte să obţină acelaşi statut cu Fizica şi Chimia, care sunt recunoscute ca fiind Ştiinţe ale Naturii ca urmare a cercetărilor şi experimentelor reproductibile şi cuantificabile statistic. Poate tocmai şi de aceea medicina alopată desparte atât de categoric trupul de suflet, doar-doar va putea obţine statutul de „Ştiinţă” pe care îl deţin Fizica şi Chimia.

   Scopul este din nou evident, şi de clară natură economică şi financiară: fondurile Caselor de Sănătate trebuiesc în totalitate folosite doar de medicina alopată. (Este vorba despre bani, domnilor, şi nicidecum despre sănătatea lui Ionescu sau Popescu). În consecinţă, toate terapiile care nu sunt „evaluate ştiinţific” (iar pentru asta este nevoie de mulţi bani, pe care îi are idustria farmaceutică, desigur, dar care nu are nici un motiv de a-i pune la dispoziţie terapiilor alternative) trebuiesc excluse, compromise, calificate ca „şarlatanie”, astfel încât acestea să nu cumva să revendice vreo bucăţică din bugetul pentru Sănătate.

 

Lunga tradiţie a defăimării

   Intriga şi calomnia sunt două dintre cele mai vechi, dar şi cele mai folosite metode ale medicinei şcolastice în permanenta ei obsesie de a-şi apăra propriile interese financiare. Deoarece anumite metode terapeutrice nu sunt înţelese sau nu se doreşte a fi înţelese (căci ar putea prezenta un pericol la adresa Monopolului) sunt lipite la repezeală etichete pe care scrie „Şarlatanie”, „Misticism”, „Ignoranţă”, etc. etc. Şi înainte ca o nouă metodă sau un nou principiu terapeutic să fie acceptat (cu scrâşnete din dinţi), aceasta este batjocorită, luată în derâdere şi nu de puţine ori, „ignorantul” care a avut îndrăzneala, este adus în pragul falimentului şi al nebuniei.

   Exemplul devenit deja clasic este cel al lui Ignaz Semmelweis (1818-1865) medic ungur (evreu) care practica medicina în Viena, într-o maternitate. La vremea respectivă foarte multe femei mureau după ce năşteau, din cauza aşa-numitei „febră post-natală”. Semmelweis a demonstrat printr-un experiment care era cauza pentru care mii de femei îşi pierdeau viaţa după naşterea copilului lor. În secţia condusă de el, timp de un an de zile, mortalitatea a scăzut 1000% în comparaţie cu celelalte secţii conduse de alţi medici, doar datorită faptului că medicii de aici se SPĂLAU pe mâini înainte de a asita o naştere. 

   Poate o să ridicaţi din sprâncene sau o să râdeţi, căci această măsură primară de igienă o ştie astăzi şi un copil de cinci ani. Dar la acea vreme, medicii nu se spălau pe mâini înainte de a asista o femeie la naştere. (Astăzi se spală pe mâini, dar doar după ce au băgat plicul în buzunar, căci doar se ştie că bancnotele sunt purtătoare de microbi!)

    Pentru obrăznicia sa, de a le cere celorlalţi medici să se spele pe mâini, Semmelweis a fost adus la ruină şi în pragul nebuniei, de către „nobilii” săi colegi academicieni şi profesori. La fel au stat lucrurile şi în alte cazuri nu mai puţin celebre, cum ar fi cel al radiologului şi pionierului psihooncologiei O. Carl Simonton (1943-2009) sau al profesolului Fritz-Albert Popp, descoperitorul biofotonilor. Iar acestea sunt doar trei exemple dintr-o mulţime de alte cazuri.

   Paralela dintre inchiziţia catolică şi medicina şcolastică se relevă de la sine. Dogma trebuie apărată cu orice preţ, chiar şi cu cel al ardeii pe rug a „nenorocitului” care a îndrăznit să vină cu vreo idee nouă, care ar putea cât de cât pune în pericol „Puterea ştiinţifică a Medicinei”. Căci cine aparţine Sistemului, trebuie să se supună şi să respecte legile nescrise ale „Camorrei medicale”. Cei care nu respectă Codexul profesional (care printr-o infamă mistificare este denumit „Jurământul lui Hippocrat”) sunt imediat eliminaţi din Sistem.

   Nu de puţine ori unii medici, sub promisiunea de a nu spune nimănui, le destăinuie pacienţilor lor posibilităţi şi metode terapeutice alternative, ba chiar le recomandă folosirea acestora. Şi de asemenea deosebit de semnificativ este faptul că unele cabinete medicale, ale unor medici care practică medicina chineză, fitoterapia sau alte metode denumite insinuant „alternative”, sunt pline cu medici alopaţi aflaţi „la anangie”, adică bolnavi ei înşişi. Ori dacă medicina pe care o recomandă aceşti medici pacienţilor lor nu este de încredere, şi în cazul unei afecţiuni sau boli care-i atinge direct pe ei, dau fuga la un „Alternativ”, atunci mă întreb sincer: oare cum pot aceşti oameni dormi liniştiţi? Nu au nimic pe conştiinţă? Încasează bani de la bieţii oameni bolnavi după care dau fuga la un cabinet „alternativ” unde-şi „repară” bolile plătind cu banii luaţi de la pacienţii lor! Pacienţi pe care îi terapiază cu metode pe care le resping pentru ei înşişi!

 

Nici un numitor comun între medicina şcolastică şi medicina integrală!

    Medicina şcolastică nu mai poate nici ignora şi nici nega faptul că foarte multe persoane (pacienţi) sunt convinşi de eficacitatea homeopatiei, acupuncturii sau fitoterapiei şi în consecinţă din ce în ce mai mulţi oameni se îndreaptă către cabinetele praticanţilor şi terapeuţilor din aceste ramuri medicale aşa-zise „alternative”. Iar în anii din urmă câştigă din ce în ce mai mult teren şi celelalte forme terapeutice şi medicale, aparţinând toate la un loc medicinei integrale: Reiki, Qi Gong, medicina energetică, masajul terapeutic, rolfing, medicina vibraţională, etc. etc.

   Controversa dintre cele două mari direcţii (lăsând la o parte aspectele financiare şi interesele concernelor farma) devine din ce în ce mai puternică şi nu poate fi rezolvată tocmai datorită paradigmelor (principiilor de bază) pe care se sprijină şi fundamentează cele două mari direcţii medicale contemporane. Şi anume: este boala o problemă strict a corpului material, a organismului văzut ca o maşină? Sau boala este un aspect exterior al unor probleme mult mai sensibile, mai adânci, şi anume a celor psihice?

    La modul foarte sincer mă întreb astăzi (din păcate nu cu mulţi ani în urmă credeam şi eu „poveştile” alopate) cum pot oamenii să mai dea crezare „mitologiei infecţioase” cu care am fost intoxicaţi atâta amar de vreme? Păi dacă ar fi aşa cum ni se povesteşte prin cărţile şi broşurile de popularizare şi „prostire” a maselor, primii care ar trebui să fie foarte grav bolnavi şi chiar să moară, ar fi tocmai medicii, care, fie într-un spital sau într-un cabinet medical, intră în contact zilnic cu zeci de persoane bolnave. Persoane care sunt purtători de tot felul de „invadatori”, fie microbi, bacterii, virusuri sau fungii. De ce oare nu se întâmplă astfel?

   Cum se face că până astăzi, după mai bine de 30 de ani, nu se cunoaşte nici măcar un singur caz de medic sau de membru al corpului sanitar, care să se fi îmbolnăvit de SIDA molipsindu-se de la un pacient? Desigur că se iau aşa-zise „măsuri de protecţie”, dar există foarte multe cazuri în care, accidental sanitarii, medicii sau laboranţii s-au înţepat cu ace care fuseseră folosite la pacienţi „HIV pozitiv”. Şi totuşi.... nimic! Şi lucrurile nu stau prea altfel nici cu hepatita C? Cum se face că, practic, (exceptând familiile de tineri în care ambii parteneri au fost sau mai sunt încă dependenţi de droguri) dacă un partener are hepatită C, celălalt nu se molipseşte? Hepatita C se descoperă greu, şi de cele mai multe ori târziu, şi-mi vine greu să cred că toate cuplurile (soţ-soţie) practică sex protejat de la bun început, şi în permanenţă. Pai dacă ar fi aşa, atunci cum se mai nasc copii pe lumea asta? Iar în cazul cuplurilor de homosexuali, marea majoritate a celor care sunt chipurile „infectaţi HIV” sunt partenerii „pasivi” sau cei „versatili”? Ceva nu se potriveşte aici!

    Medicina şcolastică se bazează pe imaginea raţionalistă mecanicist-materială asupra lumii. Că imaginea asta este veche de peste 300 de ani, şi că între timp lucrurile s-au schimbat enorm atât în fizică cât şi în chimie, nu pare a-i deranja pe Domnii Profesori Atotştiutori. Matematicianul Rene Descartes (1596-1650) precum şi genialul cercetător Isaac Newton (1643-1727), (ştiţi Dumneavoastră care Newton; cel lovit în cap de tot felul de obiecte căzătoare) au pus bazele acestui sistem. Descartes considera spiritul ca fiind o „substanţă imaterială neidentificabilă”, şi în consecinţă excludea orice legătură între suflet şi corp.  Poate că în cazul lui, chiar aşa şi stăteau lucrurile. Doar că de vreo o sută de ani a apărut fizica quantică, care a certificat inexactitatea (sau în orice caz exactitatea foarte limitată) a mecanicismului newtonian şi a filozofiei lui Descartes. Acuma, poate că la vremea respectivă fizica newtoniană a fost bună şi utilă, dar astăzi... Astăzi medicina alopată se află încă în sec.XIX, ca paradigmă şi fundamentare filozofică, şi în consecinţă ne consideră în continuare ca fiind nişte mecanisme automate care „gravitează” în jurul cabinetelor medicale. La vremea respectivă Descartes a „căzut la pace” cu biserica, lăsându-i acesteia Spiritul şi Sufletul, revendicând Trupul ca fiind „maşinuţa mecanică” cu care se joacă oamenii de ştiinţă, mai ales cei din medicina şcolastică. Pentru Dogma Ştiinţifică, Spiritul a devenit un fel de „strigoi mistic”, aşa că a fost scos din ecuaţie. Consolidarea acestei temelii (paradigme) au făcut-o treptat o serie de oameni de ştiinţă dintre care aş aminti aici pe Rudolf Virchow (1821-1902), Hermann von Helmholtz (1821-1894) şi ceilalţi colegi ai lor de la Charite din Berlin. Iar aceste principii stau în continuare, până în ziua de astăzi, la baza medicinei şcolastice şi a învăţământului medical.

    Ştiinţa medicală alopată înţelege în continuare corpul uman ca pe un „mecanism” sau „maşinărie” lipsită de Spirit, pe care o desface în bucăţi tot mai mici, o re-montează la loc, scoate o rotiţă sau un şurub uzat, îl înlocuieşte cu altul sau îl unge cu ceva substanţe chimice, îl pune la loc, şi.... minune, „maşinuţa” funcţionează din nou. Din păcate „minunile” nu se prea lipesc de alopaţie. Medicina şcolastică înţelege omul ca fiind un cumul de cifre, mase şi greutăţi. Şi în consecinţă ne tratează ca atare! Mulţumesc, domnilor alopaţi, mulţumesc Domnilor Descartes, Newton, Virchow şi Compania, dar eu unul nu sunt un „mecanism”. La fel cum le mulţumesc şi Domnilor Charles Darwin şi Richard Dawkins, dar pot să-i asigur că nu mă trag din maimuţe. Îmi cunosc foarte bine părinţii. În cazul Domniilor Lor însă nu garantez, căci nu le cunosc părinţii. Ştim doar că pe lumea asta orice-i posibil!

 

Confuzia dintre Metodologie şi Ştiinţă are repercursiuni foarte grave!

    Şi din păcate repercursiunile le suportă oamenii, pacienţii, bolnavii. Noi toţi. Separarea de corp şi eliminarea Spiritului/Sufletului din ograda Ştiinţei este o construcţie artificială. Construcţie artificială care desigur că oferă posibilitatea unei anumite categorii profesionale de a-şi crea propria iluzie că este atotştiutoare şi ultrapotentă. Iluzie! Omul nu este doar corp (Materie), ci este o structură bipolară care conţine la polul opus materiei, psihicul (Energia).

    Corpul şi Sufletul/Spiritul  comunică unul cu altul, sunt în permanentă legătură şi se influenţează reciproc permanent. Când primim o veste trisă, încep să ne curgă lacrimile, să plângem, atunci când ne rănim şi simţim durere, ni se face frică. Atunci când suntem bolnavi, întotdeauna este ÎNTERGUL organism implicat şi afectat, deci atât corpul cât şi spiritul. Doar că domeniul psihosomaticii este menţionat şi luat în seamă de către medicina şcolastică doar în cazuri excepţionale (ceea ce înseamnă deci şi foarte, foarte rar).

    Pentru a putea fi recunoscută ca şi Ştiinţă, o disciplină anume trebuie să se confrunte permanent cu propriile ei baze teoretice şi să le legitimeze teoretic conform cu noile descoperiri şi evoluţii din celelalte câmpuri disciplinare. Ori medicina şcolastică nu acceptă aşa ceva. Tocmai şi de aceea Ştiinţe sunt Fizica, Chimia, Matematica.... dar medicina NU. Prin noile descoperiri din domeniul Fizicii din ultima sută de ani, imaginea asupra lumii şi universului s-a schimbat radical. Ralitatea faptului că Energia şi Materia sunt unul şi acelaşi lucru, realitate certificată prin celebra formulă E=mc² a lui Einstein, nu interesează absolut deloc pietrificata mentalitate a „profesorilor” inchizitori ai medicinei şcolastice. Ignazio de Loyola este mândru de Dumneavoastră, Domnilor Profesori!

   Universul este un Întreg Dinamic ce nu poate fi divizat în bucăţele, iar oricare acţiune asupra unei părţi a acestui Întreg influenţează tot Întregul. Acest principiu, fizica quantică în ansamblul ei, este ceva ce (după părerea acestor „profesori”) nu are de a face cu medicina, şi desigur de aici rezultă că nu are de a face nici cu oamenii pe care acest tip de medicină pretinde că vrea să-i vindece. Şi mai rezultă implicit că nici medicina alopată nu are nimic de a face cu Ştiinţa.

 

Energia şi Informaţia – fundamentul pe care se autoorganizează Viaţa

   Întrucât medicina şcolastică pleacă de la o premiză depăşită şi învechită, nu este capabilă să înţeleagă (sau nici nu doreşte să înţeleagă) mecanismele terapiilor integrale, ale medicinei energetice, ale homeopatiei, şi mai ales nu este capabilă să înţeleagă vindecarea spontană. Partea proastă la aceste vindecări spontane este aceea că pacientul care a supravieţuit, care s-a vindecat miraculos în ciuda sentinţelor de condamnare la moarte ale tuturor „profesorilor universitari”, este el însuşi o dovadă vie, ce nu poate fi pur şi simplu negată sau luată peste picior, în derâdere. În rest, terapiile alternative sunt tratate de către medicina alopată conform metodei „Circul Klutzki”. Hai să ne batem joc de tot şi de toate. Doar că la fel cum este incapabilă să înţeleagă paradigma medicinei integrale, este la fel de incapabilă să vindece şi bolile cronice. Aşa că pînă la urmă, se va alege doar cu râsul şi bătaia de joc.

    Pentru medicina integrală paradigma fundamentală este aceea că o stare de boală este cauzată de un dezechilibru energetic, de un dezechilibru între Materie şi Spirit, între Corp, Spirit şi Suflet. Ori acest dezechilibru influenţează direct Forţa Vitală a organismului. De mii de ani nu numai medicina chineză, ci şi multe altele printre care cea egipteană antică, cea indiană, etc. şi-au îndreptat principala atenţie asupra Forţei Vitale a corpului, acel Qi al chinezilor, sau Ka al egiptenilor.

   „Medicina şcolastică contemporană este foarte probabil singura medicină din istoria omenirii care crede că o poate scoate la capăt fără a lua în considerare Forţa Vitală” se plângea jurnalistul expert în probleme medicale şi de sănătate Marco Bischof.

 

Somatizarea conflictelor psihice

   Deja C. C. Jung (1876-1961) cerea ca Omul să fie din nou înţeles ca un Întreg, ca un Sistem în care psihicul, somaticul şi factorii sociali interacţionează şi în care o problemă ce apare la un anumit nivel se reflectă asupra tuturor celorlalte niveluri. Jung înţelegea simptomele corporale ca semne şi simboluri a căror semnificaţie este necesar a fi cercetată şi descoperită. Simptomul ne atrage atenţia asupra unor conflicte sufleteşti nerezolvate, şi apare ca urmare tocmai a ignorării acestor conflicte sau traume (vezi aici şi Capitolul 7 din James Oschman-Medicina energetică, tot în acest Site).

   Ruediger Dahlke compară sistemul corp-suflet cu o balanţă ale cărei braţe reacţionează imediat la cel mai mic dezechilibru (schimbare de greutate). Deficitul sufletesc astfel format, pe care de obicei nu îl recunoaştem în mod conştient, se manifestă ulterior la nivel corporal. „Atunci când creşterea (dezvoltarea şi evoluţia personalităţii) nu se concretizează şi realizează prin propriile forţe, apare pericolul ca această <frustrare> să se scufunde în corp, ducând la apariţia unei alte <creşteri>, adică a uneia necontrolate, a unei tumori” spune Dahlke  (vezi aici cărţile lui Ruediger Dahlke apărute în limba română: „Puterea vindecătoare a bolii” – la editura Adevăr Divin şi „Boala ca şansă” – la editura Trei). Pe vremuri medicul îl întreba pe pacient: Ce-ţi lipseşte? În sensul de: ce-i lipseşte sufletului tău, de ai căpătat acest simptom, această boală.

   Boala are o funcţie de semnalizare, de alarmare. Desigur că ea este incomodă, neplăcută, chiar dureroasă de multe ori. Dar este foarte necesară pentru a ne trezi din inerţie şi a ne pune la modul foarte serios întrebarea asupra nemulţumirii (nemulţumirilor) şi pentru a ne determina să încercăm eliminarea acestora şi refacerea echilibrului sufletesc, de a readuce braţele balanţei în mijloc, la acelaşi nivel. Omul este un animal foarte „comod”, şi fără a primi „una după ceafă” (ca sa nu spun un picior în fund; da iată că am şi spus-o) nu se va îngriji de schimbările necesare pentru refacerea echilibrului. Şi nu degeaba se spune că fiecare şut în fund este... un pas înainte. Vechii greci, faţă de care noi cei de astăzi ne considerăm „foarte deşteţi”, puseseră pe frontispiciul Templului lui Apollo, care la acea vreme funcţiona şi ca centru de vindecare, celebra formulă: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Azi suntem.... asaaaaa de deştepţi, că nu mai putem pricepe sensul real al acestor cuvinte.

    Pentru descifrarea mesajului pe care ni-l transmite un simptom, este important să ştim că Sufletul şi Corpul sunt întocmai ca şi doi poli, care funcţionează după principiul contra-ponderii, deci se controlează şi echilibrează reciproc. Din păcate semnificaţia şi funcţia de „semnal de alarmă” al unui simptom nu mai este astăzi, spre deosebire de culturile din trecut, nici înţeleasă şi nici predată în universităţile de medicină. În lumea noastră modernă, super-tehnicizată, toate eforturile se îndreaptă spre anularea Simptmului, spre eliminarea lui cât mai rapidă, deoarece boala este astăzi înţeleasă ca un „accident deranjant şi lipsit de o anumită semnificaţie” care perturbează funcţionare maşinuţei mecanice numită OM.

    Doar că atunci când la maşina pe care o conduceţi se aprinde un beculeţ care vă avertizează o avarie sau defecţiune, nu veţi deşuruba becul pentru a nu vă mai deranja şi veţi conduce liniştit mai departe, ci veţi da fuga la atelier, ca să reparaţi defecţiunea care v-a fost semnalizată de beculeţ. În schimb cu propriu Dumneavoastră corp procedaţi invers: daţi fuga la Nenea Doctor să vă scrie o reţetă cu ceva boabe care să vă anuleze simptomul, adică de fapt, deşurubaţi beculeţul şi vă continuaţi liniştit viaţa de până atunci fără a modifica nimic. Ineligent, nu?

   În cazul unui cancer, poate că este util ca în prima fază să vi se îndepărteze o tumoare, deoarece de multe ori este vorba de o cursă „în timp”. Dar este absolut imperios necesar ca imediat după aceasta, reuşind să câştigaţi astfel „ceva timp”, să vă puneţi serioase şi fundamentale întrebări asupra cauzelor REALE care au dus la apariţia unei tumori canceroase, şi să readuceţi în echilibru cele două braţe ale balanţei, Corpul şi Sufletul. Şi tocmai în acest sens este inuman din partea medicinei şcolastice de a ascune, ignora şi defăima căile prin care această întreprindere poate fi dusă la bun sfîrşit, adică medicina integrală. De cîte sute de mii de ori nu s-a întâmplat ca o tumoare să fie extirpată „cu succes” după care, la un an sau doi, să apară alta, şi apoi alta, iarăşi şi iarăşi. Acest fapt nu face decât să ne arate că, deşi în primul moment o operaţie, ca inervenţie chirurgicală de urgenţă, poate fi un lucru util, în esenţă cauza problemei nu a fost rezolvată, dezechilibrul Corp-Suflet persistând pe mai departe. Ori, aşa ne tot putem opera până nu mai rămâne nimic întreg din noi.

   Faptul că medicina şcolastică nu poate sau nu vrea să înţeleagă alte puncte de vedere, alte căi terapeutice, nu înseamnă nici pe departe că acestea nu sunt eficiente şi utile. Medicina alopată face astăzi exact ca ţăranul din anecdotă, care ajungând pentru prima oară la Grădina Zoologică şi văzând, tot pentru prima oară, o girafă, a cerut revoltat să primească înapoi banii daţi pe biletul de intrare, spunând că „Aşa ceva nu există”, că acolo nu sunt animale reale, ci păcăleli.

 

Descoperirea câmpului bio-electro-magnetic

     Noile cercetări din domeniul neurobiologiei, bazate pe teoriile fizicii quantice şi pe revoluţionarele descoperiri ale acesteia relevă conexiunea clară dintre Suflet/Spirit şi Corp: procesele de structurare, control şi dinamizare ale vieţii sunt realizate prin intermediu energiei ca purtătoare de informaţie.     

    Spiritul poate structura Materia, care în ultimă instanţă este tot o formă de energie. El poate provoca modificări la nivelul corpului atât în sens pozitiv cât şi negativ. Noile cercetări asupra dinamicii organismului uman au permis descoperirea şi certificarea faptului că acesta posedă un câmp

bio-electro-magnetic extrem de activ.  Astfel se realizează „scena” pe care se desfăşoară un joc activ între Energia Vitală şi Materie, cu permanente modificări de frecvenţă. Dereglările de la nivelul vibraţiilor (oscilaţiilor) electro-magnetice stau la baza apariţiei diferitelor boli.

 

Homeopatia este medicină energetică!

     Modificările din câmpul electro-magnetic ne ajută să înţelegem eficacitatea homeopatiei ca şi medicină energetică integrală. Ca reacţie de apărare împotriva unei modificări de frecvenţă a câmpului electro-magnetic cauzată de stări sufleteşti cauzatoare de boală (stări sufleteşti şi gânduri negative), organismul reacţionează printr-un simptom corporal. Proprietatea „similarului” homeopatic, a cărui frecvenţă este, pe cât posibil, cât mai aproape de „stare de oscilaţie” a bolnavului, are în vedere întărirea, amplificarea simptomului. În acest fel, la fel ca atunci când ciupim o coardă de la o ghitară, se activează prin rezonanţă vibraţiile câmpurilor electro-magnetice, pentru ca prin aceasta nivelul sufletesc-spiritual să poată fi „re-adus” în echilibru şi capacităţile de auto-vindecare ale corpului să fie stimulate.

    Medicina alopată nu a putut niciodată înţelege şi accepta faptul că un remediu homeopat într-o foarte înaltă Poteţă (deci în care practic nu se mai regăseşte nici măcar o singură moleculă din substanţa materială originar folosită) poate avea eficacitate terapeutică. Şi aceasta tocmai pentru că paradigma medicinei alopate este falsă, excluzând factorul Informaţie. Energia este Informaţie, iar un remediu homeopat înalt enegizat (cu o Potenţă înaltă) conţine Informaţia preluată de la substanţa care a fost originar folosită, chiar dacă aceasta nu mai este prezentă în soluţia (remediul) respectiv.  Ca şi pură Informaţie, aceasta ajunge în cel mai scurt timp la „locul  faptei”, adică acolo unde este nevoie de ea, spre deosebire de drumul lung şi pe ocolite căi pe care-l parcurge un remediu chimic alfat într-un medicament alopat (şi aici nu ne mai referim şi la efectele secundare pe care acesta le aduce cu sine). Informaţia din remediul homeopat este, dacă vreţi, ca un SMS sau E-Mail, care ajunge practic instantaneu la destinaţie, iar medicamentul alopat este ca o scrisoare, pentru care, pe căi ocolite, sunt necesare câteva zile pentru a-şi atinge destinaţia.

    Suprimarea simptomului, baza paradigmei alopate, poate fi eventual utilă doar în „ultimo ratio”, deci ca şi ultimă soluţie, ca soluţie de urgenţă pentru salvarea unei vieţi (spre exemplu antibioticul în cazul unei aprinderi de plămâni), dar împiedică astfel descoperirea şi eliminarea cauzei sufleteşti-spirituale „adânci” care a dus la declanşarea bolii. Ori atâta timp cât la acest nivel dezechilibrul persistă, reîntoarcerea şi cronicizarea simptomului este deja pre-programată. Poate tocmai şi de aceea avem astăzi de a face cu atât de multe afecţiuni cronice, cărora medicina alopată este incapabilă să le găsească soluţii. Ba mai mult, prin orbirea şi încăpăţânarea de a ţine morţiş să ne îndoape cu „boabe” indiferent de situaţie şi simptom, medicina alopată îşi aduce o „remarcabilă” contribuţie la apariţia şi declanşarea de noi şi noi afecţiuni cronice. Iar acest lucru îi reuşeşte medicinei alopate ca urmare a sprijinului reciproc-interesat al concernelor farma, astfel că spre exemplu în Germania, din dintr-un buget total de 32 de miliarde de Euro al Caselor de Asigurări de Sănătate, doar 0,027 procente sunt alocate pentru metodele terapeutice homeopate. Cu alte cuvinte, cine vrea să fie sănătos, să-şi plătească singur. Casele de Sănătate plătesc pentru (a fi şi rămâne) bolnav.

 

Experienţa, Relaţiile interumane, Gândurile şi Stilul de Viaţă controlează genele noastre

    Noile cercetări din cadrul Epigeneticii au arătat că membrana celulară, şi nicidecum nucleul celulei (genomul), este organul de control al celulei. Membrana celulei este cea care recepţionează semnalele din exterior prin intermediul receptorilor proteinici, semnale pe care le ”traduce” cu ajutorul efector-proteinelor şi a genomului, astfel fiind definit comportamentul general al celulei. Proteinele reglează procesele biochimice din corpul celulei şi controlează astfel funcţiile metabolice în întregul organism. Bruce H. Lipton, în cartea sa „Biology of Belief” ne oferă o excelentă prezentare a acestor procese, îndeosebi a mecanismelor de acţiune ale complexelor receptor-efector.

   ADN-ul ca şi putător al moştenirii noastre genetice este doar un fel de „Blueprint” (şablon) prin care, în funcţie de necesităţile concrete, oferă „reţeta” pentru producerea diferitelor proteine care sunt copiate în ARN. Geneticianul Jens Reich compara genomul cu un pian, care în sine, singur, nu emite nici un sunet. De abea atunci când cineva – în cazul nostru efector-proteinele – îi apasă clapele cu o anumită ştiinţă, după un anumit plan, din pian se va auzi muzica.

   Concepţia de până acuma , conform căreia viaţa noastră este controlată exclusiv de către gene, este depăşită. (Şi de aici decurg şi consecinţe foarte complexe, cum ar fi de exemplu problematica bolilor aşa-numite „genetice”). Întrebarea principală rămâne însă: genele sau mediul înconjurător? Şi conform psiho-neuroimunologului Joachim Baure de la Universitatea din Freiburg, la această întrebare nu se poate da un răspuns tranşant. Mai degrabă, conform ultimelor cercetări din Epigenetică, genele şi mediul înconjurător participă împreună la acest „joc”, ca jucători ai aceleiaşi echipe. 

   Toate organismele sunt în contact cu mediul înconjurător şi comunică cu acesta prin intermediul câmpurilor energetice. Semnalele din mediul înconjurător care sunt percepute de cele cinci simţuri ale noastre, sunt controlate în creier, informaţiile respective sunt preluate şi transmise cu ajutorul substanţelor mesager şi sunt mai departe transmise celulelor organismului, modelându-se astfel structura organismului. Energia gândurilor şi sentimentelor are de asemenea o influenţă directă, prin intermediul creierului, asupra fiziologiei corpului. Doar prin aceste capacităţi de adaptare a fost şi este Omul capabil să-şi asigure supravieţuirea.

   Cunoştinţele acumulate de Epigenetică duc la o relativizare din ce în ce mai mare a medicinei şcolastice. Conform Epigeneticii, spre exemplu, cancerul este o „evoluţie” multifactorială şi fiecare tumoare este „unică”. Medicina şcolastică, care nu a putut niciodată înţelege că în ciuda factorilor comuni totuşi fiecare om este „unic”, încearcă cu ajutorul statisticii şi în sensul acesteia, să scormonească mai departe la nivel molecular prin bio-markeri, să identifice grupuri de pacienţi cu un „tipar” asemănător, care să răspundă cu toţii la o anumită linie terapeutică, la o medicamentaţie standard.

    Doar că „standardul” lui Ion nu este la fel ca cel al lui Vasile, iar cel al lui Gheorghe este complect diferit de cele ale lui Ion şi Vasile. Căci nici unul dintre ei nu sunt „maşinuţe” produse în serie, pe bandă rulantă. „Ştiinţa” medicală (şi din păcate nu numai medicală) nu înţelege să ia în considerare factorul psihic ca şi cauză a”decuplării epigenetice” a anumitor gene, fapt ce desigur că provoacă o serie de perturbări în funcţionarea organismului. Medicina şcolastică se străduie să rămână la nivelul Corpului, să ignore complect latura Suflet/Spirit a Omului, şi cu ajutorul total interesat al industriei farmaceutice să creeze noi şi noi medicamente care să fie chipurile capabile să răstoarne procesele din corp aflate în plină desfăşurare.

 

Spiritul formează Materia

    O imagine interesanta asupra felului cum mediului înconjurător şi Gândurile influenţează sistemele vii ne prezintă încercările lui Bernd Kröplin şi Minnie Heim prezentate în volumul ilustrat „Welt im Tropfen” (Lumea în picături – volum apărut ca urmare a cercetărilor efectuate la Universitatea din Stuttgart). Apa – şi nu trebuie să uităm că celula constă în proporţie de 70% din apă – are capacitatea de a crea şi memora forme, tipare şi structuri ordonate, şi prin aceasta deci de a memora şi transmite Informaţii.

   Oamenii de ştiinţă au efectuat în această direcţie o serie de experimente interesante, spre exemplu cu picături de apă şi din diferite lichide din corp, cum ar fi saliva, care au fost uscate şi a căror structură a fost studiată la microscop. Asfel s-au putut constata modificările structurale provocate de gânduri, atât în sensul unei îmbunătăţiri a structurii, cât şi în sensul (în funcţie de calitatea şi încărcătura pozitivă sau negativă a gândului) unei deteriorări a structurii. Aici mai trebui menţionat şi faptul că aceste structuri pot fi influenţate şi de „observator”, respectiv de terapeutul care lucrează cu pacientul (în acest sens vezi James Oschman-Medicina energetică), fapt ce este de altfel bine cunoscut şi documentat de fizica quantică (aici mă refer la rolul „observatorului”). În esenţă pacientul este capabil, cu ajutorul Spiritului său, să influenţeze procesele în desfăşurare de la nivelul corpului prin modificări ale tiparului psihic cauzator de boală.

 

Sănătatea sau Boala sunt proriile noastre creaţii!

     Pe scurt şi în mod clar spus:

    Toate Gândurile, pozitive sau negative, au o profundă acţiune asupra sistemelor regulatorii ale organismului, asupra evoluţiei corpului. Ele ne pot face bolnavi sau sănătoşi.

    Această constatare trebuieşte neapărat să dea roade în viitor. Dar desigur, doar dacă medicina alopată îşi va schimba paradigma (ceea ce de fapt ar însemna, sincer vorbind, să nu mai fie... alopată). Iisus şi Buddha au spus încă cu foarte multă vreme în urmă: credinţa poate muta munţii. Şi într-un anume fel, tumorile canceroase, de exemplu, sunt munţi, care nu aparţin locului unde apar, şi care trebuie şi pot fi mutaţi din loc. Prin Credinţă, prin Gândul pozitiv, prin Iubire. Depinde de OM felul în care îşi structurează şi adaptează necesităţile vieţii. Boala NU ESTE DESTIN, ci este un comportament psihic eronat, care poate fi corectat şi astfel se poate elimina starea de dezechilibru, deci boala. Depinde de noi şi de cei care sunt alături de noi cu iubirea şi compasiunea lor.

 

 

                                                                                                                                       Qui bono

Articole - Acces rapid

Quibono

Două documentare foarte interesante, cu subtitrare în limba romînă, puteţi găsi pe


www.antiiluzii.blogspot.com

 

Mulţumiri lui Marian Matei, autorul Blogului, care a facut şi traducerile!

 

House of Numbers (SIDA - un mit profitabil)


http://antiiluzii.blogspot.com/2010/10/sida-un-mit-profitabil.html

sau

http://stagevu.com/video/oefuamzypzgw

 

şi

 

Vânzarea nebuniei - Drogurile psihotrope pe reţetă (The Marketing of Madness)


http://antiiluzii.blogspot.com/2010/11/vanzarea-nebuniei-drogurile-psihotrope.html

sau

http://stagevu.com/embed?width=500&height=375&background=000&uid=hgfojmqvxlwo

 

De asemenea foarte multe documentare cu subtitrare în română puteţi găsi pe Blogul


Ieşirea din Matrix

 

Vedeţi în coloana din stânga (Linkuri Parteneri) şi ale Site-uri şi Bloguri interesante.


Luc Montagier

Luc Montagnier le sparge nasul adepţilor HIV!










 

   La sfârşitul anului trecut a mai apărut un film documentar pe tema AIDS, realizat de data asta de Brent Leung. Recunosc că nu am vazut întregul film, ci doar câteva secvenţe (trail-uri). Tema HIV pentru mine este deja de mult o temă închisă, una dintre multele minciuni ale ultimilor decenii în domeniul medicinei.

   Dar de curând mi-a fost atrasă atenţia asupra unei scurte postări în YouTube, unde este prezentat interviul luat de autorul filmului, Brent Leung, lui Luc Montagnier, „descoperitorul” virusului AIDS şi Laureat cu Premiul Nobel pentru medicină în 2008, tocmai pentru această descoperire.

   Despre tărăşenia cu acordarea premiului (premiilor) Nobel am relatat deja în Ştirile Qui bono de la sfarşitul anului trecut. De asemenea şi despre adevărul asupra AIDS =HIV.

   Dar aceste 4 minute, cât durează interviul cu Montagnier, sunt un.... pumn dat direct în nasul celor care mai susţin încă fantasmagoria AIDS=HIV.

Şi culmea este că acest „pumn” îl dă însuşi... Luc Montagnier!!!

Însuşi Laureatul!

Descoperitorul!

   Îi rog pe toţi cei care au strâmbat din nas citind articolele pe această temă din www.quibono.net să remarce că au nasul strâmb nu (numai) din cauza lui Qui bono, ci mai ales din cauza pumnului dat acuma de Luc Montagnier, idolul lor. Zâmbiţi, vă rog!

 

Am să postez traducerea pentru cei care nu cunosc engleza.

Pentru celilalţi, cu studii înalte, ei bine, aceştia pot urmări şi înţelege şi singuri ce are să le împărtăşească Laureatul cu Premiul Nobel pentru Medicină pe 2008, Luc Montagnier!

   Ei bine Domnilor, deci .... afirmaţiile lui Montagnier asupra exterminatorului virus HIV, chiar de el descoperit.

Du benötigst Flash 9.0.28 oder höher, sowie Javascript um dieses Element anzuzeigen

AIDS truth exposed: Un-cut exclusive footage from „House of Numbers“

http://www.youtube.com/watch?v=WQoNW7lOnT4

 

AIDS/HIV: este rescrisă istoria!

„Africa sub-sahariană, regiunea cea mai puternic lovită, este locul unde 67% dintre oameni trăiesc cu HIV” (US Global Policy Fact Sheet, Aprilie 2009)

Brent Leung (BL): Aţi vorbit mai devreme despre stressul oxidativ. Este eliminarea stressului oxidativ una dintre cele mai bune modalităţi de a managementa epidemia de AIDS africană?

Luc Montagnier (LM): Cred că aceasta este o cale de abordare, de a descreşte rata de transmitere, deoarece eu cred că noi cu toţii putem fi expuşi de mai multe ori contactului cu HIV, fără să devenim bolnavi cronici. Sistemul nostru imunitar va rezolva problema virusului în câteva săptămâni, dacă sistemul nostru imunitar este în bună stare de sănătate.

   Ori tocmai aceasta este problema populaţiei africane. Nutriţia lor nu este prea echilibrată, stressul oxidativ este foarte prezent, chiar dacă multe persoane nu sunt direct infectate cu HIV, astfel că sistemul lor imunitar deja nu funcţionează cum trebuie. Ceea ce permite virusului HIV să pătrundă în organism şi să “persiste”.

   Deci sunt multe modalităţi care nu sunt “un vaccin”, ştiţi , numele magic, VACCINUL; deci multe căi de a descreşte rata transmiterii (infectării) doar prin simple măsuri de nutriţie, prin administrare de antioxidanţi buni, prin măsuri igienice, prin combaterea altor infecţii. Deci nu sunt măsuri spectaculoase, dar ele pot, ştii, să reducă foarte bine epidemia, la un nivel, spre exemplu, la care este infecţia HIV în ţătile occidentale.

BL: Deci, dacă ai un sistem imunitar bun, atunci organismul tău poate elimina în mod natural virusul HIV?

LM: Da!

BL: Oh, interesant! Credeţi că ar trebui să promovăm mai mulţi antioxidanţi şi alte lucruri de acest fel în Africa în loc de antiretrovirale (medicamente contra AIDS)?

LM: Ar trebui promovate mai multe, ştii, o combinaţie de măsuri: antioxidanţi, nutriţie, combaterea altor boli infecţioase, malaria, tuberculoza, parazitoza, viermii intestinali, educaţie desigur, igienă genitală pentru femei, dar deasemenea şi pentru bărbaţi. Măsuri foarte simple, care nu sunt deloc costisitoare (scumpe), ar care pot rezolva multe. Şi tocmai aici este îngrijorarea mea în privinţa multor acţiuni spectaculare, care se întreprind prin fonduri globale pentru cumpărarea de medicamente, sau prin acţiuni gen Bill Gates, şi aşa mai departe, sau pentru vaccinare. Dar, ştii, acest gen de măsuri nu sunt foarte bine fondate, nu sunt de loc fondate, sau sunt, ştii… depind în realitate de guvernele locale care ar trebui să decidă aceste lucruri, dar guvernele locale sunt consiliate de consilieri ştiinţifici care provin de la instituţii inteligente, şi ei nu prea dau, prea des, astfel de sfaturi.

BJ: Deoarece nu se fac bani cu nutriţia, corect? Nu iese nici un profit.

LM: Da, nu este profit. Apa este importantă. Apa este cheia!

BL: Acuma spuneţi un lucru, vorbiţi despre faptul că dacă “construim” un sistem imunitar solid, este posibil să eliminăm virusul HIV în mod natural. Dacă luăm un african sărac care a fost infectat şi îi “re-construieşti” (reconsolidezi) sistemul imunitar, este posibil şi pentru el să elimine tot în mod natural virusul HIV?  

LM: Da, aşa cred!

BL: Este important, este un punct foarte important.

LM: Este importantă cunoaşterea, care este complect neglijată. Oamenii cred că medicamentele şi  vaccinurile rezolvă totul (ceea ce este fals... se dă de înţeles).

   Deci acesta este un mesaj care este diferit de ceea ce ai auzit mai înainte, de la alţii, nu?

BL: Încheierea?

LM: Nu, nu, da, mesajul meu, este diferit de ceea ce ai auzit de la (Anthony) Fauci sau ...

BL: Da, este diferit.

LM: Un pic diferit.

 

   Da, Domnule Montagnier, mesajul Dvs. este diferit. Complect diferit faţă de mesajul pe care tot Dvs. l-aţi prezentat, spre exemplu, la Conferinţa Anti-AIDS din 2000 din Africa de Sud, organizată de preşedintele Mbeki. Şi unde Peter Duesberg, Claus Koehnlein, Eleni Papadopulos-Eleopulos, Val Turner, Heinrich Kremer, Stefan Lanka şi încă mulţi mulţi alţii spuneau exact ceea ce spuneţi Dvs. acuma. Sau aţi aşteptat mai întai să primiţi Premiul Nobel, şi d-abea după aceea să daţi cu piciorul în căldarea cu lapte?

 

      Domnilor medici, Domnilor virologi, Domnilor epidemiologi…. Asta a fost!

      Fuse şi se duse! Bine mai spune românul, că minciuna are picioare scurte!

                                                                                  Qui bono


Războiul informaţional H1N1 a fost câştigat de cetăţeni








   Doctorul francez Marc Girard, autor al unei cărţi despre excrocheria gripei porcine, a declarat războiul informaţional declanşat de OMS şi autorităţile de sănătate din Franţa ca fiind câştigat de cetăţeni.

   Aceasta ca urmare a deciziei guvernului francez de a anula 50 de milioane de doze de vaccin, prevăzute a fi comandate concernelor farma, şi de a abandona centrele de vaccinare. Aceasta a fost posibil datorită intensei presiuni politice şi mai ales refuzului cetăţenilor de a se lăsa minţiţi. Iar acţiunea legală declanşată de Marc Vercoutere şi Christian Cotton au obligat-o pe ministra sănătăţii, doamna Roselyne Bachelot să “cerceteze” prin avocaţii ei iregularităţile din cadrul “campaniei porceşti”.

   Iar Franţa nu este un exemplu singular în Europa! Iată reacţiile din alte ţări europene:

-Germania a anulat 14 milioane de vaccinuri; armata germană a luat decizia de a refuza vaccinarea cu toxicul Celvapan de la Baxter, în urma dezvăluirii faptului că pentru clasa politică germană urma să fie folosit un alt vaccin, fără Thiomersal; vaccinarea a fost foarte redusă în Germania, un foarte mare număr de medici refuzând-o; parlamentarul UE german Wodarg, medic şi membru al partidului social-democreat, a iniţiat o dezbatere asupra rolului jucat de OMS în declanşarea pandemiei; în ultimele 5-6 săptămâni ne se mai aude nimic despre gripa porcină în mass-media germană;

-în Belgia protestele cetăţenilor au blocat în parlamentiul belgian aprobarea unei legi care urma să introducă vaccinarea obligatorie;

-Polonia a refuzat de la bun început achiziţionarea de vaccinuri şi medicamentaţie antivirală; şi bine a făcut; tot respectul pentru un Ministru al Sănătăţii care întradevăr se îngrijeşte de concetăţeni, şi nu de buzunarul propriu: Doamna Ewa Kopacz;

-în România, Ministerul Sănătăţii a reuşit să se mai facă încă o dată de “cacao” recunoscând că de fapt nu au existat 121 de persoane decedate ca urmare a gripei porcine, ci doar 7!!!

-Rusia a amenunţat cu retragerea din OMS, italienii îşi vor banii daţi pe vaccinuri înapoi, iar India a demarat o anchetă proprie pentru acerceta “făcătura” pandemincă;

   În afacerea porcinei, doar prin puterea Internetului şi a mobilizării fără precedent a cetăţenilor, s-a putut câştiga războiul contra Lobby-ului concernelor farma, în ciuda unei prese obediente şi a politicienilor “interesa(n)ţi”. A sosit timpul pentru a ne gândi la perioada “post-pandemică” şi de a reflecat pe viitor cu atenţie asupra factorilor care au făcut posibil un asemenea scandal.

   Din păcate în ţările din afara Europei, de exemplu din America de Sud, informarea cetăţenilor şi atitudinea conştientă contra «făcăturii» pandemice nu a întâmpinat aceaşi reacţie. Sunt însă convins că şi acolo lucrurile se vor schimba cu timpul.

   Este evident că trabuiesc iniţate acţiuni legale şi insistat prin cereri şi chestionări parlamentare pentru a fi identificaţi atât autorii afacerii pandemice cât şi căile prin care aceştia au acţionat, pentru a ne putea pe viitor feri mai bine de asfel de excrocherii.

   De asemenea este necesară o mai intensă popularizare a intenţiilor răufăcătoare care se află ascunse în spatele Codex alimentarius, a alimentelor şi agriculturii bazate pe modificări genetice, a otrăvirii apei cu tot felul de floruri, florizi şi alte «floricele» de genul acesta, a crizei financiare manufacturate în scopuri dubioase. Şi în aceste direcţii ar trebui să ne informăm tot atât de atent şi complex ca şi în cazul gripei porcine!

Recviem pentru gripa porcină

   Rareori s-a văzut în istoria modernă a omenirii o farsă mai grotescă decât cea recentă a pandemiei de gripă H1N1! Ceea ce a pornit anul trecu în primăvară, din Vera Cruz (Mexic), ca o poluare şi o catastrofă igienico-sanitară la uriaşele complexe de creştere a porcilor administrate de hămesitul concern american Smithfield, s-a transforma intenţionat într-o aparentă catastrofă globală, o nouă pandemie, o a doua gripă spaniolă.

   Nouă luni mai târziu toată povestea s-a sfârşit sub eticheta unei fraude la scară globală. Ceva global tot a fost, dar nicideum o pandemie, ci o excrocherie. Orchestrată de concernele farma prin braţul lor lung, OMS, cu scopul de a vinde vaccinuri şi deci de a realiza profit financiar.

   Din fericire, de data aceasta mai mult ca în alte cazuri, o mare parte a corpului medical a luat atitudine (şi frumos ar fi ca acest caz să contituie un precedent de urmat pe viitor) iar cetăţenii s-au informat, devenind desigur susceptibili în urma altor “făcături pandemice” din trecut, cum au fost AIDS, SARS,  BSE sau gripa aviară.

   Conspiraţia a ajuns şi în dezbaterea Consiliului UE, şi chiar dacă încă nu s-a soldat cu prea multe demisii, este totuşi un început promiţător. Dar să vedem şi câteva cifre concrete!

   La o populaţie totală de 6,8 miliarde de oameni, au existat aproximativ 15.613 decese (www.flucount.org). Spun aproximativ, căci în ciuda anunţului Ministerului Sănătăţii din România, cum că de fapt au fost doar 7 decese certificate ca fiind provocate de gripa porcină, la OMS România figurează încă cu 121 de decedaţi. Şi ne putem foarte lesne închipui că aşa cum în România, 121 este egal cu 7, lucrurile s-au petrecut întocmai şi în alte ţări unde ministerele de resort sunt conduse tot de persoane Streine de onestitate şi adevăr.

   În ciuda acestei rate de mortalitate extrem de scazute (ştim noi, oamenii simpli, acuma, dar „marii specialişti de la OMS trebuiau sa ştie din timp, ca doar d-aia sunt puşi acolo, sau mă înşel eu?),

ne-am procopsit cu o pandemie de panică. Termenul „pandemie“ a fost folosit iresponsabil şi apar din ce în ce mai multe dovezi că nu numai iresponsabilitatea, ci mai ales interesele meschine au fost adevăratul virus pandemic al lui 2009.

   Termenul „pandemic“ care provine din limba greaca a fost de la bun început folosit intenţionat abuziv. Ceea ce s-a petrecut în Mexic la sfarşitul lui Aprilie 2009 nu avea nimic de a face cu o pandemie (148 de decese „presupuse“ a fi datorate gripei porcine), cel puţin aşa cume era ea definită conform criteriilor stabilite. Aşa că OMS a de-stabilit criteriile, şi a venit cu altele noi, conform intereselor de moment ale industriei farmaceutice. Astfel s-a pus în mişcare vechiul mecanism, folosit şi în trecut (SARS, aviara), de inducere a fricii şi panicii, pentru a spori vânzările.

   Doar că de data asta s-a produs o schimbare de recepţie în rândul populaţiilor multor ţări, mai ales in USA şi Europa, „flagelul“ transformându-se într-un fiasco. Franţa şi Germania au rămas cu vaccinurile nefolosite în braţe, şi nu sunt puţine, ci de ordinul milioanelor de doze. Iar peste cateva luni vor fi bune de aruncat la canal. Asta pentru că producătorii sunt reticenţi şi nu vor să le ia înapoi. E şi normal, aceştia fiind interesaţi de vânzarea produselor lor, şi nicidecum de sănătatea oamenilor. Alte ţări, precum Canada, s-au gândit să fie „generoase“ şi le-au facut cadou ţărilor sărace. Mai bine ar fi dat de mâncare copiilor care mor de foame pe acolo, în loc să dea banii pe prostii.

   Ce va urma, vom trai şi vom vedea. Doar că viitoarea „pandemie“ va fi şi mai circumspect văzută de europeni şi americani. Deci, aşa cum a fost măsluită asta, nu cred ca va mai fi posibil. Deşi concernele au nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Şi vor încerca din nou, cu siguranţă.

    Aşa că, pandemizaţilor, staţi treji şi cu ochii pe ei ca pe butelie, căci vor încerca din nou să ne „tragă ţepe“. Şi până una-alta, să medităm un pic şi să ascultăm pios Recviemul unei pandemii născute în minciună şi răposate în ruşine.

                                                                     Qui bono

Cu ajutorul surselor:

http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=16880

http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=17537

 

Intrebari premergatoare începerii unei terapii antivirale


Vă sugerăm ca atunci când un medic, oficiu de sănătate, Casă de sănătate sau laborator de analize medicale vă spune că sunteţi infectat cu un virus, mai ales cum ar fi cele HIV (AIDS-SIDA), HCV (hepatita C), gripă aviară (H5N1) sau mai nou gripă porcină (H1N1), să trimiteţi instituţiei sau persoanei respective următoarele întrebări:


Chestionar asupra existenţei virusului ......


  1. Rezultatul pozitiv al exitenţei virusului se bazează pe o procedură de evidenţiere directă sau indirectă?
  2. În cazul în care evidenţierea existenţei virusului se bazează pe o procedură directă, numiţi-mi, vă rog, publicaţia (studiul ştiinţific) în care este documentată izolarea virusului şi relevarea caracteristicilor biochimice ale acestuia, precum şi fotografia virusului izolat, deci “curăţat” de toate particulele străine lui.
  3. În cazul în care rezultatul analizei se bazează pe o procedură indirectă (de exemplu metoda PCR), doresc să ştiu dacă respectiva procedură este standatdizată explicit pentru Hepatita C sau nu. În cazul în care există o standardizare explicită pentru afecţiunea virală numită.....   , vă rog să-mi numiţi publicaţia în care apare dovada directă a standardizării.
  4. În cazul în care nu există o standardizare a relevării directe a virusului ......., numiţi-mi, vă rog, publicaţia în care se dovedeşte explicit, că printr-o metodă de relevare indirectă şi nestandardizată este posibil un răspuns tehnico-ştiinţific valid, în baza căruia se poate afirma că în organism este cu certitudine relevată prezenţa respectivului virus.
  5. În cazul în care afirmaţia că în organism a fost cu certitudine relevată prezenţa virusului ....... are la bază doar aplicarea unei proceduri indirecte de relevare, vă rog să-mi daţi explicaţia empirică, ştiinţifică clară pe care se bazează decizia folosirii unei astfel de proceduri indirecte. Desigur că sunt interesat de o realitate ştiinţifică bazată pe fapte certe care să stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, şi nu de un consens tacit şi speculativ.
  6. Numiţi-mi vă rog numele unui laborator care poate face o cercetare ştiinţifică, exactă, atât biochimică cât şi biofizică a virusului ........

Veţi putea constata şi singuri că ori nu veţi primi nici un răspuns (cea mai probabilă variantă), ori veţi primi un răspuns care nu conţine de fapt răspunsul la întrebările de mai sus, ci pur şi simplu o încercare de a ocoli faptele concrete, empiric-ştiinţifice, o încercare da a crea ceaţă în jurul temei respective (varianta destul de probabilă), sau veţi primi un răspunsîn forma unui refuz impertinet (varanta cea mai probabilă).
Toate aceste trei variante (ca desigur, şi altele de genul acesta) nu vor face decât să confirme informaţiile prezentate în acest Pagini, nu vor face decât să justifice încă o dată bănuielile şi reproşurile pe care aceste Pagini le aduc medicinei alopate, corpului medical aservit concernelor farmaceutice, medicilor interesaţi în primul rind de propriul buzunar, instituţiilor oficiale care dansează aşa cum le cântă industria farmaceutică.

De fiecare dată atunci când este vorba de sănătatea Dumneavoastră, puneţi-vă la modul cel mai serios întrebarea: cine are de profitat? Eu? Medicul? Industria farmaceutică?

Qui bono?