Virusul, Frica şi Profitul

   Atât pentru medicina şcolastică cât şi pentru concernele farmaceutice, cea mai periculoasă boală este omul sănătos. Cu un astfel de specimen nu se poate ţine un cabinet medical deschis, nu se pot câştiga bani, concernele nu mai pot realiza profituri ameţitoare, farmaciile dau din picioare, funcţionarii autorităţilor de sănătate nu mai pot dormi liniştiţi cu capul pe dosarele bolnavilor, politicienii nu se mai pot bate cu pumnul în piept ca ne-au salvat de la dispariţie. Ce mai, o adevărată catastrofă. O PANDEMIE.

   Doar că un astfel de specimen nu are voie să existe. Un om sănătos este o persoană care nu a fost îndeajuns controlată de un medic. Omul sănătos nu există, ne spune medicina şcolastică. Iar cei care nu vor să priceapă chestia asta, acelora li se induce FRICA şi li se oferă IGNORANŢA. Faptul ca în ţarile cu alta limba decat cea latina, medicii vorbesc „păsăreasca veche” este un lucru foarte util. Care neamţ sau rus pricepe latina? Mai greu e cu noi, românii, deoarece o cam pricepem întrucâtva. Pacientului nu i se dau prea multe explicaţii. Ai boala aia şi trebuie să iei boaba asta. Scurt. Şi comod, căci ignorantul nu pune prea multe întrebari!

   Apoi FRICA. Ei da, asta este o treabă foarte profitabilă pentru unii. De exemplu, colesterolul. De care e, cât e, cum e, grav, foarte grav, trebuie sa va menajaţi, sa luaţi boabele astea, sa nu mâncaţi, daca se poate absolut nimic, caci sunteţi în mare pericol. Şi mai ales, să veniţi lunar la cabinet la consultaţie. Cu sângele, urina şi mai ştiţi Dvs. ce la borcănaş. Iar acesta este cel mai nevinovat exemplu. Presa, televizorul, radioul, care oricum nu ne prezintă decât ştiri apocaliptice, cu accidente auto, violatori, bătăuşi, cadavrea şi altele de genul asta, ne bombardează în fiecare zi cu cele mai apocaliptice ştiri. Ultimul exemplu? Pandemia de gripă cotlet (nu şoric, că ala dă rău la colesterol). De porc. Cu vaca nebună am terminat deja, le-am mâncat pe toate. Urmeaza gripa cabalină, o să vedeţi. Ce, nu ştiaţi că şi caii fac gripă? Aflaţi acum!

   Din fericire, medicii şi concernele s-au ocupat de aceasta problema din timp, astfel ca acuma avem teste anticorpi pentru te miri ce. Orice om sănătos, ca urmare a unui test anticorpi, poate fi declarat bolnav. Şi este rentabil aşa, nu?

   Măgăria cea mare este că atunci când unui om îi este FRICĂ, automat îşi inhibă sistemul imunitar. Fapt dovedit ştiinţific. Toată energia este direcţionată de creer către fugă, către scăpare. Rămân cuplate în creer doar regiunile rudimentare, iar tot restul este decuplat în favoarea musculaturii. Când te urmăreşte un leu, singurul lucru important este să fii iute de picior. Şi desigur că atunci când ne este frică, nu mai gândim clar. Aşa ca ni se poate băga pe gât orice (fel de boabe). Acuma, cu sute şi mii de ani în urmă te putea urmări un leu. Acuma, ce naiba, suntem oameni moderni, iar leii sunt în cuşcă la Zoo, sau în portofel.

   Acuma ne urmăresc VIRUSURILE. De gripă (aviară, porcină, SARS, bovină, etc). Sau şi mai rău virusurile cu transmitere sexuală. Pentru anii următori se anunţă moda costumului-prezervativ. Protecţie totală, din cap până-n picioare. Partea proastă este că fiindu-ne frică, ne subpresăm automat sistemul imunitar, ceea ce la urma urmei nu poate fi de folos decât virusului. Desigur, cu condiţia ca el să mai şi existe. Dar în fond, medicina şcolastică nu este interesată neapărat în existenţa unui anume virus, ci în existenţa fricii în noi.

   Şi cu cât este frica mai mare, cu atât plătim contribuţii mai mari la Casa de sănătate. În fiecare an plătim mai mult, şi primim mai puţin. Nu vi se pare că este o relaţie invers proporţională. Ar trebui să nu mai plătim de loc, poate că atunci am fi întradevăr asistaţi medical aşa cum trebuie. Caci unde se duc toţi banii ăştia? La concernele farma. Medicii nu trăiesc neapărat mai bine decât acum 15-20 de ani.

   Doi bătrâni stau pe o bacnă în parc, şi unul spune: „Medicul meu o să mă bage în mormânt.” La care celălalt răspunde: „Fericitule, eşti asigurat privat. Eu, la Casa de sănătate, va trebui să mă bag singur.”

  Pe vremuri lucrurile se rezolvau mai simplu (înainte de naşterea lui Rockefeller şi Carnegie). Când un vapor sosea de peste mări şi ţări în port, marinarii erau băgaţi în carantină, timp de 40 de zile, într-o clădire special izolată. De acolo şi vine numele de carantină, din italienescu quaranta, care înseamnă 40. Dacă în această perioadă nu arătau semne de boală, erau lăsaţi liberi. Desigur că în zilele noastre nu mai este posibil aşa ceva. Acuma te infectezi cu o boală şi mori din cauza ei peste 30 de ani (Hepatita C), sau chiar 50 (BSE). O idee foarte lucrativă, lentivirusurile. Doar că de frică poţi să mori mult mai repede. Şi nu va mai ştii nimeni că de fapt virusul era inventat, nici nu exista.

   În ziua de astăzi medicamentele sunt lansate pe piaţă fără a mai fi precedate de teste şi studii care să certifice siguranţa şi eficacitatea lor. Cel puţin în USA. Big Brother este însă un exemplu demn de urmat pentru toţi, nu? Astăzi se procedează în felul următor: medicamentele (respectiv substanţa chimică activă) sunt testate pe culturi de celule în laborator. În cazul în care se obţin anumiţi parametrii bio-chimici doriţi, medicamentul primeşte aprobarea de comercializare. Asta-i tot!

   Dacă medicamentul ajută întradevăr, dacă are efecte secundare, imediate sau în timp, ei, pe cine mai interesează chestia asta. Important este ca printr-o investiţie cât mai mică (studiile costă bani şi timp) să se obţină un profit cât mai mare. Aşa că astăzi avem medicamente contra a tot ce vreţi Dvs. De exemplu, şi să nu râdeţi, că este autentică, avem şi virusuri care produc obezitate! Deci doamnele şi domnii care doresc să slăbească, trebuie să consulte un virilog care le va prescrie o medicamentaţie antivirală pentru slăbit! (Articol din revista germana „Focus”-Dick durch Viren?-Gras datorită virusurilor? Din data de 20.08.2007. V-am spus să nu râdeţi, că e adevărat.) Oamenii de ştiinţă au constatat acest lucru şi în prezent caută virusul, dar nu l-au găsit încă. Pentru că n-au căutat încă în ciolanele de porc, de frica pandemiei!

   Şi pe bună dreptate, căci cu gripa şniţel nu-i de glumit! Şi asta ne-o spun japonezii! Cum aşa? Simplu! Kenji Fukuda este japonez. N-am nimic contra insularilor, ba chiar pe japonezi îi apreciez foarte mult. Dar nu pe toţi. Pe Fukuda ăsta, nu! De ce? Păi haidem să vedem împreună ce-i cu „dirijorul de pandemii”.

   La începutul anului 2009 Fukuda era şef de resort la Organizaţia Mondială a Sănătăţii din Geneva. La sfârşitul lui Februarie 2009,o delegaţie a guvernului USA s-a întâlnit la Geneva cu reprezentanţii concernelor farma şi cu cei ai OMS. La doar o săptămână după această întâlnire, Fukuda este brusc, subit şi instantaneu promovat în funcţia de vicepreşedinte al OMS. Să zicem, omul era capabil (de orice?). Pe 9 Martie,

Sanofi-Aventis (mare concern farma) anunţă construirea unei fabrici (în valoare de 100 milioane Euro) pentru vaccinuri. Unde? În Mexic! Coincidenţă? Păi la ce sa faci fabrică de vaccinuri dacă acolo nu-i epidemie? Nu-i, da o sa fie, că aşa vrem noi. Doar câteva zile mai târziu, întradevăr, minune mare, izbucneşte în Mexic gripa porcină! Acuma, haideţi să vedem cariera lui Fukuda de până acum, poate ne lămurim un pic. Este specialist în gripă. Activ în USA şi Japonia. În 1997 a lucrat la CDC (autoritatea de control epidemiologic americană, subordonată Pentagonului, care l-a trimis în Hong-Kong să cerceteze gripa aviară H5N1.

  În 1999 ajunge din nou pe acolo pentru a controla pericolul izbuncnirii unei epidemii de gripă A tip H9N2. Mare lucru n-a ieşit din asta, probabil pentru că Sanofi nu avea fabrică la faţa locului. Dar lucrurile s-au remediat în 2009. În 2003, neliniştitul domn apare în China şi Hong-Kong unde controlează izbucnirea gripei aviare H5N1 ( în ce fel a „controlat-o” n-am reuşit încă să aflu). Anul următor (2004) se mută cu gripă cu tot în Vietnam. Deci Domnul Fukuda s-a ocupat în ultimii 12 ani cu pandemiile, şi astfel a făcut carieră.

   Să vedem însă ce făcea mai înainte de a se „gripa” domnul Fukuda. Este de asemenea important pentru noi, ultimii sărmani supravieţuitori ai rasei umane, nimicită de groaznicele pandemii de SARS, H5N1, H1N1, H9N2, H2948N9482, etc. care au costat viaţa a zeci de milioane de oameni.(sic) Deci, înainte de a se ocupa cu pandemiile virtuale, Fukuda a lucrat în cercetarea virusurilor HTLV (HTLV-1 şi HTLV-2), adică a aşa-zisului virus al leucemiei, unde era foarte implicat şi Robert Gallo, cel care mai târziu s-a ocupat de furatul de probe de laborator de la Montagnier (Institutul Pasteur) şi a minţit o lume întreagă susţinând că a descoperit HTLV-3, adică HIV. Deci Fukuda şi cu Gallo erau „membrii ai aceluiaşi club”. Tot în această perioadă Fukuda s-a mai ocupat şi de virusul care provoacă Sindromul Oboselii Cronice precum şi de cel al Sindromului Golfului (războul Golfului), alte două boli pline de misterele Parisului.

   Bine, bine, dar Fukuda ăsta era de capul lui acolo la OMS? Desigur că nu, era doar vicepreşedinte. Deci avea un şef, un preşedinte. Sau mai bine zis o preşedintă. Doamna Margret Chan. Vă mai repet o dată ca nu am nimic contra persoanelor cu ochi înguşti şi trăsături asiatice. Doamne fereşte! Acuma ce să fac eu dacă şi Doamna Margret era o Chan? O asiatică. (Nu vi se par suspecte toate aceste coincidenţe? Vicele Fukuda-japonez are o şefă tot de prin părţile locului, iar Aventis tocmai pune de o fabrică în Mexic cu o lună înainte de cea mai proaspătă pandemie. Ciudat!)

  Doamna Chan fusese înainte ministru al sănătăţii în Hong-Kong, pe unde se plimbase cam des Fukuda, tot în acei ani. Şi tot o coincidenţă? Ea s-a aflat împreună cu Fukuda în poziţie centrală la toate pandemiile din ultimii 12 ani. Imediat după SARS, doamna noastră ajunge director general la OMS. Probabil datorită calităţilor remarcabile de a crea pandemii. Rezultă că OMS este condusă de un specialist în gripe şi o administratoare de gripe. Ce pot face aceşti doi oameni, decât să descopere pandemii? Nimic altceva. Dar ca orice asiatic, când fac o treabă, o fac temeinic. Şi încă ceva. Nu am prea auzit de epidemii de gripă în Africa. De ce oare? Păi pentru că ăia sunt săraci lipiţi pământului, şi de la ei nu se pot obţine profituri grase. Da la asiatici însă...

   Desigur că un om bolnav se duce la doctor. Doar că în ultimele decenii sunt erau prea puţini bolnavi pentru câţi doctori sunt (în ţările civilizate) şi apoi nu trebuie sa uitam concernele farma şi foamea lor de bani. Ori cu cate o răceală ici, colo... iese prea puţin. Deci era nevoie de ceva la scară „globală”. VACCINUL!

   Ei, asta da. Bagi bine groaza în populaţie, le tragi la fiecare câte o ţeapă, după care faci monetarul. La începutul anilor 70, în primul an de viaţă, copilul primea doar un vaccin. Astazi primeşte aproape 30. Bine, sunt vaccinuri combinate, mai multe într-o singură injecţie. Dar, în esenţă sunt 30 în comparaţie cu anii 1970. Iar atunci copii nu erau mai bolnavi decat acum. O adevărată isterie de vaccinuri.

   Doar că de prin anii 60-70 am început să ne confruntăm cu o serie de cazuri, din ce în ce mai multe, de copii cu probleme comportamentale. În USA, datorită vaccinurilor care conţin conservanţi pe bază de mercur (Thiomersal), a explodat numărul copiilor autişti. Iar în Europa a apărut un nou sindrom: Sindromul atenţiei deficitare (hiperactivitate). Sigur că se poate pune vina pe computer, jocuri , televizor, prea multe dulciuri. Dar totuşi există argumente solide pentru a considera că vaccinurile, într-o atât de mare cantitate, şi într-o perioadă de viaţă relativ scurtă, provoacă (printre altele) şi devieri comportamentale.

   În Europa şi America de Nord, după cel de-al doilea război mondial, au dispărut practic toate epidemiile. O serie de factori care aparţin mai ales de nivelul de trai ridicat din această parte a lumii, a făcut ca epidemiile să dispată de la sine, înainte ca să apară vaccinurile. Lucru ştiut de mulţi. Atunci, pentru ce atâtea vaccinuri? Întrebarea este pusă prost. Pentru „cine”, e mai corect. Pentru concernele farma. Săracele de ele, au nevoie de bani pentru cercetări ca să ne apere pe noi de invazia virusurilor.

   Ca urmare a masivelor campanii de vaccinare, astazi s-a ajuns ca o treime din copii americani sa apeleze la medicamentatie psiho. Inceputul s-a facut prin anii 70 cu celebrul Retalin.

   Sfantul Graal al vaccinurilor sunt anticorpii. (Asta oricum inseamna ca vaccinurile sunt, eventual, folositoare numai celui de-al doilea sistem imunitar, cel al Th2 – vezi „Revoluţia tacuta a AIDS si a cancerului” Dr. Heinrich Kremer). În mod normal, în urma unui vaccin trebuie să existe o reacţie a anticorpilor care să poată fi masurată (titer-ul anticorpilor). Doar că toată povestea asta are două probleme, mai ales în ceea ce priveşte vaccinurile contra virusurilor. Prima problemă este că anticorpii nu sunt specifici. Natura nu este atât te proastă să gândească liniar, cum o face medicina şcolastică. În momentul apariţiei gripei în varianta (imaginară) H48N26, organismul nu-şi pune problema: „Aha, pe ăsta nu-l cunosc, ia sa-mi fac eu acum anticorpi specifici pentru H48N26.” Lucrurile nu merg aşa. (Gândiţi-vă ca avem în corp mai multe bacterii decât celule, ori asta ar însemna să avem şi mai mulţi anticorpi decât celule?) Anticorpii pot să se „cupleze” (respectiv să atace) la mai multe antigene (agenţi patogeni). Condiţia, desigur, este ca anticorpii să fie capabili a se „cupla” la membrana (suprafaţa) agentului patogen. Datorită faptului ca anticorpii nu sunt specifici şi pot reacţiona la mai mulţi agenţi patogeni, o astfel de măsurătoare nu poate confirma eficacitatea unui vaccin contra unui anumit agent patogen. De aceea în vaccinuri sun introduşi agenţi patogeni „slăbiţi” (sau morţi), iar ca urmare a acestui fapt, nu se poate măsura reacţia anticorpilor, căci aceştia reacţionează (se măreşte titer-ul, lucru măsurabil deci) doar la agenţii patogeni vii. De altminteri prezenţa unor anticorpi în organism nu îseamnă nimic mai mult decât că organismul a „luat contact” cu o anumită boală. Doar atât! Deci acest lucru nu implică automat o protecţie veşnică împotriva unei afecţiuni.

  De fapt avem aici de a face cu o metodă bine înrădăcinată în medicina şcolastică: Ceea ce nu ne covine, eliminăm. Fotografierea cu microscopul electronic, postulatele lui Koch, „standardul de aur”, etc. etc.

  Pentru a exista însă o reacţie ca organismului (sistemului imunitar), în vaccinuri se introduc tot felul de chimicale, care desigur că „solicită” sistemul imunitar, chiar zdravăn de tot, şi acest lucru duce la o reacţie măsurabilă a anticorpilor.

   Doar că absurditatea acestei situaţii (cu vaccinurile contra virusurilor) este aceea că omul (şi nu numai) are DOUĂ SISTEME IMUNITARE, care funcţionează paralel şi care, la modul ideal, trebuie să se afle într-un anumit echilibru. Este vorba de celulele ajutatoarea T, care de abea de vreo 15 ani se ştie, sunt de două feluri. (În paranteză fie spus, char din rândul medicilor sunt foarte puţini care cunosc aceste lucruri, din păcate.) Tipul Th2 este cel care ajută celulele B să producă anticorpi. Iar aceştia sunt activi în organism EXTRACELULAR. Ceea ce înseamnă că nu sunt eficienţi contra virusurilor care au acţiune INTRACELULARĂ, cum ar fi retrovirusurile HIV sau HCV. Celulele Th1 sunt cele care ajută la producerea gazului NO (monoxid de azot-gaz otravitor) care are acţiune intracelulară şi care distruge celulele infectate, în care a pătruns un virus. Ori măsurând prin testul ELISA anticorpii, nu măsurăm de fapt reacţia specifică a organismului contra virusurilor cu acţiune intracelulară, pentru că anticorpii, ca sa mă exprim pe înţelesul tuturor, „nu au treabă cu aceştia!” Linia strategică de apărare prin anticorpi are alte sarcini în organism.

   Este explicabil de ce se cunoaşte astăzi atât de puţin despre Th1. Deoarece nu există interesul din partea medicinei şcolastice. Ar dispărea două treimi din vaccinuri, terapii, proceduri, medicamentaţii antivirale, dacă nu de fapt chiar toate.

   Mă îndoiesc sincer că vreun medic va urma sfatul meu, al unui „amator”. Şi  totuşi îl dau: cautaţi lucrarea Domnului Doctor Heinrich Kremer, „Die stille Revolution der Krebs- und AIDS- Medizin” (Revoluţia tăcută a medicinii cancerului şi AIDS”) în germană sau traducerea în engleză "The Silent Revolution in Cancer and AIDS Medicine" citat : The book contains 656 pages of groundbreaking scientific knowlegde on HIV/AIDS and cancer, everything published prior in mainstream medical journals. Now brought together in one book. Everything in this book is "outside the box thinking", I explored a complete new world of understanding how our immune system works and what can be done to support it.

   În măduva osoasă sunt produse celulele Th0, într-o cantitate mare, care în funcţie de problemele pe care le are organismul (în raport cu tot ceea ce îi este lui străin) se transformă în Th1 sau Th2. Celulele Th1 sunt active (cu ajutorul gazului NO) asupra celulelor atacate (de un virus care se înmuilţeşte în ele), sunt de asemenea active contra fungiilor (ciupercilor) sau contra celulelor cancerigene.

   Ceea ce înseamna, foarte comprimat spus, că o deficienţă sau inhibare a celulelor Th1 permite apariţia şi mai ales dezvoltarea cancerului (respectiv re-întoarcerea celulelor la stadiul fetal).  

   Pe de altă parte sistemul nostru imunitar nu are doar sarcina de a elimina microbii. El este mai ales un sanitar (gunoier, dacă vreţi). Un procent din corpul nostru se reînnoieşte (regenerează) zilnic, iar ceea ce nu mai este de folos trebuieşte ori eliminat, ori reciclat. Doar că atunci cănd în organism sunt introduse tot felul de toxine (mercur, plumb, antibiotice, tutun, alcool, chemoterapie, lumina ultravioletă, pesticide, stress psihic sau general, antibiotice steroide, medicamentaţie antivirală, paracetamol, alimentaţie deficitară, etc.) sistemul imunitar are de suferit. Iar unul dintre primele efecte este ruperea echilibrului dintre Th1 şi Th2. De asemenea, mitocondriile sunt puse serios în pericol. Şi aceasta deoarece glutaţiunea va fi foarte rapid epuizată, ceea ce duce şi la dezechilibrarea raportului Th1-Th2 precum şi la distrugerea treptată a mitocondriilor.

   Orice toxină introdusă în organism consumă moleculele glutaţiunii reduse (Thiol-pool), şi prin aceasta dezechilibrează sistemul imunitar. Ori aceasta este problema şi în cazul vaccinurilor. Ce anume este introdus în corp prin vaccinuri? Microbii pătrund în organism fie printr-o leziune (rupere a pielii) fie mai ales prin mucoase (bronhii, intestine). Ori prin injecţie microbii sunt introduşi în corp pe o cale complect ne-naturală, care crează o mare problemă organismului, implicit sistemului imunitar. Metale grele sau toxice (mercur, aluminiu) amestecate cu microbi pătrund brusc în ţesuturile musculare. Fenomen complect străin organismului. Absurd.

  A doua absurditate recurge din necesitatea ocolirii măsurătorii titer-ilor. Organismului uman nu prea îi pasă de faptul că o anumită cantitate de microbi “morţi” sunt introduşi în circuit. Şi tocmai de aceea imunologii, geniali cum sunt ei, introduc în vaccinuri aşa-numiţii “întăritori”. De ce se numesc aceste substanţe “întăritori” ramâne pentru mine un mister. Ce să întărească? Microbii morţi (sau care au fost intenţionat «slăbiţi»)? Deci, introducem în vaccinuri hidroxid de aluminiu. Dar aceasta nu este o substanţă care să « întărească » sistemul imunitar! Aceasta substanţă este un antigen, o substanţă foarte toxică, la care sistemul imunitar reacţionează cu o foarte ridicată “stare de alarmă”.

  Să luăm un citat dintr-o carte de specialitate, „Impfkompendium” (Compendiumul vaccinurilor) ediţia a patra 1994, citat pe care l-am tradus din şi transcris din „chineza veche” (limbajul folosit de specialişti atunci când nu vor ca anumite lucruri să fie înţelese de omul obişnuit) pentru a putea fi priceput de toată lumea:

   „Vaccinurile cu agenţi patogeni morţi declanşează de regulă o foarte slabă reacţie imunitară. Pentru a putea obţine o reacţie satisfăcătoare, este necesară adăugarea în vaccin a unor adjuvanţi („întăritori”). Pentru vaccinurile umane până în prezent s-au folosit doar săruri de aluminiu ca şi „întăritori”. Modalitatea de acţiune exactă a „întăritorilor” este complexă şi nu este cunoscută în toate detaliile până în prezent. În general se consideră că aceste substanţe declanjează o reacţie inflamatorie locală.”

   Întrebaţi orice toxicolog ce anume se întâmplă atunci când în corp sunt introduse metale grele, şi o să primiţi un răspuns care o să vă taie pofta de... ce vreţi Dumneavoastră. Însă imunologii şi virologii, ei bine, ei săracii nu ştiu încă ce se întâmplă de fapt. Ciudat!

   Sa luam un exemplu concret şi foarte recent: Gardasil. Vaccinul contra HPV, sau altfel spus contra cancerului de col uterin. Vaccinul respectiv a stârnit foarte multe discuţii contradictorii. Şi asta nici nu ar fi un lucru rău. Doar că a „stârnit” şi moartea câtorva adolescente în USA. Ceea ce nu mai face parte din „arta conversaţiei”. Acest vaccin conţine 225 micrograme aluminiu (mai exact Aluminiumhydroxylphosphatsulfat). Şi mai conţine ceva: proteina L1 sub forma de particule asemănătoare virusului, produs în culturile de drojdie (Saccharomyceas caravisina CANADE 3C-5 - tulpina din 1805!!!) cu ajutorul tehnologiei recombinatorii ADN. Iarăşi ne jucăm de-a Dumnezeu. Creăm particule „asemănătoare” cu nu se ştie exact ce, în laborator, şi le experimentă  pe oameni. Dar înapoi la aluminiul de mai sus. Se ştie că această substanţă poate povoca daune sistemului nervos (nervilor).

   Un al doilea vaccin contra HPV, Cervarix, produs de firma GlaxoSmithKline, este şi mai „simpatic”. Acesta conţine 0,5 miligrame de hidroxid de aluminiu (Al(OH2)3). Şi ca să fim siguri că totul este în regulă, s-a mai adăugat încă un adjuvant, de data asta unul de „generaţie nouă”, ASO4 (3-O-desaoyl-4’-monophosphoryl-lipid A (MPL3). Din acesta vaccinul conţine 50 de micrograme. Sugestie: întrebaţi medicul Dumneavoastra ce este cu această substanţă. Mă îndoiesc că va şti. MPL3 este iniţial conceput cu scopul de a înlocui aluminiul. Dar se pare că nu funcţionează chiar aşa de bine şi nu reuşeşte să producă un titer atât de mare şi stabil ca aluminiul), astfel încât, ca să fim siguri, băgăm în vaccin ambele otrăvuri.

   Nefericirea este că aceşti adjuvanţi pot provoca o supra-reacţie din parte sistemului imunitar, fapt ce duce la instalarea unor afecţiuni autoimunitare! Adică sistemul imunitar începe să atace chiar şi propriile structuri ale organismului.  

   Şi mai interesant este faptul că înainte ca acest vaccin să fie aprobat, s-au efectuat studii cu grup de control placebo. Foarte frumos. Asta înseamnă (în cazul concret de faţă) că o grupă a primit vaccinul normal, iar cealaltă a primit (şi aici atenţie!) tot acelaşi lucru, doar că fără virusuile „decedate”. Adică, altfel spus, şi grupului placebo i-au fost administrate toate celelalte substanţe, INCLUSIV ADJUVANŢII, mai puţin „răposatul virus”. Probabil că termenul de „placebo” a fost nou definit de către medicina şcolastică, şi prostul de mine nu ştia încă.

   ACESTA NU ESTE PLACEBO! Este o excrocherie.

   La o întrebare adresată Centrului german de cercetare a cancerului, purtătoarea de cuvânt a acestui centru, Doamna Kohlstädt răspunde astfel: „Aluminiul, care este conţinut în vaccin, produce în organism o activare a sistemului imunitar. Placeo-ul trebuie deci să conţină aluminiu, pentru ca reacţia de apărare a organismului să fie certificată ca fiind provocată de vaccin.” Ca sa fiu sincer, nici până astăzi nu pricep ce a vrut să spună Doamna respectivă. Probabil că tocmai aceasta se şi dorea. Iar în momentul în care, mai departe, a fost pusă aceleiaşi Doamne întrebarea: „Ce argument aveţi pentru a folosi o substanţă care are certă acţiune ca fiind <Placebo>?” simpatica Domană dă următorul răspuns: „Dacă înlocuim termenul <Placebo> din articolul nostru cu cel de <grupă de control> atunci nemulţumirea Dumneavoastră este eliminată?”

   Adică, hai să ne jucăm cu definiţiile. Şi pe deasupra, conform medicinei şcolastice, acest virus Papilloma este prezent la absolut toate femeile, ba chiar şi la mulţi dintre bărbaţi. Probabil că tocmai acest lucru se şi speculează. Să vaccinăm toată populaţia de pe glob. O afacere foarte rentabilă.

De ce ne vaccinăm, Mitică? De frică, mon cher, de frică?

   Poate că aşa ar spune astăzi Nenea Iancu, dacă ar mai trăi. Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi bine, în fond, pentru ce se duce (sau îşi duce copilul) la doctor să se vaccineze, în mod sigur ar răspunde la fel. DE FIRCĂ. Şi medicii se vaccinează din frică. Pentru că dacă nu o fac, şi se află, se supără vreun „tovarăş specialist în sănătate publică”. Şi dacă vreun pacient se îmbolnăveşte (grav) de gripă, să zicem, şi ghinionul face ca şi medicul lui să se îmbolnăvească tot de gripă, medicul poate fi acuzat că şi-a infectat bolnavul. Ceea ce în esenţă este o inepţie, căci o persoană care este protejată contra unui agent patogen poate fi un „transportor” al acestui  agent, fără însă a se îmbolnăvi.

   Dar mai bine să ne referim la un agent patogen anume. Tetanosul, de exemplu. Şi asta pentru că tetanosul este singura afecţiune (provocată de bacteria Clostridium tetani)  contra căreia „există” un vaccin, dar care NU ESTE TRANSMISIBILĂ DE LA OM LA OM.

   Acuma, pentru a putea să ştim cât de periculos este tetanosul, am consultat statisticile germane. Din cauza tetanosului au murit în Germania, în 1988-2 persoane, în 1989-6; 1990-6; 1991-2; 1992-4; 1993-4; 1994-6; 1995-2; 1996-1; 1997-2; 1998-4; 1999-2; 2000-2; 2001-1; 2002-1; deci 45 de persoane în 15 ani, la o populaţie de circa 70 de milioane. Clar, PANDEMIE!

    Căci iată, Institutul Robert Koch ne informează şi asupra numărului de persoane care s-au îmbolnăvit de tetanos (deci fără a deceda) în aceea şi perioadă: 1988-11; 1989-11; 1990-4; 1991-16; 1992-14; 1993-15; 1994-14; 1995-11; 1996-17; 1997-11; 1998-7; 1999-8; 2000-8; 2001.... mai departe Institutul Robert Koch devine brusc „foarte discret” aşa ca nu am mai gasit date pentru anii următori (de fapt tetanosul nu a mai intrat din 2000, pe lista bolilor care trebuiesc în mod obligatoriu comunicate central la Institutul Robert Koch, conform Legii obligativităţii anunţării afecţiunilor periculoase, nou adoptată în 2000. Tetanosul deci nu mai era considerată o afecţiune importantă).

    Oricum, dacă îi adunăm pe cei 45 de decedaţi cu cei 147 de infectaţi vindecaţi, şi mai adăugăm arbitrar încă (în medie) 10 îmbolnăviri pe an pentru anii 2000-2002, obţinem un total de 232 de persoane infectate (dintre care 45 decedate). Asta ar însemna o medie de ca. 15 cazuri pe an. Desigur că, poate, în România numărul infecţiilor este mai mare, ca urmare a existenţei unor zone sau pături sociale mai defavorizate din punct de vedere igienico-sanitar.

   Doar că nici unui părinte nu i-ar surâde ideea ca printre cele 45 de persoane decedate să se numere şi copilul său. Păi, o clipă, să vedem deci în ce categorii de vârstă intrau persoanele decedate.

   Avem deci, pentru perioada 1980-2000 (deci pentru două decenii) un decedat în grupul de vârstă 15-20 de ani, 1 între 35-40, 1 între 40-45, 5 între 45-50; 10 între 50-55, 14 între 55-60, 6 între 60-65, 15 între 65-70; 19 între 70-75, 22 între 75-80, 18 între 80-85, 16 între 85-90 şi 5 peste 90. Cu cât pacientul este mai în vârstă, cu atât pericolul este mai mare. Este ceva anormal? Nicidecum, dacă ne gândim doar la fapturl că după vârsta de 50 de ani multe persoane încep să aibe probleme cu diabetul de exemplu. În orice caz, în Germania între 1980-200 nu a existat nici un decedat din cauza tetanosului, sub vârsta de 15 ani, şi doar unul singur între 15 şi 20 de ani.

   Sigur că sunt atât de puţini morţi, căci au fost vaccinaţi. Precis că în va veni această idee vreunui Cantacuzin(o). Să vedem dacă întradevăr aşa stau lucrurile, şi cel mai simplu este să vedem câte doze de vaccin antitetanos (sau combivaccin cu antitetanos în compoziţie) au fost vândute. Din păcate nu am reuşit să obţin decât datele pentru 2003. Deci pentru 2003 circa 2,5 milioane de doze ceea ce ar ajunge pentru 628.000 de copii, având în vedere că în mod normal fiecare copil trebuie să primească 3 vaccinuri pentru a căpăta imunitatea contra tetanus. Doar că nemţii au fost mai „harnici” cu un an înainte, căci în 2002 s-au născut 719.000 de copii! Înseamnă că circa 90.000 de copii nu au fost vaccinaţi! Asta ar însemna procentual 13% complect nevaccinaţi, sau 19 până la 33% parţial vaccinaţi (deci care au primit doar unul sau cel mult două din cele trei vaccinuri, ceea ce duce la o imunitate parţială). 

   Acuma, cum se explică această situaţie, că în ciuda datelor prezentate mai sus, nu am avut nici un caz de deces în rândul copiilor sub 15 ani (nici până, dar nici după anul 2000)?

   Conform medicinei şcolastice, la fiecare 10 ani vaccinul antitetanos trebuieşte „reactualizat”, deci făcut din nou. Ori în acelaşi an 2003 au fost vândute 6 milioane de doze de vaccin pentru adulţi, ceea ce înseamnă că,  din intreaga populaţie a Germaniei (şi ţinând cont de ciclul de 10 ani mai sus amintit) cel puţin 24% din populaţia Germaniei nu s-a vaccinat contra tetanos!!! Deci un sfert din populaţia Germaniei! Ceva nu este în regulă aici, nu? Nu se poate ca circa 20 de milioane de oameni să nu fie vaccinaţi contra tetanosului, şi totuşi să nu se îmbolnăvească decât 20-25 de persoane pe an!

   O statistică a cazurilor de tetanos înregistrate în spitale, pentru anii 1994-1999, consemna 304 cazuri de pacienţi internaţi în spitale cu tetaos, şi doar 20 de decese. Adică o rată de 93,5% de vindecare, şi asta în condiţiile în care sunt folosite metodele medicinei şcolastice. Asta aşa, doar pentru cei care încă mai mint (încercând să bage frica în oameni) atunci când spun că 50% dintre cazurile de tetanos sunt mortale. Iar în USA, între 1992-2000, au fost internaţi 15 copii cu tetanos, şi toţi au fost vindecaţi (100%). Interesant este că printre aceşti 15 copii, doi dintre ei erau complect vaccinaţi respectiv unui care primise anterior 5 doze, iar celălat 6 doze de vaccin. Şi totuşi....? Nici o imunitate? Tocmai, există mai multe cazuri, bine documentate în medicina şcolastică, de persoane vaccinate, cu un titer mare de anticorpi contra tetanos, şi care totuşi s-au îmbolnăvit.

   Unul dintre aceste cazuri a fost mult timp ţinut secret (în Germania), tocmai daorită clarităţii şi impactului pe care îl putea produce. Este vorba despre un tânăr, care fusese complect vaccinat contra tetanos, în mod regulat, căci dona sânge pentru un concern farmaceutic pentru producerea de medicamente din sânge, şi deci avea o documentaţie absolut complectă a vaccinurilor făcute, avea şi un titer al anticorpilor (cantitatea de anticorpi) mare. Acest caz a fost prezentat intern grupurilor de medici pentru a-i avertiza că şi în cazul unui titer de anticorpi tetanos mare, trebuieşte totuşi (în cazul existenţei simptomelor de tetanos) luată în consideraree afecţiunea şi respectiv terapia tetanosului.

  Poate că unii dintre Dumneavoastră se va întreba: Ce tot vrea ăsta cu titerii lui? Aşa am zis şi eu, când am văzut că aceşti titeri, respectiv „baremul” de titeri a fost corectat în ultimii ani de mai multe ori de către medicina şcolastică, şi anume de fiecare dată în sus. Dar nu numai titerii, ci şi substanţele conţinute de vaccin au fost de mai multe ori cantitativ mărite. Iar ceea ce nu mi-a putut încă nimeni explica este faptul că vaccinul pentru nou-născuţi conţine o doză DUBLĂ faţă de cel pentru adulţi!!! Adică la o fiinţă umană cu o greutate corporală foarte mică şi un sistem imunitar încă incomplect format! Chipurile pentru că sistemul imunitar al nou-născuţilor este „leneş”. Aha!

   Afecţiunea tetanos nu este direct provocată de respectivele bacterii, şi de toxinele (otrava) produsă de acestea. Bacteria respectivă este foarte răspândită în pământ şi în tractul digestiv al rumegătoarelor (mai ales în balega de cal). În vaccinul antitetanos nu se găseşte aşadar bacteria, ci toxina respectivă inactivată. Pentru a se „întări” efectul acesteia se adaugă în vaccin aluminiu. Iar ca şi conservant este folosit mercurul. Poftă bună!

   Efectele secundare ale vaccinului sunt: reacţii la locul administrării – înroşire, umflătură, mărirea nodulilor limfatici, apoi dureri de cap, reacţii în sistemul circulator, febră, frisoane, transpiraţie abundentă, dureri musculare şi de articulaţii, perturbări ale digestiei, reacţii alergice. De asemenea sunt cunoscute cazuri de paralizii (mergând până la paralizii ale aparatului respirator), trombocitopenii (scăderea factorului de coagulare a sângelui), afecţiuni alergice ale rinichilor, inflamaţii cerebrale, daune ale sistemului vascular, şocuri anafilactice (alergice), miofasciită macrofagă, etc.

   Cât de des apar aceste efecte secundare nu se poate spune, din păcate, deoarece vaccinul antitetanos se administrează de regulă împreună cu alte vaccinuri (combi-vaccin). Desigur că astfel de date asupra efectelor secundare sunt foarte greu de obţinut, atât concernele farma (foarte normal) cât şi autorităţile de sănătate (din păcate) neavând interes în a prezenta public datele reale.

   Un aspect foarte grăitor este faptul că deşi în Germania există obligaţia reglementată legal de a anunţa toate efectele secundare ale vaccinurilor la autorităţile de sănătate, aceste date sunt păstrate într-un total secret, neexistând posibilitatea de a primi informaţii asupra datelor din respectiva bancă de date, nici măcar în cazul unui proces. Este oare ceva de ascuns? În mod sigur, căci altfel nu se poate explica acestă „secretomanie”.

   Şi acuma, după ce aţi citit toate acestea, puneţi în balanţă, pe un taler, riscul unei îmbolnăviri cu tetanos, iar pe celălat vaccinul cu riscurile pe care le aduce şi cu eficacitatea pe care, eventual, o are, şi gândiţi-vă singuri în favoarea cărei variante doriţi să optaţi. Decizia este numai a Dumneavoastră. Dar eu consider că ea trebuie luată în absolută cunoştinţă de cauză, ceea ce înseamnă că trebuie să vă lăsaţi  informaţi exact atît de către medicina şcolastică, cu argumentele ei, cât şi de contestatarii vaccinurilor, cu argumentele lor.

Hepatita B

   Dacă virusul hepatitei B există cu adevărat sau nu, este desigur o temă în sine. În acest sens recomandăm articolul „Game over, Mr. Blumberg” pe care-l puteţi citi în Iatrogeneză>>Hepatita C 2.

   Aici dorim să ne ocupăm de vaccinul contra hepatitei B, deci vom pleca de la bun început de la premizele medicinei şcolastice. Aceasta deoarece dacă am pleca de la premiza că virusul hepatitei B nu există, nu ar mai avea nici un sens să discutăm despre un vaccin împotriva a ceva.... ce nu există. Deci, facă-se voia Domniilor Voastre.

    Şi să începem cu statistica Institutului Robert Koch în privinţa cazurilor înregistrate de Hepatită B în Germania. Între 1991 şi 1998 statistic se înregistrează între 5.000-6.000 de cazuri pe an iar în 1999 şi 2000 ceva mai puţin de 5.000 de cazuri. Asta în condiţiile în care pe la jumatea anului 1994 a fost introdus vaccinul pentru nou-născuţi. Deci practic până prin 2000 nici o modificare ssemnificativă a ratei normale de îmbolnăvire. Deodată, în 2001, bucurie mare, doar ceva mai mult de 2.000 de cazuri, iar pentru 2002 şi 2003 cu puţin peste 1.000 de cazuri pe an. Deci iată că totuşi vaccinul este eficient, nu?

   EROARE. La începutul anului 2001, pur şi simplu a fost schimbată definiţia bolii! Desigur, nu s-a făcut mare reclamă în presă, ca să nu se prindă prea mulţi. Când e vorba de vreo nouă pandemie, ei, atunci da, duduie ziarele de catastrofe. Aşa deci, începând cu anul 2001, în statistici sunt înregistrate numai hepatitele acute. Pentru hepatitele B cronice nu mai este prevăzută obligativitatea de înregistrare a bolii la autorităţile de sănătate, şi implicit deci, cazurile nu mai sunt semnalate Institutului Robert Koch. Aşa se măsluiesc statisticile. Dacă s-a văzut că după 5 ani de la data introducerii vccinului la nou-născuţi, rata de îmbolnăvire nu a scăzut, s-au modificat pe tăcute criteriile. Machiaj profesionist. Deodată valorile s-au înjumătăţit.

   Pentru a stabili dacă îmbolnăvirea este una cronică sau una acută, există vreo 5 valori diferite care trebuiesc constatate în laborator, şi în funcţie de combinaţia dintre aceste valori, medicul stabileşte dacă este vorba despre o hepatită cronică sau una acută. Deci lucrurile sunt astfel făcute încât pe de o parte să fie foarte complicate pentru un profan, pe de altă parte, să se lase o mare marjă de toleranţă la dispoziţia medicului.

   După ce am văzut această statistică, să mai aflăm un lucru interesant: Institutul Robert Koch, în momentul în care a introdus recomandarea de vaccinare contra Hepatitei B pentru nou-născuţi, a argumentat prin faptul că „se presupun circa 50.000 de îmbolnăviri noi pe an”. Adică de 10 ori mai mult decât tot însuşi IRK (prescurtat, pe viitor, Institutul Robert Koch) menţiona în statisticile sale anuale, care cuprindeau rapoartele de noi îmbolnăviri trimise de către medici. Aşa, pur şi simplu, 50.000 pe an. Ca să pricepeţi cât de necesar şi util este vaccinul nostru pentru ficatul vostru. Şi ca să nu credeţi că dăm doar aşa, cifre simple, ia poftiţi de uitaţi-vă aici, la Studiul ANOMO. Uitaţi-vă, ca să vedeţi cum se face o manilpulare.

   Deci, se cere unui număr X de medici, luaţi la întâmplare, să comunice câţi pacienţi cu hepatită B a avut

într-un trimestru. Legitim. Să zicem, 4 pacienţi. Apoi se înmulţeşte cu 4 , pentru a se afla numărul pe un an. Mă rog, corect. Rezultă un număr de 16 pacienţi. Corect?

   FALS. Hepatita B este o boală de lungă durată iar medicul respectiv a avut şi în trimestrul următor ca pacienţi tot pe cei 4 din trimestrul anterior. La o cercetare independentă a acestui studiu a rezultat, şi aici vorbesc deja concret, în cazul unui anume medic, chestionat ulterior, că a avut în total 5 pacienşi cu hepatită B în anul respectiv. Ori după logica studiului de mai sus, ar fi trebuit să aibe 16. În primul trimestru a avut ca pacienţi pe A şi B, care au continuat tratamentul şi în al doilea trimestr, în care au mai apărut pacienţii C şi D. Deci ăn trimestrul 2 avea întradevăr 4 pacienţi. În trimestrul trei au rămas mai departe pacienţii C şi D, dar a apărut un nou pacient, E. Iar în trimestrul 4 a rămas doar pacientul E. V-a plăcut machiajul ăsta? Cam aşa se „prepară” statisticile.

   De altminteri era dubios de la bun început, de ce să-l întrebi, în cazul unei afecţiuni cronice, pe un medic despre „câţi pacienţi a avut pe trimestru”, când puteai să-l întrebi de la bun început câţi a avut pe întregul an. Da, da nu mai ieşeau 16, ci doar 5, ceea ce înseamnă că statistica din studiu a fost umflată cu 300%. În mod intenţionat nu s-a formulat întrebarea „Câţi pacienţi NOI a-ţi avut pe trimestru?” ci „Cîţi pacienţi aveţi într-un trimestru?” înmulţit cu 4. Isteţ, dar nu foarte. Este cunoscut faptul că în cazul hepatitei B terapia durează mult timp. În nici un caz doar un trimestru.

   Aşa s-a ajuns la cifra de 50.000 de cazuri pe an, cifră care a justificat introducerea vaccinării la sugari! Acuma însă, avem o problemă cu calea de transmitere a agentului patogen. În medicina şcolastică, se consideră că modalităţile de transmitere a infecţiei sunt prin sânge, de exemplu contact sexual sau prin produse medicale din sânge, precum şi prin alte lichide ale corpului, cum ar fi de exemplu, saliva.

   Acuma, Domnilor, este vorba despre sugari? Cu contact sexual şi salivă din cauza sărutatului? Hai să fim serioşi. Ei tocmai, şi de aceea medicina şcolastică a introdus (cel puţin în Germania ştiu sigur) obligativitatea testului contra hepatitei B la femeile însărcinate. În cazul în care lipseşte acest test, nou-născutul este vaccinat imediat după naştere, lucru care se face şi în cazul copiilor născuţi prematur!

  Interesant, având în vedere că doar 0,36% din populaţia Germaniei este diagnosticată cu Hepatita B. Ce noroc că IRK este atât de vigilent.

 Acuma, să vedem ce efecte secundare ale vaccinului, şi aici cu voia Domniilor Voastre, mă voi referi doar la vaccinul administrat nou-născuţilor. De la introducerea vaccinului în anul 1995, numărul acestor efecte secundare nedorite a crescut constant, ajungând să depăşească 250 de cazuri pe an în anii 1999 şi 2000. Probabil că de aceea din 2001 nu au mai fost făcute publice aceste statistici. În total între 1995 şi 2000 au fost 1.019 sesizări de efecte nedorite, însă cifra reală nu se cunoaşte (în mod sigur însă este mai mare). Aceasta înseamnă un efect secundar grav la 13.700 de vaccinaţi complect imunizaţi (adică cei care au primit toate cele trei vaccinuri care trebuiesc administrate în timp, pentru a se obţine imunizarea complectă). În afară de aceste efecte grave, au mai existat şi 16 cazuri de deces. Marea majoritate a efectelor apar la sugar în primul an de viaţă.

   Ceea ce iarăşi se ştie mai puţin, şi a produs destul de multă supărare în rândul părinţilor care resping complect produsele manipulate genetic, este faptul că vaccinul este produs cu ajutorul tehnologiei de modificare genetică a celulelor de drojdie (lucru pe care nu-l ştiu chiar foarte mulţi dintre medici).

   În cadrul efectelor secundare sunt de menţionat reacţiile alergice inclusiv şoc alergic, reacţii ale pielii (de foarte multe feluri), afecţiuni ale musculaturii şi articulaţiilor, ale sistemului nervos, inflamaţii cerebrale, inflamaţii ale nervilor optici (până la cazuri de orbire), paralizii, febră, spasme, crampe, miofasciită macrofagă (afecţiune relativ nouă care reprezintă de fapt o inflamare a nervilor şi musculaturii, şi este considerată a fi o reacţie autoimunitară).

   Această nouă afecţiune probabil că într-un viitor nu foarte îndepărtat va face să explodeze o bombă în clădirea imunologiei actuale. Căci afecţiunea poate evolua în timp , având simptome foarte apropiate sclerozei multiple, iar în cazul în care este recoltat ţesut de la locul unde a fost făcută vaccinare, chiar şi după foarte mulţi ani se poate găsi aluminiu în ţesuturi. Este una dintre puţinele afecţiuni care poate fi certificată, prin analize relativ simple, ca fiind provocată de un vaccin.

   Acuma, puneţi vă rog din nou în talerele cântarului riscurile şi avantajele, şi judecaţi Dumneavoastă singur pe ce cale doriţi să o luaţi, împreună cu copiii Domniilor Voastre.

   Cam tot aşa, cu mici variaţii, stau lucrurile şi în cazul vaccinărilor contra varicelei, oreionului, rujeolei. Şi ceea ce iarăşi este ciudat, este faptul că în ţările industrializate nu există nici un studiu pe termen lung asupra eficacităţii vaccinurilor. O mare problemă este aici şi faptul că efectele vaccinurilor sunt cercetate izolat şi nu în contextul integral, al întregului organism, şi pe o perioadă lungă de timp.

  Legătura dintre perturbările sistemului imunitar şi vaccinuri nu s-a dorit niciodată a fi studiată, iar ceea ce este foarte important este faptul că sistemul imunitar are nevoie de „antrenament”. Efectiv sistemul imunitar trebuieşte „pus la treabă”, şi de accea vaccinările sunt în fapt, pe termen lung, dăunătoare practic tuturor celor vaccinaţi. Bătrânii  de la noi din România ştiau asta de mult, atunci când spuneau că „bolile copilăriei” trebuiesc făcute. Pura observare şi constatare a faptului că acei copii care treceau prin bolile normare ale vârstei lor, erau ca adulţi mai rezistenţi şi mai sănătoşi, nu poate fi contrazisă de nici un fel de studiu machiat pe termen scurt.

   Un alt aspect care nu se doreşte a fi cercetat este legătura dintre alergii, precum şi afecţiunile autoimunitare şi vaccinuri. În timp, alergiile au început să devină din ce în ce mai dese, iar afecţiunile autoimunitare la fel. Cu alte cuvinte, cu cât vaccinăm mai mult, cu atât avem mai multe cazuri de alergii şi afecţiuni autoimunitare.

   Iar pe de altă parte, cu cât vaccinăm mai mult, cu atât medicii ştiu mai puţin despre afecţiunile respective, în baza motto-ului: „Există vaccin, deci nu există boala”, astfel încât le lipseşte experienţa necesară. În Coburg, spre exemplu, medici alopaţi au trimis în spital pacienţii cu rujeolă de 40 de ori mai des decât medicii care practică medicina alternativă. Din nepricepere şi frică. De unde IRK a tras concluzia că trebuie să se vaccineze şi mai mult, căci a crescut rata de spitalizări cu rujeolă.

Cum de s-a ajuns aici?  

   Totul a început acum circa 200 de ani. Cu medicul englez Eward Jenner (1749-1833). Acesta a creat vaccinul contra variolei în 1796.

   Ceva mai târziu apare chimistul (nu medicul) Louis Pasteur (1822-1895) pe al cărui nume şi cercetări se bazează încă şi astăzi întreaga medicină alopată, respectiv industria farmaceutică (inclusiv producerea de vaccinuri). Acest plagiator (vezi despre Pasteur mai multe în rubrica Teorie germenilor) a „creat”, zicea el, vaccinul contra turbării, în 1885.

   Apoi apare cel de-al treilea (Trei Doamne, şi toţi trei), şi anume germanul Robert Koch (1843-1910) care ea cât pe ce să fie linşat sau să aterizeze în puşcărie pentru „celebrul” său vaccin contra tuberculozei (1890).

   Să vedem acuma ce a făcut efectiv primul, Jenner. În 1798 Jenner a redactat un rapot asupra a 23 de cazuri de variolă. Dintre acestea, 14 persoane s-au îmbolnăvit de variolă, s-au însănătoşit, dar nu au fost vaccinate, Jenner introducându-le pur şi simplu în raportul său. Un copil de 5 ani, John Baker, a murit la câteva zile după ce Jenner îi administrase vaccinul său. Despre acest deces Jenner nu vorbeşte în raportul său, acest lucru aflându-se abea cu câţiva ani mai târziu. În esenţă, doar 4 cazuri dintre cele 23 pot fi considerate ca fiind „vaccinate”. Şi (doar) din aceste 4 (PATRU) cazuri este construit vaccinul contra variolei, cu care au fost vaccinaţi milioane de oameni, decenii de-a rândul, contra variolei. Aceste 4 persoane au fost vaccinate doar cu  câteva săptămâni înainte ca respectivul raport să fie publicat. Deci nu a existat o verificare a efectelor în timp. Nu a existat nici o dovadă precum că acest vaccin putea întradevăr oferi o protecţie respectivelor persoane. Vaccinul a fost abea în 1978 interzis în Germania. Dar spre exemplu în Elveţia nu a fost folosit niciodată (cu excepţia a 2-3 cantoane, şi asta doar pentru foarte scurt timp), şi lucru foarte interesant, Elevaţia este una dintre puţinele ţări în care nu a existat niciodată o epidemie de variolă. De ce? Pentru că au fost atât de isteţi şi nu s-au vaccinat. La fel cum nici cu vaccinul UE (Uniunea Europeană) nu s-au lăsat vaccinaţi!

   Concluzi? Întreaga teorie a vaccinării cu toată industria farmaceutică implicată se bazează pe 4 cazuri descrise într-o lucrare de acum 200 de ani. Tot ce a urmat, cel puţin în ultima sută de ani, nu este decât dogmă fără o temeinică bază ştiinţifică, aşa cum vom vedea şi mai departe.

   Să trecem acuma la Papa Louis. Observând că nu se prea pot face bani cu meseria lui de chimist (sau poate că nu ştia el cum se fac) s-a apucat să meşterească la câinii turbaţi. A recoltat salivă de la aceştia şi a amestecat-o cu un bulion (efectv, da, cu bulion de roşii). Nu prea a obţinut nici un rezultat cu bulionul lui, şi asta deoarece, astăzi ştim deja, microbii turbării nu pot fi găsiţi în saliva animalului turbat. Astfel că Pasteur, neputând observa nici o modificare în bulion (în afara faptului că începuse să prindă mucegai), a tras concluzia că este vorba de un agent patogen atât de mic, atâtica de mic, că nu poate fi văzut. Şi l-a denumit virus (adigă în latină „otravă”). Aşa că medicina modernă a preluat termenul. Din păcate i-a preluat şi calităţile, „ceva atât de mic ce nu poate fi găsit”. Şi tot caută. Caută HIV, caută HCV, caută HPV, caută... Cred că Dânşii se joacă Scrabble, cu literele. Mă întreb când se vor plictisi de căutat fără a găsi nimic. Eu unul, şi nu numai, m-am plictisit deja de mult să-i tot ascult.

   Dar înapoi la Papa Louis. Pe 6 Iulie 1885, Josef Meister, în vârstă de 9 ani, este adus la Paris, după o călătorie de 48 de ore (reţineţi asta, vă rog). El fusese muşcat în 14 locuri de un câine turbat. Pasteur, care nu administrase „vaccinul” lui nici unui om până atunci (el experimentase doar pe oi, care muriseră în „unanimitate”, dar asta nu a prea impresionat pe nimeni atunci), după îndelungate procese de conştiinţă (care au durat două ore şi jumătate, conform propriilor relatări) şi-a făcut curaj şi l-a vaccinat pe copil, argumentând că oricum nu ar fi avut nici o şansă să supravieţuiească. (Aici puntem în sfârşit să recunoaştem „medicul” din  chimistul Pasteur). Copilul a trebuit să suporte timp de 3 săptămâni câte o injecţie din „bulionul” lui Pasteur, în burtă, tratament extrem de dureros. Pasteur, după trei săptămâni, a consemnat în jurnalul său că copilul „a rămas sănătos”. Probabil că nu a avut curajul să scrie că pacientul „s-a vindecat”. (Aici îl recunosc din nou pe chimist, căci un medic s-ar fi felicitat pentru totala vindecare probabil doar după 3 zile).

   Astfel, doar după această singură „vindecare”, Pasteur a devenit celebru, el nefiind obligat niciodată după aceea să dovedească ceva (ştiinţific, terapeutic, ca vindecare sau eficienţă a vaccinului, etc.) Oricum însă acest singur caz nu este ...nici un CAZ. În primul rând, ştim astăzi că vaccinul trebuieşte administrat în PRIMELE 24 de ore, altfel este prea târziu (amintiţi-vă că Pasteur a făcut acest lucru după 48 de ore). Apoi Pasteur a administrat atunci doar vaccinul „activ”, ori astăzi ştim (sau mai bine zis medicina şcolastică afirmă că ştie) că în astfel de cazuri trebuieşte administrat atât vaccinul activ cât şi cel pasiv.

   Josef Meister a fost vaccinat în burtă, ori astăzi acest loc este considerat ca total contraindicat, vaccinul aplicându-se direct în rană (locul muşcat). Pe deasupra, doi bărbaţi care au încercat să separe copilul de câine, au fost de asemenea muşcaţi de acesta, dar nu au avut onoarea să-l cunoască personal pe Pasteur, şi totuşi nu s-au îmbolnăvit. Bineînţeles că despre ei nu se vorbeşte în manualul de imunologie. Deci, ori câinele nu avea turbare, ori copilul nu avea turbare. Oricum, Pasteur era chimist, aşa că nu prea înţeleg cum ar fi putut să dea diagnosticul într-un caz de turbare. Nu orice câine care muşcă este turbat, respectiv nu oricine este muşcat de un câine se îmbolnăveşte de turbare. Există anumite simptome specifice acestei boli, ori Pasteur era chimist. Iar astăzi nici măcar un medic nu poate da diagnosticul fără o analiză de laborator care să confirme turbarea. Aşa se scrie istoria şi se prosteşte lumea.

   Despre alte isprăvi ale lui Pasteur, precum şi despre pandanul său german, Robert Koch, aveţi mai multe informaţii în rubrica „Teoria germenilor”.

Ce conţin vaccinurile?

   În general „materia primă”, ca să zic aşa, este obţinută prin intermediul embrionilor (ouă de găină, de exemplu în cazul virusului de gripă) sau sângelui de la animale. În acest mediu sunt crescuţi agenţii patogeni respectivi. Pe deasupra mai există vaccinuri care sunt produse cu material prelevat de la foetus-uri umane moarte (de exemplu pentru rubeolă, varicelă, etc.) Industria farmaceutică este foarte entuziasmată de acest „material”, deoarece „acest material este foarte convenabil (financiar)”. Fără comentarii!

   Pentru o altă categorie de vaccinuri (rujeolă, oreion, turbare, etc.) sunt folosite aşa-numitele celule HeLa celule HDC- adică celule umane cancerigene). Aceste celule, aşa cum arată şi prescurtarea din denumirea lor, provin de la Henrietta Lacks, o americancă care a murit ca urmare a unei tumori cancerigene care a crescut enorm într-un timp foarte scurt. Un isteţ dintre medicii care au asistat cazul a venit cu ideea de a folosi această linie de celule pentru producerea vaccinurilor. Există astăzi aproape în toate laboratoarele mari celule HeLa, ele se pot cumpăra (se comercializează, chestie foarte etică şi morală, nu?) şi sunt cum spuneam, folosite pentru a se creşte în aceste culturi celulare diferiţi agenţi patogeni, într-o cantitate mare, rapid şi ieftin.

   Industria farmaceutică susţine că nu are importanţă faptul că sunt folosite celule cancericene, căci substanţele din vaccinuri sunt atât de bine filtrate şi curăţate, încât nu se mai găsesc urme ale acestor celule în vaccin. Ceea ce NU ESTE ADEVĂRT! Astfel de vaccinuri au fost date spre analiză unor laboratoare (fără a se specifica ce anume substanţă este dată, deci că este vorba de un vaccin, şi celulele cancerigene au fost relevate în urma analizelor. Ori, dacă sunt relevate în vaccin, sunt în stare şi să producă daune organismului.

   În alte cazuri (gripă, hepatită A, etc.) sunt folosite aşa-numitele linii de celule VERO (care sunt de fapt celule cancerigene recoltate de la animale, îndeobşte de la o anumită specie de maimuţe). Iar mai nou sunt folosite vaccinuri produse prin tehnică genetică (hepatită B, turbare, vaccinuri pentru animale, precum şi mai noul vaccin contra cancerului de col uterin HPV). Faptul că noi nu ştim ce se poate întâmpla cu organismul în cazul administrării unor astfel de „făcături” genetice (în unele cazuri aceste tehnici sunt denumite „recombinante”),  

n-ar fi poate chiar atât de grav. Dar nici medicina şi concernele producătoare recunosc că de fapt, nu ştiu de se poate întâmpla în timp. Iar pericolul cel mai grav este ca aceste modificări genetice să producă daune în subastanţa genetică a omului, lucru care se poate în viitor transmite ereditar. Ne jucăm de-a Dumnezeu. Şi o să ne coste această „distracţie”.

   În fiecare vaccin există între 80 până la 100 de substanţe diferite, care NU SUNT SPECIFICATE în instrucţiunile însoţitoare, deoarece conform legislaţiei internaţionale substanţele care sunt necesare producerii (sau producţiei) nu este obligatoriu a fi făcute public (lege prin care se apără „secretul de fabricaţie”). Aşa că vă puteţi şi singuri imagina că există o gamă foarte largă de substanţe care nu se află consemnate în hârtia însoţitoare a vaccinului.

   De exemplu acum câţiva ani firma Merck a scos pe piaţă un nou vaccin contra Hepatitei B. În instrucţiuni scria doar că acest vaccin conţine „virusuri recombinante” într-o soluţie de clorură de natriu. Atunci când a fost contactat Institutul Paul Ehrlich din Germania, care aprobă printre altele vaccinurile care pot fi introduse pe piaţă, cei de acolo au recunoscut că mai mult decât este scris în instrucţiuni, nu ştiu nici ei. Acelaşi răspuns a fost primit şi din partea autorităţilor respective din Elveţia şi Austria. „Bine, dar atunci cum de aţi aprobat acest vaccin?!” A fost întrebarea firească. Simplu, pe bază de „încredere”. Iar această situaţie există în absolut toate ţările. Secret de fabricaţie.

   În orice caz, 98% dintre substanţele conţinute în vaccinuri sun otrăvuri pure pentru sistemul nervos. Şi aici ar trebui să fim foarte clari, este vorba despre vaccinuri care se administrează bebeluşilor de câteva luni! Dacă un adult vrea să-şi facă aşa ceva, este hotărârea lui, este liber să decidă şi să aleagă (vorba aceea, „major şi vaccinat”). Dar un prunc de 2 luni nu poate decide, nu poate protesta, nu se poate apăra. Iar organismul lui nu este încă pregătit să facă faţă unor astfel de „atacuri”. Pentru mine, asta se numeşte CRIMĂ.

   Marea majoritate a substanţelor este livrată industriei farmaceutice de către industria chimică. Produse chimice! Produse sintetice, deci! Probe şi studii asupra efectelor acestor substanţe? Doar nu credeţi că cei de la Merck sau alt concern probează chestiile astea pe ei sau pe copii lor. Orice vaccin nou intră în „probe” din momentul în care a fost aprobat pentru folosire. Deci în momentul în care eu sau Dvs. copilul meu sau al Dvs. este vaccinat cu un nou vaccin, aceasta este o „probă”. Noi suntem cobaii. Noi şi copii noştri. Primii cinci ani ai folosirii unui medicament, după ce a fost aprobat pentru folosire, sunt consideraţi a fi ceea ce se cunoaşte sub numele de „studiu clinic”. Concernele farma nu au nici bani de investit şi nici timp de pierdut pentru a organiza astfel de „fleacuri”.

   Exact acest lucru se petrece acuma cu noul vaccin contra virusului papilloma uman. Cele care se vor lăsa vaccinate vor fi „cobaii” lor. Sau cei care se vor lăsa vaccinaţi! Am spus corect, CEI. Bărbaţii au col uterin? Păi nu, dar la ora actuală în USA se face o mare campanie pentru a se administra acest vaccin şi băieţilor! Nu credeţi? Pe ce motiv? Păi, isteţii de la concernele farma spun că atunci când va creşte mare, băiatul mamei se poate infecta, în timpul unui act sexual, cu virusul papilloma, şi drept urmare să facă cancer de... penis! Ups! Tocmai acolo, la bucata cea mai importantă? Panică! 

   Aşa că mămicile americance grijulii, dau fuga cu băieţeii lor la vaccinat contra HPV. Vă place chestia asta? Nu ştiu dacă Dvs. vă place, dar le place austriecilor, care au şi preluat moda. Nemai vorbind de foloasele pe care în curând le va obţine şi industria producătoare de prezervative, pentru cei care nu au avut mămici destul de grijulii, şi nu au fost vaccinaţi la pubertate. Dacă AIDS nu mai dă roadele scontate în direcţia reducerii populaţiei, ca urmare a fricii şi a folosirii prezervativului, încercăm acuma cu papillomul uman.

   Dar ne-am îndepărtat de subiect, adică ce conţin vaccinurile. În primul rând antigene, adică mai ales bacterii şi virusuri (sau ceea ce cred ei că sunt virusuri).

   Apoi conservanţi, care sunt obligatorii în cazul materiei organice moarte (deci bacteriile omorâte sau slăbite care sunt folosite ca antigeni), cum ar fi Thiomersal (vezi Virus-mania, Cap.7, articolul lui Robert Kennedy junior), Natriumtimerfonat şi 2Fenoxyetanol (pentru vaccinurile umane sunt aprobate doar aceste trei substanţe). Thiomersal conţine 48,9% mercur, iar Natriumtimerfonat 43,7% mercur. Mercur pur, sa fim bine înţeleşi. În mod oficial, începând din anul 2000, vaccinurile pentru copii nu au voie să mai conţină mercur. Dar, având în vedere că nu se poate şti ce anume este folosit în procesul de producţie, se presupune că în continuare se foloseşte mercurul.

   Mercurul are acţiune foarte gravă asupra sistemului nervos, distrugând neuronii. Tocmai de accea există astăzi atât de mulţi copii cu probleme de concentraţie, aşa-numiţii copii hiperactivi. De asemenea în America, de exemplu, numărul copiilor autişti a crescut începând din anii 60, în permanenţă, atingând niveluri alarmante.  

   Există un film scurt, de 5 minute, realizat în urma unui studiu efectuat la Universitatea din Calcary, Canada, care arată foarte elocvent efectele mercurului asupra neuronilor cerebrali:

„Mercury causes brain neuron degeneration-university of Calgary, Canada”

http://video.google.de/videoplay?docid=-6262650473971939910&ei=zlXfSuSzCJnW2wL7mdjkAg&q=mercury+causes+brain+neuron+degeneration&hl=de&emb=1#

   Acuma treaba asta cu mercurul este o  afacere minunată. Să luăm de exemplu firma Novartis: vinde vaccinuri cu mercur; se produc daune sistemului nervos; pentru a le remedia firma respectivă oferă produsul Retalin, care el însuşi are efecte secundare grave, iar mai nou aceeaşi firmă Novartis oferă medicamente care să înlăture efectele secundare ale Retalinului. Şi tot aşa mai departe. Important este să iasă un profit cât mai mare.

    2Fenoxyetanol este cunoscut de ani de zile ca fiind un produs toxic care provoacă daune atât sistemului nervos cât şi rinichilor.

    Aproape toate vaccinurile mai conţin „adjuvanţi”, adică susbtanţe ajutătoare. Întrebarea firească este, ajutătoare la ce? În această categorie avem solvenţi, fosfaţi, carbonaţi, stabilizatori (Medium 199, Polysorbat 80, gelatină hidrolizată, albumină umană), sulfat de aluminiu şi încă multe, multe altele. Gelatina hidrolizată este răspunzătoare pentru foarte multele forme de alergii de care suferă în ultimele decenii copii noştri.

    Se ştie deja de multă vreme că mai ales copii (dar uneori şi adulţii) pot suferi şocuri anafilactice ca urmare a introducerii în organism, pe cale nefirească (injectare) a proteinelor străine organismului. Pentru a se preîntâmpina acest lucru este introdusă în vaccinuri albumina umană.

   Sunteţi siguri că toate aceste chimicale sunt potrivite pentru copilul Dvs. la vârsta de de 2 luni. Pentru un nou născut? Recent ministrul sănătăţii din România cerea vaccinarea forţată a copiilor contra gripei porcine! Adică împotriva unei epidemii de gripă care încă nu există, şi care oricum se desfăşoară chiar mai blând decât valurile de gripă tipice fiecărui sezon rece. Pentru mine personal Domnul Ministru constituie un caz penal prin intenţiile sale. Dar aste este o problemă. Cealaltă ar fi că, indiferent de vaccin, trebuieşte să ne punem întotdeauna întrebarea dacă nu cumva daunele produse organismului sunt mai mari decât avantajele pe care le poate eventual aduce cu sine o vaccinare. Iar aici, cel puţin pentru copii (care nu pot încă decide singuri) sunt răspunzători părinţii lor.

   Pe deasupra chiar ieri (27.10.2009) mediile germane de presă anunţau că este foarte posibil ca în următoarele două luni virusul gripal să se „muteze” din nou. Ori atunci, la ce mai sunt bune vaccinurile acestea de acuma, dacă în două luni avem alt tip de virus, mutat genetic?

   Sulfatul de aluminiu este conţinut practic în fiecare vaccin. Există vaccinuri pentru persoanele în vârstă (bătrâni) care conţin o cantitate mai mare de sulfat de aluminiu, căci organismul unei persoane în vârstă produce mai greu anticorpi, iar sulfatul de aluminiu „forţeză” organismul să producă mai mulţi anticorpi. Doar că din cercetările făcute în domeniul afecţiunii Alzheimer se ştie că toţi aceşti pacienţi au în organism o cantitate mare de aluminiu, ceea ce se consideră a fi cel puţin o cauză favorizantă a bolii.

   Vaccinurile mai conţin substanţe suplimentare cum ar fi emulgatori (pentru a se obţine o masă omogenă), antibiotice (practic în toate vaccinurile, uneori în concentraţii mari, şi care pe de o parte au ca scop neutralizarea bacteriilor de origina animală care se află în vaccin, pe de altă parte pentru a ţine sub control inflamaţiile provocate de sulfatul de aluminiu) şi formaldehyd. Cu acest formaldehyd avem o foarte mare problemă. În industria mobilei acestă substanţă era în trecut foarte des folosită. Mai nou este interzisă folosirea ei în producrerea mobile, deoarece inhalarea gazului degajat de această substanţă poate provoca tumori cancerigene. În schimb unui copil de 2 luni i se poate injecta această substanţă în organism, nu? Nici o problemă!

   Uniunea Europeană a interzis fabricarea termometrelor cu mercur lichid, deoarece, accidental, acesta poate produce intoxicaţii extrem de grave!!! Uniunea Europeană a interzis folosirea formaldehydului în industria mobile deoarece este o substanţă cancerigenă!!!

   În schimb nouă, şi mai ales copiilor noştri li se INJECTEAZĂ aceste substanţe direct în organism (şi astfel sunt ocolite toate mijloacele naturale de protecţie pe care le are organismul la dispoziţie). VI SE PARE NORMAL? Dacă da, atunci vaccinaţi-vă! Dar gândiţi-vă la responsabilitatea pe care o aveţi faţă de proprii Dumneavoastră copii! Pentru că ei nu pot încă decide singuri!

   În continuare, în vaccinuri mai găsim reziduuri, care rămân totuşi în vaccinuri chiar şi după filtrare.

   Industria farmaceutică recunoaşte că fără existenţa acestor substanţe, NU SE FORMEAZĂ ÎN ORGANISMUL NOSTRU ANTICORPI. Acest lucru este important de reţinut, căci înseamnă că antigenele slăbite sau „moarte” nu deranjează sistemul nostru imunitar de loc. Respectiv sistemul imunitar nu reacţionează, hai să zicem aşa, la bacterii moarte. Şi de ce ar reacţiona?

   Dar în urma unei vaccinări trebuieşte să se poată certifica o creştere a titerilor anticorpilor. Deci nu prin antigenele din vaccinuri este stimulată producţia de anticorpi, ci prin substanţele toxice pe care vaccinurile le conţin suplimentar! Ori intrebarea mea de amator este, ce fel de anticorpi sunt în aceste cazuri produşi de către organism? Caci nu pot fi anticorpi specifici contra unui anumit agent patogen. Pot fi cel mult anticorpi specifici contra unor toxine! Ori parcă vorbim aici despre afecţiuni infecţioase epidemice, nu? Şi nu despre sinucidere prin otrăvire cu toxine.

   De ce copii care fac rujeolă au anticorpi specifici contra acestei boli, şi respectiv nu vor mai face rujeolă niciodată, iar vaccinul contra rujeolei nu stimulează producerea acestor anticorpi? Pentru că stimulează reacţia organismului în cu totul alt mod decât o face boala însăşi. Vaccinul ajunge în organism pe o cu totul altă cale (nefirească) în comparaţie cu afecţiunea respectivă (toată treaba asta are de a face cu imunitatea celulară umorală). Ori cercetătorii care lucrează în concernele farma ŞTIU ACEST LUCRU! Şi tocmai de aceea sunt introduse aceste toxine în vaccinuri, pentru a stimula producţia (de asemenea nefirească) de anticorpi. Pe de altă parte tot cercetătorii ştiu, şi au şi spus de mai mult timp, că titerii, deci cantitatea de anticorpi din organism, nu ne spune nimic despre cât de protejat este organismul contra unor agenţi patogeni sau afecţiuni infecţioase.

   Unul dintre cele mai stupefiante exemple este AIDS, unde se speculează existenţa unui virus (HIV), şi unde pacienţii au o cantitate ENORMĂ de anticorpi în organism! Ori, tocmai această cantitate foarte mare de anticorpi este măsurată prin testul anticorpi HIV (testul creat de Gallo şi Montagnier), şi dacă ea depăşeşte o anumită concentraţie, se dă SENTINŢA! AIDS, deci pacientul va muri în câţiva ani. Se spunea parcă mai de demult că dacă ai mulţi anticorpi, eşti mai bine prodejat, nu? Ori la AIDS spre exemplu, este exact invers.   

   Contradicţia nu a sărit nimănui în ochi? Nu, pentru că mai întâi au sărit dolarii! Şi oricum anticorpii nu sunt eficace contra unui agent patogen care acţionează intracelular (deci în interiorul unei celule umane). În acest caz sunt eficace doar celulele ajutătoare Th1, respectiv gazul NO (monoxid de azot- vezi „Revoluţia tăcută a AIDS şi a cancerului” de DR. Heinrich Kremer).

   Toate substanţele conţinute într-un vaccin, fiind injectat intramuscular, ajung în câteva minute în TOT organismul, în toate organele, de la călcâie până în creştetul capului, prin intermediul sistemului circulator! Ori se ştie că la copii de până la vârsta de 3 ani, absolut tot ce se află în sânge ajunge în creer (mecanismele de blocare, barierele pe care le pune creerul se formează abea după această vârstă!). Înseamnă că metalele grele cum ar fi aluminiul, mercurul, care nu este considerat un metal greu dar mie îmi este „greu” să-l consider altceva, şi toate celelalte ajung direct în creer, şi nu sunt uşor de eliminat, ceea ce înseamnă că şi rămân acolo! Se depun. Aluminiul şi mercurul se depun în creier! IAR ACESTE DAUNE ADUSE CREIERULUI NU SE POT OBSERVA, DEFINI, STABILI LA UN COPIL ÎN VÂRSTĂ DE DOAR CÂTEVA LUNI!!!

   Ele se vor face remarcate abea după câţiva ani, când va fi prea târziu, şi când medicii sau concernele farma vor da pur şi simplu din umeri, motivănd că vaccinul nu putea fi de vină, căci a fost administrat cu câţiva ani în urmă. Aceasta este o MINCIUNĂ! Iar în codul penal există legislaţia respectivă ce trebuieşte aplicată în cazul în care se aduc prejudicii sănătăţii unei persoane. Cui îi pasă? Medicinei şcolastice în orice caz că nu-i pasă.

   Tocami de aceea se vaccinează la o vârstă atât de fragedă (2-3 luni) pentru ca la această vârstă daunele nu pot fi observate (încă). Astfel de daune se pot releva cel mai devereme după ce copilul a împlinit vârsta de un an (când copilul începe, în mod normal, să stea pe picioare, să umble sau să vorbească). Aşa că medicul vă va spune că aceste probleme le-a avut copilul încă de la naştere (din naştere deci), doar că nu aţi observat Dumneavoastă, părinţii. ACESTA ESTE MOTIVUL REAL PENTRU CARE SUNT VACCINAŢI COPII LA O VÂRSTĂ ATÂT DE MICĂ!!!

   Astma, de exemplu, la un copil de câţiva ani, este deseori o urmare a vaccinării. În urma unei vaccinări poate apărea o neurodermită, care este fals tratată cu cortizon, în loc să se folosească mijloace homeopatice, şi în acest caz afecţiunea este inhibată, se „reîntoarce” asimptomatic în organism şi provoacă ulterior astmă. Şi ce se întâmplă atunci? Se tratează din nou cu cortizon (foarte dăunător ficatului) şi astfel se porneşte un cerc vivios, diabolc aş spune. Fiecare al zecelea copil din ţările de limbă germanică are astmă. Tendinţa? În creştere! Fiecare al doilea copil din ţările de limbă germană are o formă sau alta de alergie. Tendinţa? În creştere. Iar pentru toate aceste alegii, în 99% din cazuri sunt responsabile substanţele suplimentare conţinute în vaccinuri (şi nicidecum bacteriile „răposate”).

   Tot ca urmare a vaccinărilor, sistemul imunitar al copiilor este răsturnat cu josul în sus, ceea ce şi explică numărul de răceli şi îmbolnăviri uşoare, extrem de mare în ultimele decenii în rândul copiilor. Desigur că asta este o bună afacere (aceste boli frecvente) pentru concernele farmaceutice. Logic. Dar nu ştiu dacă este o bună afacere şi pentru copii şi respectiv pentru părinţii lor!

   Alte afecţiuni foarte răspândite printre copii în ultimele decenii (şi dacă aveţi vreodată ocazia întrebaţi un medic bătrăn, câţi copii erau bolnavi acum 50 de ani, şi cum se prezintă situaţia astăzi) sunt inflamaţiile de amigdale şi otitele (unii copii se îmbolnăvesc de astfel de afecţiuni de 8 până la 10 ori pe an). O altă problemă sunt deficienţele de vorbire la copii de vârstă şcolară. În spaţiul german există până la 50% dintre copii cu probleme de vorbire.

   O altă problemă majoră o constituie crizele de strigat (ţipete fără întrerupere) la copii de câteva luni. Cunosc cazul unui copil de 7 luni care a zbierat fără întrerupere 48 de ore. Astăzi copilul, în vârstă de 17 ani, este grav handicapat mental. Aceste ţipete neîntrerupte sunt simptomele unei hipotonii, care se manifestă mai ales în somn, şi care prezintă două faze, prima în care copilul est alb ca zăpada, iar dacă este ridicat din pătuţ, atârnă ca o păpuşe dezmembrată, după care urmează o fază în care culoarea se schimbă în albastru-violet. Aceste două faze apar întotdeauna după o astfel de griză de zbierete continue (nu este vorba de un plâns normal).   

   În USA, în instrucţiunile care însoţesc vaccinul contra pertusis stă scris că un astfel de efect secundar poate apărea ca urmare a vaccinării, deci zbierete continue pănă la 2 ore, urmate eventual de decesul subit al copilului!

   Mai pot apare dificultăţi de respiraţie şi în unele cazuri, decesul subit al copilului (SIDS). Astfel de cazuri în Germania sunt anual în număr de 600 pînă la 1000. Ceea ce se ştie deja din anii 50 este faptul că două treimi dintre copii care decedează subit sunt cu cîteva ore până la 7 zile înaintea morţii vaccinaţi contra tetanosului, difteriei sau mai ales pertusis. Bineînţeles că nu se face nicăieri în presă o campanie în acest sens. Presa poartă doar campanii comandate împotriva pandemiilor inexistente. Un ziar care va publica aşa ceva nu va mai primi comenzi publicitare, şi astfel va fi împins către faliment.   

   În instrucţiunile însoţitoare acestor vaccinuri (şi care din păcate nu prea aveţi ocazia să le citiţi, deşi eu nu aş permite să fie administrat copilului meu niciun fel de medicamentaţie sau vaccin, fără a citi în prealabil cu mare atenţie aceste instrucţiuni) mai sunt menţionate febra, crampe, paralizii, toxine (nervoase), epilepsii, daune aduse rinichilor şi sistemului nervos, afecţiuni autoimunitare cum ar fi de exemplu scleroză multiplă în cazul noului vaccin contra hepatitei B de la firma GlaxoSmuthKline (în Franţa acest vaccin nu se mai face deoarece în timp de 2 ani au existat mai mult de 600 de cazuri de scleroză multiplă) sau a celui contra cancerului de col uterin (HPV).

   Apoi mai avem foarte des diabet juvenil, mai ales în ultimult timp în Austria, ca urmare a vaccinărilor cu MSFE (contra căpuşelor), HIB şi oreion. Encefalite şi meningite pot apare după oricare dintre vaccinurile cunoscute. Apoi sindromul Guillan-Barre (GBS), oboseală cronică şi depresii mai ales după vaccinurile contra hepatitei A şi B, deranjamente de somn, încetinirea sau blocarea procesului de creştere până la 2-3 ani.

   Doar la Institutul Paul Ehrlich din Germania (care aprobă medicamentele şi vaccinurile pentru piaţa germană) pentru perioada 1987-1996, deci în zece ani, s-au primit 13.141 de sesizări (făcute de către medici) asupra unor efecte grave ca urmare a vaccinărilor. De asemenea institutul respectiv recunoaşte că aceste 13 mii de cazuri reprezintă doar 5% din totalul real de cazuri, căci foarte multe sesizări nu sunt făcute (trimise la institut) sau se consideră că efectele respective nu au nimic de a face cu vaccinarea.

   Conform datelor făcute publice de către Institutul Robert Koch, în Germania sunt efectuate anual 40 de milioane de vaccinări, iar fiecare al 1.522-lea vaccinat suferă unul sau mai multe efecte secundare grave ca urmare a vaccinării. (Hartmann, Lucrare de doctorat, Mai 1997, Frankfurt- ca urmare a publicării acestei lucrări de doctorat, Dr.Hartmann a fost, după o lună, concediat din cadrul Institutului Paul Ehrlich).

   O altă problemă majoră în legătură cu vaccinurile o constituie studiile ştiinţifice efectuate asupra acestora, şi mai ales asupra efectelor secundare provocate de acestea. În mod normal ar trebui efectuate studii randomizate dublu-orb. Dar acest lucru NU SE FACE. Concernele farma nu au interes în astfel de studii serioase. În studiile efectuate de producătorii de vaccinuri nu există grupe de control, de decenii deja. De exemplu în cazul unor studii efectuate pentru vaccinul HPV, o grupă este vaccinată cu acest vaccin, iar cealaltă cu vaccin contra hepatitei A! Deci în cea de a doua grupă nu se administrează un Placebo, ci un alt vaccin. Comparăm un rău cu altul, să vedem care-i mai rău. Drept urmare în studiul respectiv se poate citi că grupa vaccinată cu HPV nu a prezentat efecte secundare deosebite, sau de semnalat, în comparaţie cu grupa vaccinată cu vaccinul contra Hepatitei A. Păi cred şi eu că nu, caci fiecare vaccin are efecte secundare, aşa ca unul are tot atâtea cât şi celălalt. Deci nu este nimic deosebit de semnalat.

   Eficacitatea unui vaccin este evaluată în aceste studii doar în funcţie de titer-ul anticorpilor care este relevat după un vaccin. Dacă sunt mulţi, înseamnă ca organismul este protejat. Ceea ce este complect FALS!

   Pe de o parte nu prea înseamnă nimic, mai ales în cazul virusurilor cu acţiune intracelulară, după cum am văzut, iar pe de altă parte înseamnă că nu se ştie care este eficacitatea vaccinului după 2, 5 sau 8 ani, să zicem. Este şi logic, căci concernele farma vor să câştige bani acum, nu peste 5 ani. Studii independente nu există. Unele studii sunt evaluate de doctori şi profesori care sunt plătiţi tot de concernele farma. Studiile care constată efect negative nu sunt niciodată publicate.

   Nu există nici un studiu asupra eficacităţii vaccinurilor, care să fie efectuate de cercetători independenţi. Aşa ceva NU EXISTĂ. Nu au aşa ceva nici autorităţile care aprobă desfacerea medicamentelor pe piaţă.

   NU EXISTĂ NICI UN VACCIN CARE SĂ NE PROTEJEZE PE NOI SAU PE COPIII NOŞTRI NICI MĂCAR PENTRU CÂTEVA ORE.

   Cel mai bun exemplu este epidemia de oreion care a izbucnit în Elveţia între toamna lui 1999 şi primăvara lui 2000, în care, în această perioadă relativ scurtă s-au îmbolnăvit 15.000 de copii. Despre aceasta epidemie nu s-a vorbit proape de loc. Şi ştiţi de ce? Pentru că era ultra-penibil. Peste 75% dintre copii bolnavi fuseseră vaccinaţi conform instrucţiunilor, de două ori, contra oreionului.

   Concluzia? Dacă doriţi ca şi copilul Dvs. să facă oreion, vaccinaţi-l! A fost doar o glumă, sper că aţi înţeles.

   Un copil nu se îmbolnăveşte atunci când colegul lui de bancă este bolnav, de rujeolă să zicem, ci atunci când organismul lui are „nevoie” de această boală, atunci când este pregătit pentru aceasta boală. Am filmat-o pe fetiţa mea atunci când a avur rujeolă. Seara era bolnavă (uşor) iar a doua zi dimineaţa nu o puteu ţine în pat nici 3 adulţi. Plină de energie. Fiecare copil reacţionează altfel. Deseori virusurile şi bacteriile apar atunci doar când boala este în faza de vindecare. Şi au roluri precise în acest proces. Desigur că pot fi relevaţi (după declanşarea bolii) în urma unor analize.

   Pompierii se află întotdeauna la locul unui incediu! Ceea ce nu înseamnă că ei au şi provocat incendiu!

Dacă vaccinurile nu sunt bune, atunci ce trebuie făcut?

Un organism care niciodată nu a fost bolnav, nu este un organism sănătos! Un paradox? A înebunit autorul? Vă vorbeam şi mai înainte despre bolile copilăriei. Vedeţi de asemenea articolul asupra terapiei cancerului prin febră din rubrica Medicina integrală>>Terapia cancerului. Nouă din zece pacienţi cu cancer  au recunoscut că nu avuseseră febră în ultimii 10 ani înaintea apariţiei unei tumori (lucru care confirmă încă o dată teoria simbiozei celulare a Doctorului Heinrich Kremer).

   Sistemul imunitar este linia de apărare naturală contra infecţiilor (bacterii, funghii, virusuri câte o exista, toxine, etc.). Atâta timp cât sistemul imunitar este în stare de funcţionare optimală, nu avem a ne teme de infecţii. La copii, al căror sistem imunitar în primii ani de viaţă este deabea în formare, pot apare aşa-numitele boli ale copilăriei, dar acestea nu fac, dacă ne putem astfel exprima, decât bine, antrenând sistemul imunitar în misiunea sa de a apărat comunitatea celulelor numită organism. Iar o dată o astfel de afecţiune depăşită, pe viitor sistemul imunitar va recunoaşte imediat un agent patogen similar, îl va elimina, iar boala nu va mai apare.  

    În germene, pe acest principiu se bazează şi ideea vaccinării. Doar că, în felul în care au încercat unii cercetători şi concernele lor farma să rezolve problema, s-au creat doar alte noi şi mult mai grave probleme.

    Sistemul imunitar poate avea mai multe feluri de reacţie contra agenţilor patogeni. Cel mai normal şi fericit mod este o reacţie normală care duce la eliminarea bolii. Datorită diferiţilor factori obiectivi, printre care unul cu origine naturală, bătrâneţea, iar altul, toxinele, ce aparţine modului modern de viaţă, sistemul imunitar reacţionează ori exagerat, declanşând alergii şi/sau afecţiuni autoimuntare, ori este prea încet şi slab (leneş) permiţînd diferitelor afecţiuni să poducă daune, de multe ori grave, organismului.

   Deci una dintre primele griji ale unui om conştient nu este aceea de a se vaccina, ci aceea da a-şi păstra sistemul imunitar într-o stare optimă de funcţionare. Ori am văzut că vaccinurile prin substanţele care le conţin, nu fact decât contrariul, să introducă în organism toxine, care duc la o slăbire a sistemului imunitar.

   Un alt aspect deosebit de important pentru sistemul imunitar este managementul stressului. Stressul este unui dintre marii duşmani ai sistemului imunitar. Şi în sprijinul acestei afirmaţii vin câteva studii care au adus nişte concluzii de-a dreptul surprinzătoare.

   Un studiu pe care aş vrea sa-l prezint aici este cel al lui Dean Ornish, care a cercetat evoluţia pacienţilor cu operaţii pe cord precum şi cu cancer la sân, în relaţie cu angajamentul social şi spiritual al acestora. Rezultatele au uimit medicina şcolastică (şi cred că aşa a şi rămas de atunci, cu gura căscată). Persoanele care aveau un angajament social stabil (familie, prieteni, ori erau activi social în diferite forme) şi care duceau şi o viaţă spirituală în care se simţeau bine (credinţă, indiferent de numele religiei, de exemplu) auveau rata de supravieţuire cea mai lungă, în timp ce persoanele care erau lipsite de ambele aceste două aspect (izolaţi social, singuri, şi fără un mediu spiritual) erau cele cu rata de supravieţuire cea mai scurtă (de 5-6 ori mai multe riscuri), în urma unor operaţii pe cord sau a unui cancer la sân. Şi aceasta independent de orice fel de terapii medicale.

   În privinţa pacientelor cu cancer la sân şi metastază (deci în cazuri extrem de grave), tot conform studiilor realizate de Dean Ornish, persoanele care au fost implicate în terapii de grup cu caracter social şi spiritual au avut o rată de supravieţuire de două ori mai mare (peste 7 ani) decât a celor care nu au fost implicate în astfel de terapii de grup (maximul 4 ani). Astfel de metode sunt astăzi cuprinse în ceea ce poartă numele generic de Psiho-Neuro-Imunologie. Una dintre constatările de la care pleacă această formă de întărire a sistemului imunitar este aceea că frica te face slab (slăbeşte puterea de răspuns a sistemului imunitar). Astfel văzute lucrurile, campaniile de „înfricoşare” a populaţiei cu diferite forme de epidemii, duce la o slăbire a răspunsului imunitar în populaţia respectivă, favorizând de fapt boala. Ori acest lucru, după părerea mea, este o crimă.

   Faptul că râsul este sănătos, nu este doar o idee convenţională. După 2 minute de râs, daca se recoltează sânge, se poate observa o schimbare pozitivă în numărul globulelor albe. Acesta este un fapt dovedit ştiinţific!

   Izolarea, lipsa unei familii, refuzul contactului social şi uman, mania curăţeniei (deci frica de infectare), toate acestea duc la slăbirea sistemului imunitar. Iar lucrurile acestea se ştiu de mult, şi există precis în cercul de prieteni şi cunoscuţi al fiecăruia dintre noi, astfel de exemple.

   Şi aşa cum omul are nevoie de contact cu alţi oameni, căci altfel se îmbolnăveşte, tot aşa şi sistemul imunitar are nevoie de contact cu microbi, bacterii, fungii, etc. pentru a deveni mai puternic. Un individ care trăieşte în mediu steril practic nu are sistem imunitar şi moare la primul strănut.

   Pe lângă aceşti factori (forte importanţi după părerea mea) de natură, să zicem, psihică, există şi o serie de alţi factori, deasemenea foarte importanţi, care contribuie la menţinerea unui sistem imunitar optimal. Unul dintre aceşti factori este nutriţia. Apoi smogg-ul electronic (sunt convins că celularele vor deveni în viitor o problemă de sănătate majoră), aerul nepoluat, somnul regulat şi suficient, îmbrăcămintea „sănătoasă, naturală”, sportul moderat, etc.

   De asemenea un factor primordial în optimizarea sistemului imunitar îl joacă sistemul digestiv, respectiv intestinele. Deşi nu este încă în totalitate cunoscut rolul pe care bacteriile din flora intestinală îl joacă în organsim, se ştie deja de mult că există peste 400 de tipuri de bacterii care au un important rol în sistemul imunitar, şi care trebuiesc deci „îngrijite”. Aici este de menţionat faptul, iarăşi cunoscut, că abuzul de antibiotice, pe perioade lungi de timp, aduce daune majore sistemului imunitar, printre altele şi datorită faptului că distruge bacteriile florei intestinale. De asemenea o nutriţie sănătoasă este foarte importantă pentru flora intestinală.

   Am cules şi tradus toate aceste informaţii din conferinţele ţinute în Germania, în cadrul simpozioanelor pe tema vaccinărilor, de către:

- Hans Tolkin

- Dr Med. Klaus Hartmann

- Anita Petek-Dimmer

- Dr. Med. Georg Kneissl

- Dr. Med. Johann Leubner

- Angelika Koegel-Schauz

   Având în vedere că toate aceste conferinţe sunt, desigur, în limba germană, nu am introdus aici şi link-urile respective, dar cine doreşte, poate primi aceste link-uri din partea mea. Toate aceste conferinţe pot fi vizionate în google video, youtube sau daylimotion, site-uri de Internet care oferă filme documentare.