NOTA QUI BONO: Acest material poate fi preluat şi folosit liber în Site-uri, Blog-uri sau alte forme Mass-media, cu condiţia specificării sursei: www.quibono.net
În anul
1983, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat „Programul lărgit de
imunizare“-
"Expanded Program on
Immunization"(EPI). Scopul era de a secrea o maximă imunizare a copiilor. Datorită influenţei OMS, care a fost
creată şi este susţinută de ONU, aproape toate ţările(peste 160) au aderat la
OMS, subscriind implicit şi obiectivelor pe care această organizaţie şi le-a
propus, anume realizarea unei imunizări de 80% până în anul 1990. În acest an,
1990, OMS a definit un nou standard, urmând ca imunizarea să acopere 90% dintre
toţi copiii acestei lumi. Sursa:World Health Organization, Publication No. 6, Rev. 1, Geneva,
Switzerland, June, 1983.
Astfel s-a ajuns treptat la înrădăcinarea concepţiei conform căreia
vaccinarea este o "medical racket" (o minune medicală, un hit
medical), idee susţinută de concernele farma şi apărată cu înverşunare de dogma
medicală alopată cu „casta ei de preoţi alopaţi“ care predică religia medicinei
şcolastice.
În ciuda vocilor din ce în ce mai multe care ridică îndreptăţite
întrebări şi aduc o multitudine de critici, în ciuda studiilor care arată clar
faptul că imunizarea prin vaccinare este o idee fundamental eronată, că
substanţele şi componentele din vaccinuri sunt toxice şi provoacă o serie de
grave afecţiuni, şi mai recent în ciuda refuzului clar a unui număr din ce în
ce mai mare de oameni obişnuiţi de a se vaccina, dogma „religiei vaccinului“,
preoţii şi inchiziţia alopată nu dă nici un semn de a dori vreo schimbare.
Iar din partea industriei farmaceutice oricum nu se poate aştepta nimic,
aceasta fiind interesată în profitul financiar, şi nicidecum în adevăr,
sănătate, imunizare şi altele de genul acesta. Ies bani, bine, nu ies, mai
punem de o pandemie. Concernele farmaceutice îşi vor modifica politica doar
atunci când produsele lor nu se vor mai vinde cu un profit substanţial. Dacă
populaţia va refuza masiv vaccinarea, vaccinurile nu vor mai aduce profit, şi
vor dispare. Astfel încât sunt înclinat să cred că mai repede se va schimba
ceva (din interes şi rentabilitate economică) în
industria farmaceutică, decât în dogma religiei medicinei alopate.
Principala dificultate care stă în calea unei schimbări suntem însă noi
înşişi şi frica, sau fricile noastre, precum şi modul modern de viaţă al
oamenilor. Prima mişcare în direcţia schimbării trebuie să o întreprindem noi,
în noi înşine. În modul de viaţă şi mai ales în modul de gândire!
Iar pentru aceasta avem nevoie în primul rând de informare. Nu putem
merge pe acelaşi drum bătut de medicina alopată: „eu spun că este aşa, eu am
diplomă, eu le ştiu pe toate, iar voi faceţi cum zic eu!“ Avem nevoie de studii
curate, nu măsluite, de informaţii clare şi adevărate, nu de minciuni. Iar
toate acestea sunt greu de obţinut, atâta timp cât „dogma oficială“ ţine
încuiată în seifuri orice dovadă, document, statistică sau studiu care nu-i
cântă în strună.
Există totuşi, din fericire, o serie de studii, mărturii, statistici,
dovezi care arată că imunizarea prin vaccinare este un mit, o Fata Morgana. Şi
mulţumită Internetului, medicilor conştienţi şi corecţi (ei bine da, Slava
Domnului, mai există şi astfel de medici) şi informaţiilor publicate de
aceştia, mulţumită miilor de Site-uri în toate limbile de circulaţie care
prezintă aceste dovezi şi a sutelor de mii de ore pe care oameni dezinteresaţi
le-au investit în adunarea, selectarea şi prezentarea acestor materiale, începem
să dispunem de informaţii din ce în ce mai complexe şi mai clare, de dovezi
evidente ale erorii secolului, ale falsităţii „imunizării prin vaccinare“.
De exemplu, in Franţa, 200 de
medici au cerut guvrnului francez oprirea imediată a vaccinării cu vaccinul
contra hepatitei B deoarece acesta a cauzat nenumărate afecţiuni neurologice printre
care mai ales scleroză multiplă, iar în Elveţia 500 de medici continuă să se opună campaniei de vaccinare MMR (ROR:
rujeolă-oreion-rubeolă) iniţiată de guvernul elveţian.
O serie de birouri de avocatură foarte cunoscute s-au ocupat ani de-a rândul
de foarte multe procese de despăgubiri pentru daunele provocate de vaccinuri.
Iată doar un singur exemplu din multele: firma de avocatură Dawbams din
Norfolk, Anglia, s-a ocupat începând din 1997 cu un proces-mamut privind
prejudiciile aduse de vaccinarea MMR (ROR) în cadrul campaniei din 1994.
În declaraţia publică făcută de Dawbams se spune: „Cunoaştem sute de
cazuri de copii care înainte de vaccinare erau sănătoşi, dar care acuma sunt
afectaţi de serioase boli mentale sau psihice. Din circa 600 de cazuri, cel mai
adesea apare autismul (202), serioasele probleme digestive (110), epilepsia
(97), problemele de văz şi auz (40), artrită (42), problemele de învaţare şi
comportament (41), Myalgic Encephalopathy – ME
(24), diabet (9), paralizie (9), deficienţe ale sângelui (5), deficienţe ale
creerului (3) şi deces (14).
În foarte multe ţări au fost create organizaţii de cercetare şi
activitate contra vaccinurilor. Iata doar câteva exxemple din spaţiul de limbă
engleză: Immunization Awareness moni Society (IAS), New Zealand; Vaccine
Awareness Network (VAN), Australia; Association for Vaccine Damaged Children
(AVDC), Canada; Global Vaccine Awareness League (GVAL), California; National
Vaccine Information Center (AWIC) Washington DC.
Vaccinurile cu virusuri vii („slăbite“) sunt deosebit de periculoase
pentru creer. Cele mai „productive“ vaccinuri în sensul cauzării de prejudicii
sunt cel contra hepatitei B, MMR (ROR) şi DPT (difetrie-pertussis-tetanus).
Vaccinurile polio sunt infectate cu virusuri din rinichii de maimuţă! O serie
de date din Europa şi Noua Zeelandă arată că vaccinarea timpurie (sugari) a dus
la creşterea numărului de cazuri de diabet juvenil.
Autorităţile de sănătate şi guvernele din foarte multe ţări ascund
publicului larg informaţiile pe care le deţin asupra riscurilor vaccinărilor!
Pe de altă parte există o lipsă suspectă de studii asupra efectelor pe termen
lung ale vaccinării. Astfel încât este greu de certificat, după câţiva ani,
dacă o afecţiune are ca şi cauză primară un vaccin, sau are o altă cauză. Nu
s-a dorit niciodată efectuarea unor astfel de studii pe termen lung, lucru care
nu poate apare decât ca fiind suspect.
Dr. Archie Kalokerinos, un neobosit adversar al vaccinărilor, spunea
într-un interviu publicat în International Vaccination Newsletter (Krekenstraat
4, 3600 Genk, Belgium).: „…cu cât mă uit mai atent la problema vaccinării, cu
atât mai şocat sunt. Consider că întreaga afacere a vaccinărilor este o farsă
uriaşă. Mulţi doctori sunt convinşi că vaccinarea este folositoare, da dacă
priveşti mai atent statisticile şi studiile, realizezi că lucrurile nu stau deloc
astfel… Concluzia mea după 40 de ani de practicare a medicinei este că, de
fapt, politica inoficială a OMS este una de crimă şi genocid…. Nu pot să văd o
altă explicaţie posibilă. Astfel sunt ucişi mai mulţi copii decât ar face-o
respectivele boli însăşi.“
În ciuda
ideii largi răspândite conform căreia milioane de copii sunt feriţi de o serie
de afecţiuni infecţioase şi se bucură de o mai bună stare de sănătate, ca
urmare a eficacităţii şi siguranţei vaccinurilor, în anii 90 a fost iniţiat un
studiu canadian, Evaluation of Canada's
International Immunization Program Phase I (CIIP--I) în care se spune că
„există o mulţime de întrebări presante asupra EPI (Expanded Programs of
Immunization-Programul lărgit de imunizare) care rămân încă fără răspuns.“ Sursa:Etherington, A., Assessment of the CIDA
Health Sector Integrated Paper, prepared for: CIDA Policy Branch, Evaluation
Division; and Health Sector, Professional Services Branch, Hull, Canada,
February, 1989, p. 16.
În acest raport au fost analizate o serie de probleme legate de EPI şi
de Universal Childhood
Immunization (UCI-Imunizarea universală a copiilor) aşa cum se poate vedea mai
jos.
Problema nerezolvată
a eficacităţii şi a impactului UCI/EPI: în ciuda unei rate ridicate de vaccinare contra
rujeolei în ţările lumii a treia, epidemiile de rujeolă izbucnesc relativ
frecvent în aceste tări, şi anume chiar
în rândul populaţiei vaccinate. De asemenea apar în aceste ţări epidemii de
polio, deşi şiaici vaccinarea contra
polio a atins cote foarte ridicate (Gambia, Brazilia, Taiwan, etc.). Există
până înprezent nenumărate exemple de
epidemii care au izbucnit tocmai în rândul unei populaţii care fusese anterior
vaccinată (deci imunizată) contra bolii respective.
Problema nerezolvată a posibilelor efecte adverse ale UCI/EPI: există din
ce în ce mai multe rapoarte asupra efectelor adverse provocate de vaccinuri,
simultan cu o lipsă cronică a studiilor pe termen lung asupra acestor efecte. O
foarte mare parte a corpului medical nu raportează astfel de cazuri, iar atunci
când ele sunt raportate autorităţilor de sănătate, acestea fie le ignoră, fie
le ascund, nefiind date publicităţii rapoarte corecte în această privinţă.
Ascunderea datelor asupra morbidităţii, disabilităţii şi mortalităţii provocată
de vaccinuri, mai ales în ţările lumii a treia, este un fenomen cronic devenit
deja normă. Primul raport asupra acestei probleme publicat de OMS în Aprilie
1991 recunoaşte în fapt această problemă.
Problema
nerezolvată a efectelor adverse pe termen lung ale UCI/EPI: un
număr deja foarte mare de specialişti postulează ideea că imunizarea în masă
contribuie în mod direct la creşterea ratei de apariţie a unei întregi game de
afecţiuni degenerative, autoimunitare şi alergice. OMS, în afară de a declara
arogant că acest lucru „nu este adevărat“, nu a iniţiat nici un studiu sau
program pe termen lung pentru a analiza aspectele criticate din ce în ce mai
des şi de din ce în ce mai mulţi specialişti.
Problema
nerezolvată a alternativelor mai sigure şi mai eficace faţă de UCI/EPI:
numărul mare de dovezi asupra potenţialului dăunător al vaccinurilor determină
din ce în ce mai multe persoane să caute soluţii şi metode profilactice
alternative. O cantitate deja foarte mare de literatură de specialitate indică
necesitatea unei alte căi, bazată îndeosebi pe nutriţie, pentru profilaxia
afecţiunilor bacteriene şi/sau virale. Rezultatele pozitive obţinute în acest
domeniu sugerează existenţa acestei opţiuni alternative la dilema imunizării în
masă. Din păcate din nou nu se doreşte iniţierea unei discuţii deschise şi
sincere în această privinţă, şi nici declanşarea unor studii serioase şi pe
termen lung. Ba mai mult, se încearcă şi se impune chiar aplicarea unui (unor)
Codex Alimentarius, care practic duce la anularea unei astfel de soluţii.
Problema nerezolvată a eticii UCI/EPI: prin aceste programe de imunizare în masă se ignoră
două principii etice fundamentale în medicină, şi anume:
1. Că toate formele de tratament
şi profilaxie trebuiesc individualizate, mai ales atunci când există suspiciuni
asupra potenţialului negativ al vaccinării, şi
2. Că pacientul sau părinţii au
dreptul la o informare detaliată, exactă şi corectă asupra tratamentului sau
vaccinării, precum şi libertatea ce rezultă şi din Carta Drepturilor Omului, nu
numai din etica medicală, de a accepta sau refuza un tratament sau o vaccinare!
Concluzie: Toate aceste aspecte şi probleme încă nerezolvate
sugerează faptul că guvernele şi factorii de răspundere din domeniul sănătăţii
publice trebuie să reconsidere politicile lor de imunizare universlă a copiilor
şi să pună un accent deosebit pe clarificarea aspectelor şi impactului
vaccinării pe termen scurt şi lung, în vederea stabilirii unei alternative mai
eficace şi mai sigure.
REALITATE SAU FATA
MORGANA? Universal Childhood Immunization -
Imunizarea universală a copiilor (UCI) şi Expanded Program of Immunization - Programul
lărgit de imunizare (EPI) (în viitor doar prescurtat UCI şi EPI)
sunt considerate programele prioritare globale privind îmbunătăţirea stării de
sănătate a omenirii, şi sunt susţinute printro largă gamă de acţiuni şi agenţii
non-guvernamentale multilaterale, bilaterale şi … „lăturalnice“ în orice caz.
Aceasta deoarece programele de imunizare sunt general acceptate
plecându-se de la premiza (în
fapt incertă) că aceasta este singura cale de a se preveni apariţia anumitor
afecţiuni infecţioase. Pe deasupra, UCI/EPI sunt uşor de implementat, de managementat,
arată bine în cadrul „programelor politice“ ale partidelor, şi pe deasupra sunt
şi foarte profitabile financiar. (Ce
câştigă industria farmaceutică din implementarea măsurilor de trai, igienă şi
nutriţie corecte? Nimic!) OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
pe viitor în acest tex, prescurtat OMS)
afirmă că: „Imunizarea este una dintre cele mai puternice şi ieftine arme ale
medicinei moderne. Din păcate, în mod tragic, imunizarea rămâne încă
insuficient utilizată în multe regiuni ale lumii.“ (World Health Organization, Publication
No. 6, Rev. 1, Geneva, Switzerland, June, 1983.) În foarte multe ţări, la ora actuală,
autorităţile de sănătate au ajuns din păcate a se limita doar la campanii de
vaccinare şi de popularizare a folosirii prezervativelor, aspectele legate de
modul de viaţă, de igienă precum şi de nutriţie fiind complect neglijate. Dar
pentru toate aceste afirmaţii categorice precum şi pentru aceste politici
îndoielnice nu există practic dovezi ştiinţifice sub forma unor studii
independente, desfăşurate pe grupuri mari de populaţii şi pe termen mediu şi
lung. A existat un studiu singular
desfăşurat în nordul Thailandei, încheiat în Martie 1990, efectuat sub
auspiciile UNICEF în cooperare cu guvernul thailandez. Vom folosi acest studiu
pentru a înţelege mai bine motivele criticilor vaccinării precum şi pentru a
putea înţelege motivele pentru care OMS sau concernele farma nu au mai repetat
astfel de „experimente“, astfel de ample şi serioase studii desfăşurate în
paralel cu o campanie de vaccinare în masă.
Sursa:World Health
Organization, Expanded Programme of Immunization
Immunization Policy, WHO-EPI-General, Rev. 1, Geneva, Switzerland, July,
1986; UNICEF Thailand, "Progress Report on the
Utilization of the Contribution of $8,220,000 Cdn--Integrated Services Project
for Children," Bangkok, Thailand, March 21, 1988.
EPI din nordul Thailandei s-a dovedit a fi o întreprindere
considerabilă. Acţiunea a cuprins: efectuarea unei vaccinări în masă, care a
acoperit 59 de districte, cu circa 900 de sate; au fost antrenaţi în acest scop
voluntari pentru 600 de sate, o reţea de comunicare între sate, şi au fost
implicaţi şi liderii religioşi locali; au mai fost implicaţi 200 de asistenţi
de sănătate şi un grup de conducere din partea OMS de 40 de specialişti;
vaccinarea s-a efectuat cu vaccinurile DPT (difterie, pertussis şi tetanus),
OPV (Oral polio vaccine), BGC (Bacille Calmette-Guérin – deci contra tuberculozei) şi vaccinul contra
rujeolei. Deci, după cum se poate vedea, o mare desfăşurare de forţe şi o amplă
coordonare tehnică şi logistică. Şi desigur că declaraţiile oficiale au fost
pline de laude şi de aprecieri la adresa imunizării în masă. Dar să vedem şi
relatarea unui medic care a participat direct la această acţiune, Dr. Raymond
Obomsawin, un cunoscut expert canadian.
Obomsawin relatează observaţiile
făcute de el însuşi în 5 provincii şi în 9 sate vizitate personal, unde a
intevievat populaţia locală. Oficial, cel mai frecvent efect secundar a fost
febra, raportată de la un sat la altul între 6% şi 99% dintre cazuri. Al doilea
efecte secundar au fost exantemele (iritaţiile). Din provincia Sisaket s-au
raportat cazuri rare de şoc, care au fost însă puse pe seama supradozării (din
greşeală) vaccinului, sau a faptului că vaccinul nu a fost suficient “agitat”
înainte de administrare. Obomsawin face însă câteva remarci demne de
luat în considerare. În primul rând, programul EPI a fost aplicat pauşal,
nefiin încorporate monitorizări pre- şi post-vaccinare. Astfel, toţi copiii au
primit aceleaşi vaccinuri, neţinându-se seama de greutatea corporală şi de
statutul nutriţional (doar într-un singur sat vaccinurile nu au fost
administrate copiilor sever subnutriţi, şi doar dintr-o singură provincie
s-a raportat o
monitorizare post-vaccin a copiilor sub 3 kg greutate). Statutul nutriţional al
copiilor nu a fost luat practic de loc în considerare. De asemenea nu a fost
stabilit un istoric al afecţiunilor neurologice anterioare, pe familii, înainte
de administrarea vaccinurilor. OMS nu a prevăzut în această acţiune nici o
măsură de „screening“ pentru perioada post-vaccinare, aceasta deoarece
vaccinurile „nu puteau fi decât sigure şi eficiente“, altă posibilitate fiind
a-priori exclusă. Deci la ce bun o monitorizare?
(Nota Qui bono: Absolut
logic! OMS şi concernele farma ştiu foarte bine că vaccinurile provoacă
afecţiuni neurologice, şi dacă apar astfel de cazuri, se pot pune pe seama unor
antecedente în istoricul familiei, deci genetic. Ori dacă s-ar fi consemnat
anterior vaccinării, la familia „X“ sau „Y,“ că nu au existat antecedente, o eventuală
afecţiune neurologică post-vaccinare nu putea fi pusă decât pe seama
vaccinării, şi nicidecum a eredităţii! Ceea ce desigur nu se dorea.) Într-unul din recentele manuale de practică
imunologică, profesorul emerit, patologul George Dick de la Universitatea din
Londra ridică următoarele obiecţii vis-a-vis de presupunerile tradiţionale ale
OMS:
-Înainte de a se
apela la o imunizare, este necesar a se stabili dacă afecţiunea respectivă este
suficient de severă, pentru a se lua o astfel de măsură. Dacă infecţia este
tratabilă, nu există suficiente motive pentru o imunizare;
-Imunizarea este
necesară doat atunci când metodele clasice de control sunt impracticabile sau
ineficiente (lucru ce trebuieşte demonstrat);
-Înainte de a fi
introdus în folosire un vaccin, trebuie să existe suficiente dovezi ale
siguranţei şi eficacităţii acestuia; în prezent nu a existat suficient timp şi
nici suficiente studii pentru a certifica durabilitatea imunizării cu vaccinuri
care conţin virusuri vii, care sunt actualmente des folosite, cum ar fi cele
contra rujeolei sau poliomielitei;
-Cea mai eficace
imunizare activă este calea clinică sau subclinică a infecţiei naturale; în
cazul a foarte multe afecţiuni, o astfel de imunizare conferă imunitate pe tot
restul vieţii, şi asta la costuri mici sau practic inexistente, pentru individ
sau pentru comunitate (păi atunci, Qui
bono?)
-Trebuieşte luată în
considerare foarte atent realitatea conform căreia declinul multor afecţiuni
infecţioase a avut loc cu destul de mult timp înainte ca să dispunem şi să
aplicăm un vaccin sau altul;
Sursa:Dick, G., Practical Immunization, MTP Press Ltd., (a member of the Kluwer
Academic Publishers Group), Falcon House, Lancaster, England, 1986, pp. 2-5.
Toate aceste argumente extrem de pertinente
ne arată că vaccinarea EPI nu ar trebui absolut de loc aplicată. Profesorul
Dick mai recomandă în manualul său următorul tabel pentru monitorizarea
contraindicaţiilor:
Linii directoare
pentru monitorizarea contraindicaţiilor
Difterie
În afecţiunile cu
febră
Pertussis
În afecţiunile cu
febră
În cazul
antecedentelor de crampe, convulsii sau iritaţii cerebrale în perioada
neo-natală
Orice defect
neuronal
În cazul unor
antecedente de reacţii severe locale sau generala la o doză de pertussis
anterioară
Copii ai căror
părinţi au avut antecedente epileptice idiopatice sau defecte neurologice,
necesită o investigaţie atentă înaintea unei vaccinări
Polio
Stări acute de
boală inclusiv diaree sau alte disfuncţii intestinale acute
Hipogammaglobulinemie
severă
Orice persoană
aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
Rujeolă
Afecţiuni cu
febră
Deficienţe ale
sistemului imunitar
Orice persoană
aflată sub terapie cu corticosteroide sau imunosupresoare
Afecţiuni Hodgkin şi leucemie, sau alte
afecţiuni ale sistemului limfatic, sau ale sistemului reticulo-endotelian
De asemenea nu se recomandă vaccinarea
copiilor care suferă de malnutriţie, situaţie care duce la probleme
imunodeficitare, şi deci automat la posibilitatea apariţiei afecţiunilor
cronice. Ori este ştiut că în lumea a treia există foarte mulţi copii care
suferă de malnutriţie (subnutriţie), şi tocmai acolo OMS recomandă vaccinări în
masă, fără a se diferenţia între cazuri, de la un copil la altul!
Iată şi poziţia OMS în text, clar expusă:
„Febra, afecţiunile tractului respirator, diareea şi malnutriţia nu trebuiesc a
fi considerate ca şi contraindicaţii pentru vaccinare“. (Normal, căci atunci s-ar pierde cam jumătate din „clientelă“, astfel
de afecţiuni fiind la ordinea zile în ţările lumii a treia, mai ales
malnutriţia! Pe de altă parte citind aceste lucruri, nu poate să nu te ducă
gândul la cei care susţin teoria conspiraţionistă a depopulării planetei,
printre altele şi prin intermediul vaccinărilor în masă.)
Logica prin care se susţine conceptul
vaccinării în primele 14 săptămâni de viaţă şi până la 12 luni este aceea că
nou-născuţii au un sistem imunitar încă imatur (copii se nasc cu anticorpii
mamei, ei neavând proprii lor anticorpi, care abea ulterior încep să fie
produşi de organism) şi deci sunt mai predispuşi afecţiunilor infecţioase. Ceea
ce se uită însă a se spune este că tot la fel de „imatur“ este sistemul lor
imunitar şi atunci când prin vaccinare le introducem în organism metale grele,
toxine, virusuri vii sau moarte, material genetic străin, etc. etc. Iar în al
doilea rând, cum se poate antrena şi cum poate deveni matur sistemul lor
imunitar, atâta timp cât nu intră în contact cu diferiţi agenţi patogeni şi nu
îşi realizeaza imunizarea activă?
Aici poate ar fi interesant de menţionat
experienţa Japoniei. În perioada 1970-1974, când în Japonia a fost introdusă
vaccinarea DTP la vârsat de 3-5 luni, s-au înregistrat 37 de decese iar
guvernul japonez a avut de plătit despăgubiri foarte mari pentru 57 de cazuri
de îmbolnăviri grave (permanente) cauzate de vaccinare. În următoarea perioadă
de 6 ani, între 1975-1980, vaccinarea a fost interzisă în primii 2 ani de
viaţă. Rezultatul, o scădere a cazurilor de efecte secundare grave de 85-90% (8
cazuri de efecte secundare grave cu trei decese).
Vaccinările
curente recomandate de OMS:
La naştere
BCG
(Tuberculosis) şi OPV-0 (Polio -Live Oral, Trivalent)
6 săptămâni
DPT#L (Difteria
Toxoid; Pertussis; Tetanus Toxoid) şi OPV#L
10 săptămâni
DPT#2 şi OPV#2
14 săptămâni
DPT#3 şi OPV#3
9 luni
Rujeolă
Datele programului EPI sunt ele sigure pline
de contradiţii. Iată doar un exemplu luat din UNICEF's Fourth Progress
Report CUC/CIDA Development of Basic Services for Children in Thailand, pentru
perioada Ianuarie - Decembrie 1988. Dacă vom compara cu atenţie datele din cele
două tabele, vedem clar că nu există nici o corealţie între creşterea gradului
de vaccinare şi numărul de cazuri de rujeolă, respectiv o scăderea a cazurilor
de rujeolă, aşa cum ar fi logic de aşteptat:
Gradul de
imunizare în Thailanda
Anul
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
Procentul de
imunizare
0
06
26
44
60
63
Incidenţa
cazurilor de rujeolă în Thailanda
Anul
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
Număr cazuri
27,691
34,713
47,205
32,156
19,659
42,051
32,498
Rata la 100.000
loc.
(57.1)
(70.2)
(93.7)
(62.2)
(37.1)
(78.1)
59.1)
Este întrucâtva paradaoxal să poţi vedea în
aceste 2 tabele că pentru anul 1982, când nu a existat vaccinare
anti-rujeloică, rata era de 57.1 cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce
pentru anul 1987, când exista un procent de imunizare de 63% (practic 2/3 din
populaţie) rata era de 78,1 de cazuri la 100.000 de locuitori!!! Iar această
contradiţie este publicată într-un document oficial UNICEF. Aceste tabele în
fapt certifică inutilitatea vaccinării anti-rujeolice şi a întregului concept
EPI.
Cercetători precum Rifkin şi Walt consideră
că o astfel de acţiune ca EPI este bazată pe un concept asupra sănătăţii umane
ca fiind dependentă de o elită profesională care deţine o „cunoaştere
privilegiată“ cuplată cu o corespunzătoare forţă de control, care-şi exercită
acţiunea „înalt tehmologică“ asupra unor receptori pasivi şi ignoranţi. În
realitate, tehnocraţii şi „succesele instantanee“ pun în pericol procesul lent,
de lungă durată care conduce la îmbunătăţiri permanente în domeniul sănătăţii
copiilor. Ei crează un climat de „expediţie pe termen scurt“, în locul unei
schimbări de lungă durată.
O altă chestiune majoră este certitudinea
eficacităţii imunizării. Întrebarea dacă vaccinarea conferă în fapt protecţie
persoanei vaccinate, contra unei anumite afecţiuni infecţioase, pare în primul
moment a fi o întrebare absurdă. Dar atunci când examinăm mai îndeaproape
evidenţele statistice ale eficacităţii imunizării descoperim o serie de
incertitudini epidemiologice semnificative. Indoielile principale au fost însumate
foarte concludent de către profesorul Gordon Stewart, şeful Department of Community
Medicine al Univeristăţii din Glasgow: „Ce fel de imunizare este aceasta al
cărei succes este revendicat şi ovaţionat? Ce fel de epidemiologie este
aceasta, ai cărei avocaţi nu doresc să ia în considerare nici un alt factor în
afara imunizării? Şi ce fel de politică editorială este aceasta care publică
date incomplecte şi emite afirmaţii asupra succesului eficienţei imunizării,
dar refuză să publice date colaterale care chestionează eficacitatea
imunizării?“Sursa: Stewart, G., British Medical Journal, January 31,
1976, reprinted in The Australasian
Nurses Journal by Dettman, G., and Kalokerinos, A., in the article
"'Mumps' the word but you have yet another vaccine deficiency," June,
1981, p. 17)
Ne aflăm confruntaţi cu o situaţie deloc
demnă de invidiat, în care, în absenţa generală a studiilor controlate şi
verificabile, EPI rămâne, din punct de vedere ştiinţific vorbind, un program de
intervenţie fundamental lipsit de certificare. În fapt, există o masă de date
în continuă creştere care ridică serioase întrebări la adresa eficacităţii
programelor de imunizare. Această masă de date nu numai că pune sub semnul
întrebării eficacitatea EPI, dar relevă şi îngrijorătoare efecte advrese şi
pericole pe termen lung.
Însăşi teoria imunizării, aşa cum a fost ea
fundamentată de Paul Ehrlich, are foarte multe puncte slabe. Exacerbarea
rolului anticorpilor se dovedeşte a fi eronată din punct de vedere biologic. Se
consideră că prin administrarea unui vaccin, organismul reacţionează producând
o cantitate mare de anticorpi specifici, care vor conferi imunitate contra unui
anumit agent patogen. Au existat însă, şi există din ce în ce mai multe păreri
şi dovezi, precum că rolul anticorpilor este enorm de mult exagerat. Spre
exemplu, este bine cunoscut faptul că acei copii care suferă de anemie
agammaglobulină, deci care nu au consecvent capacitatea de a produce anticorpi,
după ce contractează rujeolă, se vindecă
şi câştigă imunitate pe termen lung, deci fără a beneficia de aportul
anticorpilor!!!(Bumet,
M., Auto Immunity and Auto Immunune
Disease, MTP, London, England, 1973, Chapter 39)
O investigaţie de la jumătatea secolului trecut asupra relaţiei dintre
incidenţa difteriei şi prezenţa anticorpilor a ajuns şi ea la nişte rezultate
aparent foarte ciudate:
“Cercetătorii au găsit
persoane care erau foarte rezistente la boală, dar avea un nivel de anticorpi
foarte scăzut, şi alte persoane care aveau o mare cantitate de anticorpi, dar
care se infectau şi se îmbolnăveau des.” Sursa: James, W., Immunization -The
RealityBehind The Myth, Bergin & Garvey Publishers Inc., S.
Hadley, Massachussetts, 1988, p. 64, refers to original source reference:
Report No. 272, British Medical Council, London, England, May, 1950.
Şi pentru că lucrurile stau astfel, fapt ce
nu putea fi negat de medicina alopată, în prezent teoria a fost „dusă la
frizer“. În prezent se consideră că de fapt vaccinurile operează o stimulare a
mecanismelor non-umorale, cu anticorpii care servesc doar ca indicator al
faptului că vaccinul a fost administrat, sau că o persoană a fost expusă unui
contact cu un agent patogen. Cu toate că aceste ajustări ale teoriei nu sunt
făcute cunoscute largului public.
În regulă, dar atunci cum se explică
concluziile unui studiu din anii 70, publicat în Australian Journal of
Medical Technology efectuat de B.
Allen (de la Australian Laboratory of Microbiology and Pathology, Brisbane)în care se arată că, deşi un un grup de
recruţi a fost vaccinat contra rubeolei, iar la persoanele respective s-a
relevat un mare număr de anticorpi, 80% dintre recruţi s-au îmbolnăvit, când
ulterior au fost expuşi agentului patogen. Sursa:
Allan, B., Australian Journal of
Medical Technology, Vol. 4, November, 1973, pp. 26 and 27.
Începând cu anii 80 au apărut din ce în ce mai multe studii care certificau
apariţia bolii tocmai printre persoanele care fuseseră vaccinate contra ei. Argumentul etern pe care îl aduc
adepţii vaccinării şi imunizării, susţinuţi finaciar masiv de către concernele
farma, este acela că vaccinările, deci campaniile de imunizare au reuşit să
ducă la eradicarea unui semnificativ număr de boli ale copilăriei, care făceau
în trecut foarte multe victime. Oare chiar aşa stau lucrurile? Adversarii
imunizării prin vaccinare susţin însă că în fapt aceste boli periculoase din
trecut au dispărut ca urmare a condiţiilor de viaţă, igienă şi nutriţie care în
ultima sută de ani s-au îmbunătăţit remarcabil! Aşa că cel mai bun lucru este
să consultăm statisiticle şi graficele care ne arată evoluţia mortalităţii în
ultima sută de ani, în unele ţări dine Europa (mai ales Anglia), Australia şi America
de Nord (USA şi Canada), precum şi în două ţări din Lumea a Treia, Nigeria şi
Republica Dominicană.
Pentru
început, un grafic al mortalităţii în rândul copiilor de pînă la 15 ani, pentru
Anglia şi Ţara Galilor, cuprinzând scarlatina, difetria, pojarul (rujeola) şi
pertussis (în partea stângă este numărul de decese la un milion de copii, iar
jos sunt anii): Graficul 1: Decese copii sub
15 ani (England & Wales) ne arată că în Anglia şi Ţara Galilor mortalitatea a
scăzut cu 90 % din 1850 până în 1940. Primul vaccin disponibil pentru aceste
afecţiuni a fost cel contra difteriei la începutul anilor 40, urmat de
pertussis la începutul anilor 50 şi cel pentru rujeolă (Measles) la sfârşitul anilor 60.
Pentru scarlatină nu există vaccin. Sursa:British Association for the
Advancement of Sciences (Presidential Address), in The Dangers of Immunization, The Humanitarian Society,
Quakertown Penn., USA, 1979; source cited: Porter 1971.
Graficul
2: : Pertussis - rata anuală a
mortalităţii (England & Wales)
indică rata
mortalităţii pentru pertssis în Anglia şi Ţara Galilor. Interesantă este
izbucnirea din anii 40, deci din timpul războiului, când desigur condiţiile de
viaţă şi nutriţie, precum şi stressul provocat de război a dus la o mai mare
incidenţă a bolii. În total însă, din 1886 până în 1953, când vaccinul contra
pertussis a devenit general valabil, descreşterea a fost de 98,5%. Sursa:McKeown, T., The Role
of Medicine--Dream, Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK,
1979, p. 103
Graficul 3: Rujeolă (pojar) - rata de
mortalitate la copii sub 15 ani (England & Wales) ne arată că rata mortalităţii
datorate rujeolei la copii sub 15 ani a scăzut de la 1.100 cazuri la un milion
de copii la mijlocul secolului XIX, la un nivel de practic 0 decese la mijlocul
anilor 60, înainte de începerea imunizării. Sursa:McKeown,
T., The Role of Medicine--Dream,
Mirage, or Nemesis?, Basil Blackwell, Oxford, UK, 1979, p. 105 şi Waltzkin,
H., "...Analysis of the Health Care Systems of Advanced Capitalist
Societies," in The Relevance of Social Science for Medicine, edited by
Eisenberg, L., and Kleinman, A., 1980; source cited: Kass, 1971
Graficul 4: Variola (England & Wales)
ne arată faptul că în Anglia şi Ţara Galilor a existat o continuă descreştere a
ratei mortalităţii provocate de variolă, de la 300 de cazuri la un milion de
copii, la practic 0 cazuri. Graficul este deosebit de interesant datorită
perioadei din jurul anului 1870, când, ca urmare a introducerii legii
obligativităţii vaccinării contra variolei, s-a produs o ruptură, cu o creştere
de 275% a cazurilor de deces (vaccinul era disponibil şi până la acel moment,
dar doar la cerere). Sursa:Based on McKeown, T., The Role of Medicine--Dream, Mirage, or Nemesis?,
Princeton University Press, 1979, p. 1049
Graficul 5:rata mortalităţii infantile -
Australia indică faptul că în Australia aproximativ 2/3 din declinul ratei
mortalităţii în totalitatea cazurilor de boli infecţioase ale copilăriei a avut
loc deja până la introducerea imunizării în masă contra bolilor infantile. Sursa:Based on Taylor, R., Medicine
Out of Control, Sun Books, Melbourne, 1979, Figure 1.1, p. 9 and text p.
8; source cited; Australian Bureau of Census and Statistics, Demography
Bulletins, Canberra, Australia
Graficul 6:declinul ratei mortalităţii
în USA relevă faptul că în USA, fără beneficiul vaccinării, rata
mortalităţii cauzată de tuberculoză a scăzut cu 96% până prin anii 60, şi că în
acelaşi timp a dispărut şi mortalitatea provocată de febra tifoidă. Sursa:The
Dangers of Immunization;
source cited: Dingle, J., Scientific
American, 1973
Graficul 7:declinul ratei mortalităţii
provocate de tuberculoză în Anglia arată că rata mortalităţii tubercilozei
a scăzut cu 87% în perioada dintre 1855 până în 1947, când au fost introduse
antibioticele, după care a scăzut în continuare până la 93%, în momentul în
care a fost introdus vaccinul BCG. Sursa:Taylor, R., Medicine Out of Control. Figure 1.2,
p. 11; source cited: Crofton, J. and Douglas, A., "Epidemiology and
Prevention of Pulmonary Tuberculosis," in Respiratory Diseases, Blackwell Scientific Publications, Oxford,
UK, 1969; and data from McKeown, T., The
Role of Medicine, (Basil Blackwell edition) p. 92
Graficul 8:numărul ţărilor care au
raportat cazuri de variolă ne relevă faptul că în cei 17 ani care au
precedat introducerea de către OMS a planului de eradicare a variolei, a avut
loc o scădere progresivă la aproape jumătate a numărului ţărilor care au raportat
cazuri de variolă. Sursa:Hoole, F.W., Evaluation Research and Development
Activities. Sage Publications, Newberry Park, California, Figure 2.3, p.
58
Graficul 9: rata decesului ca urmare a febrei reumatice -
Anglia indică faptul că în
Anglia, rata anuală a mortalităţii cauzate de febra reumatică a suferit un
declin de aproape 86% în perioada dintre 1850-1946, moment în care penicilina a
apărut pe piaţă.
Sursa:Ekanem, E.E., "A 10 Year Review of Morbidity from Childhood
Preventable Diseases in Nigeria: How Successful is the Expanded Programme of
Immunization (EPI)?" Department of Community Health, College of Medicine,
University of Lagos, Nigeria, published in Journal of Tropical Pediatrics, Vol. 34, Oxford University
Press, England, 1988, Figure 1, p. 324
Graficul 10:Scarlatină - rata decesului
la copii de până la 15 ani în Anglia şi Ţara Galilor arată că între 1865 şi
1936, înainte ca sulfamidele să fie disponibile, rata decesului scăzuse cu
aproape 96%. Sursa:Ekanem, E.E., "A 10 Year
Review of Morbidity from Childhood Preventable Diseases in Nigeria: How
Successful is the Expanded Programme of Immunization (EPI)?" Department of
Community Health, College of Medicine, University of Lagos, Nigeria, published
in Journal of Tropical Pediatrics,
Vol. 34, Oxford University Press, England, 1988, Figure 1, p. 324
Graficul 11:cazurile de difterie raportate
în Nigeria arată o semnificativă creştere cu vârful în 1977 (în 1975 este înlăturat de la putere prin
asasinat generalul Yakubu Gowon, după care generalul Murtala Mohammed, autorul
loviturii de stat este şi el asasinat în 1976; se instaurează legea marţială;
situaţie politică foarte tulbure în Nigeria) după care urmează o scădere de
peste73% în doar doi ani, perioadă în care a fost implementat şi programul de
vaccinare EPI. Dar cu toate acestea, măreţul program EPI nu a putut împiedica
creşterea din nou, cu de peste 30 de ori,cazurilor de difterie, începând cu 1982 (din 1983 încep din nou
tulburări politice şi lovituri de stat în Nigeria). Sursa:Taylor,
R., Medicine Out of Control,
Figure 1.3, p. 12; sources cited: Glover, J., "Incidence of Rheumatic
Diseases," Lancet, 1:499,
1930; and WHO, Geneva, "Annual Epidemiological and Vital Statistics
1950-196 I," World Health Annual
Statistical Reports (causes of death) 1962-1975
Graficul 12:mortalitatea cauzată de Pertussis
în Nigeria arată o creştere semnificativă în 1973-74, urmată de o scădere
naturală abruptă între 1974-75, cu un procent de 91%. Pe fondul unei creşteri
uşoare, apoi mai rapide se introduce în 1979 programul
EPI. După o scută perioadă de declin, în ciuda lui EPI, reapare o creştere
bruscă de 34% în doar doi ani (remarcaţi vă rog din nou începutul primei
creşteri în anul 1977, şi creşterea spectaculoasă din 1982; despre cei doi ani
am vorbit mai sus, din punct de vedere politic şi implicit, social). Sursa:Waltzkin, H., ". . . Analysis of the Health Care
Systems."
Graficul 13:Poliomielita în Republica
Dominicană relevă faptul că între 1980-1983, deci înainte de implementarea
EPI, morbiditatea poliomielitei scăzuse cu 98,5% 8(1 caz la un milion). După
programul EPI, a urmat o uşoară creştere, pentru ca mai apoi să se revină
practic la o morbiditate 0. (Începând din 1978, tulburări politice şi o
perioadă de mare criză financiară; se accentuează puternic şomajul şi implicit
sărăcia; calmare a situaţiei la sfârşitul lui 1981; compară cu creşterile şi
descreşterile din grafic). Sursa:Epidemiology data for years
1978-1987 taken from UNICEF Evaluation
Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and
data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan
American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 14:Rujeola în Republica
Dominicană indică faptul că în perioada 1980-1985, înainte de implementarea EPI, rata mortalitîţii scăzuse
cu 88%. După introducerea programului EPI la sfârşitul lui 1985, declinul
natural a continua un scurt timp, după care rata aproape s-a dublat în 1986-87.
Sursa:Epidemiology data for years 1978-1987 taken from UNICEF Evaluation Publication No. 6,
Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and data for years 1988 and
1989, obtained in personal communication from the Pan American Health
Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 15: Difteria în Republica Dominicanăarată o descreştere a morbidităţii difteriei, între
1978-1985, când a fost implementat EPI, de 81,5%. După introducerea EPI
declinul a mai continuat o scurtă perioadă, după care cazurile de difterie s-au
dublat în 1987 faţă de nivelul din 1986. După 1988, difteria s-a reîntors la
declinul natural de dinaintea „experimentului EPI“, ajungând la un nivel foarte
scăzut în 1989. Sursa:Epidemiology data for years
1978-1987 taken from UNICEF Evaluation
Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and
data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan
American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 16: Pertussis – Republica Dominicană indică o continuă descreştere de
84,5% a pertussis din 1978 până în 1985, când a fost aplict EPI, după care a
urmat o scurtă creştere, apoi o scădere până
în 1988, an din care cazurile de pertussis s-au triplat.Sursa:Epidemiology data for years 1978-1987
taken from UNICEF Evaluation
Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27, 1988; and
data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from the Pan
American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 17: Tetanos – Republica Dominicană indică o scădere continuă de
74%, din 1979 până în 1985, când a fost implementat EPI. Dar până în 1988
cazurile de tetaos s-au triplat, după care a urmat din nou o descreştere
naturală până la nivelul din 1986. Sursa:Epidemiology data for
years 1978-1987 taken from UNICEF
Evaluation Publication No. 6, Santo Domingo, Dominican Republic, May 27,
1988; and data for years 1988 and 1989, obtained in personal communication from
the Pan American Health Organization, EPI Unit, August 21, 1990
Graficul 18:Tetanosul neonatal în
Republica Dominicană indică o descreştere naturală din 1978 până în 1985 de circa 98,5%, înainte de
introducerea EPI (tetanos toxoid pentru
