Salvia hispanica, Chia, uleiul de Chia

Familia: Lamiaceae

   In timpurile precolumbiene, Chia era una dintre cele 4 surse principale de nutritie pentru poulatiile din America Centrala. Ocupa un loc chiar mai important decit cerealele si pastaioasele. In Tenoch-titlan, capitala imperiului aztec, se consumau anual intre 5.000-15.000 de tone de Chia, platit mai ales ca tribut de catre alte natiuni din teritorii cucerite de azteci. Chia nu era numai un aliment, ci era folosita si ca medicament sau ca ofranda oferita zeilor azteci. Ca urmare a cucerilor spaniole in America Centrala si dde Sud, Chia, care pe de o parte nu se poate adapta climei europene, iar pe de alta parte juca un rol foarte important in ritualurile astece (considerate ca fiind pagine de catre spanioli) a cazut in uitare vreme de 500 de ani. Cu toate aces-tea planta a reusit sa supravituiasca, fiind mai departe cultivata de catre populatia bastinase. Abea in 1991, ca urmare a unui proiect desfasurat in Mexic si Guatemala, sub numele de Northwestern Argentina Regional Project, a fost, sa zicem asa, din nou descoperita si in sfirsit au fost recunoscute calitatile acestei plante.

Chia - Fapte concrete: Una dintre cele mai bogate surse de acizi grasi omega-3; Nu contine colesterol; Nu este toxica; Contine acizi grasi usor saturati; Usor de obtinut pentru fermieri si producatori; Depozitare de lunga durata fara deteriorarea produsului in timp; Ideal pentru imbogatirea suplimentara a multor alte produse naturale.

Chia – o sursa naturala de Omega-3 si antioxidanti: Chia este o planta mai bogata in acizi grasi Omega-3 decit inul, si contine multi antioxidanti pe deasupra. Oxidarea lipidelor grase este una din principalele probleme atit pentru producatori cit si pentru cei care se ocupa cu mentinerea unei nutritii sanatoase. Daca oxidaxia nu este controlata, se pot produce in ulei substante degenerative care au efecte grave, cum ar fi cancerul, bolile cardiovasculare, slabirea sistemului imun si disfunctionalitati cerebrale. Antioxidantii din Chia ii confera uleiului extras din aceasta planta enorme avantaje asupra altor surse de uleiuri. Daca folosim Chia, de exemplui, nu mai este nevoie de o complectare suplimentare de Vitamina E, care se stie ca are un efect protector asupra sistemului cardiovascular. Pe deasupra, atunci cind Chia este introdusa in alimentatia animalelor, produsele obtinute de la acestea sufera o dramatica reducere in acizii grasi, de pina la 30,6%. Consumul de acizi grasi este asociat cu afectiunile cardiovasculare. Mai mult, ouale gainilor hranite cu seminte de Chia au un acid gras alfa-linoleic asemanator celui din laptele uman (matern). Altfel spus, ca ouale de gaini hranite cu Chia au o mare stabilitate in a rezista oxidatiei decit ouale care contin o cantitate inalta de DHA (un acid gras foarte instabil). Nemai vorbind de faptul ca Chia nu contine colesterol. Chia se foloseste ca supliment nutritiv intr-o larga gama de produse alimentare de mare importanta, cum ar fi hrana sugarilor si copiilor, panificatie, iaurt, sosuri, etc. Ca nutriment pentru animale imbunatateste calitatea oualelor, carnii de pasare sau vita, laptelui, brinzei, etc.Chia este o excelenta sursa de proteine, minerale si vitamina B, este usor de folosit in alimentatie si este sigura atit pentru animale cit si pentru oameni. O alta susa bine cunoscuta pentru acidul gras alfa-linoleic este uleiul de in, dar avantajele Chia asupra inului sint evidente. Dovezile stiintifice sustin puternic folosirea Chia ca fiind o bogata sursa de Omega-3, neavind pe deasupra nici un fel de efecte secundare, atit la oameni cit si la animale.

   In Codexul Mendoza se mentioneaza faptul ca Chia era pentru azteci principala sursa de hrana, alaturi de pastaioase, porumb si cereale, dar mai importanta decit acestea. Exista dovezi in sustinerea faptului ca Chia era folosita ca aliment si medicament in-ca cu 3500 de ani inainte de Christos. Iar faptul ca aztecii percepeau tribut in forma de Chia, precum si faptul ca uleiul de Chia se folosea in ritualurile aztece ca ofranda, este mai mult decit relevant pentru rolul jucat de aceasta planta in America Centrala. In Codexul Mendoza este mentionat ca orasul-capitala Tenochtitlan primea anual ca tribut 6360 tone de porumb, 4410 tone de fasole, 4410 tone de Chia si 3780 de tone de amarant (Amaranthus caudatus – cea mai veche planta folositoare, adica nutritiva, folosita in istoria omenirii, de la care se consumau semintele asemanatoare meiului). Este de mentionat ca aceste patru plante care detineau preponderenta in alimentatia aztecilor, sunt astazi recunoscute si recomandate de Food and Agriculture Organization World Health Organization (FAO-WHO). Aici ar mai trebui mentionata si o alta utilizare a uleiului de Chia, si anume cea de lac pentru industria mobilei sau pentru tablouri (ca vernis). Aztecii foloseau Chia si direct ca planta medicinala, pentru ameliorarea durerilor si pentru afectiunile pielii. Chia contine fibra  (din 25 de gr aprox. 7 gr fibra) precum si calciu, fosfor, magneziu, mangan, cupru, niacin si zinc.

   Uleiul care se extrage din planta Chia (Salva hispanica), este un ulei fara culoare, clar, fara miros. Are o densitate de 900 kg/metru cub, adica aprox. 0,9kg/litru. Consta in 50-65% acid Alfa-linolen (cel mai mare cintinut dintre toate plantele), 17-25% acid linol, uleiuri nesaturate simple, cum ar fi acizi oleici, acizi stearinici, poliminacizi, vitamine, minerale si antioxidanti. Uleiul de Chia se preseaza la cald, pentru extractie. In prezent Chia este cultivata tocmai pentru comercializarea uleiului, Chia avind si va-loroase proteine, vitamine, antioxidanti si minerale. Se spune ca daca bei un pahar de suc de portocale in care se adauga o  lingurita de seminte (dinainte inmuiate) te tine satul pina la prinz. Semintele de Chia contin 38% ulei, 18-23% proteine si vitamine (Vit.A, Niacin, Thiamin, Riboflavin), minerale (calciu, fosfor, caliu, zinc si cupru) precum si antioxidanti. Semintele contin doar pu-tin natriu. Planta a fost deja declarata ca fiind netoxica.

Silybum  marianum (Cardui mariae), Armurariu,

Mariendistel (germ.),  Blessed Thistle (engl.)                   

Familia: Compositae

Sinonim : Carduus marianus

Aria de raspindire : Europa (sud), Africa (nord) Asia (vest).

Partile folosite din planta : florile, frunzele, radacina, tulpina.

Observatii : Atunci cind Armurariul creste pe sol bogat in azot, mai ales daca acest sol a fost fertilizat chimic, artificial, atunci planta va avea azot in frunze. Azotul este implicat in cancerul de stomac.

Caracteristicile botanice ale plantei : Planta bianuala care creste intre 1-2 metrii. Are frunze tot timpul anului si flori intre Iulie si Septembrie. Semintele intre August si Octombrie. Florile sunt hermafrodite si sunt polenizate de albine. Prefera locurile luminoa-se, cu sol cu humus, (cleios) si bine drenat (uscat). Prefera solul acid, neutru si bazic (alcalin). Nu creste in umbra. Se culege cind este in floare si se usuca pentru folosirea ulterioara. Ii place solul calcaros, si poate sa creasca cu succes in gradina. Rezista la temperaturi de pina la -15 grade. Semintele se pot planta in Martie sau Aprilie.

Descriere : Armurariu este o planta tepoasa, de un metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului.

Utilitati medicale : astringenta, amara, colaloga, diaforetica, diuretica, emetica, hepatica, stimulanta, tonica, digestiva.

   Este de multa vreme cunoscuta si folosita, mai ales pentru calitatile ei de a proteja si sustine ficatul si bila ca urmare a daunelor de origine toxica aduse acestuia (alcool sau alte tipuri de toxine). Silymarinul, un extract din Armurariu, actioneaza asupra mem-branei celulelor hepatice, prevenind astfel patrunderea in celule a virusurilor sau toxinelor. De asemenea actioneaza spectaculos prin sustinerea regenerarii ficatului in cazurile de hepatita si ciroza, precum si in cazurile de otravire cu ciuperci, sau alte afectiuni ale ficatui. Studiile germane sugereaza ca Silybinul (un flavonoid continut in semintele plantei) este util clinic in cazurile de otravire cu ciuperca Amanita. Studii facute in Germania, Statele Unite, Italia, Austria au aratat ca armurariul este in prezent unul dintre cele mai puternice remedii naturale contra afectiunilor hepatice, aflate in explozie in ultimul deceniu. Mai mult, armurariul este un antitoxic redutabil, ajutand organismul sa reziste celor mai puternice otravuri, de la ciupercile toxice, pana la gazele industriale sau metalele grele. Inainte de a cumpara ceaiul de armurariu,

uitati-va cu atentie la termenul sau de valabilitate, intrucat este o planta cu principii active foarte sensibile si care se degradeaza puternic in timp. Din acest motiv si prepararea sa este foarte delicata, asa cum vom vedea in continuare:

Ceaiul de armurariu : Este, conform parerii cercetatorilor americani, varianta cea mai putin inspirata de a folosi armurariul, intrucat flavonoidele din compozitia sa se degradeaza puternic in contact cu apa clocotita. Din acest motiv, formele de administrare preferabile sunt cele pe care le vom prezenta in continuare:
Pulberea : Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Ideal ar fi, spun biochimistii, sa se macine pulberea cu 5-10 minute inainte de administrare, asa incat oxidarea principiilor active sa fie cat mai redusa. Daca procedeul vi se pare dificil atunci pastrati pulberea de armurariu intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intu-neric, nu mai mult de 4-5 zile. Se ia 1 lingurita rasa de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa.

Extractul hidroalcoolic (tinctura) : Este, probabil, forma de administrare ideala, pentru ca acest preparat se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Iata cum se prepara tinctura: se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, ramanand deasupra un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa conti-nutul la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Se administreaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi.

Infuzia combinata : Cum arata si numele, combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor acti-ve. Se prepara astfel: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Doza: 3 cani pe zi.

Cataplasma : 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp de minimum 2-3 ore.

Afectiunile in care Armurariul isi dovedeste utilitatea :
Hepatita virala A, B si C - numeroase studii efectuate in Statele Unite au aratat ca flavonoidele din compozitia semintelor de armurariu favorizeaza regenerarea celulelor hepatice, maresc capacitatea organismului si in special a ficatului de a se apara de infectii. Intr-o prima faza, armurariul se ia sub forma de infuzie combinata (intrucat se recomanda un aport consistent de lichide), un  litru si jumatate pe zi, vreme de 3 saptamani. Apoi se face o pauza de 15 zile, dupa care armurariul se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o lingurita de 4 ori pe zi.
Icter, insuficienta hepatica - silibinina continuta de armurariu impiedica procesul de acumulare a toxinelor in ficat, favorizeaza activitatea celulelor hepatice, stimuleaza eliminarea compusilor toxici din celulele hepatice. Se administreaza zilnic jumatate de litru de infuzie combinata de armurariu, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.
Ciroza hepatica - o comisie medicala oficiala din Germania a dat in urma cu doi ani avizul favorabil pentru folosirea armurariului in tratamentul bolnavilor de ciroza. Aceasta planta, se spune in raportul comisiei, este un foarte bun stimulent al activitatii ficatului, impiedica fribrozarea acestuia si ajuta la regenerarea sa. Se ia sub forma de pulbere cate o lingurita rasa de patru ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 15 zile de pauza.

Dischinezie biliara, litiaza biliara - se face un amestec de tinctura de armurariu si tinctura de anghinare, in proportii egale. Se ia din aceasta combinatie o lingurita de patru ori pe zi, de preferinta inainte de mesele principale. Are un puternic efect de stimulare a productiei de bila, favorizeaza eliberarea acesteia, impiedica acumularea calculilor la nivelul vezicii biliare si diminueaza starile inflamatorii. Tratamentul se recomanda si in cazul dispepsiei sau al digestiei dificile.
Otravire cu ciuperci toxice - se consuma vreme de 10 zile din abundenta infuzie combinata de armurariu (minimum un litru pe zi), care sustine activitatea hepatica si neutralizeaza direct actiunea unor substante toxice din ciuperci (in special amanitina si faloidina).
Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb, mercur), cu medicamente care ataca ficatul - se administreaza vreme de o saptamana un litru si jumatate de infuzie combinata de armurariu pe zi. Este un tratament adjuvant foarte util pentru protejarea organelor interne si a sistemului nervos.
Alcoolism - se fac cure de trei saptamani, cu doua saptamani de pauza, cu infuzie combinata de armurariu, din care se bea un litru pe zi. Armurariul nu diminueaza depedenta de alcool, insa ajuta la refacerea ficatului (greu incercat de consumul sistematic al acestei substante) si, foarte important, sustine activitatea nervoasa, ajutand chiar la recapatarea reflexelor si a coordonarii nor-male, reducand tremurul membrelor si alte simptome de acest gen. Un studiu facut pe pacientii alcoolici dintr-un spital de profil din Spania sub conducerea medicului A. Pares a pus in evidenta toate aceste efecte benefice ale armurariului.

Aplicatii externe :
Psoriazis - se aplica o data pe zi o cataplasma cu pulbere de seminte de armurariu, pe locurile afectate. Suplimentar se face o cura interna cu seminte de armurariu, sub forma de tinctura, 4 lingurite pe zi, pentru dezintoxicare.

Adjuvant in cancerul de piele - o data la doua zile, se pun cataplasme cu pulbere pe zona bolnava.

Armurariul si cancerul: Semintele de armurariu sunt „descoperirea” de ultima ora a cercetatorilor care cauta noi mijloace pentru prevenirea si combaterea bolii canceroase. Zeci de studii, unele dintre ele finalizate, alte in curs de derulare, arata ca semintele acestei plante sunt un inamic redutabil al cancerului. Ele sunt recomandate atat persoanelor sanatoase, pentru a preveni aceasta maladie, cat si celor deja bolnave, pentru a o putea combate si pentru a-i diminua efectele nefaste asupra organismului.

Iata cateva elemente practice in acest sens:
Pentru a preveni cancerul: faceti la fiecare schimbare de anotimp o cura cu seminte de armurariu, consumand 4 lingurite de tinctura pe zi, vreme de trei saptamani. Aceasta planta activeaza sistemul imunitar (favorizand fagocitarea celulelor maligne), neutralizeaza radicalii liberi, reintinereste organismul. Studii facute in randul populatiilor mediteraneene si din Asia Centrala, unde a-ceasta planta este consumata in mod traditional, arata ca incidenta cancerului este de pana la trei ori mai mica la cei care consuma frecvent aceasta planta.

Combaterea efectelor adverse ale chemoterapiei : este un domeniu de maxima importanta pentru cei care recurg sau au recurs la medicatia de sinteza, pentru combaterea bolii canceroase. Semintele de armurariu (arata studiile facute in cateva spitale americane) sunt printre putinele remedii cunoscute care au eficienta dovedita in combaterea teribilelor efecte adverse ale citostaticelor. Un litru de infuzie combinata de armurariu, consumata zilnic vreme de 20 de zile, sustine activitatea hepatica, mentine capacitatea de lupta a sistemul imunitar si impiedica aparitia simptomelor neurologice, provocate de administrarea acestui tip de medicatie.

Cancerul de prostata si hepatic : sunt cele doua localizari ale bolii canceroase, in care a fost verificata clinic actiunea favorabila a semintelor de armurariu sau a silimarinei (un complex de principii active secretate de aceasta planta). Se ia cate o lingurita de pulbere de seminte de 4 ori pe zi, in cure de 15 zile, cu 10 zile de pauza.

Combaterea efectele nocive ale chemoterapiei : se recomandă ca zilnic, timp de 20 de zile, să se consume infuzia combinată, constând în consumarea unui litru de infuzie pe parcursul unei zile. Pentru tratarea insuficienţei hepatice şi a icterelor – se recomandă consumarea zilnic, timp de 14 zile, a jumătate de litru de infuzie combinată, urmată de o săptămână pauză. Este dease-menea indicat ca orice persoană sănătoasă să facă de patru ori pe an o cură de trei săptămâni în care să ia câte o linguriţă de pulbere de seminţe de armurariu, de patru ori pe zi, sau prin administrarea unei linguriţe de tinctură de armurariu de patru ori pe zi. Alte forme de cancer, in care studiile de laborator au pus in evidenta actiunea curativa a armurariului, sunt cancerul pulmonar, cancerul la san, cancerul ovarian, cancerul la intestinul gros si cancerul de piele. In prezent sunt in derulare studii care, se spera,  vor confirma eficienta acestei plante lipsite de toxicitate in toate aceste forme de cancer.

     Semintele contin Flavonolignane cum ar fi Silimarina (amestec de isomeri ca Silybin, Silychristin si Silydianin) apoi Flavonide ce de ex. Apigenin, Chrysoeriol, Quercetin, Triterpen si proteine. Planta mai contine in afara de flavonide si Phytosterol, Polyn si acid fumar. Silimarinul impiedica toxinele sa patrunda in celulele hepatice, si stimuleaza regenerarea si formarea de celule hepa-tice. Silimarinul inbunatateste significant starea ficatului, mai ales a celui intoxicat (cu alcool de ex.). Aceasta calitate de a bloca toxinele este dovedita prin numeroase studii. Doza medie general acceptata este de pina la 400 mg pe zi. Insa intr-un studiu italian recent  s-a folosit un dozaj de 20 mg/kg corp cu rezultate foarte bune contra hepatitai C.

Simarouba amara, Simarouba

Familia: Simaroubaceae
Sinonime: Quassia simarouba, Zwingera amara, Picraena officinalis, S. medicinalis.
Nume comune: Simarouba, gavilan, negrito, marubá, marupá, dysentery bark, bitterwood, paradise tree, palo blanco, robleceillo, caixeta, daguilla, cedro blanco, malacacheta, palo amargo, pitomba, bois amer, bois blanc, bois frene, bois negresse, simaba.
Partile folosite: scoarta, frunzele, lemnul.

Proprietati si actiuni principale: antiparaziar, antiamoebic, antibacterian, antiviral, antidezinteric, antidiareeic, antileucemic, antimalarial, antitumoral (inhibator), antipsoriazic, vemifug, analgezic, febrifug, promoveaza mentruatua, hidrateaza pielea,  promoveaza transpiratie, astringent si antihemoragic.

Dozajul standard: scoarta- decoct- o cana de 2-3 ori pe zi; tinctura- 5-10 ml de 2 ori pe zi.

Proprietati si actiuni documentate stiintific: amoebicid, antibacterian, anticancerigen, antidezinteric, antileucemic, antimalarial, antimutagenic, antiparazitic, antitumoral, antiviral, vermifug.

Proprietati si actiuni documentate traditional: analgezic, antihemoragic, astringent, bitter, carminativ, diaforetic, stimulant digestiv, febrifug, stimulant menstrual, tonic.

Precautii: Dozajele mari pot provoca grata si voma. Contraindicatii: A nu se depasi dozajul. Interactiuni: Nu sint raportate.

   Simarouba este un arbore mijlociu, de circa 20 de metrii, cu frunze mari intre 20-50 de centimetrii si flori albe si mici. Este in-digen in America de Sud, bazinul Amazonului Mexic, Cuma, Haiti, Jamaica si Amrica Centrala. Frunzele si scoarta au fost de multa vreme folosite cu scop medicinal. In 1713 a fost adusa in Franta din Guyana, ca remediu contra deziteriei, observindu-se ca indigenii din Guyana o foloseau in acest scop. Cind in Franta, intre 1718 si 1725, au izbucnit epidemii de dezinterie, scoarta de Sibarouba a fost intensiv si eficace folosita. Alte triburi de indieni din America de Sud folosesc scoarta contra febrei, malariei, dezinteriei, ca agent hemostatic pentru a oprii singerarile sau ca tonic. In Cuba, unde este denumita gavilan, infuzia din frunze este considerata astringenta, ca stimulant al digestiei si menstruatiei si ca agent antiparazitar. Este administrata intern contra diareei, dezinteriei, malariei si colitei, iar extern pentru rani si iritatii. In Belize arborele este denumit negrito si scoarta este fiarta in apa pentru a se obtine un puternic astringent folosit la spalarea ranilor si pentru tratarea dezinteriei, diareei, afectiunilor de stomac si intestine, hemoragiilor si singerarilor interne. In Brazilia este mai mult folosita contra febrei, malariei, diareei, dezinteriei, parazitilor intestinali, indigestiei si anemiei.
Principalele fitochimicale din Simarouba sunt denumite quassinoide, si apartin grupului triterpenelor. Aceste substante se gasesc in multe alte plante si sint bine cunoscute chimistilor. Substantele au proprietati antimalarice si sint eficace contra protozoarelor. Citeva dintre quassinoidele gasite in  Simarouba, ca de exemplu ailanthinon, glaucarubinon si holacanthon, au fost certificate ca fiind eficace contra protozoarelor, amoebelor, malariei si citotoxice, deci active contra cancerului si leucemiei. Principalele substante din Simarouba sint: ailanthinon, benzoquinon, canthin,

dehydro-glaucarubinon, glaucarubin, glaucarubolon, glaucarubinon, holacanthon, melianon, simaroubidin, simarolid, simarubin, simarubolide, sitosterol si tirucalla.

In 1918 un spital din Anglia a demonstrat ca scoarta are excelente efecte asupra deziteriei provocate de amoebe. Institutul Merck a raportat in 1944 ca Simarouba are eficacitate de 91,8% contra amoebelor intestinale. In 1990 cercetatorii au documentat din nou ca Simarouba poate distruge cea mai mare parte a factorilor patogeni implicati in dezinterie, inclusiv Entamoeba histolytica, precum si factorii cauzatori ai diareei, Salmonella si Shigella. Si calitatile antimalariale au fost confirmate prin mai multe studii, intre 1947 si 1997. S-a constatat astfel si ca Simarouba este eficienta acolo unde factorii patogeni devenisera rezistenti la medicatia standard. Cercetarile din 1978 si apoi din nou din 1992 certifica Simarouba (scoarta) ca avind un puternic efect antiviral contra virusurilor herpesului, gripei, polio si vaccinia. O alta arie de cercetari este cea desfasurata in directia eficacitatii anticancerigene si antileucemice a Simarouba. Si din nou quassinoidele si-au aratat eficacitatea, fiind certificata prin studii si proprietatea lor citotoxica. O serie de substante din Simarouba (glaucarubinon, alianthinon si dehydroglaucarubinon) s-au dovedit a fi active contra celulelor leucemice, mai ales in leucemia limfocitica (studii publicate in 1977 si 1978). De asemenea s-a mai constatat ca in actiu-nea antileucemica mai intervine si o alta substanta, holacanthon (studiu din 1983). Cercetatorii englezi au determinat intr-un studiu ca alte doua substante, ailanthinon si glaucarubinon au actiune contra carcinomului epidermoidal. In 1997, un studiu american a certificat actiunea de hidratare a pielii pe care a avut-o Simarouba, folosindu se un extract de apa, constatare ce bineinteles ca a dus la aparitia unui nou patent.

Smilax officinalis, Sarsaparilla

Familia: Smilacaceae
Sinonime: Smilax medica
Nume comune: Sarsaparilla, salsaparrilha, khao yen, saparna, smilax, zarzaparilla.
Partile folosite: radacina
Proprietati si actiuni principale: detoxifiant, detoxifiant al singelui, antibacterian, digestiv, promoveaza urinarea, hepatoprotector, promoveaza transpiratia, analgezic, antifungic, antiinflamator, febrifug, imunomodulator, antioxidant, antireumatic, antimutagenic (protectie celula-ra), antipsoriazis, antidermatita, contra leprei, tonic general, contra bolilor, antisifilitic.

Dozaje standard: radacina-decoct- ½ cana de 2-3 ori pe zi; capsule-1-2 gr de 2 ori pe zi; tinctura- 2-3 ml de 2 ori pe zi.
Proprietati si actiuni documentate stiintific: antiinflamator, antibacterian, antifungic, antimutagenic, detoxifiant sangvin, detoxifiant general, diuretic, hepatoprotector, imunomodulator, neuroprotector, ajuta asimilarea.

Proprietati si actiuni documentate traditional: analgezic, anticancerigen, antioxidant, antireumatic, antiseptic, afrodisiac, diaforetic, stimulant digestiv, febrifug, stimulant, tonic, vindeca ranile.

Precautiis: Dozajul excesiv provoaca iritatii gastrice. Interactiuni: Accelereaza asimilarea, si deci eliminarea altor medicamente.

   Sarsaparilla este o planta cataratoare, care se intinde pina la 50 de metri lungime, cu flori mici si boabe (fruct) negre, albastre sau rosii, foarte apreciate de pasari. Creste in zonele tropicale si temperate, fiind insa originara din America de Sud, mai ales in Jamaica, Caraibe, Mexic, Honduras si Indiile de Vest. In scopuri medicale este folosita radacina, un tubercul lung de 3-4 metrii. Exista mai multe specii de Sarsapasilla, asemanatoare in aspect cit si ca actiuni fitoterapeutice:  S. officinalis, S. Japicanga si S. febrifuga in Amrica de Sud (Brazilia, Ecuador si Colombia); S. regelii, S. Aristolochiaefolia si  S. Ornatain in Mexic si America Latina; si S. glabra din China. Pe de alta parte, datorita asemanarii numelor, a nu se confunda cu sasparilla sau arborele sassafras. Radacina de Sarsaparilla este folosita de indienii din America de Sud de sute de ani, contra impotentei, reumatismului, afectiunilor pielii precum si ca tonic general. Indienii din Peru si Honduras o folosesc de mult contra durerilor de cap si generale, si de asemenea contra racelilor. Samanii si tamaduitorii din America de Sud folosesc planta si contra afectiunilor pielii, cum ar fi psoriazis, dermatita si lepra. Era folosita si ca tonic general, actiune care a fost remarcata de europeni si astfel a devenit cunoscuta si in Europa (sec. XVI). Terapeutii europeni considera planta ca avind actiune tonifianta, de detoxifiere a singelui, diuretica si de provocare a transpiratiei. In 1536, radacina de Sarsaparilla din Mexic este introdusa in farmacopeia europeana si folosita contra sifilisului si reumatismului. De atunci si pina in zilele noastra planta este folosita si contra gutei, gonoreei, ranilor, artritei, febrei, racelii, hipertensiunii, afectiunilor digestive, psoriazisului si cancerului.

    Sarsaparilla contine steroizii sarsasapogenin, smilagenin, sitosterol, stigmasterol si pollinastanol, precum si saponinii sarsasa-ponin, smilasaponin, sarsaparilloside; de asemenea si sitosterol glucoside. Saponinele din planta au fost calificate ca ajutind la absorbtia rapida a altor medicamente si fitochimicale de catre organism, deci ca un sustinator si amplificator al actiunilor produse de alte plante. Ceva in genul Lemnului dulce, in sensul in care este folosit de chinezi in TCM. De asemenea saponinele si steroi-dele care sint intilnite in multe plante pot fi sintetizate si de catre in organism ca estrogen si testosteron. Dar aceste procese nu au fost inca studiate si documentate decit in laborator. Din aceasta cauza de multe ori, intentionat, se introduc dezinformari asupra efectelor unor plante ca Sarsapilla, care este comercializata ca planta care contine testosteron si steroizi anabolici. Desi este o bogata sursa de saponine si steroizi, totusi nu s-a dovedit inca niciodata ca Sarsapilla ar avea un efect anabolic sau ca ar contine testosteron, nici pentru Sarsapilla si nici pentru alte plante.

    Flavonoizii din Sarsapilla au fost certificati ca avind efecte imunomodulatorii si hepatoprotectoare. Un patent american din 2003 descrie aceste substante ca avind efecte contra bolilor autoimune si a reactiilor inflamatorii, prin efectul lor imunomodulator. Sarsasapogenin si smilagenin au fost obiectul unui studiu american, care le-a documentat cu actiuni contra dementei, disfunctiilor cognitive si Alzheimer. Principalele substante din Sarsapilla sint: acetyl-parigenin, astilbin, beta-sitosterol, acizi caffeoylshikimici, dihydroquercetin, diosgenin, engeletin, uleiuri esentiale, epsilonsitosterol, eucryphin, eurryphin, acid ferulic, glucopyranoside, isoastilbin, isoengetitin, kaempferol, parigenin, parillin, pollinastanol, resveratrol, rhamnose, saponin, sarasaponin, sarsaparilloside, sarsaponin, sarsasapogenin, acid shikimic, sitosterol-d-glucoside, smilagenin, smilasaponin, smilax saponins A-C, smiglaside A-E, smitilbin, stigmasterol, taxifolin si titogenin.

   In general studiile clinice si cercetarile facute pina acum au validat utilizarile plantei de catre medicina traditionala, cum ar fi de exemplu psoriazis, acnee, eczema sau lepra. Inca din 1942 un studiu britanic sublinia o inbunatatire dramatica in psoriazis, ca urmare a folosirii plantei. Studiul a implicat 92 de persoane, dintre care la 62% s-au constatat imbunatatiri ale starii, iar la 18% boa-la a fost chiar complect vindecata. O alta actiune confirmata prin studii este cea de detoxifiere a singelui, ceea ce ar justifica si efectul pe care Sarsapilla il are asupra psoriazis. La pacientii cu psoriazis s-a constatat ca nivelul de endotoxine (acestea sint fragmente din membrana celulara a bacteriilor) care circula in singele lor este crescut. Sarsaponin, continuta de radacina plantei, are abilitatea de a se “lega” de endotoxine si de a le indeparta, imbunatatind astfel starea pacientului bolnav de psoriazis. Alte afecti-uni legate de endotoxine sint eczema, artrita si colita ulceroasa. Utilitatea plantei contra aceneei care apare la adolescenti ca urmare a activitatii androegene crescute, a fost si ea studiata si confirmata. Un patent american din 2001 a fost depus pentru Sarsaparilla ca agent activ contra psoriazisului si afectiunilor respiratorii. In studiile premergatoare acestui patent, efectuate pe adulti si pe copii suferinzi de psoriazis vulgaris, psoriazis pustular si leziuni provocate de erythroderma psoriaticum s-a certificat o inbunatatire a starii pacientilor la dozaje de 3-6 gr pe zi. La o administrare a Sarsaparilla de peste doua luni, s-a constatat o continua remisie al leziunilor, fara a se constata vreun efect secundar. Suplimentar, studiile au aratat ca Sarsaparilla este un agent de prevenire pentru o serie de afectiuni ale cailor respiratorii, cum ar fi bronsita acuta, astma bornsica, bronsita astmatica si bronsita cronica. Studiile efectuate in China au confirmat actiunea pozitiva contra sifilisului, Sarsapilla fiind eficace in 90% din cazurile acute si 50% din cazurile cronice. Alte studii au certificat capacitatea antimicobacteriana si antiinflamatorie a plantei. Sarsaparilla a mai demonstrat in studii capacitate hepatoprotectoare. De asemenea s-a mai constatat ca radacina are activitate stimulatoarea asupra rinichilor, iar in cazul nefritei cronice Sarsaparilla a actionat prin cresterea frecventei urinarii si eliminarea acidului uric.

    Sarsaparilla este destul de des comercializata in zilele noastre, sub forma de capsule, tablete sau tincturi. In medicina naturopatica este folosita deseori in combinatie cu alte plante pentru obtinerea de efecte tonice, detoxifiante ale singelui sau generale si pentru curatarea sistemului limfatic, precum si a capacitatii de a stimula absorbtia de catrer organism a altor fitochimicale. Studiile de toxicitate nu au constatat efecte negative in cazul Sarsaparillei. Desigur insa ca dozajele prea mari pot provoca iritatii gastro-intestinale.

Solanum paniculatum, Jurubeba

Familia: Solanaceae
Sinonime: Nu are.
Nume comune: Jurubeba, jubeba, juribeba, juripeba, jupela, juripeba, juuna, juvena, jurubebinha, jurubeba-branca, jurubeba-verdadeira.
Partile folosite: frunzele, radacinile, fructele.
Proprietati si actiuni principale: reduce aciditatea, antiinflamator, antiulceros, decon-gestionant, stimuleaza bila, sutine urinarea, elimina gazele, stimulant digestiv, febrifug, deblocheaza obstructiile, tonic cardiac, tonic hepatic, hipotensiv.

Dozaje standard: frunze-infuzie-o cana de 2-3 ori pe zi; extract lichid- 3-4 ml de 2-3 ori pe zi; capsule- 1-2 gr de 2-3 ori pe zi.
Proprietati si actiuni certificate stiintific: analgesic, antacid, antiulceros, cardiotonic, stimulant digestiv, gastrotonic, gastroprotector, hepatotonic, hipotensive.

Proprietati si actiuni cetificate traditional: antiinflamator, antilithic, antitumoral, aperilaxativ usor, stimuleaza fierea,  detoxifiant sangvin, carminative (elimina gazele), decongestionant, diuretic, febrifug, echilibrant pentru sistemul nervos, tonic general.

Precautii: se pare ca poate reduce fertilitatea masculina. Are o actiune usor hipotensiva si un efect stimulant asupra cordului, deci este necesara o doza de precautie in folosirea jurubeba. Contraindicatii: Substanta fitochimica solasodin a aratat efecte de reducere a numarului de spoermatozoizi, desi planta in intregul ei complex chimic nu a aratat astfel de actiuni. Totusi....De ase-menea cercetatorii brazilieni au constatat ca o folosire mai indelungata (de peste 30 de zile) poate provoca iritatii stomacale.

Interactiuni cu alte medicamente: Nu se cunosc. S-ar putea sa stimuleze medicamentele hipotensive.

  Jurubeba este un arbore mic, ce creaste circa 3 metrii. Are flori violete si albe si fructe galbene. Exista arbori Juribeba de ambele genuri, feminin si masculin. Este originar din Brazilia, Paraguay si Argentina.

   Afectiunile contra carora este folosit Jurubeba in medicina traditionala sunt putin documentate. In orice caz, in Brazilia Jurubeba este folosit in afectiuni cum ar fi anemia sau disfunctiile ficatului. In 1965, Dr. G. L. Cruz scria ca radacina, frunzele si fructele sunt folosite ca tonic si decongestionant, stimuleaza functiile digestive si sustin ficatul si splina in activitatile lor. Acelasi doctor considera ca Jurubeba este un bun remediu contra hepatitei cronice, febrei intermitente, tumorilor uterine si hidropsiei. Frunzele si radacina sunt folosita in Brazilia contra febrei, anemiei, hepatitei, afectiunilor ficatului si splinei gastritelor cronice, tumorilor uterine precum si contra problemelor digestive. Extern mai este folosita Jurubeba ca si compresa contra ranilor si ulceratiilor.

Substantele chimice din planta: Componentele active din Jurubeba au fost abia in 1960 documentate de o echipa germana, care a gasit in planta steroizi, saponine, glicoside si alcaloizi. Alcaloizii se gasesc cu precadere in radacina. Solanidine si solasodine exista in frunze si fructe, ceea ce justifica probabil actunea hepatoprotectiva a acestora. Substanta solanin, a fost certificata cu proprietati analgezice, iar steroidele si saponinele sunt in mare parte de gasit in radacina, pe cind in frunze gasim cantitati mari de glicoside. Substantele principale ar fi: isojurubidin, isopaniculidin, jurubin, jurubidin, jurubilin, paniculin, paniculidin, paniculonin A, paniculonin B, painculogenin, solanin, solanidin, solasodin si neochlorogenin.

   Toate studiile efectuate pina in prezent s-au desfasurat in Brazilia. Ele au confirmat aproape toate efectele si actiunile plantei asa cum ne-au fost ele transmise traditional. Un extract pe baza de apa a certificat eficienta antiulceroasa in stomac, cu actiune directa asutra bacteriei H. pylori. Studiile asupra toxicitatii plantei au aratat o toxicitate extrem de scazuta, pina la 2 gr /kg corp ne-existind nici un fel de pericol. In anii din urma Jurubeba isi face din ce in ce mai clar simtita prezenta si pe piata nord-americana.

Stevia rebaudiana, Stevia

Familia: Asteraceae
Sinonime: Eupatorium rebaudianum
Nume comune: Stevia, sweet leaf of Paraguay, caa-he-éé, kaa jheéé, ca-a-jhei, ca-a-yupi, azucacaa, eira-caa, capim doce, erva doce, sweet-herb, honey yerba, honeyleaf.

Partile folosite: frunzele
Proprietati si actiuni principale: indulcitor natural, hipoglicemic, promoveaza urinarea, hipotensiv, vasodilatant, antibacterian, antifungic, antiviral, antiinflamator, cardiotonic.
Dozajul standard: frunze- din frunzele verzi-1/4 lingurita = o lingutita de zahar; infuzie o ceasca de 2-3 ori pe zi; steviosid (substanta activa) de 300 de ori mai dulce decit zaharul.

Proprietati documentate stiintific: antibacterian, anticandidal, antifungic, antiviral, cardiotonic, hipoglicemic, vasodilatator.

Proprietati si actiuni documentate traditional: tonic, diuretic, vindeca ranile.

Precautii: Nu are. Contraindicatii: Are efect hipoglicemic, deci diabeticii trebuiesc sa foloseasca steviea in cantitati mari cu precautie. De asemenea este hipotensiva, si deci atentie in cazul in care se folosesc medicamente contra hipertensiunii.

Interactiuni cu alte medicamenta: In dozaj mare, poate potenta medicamentele contra hipertensiunii si antibioticele.

   Stevia este o planta perena de circa 1 metru, cu frunze de 2-3 cm lungime. Este originara din America de Sud (din regiunile relativ inalte ale Anzilor dintre Brazilia si Paraguay). Se estimeaza ca ar exista circa 200 de specii, toate native in America de Sud, dar nici o specie nu a stirnit atit de mult interesul ca S. rebaudiana, pentru calitatile ei de indulcitor. Este cultivata cu scop comercial in toata America de Sud, precum si in Tailanda, China, Japonia si Israel.

    De sute de ani este folosita de catre indigenii din America de Sud pentru indulcire in alimentatie. Indienii Gauarani din Paraguay o denumesc kaa jheé si o folosesc la indulcirea ceaiului de mate, dar nu numai. De asemenea ei folosesc frunzele si in scopuri medicinale, contra obezitatii, ca si cardiotonic, si pentru a mentine un nivel scazut al acidului uric. In Brazilia, pe linga utiliza-rea plantei ca indulcitor, Stevia mai este folosita ca hipoglicemic, hipotensiv, diuretic, cardiotonic si tonic general, contra obezitatii, diabetului, oboselii, depresiilor si infectiilor. In sistemul medical din Paraguay este folosita practic in aceleasi scopuri. Descoperita de europeni o data cu cucerirea de catre spanioli a Americii de Sud, Stevia a intrat treptat in atentie si utilizare si in Europa si A-sia, precum si mai tirziu in USA. In Brazilia si Japonia este aprobata de comisiile guvernamentale pentru sanatate ca supliment alimentar si inlocuitor al zaharului. Interesant ca de exemplu in Germania, ca urmare a intereselor concernelor producatoare de zahar, Stevia nu este recunsocuta ca supliment nutritiv. In schimb este comercializata zaharina (cyclamatul) care se stie de mult ca este toxic pentru ficat. Banii sunt mai importanti decit sanatatea oamenilor. Cercetarile asupra Steviei au inceput prin sec. XIX cind printre medici s-a raspindit constiinta faptului ca frunzele de Stevia aveau o foarte mare putere de indulcire, si erau deci de sute de ani folosite de indigeni pentru a indulci ceaiul de Mate, care altfel are un gust destul de amar. In1899 botanistul Moises S. Bertoni din Paraguay a fost unul dintre primii care a scris citeva articole fundamentate stiintific despre Stevia. Pina in prezent au fost descoperite peste o suta de fitochimicale in planta. In 1931 se descopera un nou gen de glicoside pe seama carora este pusa capacitatea de indulcire. Dintre aceste opt substante, steviosid este considerata a fi “cea mai dulce” si a fost testata ca fiind de 300 de ori mai dulce decit zaharul rafinat. Steviosid apare in frunzele de Stevia intr-un procent de 6-18%, deci este cea mai prele-vanta substanta din frunza. Alte constituente importante din frunza sint steviol-biosid, rebausiosidle A pna la E si dulcosid A. Principalele substante continute in Stevia sint: apigenin, austroinulin, avicularin, beta-sitosterol, acid caffeic, campesterol, caryo-phyllene, centaureidin, acid chlorogenic, chlorophyll, cosmosiin, cynaroside, daucosterol, diterpene glycosides, dulcosides A-B, foeniculin, acid formic, acid gibberellic, gibberellin, indole-3-acetonitrile, isoquercitrin, isosteviol, jhanol, kaempferol, kaurene, lu-peol, luteolin, polystachoside, quercetin, quercitrin, rebaudioside A pina la F, scopoletin, sterebin A pina la H, steviol, steviolbio-side, steviolmonoside, stevioside, stevioside a-3, stigmasterol, umbelliferone si xanthophylls. Steviosidul a fost certificat ca nefiind toxic. De asemenea s-a constatat ca nu produce modificari celulare, precum si ca nu are nici un efect asupra fertilitatii.   

   Oamenii de stiinta brazilieni au certificat in 1991 abilitatea frunzelor de a scadea tensiunea sangvina. In 2000 s-a efectuat un studiu dublu-orb, placebo in care au fost implicate 106 persoane cu hipertensiune din China. La 60 de pacienti le-au fost administrate capsule cu steviosid (250 mg) de trei ori pe zi timp de un an in care au fost monitorizati. Dupa trei luni, activitatea sistolica si diastolica din grupul tratat cu steviosid a scazut semnifivcativ, iar efectul a persistat de-a lungul intregului an de monitorizare. Un alt grup de cercetatori au studiat efectele hipoglicemice ale frunzelor si au atribuit efectele asupra producerii de glucoza glicosidelor steviol, isosteviol si glucosilsteviol, continute de frunza de Stevia. Steviosidul insa nu produce acest efect (tocmai de aceea ex-tractul de steviosid, singur, nu este atit de eficace precum extractul “instant”, care pastreaza si celelalte calitati ale frunzelor). Stu-diile efectuate in 2000 in Danemarca au relevat ca efectul hipoglicemic, deci abilitatea de a stimula insulina, se datoreaza faptului ca substantele din Stevia actioneaza direct asupra celulelor beta.

   Si celelalte utilizari traditionale au fost cercetate si confirmate prin studii, ca de exemplu capacitatea de reglare si echilibrare a activitatii inimii si pulsului si cea de agent hipotensiv (studii efectuate intre 1978 si 1996). Desigur insa ca in aceste cazuri dozajul este mai mare decit cel necesar doar pentru simpla indulcire a unei cani de ceai. Si in privinta actiunilor antibacteriene, antimicrobiene, antifungice si antivirale au fost efectuate studii care certifica aceste calitati ale Steviei. Un extract pe baza de apa din frun-ze a prevenit si combatut Streptococcus mutans, care stimuleaza formarea de plagi in cavitatea bucala. Iar un patent american din 1993 clameaza capacitatea de vasodilatator a frunzelor, si deci eficacitatea acestor in afectiunile provocate de circulatia insuficienta a singelui. De peste 20 de ani, milioane de consumatori din Japonia si Brazilia, unde Stevia este aprobata legal ca aliment, au folosit Stevia ca un produs sigur, lipsit de toxicitate sau efecte secundare, si de asemenea ca un indulcitor noncaloric. Japonia este cel mai mare consumator de Stevie (va reamintesc ca acolo zaharina este INTERZISA pentru vinzare si comercializare, datorita efectelor ei negative asupra ficatului). Pina si Coca-Cola a inceput sa foloseasca Stevia. Nu acelasi lucru se poate spune despre USA sau unele tari europene unde Stevia este prohibita ca indulcitor. De ce? Simplu. Pentru ca toti cei care se o-cupa cu producerea de indulcitori sintetici (mult mai costisitori), ar da faliment. Astfel ca Stevia poate fi in aceste tari vinduta doar ca “supliment nutritiv”, pentru care este sigura, dar nu ca aditiv alimentar, pentru care...nu este sigura. Caraghios dar tipic pentru lumea de azi, flaminda dupa cistiguri cu orice pret. Iar faptul ca acest gen de politica nu are nici sens nici logica, se pare ca pe unii nu-i deranjeaza de loc, atita timp cit pot cistiga bani buni.

Tabebuia impediginosa, Lapacho, Pau d’arco

Familia: Bignoniaceae
Sinonime: Tabebuia avellanedae, T. ipe, T. nicaraguensis, T. schunkeuigoi, T. serratifolia, T. altissima, T. palmeri, Gelseminum avellanedae, Handroanthus avellanedae, H. Impeti-ginosus, Tecoma adenophylla, T. avellanedae, T.  eximia, T.  impetiginosa, T. integra.

Nume comune: Pau d’arco, ipê, ipê roxo, lapacho, tahuari, trumpet tree, tabebuia ipê, tajy.
Partile folosite: scoarta, lemnul.
Proprietati si actiuni principale: antibacterian, antifungic, anticandidal (intern si ca apli-care externa), antileucemic, anticancerigen, antiviral, antigripal, contra racelilor si afectiu-nilor bacteriene si virale ale cailor respiratorii, analgezic, antiinflamator, antiparazitar, antioxidant, antitumoral, subtiaza singele, imunostimulator, laxativ blind, antireumatic, usuca secretiile, antisifilitic, antigonoreeic, contra afectiunilor pielii (psoriazis si dermatita).
Dozajul standard: scoarta-decoct- ½ cana de 2-4 ori pe zi; tinctura- 2-3 ml de 2-3 ori de zi;
Proprietati si actiuni documentate stiintific: analgezic, antibacterian, anticancerigen, anticandidal, antifungic, antiinflamator, antileucemic, antimalarial, antiparazitic, antitumoral, antiviral, insecticidal.

Proprietati si actiuni documentate traditional: antialergic, antiulceros, anticoagulant, antidezinteric, antioxidant, antireumatic, antivenin, astringent, cardiotonic, hepatotonic, imunostimulant, laxativ.

Precautii: In cantitate mare poate provoca probleme gastro-intestinale sau greata. Ca infuzie (ceai) nu este eficace, ci numai ca decoct sau tinctura. Contraindicatii: Nu sint raportate contraindicatii. Totusi, o substanta din Lapacho a dovedit calitati avortive, si de aceea este indicat a nu se administra femeilor insarcinate, desi nu exista studii care sa confirme sau infrime actiuni avortiva la oameni. Nu de-pasiti dozajul indicat. Interactiuni cu alte medicamente: Nu sint raportate. 

    Pau d’arco este un arbore mare, de circa 30 de metrii, originar din America de Sud si Centrala. Exista circa 100 de specii de Tabebuia, foarte asemanatoare in componenta fitochimica si in utilizari, si care deseori se intilnesc si in orase ca plante decorative. Lemnul arborelui este foarte apreciat in timplarie si industra mobilei. T. Impetiginosa are flori roz, foarte frumoase.

    Pau d'arco are o lunga si documentata utilizare ca planta medicinala la indigenii sud-americani, utilizarile sale actuale fiind documentate inca de incasi. In spatiul central si sud-american, triburi aflate la mii de kilometrii departare folosesc scoarta arborelui in mod foarte similar si pentru aceleasi afectiuni, de multe sute de ani. Unele triburi de indieni folosesc lemnul si pentru confectio-narea arcurilor. Indienii Guarani si Tupi folosesc scoarta contra unei palete foarte largi de afectiuni precum malaria, anemia, colita, afectiuni respiratorii, raceli si gripe, infectii fungice, febra, artrita, reumatism, muscaturi de serpi veninosi, circulatie sangvina deficienta, sifilis si cancer. In general in fitoterapeutica sud-americana este considerat a fi astringent, antiinflamator, antibacterian, antifungic si laxativ; este folosit  contra ulcerului, sifilisului, infectiilor tractului uterin, afectiunilor gastro-intestinale, candida si micoze, cancer, diabet, prostatita, constipatie si alergie. In medicina traditionala braziliana este folosit impotriva multor afectiuni inclusiv a cancerului, leucemiei, ulcerului, diabetului, candida, reumatismului, artritei, prostatitei, dizenteriei, stomatitei. In USA este considerat a fi analgezic, antioxidant, antiparazitar, antimicrobian, antifungic, antiviral, antibacterian, antiinflamator si laxative, precum si anticancerigen. Este folosit contra febrei, infectiilor, racelilor, gripei, sifilisului, infectiilor tractului urinar, cancerului, afectiunilor respiratorii, ulceratiilor pielii, dezinteriei, problemelor gastro-intestinale, artritei, psoriazisului si afectiunilor circulatorii. De a-semenea mai este recomandat in USA contra afectiunilor de lupus, diabet, ulcer, leucemie, alergie si ficat, bolii Kodgkin, osteomielitei, Parkinson, psoriazis, cantida si micoze. In Europa se foloseste in aceleasi afectiuni ca si in USA.

Componenta fitochimica a scoartei a fost destul de bine cercetata si documentata. Dat fiind ca planta a fost pusa in legatura si cu vindecarea cancerului, conform medicinei traditionale, inca de prin anii ’60 s-au demarat primele cercetari sistematice. Planta contine o mare varietate de quinone, precum si in mai mica masura benzenoide si flavonoide. Quinonele (si mai ales antraqui-nonele, furanonaphtho-quinonele, lapachonele si naphthoquinonele) au dovedit cea mai mare activitate biologica si par a fi centrul activ al eficientei plantei. Deja din 1960 extractul din scoarta si lemn a fost certificat cu calitati antitumorale in studiile efectuate pe animale, studii desfasurrate la National Cancer Institute (NCI) din USA. Tot in aceste studii s-a considerat ca naphthoquinona denumita Lapachol a jucat cel mai insemnat rol in aceasta activitate. Din nou in 1968 Lapachol a demonstrat o semnificativa activitate anticancerigena la scoareci. Deja in 1970, NCI a facut primele cercetari cu Lapachol pe pacienti umani. Institutul a raportat ca in Faza 1 a studiului nu s-au obtinut efecte terapeutice semnificative si au existat efecte secundare, astfel incit stidiul a fost intrerupt. Aceste efecte secundare erau greata si voma (permanent prezente in chemoterapiile standard) precum si activita-tea contra vitaminet K (ceea ce creaza anemie si efectul de anticoagulatie). Interesant insa ca alte substante din extractul de planta intreaga (deci nu doar Lapacholul izolat si luat ca atare, singur), extract care fusese folosit initial cu clara actiune antitumorala, au demonstrat efecte pozitive in relatie cu vitamina K, compensind astfel efectele negative ale Lapachol. Inca o data, in loc sa se efectueze un studiu cu o combinatie complexa de substante, asa cum se gaseste ea in mod natural in scoarta de Lapacho, s-a folosit doar o singura substanta, izolata, si bineinteles ca rezultatele nu au mai fost aceleasi. De ce? Din prostie? Din interes de a discredita fitoterapia si planta in sine? Poate amindoua! Dar mai ales pentru ca arborele de Lapacho (in intregul sau) NU POATE FI PATENTAT, fiind un produs natural, pe cind o singura substanta, da! Sa ne mai miram ca de decenii se investesc milioane de dolari in cercetarile anticancer, iar progresele sint...regrese? Ca oameni tineri, care ar putea azi fi printre noi, nu mai sint?

   In ciuda abandonului NCI, un alt grup de cercetatori a patentat un produs similar Lapachol-ului, in 1975. Un studiu efectuat cu acest produs analog Lapacholului a demonstrat o crestere a duratei de viata la soarecii inoculati cu celule leucemice, de 80%. Intr-un alt studiu mic, necontrolat, din 1980, la care au luat parte 9 persoane bolnave de diferite forme de cancer (ficat, rinichi, sin, prostata si cervical) Lapacholul pur a demonstrat o reducere a tunorilor si a durerilor cauzate de acestea, iar trei pacianti s-au fa-cut chiar sanatosi (remisie totala). In baza de date a U.S. Department of Agriculture Lapachol este certificat cu calitati antiabces, anticarcinom, antiedem, antiinflamator, antimalarial, antiseptic, antitumoral, antiviral, antibacterian, antifungic, insecticid, pestici-dal, termicidal, viricidal (aveti in vedere va rog ca este vorba de Departamentul pentru Agricultura!). Totusi, o alta substanta din Lapacho, si anume beta-lapachon, a fost indeaproape studiata mai recent, si, da, desigur, s-a mai lasat cu citeva patente. Substanta a demonstrat in studiile de laborator a avea efecte similare cu Lapachol (antimicrobian, antifungic, antiviral, antitumoral, antileucemic si antiinflamator). In patentul din anul 2002, beta-lapachon a fost definit a avea seminificante actiuni anticancerigene contra celulelor leucemiei promioletice, prostatei, colonului, hepatomei, sinului, ovarian, pancreatic, mielomului multiplu.

   Principalele substante din Pau d’arco sint: acetaldehydes, alpha-lapachone, ajugols, acid anisic, anthraquinones, acizi benzo-icii, benzene, beta-lapachon, carboxaldehyde, chromium, chrysanthemin, dehydro-alpha-lapachone, dehydroisolapachone, deo-xylapachol, flavonoide, furanonaphthoquinone, hydrochlorolapachol, 2-hydroxy-3-methyl-quinone, 6-hydroxy-mellein, iso-8-hydro-xy-lariciresinol, kigelinone, lapachenol, lapachenole, lapachol, lapachone, menaquinone, 4-methoxyphenol, naphthoquinone, paeonidin-3-cinnamyl-sophoroside, phthiolol, quercetin, tabebuin, tectoquinone, acid vanillic, vanillin, acid veratric, veratric aldehyde si xyloidone.

   In afara de eficacitatea sa contra cancerului, Lapacho a fost certificat in diferte studii cu actiune buna contra unei palete destul de largi de afectiuni cauzate de microorganisme, asa cum de altfel sustinea si medicina traditionala. Activitate antimicrobiana a fost certificata contra bacteriilor, fungiilor, ciupercilor (inclusiv Candida, Aspergillus, Staphylococcus aureus, Streptococcus, Helicobacter pylori, Brucella, tuberculozei, pneumoniei si dezinteriei). Un extract pe baza de apa a demonstrat actiune impotriva a 11 soiuri de fungii si ciuperci diferite. Si calitatile sale antivirale au fost certificate, contra a numeroase virusuri, cum ar fi Herpes I si II, cel al gripei, polio si virusului stomatitei veziculare. Actiunea sa antiparazitica nu mai este nici ea pusa la indoiala, demonstrata fiind efecienta contra malariei, schistosomei si tripanosomei. In fine scoarta mai are si actiune antiinflamatorie demonstrata.

   In privinta furnizorilor de scoarta de Lapacho, din pacate, experienta ultimilor ani nu ne arata lucruri prea bune. Arborele face parte din familia Mahagonului, fiind exploatat industrial, iar scoarta este preluata de la industria de prelucrare a lemnului, care de multe ori amesteca scoarta mai multor specii de Tabebuia, asemanatoare intre ele, dar nu si avind aceleasi virtuti medicinale. Intr-un studiu de piata din 1987, din 12 produse analizate, doar unul continea Lapachol, si aceasta intr-o canctitate foarte mica. In adevarata scoarta de Lalacho trebuie sa existe intre 2-7% de lapachol. Pe de alta parte, putini practicieni si consumatori stiu ca pentru a se extrage eficient substantele active din scoarta, aceasta trebuieste fiarta circa 10 minute (caci Lapacholul si alte quinone continute in scoarta sint greu solubile). De aceea este necesara o atenta informare atit asupra sursei de Lapacho, cit si asupra modului de preparare a acesteia in scop medical. Studiile de toxicitate nu au raportat nici un pericol pentru sanatatea omului.

Tribulus terrestris, Puncture Vine, Erd-Burzeldorn

Familia: Zygophyllaceae

Partile folosite: Fructul, frunza

Proprietati si actiuni certificate stiintific: in diabet zaharat de tip2 (scade glicemia, scade activitatea speciilor reactive de oxigen), cancer (inhiba cresterea a numeroase linii celulare) , boli inflamatorii (inhiba cox-2), HTA (vasodilatator si efect similar IEC- inhibtorilor de enzima de conversie ai angiotensinei, dar si diuretic mai bun chiar decat furosemidul), boli hepatice (este si hepatoprotector, scade AST-transaminazele), dislipidemii (scade LDL-colesterolul, scade trigliceridele plasmatice), in angina pectorala, dupa infarct miocardic, impiedica remodelarea ventriculara (scade nivelul Bax si Bcl-2, mai bine chiar decat simvastatina), infectii fungice (are efect antifungic contra Candida albincas), infectii helmintice, disfunctie erectila.  De asemenea planta este certificata cu calitati de intarire a erectiei, de imbunatatire a calitatii spermei, ca anabolic natural, contra inflamatiilor de rinichi si vezica urinara (si litiaza), contra diabetului, gutei si reumatismului. In China si India i se mai atribuie si efecte pozitiva asupra ficatului si rinichilor. Efectul afrodisiac asupra femeilor este mai mare atunci cind planta este fiarta in lapte.

   Efecte secundare nu s-au raportat nici in cazul folosiri pe pe-rioada indelungata de timp. Studiile au aratat ca Tribulus stimuleaza productia de hormoni (LH si FSH) in hipofiza, ceea ce are un efect pozitiv asupra spermiogenezei, a stimularii concentratiei de hormoni in zona canalelor testiculare si a formarii de testosteron in celulele intermediare Leydig din testicule. Un studiu efectuat in China a certificat si efectul pozitiv al plantei asupra vaselor de singe coronare, deci implicit asupra inimi.

   Pe de alta parte, in ciuda afirmatiilor facute mai de demult, nu este benefic pentru cresterea in masa musculara (la 3,21 mg/kg corp/zi). Nu creste nici forta musculara (la 3,21mg/kg corp/zi). Nu creste nivelul de hormoni sexuali in sange si corp (la 20mg/kg corp/zi). Modalitatea prin care se analiza intial nivelul de testosteron nu a facut diferenta intre testosteronul liber si legat, de acea TT iesise bine din punctul de vedere al cresterii nivelului de testosteron la barbati din cupluri infertile in studiile bulgaresti. (Journal of the American College of Nutrition, Vol. 20, No. 5, 520-528 (2002) Endocrine and Lipid Responses to Chronic Androstenediol-Herbal Supplementation in 30 to 58 Year Old Men ).

Cele mai recente studii arata ca TT nu creste testosteronul liber, androstendiona sau LH-ul. Marketingul se face mai ales in jurul efectelor lui de marire a nivelului testosteonului plasmatic, datorita cresterii secretiei de hormon luteinizant ( LH) din hipofiza. Unul din studiile publicate a masurat prin probe de sange aceste elemente la oameni, negasind vreun efect semnificativ a TT asupra testosteronului, androstendionei si LH-ului, la doze de 20mg/kg si de 10mg/kg. Planta creste in Europa si estul Asiei. Este o planta anuala care creste in jur de 60 de centimetrii. Infloreste intre Aprilie si August. Florile sint hermafrodite. Planta prefera locurile luminoase si solul argilos si bine drenat. Nu creste in umbra. Este cunoscuta si folosita atit in China cit si in India. Este foarte apreciata de sportivi, care o folosesc ca inlocuitor pentru steroidele anabolice. Pentru preparare frunzele, fructele si mugurii tineri sunt fierti.

    Compozitia plantei la 100 de grame: apa 79,09%, proteine 7,22 de grame, carbonhidrate, fibra, calciu 1000 de mg, fosfor 80 mg, vitamina A, B1, B2, C. Planta are actiune avortiva, alterativa, anthelmica, afrodisiaca, carminativa, diuretica, galactogoga, contra infertilitatii, stimuleaza circulatia singelui, pectorala. Marea majoritate a acestor calitati le ofera semintele. Un decoct este folosit in terapia impotentei, gonoreei si incontientei urinarii. Planta mai are utilitate contra gutei si afectiunilor rinichilor. Florile sint folosite in terapia leprei. Tulpina este folosita contra scabiei si psoriazisului. Decoctul din fructele uscate este folosit contra balonarilor, durerilor de cap, in afectiunule ficatului si contra stomatitei.

Concluzie : Utilitatea plantei in multiple probleme de sanatate il face un supliment interesant, atat prin faptul ca este ieftin, cat si prin faptul ca are multe studii favorabile in spate, in cazul unor probleme de sanatate majore. Cu toate acestea, nu este probabil eficient ca alternativa naturala la steroizi, asa cum este adesea vandut.

Trichosanthes kirilowii, Chinese Cucumber 

Familia: Cucurbitaceae
Nume comune: Snakegourd, Chinese Cucumber, Karo, To-Karasu-Uri, Kua Lou.
Partile folosite: intreaga planta, fructele, radacina.

Proprietati si actiuni documentate: avortiv, antibiotic, anticancerigen, anticolesterolic, antifungal, antiinflamator, antitusiv, depurativ, emolient, expectorant, febrifug, galactogog, laxative, antioxidant, sialagog.

Substantele fitochimice: 7-stigmasterol, 24-ethyl-5alpha-cholesta-5,25-dien-3-beta-ol, 24-ethyl- 5-alpha -cholesta-7, 22, 25-trien-3-beta-ol, 24-ethyl- 5alpha-cholesta-7,25- dien-3-beta-ol, 24-ethylcholesta-7,24(25)-dien-3-beta-ol, Alpha-spinasterol, Alpha-spinasterol-6'-(Z,z)-9,12-octadecadienoyl-beta-d-glucopyranoside, Alpha-spinasterol-6'-palmityl-beta-d-glucopyranoside, Alpha-spinasterol- palmitate, Alpha-spinasteryl-beta-d-glucoside, Alpha-trichosanthin, Beta-sito-sterol, Campesterol, Compound-Q, Delta-7-campesterol, Delta-7- stigmastenol, delta-7-stigmastenol-6'-(Z,z)-9,12-octadecadien-oyl-beta-d-glucopyranoside, Delta-7-stigmastenol-6'-palmityl-beta-d- glucopyranoside, acid Linoleic, acid Linolenic, acid Oleic, Saponins, Stigmasta-7, 22-dien-3beta-ol, Stigmasterol, Trichosanthin.

Trichosanthes kirilowii stimuleaza productia de fluide putind astfel dispersa flegma. Are foarte bune calitati antiinflamatorii. Activeaza ca un antibiotic natural, expectorant, laxativ. Util contra constipatiei si hemoroizilor. Este de asemenea excelent pentru diabetici. Relativ noul medicament "Compound Q" care se foloseste in terapia AIDS, are la baza o proteina resintetizata care este denumita trichonanthin si care este de fapt derivata din din "trichosanthes” deci din familia acestor arbori. S-a dovedit ca aceasta proteina are abilitatea de a “ucide” celulele infectate de HIV.

In medicina traditionala chineza (TCM): se foloseste sub numele farmaceutic de Semen Trichosanthis, se considera ca are ca-litati de dulce-rece, si se raporteaza la canalele plamini, stomac, intestinul gros. Conform terminologiei TCM, planta curata si transforma “flegma fierbinte”, umidifica intestinele (contra constipatiei “uscate”), mai ales cind aceasta apare impreuna cu “plamin fierbinte” si gura uscata.

Trifolium pratense, Trifoi rosu, roter Klee, Wiesenkle (germ.)

Familia Fabaceae.

Trifoiul rosu este in medicina populara o planta vindecatoare foarte indragita si cunoscuta de foarte mult timp. Chinezii de exemplu il folosesc des, in Rusia este folosit ca terapie impotriva astmei, iar in Eu-ropa este folosit ca si calmant si mai nou, ca urmare a continutului de Isoflavonine (din clasa produselor secundare numite Flavonide) si ca remediu imptriva simptomelor menopauzei, precum si ca tonifiant. Trifoiul rosu este deosebit de bogat in Genistein si Daidzeiein. Amindoua sint Isoflavine si foarte asemanatoare hormonului femi-nin Estrogen, de aceea se foloseste cu succes in perioada menopauzei. Trifoiul rosu se mai foloseste de asemenea in cazurile de bronsite si eczeme (foarte eficace si in cazurile de cancer al pielii). In mod comun se folosea la tratarea afectiunilor pielii, in combinatie cu alte plante cu efect purificant, cum ar fi Arctium lappa si Rumex crispus. Este un remediu popular contra cancerului de piept, un decoct concentrat fiind aplicat pe partea unde se afla tumoa-rea cu scopul de a oprii cresterea ei si de a curata organismul. Flavonoidele din floare si frunze sint estrogenice si sint deseori fo-losite eficace in terapiile afectiunilor legate de menopauza. Florile sint alterative, antispasmodice, aperiente, curatatoare, diureti-ce, expectorante, sedative si tonice. In cadrul studiilor efectuate, floarea de Trifoi rosu a demonstrat actiuni anticancerigene, com-presele din planta oprind dezvoltarea tumorilor. Intern, planta este folosita in tratarea afectiunilor de piele (in special eczema si psoriazis), cancerului de piept, ovare si al sistemului limfatic, afectiunilor cronice degenerative, gutei, racelilor si tusei uscate. 

   Mai recent un alcaloid care se intilneste in floare, slaframine, este in atentia cercetatorilor, care il studiaza pentru actiunile sale antidiabetice si anti-AIDS.

Trigonella foenum-graecum, Schinduf,

Bockshornklee, Fenugreek (engl.)

Familia Faboidaea.

Din semintele plantei se obtine un ulei cu trigliceride ale acizilor linoleici, linolici, palmintinici. Planta mai contine lecitina si fitosterin, saponine si sapogenine, vitaminele A si D, fosfor precum si cholin, care impiedica “ingrasarea” ficatului, sustine pozitiv metabolismul si combate infunda-rile arteriale. Schinduful mai are o proprietate importanta, si anume un aminoacid, Histidin, care actio-neaza impotriva deficientelor ficatului. Se întrebuinteaza de peste 6000 de ani, fiind regasit în Papirusul Ebers. In Franta planta este cultivata si folosita impotriva tuberculozei. Ceaiul din planta este folosit mai ales in China, India si Tibet, unde este utilizat ca remediu impotriva tusei si pentru curatarea cailor respiratorii. Continutul de Diosgenin din planta este si un argument pentru folosirea plantei impotriva cancerului de colon. Semintele plantei se pot folosi ca un antibiotic usor, si sunt utile si in diabet, caci au o actiune de scadere a zaharului din singe, precum si a colesterolului LDL. Doza normala este de 25 gr de pulbere din seminte zilnic. Extern, ca pansament, are efecte antiinflamatorii si antireumatice. Poate fi folosita si impotriva eczemelor. Pentru aceste pansamente, se folosesc 50 gr de seminte macinate fierte in 250 gr de apa, pina se formeaza o pasta moale. Este un foarte bun depurativ, diuretic, cicatrizant si antiinflamator, stimuleaza metabolismul sistemului nervos central, metabolismul glucidic, lipidic, dezinfecteaza si cicatrizeaza epiteliul renal sau cel al pieli în cazul în care se foloseste extern, stimuleaza secretiile salivare, gastrice, intestinale, usureaza digestia, reduce cantitativ men-struatia, sporeste numarul leucocitelor, fiind indicat persoanelor suferinde de cancer (mamar, ovarian), regleaza functionarea pancreasului, stimuleaza apetitul, detoxifica organismul, previne si trateaza bronsitele cronice. Atentie! Este toxic in cantitate mare si nu este indicata folosirea semintelor de catre cei cu suferinte renale. De asemenea, este contraindicat gravidelor.

    Cu Schinduf se trateaza abcesele, alergia, anemia, anorexia, astenia fizica si intelectuala, boala Basedow, cefalea, celulita, cistita, colesterol crescut, colita, colon iritabil, diabet, diareea, dispepsiile, dezinteria, fibromul uterin hemoragic, hepatita acuta, hipercolesterolemia, hiperglicemia, impotenta sexuala, inflamatii ale ganglionilor limfatici, inflamatii ale mucoasei bucale si vagi-nale, obezitatea, reumatismul poliarticular, sciatica, scleroza în placi, sterilitatea atât la femei, cât si la barbati. Schinduful este printre cele mai bine tolerate plante medicinale. Singurele contraindicatii sunt doar in caz de sarcina, intrucat planta poate declansa, in doze medii, contractii uterine.

   Pulberea - se macina semintele cu râsnita de cafea apoi se cern cu sita de faina si se ia o lingurita rasa sub limba pentru 10 minute, dupa care se înghite cu apa. Se ia de 3-4 ori pe zi, cu 15 minute înaintea meselor. Ideal ar fi sa se macine cu 5-10 minute înainte de administrare, pentru a nu se oxida. Se poate tine în borcan închis ermetic, dar nu mai mult de 4 zile.Pulbere cu miere - seminte macinate cu râsnita de cafea. O lingurita de pulbere si una de miere. Se vor consuma în cursul unei zile 2-3 lingurite de acest amestec. Are efecte binefacatoare mai ales la cei care fac chemoterapie, in diabet sau alte afectiuni pancreatice de diverse forme, dar are eficienta maxima si in tratarea impotentei si frigiditatii. Se poate face acest tratament pentru perioade lungi de timp, eventual în asociatie si cu alte plante. Macerat - o lingurita de planta maruntita se lasa pentru 8 ore în 250 ml apa la temperatura camerei dupa care se strecoara. Se va consuma în cursul unei zile. Se pot consuma 3 cani pe zi. Infuzie combinata - o lingurita de seminte maruntite se pune pentru 8 ore în 100 ml de apa. Se strecoara. Peste lichidul ramas se adauga 150 ml si se da in clo-cot. Se acopera 15 minute, dupa care se strecoara. Se consuma în cursul unei zile. Se pot consuma 2-3 cani pentru afectiuni ale pancreasului, cu 15 minute înainte de fiecare masa. Decoct – doua lingurite de seminte se macina si se pun în apa imediat pentru a nu se oxida. Se fierb 5 minute si se consuma 2-3 cani pe zi de catre persoanele care sufera de plamani, inclusiv TBC, pen-tru refacerea organismului si crestere in greutate. Extern – doua lingurite de planta maruntita se pun in 250 ml de apa si se fierb 5 minute, dupa care se strecoara. Se pot aplica comprese pentru diverse rani sau intoxicatii cu eruptie cutanata. Bai - o mâna de planta in la 5 litri apa clocotita, apoi strecurata în cada, in care se sta pentru 30 minute. Cataplasme - se macina fin cu râsnita se-minte de schinduf, apoi se amesteca cu apa pana se formeaza o pasta - se pune pe ganglionii inflamati sau infectati. Se tine timp de o ora, apoi se spala local cu ceai de musetel. Retete: Cancer ovarian - infuzia combinata de schinduf este de un imens ajutor pentru mentinerea sanatatii femeilor de vârsta a treia. Schinduful previne eliminarile masive de calciu care duc la aparitia osteoporozei, ajuta la mentinerea tonusului tesuturilor, ceea ce ajuta la prevenirea prolapsului (în special uterin), preintâmpina aparitia cancerului mamar si ovarian prin reglarea glandelor endocrine. De asemenea, ajuta la pastrarea fortei musculare, element foarte important la aceasta varsta. Se fac cure a câte 30 de zile, timp în care se vor consuma 3 cani de infuzie combinata de schinduf pe zi. Pentru un gust mai placut si pentru potentarea efectelor schindufului se pot adauga la preparare si putin busuioc si fenicul. Cefalee - se aplica extern compresa calda care se va tine doua ore. Se repeta de 2-3 ori pe zi. Celulita - se aplica o cataplasma cu planta fiarta în care se pun si putina menta si otet. Cataplasma se tine vreme de o ora-doua si apoi se îndeparteaza. Are efect calmant, antiinflamator si antipruriginos (combate senzatia de mâncarime si poate fi folosit si pentru intoxicatii).

Turnera diffusa, Damiana

FamiliaTurneraceae
Sinonime: Turnera microphylla
Nume comune: Damiana, damiane, oreganillo, the bourrique, Mexican damiana, Mexican holly, damiana de Guerrero
Partile folosite: partea aeriana, frunzele.

Proprietati si actiuni principale: mareste libidoul (la femei si barbati), antidepresiv, hipoglicemic, echilibrant hormonal, calmant nervos (hipohonira, neurosis, paranoia. etc), antispas-modic, usuca secretiile, stimuleaza digestia, promoveaza urinarea, laxativ blind.

Dozajul standard: frunze- infuzie- o cana de 2-3 ori pe zi; extract fluid- 2-4 ml de 2 ori pe zi; capsule- 3-4 gr de 2 ori pe zi.

Proprietati si actiuni documentate stiintific: afrodisiac, relaxant al sistemului nervos central.

Proprietati si actiuni deocumentate de medicina traditionala: antianxietate, antidepresiv, antiseptic, antispasmodic, antitusiv, laxativ, astringent, digestiv bitter, stimulant, diuretic, expectorant, hormonal, tonic.

Precautii: Poate reduce absorbtia fierului. Contraindicatii: Are efect hipoglicemic blind, deci diabeticii trebuie sa tina cont de acest fapt. Damiana este traditional folosita ca avortiv si in consecinta nu se va folosi in timpul sarcinii.

Interactiuni: Nu are.

   Damiana este un tufis mic ce creste circa 1-2 metrii, cu frunze aromate de circa 10-25 de centimetrii lungime. Are flori mici si galbene, care sint urmate de de fructe mici , aromate si ele. Partea medicinala principala este frunza, care este culeasa in timpul infloririi. Creste cu precadere in Mexic, America Centrala si Indiile de Vest, precum si in America de Sud. Turnera diffusa si T. aphrodisiaca sint considerate a fi de fapt aceeasi planta. O ruda apropiata a lor, T. ulmifolia, seamana ca aspect, insa este complect diferita ca utilizare medicinala.

    Damiana este de foarte multa vreme folosita ca afrodisiac, de exemplu de catre vechii maiasi, precum si ca o planta echilibranta. Un misionar spaniol relata ca maiasii preparau o bautura din frunzele de Damiana, la care adaugau zahar, si o beau pentru a capata mai multa energie inainte de a face dragoste. Damiana mai era folosita ca  afrodisiac, antidepresiv, tonic, diuretic, antitu-siv si laxativ, in ulcerul gastric, constipatie, debilitate si iregularitati menstruale. In Mexic era folosita contra astmei, bronsitei, neurozis, diabetului, dezinteriei, diareei, durerilor de cap, paraliziei, nefrozei, spermatoreei si sifilisului.

   Compozitia fitochimica: este complexa iar componentele ei nu au fost inca complect identificate. Frunzele contin 1% uleiuri volatile formate din circa 20 de componente (printre care 1,8-cineole,

p-cymene, alpha- si beta-pinene, thymol, alpha-copaene si calamene).Frunzele contin deci tanini, flavonoide, beta-sitosterol, damianin (o substanta maro, amara), precum si glicosidele gon-zalitosin, arbutin si tetraphyllin B. Frunzele sint raportate a fi netoxice. Principalele constituente ale Damianei sint: albuminoid, al-pha-copaene, alpha-pinene, arbutin, barterin, beta-pinene, beta-sitosterol, calamenene, caoutchouc, chlorophyll, 1,8-cineole, cymene, cymol, damianin, essential oil, gamma-cadinene, gonzalitosin-i, hexacosanol-1, luteolin, quinovopyranosides, tannins, tetraphyllin b, thymol, triacontane si trimethoxyflavones.

   Numai un singur studiu a fost efectuat pentru a cerceta efectele plantei in disfunctiile sexuale si impotentei, in anul 1999, de catre un grup de carcetatori italieni. Studiul efectuat pe soareci a demonstrat ca acestia au devenit mai activ sexual. Drept urmare, americanii s-au grabit sa mai traga doua patente, cel de al doilea avind drept scop implicarea in afectiunile nervoase, cum ar fi anxietate, depresie, dureri de cap in perioada de menstruatie. Damiana mai ajuta la echilibrarea balantei hormonale la femei pre-cum si contra bufeurilor. Intr-un studiu din 1998 “in vitro” s-a raportat ca substantele din Damiana interactioneaza ce receptorii progesteronului, ceea ce a determinat afirmatia cercetatorilor ca “Damiana are o activitate antiestrogenica”. Lucru care poate fi util in cazurile de cancer conditionate hormonal. Si efectul de relaxant al sistemului nervos central a fost certificat prin studii. In Mexic, in cadrul unui studiu desfasurat in 1984, s-a raportat activitatea hipoclicemica a plantei (infuzie din frunze). Aceste concluzii au fost reverificate din nou in Mexic intr-un alt studiu in care a fost administrata Damiana preparata conform traditiilor medicale populare. Rezultatele au fost si de data aceasta pozitive. Iar in 2002 acelasi efect de data aceasta nu a mai fost confirmat in privinta unui extract pe baza de etanol. De unde se poate trage concluzia ca extractul pe baza de apa (infuzia) este forma de pre-parare care are beneficiile cele mai mari, forma care de altfel era si cea folosita de sute de ani de catre indigeni. Damiana este des intilnita sub diferite forme, in multe parti ale lumii: ca ceai, capsule sau tablete, ca tinctura sau extract lichid. Marea majoritate a fitoterapeutilor prefera sa foloseasca Damiana in combinatie cu alte plante, in formule pentru imbunatatirea starii sexuale, contra obezitatii si pentru slabit, contra depresiei, pentru echilibrarea hormonala sau ca tonic general.

Uncaria tomentosa, Gheara pisicii,

Cat’s Claw, Una de gato

Familia: Rubiaceae
Sinonime: U. surinamensis, Nauclea aculeata, N. tomentosa, Ourouparia tomentosa
Nume comune: Cat's claw, uña de gato, paraguayo, garabato, garbato casha, samento, tambor huasca, uña huasca, uña de gavilan, hawk's claw, saventaro.
Partile folosite: scoarta verjului, radacina.
Proprietati si actiuni principale: imunostimulant (foarte util mai ales dupa chemotera-pii), antimutagenic, antiinflamator (artrita), protectie celulara, antioxidant, curata intestinele si antiinflamator al acestora (Morbus Crohn, colita, diverticulita, sindrom intestinal iritabil-IBS), anticancerigen, antileucemic, tonic si echilibrant, analgezic, antiviral, detoxifiant general si indeosebi al singelui, promoveaza urinarea, hipotensiv, scade colesterolul, reduce depresia (nervos).
Dozajul standard: scoarta- decoct- o cana de 2 ori pe zi; capsule- 1-2 gr de 2-3 ori pe zi; extract fluid- 2-4 ml de 2 ori pe zi; tinc-tura- 2-4 ml de 2 ori pe zi.

Proprietati si actiuni documentate stiintific: antiinflamator, antiulceros, anticancerigen, antidepresiv, antileucemic, antimutagenic, antioxidant, antitumoral, antiviral, contraceptiv, stimulant al sistemului imun.

Proprietati si actiuni documentate traditional: analgezic, anticoagulant, antidizenteric, detoxofiant general si in special sangvin, diuretic, gastrotonic, hpocholesterolemic, tonic, vindea ranile.

Precautii: A nu se folosi inaintea sau in timpul unui transplant. Subtiaza singele.

Recomandari terapeutice: Pentru sustinerea generala a sistemului imun (in afara unui caz particular de boala) se recomanda 1 gram de pulbere din scoarta (capsule) zilnic. Dozajele maxime pot fi de pina la 20 de grame zilnic, iar cele normale (in caz de boala) se situeaza la 2-3 grame de 2-3 ori pe zi (deci cam 9 grame). In afectiunile intestinale sau artritice se recomanda 3-5 grame pe zi. Dozajul pentru decoct in cazul mentinerii sanatatii este de 1/2 pina la o cana o data pe zi, si poate merge pina la 3 cani pe zi, in caz de necesitate. Adaugarea de lamiie sau otet la decoct in timpul fierberii va avea ca efect extragerea a mai multi alcaloizi si tanini din scoarta decit in mod normal. Se va folosi 1/2 lingurita de suc de lamiie sau otet (recomandam cel de mere) la o cana de apa fiarta.

 Contraindicatii: A nu se folosi inaintea unui transplant de organe sau oase. Are proprietati antifertilitate. Reduce agregatia placilor (celulelor) sangvine si subtiaza singele. A nu se depasi dozajul indicat, caci continutul de tanini este destul de ridicat, si este necesar destul de mult acid in tractul gastro-intestinal pentru a prelucra substantele. Foarte comoda si mai practica este folosirea de capsule sau tablete.

Interactiuni: A nu se folosi impreuna cu imunosupresoare (terapie cancer, HIV, HCV etc.). Poate subtia singele (coumarin).

   Cat's claw (U. tomentosa) este o planta mare, cataratoare. Doua specii apropiate de Uncaria se intilnesc in padurile tropicale din America de Sud: U. tomentosa and U. guianensis. Ele sint intersanjabile, si au actiuni similare. Mai exista si alte specii de plante care poarta numele de Cat’s Clow sau Una de gato, dar ele sint total diferite de cele despre care vorbim aici (unele specii din Mexic fiind chiar toxice!) Cel mai bine este sa va orientati dupa denumirea latina, care trebuieste neaparat sa fie trecuta pe ambalaj). Ambele specii de Uncaria sint folosite in mod similar de foarte multa vreme de catre indigenii sud-americani. Triburile Aguaruna, Asháninka, Cashibo, Conibo si Shipibo din Peru folosesc planta de cel putin 2000 de ani. Asháninka folosesc Uncaria pentru a trata astma, inflamatiile tractului urinar, artrita, reumatismul, durerile de oase, pentru recuperare dupa nasteri, ca detoxifi-ant pentru rinichi, pentru vindecarea ranilor, pentru tinerea sub control a inflamatiilor si a ulcerului gastric si contra cancerului. Indienii din tribul Piura folosesc planta contra tumorilor, inflamatiilor, reumatismului si ulcerului gastric. In alte triburi din Peru Uncaria este folosita si contra diabetului, cancerului la tractul urinar (la femei), hemoragiilor, dezechilibrarilor menstruale, cirozei, febrei, abceselor, gastritei, reumatismului, tumorilor, precum si ca detoxifiant general al organismului. In citeva triburi exista si traditia de a folosi Uncaria ca si contraceptiv (dar aceasta numai in dozaje foarte mari). Dr. Fernando Cabieses, M.D., o notorietate in fitopterapia peruana relateaza ca indienii Asháninka fierb 5-6 kg de radacina in apa pina apa se reduce la cantitatea unei cani. Acest decoct este baut (o cana pe zi) in timpul menstruatiei timp de trei luni consecutiv, ceea ce asigura o infertilitate pentru circa 3-4 ani. In Peru, dar si in Europa, incepind de prin 1990, Uncaria a fost folosita ca adjuvant in terapia cancerului si a AIDS, precum si a altor afectiuni unde sint adminstrate medicamente imunosupresoare. In zilele noaste Cat’ Claw este folosita mai peste tot in lume, contra unei foarte largi palete de afectiuni, precum: afectiuni imunitare, gastrita, ulcer, cancer, artrita, reumatism, afectiuni reumatice, neuralgie, inflamatii cronice de tot felul, precum si afectiuni virale cum ar fi herpes zoster. Dr. Brent Davis, D.C. care a scris o serie de articole despre Cat’s Claw, spune despre planta ca este un “deschizator de drum, prin abilitatea ei  de a curata intregul tract intestinal, si pentru actiunea ei eficace in afectiunile de stomac si intestine (ce de ex. maladia Crohn, ulcer, gastrita, diverticulis, si alte inflamatii ale intestinelor sau stomacului). De asemenea, Dr. Julian Whitaker, M.D. relateaza despre folosirea plantei ca imunostimulator, contra cancerului, pentru prevenirea infarctului, a reducerii coagularii singelui in vene si contra diverticulis si a iritarii intestinale. Cat’s Claw contine o serie de fitochimicale care sint raspunzatoare pentru pentru multe dintre actiunile ei. Cel mai studiat a fost un grup de alcaloizi oxindolici care a fost certificat cu actiuni imunostimulatorii si antileucemice. Un alt grup de chimicale, glicosidele acid quinovic, au fost certificati ca antiinflamatori si antivirale. In planta mai gasim antioxidanti (tanini, catehine si procianidine) precum si steroli

(beta-sitosterol, stigmasterol, and campesterol) despre care se stie deja ca sint substante cu efect intiinflamator. Esterii carboxyl alkyl sint imunostimulanti, antiinflamatori, anticancerigeni si au si calitatea de a contribui la “repararea” celulelor. Uncaria contine deci: ajmalicine, akuammigine, campesterol, catechin, esteri carboxyl alkyl, acid chlorogenic, cinchonain, corynantheine, corynoxeine, daucosterol, epicatechin, harman, hirsuteine, hirsutine, isopteropodine, acid loganic, lyaloside, mitraphylline, oleanolic acid, acid palmitoleic, procyanidins, acid pteropodine quinovic, glycoside, rhyn-chophylline, rutin, sitosteroli, speciophylline, stigmasterol, strictosidine, uncarine A pina la F si acid vaccenic.

   Cu atit de multe utilizari documentate traditional, nu este de mirare ca Uncaria a facut subiectul unor ample si numeroase studii clinice. Primele studii sistematice au inceput prin 1970, cind Klaus Keplinger, jurnalist si etnolog din Innsbruck, Austria, a organizat prima lucrare de amploare asutra plantei. Ca urmare a fost declansata o intreaga serie de studii in Austria si Germania, precum si in USA. Alcaloizii oxindolici au stirnit imediat un interes deosebit. O serie de alte studii s-au desfasurat in Spaina, Franta, Japonia, Germania si Peru, multe dintre ele certificind utilizarile traditionale, mai ales in ceea ce priveste alcaloizii imunostimulanti. Multe dintre aceste studii au raportat o crestere a capacitatii imune cu peste 50%, ca urmare a administrarii scoartei sau radacinii de Uncaria. In complectarea studiilor efectuate pentru certificarea activitatii imunostimulatoare, au fost efectuate o serie de studii care au avut ca scop definirea proprietatilor anticancerigene ale acestor alcaloizi din Uncaria. Cinci dintre alcaloizii oxindoli au certificat astfel de proprietati antileucemice, iar numeroase extracte din radacina sau scoarta au dovedit certe calitati antitumorale si anticancerigene. Studii italiene din 2001 au constatat ca planta inhiba cresterea si dezvoltatea celulelor cancerului de sin in 90% dintre cazuri (studiu „in vitro“), in timp ce un alt grup de cercetatori au raportat ca planta inhiba legaturile estrogen in cazul a-celuiasi cancer la sin. Cercetatorii suedezi au raportat inhibarea cresterii celulelor limfoma si leucemice in 1998. Ceea ce este insa poate si mai spectaculos este ca, la persoanele care fac chemoterapie si simultan sint tratate cu Uncaria, nu mai apar celebre-le efecte secundare, atit de neplacute, cum ar fi caderea parului, slabirea, infectiile secundare, problemele de piele, greata. Prin studii subsidiare s-a aratat ca astfel de lucruri sint posibile in cazul Uncariei, caci ea are capacitatea de a repara ADN-ul celular si a-l proteja de modificari (mutatii), precum si prin faptul ca planta prin efectul ei previne scaderea anorma a celulelor albe si a celor cu rol imun pe perioada unei chemoterapii (un efect secundar denumit leukopenie).

  Alte studii au certificat efectele antiinflamatorii ale Uncariei. Aceasta mai ales prin nou descoperita substanta din Uncaria, glicosida acid quinovic, care a fost certificata ca fiind un extrem de puternica antiinflamator. Studiile au aratat ca Uncaria poate in-hiba inflamatiile in procent de 46% pina la 89% (studii in vitro si in vivo). Astfel se valideaza si lunga traditie a utilizarii Uncariei contra artritei si reumatismului, precum si a inflamatiilor stomacului si intestinelor. Astfel Uncaria este efectiva si contra ulcerului la stomac. Studiile din Argentina au raportat ca planta este un foarte bun antioxidant (2000) iar in legatura cu aceasta, alte studii au aratat ca abilitatea antioxidanta este in acelasi timp si un foarte puternic inhibator al factorului alfa de producere a necrozei tumorale (TNF). Uncaria mai contine si alcaloizii rhynchophyllin, hirsutin si mitraphyllin, care au activitate hipotensiva si vasodilatatoa-re. Rhynchophylline a fost certificat cu actiuni de prevenire a ingorsarii singelui, de vasodilatare, de scadere a ritmului cardiac si a colesterolului. Unele studii au indicat si faptul ca Uncaria ar putea fi de folos si persoanelor suferinde de Alzheimer. Cercetari mai recenta au sugerat ca alcaloizii pteropodin si isopteropodin arata a avea actiune modulatorie pozitiva asupra neurotransmitatorilor 5-HT(2). Acestia sint implicati in afectiuni cum ar fi depresia, anxietatea sau obezitatea. In zilele noastre, din fericire, Cat’ Claw se bucura deja de o larga recunoastere, nu numai in America de Sud, ci mai peste tot in lume. Cea mai indicata forma de folosire a Uncariei ramine totusi cea naturala, caci o serie de incercari de a extrage anumite substante din planta nu au mai certificat aceeasi eficatitate contra diverselor afectiuni.

Viscum album,  Viscul, Mistel (germ.)

Familia: Santalaceae.
Nume comune: stoletnic, vasc, vasc-de-par, vasc-de-brad. 

  Extractul de visc se gaseste in farmacii inca din anii 20 ai secolului trecut (cunoscut si ca Iscador, dupa numele comercial dat la vremea aceea de catre concernul germano-elvetian Weleda). Viscul era folosit inca de pe vremea druizilor ca planta medicinala. Substanta activa de baza este Lektin ML 1, o proteina vegetala, care imita un anticorp. Intre timp sunt cunoscute si alte proteine din visc, care au un efect inhibator asupra tumorilor cancerigene. Injectat in iepuri, extractul de visc duce la cresterea numarului anticorpilor, a celulelor macrofage si a celulelor albe din singe. Simultan se evidentiaza o crestere a glandei Thimus in medie cu 78%, care este o glanda strins legata de activitatea sistemului imun. Deasemenea se stimuleaza activitatea splinei si a maduvei ososase, care este intotdeauna afectata in urma unei chemoterapii.

   Vascul influenteaza pozitiv functionarea intregului sistem glandular si realizeaza performante excelente in stimularea metabolismului. In acelasi timp, actiunea sa asupra pancreasului este atat de buna, incat la o cura continua de ceai de vasc diabetul isi pierde cauza aparitiei. Oamenii care sufera de tulburari de metabolism cronice, ar trebui sa faca o data incercarea de a bea in mod regulat timp de cel putin o jumatate de an ceai de vasc. Daca aveti tulburari hormonale, recurgeti la vasc.  In acest caz se prescriu minim 2 cesti pe zi, una bauta dimineata si una seara. Vascul este un leac extraordinar in arterioscleroza si apoplexie, la care rareori s-ar fi ajuns daca s-ar fi baut inainte in mod regulat ceai de vasc. Daca s-a ajuns totusi la un atac de apoplexie, se beau timp de 6 saptamani zilnic cite 3 cesti, timp de 3 saptamani zilnic cate 2 cesti si timp de doua saptamani zilnic cate 1 ceas-ca, si anume prima ceasca inainte si dupa micul dejun, a doua ceasca inainte si dupa masa de pranz, iar a treia ceasca inainte si dupa cina, de fiecare data numai o jumatate.
   Vascul este planta cel mai stimulanta pentru functia cardiaca si functia circulatorie. Intrucat vascul are substante active care normalizeaza functionarea intregului organism, el produce inimaginabilul – adica scade tensiunea arteriala in caz de hipertensiune si o creste in caz de hipotensiune. Toate fenomenele secundare legate de o tensiune arteriala anormala – cum ar fi congestie cerebrara, senzatie de ameteala, vajait in urechi, tulburari de vedere – sunt indepartate. Vascul contracareaza in acelasi timp toate tipurile de afectiuni cardiace, asa ca se poate afirma pe drept cuvant ca este de un ajutor indispensabil in toate tipurile de tulburari cardiace si tulburari circulatorii.
    Si femeile ar trebui sa apeleze la ceaiul de vasc. Normalizarea circulatiei sangelui aduce dupa sine o incetare a dereglarilor menstruale, a menoragiilor (hemoragie menstruale abundente), precum si a metroragiilor postpartum (dupa nastere). In caz de indispozitie in timpul menopauzei, insotite de palpitatii, stari de agitatie, anxietate, insuficienta respiratorie, ceaiul de vasc ar trebui administrat cativa ani la rand. Toate aceste stari neplacute dispar si femeia nu mai are senzatie ca se afla la menopauza. Sucul proaspat de vasc poate inlatura sterilitate la femeii. Vascul trebuie spalat bine si presat, cat e inca in stare umeda, cu ajutorul storcatorului electric. Se iau din acest de suc 25 picaturi in putina apa, dimineata pe stomacul gol, o ora inainte de micul dejun si seara inainte de culcare.  Cu ceva timp in urma s-a publicat in presa o comunicare din Londra in legatura cu faptul ca trei grupe de cercetatori au ajuns, independent unele de altele, la concluzia ca la femeile in varsta de peste 50 ani se formeaza intr-un procent mare cancer la san daca au folosit in tratamentul hipertensiunii arteriale o perioada indelungata medicamente pentru scaderea tensiunii. De ce sa ne asumam acest risc cand avem minunatul vasc ? De scurta vreme, vascul se utilizeaza si medicinal ca mijloc ce previne si combate cancerul.

Preparare si dozaj: ceaiul de vasc se pregateste ca extract rece. Se pune peste noapte la macerat 1 lingurita cu varf de vasc in 1 litru de apa, dimineata se incalzeste usor si se filtreaza. Daca este necesara o cantitate mai mare pe zi, atunci ceaiul ar trebui sa fie pastrat intr-un termos clatit in prealabil cu apa fierbinte sau sa fie incalzit de fiecare data in bai-marin. Tinctura de vasc: pi-caturi de vasc gata preparate se pot cumpara de la farmacie. Suc proaspat de vasc: frunzele si tulpinile proaspete sunt spalate si presate in stare umeda cu ajutorul storcatorului electric. Unguent de vasc: bobitele proaspete, albe ale vascului sunt amestecate (la rece) cu untura de porc, pana ce se formeaza o alifie (se foloseste extern la degeraturi).

Withania somnifera, Ashwagandha, Schlafbeere

Familia: Solanaceae

    Ashwagandha este una dintre cele mai importante plante ale Ayurvedei. Poate fi intilnita in nordul Africii, India, Pakistan, Ciad, Insulele Canare, Nigeria, China, Mozambic, Israel, etc. Radacina contine diferiti alcaloizi cum ar fi Anaferin, Anahygrin, Cuscohygrin, Nicotin, Tropin si Withasomnin, precum si Withanolide (Steroidlactone) cum ar fi Somniferanolid, Somniwithanolid, Withaferin A si Withasomni-feranolid. In Europa este cunoscuta inca din sec.XVI. Planta are actiune calmanta si somnifera, tonica si antiinflamatorie. Actiu-nea ei este indreptata mai ales asupra aparatului genital si a sistemului nervos. Este foarte bine suportata de organism. In medicina Ayurveda, ea joaca un rol similar celui jucat de Ginseng in TCM. Este antibacteriana, antibiotica, sedativa, antianemica, antiinflamatorie, insecticida, antioxidanta, afrodisiaca, tonicizanta, antivirala.