Capitolul 7

H5N1: gripa aviară şi nici cel mai mic „piuit” de dovezi.

 








 

 

                                                                 „Nu există nici o dovadă concretă pentru afirmaţia

                                                                cum că păsările de baltă din lacul chinez Qinghai,

                                                                care s-ar fi infectat cu un virus, şi au supravieţuit

                                                                totuşi, să fi părăsit spaţiul lor de viaţă şi mai apoi să

                                                                fi fost în stare să transmită virusul altor specii de

                                                               păsări, animale sau chiar oamenilor.”

                                                                               Wetlands international

                                                        (Organizaţie de protecţie a naturii şi partener al Programului

                                                                   pentru Mediul Înconjurător al Naţiunilor Unite.)

 

 

Mass-media: porta-voce a concernelor farmaceutice

      Dacă ar fi să dăm crezare celor spuse de mass-media, atunci înseamnă că în viitor vom fi vizitaţi de o epidemia la scară globală, (tot se poartă acuma chestia asta cu globalizarea, nu?) adică o pandemie, declanşată de mutaţiile unui virus al gripei aviare, care poartă fascinant-îngrozitorul nume de H5N1. Astfel citim în „Die Zeit” din vara lui 2005 chiar pe prima pagină: „Moartea tăcută – gripa aviară şi-a încput marşul”. Iar în continuare, de parcă am avea de a face cu titlul părţii a doua a producţiei hollywoodiene „Outbreak”, mai putem citi: „H5N1 declanşează răboiul-fulger”, „atacul iminent al raţelor ucigaşe”. Parcă am fi în al doilea război mondial, naziştii dau cu blitzkrieg-ul (războiul-fulger) şi japonezii cu raţe-kamikaze.

   „Der Spiegel” se bazează printre altele, pe declaraţiile lui David Nabarro, care în Septembrie 2005 a fost numit coordonator al Naţiunilor Unite în „lupta” contra gripei aviare: „În orice moment poate izbucni o nouă pendemie de gripă, care să facă până la 150 de milioane de victime”. În timp de mai vechea noastră cunoştinţă, Reinhard Kurth, şeful Institutului Robert Koch, într-un interviu dat jurnalului „FAZ” o ia şi mai razna: „O pandemie ameninţă potenţial 6 miliarde de oameni” . Adică, vrea dânsul să spună, toată populaţia globului. E tare tipul!

   Desigur, dacă ne uităm un pic mai atent, uneori descoperim şi câte un articol în care nu se încearcă inducerea unei mega-panici. Astfel magazinul canadian „Macleans” (echivalentul lui „Times” din USA) titrează într-un articol: „Uitaţi SARS, West Nile, Ebola şi gripa aviară! Adevărata epidemie e frica!” Iar Marc Siegel, profesor de medicină la New York University şi autorul cărţii apărute în 2005 „Alarma falsă: adevărul despre epidemia fricii”, îşi exprimă punctul critic în mai multe publicaţii din mass-media la adresa „făcătorilor de panică” (printre altele în „Otawa Citizen” cel mai important cotidian din capitala canadiană, în „Los Angeles Times” şi în „USA Today”).

   În spaţiul german, „Freitag”, „Berliner Republik” sau „Journalist” sunt câteva dintre publicaţiile (prea puţine din păcate) care se exprimă critic la adresa „panicarzilor”; iar elveţianul „Weltwoche” scrie: „Atunci când utima găină va muri „de râs”, veţi vedea că ştirile „de grază” sunt mai molipsitoare decât BSE, SARS şi H5N1”.

   Cum spuneam însă, astfel de păreri echilibrate sunt foarte puţine. Doar titlurile şoc aduc încasări grase. Corect însă este ca atunci când se lasează astfel de „bombe fumigene”, să existe şi nişte dovezi ştiinţifice pe care se bazează ele. Aceste dovezi le-am căutat şi noi, intens, şi am trimis diferitelor gazete „făcătoare de isterie” următoarele întrebări:

  1. deţineţi studii independente care să certifice existenţa unui aşa-zis virus H5N1?
  2. cunoaşteţi vreun studiu independent care să certifice că virusul H5N1 (în cazul în care acesta

      există) cauzează îmbolnăvirea păsărilor?

  1. deţineţi dovezi irefutabile cum că alţi factori (otrăvuri chimice, proteine străine, stress, etc,) nu sunt în nici un caz cauze ale îmbolnăvirii păsărilor?
  2. deţineţi un studiu independent care să certifice ştiinţific faptul că H5N1 poate trece la om şi crea astfel o pandemie care să omoare milioane de oameni?

   Chiar şi marile jurnale cum sunt „Spiegel”, „Frankfurter Allgemeine Zeitung” sau „Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung” nu ne-au putut indica nici un astfel de studiu. Cel puţin „Die Zeit” răspunde că: „Toate sursele primare de informaţii (=studii) sunt uşor de consultat pe site-urile DIMDI sau Pubmed precum şi prin (serviciul de furnizare a documentaţiilor) Subito. Experţii virologi de la Robert Koch din Berlin sau de la Ofiiul de cercetare virală a Republicii Federale a Germaniei din Riems sunt deschişi întrebărilor jurnaliştilor. Şi chiar şi publicaţiile oficiului american CDC precum şi cele ale OMS pot fi consultate liber”.

   Le-am scris din nou celor de la „Die Zeit”, spunându-le că toate aceste surse ne sunt şi nouă cunoscute, dar întrebarea pusă de noi se referea la studii concrete, independente, care să conţină dovezi în sprijinul ipotezei respective. Desigur că aici s-a rupt filmul, şi nu am mai primit nici un fel de răspuns. Acuma, oricine poate intra în Internet, copia anunţurile şi articolele din sus-menţionatele site-uri sau publicaţii şi poate astfel scoate câte ziare pofteşte. Dar oare asta se cheamă „jurnalism”?

   Probabil că multora nu le vine să creadă ceea ce citesc aici. În general opinia publică consideră ziarele, cel puţin pe cele mari ca o sursă mass-media care, printre altele, are rolul de a controla felul în care deţinătorii puterii, industria farmaceutică, ministerele sănătăţii etc. îşi fac corect datoria. Presa ar trebui să filtreze critic informaţiile care-i parvin, şi nicidecum să se transforme într-un megafon al reclamelor şi intereselor industriei farmavceutice.

   Dar tocmai exemplul H5N1 ne arată cât de dependentă este presa de dogma medico-industrială de  astăzi. Această realitate apare şi mai clar în analiza „Pilula amară” care a apărut în vara anului 2005 în USA, în cel mai insemnat jurnal de specialitate al mass-mediei, „Columbia Journalism Review” (CJR). În această analiză se arată detaliat, în baza a nenumărate exemple, cum anume foloseşte industria medicală presa, pentru a-şi pune în aplicare strategia de marketing: se descrie la început un scenariu apocaliptic, creându-se astfel cererea (după medicamente) şi în final se lansează pe piaţă noul „medicament-minune” contra scenariului de groază inventat la început. Foarte profitabil. Iar dacă cineva îndrăzneşte să critice acest nou medicament, ziarul său nu va mai primi comenzi publicitare pentru reclame, fiind adus astfel în pragul falimentului. Deci minciună şi şantaj.

   Astfel în USA, „Big Pharma” (marea industrie farmaceutică) a plătit în 1980 circa 2 milioane de dolari doar pentru reclame făcute medicamentelor care se prescriu doar pe reţetă. Dar în anul 2004 această sumă se ridica la câteva miliarde anual. „Şi în loc să se elibereze de această industrie farmaceutică şi să câştige astfel încrederea opiniei publice prin relatări corecte” scrie Lieberman (autorul articolului), „mult prea des presa se lasă prinsă în plasa marketingului farmaceutic, lăsînd opinia publică fără apărare”.

H5N1: nici o dovadă pentru existenţa virusului şi pentru eventuala lui acţiune patologică

   Şi întocma ca în presă, tot aşa se întâmplă şi cu Ministerul protecţiei consumatorilor şi celelalte autorităţi responsabile, precum şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care cu toate cred că „virusul H5N1” este extrem de molipsitor. Sau cum se exprima Anthony Fauci, şeful Institutului american pentru alergie şi boli infecţioase, cunoscut nouă deja din Capitolul 3, fiind unul ditre cei mai fervenţi apărători ai ipotezei-dogmă HIV=AIDS: „H5N1 este o bombă cu ceas, carea aşteaptă doar să fie amorsată.” Cuvinte „explozive”... care ne obligă să punem întrebarea: pot toţi aceşti „făcători de panică” susţine spusele lor prin dovezi empirico-ştiinţifice solide?

   Pentru a primi răspuns la această întrebare, am trimis Ministerului protecţiei consumatorului (din Germania) cele 4 întrebări puse mai înainte şi marilor ziare din mass-media germană. Iar răspunsul suna astfel: „Ne adresaţi întrebări de strictă specialitate la care, vă rugăm să aveţi înţelegere, ministerul nu poate răspunde atât de repede precum aţi dori”. Am răspuns că putem aştepta şi am solicitat un termen pentru răspuns.

   În acelaşi timp am atras atenţia că în mod normal Ministerul ar trebui să aibe astfel de dovezi. Altfel nu se poate explica faptul că reprezentanţii Ministerului apar în faţa presei, în public deci, şi afirmă că H5N1 există, şi că este foarte periculos. Iar ca urmare a unor astfel de afirmaţii câteva milioane de Euro sunt luate (din banii impozabililor) pentru a se finanţa „lupta contra epidemiei”. Totuşi Ministreul ne face onoarea de a ne trimite după cai verzi pe pereţi: Întrebarea Dumneavoastră referitoare la dovezile patogenităţii virusului H5N1 poateprimi răspuns doar din partea experţilor Institutului Robert Koch şi ai Institutului Friedrich-Loeffler.”  Adică, întrebaţi-i pe mincinoşi dacă spun minciuni.

   În regulă dacă aşa trebuie, ne-am adresat institutului Friedrich-Loeffler (FLI), care ar trebui să fie, conform Ministreului, în posesia „culturilor virale H5N1 curate”. Ca răspuns Institutul ne-a trimis 4 studii, publicate în cunoscutele jurnale de specialitate „Proceedins of National Academy of Science”, „Science”, „Journal of Virology” şi „Emerging Infectious Diseases”. Dar în niciunul dintre aceste articole şi studii nu se aduce nici o dovadă concretă a existenţei virusului. Se aduc numai supoziţii.

   Şi în cazul virusului H5N1 a fost scoasă la iveală „bagheta magică” a testului PCR, cu care a fost chipurile, multiplicată substanţa genetică a virusului şi astfel adusă dovada existenţei lui. Doar că în realitate testul PCR nu poate fi folosit pentru identificarea virusurilor a căror cod genetic (genom) nu a fost în prealabil decodat, aşa cum demonstrează Terence Brown în cartea sa „Genomii”. Tocmai aceasta este condiţia pentru a putea ştii de fapt ce anume multiplică testul PCR. Ori şi în cazul H5N1, la fel ca la HIV, HCV sau SARS, această decodare a genomului virusului nu a fost niciodată făcută. Cel puţin până acum nimeni nu ne-a putut indica studiul în care a fost făcută descifrarea genomului virusului (vezi Engelbrecht, Torsten; Crowe, David, Avian Flu Virus H5N1: No Proof for Existence, Pathogenicity, or Pandemic Potential; Non-„H5N1” Causation Omitted, Medical Hypoteses, 4/2006, Pag 855-857; publicat online la 20 decembrie 2005).

   De aceea nici nu există fotografii ale H5N1 efectuate cu microscopul electronic. În presă sunt uneori arătate fotografii cu presupusul virus. În realitate este vorba doar de animaţii făcute cu computerul sau, aşa cum poate recunoaşte cu uşurinţă oricare molecularbiolog, componente celulare „fabricate artificial” în eprubetă, în laborator. Persoanele obişnuite (nespecialiştii) pot verifica uşor acest lucru prin adresarea unei solicitări către CDC sau FLI de a li se indica publicaţia ştiinţifică, de specialitate, în este descrisă substanţa genetică a virusului, şi respectiv, unde este şi fotografiat. Dacă cineva va primi eventual o astfel de informaţie, (răspuns oficial) vă rugăm se ne-a trimiteţi şi nouă.

   Deoarece H5N1 nu a fost niciodată văzut - întocmai ca, de altfel, şi HIV, virusul hepatitei C sau SARS, şi în general cam la fel stau lucrurile aproape în toate cazurile de care s-a ocupat virologia în ultima vreme – şi în cazul gripei aviare testul anticorpi este tot o dovadă indirectă. Se presupune deci că există anticorpi speciali, care se „ocupă” doar cu acest virus H5N1. Doar că un astfel de test anticorpi poate fi creat doar atunci când se va şti clar la ce anume reacţionează (pozitiv sau negativ) testul. Doar că în acest moment se închide cercul, căci aceasta va fi doar atunci posibil, când va fi cunoscut că testul anticorpi H5N1 a fost standardizat pentru acest virus. Ceea ce nu este cazul.

   Toate acestea fac de asemenea imposibil de ştiut dacă (şi cum) virusul H5N1 are acţiune patogenă (îmbolnăveşte organismul în care pătrunde). Cercetarea conservatoare spune că a dovedit patogenitatea virusului în laborator, prin aceea că a inoculat animalele nou-născute sau ouăle din incubator. Este însă suficient să priveşti publicaţiile care conţin aceste afirmaţii, pentru a recunoaşte imediat că de fapt nu a fost adusă nici o dovadă a patogenităţii H5N1.

   Astfel s-au efectuat experimente în laborator (documente trimis nouă ca dovadă a patogenităţii virusului, de către FLI) în care raţelor le-a fost întroduse (practic „băgate pe gât”) extracte experimentale (care conţineau tot felul de lucruri, particule de celule sau alte materiale posibil dăunătoare) timp de mai multe zile în căile respiratorii, nas, ochi. Şi asta încă în cantităţi foarte mari. Toate daunele şi distrugerile provocate organelor şi ţesuturilor au fost apoi atribuite virusului H5N1.

   Iar după raţe, am urmat noi la rând. Acuma ni se bagă nouă pe gât poveste cu H5N1!

   Dar mass-media nu este interesată de astfel de detalii. Ea se joacă mai departe de-a „filmul de groază” prezantat ca şi realitate. Doar că Hitchcook a făcut-o mai bine în „Păsările” sale.

  „Spiegel Online” prezintă de exemplu o mega-poveste despre trei copii turci care chipurile, au fost infectaţi de H5N1, şi titrează „Virusul s-a adaptat la oameni”. Povestea se bazează pe relatările primite de la OMS conform cărora cercetătorii acestei instituţii au descoperit modificări genetice ale virusului care astfel se poate adapta şi la om (infecta corpul uman).

   Dar această mutaţie nu este şi nu poate fi dovedită, aşa cum se poate citi chiar în sus-amintitul articol din „Spiegel”: „Este încă prea devreme pentru a spune dacă mutaţia este într-adevăr periculoasă pentru om, aşa cum ni se explică de la OMS”. Iar experimentele OMS, despre care se relatează în articol, nu au apărut în nici o publicaţie de specialitate, care desigur că ar putea fi verificată de către specialişti din afara OMS. Am solicitat în mai multe rânduri şi noi, la OMS, să ni se trimită documentaţia experimentelor respectiva. Dar n-am primit nici un răspuns. Probabil că sunt foarte ocupaţi cu turnarea filmului „Păsările” - partea a două. 

Fermele industriale şi păsările bolnave

   La fel ca şi la SARS, BSE, AIDS sau Hepatita C, şi în cazul gripei aviare trebuie să ne desprindem din „hipnoza” virală şi să privim mai atent, dintr-o perspectivă mai largă, pentru a vedea dacă nu cumva sunt posibile şi alte explicaţii, mai pertinente, decât ipoteza fixistă a unui virus ucigaş. De mai multe decenii se cunoaşte deja faptul că industria de creştere a păsărilor (pentru consum - carne sau ouă) crează condiţiile ideale pentru îmbolnăvirea acestora. Creasta găinilor se colorează în albastru, ritmul şi cantitatea depunerii de ouă scade, penajul se deteriorează. Aceste „simptome” erau în trecut denumite ciuma aviară, azi redenumite gripă aviară.

   Chiar şi FLI, adică Institutul pentru cercetarea sănătăţii animalelor, precum şi Laboratorul naţional de referinţă pentru gripa aviară, descriu în materialul informativ publicat sub numele de „Gripa aviară – formă patogenă extremă”  simptomele bolii astfel: „Animalele sunt apatice, penajul este rar şi deteriorat, au febră ridicată, refuză alimentele şi apa, unele prezintă simptome de deficienţă respiratorie şi au scurgeri din ochi şi cioc. Excrementele sunt apoase, cleioase şi de culoare verde (diaree) şi uneori se constată dereglări ale sistemului nervos central (nu-şi pot ţine capul în poziţie normală). Pe cap se pot observa edeme, creasta şi picioarele se colorează în albastru datorită circulaţiei sangvine blocate. Depunerea de ouă se reduce drastic, iar ouăle au coaja deformată şi subţire, sau pur şi simplu nu au deloc coajă. Rata mortalităţii este la găini şi curcani foarte ridicată. Raţele şi gâştele nu se îmbolnăvesc atât de grav, iar afecţiunea nu conduce neapărat la deces în cazul acestora. Uneori suferă de infecţii intestinale, a căror evoluţie este asimptomatică, sau prezintă afecţiuni ale sistemului nervos central.”

   De decenii există părerea că în aceste cazuri se află singura cauză poate fi doar un virus. Ceea ce dă de înţeles şi FLI în sus-meţionatul material informativ: „Cum se produce transmiterea bolii? Agentul patogen este transmis de la animalele bolnave la cele sănătoase prin excremente şi mucousuri din cioc şi ochi. Prin contact direct se infectează animalele sănătoase, care respiră sau ciugulesc material infectat de la animalele bolnave.”

   Dar, făcând abstracţie de faptul că aici se presupune ceva ce nu este dovedit ştiinţific (virusul respectiv, modalitatea de transmitere a lui, mecanismul de infectare), cercetătorii comit o greşeală fundamentală: nu verifică (ceea ce ar fi în mod normal de datoria lor) dacă în astfel de cazuri mai există şi alţi factori patogeni, care, chiar dacă nu în mod direct, indirect totuşi favorizează apariţia simptomelor respective. Iar printre aceşti să le spunem deocamdată „factori favorizanţi” sunt elementele care cartacterizează creşterea industrială a păsărilor:

-          strass foarte puternic ca urmare a spaţiului extrem de redus pe care animalele îl au la dispoziţie în cuştile în care sunt ţinute;

-          stress ca urmare a lipsei aproape totale a luminii naturale;

-          furaje industriale, denaturate, deseori chiar alterate;

-          deformarea caracteristicilor corporale ca urmare a supra-selecţiei în vederea obţinerii unei cât mai mari productivităţi de carne;

-          administrarea preventivă a antibioticelor şi vaccinurilor (pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile) deja chiar la puii nou ieşiţi din găoace;

   Nu este neapărat nevoie să fii „savant” pentru a-ţi da seama că în astfel de condiţii sistemul imunitar al animalelor este puternic deteriorat, iar animalele, în astfel de condiţii, sunt bolnave deja, fără a mai avea nevoie de nu ştiu ce fel de virus. Prejudiciile aduse de selecţia artificială efectuată cu scopul de a creşte productivitatea, a produs multiple degenerări în organismul păsărilor. Astfel unele rase nici nu mai pot supravieţui în afara fermelor unde sunt crescute.

   Încercaţi să ţineţi afară, pe păşune, o vacă supraproductivă, care produce cu ugerul ei uriaş 8.000 de litri de lapte pe an. Absolut exclus. Aceaşi situaţie o avem şi la găini. „O găină de 8 săptămâni are astăzi de şapte ori mai multă masă de carne decât o găină de nouă săptămâni de acum 25 de ani” relatează John Robbinson în cartea sa „The Food Revolution” (Revolutia alimentară).

   Animalele suferă de boli de piele, arsuri pe piele cauzate de chimicale, probleme ale scheletului şi de paralizie. Doar în Uniunea Europeană sunt în fermele industriale mai multe zeci de milioane de găini atinse de paralizie, care suferă dureri acute în timpul mersului ca urmare a scheletelor anormale şi a afecţiunilor osoase. Aceste animale paralizate îşi petrec 86% din timp culcare, ceea ce face ca zile în şir să nu poată să se mişte nici până la containerul cu apă.

   Nenumărate găini au probleme cardiace, multe dintre ele murind de infarct (afecţiunile cardiace şi cancerul sunt boli practic necunoscute printre animalele libere, în natură). Experţii consideră că doar în Europa anual mor circa 90 de milioane de găini datorită infarctului, fapt care nu se poate pune decât pe seama surpa-selecţiei, inima nemai putând face faţă masei corporale extrem de mari. Aerul din halele unde sunt ţinute găinile este foarte adesea plin de praf şi mai ales de amoniac, ceea ce cauzează afecţiuni ale ochilor şi căilor respiratorii care pot merge până la căderea complectă a funcţiilor plămânilor, şi desigur, la colabarea sistemului imunitar.

    Rezultă deci în mod clar că, chiar dacă am lua în considerare ipoteza unui virus aflat în acţiune, cercetătorii şi oamenii de ştiinţă au datoria de a clarifica cît anume din boala apărută într-o fermă de animale este datorată acestuia şi cât se datorează celarlţi factori de mediu în care trăiesc animalele. Şi într-adevăr, FLI recunoaşte că simptomele gripei aviare se aseamănă foarte mult cu alte boli cunoscute deja, şi în mare parte tipice pentru animale cresute pentru „producţie” în condiţii industriale.

 FLI consideră că există încă opt afecţiuni foarte asemănătoare cu gripa aviară (ca tablou simptomatic- aşa numita diagnoză diferenţială). Din păcate aceste alte afecţiuni sunt aduse în discuţie doar atunci când se ajunge la concluzia că NU gripa aviară este vinovată de îmbolnăvirea animalelor. Deci se pleacă „a priori” întotdeauna de la ideea virală. De ce oare? Simplu, din nou este de vină cineva din afară, duşmanul extern, invadatorul, şi nicidecum condiţiile de creştere a animalelor care sunt adoptate doar cu scopul egoist de a obţine mai mult, mereu mai mult (lapte, carne, dar mai ales bani).

   Dintre aceste „alte” opt afecţiuni, primele sapte de pe listă medicina şcolastică le consideră afecţiuni provocate de microbi (ca de exemplu pneumovirusuri sau bronşitele infecţioase), şi deabea a opta pe listă apare intoxicaţia cu diferite substanţe, fără ca aceasta să fie clarificată mai îndeaproape. Desigur că nici cercetătorilor şi medicilor nu le convine să-şi pună în cap industria alimentară, cerândui să renunţe la supre-selecţie şi să modifice condiţiile din ferme.

   Căci aici este vorba despre bani, despre.... Qui bono?

   Astfel că, înainte de a verifica posibilitatea apariţiei simptomelor unei boli ca urmare a intoxicării cu medicamente (mai ales antibiotice), cu furaje alterate, cu chimicale cum ar fi amoniacul (care toate ar cădea în responsabilitatea fermei) se caută alte şapte motive infecţioase (ceea ce nu mai cade decât în responsabilitatea bunului Dumnezeu şi a asigurărilor sau guvernului care-i despăgubeşte pe fermier). Simplu, nu? Dăm vina pe un virus şi nu mai trebuie să căutăm alte cauze şi nici să ne mai batem capul cu condiţiile de creştere a animalelor în ferme.

   Astfel, de exemplu, s-a întâmplat în Olanda în 2003, unde a izbucnit o panică legată de gripa aviară, şi unde s-au trimis probe de animale bolnave la laboratoare, dar nu s-au trimis probe din furaje, apă, paie pe care stăteau animalele sau de aer din spaţiile de creştere. Astfel că în laborator s-a „căutat” doar într-o singură direcţie, cea a lui Pasteur. Adică s-a afirmat că prin testul PCR a fost depistat un virus (cum l-au depistat cu acest test dacă nu ştiau ce anume caută?; sau ştiau dinainte de al depista!). Cum am mai spus deja, prin această metodă indirectă nu putem obţine nici un fel de dovadă şi nici un fel de certitudine a existenţei unui virus.

   Argumentul adus deseori de unii veterinari şi/sau crescători de păsări, cum că şi în cazul animalelor crescute în curţi (deci în „libertate”) apar cazuri de gripă aviară nu poate fi luat în considerare atâta timp cât nici în aceste cazuri nu sunt controlate şi celelalte eventualităţi, ale factorilor de îmbolnăvire prin intoxicaţii, otrăvirii, supra-selecţie sau stress. Ori astfel de studii lipsesc, iar atunci când întrebi: de ce nu au fost analizate şi celelalte posibilităţi? ţi se răspunde simplu că: dar toată lumea ştie că este vorba cu certitudine de un virus!

   Dacă veţi avea ocazia să staţi de vorbă cu ţăranii bătrâni, aceştia vă vor spune că în anii 20-30 ai secolului trecut, astfel de boli la păsările din ogradă nu existau pur şi simplu. Dar atunci păsările trăiau libere şi erau hrănite natural, nu cu chimicale, şi închise în cuşti de mărimea unei foi de hârtie A4.

    Desigur, avem o problemă, una mare de tot. Omenirea a depăşit de mult şase miliarte de membrii. Iar tendinţa este de creştere. Şi cu toţii vrem să mâncăm, deci avem nevoie de mai multă carne, ouă şi lapte. De o producţie mai mare, şi mai mare. O problemă greu de soluţionat, care atinge nu numai animalele şi produsele lor, consumate de noi, ci are şi implicaţii asupra mediului înconjurător. Dar această temă depăşeşte obiectul cărţii de faţă.

Mistere pe insula Rügen

   Şi „spaima” H5N1 care a vizitat Germania, pe insula Rügen, nu a fost nimic altceva decât o „epidemie-test” creată artificial, în cadrul căreia armata germană a căutat, găsit şi adunat păsări moarte, care au fost mai apoi cercetate de virologi. Faptul că unele dintre aceste păsări au răspuns pozitiv la testul PCR nu este deloc de mirare, şi nici motiv de panică, deoarece aşa cum am mai arătat nimeni nu poate spune cu exactitate, ce anume a fost găsit „pozitiv” prin aceste teste (cam tot aşa

s-au desfăşurat lucrurile şi la noi, în România).

   Nu doar faptul că o mică parte din păsările moarte au răspuns pozitiv la test, dar autorităţile ar fi trebuit să-şi pună întrebarea şi de ce anume au murit celelalte păsări, care au fost testate negativ. O altă întrebare fără răspuns (pentru că nu s-a dorit a se da răspuns la ea) este dacă în anul respectiv au murit mai multe păsări decât în alţi ani. În fond, şi păsările mor cândva, nu numai oamenii. Dar virusul H5N1 „striga”  aşa de tare încât toate celelalte întrebări nu au mai fost auzite de către autorităţi. Excepţie în acest context face ziarul „Tageszeitung”, care-l citează pe ornitologul Wolfgang Fiedler de la Institutul Max-Planck cu următoarele cuvinte: „ În ciuda gripei aviare, mortalitatea păsărilor pe insula Rügen nu a fost mai mare faţă de anii precedenţi.” Păi, dacă este epidemie şi se moare tot aşa ca întotdeauna, unde-i epidemia? Sau avem epidemie în permanenţă?

    Experţii, că doar de aceea sunt experţi, bâjbâiau în întuneric, punându-şi întrebări şi negăsind răspunsuri. „Cum de au ajuns lebedele de pe Rügen în contact cu virusul H5N1?“ se întreba şi  “Der Spiegel”. Iar în continuare putem citi: “Cercetătorii se află în faţa unui mister. Căci păsările au iernat pe insulă, deci nu proveneau din probabilul focar al epidemiei (China).” Ornitologii germani afirmă că lebedele de pe această insulă nu migrează, şi nici celelalte specii nu părăsesc insula în timpul iernii, întrucât au suficiente resurse de hrană.

   Dar “mărimile “ din politică şi ştiinţă au ignorat orice îndoială şi au decretat: H5N1 este “asasinul”! De dovezi nu avem nevoie. Noi am ajuns la un consens asupra cauzei morţii păsărilor: H5N1. Sau mai bine zis, păsările au murit “prin consens”. Doar peste 100.000 de păsări au murit în Coreea, Indonezia, Thailanda, Japonia , China, Vietnam şi Cambodgia. Că toate aceste ţări se află pe partea cealaltă a globului faţă de insula germană, asta-i o problemă de geografie, nu de virologie. Iar faptul că cea mai mare parte a acestor 100.000 au fost efectiv măcelărite de cătra frica şi panica oamenilor, asta este o chestie pur statistică, ce nu ne interesează pe noi, oamenii de ştiinţă.

   Pentru vorbitorii de limbă germană, la link-ul de mai jos puteţi vedea un interesant film dedicat epidemiei de pe insula Rügen, care poartă titlul “H5N1 - auf der such nach killer Virus” (H5N1 - în căutarea virusului ucigaş)

http://www.veoh.com/browse/videos/category/activism_non_profit#watch%3Dv17041240hdGt67pw


Gripa aviară olandeză din 2003 şi panica aferentă

   Camere de gazare! Nu, nu suntem în 1944 în Germania nazistă. Ci în 2003 în Olanda cuprinsă de panică. În apropierea graniţei cu Germania, autorităţile olandeze aveau de a face cu o „rată a mortalităţii” foarte ridicată în 6 ferme de creştere industrială a găinilor. Ceea ce desigur că a declanşat frica, care a chemat în ajutor şi pe sora ei mai mare, panica. Chiar de a doua zi după constatarea făcută la fermele respective (şi anume că mureau mai multe găini decât în mod normal) s-a instalat o carantină pe un perimetru de 10 kilometrii în jurul fermelor respective. Suplimentar olandezii au decretat o interdicţie a exportului de păsări şi ouă.

   Aceleaşi măsuri (de interzicere a importului şi exportului) le-a luat şi guvernul landului german Schleswig-Holstein, land care se învecinează cu zona unde se aflau situate fermele respective. Zeci de intreprinderi care primiseră în zilele precedente marfă din Olanda au fost puse sub control. S-au început imediat procedurile de testare în căutarea unui virus, desigur, ce altceva s-ar fi putut căuta? Şi... nici o surpriză, a fost găsit vinovatul: virusul înalt-patogen H7N7.

   „În următoarele 4 luni au fost gazate cu bioxid de carbon, otrăvite prin injectare, omorâte cu şocuri electrice sau pur şi simplu măcelărite manual 26 de milioane de păsări în Olanda, 2,5 milioane în Belgia şi circa 100.000 în Germania” ne relatează Hans Tolzin, autorul „Impf-Report” (un foarte activ site care se ocupă cu precădere de problema vaccinurilor).

   Îndepărtarea controlată a păsărilor este însă relatată în magazinul „Stern” astfel: „Datorită gripei aviare au murit în Olanda circa 30 de milioane de păsări!”. Datorită gripei aviare sau panicii artificial create? Au murit sau au fost omorâte? În timp de jurnalul „Die Zeit” era de părere că: „Atacul iminent al raţelor ucigaşe (infectate cu presupusul virus H5N1) poate să distrugă existenţa crescătorilor de păsări germani. Există ameninţarea unei ciume a păsărilor (numele iniţial, mai vechi, al gripei aviare) care în Olanda a provocat deja moartea a milioane de păsări”. Cine? Virusul sau frica?

   Toate aceste relatări sunt un non-sens, căci virusul (dacă există este oricum o altă întrebare, dar chiar şi aşa) a fost găsit doar în câteva animale (se raporta că „a fost găsit H7N7 în câteva exemplare), în timp ce 30 de milioane de păsări au murit din cauza virusului „frică şi panică” provenit de la om. Centrele de eliminare a deşeurilor nu mai făceau faţă cantităţii de cadavre de păsări, iar o serie de comunităţi (localităţi) au fost puse sub „stare excepţională” şi izolate de către armată.  Dacă într-o curte (fermă) se depistau căteva găini moarte, preventiv, tot de avea aripi pe acolo era omorât. (Mă întreb ce s-a întâmplat cu îngerii, că şi ei au aripi?) Şi grajdurile precum şi utilităţile aferente erau distruse pe o rază de câţiva kilometrii. Daunele aduse economiei olandeze se ridicau la 100 de milioane de Euro.

   (N.tr: Este cunoscut faptul că marii bancheri americani au câştigat enorm de pe urma celor două războaie mondiale, care ambele au devastat în primul rând Europa. Acuma, dacă Europa este, prin UE, pacificată, şi nu se mai întrevede declanşarea de noi conflicte militare, declanşăm noi conflicte epidemice. În esenţă mentalitatea imperialist-militară este aceaşi: un duşman extern ne atacă, deci este provocat un război. Cine credeţi că a acordat credite şi împrumuturi fermierilor, precum şi statului olandez, pentru susţinerea acestui „efort militar şi economic”? În consecinţă.... Qui bono?).

   În realitate nici existenţa şi nici periculozitatea acestui H7N7 nu a fost vreodată dovedită. Interesant este că în aceaşi perioadă nu s-a semnalat o mortalitate anormală în rândul păsărilor libere, din natură. Şi iarăşi interesant (de fapt, deja plictisitor), din nou nu s-au luat în considerare nici un fel de alte posibilităţi sau cauze pentru a explica decesul din fermele de păsări olandeze. Poate cineva va replica prin aceea că nu era timp de pierdut cu căutarea altor cauze. Da cu căutarea virusului H7N7 a fost timp de pierdut? În baza căror dovezi se consideră „a priori” că nu poate fi vorba decât de un virus? Tot atât de mult timp ar fi durat şi un control făcut furajelor, condiţiilor din ferme în care trăiau păsările, analizei cadavrelor din punct de vedere patologic, etc.

   „Epidemia a izbucnit pe 28 Februarie 2003 şi de atunci am adunat toate materialele existente pe această temă” spune Tolzin. „Totuşi există doar un singur raport cu dovezi de cercetare, care pe lângă gripa aviară mai lua în considerare şi eventualitatea unor alte cauze. Dar acest raport, întocmit de ministrul olandez al agriculturii Veerman pe 3 Martie, nu a fost luat niciodată în considerare.”

   Tot exclusiv despre un virus este vorba şi în relatările canadiene din Noiembrie 2005, când în statul British Columbia apar câteva cazuri de raţe moarte, care, din nou prin procedură indirectă sunt certificate pozitiv cu virusul H7N3 (câte combinaţii posibile matematic există între H,N, şi cifrele de la 1 la 9? Vezi ştii şi răspunsul la câte epidemii ne mai aşteaptă!). Animalele respective aveau totuşi, aşa cum se relatează de către specialişti, doar o formă „uşoară” a acestui virus, fiind depistate foarte puţine simptome. Adică, de fapt, nu erau bolnave. Şi oricum nu este vorba despre virusul care circula în Asia (H5N1).Aşa că autorităţile canadiene au „sunat stingerea”. Nu există un pericol direct. Şi totuşi au fost sacrificate 56.000 de animale sănătoase (raţe şi gâşte). Nici o lege internaţională nu obliga statul canadian să ia astfel de măsuri în cazul unei infecţii virale cu o atât de scăzută patogeneză.

   „Domneşte paranoia, se face politică, şi sunt luate măsuri, respectiv se induce în mintea oamenilor ideea că ar exista un pericol, fără a avea nici cele mai mici dovezi ştiinţifice în acest sens” critică David Halvorson, expert în gripa aviară de la Universitatea Minnesota. „Iar din punctul de vedere al ştiinţei, acţiunile de lichidare a păsărilor sunt simplă risipă de vieţi ale animalelor.”

Otrăvurile contra şobolanilor omoară şi păsările

   Cât de repede pot „sări peste cal” autorităţile şi mass-media se poate foarte bine vedea din panica declanşată de cazul gâştelor moarte din Octombrie 2005 în Rheinland-Pfalz (land german). Un tânăr a găsit nişte gâştele cenuşii moarte şi a anunţat poliţia. „Gâştele umblau pe pajişte” povestea un purtător de cuvânt al poliţiei din Koblenz. „Unele păsări agonizau sub efectul unor vădite crampe şi dureri, chiar sub ochii membrilor echipei de intervenţie”. Animalele moarte au fost ridicate de pompieri, îmbrăcaţi cu costume speciale de protecţie şi trimise la laboratorul central al landului, ceea ce desigur a determinat presa să declanşeze panica H5N1. „Suspiciune de gripă aviară: un misterios caz de moarte printre gâşte în Koblenz şi Göttingen a mărit frica faţă de o epidemie în Germania” anunţa pe un ton foarte sobru canalul TV N24.

   Iar ministrul mediului de la acea dată, Jörgen Trittin, declara că va lua toate măsurile necesare, în cazul în care se va confirma prezenţa virusului H5N1 la gâştele moarte. Doar că n-a mai apucat să declanşeze alarma la armată, politie, pompieri, garda civilă, şoimii patriei şi mafia siciliană! Căci între timp s-a constatat că bietele gâşte muriseră otrăvite. Şeful comisiei de control epidemiologic, Stefan Bent, a declarat că în stomacul a 22 dintre gâşte fusese găsită otrava contra şobolanilor Phophid. Iar simptomatica şi modificările găsite la organele interne ale gâştelor confirma faptul că acestea consumaseră hrană otrăvită. Povestea asta nu este doar o specialitate germană, nu. Ministrul agriculturii din Japonia relata într-un raport detaliat: „Otrava pentru şobolani este foarte des folosită în fermele industriale de creştere a păsărilor”.

Despre datoria de a te uita dincolo de marginea propriei farfuriei

   Cele relatate mai sus ne arată încă o dată clar că atunci când trebuie să stabilim cauza unei afecţiuni, a unei probleme de sănătate, trebuie să facem acest lucru lărgindu-ne unghiul de vedere. Dacă, indiferent ce se întâmplă, numai virusurile sunt de vină, atunci nu ajungem prea departe (şi dăm şi dovadă de limitare infantilă). Dacă vom încerca să privim mortalitatea exagerat de mare a păsărilor din China (lacul sărat Qinghai Hu) din 2005 dintr-un alt unghi decât cel fixist viral, vom constata că toate cele petrecute devin mult mai simple şi mai liniştitoare. Desigur că şi mai puţin aducătoare de încasări!

   Poluarea constituie în China una dintre problemele cele mai grave chiar şi pe plan global. China a trecut extrem de repede de la o societate preponderent agrară la o super-industrializare forţată. Dar China nu era pregătită nici cu infrastructura necesară eliminării deşeurilor industriale şi nici cu legislaţia adecvată acestei situaţii. Iar industria chimică este una dintre ramurile industriale care s-a dezvoltat extrem de puternic (dezvoltare posibilă doar într-un stat socialist, cu capital de stat). 

  Producţia industriei chimice a crescut în prima jumătate a anului 2005 cu 27% faţă de aceaşi perioada a anului precedent! Este enorm de mult.  Chiar anumite produse chimice, pe care unele state nu doresc să le producă în ţara lor (datorită poluării ridicate a procedurilor) sunt produse pentru aceste state, în China. Foarte adesea fabricile deversează deşeurile direct în fluviile din apropiere. Conform datelor oficiale 70% dintre toate râurile Chinei sunt infectate cu deşeuri şi reziduuri industriale!

   Pe de altă parte, „nu există nici o dovadă pentru ipoteza că păsările de pe acest lac (Qinghai) s-au infectat cu un virus, au supravieţuit acestuia, şi-au părăsit habitatul şi au migrat în alte părţi ale globului, ducând astfel cu ele virusul gripei” se spune într-un raport al Wetlands International, organizaţie mondială de protecţie a naturii, cu filiale în foarte multe ţări. Printre alte organizaţii cu care colaborează strâns Wetlands este si UNEP (Programul pentru mediul înconjurător al ONU).

    UNEP a trimis chiar, la sfârşitul anului 2005, un grup de experţi din diferite ţări, pe urmele gripei aviare. Una dintre concluziile acestor experţi este că transmiterea virusului de la păsările sălbatece la cele domestice nu este în niciun fel dovedită. UNEP avertiza contra unei isterii. Pe de o parte era criticată privirea unilaterală a problemei, mai ales din partea mass-media, care a simplificat iresponsabil cauzele morţii păsărilor, reducând toată problematica la ideea unui virus „ucigaş”. Pe de altă parte se cere guvernelor „să analizeze cu toată răspunderea fenomenul de creştere a păsărilor în fermele industriale, cu toate consecinţele sale” aşa cum scrie în raport William Karesh, unul dintre membrii grupului de experţi şi şeful programelor veterinare ale „Wildlife Conservatory Society”.

   Foarte semnificativ este şi afirmaţia OMS, organizaţie care de regulă este extrem de conservativă şi de fixată „microbian”, care spune că „rolul păsărilor migratoarea în răspândirea gripei aviare nu este compleact clarificat. Păsările sălbatice sunt în general considerate a fi rezervorul natural al tuturor virusurilor gripei A. Probabil că ele poartă de sute de ani virusurile de gripă cu ele, fără a suferi prin aceasta de vreo boală”. Ori dacă păsările sălbatece coexistă de sute şi sute de ani cu astfel de virusuri, de ce le-a apucat tocmai acuma, aşa brusc, gripa aviară? Nu este mai înţelept să ne uităm în jurul nostru (şi al lor) după, eventual, alţi factori patogeni, după alte cauze?

Mai mult de 100 de morţi; din ce cauză au murit aceştia?

   Conform datelor oficiale între sfârşitul lui 2003 şi Mai 2006 au decedat 122 de persoane ca urmare a H5N1, marea lor majoritate în Asia: China 18 cazuri-12 decese; Vietnam 93 de cazuri-42 decese; Cambodgia 6 cazuri-6 decese; Indonezia 33 de cazuri-25 de decese; Thailanda 22 de cazuri-14 decese; Djibouti 1 caz-0 decese; Irak 2 cazuri-2 decese; Azerbaidjan 8 cazuri-5 decese; Turcia 12 cazuri-4 decese şi Egipt 13 cazuri-5 decese. Dar dacă sunt studiate cu atenţie rapoartele referitoare la respectivele decese, nu se pot găsi nici un fel de dovezi în susţinerea tezei conform căreia H5N1 a fost cauza morţii.

   Pe de altă parte, pentru constatările rapoartelor respective se pot găsi şi alte explicaţii plauzibile. De exemplu, nu este exclus ca anumite persoane care sufereau de o răceală mai zdravănă, să fi avut ghinionul să cadă în mâna unor medici maniaco-virali, care să fi terapiat persoana respectivă contra H5N1, ceea ce a dus la agravarea stării de sănătate şi în cele din urmă la deces. Vă reamintesc din nou că terapia virală este strâns legată de „sabotarea” sistemului imunitar al pacientului.

   Institutul Friedrich Loeffler ne-a trimis un studiu, din care ar trebui să rezulte că H5N1 are acţiune patogenă, provocând îmbilnăvirea (Uiprasertkul et a.: „H5N1 Replication Sites in Humans” publicat în Iulie 2005 în „Emerging Infectious Diseases”). În studiu este vorba despre un copil în vârstă de 6 ani, diagnosticat cu aprindere la plămâni combinată cu o infecţie fungică (Aspergillose). Terapia aplicată a fost cea cu preparate antivirale, care i-a afectat grav sistemul imunitar. Astfel i-a fost administrat Tamiflu (Oseltamivir), despre care se ştie că a mai cauzat şi alte decese (vezi mai mult despre Tamiflu mai departe în text). În studiu se scrie textual: „Pacientul a murit în timpul ultimei faze a bolii după un intensiv tratament cu medicamente antivirale”. Printre altele, copilului i s-a administrat, cu câteva zile înainte de a muri, preparatul Methylprednisolon.

   Ori acest medicament face parte din categoria steroidelor, şi este cunoscut faptul că acestea provoacă o slăbire a sistemului imunitar, deci nu se vor administra în cazul unui diagnistic de infecţie bacteriană ,fungică sau virală gravă. Ori exact acesta era diagnosticul copilului. Iar ceea ce este definit ca fiind H5N1 nu a putut fi constatat în diferitele organe ale copilului, ceea ce isteţii de cercetători au considerat a fi „o enigmă”. Cu alte cuvinte, copilul a fost omorât cu zile. Iar medici care l-au avut în grije pe micuţ precis că sufereau de SIDA ( Sindromul de inteligenţă deficitară dobândită).

   În studiul din „Science” amintit mai înainte, al lui Subbarao et al. (care este citat şi în articolul despre care tocmai am vorbit) este făcută descriereaunui caz al unui copil de 3 ani din Hongkong, sănătos până în data de 9 Mai 1997, când au apărut probleme respiratorii ca urmare a unei răceli. Medicii i-au administrat Aspirină şi un antibiotic de spectru larg, care au provocat apariţia Sindromului Reye: o afecţiune gravă, care se manifestă prin graţă, dulburări de personalitate sau comă, daune puternice provocate unor organe, cum ar fi creerul sau ficatul, ceea ce duce în majoritatea cazurilor la deces. Ceea ce din păcate s-a şi întâmplat cu micuţul respectiv. Cauza morţi: virusul H5N1 ( în cooperare cu SIDA doctorilor). Dovada unei infecţii H5N1 nu a fost însă niciodată făcută. Micuţul nici nu venise măcar în contact cu vreo pasăre.

   Sindromul Reye este o afecţiune care în principal este provocată de administrarea aspirinel la copii. Lucru cunoscut în literatura de specialitate medicală. Şi totuşi... a fost dată vina unui „virus ucigaş”. Iar noi, medicii, am făcut tot ce ne-a stat în puteri (să mai omorâm un om?).

Nu există nici un motiv de panică pentru o pandemie

   În Germania (şi nu numai) făcătorii de panică sunt la mare cinste. „O pandemie va izbucni în mai multe valuri” este sigur Bernhard Ruf, şeful Centrului de competenţă pentru boli contagioase din Leipzig, şi „luptătorul-şef” contra gripei aviare de la OMS. „Şi vom avea noroc dacă vom rezista în următorii zece ani fără pandemie. Doar în Germania vor fi până la 40 de milioane de oameni bolnavi şi 150.000 vor muri. Economia se va prăbuşi, iar omenirea va fi paralizată”. (Şi ăsta avea precis SIDA). Au trecut de atunci cei zece ani şi n-a murit nici măcar un singur german de H5N1. Bravo, domnu „luptător-şef”!

   FLI, într-o scrisoarea care ne-a fost adresată clarifică: „În legătură cu întrebarea Dumneavoastă asupra capacităţilor H5N1 de a declanşa o pandemie, se poate doar spune că până în prezent nu există nici o metodă ştiinţifică cu caracter de prevestire, care să poată arăta că virusui gripei va declanşa o nouă pandemie.” Iar „British Medical Journal” constata la sfârşitul lui Octombrie 2005: „Din cele ce se cunosc rezultă aproape cu certitudine că H5N1 nu are deocamdată capacitateade a se transmite de la om la om, şi deci nici capacitatea de a declanşa o pandemie în rânul populaţiei umane”.

   Comentarul ziarului „The News Tribune” este concludent: „Având în vedere faptele, ajungem la concluzia că gripa aviară, la fel ca şi mai înainte SARS, gripa porcină sau alte pericole globale la adresa sănătăţii omenirii, nu va deveni niciodată o afecţiune umană”.

   Aşa stând lucrurile, nu putem considera decât ca fiind un „scandal” masacrarea a 200 de milioane de păsări, care au provocat daune de 20 de miliarde de dolari, în timp ce un milion de fermieri au ajuns la faliment. Şi asta doar pentru că unora le place să se joace  de-a „hoţu şi vardiştii” cu virusurile din imaginaţia lor.

 Paragraful următor (cu litere cursive), referitor la gripa porcină, nu face parte din carea Domnului Doctor Claus Köhnlein! 

   Dar pentru că n-a venit pandemia pe aripile păsărilor, de vreo jumate de an a dat peste noi pandemia adusă de râturile porcilor. H1N1! O prognoză, Dumnule Bernhard Ruf, vă rugăm? Guvernul german (că tot sunt alegeri acum, în Septembire 2009) a pus fondurile de rezervă la bătaie pentru a cumpăra vaccinuri contra gripei porcine. Are grije de noi, desigur, ca să-i mai alegem pe încă 4 ani. Dar chestia cea mai simpatică este că, în ziarele de astăzi, 30 August 2009, Ministerul Sănătăţii se arată foarte îngrijorat datorită faptului că în urma sondajelor, numărul persoanelor care au de gând să se lase „înţepate” (vaccinarea nu este obligatorie, asta ar mai lipsi) este extrem de redus. Mai ales tinerii nu vor să se vaccineze. Probabil că internetul, la care generaţia tânără are acces mai uşor, fiind mai obişnuită cu computerele, i-a ajutat să se lămurească cam cum stau lucrurile.

   Oricum, „specialiştii” au început să se contrazică evident. În timp ce Reinhard Burger, vicepreşedintele Institutului Robert Koch spune că: „În rândul populaţiei domneşte părerea că gripa are o evoluţie blândă, dar aceasta este o aparenţă”, Frank Ulrich Montgomery, vicepreşedintele Camerei medicilor germani declară: „Pregătirile şi prevestirile din ultimele săptămâni sunt o isterie. Ca medic de clinică am văzut mai multe duzini de cazuri, care au evoluat normal şi care în mare parte nici nu au fost luate în terapie.” Ceea ce şi face ca lumea să nu mai aibă încredere în „campaniile de vaccinare”, vechile „pandemii” de SARS, BSE sau gripă aviară nefiind nici ele chiar aşa de vechi, încât să fi uitat cu toţii apocalipticele prevestiri din ultimii 10 ani.

   Acuma însă, concernele farmaceutice au o problemă majoră! Se apucă să facă vaccinuri şi riscă să rămână cu ele în braţe, căci lumea nu vrea să mai primească „ţepe”. Aşa că se ia de urgenţă legătura cu megafonul subordonat, presa, care la doar trei zile după articolul de mai sus (30.08.2009) anunţă cu litere enorme pe prima pagină (ziarul „Bild” din 02.09.2009) „Primul german cu gripă porcină se luptă între viaţă şi moarte!”Adică, măi, băgaţi-vă minţile în cap, ce, vreţi să rămânem cu vaccinurile nevândute. Ia uite aici, unu deja e pe moarte. Hai, fuga-fuga la vaccin. Treceţi la următoarea „ţeapă”.

   Miroase a „făcătură” atât de tare , că mi se face rău. În fond, fiecare dintre noi trebuie să ştie ce vrea. Dacă vrea ţepe,treaba lui .... liberul arbitru! Dar mai înainte, poate că n-ar fi rău să ne informăm mai exact, din diferite surse, pe cât posibil independente. Şi să nu ne mai lăsăm „duşi cu preşul” de o mass-medie aservită lui..... Qui bono?

Tamilfu: de la „hit” în vânzări la „aducător de moarte”.

   Faptul că nu este nevoie să te vaccinezi împotriva a ceva ce nu există, e clar pentru toată lumea. Pentru toată lumea care ştie asta. Unii într-adevăr nu ştiu, iar alţii se fac că nu ştiu. „Die Zeit” solicită scurt şi apăsat: „... este momentul ca Germania să cumpere vaccinuri şi medicamente în cantitate suficientă!”. Dar cât de periculoasă poate fi graba asta, şi ce se poate întâmpla atunci când ţinem cu tot dinadinsul să avem un vaccin? Răspunsul este Tamiflu!

   „Tamiflu, conceput ca preparat contra gripei obişnuite, se vindea prost, fiind scump şi prea puţin eficace” se arată în magazinul de ştiri elveţian „Rundschau” pe data de 19 Octombrie 2005, unul dintre puţinele voci critice la adresa H5N1 şi a „medicamentului minune”. „Concernul farmaceutic promitea multe dar în practică, medicii d-abea dacă recomandau cuiva Tamuflu”.

   Dar asta doar până în momentul în care au apărut „mascaţii” la cules de vrăbii moarte, şi s-a indus panica. Fără frică nu se putea vinde aşa o minune medicală cum este Tamiflu. Astfel încât biroul din Manila al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii face, aşa, într-o doară, recomandarea discretă de a se folosi, pentru persoanele aflate în pericol, Oseltamivir, care era comercializat de firma elveţiană Roche sub numele de Tamiflu.

   Roche desigur că a speculat imediat momentul (au experienţă în chestii d-astea, dacă nu cumva chiar ei au „sponsorizat” recomandarea respectivă), dând o declaraţie de presă conform căreia: „Tamiflu este probabil (!) eficace contra gripei aviare.” Iar probabil se face repede uitat (cu puţin suport financiar), astfel că în curând toată presa vorbeşte despre medicamentul minune. Pentru Roche traba asta era reclamă gratuită şi foarte eficientă. Farmaciile se golesc în parte de Tamiflu. Toţi vor Tamiflu, că doar au auzit la TV despre el. Ba chiar şi în staţia de tramvai, de la o mătuşă.

   Este şi normal că lui Roche i-au sporit încasările în prima parte a anului 2005 cu 363% faţă de anul precedent (aprox.380 de milioane de Euro), iar pe întreg anul s-a ajuns la un miliard, mai ales datorită faptului că guvernele multor ţări au cumpărat cantităţi masive (cu banii impozabililor, desigur). Doar landul Renania de Nord-Westfalia a achizitionat Tamiflu în valoare de 30 de milioane de Euro (care acuma stă într-o pivniţă, în frigidere, şi se deterioreaz; oricum însă nu-i nici un necaz, că nu era bun de nimic, cum vom vedea mai departe). Producţia pe anul 2006 a fost dublată, ajungând la 300 de miliarde de cutii cu Tamiflu.

   Dar care sunt bazele ştiinţifice pentru Tamiflu? Şeful concernului Roche, Franz Humer, ne asigură că „tamiflu este un produs foarte important pentru pacienţii şi pacientele noastre, mai ales în cazul unei pandemii de gripă”. Păi, ce altceva putea spune? Că nu-i bun de nimic, şi deci să nu îl cumpărăm? Problema este că Tamiflu fusese creat în alte scopuri, şi nu fusese niciodată testat pe pacienţii afectaţi de gripa aviară! Altfel spus, nu există nici o dovadă ştiinţifică asupra eficacităţii Tamiflu contra H5N1.

    Robert Dietz de la OMS din Manila, care dăduse impulsul iniţial pentru Tamiflu, a trebuit să recunoască în „Rundschau” că: „Nu avem motive specifice, medicale, pentru decizia noastră de a recomanda Tamiflu contra gripei aviare” ( dar oare ce alte motive au existat atunci? financiare?) Iar doctoriţa vietnameză Nguyen Tuong Van, care conduce secţia intensivă de la spitalul de boli tropice din Hanoi, şi care a urmat liniile terapeutice recomandate de OMS, ajunge la următoarea concluzie în Decembrie 2005: „Tamiflu nu are nici o eficacitate, şi este complect lipsit de importanţă pentru terapia gripei aviare”. Iar cu puţin timp înainte de această declaraţie, apăruseră şi primele ştiri care relatau cazuri de decese corelate cu administrarea de Tamiflu.

   Mai întâi a sosit o ştire din Japonia. Concernul farmaceutic Chugai, o firmă afiliată lui Roche, a comunicat Ministerului Sănătăţii japonez că „doi tineri în vârstă de 14, respectiv 17 ani au prezentat la scurt timp după administrarea Tamiflu un comportament anormal şi lipsă a simţului de orientare, ceea ce a dus în final la decesul celor doi (unul a sărit de la etaj, celălalt a sărit înaintea unui camion). Iar la câteva zile după aceea, numele Tamiflu este din nou pus în legătură cu moartea a 12 copii japonezi. În timp ce autoritatea americană de aprobare a medicmentelor, FDA, numea  ca „neliniştitoare” relatările conform cărora „în 32 de cazuri, copiii cărora li se administrase Tamiflu au avut reacţii comportamentale anormale precum şi halucinaţii”.

   Dar relatările nefavorabile nu au fost luate în considerare de mass-media, care îşi urma netulburată linia de lăudare a Tamiflu ca fiind singura „şansă” contra gripei aviare. Iar elita medicală şi FDA-ul american au declarat că vor cerceta cazurile, dar va fi extrem de greu de stabilit din ce cauză au apărut astfel de simptome după administrarea Tamiflu. Normal, nu?

    De fapt încă din anii 90 se observase că Tamiflu putea provoaca inflamaţii cerebrale (encefalite). Dar şi gripele puteau avea astfel de efecte astfel că... tot altul era de vină. Virusul. Tocmai de aceea era greu de stabilit care era cauza reală a acestor encefalite. Convenabil. Pe lângă toate acestea, Tamiflu se administra deseori în combinaţie cu alte medicamente. Iarăşi convenabil. Nu se putea şti cu exactitate care ce anume provoca. Un verdict clar nu se putea da decât dacă s-ar fi desfăşurat studii controlate (cu placebo) ceea ce desigur că nu s-a făcut. Asta nu mai era convenabil.

   Ori, dacă într-adevăr se constata că din cauza Tamiflu au decedat oameni, treaba asta ar fi avut consecinţe catastrofale asupra concernului Roche, dar şi asupra altor (multe) autorităţi şi instituţii guvernamentale, care susţinuseră şi recomandaseră preparatul. Efectele secundare ale Tamiflu totuşi erau cunoscute: vomă, diaree, bronşită, dureri de stomac şi de cap, ameţeli, halucinaţii, hepatite.

   Un pacient care a luat Tamiflu doar timp de 2 zile relatează: „Timp de 3 zile nu am mai putut să dorm şi am avut halucinaţii. Familia mea era foarte îngrijorată. Nu am să mai iau în viaţa mea medicamentul ăsta de coşmar, şi nici nu recomand cuiva să o facă. Îmi pierdusem complect personalitatea. Mă simţeam ca şi cum aş fi altă persoană. Şi a durat 4 săptămâni până m-am regăsit din nou”.

Studiile asupra Tamiflu şi problema independenţei lor

   Există oare studii care arată că Tamiflu este eficace contra gripei? Desigur că există un studiu sau altul care „vrea”să dovedească faptul că Tamiflu este într-o oarecare măsură bun de ceva. Doar că astfel de studii nu au puterea de a convinge pe nimeni atâta timp cât nu sunt studii controlate placebo,  sau atâta timp cât nu sunt verificate de alţi cercetători care să nu fie afectaţi de nici un fel de conflicte de interese. Pe de altă parte, care organ de presă şi-a dat osteneala de a căuta şi cerceta studiile care aduc dovezi ştiinţifice în sprijinul Tamiflu, ştiut fiind că conflictele de interes şi înşelăciunea sunt practici larg răspândite în biomedicină, de fapt în toată medicina.

   Este de ajuns să te uiţi doar în Internet dacă Roche a finanţat studii asupra Tamoflu. Este suficient să ceri maşinii de căutare Google să caute  „Roche funded pubmed Oseltamivir” şi dai peste mai mult de o sută de rezultate. Iar din acestea ajunge să iei doar un studiu, de exemplu cel apărut în 2003 în „British Medical Journal” sub titlul „Effectiveness of neuraminidase inhibitors in treatment and prevention of influenza A and B; systematic review and meta-analyses of randomised controlled trials” ca să poţi citi acolo printre altele: „Conflicte de interese: Roche, producătorul Oseltamivir, i-a sponsorizat lui Karl G. Nicholson (unul din autorii studiului) diferite călătorii şi i-a plătit diverse sume pentru activităţi de consiliere precum şi pentru diferite prezentări ţinute la simpozioane internaţionale care aveau ca temă bolile aparatului respirator şi bolile infecţioase. Grupul (de cercetători din jurul) lui Nicholson a primit primit bani de la Roche pentru efectuarea de studii asupra inhibitorilor Neuraminidase (printre care se numără şi Tamiflu)”.

   Astfel de conflicte de interese sunt din păcate practică curentă în cercetarea medicală de astăzi, ceea ce publicul larg nu ştie. Totuşi, aşa cum a stabilit o comisie de anchetă a Parlamentului britanic la începutul anului 2005, trei sferturi din studiile publicate în cele mai importante jurnale de specialitate, cum ar fi „Lancet”, NEJM sau JAMA sunt finanţate de industria farmaceutică! Iar atunci când aceasta plăteşte, o face pentru ca, prin orice mijloace, produsele ei să fie recomandate ca fiind foarte bune.

   „New England Journal of medicine” (NEJM) şi-a schimbat în anul 2002 liniile directoare (politica editorială) pentru autorii de articole, astfel că acestea precum şi editorialele pot fi scrise şi de către experţi care primesc de la concernele farma onorare de până la 10.000 de dolari pe an. Astfel aceste onorare pot proveni şi de la producători de medicamente, despre ale cărui produse scrie respectivul expert un articol. Ori un mai clar conflict de interese nu cred că poate exista. Tu scrii un articol despre produsul meu iar eu te plătesc pentru asta. Da ai grijă ce scrii acolo, da?

    NEJM şi-a argumentat această decizie prin faptul că practic nu mai poate găsi autori şi editorialişti care să nu fie dependenţi financiar de concernele farmaceutice. Deci, până aici s-a ajuns. De altminteri şi o mare parte din grupurile de întrajutorare a pacienţilor precum şi forumurile profilate pe diferite afecţiuni, din Internet, sunt sponsorizate tot de către concernele farmaceutice. Atunci când vizitezi un astfel de Forum, observi că orice altă soluţie terapeutică este cu desăvârşire interzisă pe astfel de Forumuri. Doar o singură medicamentaţie, de la o anumită firmă (de exemplu, La Roche) poate fi discutată şi desigur, călduros recomandată, într-un astfel de Forum. Ceea ce duce imediat la suspiciunea îndreptăţită, că Forumul respectiv este sponsorizat chiar de producătorul medicamentului în cauză. Arnold Relman, profesor la Harvard şi fostul redactor-şef al NJEM spunea: „Breasla medicală (împreună cu cabinetele, sistemul de şcoalrizare şi cercetarea) este cumpărată de industria farmaceutică”.

   Problema dependenţei corpului medical de industria farmaceutică este în ultimul timp o temă foarte fierbinte în USA, după ce nu de mult timp s-a făcut cunoscut că sute de angajaţi ai NIH din domeniul ştiinţific primeau din partea concernelor farma procente în bani şi pachete de acţiuni. Toată povestea a fost cercetată de „Los Angeles Times” şi a declanşat o amplă dispută în America. Chiar şi congersmenii americani au adus NIH acuzaţii de „mijlocire a corupţiei”. Elias Zerhouni, şeful autorităţii americane pentru sănătate a încercat schimbarea regulilor pentru angajaţii NIH, încercând interzicerea de a primi bani sau pachete de acţiuni. Lucrurile însă merg mai departe tot ca şi înainte, numai că „în secret”, căci legislaţia americană nu prevede pedepse penale pentru cei care, „în afara programului de serviciu”, mai efectuează şi alte munci.


Donald Rumsfeld a profitat din plin

   Şi în cazul Tamiflu, medicii şi experţii au început să ridice întrebări critice, mai ales după ce guvernul american s-a angajat vehement în luarea deceiziei de a cumpăra cantităţi enorme de Tamiflu de la La Roche. Două milioane de americani, conform spuselor lui George W. Bush, sunt ameninţaţi cu moartea de către gripa aviară, ceea ce îndreptăţea achiziţionarea a 20 de milioane de doze Tamiflu a 100 de dolari fiecare. Deci două miliarde de dolari!

   Suspect nu este numai faptul că s-a plătit o astfel de sumă pentru un medicament care nu şi-a dovedit niciodată eficacitatea contra gripei. Căci chiar dacă H5N1 ar exista, totuşi nimeni nu poate spune în cel fel se va producea mutaţia genetică la (de negăsitul) H5N1, astfel încât acesta să provoace o pandemie. Este logic că nu numai Tamiflu, dar absolut nici un alt medicament existent acum nu poate fi eficace împotriva unui astfe de „virus al viitorului”.

   Dar suspect mai este şi faptul că Donald Rumsfeld, membru marcant al guvernului care a achiziţionat această uriaşă cantitate de Tamiflu, a fost, până la nominalizarea sa ca ministru (2001), printre altele şi preşedintele Consiliului de conducere al firmei biotech Gilead. Şi chiar şi după 2001, Rumsfeld deţinea un pacht de acţiuni foarte mare la această firmă (între 5 şi 25 de milioane dolari), Gilead a fost firma care a creat iniţial preparatul şi deţine patentul pentru substanţa activă din medicament.

   Deci la fiecare cutie de Tamiflu vândută, o parte din preţ se duce în contul firmei Gilead. Firma a vândut într-adevăr în 1997 prin Nasdaq (bursa tehnologiei americane) licenţa exclusivă lui la Roche pentru producerea Tamiflu, iar de atunci încasează de la La Roche taxe de licenţă (între 10-19 procente din preţul netto al medicamentului, respectiv 10 procente din beneficiu). Doar în toamna „fierbinte” a anului 2005 (deci doar în trei luni!) Gilead a primit taxe de licenţă în valoare de 12 milioane de dolari. Spre comparaţie, în aceeaşi perioada a anului 2004, încasase doar 1,7 milioane. Iar cursul acţiunilor au crescut tot în această perioadă de la 35 şa 47 de dolari pe acţiune. Ceea ce a făcut ca Rumsfeld - unul dintre cei mai bogaţi miniştrii ai cabinetului Bush – să mai câştige un milion de dolari.

    In afară de Rumsfeld însă, mai sunt şi alte figuri proeminente ale politicii americane amestecate în firma Gilead. De exemplu George P.Shultz, intre 1982-1989 ministru de externe al USA, este şi el membru în prezidiul Gilead. În 2005 Shultz a vândut acţiuni ale firmei Gilead în valoare de 7 milioane de dolari. O altă persoană aflată în joc este soţia fostului guvernator al Californiei, Pete Wilson.

   „Nu cunosc nici o altă firmă biotech cu legături mai strînse în politică decât Gilead” spunea Andrew McDonald, de la firma de analiză „Think Equity Partners” într-un interviu cu „Fortune”.

  Deci, cum titra un articol din „Saar-Echo”: „Bush crează pancă şi Rumsfeld profită”. Pentru a-şi justifica deciziile, Bush afirma că „nici o ţară nu-şi poate permite să-şi asume riscurile izbucnirii unei pandemii cum a fost ce a gripei spaniole din 1918!”

    Dar a fost într-adevăr „gripa spaniolă” o epidemie, provocată de un virus?

Pandemia 1918: urmare a unei infecţii virale sau urmare a primului război mondial?

   „Ceea ce nu a reuşit nici o altă epidemie din istoria umanităţii, a reuşit gripa spaniolă în doar câteva luni”, suna titlul unui articol din Spiegel Online. „în 1918 pandemia a ucis între 20 şi 50 de milioane de oameni, mai mult decât oricare altă boală înaintea ei. Doar în USA au fost 550.000 de morţi. Bolnavii suferea de febră foarte mare şi de aprindere la plămâni. În doar câteva zile pacienţii se „înecau” în propriile lichide din corp.”

   Sună dramatic – şi a fost într-adevăr dramatic. Dar cine îşi închipuie că la originea aceste tragedii a fost un virus, dă o sentinţă pripită. În orice caz, dovezi care să susţină o astfel de ipoteză nu există. Iar epidemia a bântuit la sfârşitul primului război mondial, deci într-o perioadă când, după patru ani de război, foarte mulţi oameni erau epiuzţi, subnutriţi şi stresaţi.

   De asemenea în această perioadă au fost administrate medicamente în cantităţi uriaşe, precum şi vaccinuri care conţineau metale grele, arsenic, formaldehide sau cloroform, care declanşau simptome foarte asemănătoare gripei. De asemenea au fost întrebuinţate în sectorul civil foarte multe chimicale, iniţial concepute pentru uz militar, în domenii cum ar fi agricultura sau medicina.

   În anul 1997 a apărut într-adevăr un articol în „Science” în care echipa de cercetători din jurul lui Jeffery Taubenberger susţinea că a izolat un virus de gripă (H1N1) la o victimă a gripei din 1918. „Dar înainte de a putea fi sigur că în acest caz avem de a face cu dovada unei pandemii virale de gripă, trebuie să mai primim răspuns la o serie de alte întrebări importante”, spunea biologul şi virologul  canadian David Crowe, care a analizat respectiva lucrare a lui Taubenberger.

   Astfel, cercetătorii au recoltat material genetic din ţesutul pulmonar al unui soldat mort în 1918 de gripă (afecţiunile pulmonare au fost tipice pentri „gripa spaniolă”). „Dar este un salt deosebit de mare, dacă doar în urma analizei unui singur ţesut (caz) se ajunge la concluzia că în multe alte milioane de cazuri a existat exact acelaşi agent patogen” afirmă Crowe. „Astăzi nu putem şti dacă marea majoritate a celorlalţi bolnavi au decedat tot din aceaşi cauză. Iar virusurile, aşa cum le defini astăzi, nu erau la acea dată cunoscute medicilor şi savanţilor. Şi chiar dacă se pleacă de la ipoteza ca a existat un virus în plămânii soldaţilor, asta nu înseamnă încă şi certitudinea faptului că acest virus ucigaş a provocat într-adevăr decesul milioanelor de bolnavi”.

   Chiar şi Taubenberger et al. recunoaşte că soldatul respectiv, de la care provenea mostra de ţesut pulmonar, era un caz aparte. Şi anume, marea majoritate a celor care au murit de aşa-zisa gripă (ceea ce sugerează automat un virus) de fapt au murit ca urmare a inflamţiei plămânilor cauzată de bacterii (de exemplu tuberculoza). Speculaţia ar fi că aceste bacterii au câştigat „supremaţia” în plămâni şi au eliminat virusul. Dar există îndoieli serioase că o astfel de speculaţia are sens.

    Pe de altă parte analiza genetică făcută ţesutului respectiv se baza pe presupunerea că pentru toate formele de gripă sunt caracteristice anumite secvenţe genetice (secvenţă ARN). Mai exact, că în virusul de gripă se găsesc anumite proteine, a căror secvenţă ARN poate fi depistată cu ajutorul testului PCR. Aceste proteine ar fi din categoria hemaglutininelor (e unde vine şi H din H5N1 sai H1N1, unde H5 sau H1 stă pentru un anumit tip de hemaglutinin) şi cea a neuraminidazelor (de unde provine N din formula H..N...).

  Doar că în biochimie sub denumirea generică de hemaglutinine sunt cuprinse diferite  substanţe, nu numai proteine, pe care globulele roşii din sânge le coagulează (adună împreună). Asta înseamnă că se poate releva prezenţa unui virus prin aceea că în laborator sunt amestecate globule roşii cu materia din probe în care ar trebui să se afle presupusul virus. Se iau deci ţesuturi (plămân în cazul nostru) şi se pun în labirator împreună cu globule roşii. Dacă se observă formarea de coagulări, procedura aceasta susţine că astfel se poate considera că un hemaglutinin dintr-o grupă de virusuri a produs aceste coagulări. Din astfel de probe nu a fost NICIODATĂ obţinut un virus complect, izolat. Şi deci nici fotografiat sau văzut de cineva. Pe deasupra această metodă mai are un defect fundamental, şi anume acela că nu poate difereţia între un ARN provenind de la un virus şi un ARN propriu uman.

   „ De un ARN normal uman nu poate fi vorba, căci atunci toate probele ar ieşi pozitive” spune Crowe. „Totuşi este fără îndoială posibil ca ARN-urile adunate prin metoda PCR să nu provină de la o anumită tulpină virală, ci să fie produse chiar de organism, spre exemplu în legătură cu un anumit proces cauzat de o boală”. (Mai nou se cunosc peste 400 de microARN în corp care sunt proprii fiinţei umane, deci nu provin din afara corpului, iar cercetările în această direcţie continuă. Ce rol joacă, sau cum apar aceşti microARN, nu se poate încă spune cu certitudine, dar se pare că supoziţia lui Crowe, cea cu „anumite procese în timpul unei stări de boală”, este pertinentă, la care se mai pot adăuga intoxicaţiile, otrăvirile medicamentoase, mai ale cu imunosubpresoare, stress-ul, drogurile şi alcoolul, etc.). Iar în cazul enzimei neuraminidaze, despre care se presupune că este specifică unui virus gripal, în realitate este vorba de o substanţă proprie corpului uman care joacă un rol hotărâtor în metabolism. La acest aspect ar fi bine să se gândească serios cei care iau ca antidot contra gripei subpresori neuraminidazici, cum este Tamiflu.

   În consecinţă se poate spune că Taubenberger et al. nu au putut de fapt dovedi nimic cert, şi mai ales nu au putut dovedi că la soldatul respectiv a fost în joc un virus gripal care i-a răpus viaţa, nemai vorbind de celelalte milioane de cazuri de decese.

   Tot astfel stau lucrurile şi în celelalte două studii publicate în Octombrie 2005 în magazinele „Nature” şi „Science”, care, dacă ar fi să dăm crezare mass-mediei, constituiai nişte senzaţii mondiale: „Cercetărtorii americani au adus la viaţă un virus vechi” şi „ cercetătorii americani au reconstituit

într-un laborator al armatei americane celebrul virus al gripei spaniole”. Dar şi în aceste cazuri nu a fost vorba de un virus complect, cu întreaga substanţă genetică. De fapt s-au luat probe de ţesut pulmonar de la mai multe cadavre din acea vreme, printre altele şi de la o femeie eschimo, care a fost în 1918 îngropată în zona de îngeţ permanent din Alaska. După care s-a procedat exact ca în studiul descris mai sus, studiul din 1997. Deci şi în aceste cazuri nu a fost de facto nimic dovedit. ba mai mult, multe dintre aceste probe au dat la testarea PCR rezultat negativ. Totul era doar pură speculaţie.

Pandemia din 1918: răspândire misterioasă

    Conform concepţiei medicinei şcolastice, o epidemie începe într-un anumit loc şi se răspândeşte ulterior în anumite direcţii în funcţie de condiţiile de mediu de la faţa locului. Doar că în cazul gripei spaniole această schemă nu există.

    În anul 1918 au existat două valuri de îmbolnăviri, primul, mai uşor, în primăvară, iar cel de-al doilea, cel grav, în vara târzie şi toamna aceluiaşi an. Experţii nu sunt nici măcar de acord asupra locului de origine, din Europa către America sau invers.

   Conform unei surse, epidemia a început în Februarie 1918 în oraşul spaniol San Sebastian, în apropierea graniţei franceze de la coasta Atlanticului. O altă sursă dă ca dată de izbucnire aceaşi lună, dar locaţia este Nwe York City, aflat la mii de kilometrii depărtare de San Sebastian, pe celălalt mal al Atlanticului. Deoarece data de izbucnire este practic aceaşi, nu se poate acuza o transmitere a virusului printr-un vas de pasageri şi nici prin păsări migratoare.

   În Martie 1918 apar cazuri de îmbolnăvire în două lagăre (campusuri) ale armatei americane din Kansas, la sute de kilometrii depărtare de New York. În Aprilie apar primele cazuri în Paris, în Mai în Madrid, ca până la sfârşitul lui Mai epidemia sa atingă punctul culminant în Spania. În Iunie apar o mulţime de cazuiri în Germania epuizată de război, dar simultan şi în China, Japonia, Anglia şi Norvegia. La 1 Iulie a fost semnalat primul caz în Leipzig. Iar în cursul lunii Iulie în Germania s-au putut înregistra circa 500.000 de cazuri.

   Al doilea val a pornit de asemenea simultan în Boston, în India, sud-estul Asiei, Caraibe şi America Centrală şi de Sud. În Septembrie erau lovite mai multe lagăre ale armatei americane în vestul Statelor Unite şi în Massachusetts, Pennsylvania şi Philadelphia, în Octombrie vine rândul Braziliei iar în Noiembrie Alaska. Dar asta înseamnă că, având în vedere viteza de deplasare a vaselor din acea vreme (de avioane cred că nu este cazul să vorbim), a trenurilor sau a cârdurilor de păsări migratoare, răspândirea, conform teoriei epidemilogige, nu se poate justifica. Unul şi acelaşi virus să apară simultan în mai multe locuri din lume, aflate le foarte mari distanţe unele de altele pare practic la fel de probabil ca şase numere exacte la Loto.

Încercări de infectare nereuşite

    Pentru a putea ştii mai multe despre misterioasa epidemie, s-a făcut în Noiembrie 1918 o încercare de contaminare cu voluntari umani. Au fost aleşi 62 de marinari sănătoşi care fuseseră închişi ca urmare a refuzului de a efectua serviciul. Acestora li s-a promis graţierea în cazul în care se supun respectivului experiment. Dintre cei 62, 39 nu avuseseră niciodată gripă, şi de aceea se credea că ei sunt cei mai expuşi (sensibili) la o molipsire (infectare) cu gripă. Dar lucrurile au evoluat cu totul altfel, aşa cum ne povesteşte jurnalista pe probleme de ştiinţă Gina Kolata, în cartea ei „Influenza” (Gripa):

   „Medicii militari din cadrul marinei au recoltat secreţii din nasul şi esofagul bolnavilor aflaţi pe moarte şi au pulverizat este materiale în nasul şi esofagul unora dintre voluntar, iar altora în ochi. Într-un caz a fost zgâriat peretele nasal interior şi s-a aplicat material infectat în acel loc. În încercarea de a simula cât mai exact posibila transmitere a agentului patogen de la o persoană la alta, medicii au luat 10 voluntari şi i-au dus într-un lazaret unde se aflau soldaţi bolnavi. Voluntarilor li s-a cerut să se aplece peste bolnavi, să miroase respiraţia acestora şi să stea de vorbă timp de 5 minute cu aceştia. Bolnavii trebuiau să expire puternic, în timp ce voluntarii trebuiau să stea foarte aproape, pentru a primi aerul expirat direct în faţă. În încheierea „circului” bolnavii trebuiau să tuşească 5 minute puternic direct în feţele voluntarilor. Fiecare probant a îndeplinit toată această procedură cu câte un alt bolnav, iar bolnavii erau aleşi dintre cei la care boala se declanşase cu cel mult trei zile înainte.

   Drept urmare... nici unul ditre voluntari nu s-a infrectat şi nu a prezentat nici un fel de simptome de gripă! (Se ştie doar că băieţii din marina americană sunt cei mai „tari”.)

   Un experiment similar a avut loc în San Francisco, dar în nişte condiţii şi mai severe. Ca voluntari au fost aleşi acolo 50 de marinari încarceraţi. Stupoarea a fost totală, deoarece nici unul dintre voluntari nu s-a îmbolnăvit, deci implicit nu a fost infectat (cu inexistentul virus gripal, am spune noi acum). Ori ceea ce nu mai puteau pricepe medicii era, cum se transmitea oare agentul patogen, dacă după tot „circul” ăsta cu voluntari şi bolnavi, nici măcar o singură persoană nu se îmbolnăvise?

Pandemia 1918: supra-medicamentaţia şi campaniile de vaccinare în masă

   O privire atentă în cărţile de istorie şi în statistici ne arată că avem întotdeauna de a face cu o epidemie atunci când sistemul imunitar al oamenilor este slăbit, îndeobşte ca urmare a alimentaţiei insuficiente şi a apei potabile murdare. Exact ca şi în cazul pandemiei din 1918. De aceea, pe lângă un „virus” mai intervin o serie de factori care favorizează îmbolnăvirile:

- stressul psihic, cum este cel provocat de un război;

- exagerata folosire a preparatelor chimice care slăbesc simţitor sistemul imunitar (printre care analgezicele ca Aspirina sau Cloroformul, care era conţinut de medicamentele din acea vreme cu scop de conservare, dar care în ficat se transformă în Fosgen, o substanţă care în primul război mondial a fost folosită ca şi gaz de luptă; la sfârşitul sec.XIX producătorii de medicamente au început din ce în ce mai des să vândă medicamente care conţineau substanţe foarte toxice cum ar fi morfium, codeină, chinină şi stricnină; la acea vreme nu exista o legislaţie care să interzică folosirea anumitor substanţe în medicamente; firma germană Bayer vindea heroină în 1898 ca substitut pentru morfium (aparent fără pericolul de a crea dependenţă) şi chiar şi ca remediu contra tusei, sub diferite forme de administrare, de la sirop la supozitoare, pulbere sau tampoane îmbibate pentru tratarea afecţiunilor ginegologice;

- în cazul afecţiunilor căilor respiratorii se foloseau ca măsuri preventive, pentru badijonarea faringelui preparate antiseptice sau se făceau inhalaţii cu substanţe antibacteriene; multe dintre preparatele din acea vreme conţineau argint (metal greu) şi sunt de multă vreme interzise (Formalin/Formaldehyd de exemplu, care produce puternice iritaţii asupra pielii, ochilor şi căilor respiratorii şi care poate provoca daune rinichilor, ficatului şi plămânilor, iar pe deasupra este considerată şi cancerigenă);

- nu existau la acea vreme antibiotice, iar multe persoane este infectate bacterian sau fungic (penicilina a apărut pentru prima oară în 1928, şi abea în timpul celui de al doilea război mondial a fost folosită masiv în terapii);

- vaccinurile, care deseori conţineau metale grele toxiceşi erau preparate din mucozităţi filtrate grosier sau alte lichide preluate de la persoanele bolnave;

   Un simptom foarte des observat la bolnavii de gripă spaniolă este hemoragia internă a plămânilor (tipic pentru tuberculoză) – un fenomen care a fost deseori descris ca efect secundar al vaccinului contra variolei. Şi într-adevăr multe relatări contemporane gripei spaniole relatează faptul că vaccinările (până la 24 de vaccinuri diferite pro persoană) au jucat un rol decisiv în pandemie.

   Astfel relatează în USA Eleanora McBean, care a trăit în perioada gripei spaniole:

„Toţi medicii şi oamenii care au trăit în timpul pendemiei de gripă spaniolă, povestesc că aceasta a fost cea mai gravă boală pe care lumea a trăit-o. Persoane tinere, sănătoase, în toată puterea, mureau de la o zi la alta. Boala avea caracteristicile „morţii negre” (ciumă) plus caracterisiticile bolilor contra cărora fuseseră vaccinaţi oamenii imediat după primul război mondial, printre care tifos, difterie, pneumonie, variolă şi polio. Practic întregii populaţii îi fusese injectate seruri de vaccinuri toxice, şi prin aceasta duzine întregi de boli. Atunci când toate aceste boli au isbucnit, a fost o tragedie.    

   Această pandemie s-a întins pe durata a doi ani. Şi a fost întreţinută de medici, care o dată cu izbucnirea ei au administrat oamenilor o grămadă de noi medicamente otrăvitoare, prin care încercau să elimine simptomele. Din câte am putut afla, de gripă au fost loviţi numai cei care FUSESERĂ VACCINAŢI. Cei care au refuzat vaccinul, nu s-au îmbolnăvit de gripă. Familia mea a optat complect împotriva vaccinării, şi drept urmarea tot timpul am fost (în această perioadă) sănătoşi. Ştiam de la profesorii de „sănătate” Graham, Trail, Tilden şi alţii, că omul nu poate să-şi contamineze corpul cu otrăvuri, fără a atrage bolile.

   Atunci când gripa a atins punctul maxim de răspândire, toate magazinele au fost închise, şi de asemenea şcolile şi birourile şi chiar şi spitalele. Căci şi medicii şi asistentele medicale s-au lăsat vaccinaţi, şi ca urmare s-au îmbolnăvit şi ei. Pe străzi nu mai era nimeni. Oraşul părea locuit de fantome. Noi am fost singur familie (din oraşul nostru) care nu am avut nimic de suferit din caza gripei. Părinţii mei alergau de la o casă la alta, pentru a vedea cu ce pot ajuta, dar era practic imposibil să găseşti un medic.

   Astfel, dacă ar fi fost germenii, bacteriile, microbii, virusurile sau bacilii cei care provocau boala, atunci părinţii mei ar fi trebuit să se îmbolnăvească de o sută de ori, căci ei au petrecut multe ore din zi în încăperi unde erau oameni bolnavi, încercând să-i ajute. Totuşi ei nu s-au îmbolnăvit şi nici nu au adus agenţi patogeni acasă, care să ne îmbolnăvească pe noi.

   Nimeni din familia noastră nu a avut gripă, nici măcar nu a strănutat, şi era în plină iarnă, cu zăpadă destul de mare afară. Se spune că epidemia de gripă din 1918 a răpus în toată lumea peste 20 de milioane de oameni. În realitate aceştia au fost omorâţi de către medici, cu medicamentele şi metodele lor terapeutice primitive. Aceasta este o acuzaţie gravă, şi totuşi adevărată, aşa cum se poate vedea după succesele avute de medicii care nu au folosit medicamente, în comparaţie cu cele obţinute de medicii ortodocşi şcolastici.

   În timp ce în cabinetele medicale şi în spitale medicii alopaţi au reuşit să „elimine” 33% dintre pacienţi, spitale cum erau Battle-Creek, Kellog şi MacFadenns Health-Restorium, care nu foloseau medicamente, ci tratau cu apă, băi, post şi alte metode naturiste, rata de vindecare era de 100%. Unii doctori de acolo nu au pierdut în 8 ani nici măcar un singur pacient!

   Rata de îmbolnăvire printre soldaţii vaccinaţi a fost de 7 ori mai mare decât în rândul civililor nevaccinaţi.Iar bolnavii sufereau de bolile contra cărora fuseseră vaccinaţi. Un soldat, care se întorsese în 1912 din colonii, mi-a povestit că spitalele armatei ereau pline cu cazuri de poliomielită, şi se mira cum se poate ca atât de multe persoane adulte să sufere de o boală specifică pentru copii. Astăzi ştim că paraliziile sunt o urmare firească a otrăvirilor prin vaccinuri, după ce în 1918 fusese declanşată campania mondială de vaccinare”.

   Autoarea Anne Riley Hale aminteşte în cartea ei „Medical Voodoo” din anul 1935: „După cum ştie fiecare, omenirea nu mai văzuse o astfel de orgie de vaccinuri de toate soiurile, aşa cum medicii din camp-urile militare au celebrat pe bieţii soldaţi.”  Şi Hale la rândul ei remarcă faptul că „surprinzătoarea boală şi numărul mare de victime făcute de ea tocmai în rândul persoanelor tinere şi robuste (soldaţii)” nu putea avea de a face cu un agent patogen infecţios, cu un (spun unii astăzi) virus. Tocmai soldaţii bine antrenaţi, tineri, cu plămâni sănătoşi, mureau de tuberculoză! Cu sutele de mii!. Ceva nu este aici în regulă. Şi în general ceva nu este în regulă cu miliardele de dolari pe care le fac concernele farma, cu ajutorul medicilor, pe sănătatea noastră, injectându-ne tot felul de vaccinuri şi otrăvuri! (N.tr.: Despre vaccinuri vezi rubrica special dedicată acestei excrocherii moderne).

   În acest context este de remarcat şi un reportaj din Idaho Observer (Iulie 2003), în care se relatează despre încercările cu un vaccin contemporan efectuate de un oarecare Dr. Rosenow, publicat în „Mayo Collected Papers”, publicaţie a celebrei clinici Mayo. Ca urmare a încercărilor cu respectivul vaccin animalele pe care acesta a fost experimentat (cobai, hamsteri) au suferit daune majore ale aparatului respirator (plămânii), care se manifestau cu simptomele tipice tuberculozei, precum şi alte simptome tipice „gripei spaniole”.

Marea „tăcere” a medicilor de după catastrofa gripei spaniole

   Având în vedere amploarea, răspândirea şi numărul uriaş de victime făcut de gripa spaniolă, specialiştii în istoria medicinei sunt astăzi extrem de surprinşi de numărul foarte mic, aproape inexistent, al mărturiilor medicilor din acea vreme asupra epidemiei. O totală tăcere. Omerta? Aşa cum Kolata scrie în cartea ei, Victor Vaughan, la vremea respectivă şeful medicilor din armata americană, ar fi trebuie să-şi amintească foarte bine toată această traumă, dar în memoriile sale (464 de pagini) care au apărut în 1926, deci la relativ scurt timp după gripa spaniolă, mega-catastrofei nu i se acordă decât un singur paragraf. Iar ca Vaughan, la fel şi ceilalţi medici militare din acele vremuri, care se arată extrem de reţinuţi în această privinţă. Secret militar? Conştiinţă încărcată? Frică de consecinţe?

   Pandemia, una dintre cele mai mari din istoria omenirii (dacă nu cumva chiar cea mai mare), pare a fi „pur şi simplu ştearsă din ziare, reviste, cărţi şi din istoria colectivă a societăţii”, cum remarcă Kolata. (Gina Kolata „Influenza – vânătoarea virusului”). Ceea ce din punct de vedere psihologic poate fi explicat în sens dublu. Epidemia a constituit pentru corpul medical o „înfrângere personală”, o umilire, căci în ciuda faptului că aveau la dispoziţie toate resursele financiare şi tehnice, nu au fost în stare să oprească dezastrul. Este clar şi logic că medicina şcolastică consacrată nu are nici poftă şi nici vreun motiv să se reântoarcă în acele timpuri, măcar cu amintirea.

    Pe de altă parte în mod sigur unii medici şi/sau cercetători şi-au dat seama de faptul că pandemia era de fapt consecinţa (cel puţin în parte) masivelor vaccinări intreprinse în acea perioadă. Dar cine scrie cu plăcere despre moartea a milioane de oameni provocată (printre alţii) şi de el însuşi (chiar dacă fără intenţia de a face rău), ca participant la vaccinare, ca persoană incapabilă, care nu şi-a dat seama, în ciuda calificării ca medic, de adevăratele cauze ale morţii atâtor milioane de oameni. Şi nu în ultimul rând, totuşi, vaccinurile se pot vinde atât de bine, este o afacere aşa de bănoasă.

   Bagi frica în oameni şi pe urmă le vinzi vaccinuri, le iei banii după care îi reduci la tăcere.


Vaccinul antigripal: foloseşte la ceva?

„Medicii prescriu medicamente despre care ştiu puţine lucruri, pentru a vindeca boli despre care ştiu şi mai puţine lucruri, unor oameni despre care nu ştiu absolut nimic.”

                                                                                                                    Voltaire

   Louis Pasteur şi Robert Koch ne-au injectat o imagine monocauzală a bolilor, care este fascinant de comodă, deoarece mută vina îmbolnăvirii de la noi şi felul nostru de viaţă, la microbi, şi sugerează că este sufucient ca cercetarea farmacologică să aibe destule fonduri, ca imediat să apară protecţie şi antidot contra bolilor, printre care se numără desigur şi gripa. Dar „pilula-minune” lipsită de efecte secundare şi care să ne vindece de gripă nu există încă (şi nici nu cred că va exista vreodată atâta timp cât concepţia actuală asupra bolii nu se va schimba).

   Medicina alopată susţine, desigur, că medicamentele şi vaccinurile contra gripei au făcut minuni. Dar studierea istoriei şi statisticilor ne arată că aşa-zisele epidemii apar doar atunci când sistemul imunitar al oamenilor este slăbit ca urmare a factorilor de mediu externi (iar un virus nu poate fi considerat aşa ceva). Apă infectată şi murdară, alimentaţie insufucientă, deci foametea, condiţii igienice precare, otrăvurile chimice, aditivii şi conservanţii alimentari, pesticidele, medicamentele şi vaccinurile.

   Dacă cercetăm sursele statistice observăm ceva foarte interesant: bolile contagioase au început să bată în retragere cu mult înainte de apariţia vaccinurilor, dar nu înainte ca în societăţile dezvoltate să apară condiţii de trai îmbunătăţite, care includeau apă curată, canalizare şi condiţii igienico-sanitare moderne, suficientă hrană pentru locuitorii unor astfel de ţări.

   Marea majoritate a oamenilor consideră vaccinurile ca un lucru folositor. Iar cei care privesc vaccinurile cu scepticism, consideră totuşi că acestea conţin relativ puţine substanţe toxice. Dar la urma urmei, nimeni nu ştie ce anume este într-un vaccin (în afară de firma producătoare, dar care, ca urmare a legii concurenţei, nu este obligată să dezvăluie formula complectă a acestuia!). „Şi complect nepericuloase nu sunt vaccinurile nici astăzi” remarcă Angelika Kögel-Schauz, expertă în vaccinuri.    

   Astfel studiile arată că vaccinurile pot provoca cazuri grave de Sindrom-Guillain-Barre, o afecţiune care provoacă daune sistemului nervos, asemănătoare poliomielitei. În multe vaccinuri se găseşte, ca şi în trecut, conservantul Thiomersal, care constă în procent de 50% din mercur. Thiomersal este bănuit de foarte mulţi experţi a sta la originea cazurilor de autism, aşa cum arată şi un cuprinzător raport din 2003. Tema aceasta a fost chiar în 2005 intens discutată în USA, în publicaţii şi posturi mass-media foarte cunoscute, după ce în prealabil jurnalistul David Kirby a adunat pe această temă o serie de date şi dovezi prezentate în cartea  pe care a publicat-o (Mercurul în vaccinuri şi epidemia de autism). De aemenea există motive întemeiate să luăm în considerare şi o serie de alţi factori, cum ar fi pesticidele, sau otrăvurile organice (ca de ex. PCB).

   Interesant în legătură cu tabelul de mai jos este faptul că în unele cazuri datele statistice sunt luate din ani foarte „îndepărtaţi de faţă de anul introducerii vaccinului respectiv, ceea ce deformează percepţia asupra agresivităţii şi răspândirii bolii. Mult mai corect a fi fost să se apeleze la o statistică din anii imediat premergători introducerii vaccinului. Acest tabel nu face parte din carte Domnului Doctor Köhnlein, ci este luat dintr-o publicaţie alopată, care încearcă astfel să ne convingă de beneficiile aduse de către vaccinări omenirii. Doar că metoda nu este tocmai corectă, cum spuneam.

 

Comparaţie între numărul anual de îmbolnăviri în SUA, înainte şi după introducerea programelor de vaccinare (Sursa: The Scientist)

Boala

 Înainte de
introducerea
vaccinării
(anul) 

După
introducerea
vaccinării
(anul) 

Difterie   

175.885   
(1922)

1
(1998)

Haemophilus Influenzae tip B     

20.000   
(1982)

54
(1998)

Tuse convulsivă   

147.271
(1925)

6.279
(1998)

Rujeolă   

503.282
(1962)

89
(1998)

Oreion   

152.209
(1968)

606
(1998)

Variolă   

48.164
(1904)

0
(1998)

Rubeolă   

47.745
(1968)

345
(1998)

 


Imunitatea mortală  -  de Robert F. Kennedy Jr. 

Articol apărut în magazinul Rolling-Stone

Robert Francis Kennedy Jr. (născut pe 17 Ianuaria 1954) denumit şi Bobby Junior este  avocat, activist pentru mediul înconjurător şi autor. Este al treile copil al lui Robert F. Kennedy, fratele preşedintelui Kennedy, ambii asasinaţi în anii 60.

   În momentul în care un studiu a sugerat că mercurul conţinut în vaccinuri este foarte probabil vinovat de miile de cazuri de autism în USA, guvernul a făcut tot posibilul pentru a ascunde datele reale, şi a împiedica astfel ca mii de părinţi să se adreseze în justiţie cu plângeri şi cereri de despăgubiri la adresa concernelor farmaceutice, dar şi a autorităţii pentru sănătate a guvenului american.

   În Iunie 2000 un grup format din cercetători marcanţi ai guvernului şi funcţionari înalţi din sistemul de sănătate american s-au întâlnit în mare secret într-un loc izolat, Simpsonwood Conference Center din Norcross, într-o pădure din apropierea râului Chattahoochee, în statul Georgia. Întâlnirea a fost iniţiată şi organizată de autoritatea epidemiologică americană CDC, care desigur că nu şi-a dat nicidecum osteneala de a face cunoscută această întâlnire secretă şi publicului larg.

   Au fost trimise în schimb invitaţii particulare unui număr de 52 de persoane. Printre acestea se numărau funcţionari de rang înalt ai CDC şi ai autorităţii americane de omologare şi aprobare a medicamentelor FDA (Food and Drug Administration), specialişti în vaccinuri ai OMS (Organizaţia Monială a Sănătăţii) din Geneva precum şi reprezentanţi ai celor mai importante concerne farmaceutice, cum ar fi GlaxoSmithKline, Merck, Wyeth şi Aventis Pasteur. Organizatorii de la CDC au subliniat în mod expres că tot ce se va discuta acolo trebuie neapărat să rămână secret şi strict confidenţial. Nu s-au făcut nici un fel de fotocopii, nimeni nu a părăsit locul conferinţei cu nici o hârtie sau notiţă.

   Funcţionarii de stat şi reprezentanţii concernelor au fost convocaţi pentru a discuta rezultatele îngrijorătoare ale unui nou studiu care a avut ca scop gradul de siguranţă al vaccinurilor folosite pe scară de masă pentru vacinarea copiilor (inclusiv a sugarilor). Conform celor comunicate participanţilor de către Tom Verstraeten, epidemiolog la CDC, care analizase o bază de date cu relatări medicale asupra a peste 100.000 de copii, devenise evident că conservantul pe bază de mercur conţinut de marea majoritate a vaccinurilor – Thiomesal – era cauza creşterii dramatice a cazurilor de autism şi a altor nenumărate disfuncţii neurologice în rândul copiilor .

   „Ceea ce am văzut şi constatat m-a lăsat năuc” relata Verstraeten celor convocaţi în sala de conferinţă. În acest context expertul a adus în discuţie şi o serie de alte studii mai vechi care sugerau aceleaşi concluzii. Disfuncţii neurologice cum ar fi autismul, deficienţele de vorbire, hiperactivitatea, sindroul atenţiei deficitare, erau puse pe seama respectivei substanţe. După 1991, an în care CDC şi FDA au recomandat efectuarea suplimentară a trei vaccinuri copiilor mici (într-unul din cazuri, vaccinul trebuia administrat doar la câteva ore de la naşterea copilului!), numărul cazurilor de autism a explodat pur şi simplu crescând de 15 ori în comparaţie cu anii anteriori lui 1991. De la un caz din 2500 de copii se ajunsese la un caz din 166 de copii! (Cum aţi numi Dumneavoastră acest lucru? Crimă?).

    Aceste realităţi sunt chiar şi pentru cercetători şi medici, care au de a face în permanenţă cu tema bolii şi a morţii, înfricoşătoare. „Te poţi juca cu chestiile astea cum vrei” povestea Bill Weil, consilier al Organizaţiei pentru copii ”America Academy of Pediatrcs”, căci datele prezentate „sunt statistic relevante.”  Richard Johnson, imunolog şi medic pediatru la University of Colorado, al cărui nepot se născuse chiar în acea zi, era şi mai neliniştit: „ Vă rog să-mi scuzaţi comentariul personal, dar nu vreau ca nepotul meu să primească vaccin cu Thiomersal, până nu ştim cu exactitate, despre ce este vorba aici.”

   Dar în loc să se ia măsuri urgente, să se facă cunoscut public pericolul vaccinurilor cu Thiomersal şi să fie interzise aceste vaccinuri, cei adunaţi acolo şi-au petrecut următoarele două zile discutând despre felul în care materialele, rezultatele studiilor, să poată fi mai bine „camuflate”. Desigur că încasările firmelor producătoare ar fi avut substanţial de suferit. Dar atunci când o firmă producătoare de autoturisme produce o maşină cu defect la frâne, nu este oare aceasta retrasă din circulaţie, şi maşinile vândute nu sunt chemate pentru reparaţii gratuite? Ba da, dar ce să mai repari la copii îmbolnăviţi (citeşte otrăviţi, termenul este mai corect). Ori, pe lângă pierderile în vânzări, companiile farma s-ar fi confruntat şi cu grămezi de procese pentru prejudicii aduse sănătăţii copiilor, şi deci ar fi trebuit să plătească despăgubiri. Care sunt destul de mari în USA în astfel de cazuri!

   „De pe acestă poziţie, în care ne putem confrunta cu procese, ne aflăm într-o situaţie destul de proastă” spunea Robert Brent, pediatru la Alfred I. duPont Hospital for Children din Delaware. În timp ce Bob Chen, şeful serviciului de siguranţă a vaccinurilor de la CDC se arăta uşurat: „Dacă te gândeşti, cât de sensibile sunt aceste informaţii, este bine că am reuşit să împiedicăm ca aceste informaţii să ajungă în mâna unor persoane lipsite de răspundere”. (Adică tipul crede că el este „responsabil”? Păi asta este în acest caz crimă CU PREMEDITARE, dacă el afirmă că e responsabil!). Iar John Clements, expert în vaccinuri de la OMS, considera că studiul respectiv „nici nu ar fi trebuit să fie făcut”. De asemenea avertiza că cercetările ar putea ajunge pe mâini străine, ceea ce ar fi foarte periculos (pentru ei, „responsabilii”, dar o binefacere pentru viitorii copii).

   Într-adevăr, guvernul a dovedit deja de multe ori că se pricepe foarte bine să „limiteze pagubele”, în schimb nu se pricepe mai de loc să protejeze sănătatea copiilor. Şi astfel CDC a plătit „Institute of Medicine” pentru a face un nou studiu în care vesta gri-murdară a Thiomersal să fie spălată de un alb strălucitor. Cercetătorilor le-a fost „trasată sarcina” de a şterge orice legătură dintre autism şi substanţele chimice. Concluziile studiului lui Verstraeten au fost blocate, iar alţi savanţi au afirmat că datele originale ale lui Verstraeten s-au pierdut şi nu mai pot fi reconstituite. Iar banca de date cu informaţiile despre vaccinuri a fost trecută în propietat privată, şi astfel cercetătorii independenţi nu mai aveau acces la ea. În momentul când Verstraeten a publicat totuşi studiul său, în 2003, el lucra deja la GaxoSmithKline, iar legătura dintre Thiomersal şi autism a fost îndepărtată din textul studiului.

   Producătorii de vaccinuri începuseră deja să îndepărteze Thiomersalul din vaccinuri, dar vaccinurile deja produse (cu Thiomersal) au fost vândute prin alte „părţi” (ţările subdezvoltate) cu sprijinul CDC şi FDA. De ce or fi murind atâţia copii în Africa? Cine ştie?

    Concernele farma au primit pe deasupra şi ajutor de la influenţii avocaţi şi politicieni din Washington. Liderul majorităţii din Senat, Bill Frist, care primise deja 873.000 de dolari ca speze de la concernele farma, a făcut tot posibilul ca producătorii de vaccinuri să fie absilviţi de răspundere în cadul celor 4.200 de plângeri depuse de părinţii copiilor îmbolnăviţi. În cinci cazuri separate Frist a încercat să blocheze şi să excludă toate documentele guvernamentale referitoare la vaccinuri, inclusiv protocoalele conferinţei de la Simpsonwood, şi astfel să protejeze compania farma Eli Lilly, cea care crease Thiomersalul. În 2002, la doar o zi după ce Bill Frist a introdus în ascuns o clauză suplimentară – aşa-zisa „Eli Lilly Protection Act” – într-un proiect de lege, concernul respectiv a virat 10.000 de dolari pentru campania lui Frist (donaţie) şi a achiziţionat 5.000 de exemplare din cartea lui Frist despre bioterorism. Congresul însă a respins clauza lui Frist în 2003 – dar la începutul lui 2005 Frist a introdus o nouă clauză într-un proiect de lege antiteroristă, conform căreia, copii care sufereau afecţiuni ale creerului ca urmare a unui vaccin, nu mai puteau cere despăgubiri. „Astfel de plângeri pot avea repercursiuni foarte complexe asupa concernelor farmaceutice”spunea Dean Rosen, politician specializat pe probleme de sănătate şi consilier al lui Frist. „De exepmlu se poate ajunge acolo, ca firmele să trebuiască să renunţe la activitatea lor. Aceasta ar afecta capacitatea noastră de a ne proteja de atacuri teroriste”. Vedeţi acum, printre altele, la ce a folosit dărâmarea Twin Tower de către „arabii” americani (vezi şi filmul „Zeitgeist” în Internet – Google Video sau YouTube).

    Mulţi sunt şocaţi de strădaniile guvernului de a ascunde pericolul reprezentat de Thiomersal. Dan Burton, un republican din Indiana, conduce o comisie de anchet asupra Thiomersal deja de trei ani, după ce nepoţelului său i-a fost pus diagnosticul „autism”. „Thiomersal, folosit ca substanţă pentru conservare în vaccinuri are legătură directă cu epidemia de autism” se poate citi în concluziile raportului întocmit de această comisie (House Government Reform Committee). „După toate probabilităţile epidemia ar fi putut fi preîntâmpinată, sau în orice caz diminuată ca efecte, dacă FDA nu ar fi „dormit”. Încă nu există destule date pentru ca Thiomersal – un cunoscut gaz otrăvitor pentru sistemul nervos – să fie certificat ca fiind nepericulos”. FDA precum şi alte organizaţii responsabile pentru sănătatea publică nu au luat măsurile necesare, aşa cum remarcă sus-amintitul comitet, şi aceasta deoarece „în aceste instituţii se acţionează contrar legilor doar pentru a se proteja pe ele însele” şi pentru că „într-o manieră incorectă se ţine o mână protectoare deasupra concernelor farma”.

   Abea atunci când am putut citi protocolul Simpsonwood, după ce am consultat o serie de lucrări ale unor recunoscuţi savanţi şi după ce am discutat cu mai mulţi specialişti de marcă în domeniul mercurului, am fost eu însumi convins că într-adevăr există o legătură între Thiomersal şi epidemia de boli neurologice în rândul copiilor. Cinci dintre copii mei sunt membrii ai Generaţiei-Thiomersal, adică a celor născuţi între 1989 şi 2003. „Şcolile primare sunt pline de copii la care se pot observa daune ale sistemului imunitar sau ale celui nervos” povesteşte Patti White, o asistentă medicală de şcoală, în faţa House Government Reform Committee. „Vaccinurile, aşa se sugerează, ne fac sănătoşi, totuşi, în cei 25 de ani de când sunt asistentă medicală în şcoli, nu am văzut niciodată atâţia copii bolnavi. Ceva foarte, foarte greşit se întâmplă cu copii noştri”. Mai mult de 500.000 de copii suferă de autism, iar pediatrii diagnozează 40.000 de noi cazuri în fiecare an. Boala nu era cunoscută până în 1943, când a fost găsită la 11 copii, care se născuseră la câteva luni după ce, în 1931, Thiomersalul a fost pentru prima oară folosit în vaccinurile pentru copii.

   Unii sceptici se îndoiesc că această creştere a numărului de cazuri de autism este cauzată de vaccinurile care conţin Thiomersal. Ei argumentează că această creştere se datorează metodelor de diagnostic evoluate (între timp). Dar această teorie este în cel mai bun caz îndoielnică, dacă ne gândim că marea majoritate a cazurilor de autism au apărut practic în cadrul unei singure generaţii de copii. „Dacă epidemia este într-adevăr doar un artefact al unei diagnoze proaste” ironizează Boys Haley, unul dintre cei mai buni experţi în problemele legate de toxicitatea mercurului, „unde sunt autiştii din anii 20 (ai sec.XX)”. Alţi savanţi atrag atenţia asupra faptului că americanii s-au „încărcat” cu o doză mare de mercur, mai mult ca oricând înainte, din diferite surse care merg de la consumarea peştelui contaminat până la amalgamul din plombele dentare. Ei sunt de părere că Thiomersalul din vaccinuri este doar o parte dintro problemă mult mai mare. Desigur că acest aspect trebuieşte să primească o atenţie deosebită, dar se uită că în vaccinuri avem o cantitate de mercur care pune în umbră celelalte surse. Iar bebeluşii nu cred că au plombe cu amargam, sau că mănâncă atât de mult peşte la 2-3 luni de la naştere.

   Deosebit de curios este şi faptul că atât de mult timp cercetătorii au ignorat sau ascuns pur şi simplu pericolele prezentate de Thiomersal. Acest consevant este folosit în vaccinuri cu scopul de a inhiba creşterea (dezvoltarea) fungiilor sau bacteriilor conţinute în vaccin, dar conţine o substanţă,

Ethylmercur, care are acţiune dăunătoare asupra sistemului nervos. Camioane întregi de studii au certificat faptul că mercurul are tendinţa de a se acumula (depune) în creerul primatelor şi al altor animale, după ce acestea au fost vaccinate, iar creerul copiilor nou-născuţi sau de vârsăt fragedă este extrem de sensibil. În 1977 cercetătorii ruşi au constatat că adulţii care au fost intoxicaţi cu o cantitate de Ethylmercur mai mică decât cea administrată copiilor americani prin vaccinuri, suferă daune ale creerului chiar şi după ani de zile. Uniunea Sovietică a interzis încă din anii 80 folosirea Thiomersalului în vaccinuri, iar Austria, Japonia, Marea Britanie şi ţările scandinave au urmat exemplul.

   „Nu se poate nici măcar construi un studiu în care Thiomersalul să fie certificat ca sigur” spune Haley, care conduce departamentul de chimie de la University of Kentucky. „Această substanţă este pur şi simplu prea otrăvitoare. Imediat ce Thiomersal este injectat într-un animal, creerul acestuia se îmbolnăveşte. Din moment ce acest lucru este ştiut, este absolut uimitor ca cineva să injecteze Thiomersal unui copil fără ca acesta să se îmbolnăvească”.

    Documente interne aduc la lumină faptul că Eli Lilly, concernul care a creat Thiomersalul, ştia de la bun început că acest produs poate cauza daune şi poate provoca chiar şi decesul, atât la animale cât şi la om. În 1930 firma a testat Thiomersalul, injectându-l la 22 de pacienţi care sufereau de meningită. Toţi pacienţii au murit în interval de câteva săptămâni, ceea ce nu a impiedicat firma să raporteze studii prin care Thiomersalul se dovedea a fi sigur. În 1935 cercetătorii de la Pittman-Moore, un alt producător de vaccinuri, i-au avertizat pe cei de la Eli Lilly că după părerea lor, faptul că Thiomersalul ar fi sigur, nu coincide cu rezultatele cercetărilor efectuate la Pittman-Moore. Jumătate din câinii injectaţi cu Thiomersal s-au îmbolnăvit. Toate acestea i-au determinat pe o serie de savanţi dintre cei mai importanţi să considere substanţa ca nefiind sigură pentru câini”. Dar cei de la Eli Lilly şi-au zis probabil că oamenii nu-s câini, aşa că......

   În deceniul care a urmat s-au adunat o grămadă de dovezi contra Thiomersal. În 1967 un jurnal de specialitate „Applied Microbiology”, a publicat un studiu în care se arăta că şoarecii de laborator mureau când li se injectau vaccinuri care conţineau Thiomersal. Patru ani mai târziu anumite experimente efectuate tot la Eli Lilly cu Thiomersal au constatat că acesta este dăunător ţesutului celular, şi anume în concentraţii de o parte la un milion (un ppm), deci de o sută de ori mai mică decât concentraţia folosită în vaccinuri. Dar concernul farma a considerat pe mai departe substanţa ca nefiind otrăvitoare, şi în consecinţă a introdus-o în folosire şi ca dezinfectant. În 1977 decedează 10 nou-născuţi într-un spital din Toronto, după ce ombilicul le-a fost dezinfectat cu un antiseptic care conţinea Thiomersal!

   În 1982 FDA în sfârşit propune ca produsele care conţineau Thiomersal să nu poată fi cumpărate decât cu reţetă. Iar în 1991 aceaşi autoritate interzice folosirea Thiomersalului în vaccinurile pentru animale! Dar în mod tragic (sau poate în mod...Qui bono?) în acelaşi an CDC recomandă ca pentru copii să se folosească o serie întreagă de vaccinuri care conţineau Thiomersal. (După motto-ul : Ce nu-i bun pentru animale, e bun pentru copii). Nou-născuţii trebuiau vaccinaţi contra hepatitei B, la doar câteva ore după naştere; iar sugarii în vârstă de 2 luni trebuiau imunizaţi contra gripei Haemophilus B precum şi contra difetriei-tetanus-pertussi (trivaccin).

   Firmele farmaceutice ştiau că vaccinurile reprezentau un pericol. În acelaşi an în care CDC aproba noile vaccinuri, Maurice Hilleman, unui din „naşii” vaccinurilor Merck, îi avertiza pe producători că sugarii în vârstă de 6 luni, cărora li se administrează vaccinuri, vor fi puşi în mare pericol datorită daunelor provocate de mercur. Dar atât pentru Merck cât şi pentru celelalte concerne exista o mare problemă: banii. Nu că ar fi fost cumva strâmtoraţi. Ci doar faptul că Thiomersalul permitea o mai uşoară îmbuteliere în fiole. Adică, costurile de producţie erau mai scăzute şi drept urmare beneficiul mai mare. Iar îmbutelierea în fiole mari (dar care presupunea prezenţa unui conservant) era de două ori mai ieftină decât cea în fiole mici (single-one vials). Acest motiv „foarte important” a determinat pe Merck să ignore avertismentele, în timp ce funcţionarii guvernamentali au pledat şi aprobat mai departe vaccinurile cu Thiomersal pentru copii. Înainte de 1989 copii preşcolari americani primeau doar 3 vaccinuri, contra polio, contra difeterie-tetanus-pertussis şi contra rujeola-oreion-rubeolă. Zece ani mai târziu aceaşi categorie de copii (de vârsă preşcolară) primea 22 de vaccinuri!  

   În timp ce creştea numărul de vaccinuri, exploda numărul de cazuri de autism. În anii 90, 40 de milioane de copii au fost vaccinaţi cu vaccinuri care conţineau Thiomersal, deci au fost otrăviţi cu o cantitate „enormă” de mercur, şi asta exact în perioada de viaţă care este hotărâtoare pentru formarea şi dezvoltarea creerului. La vârsta de 10 luni, atunci când creerul copilului se află într-o fază de dezvoltare hotărâtoare, copilul primeşte conform rutinei trei vaccinuri, ceea ce însumează 62,5 micrograme Ethylmercur, deci o cantitate de 99 de ori mai mare faţă de cea care au stabilit-o autorităţile pentru mediul înconjurător americane ( Environmental Protection Agency, EPA) ca limită superioară pentru consumul zilnic pentru acest metal greu care afectează nervii. Altfel spus, de 99 de ori mai mult decît limita admisă legal. Limită stabilită tot de o autoritate a guvernului american! Nu este aceasta o încălcare a legislaţiei? Astfel de lucruri nu se pedepsesc penal? Desigur că da! Şi totuşi....

   Deşi industria farmaceutică a susţinut mereu că Thiomersalul deabia dacă poate prezenta vreun pericol pentru sănătatea copiilor, pentru că, susţin ele, substanţa este rapid eliminată din corp, o întreagă serie de studii – printre care unul din Aprilie 2005 publicat de autoritatea americană pentru sănătat NIH – avertizează că Ethylmercurul este chiar mai toxic pentru creer şi rămâne mai mult timp acolo decât methylmercurul. Doar că mulţi dintre cei care se află în comisiile CDC răspunzătoare pentru indroducerea şi susţinerea vaccinurilor au legături foarte strânse cu industria farmaceutică. Sam Katz, şeful comisiei, era consilier plătit de cele mai mari concerne farma producătoare de vaccinuri şi aparţinea echipei care a creat pentru firma Merck un vaccin contra rujeolei, patentat în 1963. Neal Halsey, un alt membru al aceluiaşi comitet de la CDC, a lucrat ca cercetător în domeniul dezvoltării vaccinurilor şi a primit onorarii de la Abbott Laboaratories pentru munca sa la dezvoltarea vaccinului Hepatitei B.

   În realitate, astfel de conflicte de interese sunt peste tot de găsit în cercul cercetătorilor care lucrează în domeniul vaccinurilor. Republicanul Burton spunea că „CDC a permis cercetătorilor care se aflau în situaţii de conflict de interese eclatante, să pătrundă în comisii şi comitete care trebuiau să aprobe omologarea vaccinurilor, să lucreze la crearea unui vaccin şi să fie în acelaşi timp consilier pentru CDC în privinţa aprobării aceluiaşi vaccin.”  Vă puteţi închipui un conflict de interese mai clar? Eu fac vaccinul, eu îl susţin la CDC, eu îl aprob pentru scoaterea şi folosirea pe piaţa americană, eu câştig bani (şi de la CDC pentru consiliere, şi de la concernul farma pentru munca de creare a vaccinului). Iar copii voştii sunt îmbolnăviţi! Da, dar gratuit. Nu vă costă nimic otrava (pardon, vaccinul).

   Paul Offit, unul dintre cei mai rutinaţi experţi şi consilier la CDC mi-a confirmat că „face bani” atunci când îşi dă votul pentru aprobarea de introducere pe piaţă a unui produs (medicament) al unei firme farmaceutice. Dar argumentul meu cum că decizia lui este influenţată de interesul financiar, deci se află într-un conflict de interese, nu l-a deranjat.  „Pentru minea aceasta nu reprezintă un conflict de interese” insista Offit. „Atunci când mă aşez la masa de lucru, singura mea motivaţie este să dau acea recomandare care să aducă copiilor acestei ţări bunăstarea. Este jignitor să spui că medicii şi autorităţile pentru sănătate sunt în mâna industriei farmaceutice, şi de aceea iau decizii care nu sunt în favoarea copiilor. Nu aşa merg lucrurile la noi.” 

    Serios, Dumnule Offit? Dar cum merg? Nu cumva după regula lui ... Qui bono? Individul ăsta trebuie să fie nebun să-şi închipuie că o astfel de gogoaşă i-o înghite cineva. Şi Offit nu este singurul consilier sau cercetător care susţine o astfel de „elucubraţie”. Foarte mulţi se consideră apărătorii şi păstrătorii sănătăţii copiilor noştri. Hazliu, dacă nu ar fi tragic. Indivizii ăştia chiar sunt mândrii de colaborarea lor „fructuoasă” cu industria farmaceutică şi consideră că au conştiinţa curată şi sunt imuni în faţa tentaţiei de profit personal. Şi mai consideră că sunt „asaltaţi” de activişti care prin campaniile lor anti-vaccin nu fac decât să dăuneze sănătăţii copiilor. „Ştiinţa” zice Offit „ trebuieşte lăsată în seama oamenilor de ştiinţă”.

   Săraca Americă, este bolnavă de prea multă ştiinţă.

   Unii funcţionari guvernamentali se arată totuşi îngrijoraţi de evidentele conflicte de interese. Angajatul FDA  Paul Patriarca de exemplu critica în 1999 responsabilii de la CDC pentru faptul că nu au reuşit să verifice şi să recunoască din timp pericolele pe care vaccinurile le reprezintă pentru copii. „Nu sunt sigur că va fi uşor să eliminăm opinia că FDA, CDC şi politicienii responsabili cu politica vaccinurilor au „dormit” şi nu şi-au făcur corect datoria în privinţa Thiomersalului” declara Patriarca. Strînsa relaţie dintre industria farmaceutică şi funcţionarii guvernamentali face ca, aşa cum spunea şi Patriarca, „să fie necesară punerea foarte serios a întrebării: Cum a fost „comandată” independenţa comisiilor de consiliere în cazul complexului de teme Thiomersal”.

    De altminteri, CDC a cerut ca „Institute of Medicine” (IOM), o organizaţie de consiliere a „National Academy of Science” (cel mai înalt gremuim ştiinţific al USA) să efectueze un studiu care să clarifice legăturile dintre Thiomersal şi daunele provocate creerului copiilor. CDC dorea ca noi „să dovedim faptul că Thiomersal nu este periculos” povesteşte Marie McCormick, membră în „Immunization Safety Review Committee” de la IOM, colegilor ei cercetători în Ianuarie 2001, în momentul în care echipa de consilieri s-a întrunit pentru prima oară. Conform unui protocol al şedinţei, spune Kathleen Stratton, o cunoscută colaboratoare a acestui comitet, se trasa dinainte ce anume avea de constatat IOM, anume că dovezile „nu sunt adecvate pentru a stabili dacă există sau nu o legătură între Thiomersal şi autism”. Acesta era, spune ea, „rezultatul pe care îl dorea Walt”, prin aceasta referindu-se la Walter Orenstein, directorul  „National Immunization Program”  (Programul naţional de vaccinare) de la CDC.

   În Mai 2004 IOM a făcut public raportul. Concluzia finală? Nu se pot dovedi legături între autism şi vaccinurile care conţin Thiomersal! (Doar nu v-aţi închipuit altceva!). În loc să fie analizate tonele de studii care dovedeau toxicitatea Thiomersalului, IOM s-a referit (a luat în considerare) doar studiile epidemiologice defectuoase, făcute în Europa, unde copiilor şi se administrau vaccinuri care conţineau o cantitate de Thiomersal cu mult mai mică decât cantitatea conţinută în vaccinurile americane. Printre altere în raport se citează „o nouă variantă” (periată) a raportului Verstraeten, (publicat în jurnalul „Pediatrics”) care fusese special „preparată” pentru a diminua pe cât posibil legătura dintre Thiomersal şi autism. În noul studiu se vorbea despre copii care erau de fapt mult prea mici pentru a se putea diagnoza autism la ei; în acelaşi timp erau lăsaţi „deoparte” copii care prezentau simptome de autism. Astfel IOM a declarat cazul închis – ceea ce pentru o instituţie de ştiinţă este o poziţie cel puţin suspectă (că doar nu ne aflăm la Curtea de Casaţie)  - recomandând, pentru viitor, a nu se mai face astfel de studii.

   Raportul poate că a mulţumit pe cei de la CDC, dar pe nimeni altcineva în afara lor. David Weldon, republican şi medic în Florida, precum şi membru în „House Government Reform Committee”, a atacat concluziile IOM. El susţinea că acest studiu se baza pe „o grămadă de cercetări greşite”, că a acordat atenţie şi încredere unor studii cu un concept „mizerabil”, în timp ce studiile ce conţineau date serioase şi relevante nu au fost luate în considerare. Funcţionarii CDC nu au fost interesaţi în găsirea unui răspuns corect şi cinstit. Căci, aşa cum remarca Weldon, „CDC ar fi fost constrânsă astfel să recunoască faptul că prin politica dusă a cauzat deune ireparabile miilor de copii, nerecunoscând la timp legătura catastrofală dintre Thiomersal şi autism. Cui i-ar fi făcut plăcere să audă spunându-se aşa ceva despre el ?” Probabil nimăniu, dar atunci când eşti pus să iei astfel de decizii, trebuie să le iei cu conştiinţa curată şi cu mintea lipede, nu aburită de sumele de bani care ţi se îndeasă în buzunare de către industria farmaceutică.

   Oare când se va înţelege că viaţa unui singur copil de pe această planetă este de mii de ori mai preţioasă decât gloria ştiinţifică şi numărul de zero-uri din contul cuiva?

   Mai avem multe de învăţat noi, oamenii.

   Totuşi Congresul, părinţii şi unii membri din comitetul au exercitat presiuni, astfel că IOM, chair dacă împotriva voinţei sale, a trebuit să redeschidă cazul (studiul) printr-o altă comisie, care a dat dreptate criticilor aduse. În acest context şi CDC a fost constrînsă să pună la dispoziţia publicului, spre cercetare, banca sa de date.

   Totuşi, până la această oră, doar doi cercetători independenţi au putut accesa această bancă de date. Mark Geier, preşedintele de la „Genetics Center of America”, împreună cu fiul său David au luptat timp de un an pentru a avea dreptul să vadă datele medicale de la CDC. Din August 2002, când membrii Congresului american au constrâns autorităţile să permită accesul la date, cei doi Geier au putut parcurge o grămadă de studii care certificau clar că Thiomersal provoacă daune neurologice copiilor. Un studiu, în care se comparau dozajele cumulative de la copii născuţi între 1981-1985, cu cele de la copii născuţi între 1990-1996, certifica o „legătură deosebit de semnificativă” între autism şi vaccinuri. Un alt studiu confirma faptul că la copii cărora li se introdusese prin vaccinuri o mare cantitate de Thiomersal, creştea probabilitatea de trei ori ca ulterior să fie diagnosticaţi cu autism; de asemenea se constata şi probabilitatea, tot de trei ori mai mare, ca aceşti copii să aibă probleme de vorbire şi de înapoiere mentală. Iar un alt studiu arăta că rata cazurilor de autism a scăzut pe măsură ce Thiomersal fusese treptat eliminat din anumite vaccinuri.

    În timp ce autorităţile se străduiau să-i ţină cât mai departe pe cercetărori de a putea să studieze vaccinurile, diferiţi experţi se interesau tocmaide problema autismului. Dan Olmsted de exemplu, reporter la United Press International (UPI) a întreprins în Aprilie 2005 cercetări pe cont propriu pentru a găsi copii care nu primiseră vaccinuri cu Thiomersal în componenţă (astfel de „probanţi” folosesc cercetătorii firmelor producătoare ca grupe de control, cărora nu li se administrează vaccinul crecetat, în acest caz cel eliberat ulterior pe piaţă, cu Thiomersal). În cercetările sale Olmsted a dat peste cei din grupul Amish (grupare religioasă care trăieşte conform unor reguli religioase foarte severe, şi care resping complect progresul tehnic, deci implicit şi vaccinurile) în Lancaster Country din Pennsylvania. Conform ratei de îmbolnăvire de autism la copii americani, Olmsted a calculat că la membrii acestei populaţii ar trebui să existe (raportat la numărul total de copii din populaţia respectivă) circa 130 de cazuri de autism. Dar nu a putut găsi decât patru cazuri. Unul dintre aceste patru cazuri fusese intoxicat cu mercur provenind de la deşeurile unei centrale electrice, iar celelalte trei cazuri erau copii care.... fuseseră totuşi vaccinaţi! Deci, practic, zero cazuri printre cei nevaccinaţi!

   Chiar şi la nivel guernamental mulţi funcţionari au efectuat cercetări asupra cazului Thiomersal. În timp ce IOM se străduia să diminueze pericolelel Thiomersalului, legislativul statului american Iowa a studiat cu atenţie toate materialele ştiinţifice care le stăteau la dispoziţie, referitoare la această temă. „După ce am cercetat toate documentele timp de trei ani, am ajuns la convingerea că există suficiente studii credibile care arătau că între mercur şi numărul mare de cazuri de autism există o strânsă legătură” declara Ken Veenstra, un senator republican care a verificat cercetările. „Doar simplul fapt că rata de creştere a autismului de 700 de ori în Iowa în anii 90 s-a făcut simţită imediat după ce fuseseră introduse respectivele vaccinuri, este în sine o dovadă foarte solidă”. În anul 2004 statul Iowa a fost primul stat federal care a interzis folosirea mercurului în vaccinuri, iar California i-a urmat exemplul aproape imediat. Iar până în 2006 s-au mai alăturat şi Delaware, Illinois, Missouri, New York şi Washington.

   Dar în loc să urmeze aceste exemple, FDA a permis în continuare producerea unei serii întregi de medicamente care conţineau Thiomersal şi care erau libere de reţetă (se puteau cumpăra fără reţetă). La fel, de altfel, ca şi o serie de medicamente care conţineau steroide sau colagen injectabil (folosit în chirurgia plastică). Şi la fel de alarmant, dar şi de iresponsabil este faptul că guvernul aprobă exportarea de vaccinuri cu Thiomersal în ţările lumii a treia, şi cu aceasta exportă şi creşterea ratei de autism în aceste ţări. În China, unde afecţiunea nu era practic de loc cunoscută înainte de 1999, an în care un producător american a introdus acolo aceste vaccinuri, se vorbeşte în prezent despre un număr de 2 milioane de copii autişti! Deşi este dificil de aflat o cifră exactă a cazurilor, se pare că lucrurile stau cam tot aşa şi în India, Argentina, Nicaragua şi o serie de alte ţări din lumea a treia unde se folosesc vaccinuri cu Thiomersal. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) susţine ca şi până acum că Thiomersalul nu este periculos şi în acelaşi timp promite ca pe viitor să ţină sub observaţie conservantul dăunător pentru creerul copiilor.

   Eu mi-am folosit din timpul meu pentru a cerceta această temă, căci consider că în esenţă aici este vorba de o gravă criză morală, care mă tulbură. Dacă este adevărat, aşa cum multe dovezi sugerează aceasta, că autorităţile naţionale de sănătate permit cu bună ştiinţă industriei farmaceutice să otrăvească o întreagă generaţie de copii americani, atunci este vorba aici de cel mai mare scandal din analele medicinei americane. „CDC trebuieşte să fie făcut vinovat de incompetenţă şi neglijenţă gravă” spune Mark Blaxill, vicepreşedintele de la „Sofa Minds”, o organizaţie independentă care militează pentru a face cunoscute pericolele folosirii mercurului în medicină. „Daunele care au fost provocate prin vaccinuri cu conţinut de mercur, sunt masive. Sunt mai grave decât cele provocate de asbest, tutun sau ori care alte substanţe de până acum”.

   Iar daunele pe care le poate avea de plătit America, în cazul în care ţările lumii a treia vor constata că „ajutorul pentru dezvoltare” oferit de USA a constat în otrăvirea copiilor din aceste ţări vor fi de asemenea enorme. Nu este creu de imaginat cum pot folosi împotriva noastă această situaţie duşmanii noştri. Mulţi dintre oamenii de ştiinţă, care în , poate, „idealismul” lor s-au străduit să minimalizeze efectele Thiomersalului, crezând că astfel contribuie la protejarea acestor copii de eventuale epidemii se înşeală amarnic. Iar greşeala pe care o fac experţii, în încercarea de a scoate Thiomersalul „basma curată” se va răzbuna cândva în mod crâncen pe ţara noastră ca şi pe ţările lumii a treia.

                                               Robert J. Kennedy Jr. -  Articol apărut în revista „Rolling Stone”


Înşelăciune, corupţie, risipă - corupţia în sistemul de sănătate

   Dar chiar dacă ar exista vaccinul perfect, care să nu aibe absolut nici un fel de efecte secundare, tot nu ar fi „arma minune” împotriva vreunei boli. Vaccinurile gripale, de exemplu, se produc înainte ca respectivul virus să existe, ştiut fiind că virusurile gripale există în multe variante, iar tulpinile virale suferă deseori modificări (mutaţii) ce nu se pot prevedea dinainte. Pe deasupra, studiile ne arată că în „sezonul gripal”, infecţiile virale  reprezintă doar cel mult 10% din totalul acauzelor care afectează căile respiratorii.

   Totul s-ar încadra de fapt într-o normalitate cunoscută de sute de ani, dacă nu am avea „autorităţi” cum sunt CDC, RKI (Robert Koch Institute) sau OMS, care să ne îngrozească în fiecare an cu zecile de mii de posibili morţi, precum şi cu necesitatea stringentă de a ne lăsa cu toţii înţepaţi  şi încasaţi. Căci doar cei vaccinaţi pot fi protejaţi de gripă. Dacă plătiţi sunteţi protejaţi, dacă nu, vă papă gripa. O politică tipic mafiotă (să fii obligat să plăteşti de frică).

   Dacă privim mai atent datele pe care se bazează aceste avertismente (sau ameninţări?) se ridică foarte repede o întrebare: „Numărul oficial al deceselor cauzate de gripă este mai degrabă „Public relations” decât ştiinţă?” Exact acesta este şi titlul unui studiu care a apărut la sfârşitul lui 2005 în „British Medical Journal”. Iar răspunsul autorului, Peter Doshi de la Universitatea Harvard este: „Datele despre gripă în USA sunt o falsificate”.

   Principalul punct de critică a lui Doshi este acela că autorităţile epidemiologice americane pleacă de la presupunerea că anual mor 36.000 de americani din cauza gripei, dar cu dovada că un virus gripal îi omoară pe aceşti oameni rămân datoare aceste autorităţi. Şi tot în aceaşi manieră procedează şi pandantul germana al CDC, Institutul Robert koch (RKI), atunci când afirmă că în iarna lui 2004/2005 în Germania au murit din cauza gripei între 15.000-20.000 de persoane (deci din cauza unui virus gripal). Dar nici pentru această afirmaţie nu există nici o dovadă. Mai degrabă există dovezi cum că lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Dacă privim statisticile din landurile germane, constatăm că în realitate în 2004 au murit doar 9 oameni din cauza unei gripe (2003 – 25 de persoane; 2002 – 10; 2001 – 9). Iar statisticile spitalelor raportează în aceeaşi perioadă (2004/2005) un număr de 12 morţi din cauza virus gripal. De aici până la  20.000 de morţi....? Nu se prea pricep să numere băieţii de la institutul ăsta! Dar desigur, nu-i un institut de matematică.

   Deci, dacă discrepanţa este atât de mare, haideţi să vedem cum o justifică RKI. Institutul răspunde că „statisticile oficiale asupra decedaţilor de gripă subestimează rolul pe care îl joacă virusul gripal. Căci foarte mulţi dintre cei care mor din cauza gripei se consideră că au murit ca urmare a altor afecţiuni”. „De aceea şi datele statistice ale landurilor germane abea dacă indică numărul real de cazuri de gripă”. Aha, interesant! Deci şi cei care mor de cancer au avut de fapt tot gripă? Şi dacă strănuţi la volan şi intri cu maşina-n pom, mori tot de gripă? Aflăm mereu lucruri noi de la RKI.

Totuşi, unde sunt studiile care aduc dovezi în sprijinul acestor afirmaţii? La întrabarea asta RKI nu s-a mai arătat atât de cooperativ. Adică deloc cooperativ, nerăspunzând nici până în ziua de azi. Vă mulţumim, dragi tovarăşi!

   Tot atât de multe studii şi cercetări am primit de la RKI (adică nici unele) în legătură cu următoarele întrebări:

1 - bănuitul virus gripal a fost complecte relevat (izolat, curăţat de particule străine, fotografiat cu

     microscopul electronic, etc);

2 - care sunt studii care să certifice activitatea „mortală” a virusului respectiv, presupunând că el există;

3 – toţi ceilalţi posibili factori (alimentaţia, intoxicaţiile chimice şi medicamentoase, droguri, alcool,

     fumat, etc) pot fi sau nu pot fi uaţi în considerare ca fiind factori primari ai afecţiunii care a cauzat   

    decesul.

  În argumentaţia sa, RKI afirmă că cifra estimată (15.000-20.000) a fost stabilită în baza unei metode de calcul recunoscute internaţional şi verificate „peer reviewed”. Doar că aceste afirmaţii nu ajung, şi în mod normal ar fi trebuit ca studiul respectiv şi metoda de calcul folosită să fi fost verificată şi de specialişti independenţi. Am solicitat şi noi să ni se trimită detaliile şi caracteristicile metodei de calcul, lucru pe care RKI l-a promis în Decembie 2005, urmând să ajungă la noi până cel târziu la sfârşitul lui Ianuarie 2006. Bineînţeles că nu am primit nici până astăzi nici un fel de hârtii în acest sens. Deşi RKI trebuie să aibă calculul respectiv. Sau.... doar spumă?

   Apoi RKI mai susţine că „deseori se întâmplă că în cazurile de decese din cauză gripală să se opereze cu evaluări estimative”. Şi tocmai de aceea intenţionau să ne trimită şi nouă până la sfârşitul lui ianuarie 2006 documentele respective, care dovedeau această afirmaţie. Dar cum am mai spus, în afară de promisiuni, nimic. Probabil că atunci când au publicat cifrele alea astronomice, era vorba tot de „evaluări estimative”. În orice caz, nicăieri în documentele publicate de RKI nu se menţionează că cele afirmate sunt „evaluări estimative”.

   Ca o sursă pentru datele privind gripa RKI ne-a indicat „Grupul de lucru Influenza” (AGI). Acest grup AGI a fost înfiinţat în 1991 de către idustria farmaceutică şi este finanţat de patru dintre cei mai importanţi producători de vaccinuri. Dar, Doamne, dacă RKI se bazează pe datele furnizate de un Grup de lucru finanţat de concernele farmaceutice, cum poate verifica Institutul însuşi dacă aceste date sunt corecte şi reale. E ca şi cum ţi-ai da de bună voie portofelul în păstrare unui hoţ!

   De exemplu Comisia permanentă pentru vaccinări (STIKO), care este afiliată RKI, îl are ca preşedinte pe profesorul de medicină Heinz-J. Schmitt, care este în acelaşi timp şi membru în prezidiul Fundaţiei de pediatrie preventivă, care lucrează foarte îndeaproape cu concernele GlaxoSmithKline şi Chiron-Behring, respectiv această Fundaţie este finanţată de cele două concerne. Pe deasupra Schmitt funcţionează ca şi consultant pentru proiectul  lui GlaxoSmithKline „Copilul sănătos”, care are ca scop popularizarea vaccinurilor pentru copii.

   Pentru a putea exact evalua cât de independent este RKI faţă de industria farmaceutică, i-am rugat pe cei de acolo să ne facă cunoscute toate formele de plată (honorare, subvenţii pentru cercetări, etc) ale cercetătorilor angajaţi la RHI. De bună seamă că iarăşi nu am primit nici un răspuns. În orice caz este lucru ştiut sigur că mai mulţi membri ai STIKO au strânse legături cu industria farmaceutică sau chiar lucrează activ în concerne farmaceutice, printre care uriaşul GlaxoSmithKline. Toate acestea au şi provocat apariţia unuia dintre puţinele articol critice la adresa RKI în popularul magazin „Focus” în primăvara anului 2006, ceea ce a aruncat o lumină proastă asupra Institutului Robert Koch. (Cum a fost partonul, Robert Koch fiind în timpul vieţii sale acuzat de excrocherie, aşa şi ucenicii lui).

    Iată în continuare o listă (sumară) cu membrii importanţi ai STIKO (Comisia permanentă pentru vaccinări) şi legăturile lor cu industria farmaceutică:

- Dr. Roland Dabbelaer – funcţia - Head Biological Standardisation scientific Institute of Public Health (SIPH, Bruxelles) – conflict de interes – conform surselor OMS este el însuşi producător de vaccinuri polio;

- Prof. Dr. Ulrich Heininger – funcţia – secţia de infecţiologie pediatrică şi vacinologie la Universitatea şi spitalul de copii din Basel – conflict de interes – este membru în consiliul ştiinţific al Societăţii germane pentru infecţiologie pediatrică (DGPI) ai cărei sponzori sunt Aventis Pasteur; Aventis Pharma Deutschland; Bristol-Myers Squibb; Glaxo SmithKline; Infectopharm; Wyeth Pharma; MSD Sharp & Dohme GmbH.

- Prof Dr. Wolfgang Jilq – funcţia – Institutul de microbiologie medicală şi igienă al Universităţii Regensburg, virologie clinică şi imunologie infecţioasă Regensburg – conflict de interes – preşedinte al comisiei imunologice de la Asociaţia pentru Virologie e.V. al cărei casier este Dr. Michael Broeker de la firma Chiron-Behring.

- Prof Dr. Ruediger von Kries – funţia – Secţia de epidemiologiede la Institutul pentru pediatrie socială şi medicină a tineretului Universitatea Ludwig-Maximilians din München – conflict de interes – este membru în consiliul ştiinţific al DGPI care este sponsorizat de industria farmaceutică (vezi mai sus la Dr. Ulrich Heininger);

- Prof. Dr. Thomas Mertens – funcţia – Universitatea Ulm-clinica secţiei de virologie Institutul de microbiologie şi imunologie Ulm – conflict de interes – este şi el membru în asociaţia pentru Virologie e.V. (împreună cu Dr. Jilq, vezi mai sus);

- Prof. Dr. Heinz-J. Schmitt – funcţia – infecţiologie pediatrică clinica de copii a Universităţii Johannes-Gutemberg-Mainz, este şi preşedintele STIKO – conflict de interes – preşedinte al Fundaţiei de pediatrie preventivă, care cooperează cu GlaxoSmithKline şi Chiron-Behring şi este de asemenea consilier pentru Proiectul GlaxoSmithKline „Copilul sănătos”.

- Prof. Dr. Fred Zepp – funcţia – Clinica universitară Mainz – conflict de interes – conduce secţia de imunologie pediatrică şi de dezvoltare a vaccinurilor, care cooperează strâns cu industria farmaceutică; pe deasupra este şi preşedinterle comitetului de consiliere al Fundaţiei Pediatria preventivă, care cooperează (este finanţată) de GlaxoSmithKline şi Chiron-Behring.

    Cercetătorul social Friedrich T. care a lucrat la RKI ca şi funcţionar înalt, a fost condamnat de către Tribunalul Berlin-Tiergarten la şase luni cu suspendare şi la plata unei amenzi de 3.000 de Euro. Motivul: la sfârşitul anului 1998 T. a făcut intern la RKI propunerea ca un contractul pentru efectuarea unui studiu AIDS aparent extrem de important („RKI-Sentinel”) să fie dat unui institut de sondaj privat pe nume „Images”. Şi într-adevăr, Images primeşte contractul pentru control şi suma de 396.000 mărci germane. Două luni mai târziu un angajat al Images îi înmânează lui T. 10.000 de mărci.    

   Judecătorarea cazului a considerat acest fapt ca fiind luare de mită. În timpul procesului, tot aceaşi judecătoarea a remarcat că „se pare că la RKI există un gen de „împletituri” de interese”, iar autorităţile ştiu mult mai multe decît s-a spus în timpul procesului. În sentinţă se face menţiunea: Compexul de judecată nu se poate apăra de senzaţia că în mare măsură RKI este folosit ca o bună sursă de făcut bani.”

   Images era de fapt doar o firmă fictivă în spatele căreia se ascundea Intersofia GmbH, al cărei fondator şi singur acţionar era angajatul RKI T. cel condamnat la şase luni. Doi angajaţi ai Intersofia au înfiinţat Images ca propria firmă, pentru a putea primi contractul pentru studiul AIDS, căci T. nu îl putea primi în nume direct, pentru propria sa firmă. Acelaşi T. a făcut recomadarea la RKI precum şi oferta Images pentru RKI. La 3 Noiembrie 1998 T. face propunerea pentru „firma de paie”, iar la 15 Noiembrie este Images inregistrată ca firmă, iar cinci zile mai târziu Reinhard Kurth, şeful personalului semnează personal contractul. Ceea ce înseamnă că şi şeful Reinhard Kurth avea cunoştinţă despre afacerea respectivă, aşa cum lasă să se întrevadă din sentinţa tribunalului. Întreaga poveste are implicaţii mult mai largi în cadrul RKI, (N.tr.: dar consider că ne putem oprii aici, întrucât multe din aceste implicaţii se axează pe probleme specifice Germaniei).

   Cam aşa merg lucrurile la RKI din Germania, la fel ca şi la CDC din USA. (N.tr.: şi precis că şi la noi în România nu este mai bine în privinţa corupţiei la nivelul Sănătăţii şi/sau al industriei farmaceutice).

     Motive pentru a considera cazul relatat mai sus doar o excepţi, iar în rest totul este în regulă, nu avem. În acest context este interesat de aruncat o privire asupra „Corupţiei 2006” pentru Germania, editată şi tipărită de Agenţia anticorupţie Transparency International (TI). În acest raport se arată clar că risipa, înşelăciunea şi mita macină puternic pe dinăuntru sistemul de sănătate german. Daunele estimate se ridică la 24 de miliarde de Euro anual.

   Toate acestea sunt din păcate destul de greu de descoperit şi de modificat în bine. Şi aceasta din cauza puterii de piaţă a concernelor farma şi a asociaţilor lor, precum şi a structurilor împietrite ale ale autoadministrării şi ale controlului de stat. Principalul răspunzător pentru toate acestea este însă, după părerea TI, industria farmaceutică, care falsifică studiile şi cercetările, care influenţează autorităţile, minimalizează riscurile medicamentelor şi acaparează grupurile de întrajutorare ale bolnavilor precum şi forumurile pe profiluri de afecţiuni. Astfel 40% din studiile medicale efectuate în 2005 au fost direct finanţate sau sponsorizate de către concernele farmaceutice.

   Politicul a cedat de mult în faţa lobby-ului din domeniul sănătăţii, constată organizaţia anticorupţie TI. Este deja de prea multă vreme necesară crearea unui sistem de control în domeniul sănătăţii, care să asigure transparenţa. Deseori însă nu se întâmplă nimic, căci medicii, cercetătorii şi lobby-işti concernelor farma au cele mai bune relaţii printre politicieni.

  Transparecy International recomandă în primul rând o prezentare publică a surselor de finanţare şi a relaţiilor cu sponzorii precum şi înregistrarea studiilor clinice. Decizii greşite cu urmări foarte grave în domeniul sănătăţii, prin expertize medicale „cumpărate” şi prin studii ale marketingului concernelor farma trebuiesc pe viitor oprite.

   Dar toate acestea singure nu vor asigura o schimbare reală în situaţia actuală. Este mai ales nevoie de o schimbare de mentalitate şi concepţie, care să blameze corupţia din sistemul medical. Iar pentru aceasta trebuie noi înşişi să luăm atitudine, să cerem corectitudine şi să fim corecţi, să refuzăm să ne mai lăsăm minţiţi sau jecmăniţi de unul sau altul dintre „isteţii” din sistemul medical. Trebuie în primul rând să căutăm să ne informăm cât mai bine cu putinţă, şi să refuză pe viitor să mai fim „cobaii” unora sau sursa de îmbogăţire a altora. Depinde de noi!

  Iar mass-media care s-a autointitulat „a parta putere în stat”, ar trebui să treacă de la faza de „autobotez” la faza în care îşi ia în serios numele, cercetând şi dezvăluind publicului adevărata faţă a corupţiei structurale din medicină, în loc să se lase plătită pentru a fi doar megafonul concernelor farmaceutice.

Alternative lipsite de efecte secundare la medicamente şi vaccinuri

   Elita medicinei alopate încearcă să ne convingă de faptul că doar vaccinurile şi medicamentele antivirale ne pot salva de pericolul reprezentat de o gripă. În realitate însă „factorii determinanţi pentru sănătate se află în cea mai mare parte în afara sistemelor medicale.” Afirmă Thomas McKeown, profesor de medicină socială la Universiatea din Birmingham, autorul cărţii „Însemnătatea medicinei”.  Singurul lucru eficace pe care îl putem face pentru a ne proteja de o gripă (dar desigur şi de multe alte afecţiuni), care atât de des şi cu mare plăcere este pusă pe seama unui virus, fără a ne afecta inima, plămânii, ficatul stomacul sau creerul, este întărirea propriului sistem imunitar!

   Desigur, unul din lucrurile foarte importante pe care îl putem face este să reducem pe cât posibil contactul cu toxinele chimice. Datorită maniei virale şi influenţei pe care industria farmaceutică o exercită asupra mass-mediei, politicului şi cercetării medicale, au fost lăsate la o parte peste 100.000 de substanţe chimice, substanţe care afecteză grav sănătatea oamenilor, dar care au dispărut din conşiinţa lor. (Foarte interesant în acest context un mic film de pe Youtube – „Cancerul-adevărul nerostit”, în engleză şi germană :

http://www.youtube.com/watch?v=NwcRxofCrpY&feature=related#809189D2-7517-4af1-BAF0-1A36C3BB8640&numResults=54&command=%20m_objCurrentDocument.getElementById%28%27veohrecs_fr%27%29.style.height%20%3D%20%27107px%27%3B%20m_objCurrentDocument.getElementById%28%27Veoh_SpaceDiv%27%29.style.height%20%3D%20%2712px%27%3B%20m_objCurrentDocument.getElementById%28%27VeohCompass.LoadingDiv%27%29.style.height%20%3D%20%270px%27%3B%20m_objCurrentDocument.getElementById%28%27VeohCompass.LoadingDiv%27%29.style.display%20%3D%20%27none%27%3B

   Aceste substanţe chimice sunt foarte reale, prezente aproape peste tot, în jucării, computere, textile, cosmetice şi aparatură electrocasnică, fără ca măcar să existe minime cercetări asupra gradului lor de periculozitate pe temen lung asupra sănătăţii umane şi naturii în general.

   Deja de la vârstă fragedă, copii au în sânge un adevărat cocktail de substanţe chimice. Care se adună, încetul cu încetul. Şi unde este „lupta contra toxinelor” în discursurile politicienilor, în atenţia autorităţilor care se ocupă de sănătatea oamenilor, în ştiinţă, mass-media şi economie? Aţi auzit vreodată de aşa ceva? Nu! Doar de lupta contra „virusurilor”. Acuma, desigur că dacă se vor face studii serioase, se va constata că cea mai mare parte a acestor chimicale sunt dăunătoare sănătăţii (marea majoritate nu pot fi „recunoscute, identificate” de către organism), ceea ce înseamnă că vor trebui interzise! Dar atunci... Qui bono? Căci din ce mai face bani elita economică, concernele, etc.  

   Dar oare, şi noi la rândul nostru, am fi dispuşi să renunţăm la atâtea lucruri comode, cu care ne-am obişnuit aşa de mult? Autoturismul, televizorul, computerul, frigiderul, etc. etc. Tolstoi spunea: ”Omul preferă să moară decât să-şi schumbe obiceiurile”. Iar dacă obiceiurile sunt proaste (nesănătoase) atunci... oricum sfârşitul este acelaşi. Dar măcar să murim conştienţi de cauza morţii, nu să îi îmbogăţim pe unii şi să blestemăm virusurile (care nici măcar nu există). Cinic? Trist?

  Este aşa cum este!

  Aceaşi problemă gravă apare şi în cazul alimentelor modificate genetic, fără de care omenirea a suprvieţuit bine-merci de zeci de mii de ani. Dacă ne vom pune din nou întrebarea ... Qui bono? vom afla şi la ce sunt bune aceste modificări genetice. La îmbogăţirea concernelor agrare şi a celor de producere a alimentelor.

   Din punct de vedere pur ştiinţific nu se poate spune nimic mai mult despre aceste „invenţii” decât că pericolele pe care le aduc pe termen lung nu sunt previzibile. Organizaţi australiană „Commonwealth Scientific and Research Organizaţion” (CSIRO) a trebuit să-şi întrerupă, la sfârşitul anului 2005, încercările de manipulare genetică a mazărei, căci şoarecii de laborator pe care se făceau experimentele (erau alimentaţi cu mazăre manipulată genetic) se îmbolnăveau foarte des de afecţiuni ale plămânilor. „Suntem absolut convinşi că ceva din această mazăre influenţează negativ sistemul imunitar”, afirma Thomas Higgins, vicepreşedintele CSIRO.

   Au fost efectuate şi experimente cu cobai care au fost hrăniţi cu porumbul modificat genetic de la Monsanto (concern de tristă actualitate) MON863, care au arătat că acest produs a cauzat modificări în sângele şi în organele animalelor. Şi totuşi în UE încă nu s-a reuşit obţinerea unei majorităţi contra aprobării folosirii acestui porumb modificat în Europa. De ce? De... Qui bono? Iar ca şi furaj pentru animale MON863 este deja aprobat pentru folosire. Ori o asemenea decizie s-ar justifica numai în cazul în care ar exista suficiente studii care să certifice nepericulozitatea produsului.

   Astfel de studii... nu există!

   Având în vedere că politicienii şi mass-media sunt... cum sunt, ne revine nouă personal sarcina de a ne menţine sistemul imunitar pe cât posibil într-o mai bună stare de foncţionare. Iar în această privinţă, din păcate, deseori este uitat rolul pe care îl joacă aparatul digestiv, respectiv intestinele. Acestea sunt de fapt cel mai mare organ implicat în sistemul imunitar, cu aproape 200 metri pătraţi suprafaţă şi cu miliarde de microbi şi bacterii active în interiorul lui (şi absolurt necesare vieţii). Cât de afectat este tractul intestinal, depinde ce o serie de factori cum ar fi stressul, lipsa de mişcare, toxinele (fumatul, alcoolul şi toate celelalte) dar mai ales de o alimentaţie greşită.

   Alimentaţia joacă un rol primordial pentru sistemul imunitar. Consumul de prea mult peşte, carne, brânză, pâine albă, sau dulciuri poate provoca (datorită lipsei de substanţe vitale) o largă gamă de afecţiuni, printre care unele cu simptomatologie foarte asemănătoare celei gripale (dureri de cap, inflamaţii ale laringelui şi căilor respiratorii, etc.). Deseori vor fi astfel prea puţine enzime introduse în organism (enzimele sunt denumite şi „scâteia vieţii”), ceea ce influenţează o serie de funcţii ale organismului şi astfel direct sistemul imunitar.

   Toate organele, ţesuturile şi celulele lucreză cu ajutorul enzimelor. Mâncatul, dormitul, gândirea, şi chiar şi simţurile funcţionează cu ajutorul enzimelor. Există 40.000 de astfel de enzime (tipuri). Unele dintre ele le poate produce corpul uman singur, însă cea mai mare parte dintre ele o preluăm din natură, prin alimentaţie. Iar foarte multe dintre otrăvurile menţionate mai sus acţionează ca inhibitori ai enzimelor (monoxidul de carbon sau metalele grele, cum sunt mercurul sau cadmiul, de exemplu). Dar mai ales nu trebuie uitat că enzimele sunt foarte sensibile la căldură. La peste 45 grade Celsius ele nu mai sunt de nici un folos. Asta înseamnă că în mâncarea gătită (fiartă) precum şi în preparatele pasteurizate sau mincarea semi-preparată nu mai găsim enzime active. De aceea se recomandă atât de des consumul de fructe, legume şi salate proaspete.

   Un alt pericol îl prezintă deficitul de seleniu şi zinc care duce de asemenea la slăbirea sitemului imunitar. Nucile de cocos conţin foarte mult seleniu, în timp ce paranucile conţin zinc. Şi aici este bine să ne amintim că pilulele cu zinc sau seleniu nu sunt nici nuci de cocos şi nici nuci obişnuite. Putem ştii exact care sunt substanţele pe care le conţine o pară şi le putem pune pe toate într-o pilulă. Dar o pară este mai mult decât o pilulă, iar pilula nu va înlocui niciodată o pară.

   Mentalitatea conform căreia suplimenţii nutritivi artificiali pot înlocui natura, este la fel de periculoasă ca şi o alimentaţie greşită. Această mentalitate este urmarea modului de gândire materialist-cartezian, mecanicist, în care se află prinsă omenirea de mult prea mult timp. A concepe universul şi natura ca o sumă de „maşinării moarte” este, cel puţin pentru zilele noastre, un concept complect fals. Cine crede că dacă îndoapă „motoraşul” din el cu pilule, va fincţiona mai bine, se înşeală grav. Iar consecinţele vor fi pe măsura înşelării, adică grave şi ele.

   „Extrapolarea principiilor fizicii newtoniene, mecaniciste, asupra naturii vii, din care suntem şi noi parte, ar fi trebuit de foarte multă vreme să fie aruncată la gunoi”, spune McKeown. Acesta este de altminteri şi unul dintre principalele puncte slabe ale medicinei alopate.

   Faptul că este posibil să trăieşti o viaţă sănătoasă şi fără „binefacerile şi binecuvântarea” industriei farmaceutice şi a medicinei alopate ne este dovedită exemplar de către popoarele aşa-zis primitive, deci cele care trăiesc relativ izolat în natură (de exemplu în jungla amazoniană).

   În societatea noastră supra-medicamentizată, înalt tehnologică şi ultra sofisticată, unora poate să le sune ciudat afirmaţia că poţi trăi o viaţă sănătoasă şi fără medicina alopată, industria de medicamente sau cea de alimente, pilulele cu vitamine sau suplimenţii nutritivi. Unii poate se vor întreba: Bine dar dacă este fals ceea ce ne sun politicienii, cercetătorii concernelor farma, mass-media cu jurnalişii ei specializaţi, cum se face că atâta timp toate aceste lucruri au rămas „ascunse, neşiute”?

   Iar răspunsul este că aceste lucruri sunt prea simple, pentru ca mulţi să-şi închipuie că „inteligenţii” noştri cercetători le-au trecut cu vederea atâtea sute de ani. Nu, nu le-au trecut, dar ce aveau ei de profitat din aceste cunoştinţe şi realităţi elementare? Qui bono?

   Medicii vor căuta în permanenţă noi medicamente şi terapii pentru a-şi asigura gloria şi un trai îmbelşugat, concernele farmaceutice vor inventa noi medicamente pentru afecţiuni nou inventate şi pentru a-şi îmbogăţi acţionarii, iar mass-media va căuta noi motive de a-şi îngrozi cititorii cu pandemii inexistente. Dacă toţi aceştia ar face altfel, şi-ar tăia singuri craca de sub picioare, şi ar dispare ca bresle (meserii) de pe faţa pământului.

   Singurii care ar avea de profitat ar fi pacienţii, oamenii. Doar că ei, sau mai bine zis, noi cu toţii, trebuie să aflăm întâi aceste lucruri, să le redescoperim, să avem curajul să ne schimbăm obiceiurile şi comodităţile păguboase, şi să începem să spunem adevărul deschis, tuturor şi peste tot. Nu să aşteptăm şi să cerşim medicinei alopate şi concernelor farma să aibe milă de noi şi să ne mai dea câteva pastile şi vaccinuri în plus. A venit vremea în care este nevoie ca fiecare dintre noi să se informeze cu atenţie, să judece obiectiv faptele şi să decidă singur pe ce drum doreşte să meargă mai departe. Iar noi sperăm că prin această carte ne-am adus contribuţia la trezirea omenirii şi revenirea ei la normalitate, la natură.