Articolul următor, BUCURIA IMUNITĂŢII, este tradus şi prezentat într-o formă prescurtată. Sunt convins că, prin punctul de vedere pe care îl propune, va stârni cu siguranţă reacţii foarte contradictorii, care ar putea merge până la adoptarea unui limbaj necivilizat.

   De aceea doresc să atrag înca o dată atenţia celor care nu sunt de acord cu opiniile exprimate în acest articol şi în acest Site, că autorul acestor rânduri este un medic austriac, şi nu Qui bono!

   Faptul că sunt de acord cu anumite puncte de vedere prezentate de către
Dr. med. August M. Zoebl în acest articol a determinat decizia mea de a-l traduce, dar este în acelaşi timp doar părerea mea personală. Şi tocmai pentru a putea permite şi altora să-şi facă o părere personală, pro sau contra, am hotărât sa introduc în Site traducerea acestui articol.

                                                                                        Qui bono

Bucuria imunităţii după un articol al Dr. med. August M. Zoebl

Sursa : http://www.vaccsecure.com/index.php

 

   În tehnologie, economie, filozofie, practic în toate domeniile s–au făcut progrese majore în ultimii 150 de ani. Doar în ceea ce priveşte sistemul imunitar ne aflăm înţepeniţi încă în secolul al XIX-lea. Mă refer la ideea „agentului“ cauzator de boală care vine din afara organismului şi la apărarea pe care ne-o oferă (sau nu) sistemul nostru imunitar împotriva acestuia.

   Ca într-un film cu Agentul 007, scenariu hollywoodian.

   Acuma, să nu credeţi că nu ar fi fost posibil să se facă progrese în acest domeniu. NU S-A DORIT a se face progrese. Pentru că astfel oamenii trăiesc cu o permanentă frică şi ameninţare din parte „cuiva nevăzurt“ care ne poate face bolnavi, şi astfel devenim dependenţi de breasla medicală şi sistemul de sănătate „pus la cale“ de aceasta şi de concernele farma. 

   Unul dintre principalele rezultate ale acestei frici este metoda imunizării. Un monstru născut din mama frica noastră (întreţinut premeditat) şi tatăl intereselor financiare ale băieţilor în alb. Prin imunizare se încearcă preventiv împiedicarea unui agent patogen de a declanşa în noi o boală pe care nu o avem.
Anticorpii nu au nimic de a face cu „protecţia“
   Tot timpul ni s-a spus că anticorpii care se produc în organism prin intermediul unui vaccin ne oferă protecţie contra viitoarelor îmbolnăviri. În realitate formarea de anticorpi este un „mecanism de reparaţie“ absolut normal, care este declanşat ca urmare a lezării integrităţii organismului, respecitv a sistemului imunitar, provocată de vaccin. Este o reacţie absolut normală atunci când diferite substanţe, fie ele agenţi patogeni slăbiţi sau omorâţi, fie diferite substanţe chimice străine corpului (mercur, aluminiu, solvenţi, conservanţi, etc.) sunt introduse pe căi ne-natuale într-un corp sănătos.
    Că lucrurile stau astfel ne arată zecile de mii de cazuri în care persoane complect vaccinate, după toate regulile, şi deci care au anticorpi contra unui anumit agent patogen, se îmbolnăvesc de boala contra căreia fuseseră vaccinate, la fel de „temeinic“ ca şi persoanele care nu au fost vaccinate, şi deci care nu au respectivii anticorpi! Dacă vom reuşi vreodată să ne scoate „ochelarii“ pe care ni i-a pus pe nas conceptul alopat bacteriocentric, vom vedea cu surprindere că vaccinul este doar un produs artificial nefolositor rămas pe capul nostru din modul de gândire al secolului XIX.

   În loc să ne stoarcem creierii pentru a descoperi vaccinuri din ce în ce mai bune, ar trebui să recunoaştem faptul că vaccinul NU ESTE CEVA NATURAL. Vaccinul se bazează pe o mentalitate, pe o concepţie devenită paradigmă centrală, dogmă de „stat şi de partid“, deşi în ultimă instanţă vaccinarea este doar o teorie, o concepţie care poate fi corectă sau greşită. Dar nu o lege a naturii.

   În loc să vedem în „agentul patogen“ un invadator şi să acţionăm împotriva lui cu „arme chimice de distrugere în masă“, am putea să vedem lucrurile şi altfel: agentul patogen este o PARTE a sistemului imunitar.

   Dacă vom vedea în „agentul patogen“ în loc de un duşman care pătrunde în sistemul imunitar, o parte a acestui sistem, care atenţionează, activează şi colaborează cu sistemul imunitar atunci când integritatea noastră este lezată într-o zonă sau alta a corpului, dacă vom privi „agentul patogen“ ca pe un element de activare a protecţiei noastre, întregul tablou capătă o cu totul altă înfăţişare. În realitate în natură se petrec lucrurile întotdeauna aşa, doar că punctul nostru de vedere, modul de interpretare de până acuma a fost şi din păcate mai este încă răsturnat cu capul în jos. Şi implicit se iau deciziile eronate. Se crează o „altă realitate“.

   Dacă vom reuşi vreodată să gândim altfel, vom scăpa de frică, şi implicit nu vom mai avea nevoie de vaccinuri. Ori atunci… Qui bono?
   Ce se întâmplă, dacă nu ne vaccinăm? Nimic. Ce ar trebui să se întâmple? În afară de faptul că integritatea sistemului nostru imunitar nu va mai fi afectată prin vaccin şi drept urmare nu vor mai fi necesare acţiuni reparatorii sub formă de anticorpi. Şi în afară de faptul că o să fim scutiţi atât noi cât şi copiii noştri de efectele adverse ale vaccinurilor. Şi poate mai ales, în afară de faptul că vom reuşi cu timpul să schimbăm absurda mentalitate „medievală“ a agentului patogen care ne invadează.

   Nu există nici un alt motiv pentru vaccinare în afară de FRICĂ. Noi ne creăm singuri bolile prin ideea absurdă a „agentului patogen cauzator de infecţie“.
   Sau cu alte cuvinte: savuraţi-vă imunitatea!

   Primul postulat imunologic:

1.     Sistemul imunitar slujeşte recepţionării anatomiei individuale ca şi ÎNTREG, deci serveşte INTEGRALITĂŢII fiinţei;

Agentul patogen este o parte componentă a sistemului imunitar;

3.     Dacă integralitatea este lezată, sistemul imunitar poate atrage (folosi) un agent patogen corespunzător pentru declanşarea unei acţiuni imunitare de reechilibrare.

   În esenţă, sistemul imunitar (în accepţiunea şcolastică dogmatică) este o creaţie a spiritului uman!  Faptul că astăzi încă mai credem că microbii sunt cauza unei infecţii şi că sistemul nostru imunitar slujeşte la a ne proteja de microbi, nu este conform cu legile naturii ci doar consecinţa unei mentalităţi, a unei modalităţi de gândire deformată asupra lumii, iar faptul că acest fel de a gândi a devenit dogmă este unul dintre cele mai triste şi în acelaşi timp periculoase creaţii ale spiritului uman.
   Atunci când credem că agentul patogen este cauza unei infecţii şi că sistemul nostru imunitar slujeşte la apărarea contra agentului patogen, vom interpreta o infecţie cu totul altfel decât dacă vom considera agentul patogen ca fiind un membru, o parte a sistemului nostru imunitar (mai corect spus dacă vom considera că sistemul nostru imunitar se „aliază“ cu acesta, îl foloseşte pentru o serie de acţiuni reparatorii şi stimulatorii), care împreună cu acesta slujeşte la menţinerea INTEGRITĂŢII folosind pentru aceasta anumite reacţii specifice (denumite infecţii).

   Astfel primul postulat al lui Koch, se dovedeşte valabil atunci când spune că „agentul patogen este cauza infecţiei“, explicându-se astfel de ce în cazul unei infecţii găsim un agent patogen în activitate! Este acolo pentru a ELIMINA infecţia! (Pompierii se află întotdeauna la locul uni incendiu, ceea ce nu înseamnă că au au pus focul!)

   În schimb acest prim postulat al lui Koch nu poate explica de ce anume nu ne îmbolnăvim tot timpul, pentru că în realitate purtăm în noi în permanenţă tot felul de „agenţi patogeni“ fie ei pneumococi, meningococi, streptococci, virusuri, bacterii, microbi, etc. etc. care ar trebui să alerteze în permanenţă sistemul imunitar şi care ar trebui să creeze astfel de reacţii de formare a anticorpilor, că în câteva luni ar trebui ca organismul nostru să se constituie numai din anticopi!

    Acest postulat al lui Koch, pe care este bazată „lupta contra agentului patogen“ din infecţiologie, şi implicit şi conceptul imunizării (respectiv vaccinării) este aşadar, în viaţa de zi cu zi, INCORECT.
    Primul postulat
imunologic (numele propus de autorul atricolului) poate însă da un răspuns la ambele întrebări, în concordanţă cu realitatea observabilă. El poate explica de ce devine activ un agent patogen, deoarece integralitatea noastră este lezată, iar sistemul imunitar recrutează un anumit agent patogen care astfel devine activ, pentru declanşarea unei acţiuni imunologice de echilibrare. Şi acest postulat poate explica şi de ce agenţi patogeni potenţiali foarte periculoşi pot fi prezenţi în organism FĂRĂ ca acest lucru să declanşeze o infecţie: deoarece în afară de situaţia în care este lezată integralitatea sistemului numit corpul omenesc, sistemul imunitar se comportă neutral chiar şi contra acelor agenţi patogeni etichetaţi ca fiind extrem de periculoşi. Desigur că în această situaţie acel agent patogen nici măcar nu există ca atare, deci ca şi „agent patogen periculos”, ci există eventual în organism ca o structură biologică neutrală (spre exemplu, un microb).

   În consecinţă, nu este vorba în cazul vaccinării-imunizării doar de faptul că o vaccinare este periculoasă (datorită substanţelor conţinute de vaccin) ci pur şi simplu de faptul că vaccinarea se bazează pe o paradigmă (lege) falsă, care nu are fundament real în natură.  
   Să luăm un exemplu simplu din care putemn înţelege mai bine cum un „agent patogen“, ca urmare a intenţiei (acţiunii) sistemului imunitar, devine activ pentru protecţia noastră: o aşchie de lemn care ne-a intrat în deget. Evident că acest lucru lezează integralitatea, în acest caz concret lezează integralitatea pielii. Dacă aşchia nu va fi îndepărtată, se petrec următoarele lucruri: organismul încearcă cu ajutorul factorilor de declanşare a puroiului, stafilococii, să împingă în afară, spre suprafaţă, corpul străin, loc de unde poate fi acesta îndepărtat sau poate „cădea“ (fi eliminat) de la sine. După ce corpul care a lezat este fie „împins“ în afară fie este extras, se restabileşte integralitatea, iar factori de declanşare a puroiului nu mai au nici un motiv a rămâne activi. Mecanismele de reparaţie şi vindecare a rănii ezolvă restul.

   Dacă teoria şcolastică ar fi corectă, în cazul expus mai sus (intrarea accidentală a unei aşchii în deget) atunci ar trebui să se întâmple următoarele:

1. agentul patogen ar trebui să fie acolo doar pentru a specula acest „loc slab“ al pielii rănite şi a „intra“ în noi pentru a ne provoca o boală. Aceasta ar însemna că puroiul ar fi o ameninţare cauzată fără  logică, de către agentul patogen. Lucru care trebuieşte combătut prin mijloace medicamentoase.
2. doar că agentul patogen ar trebui să rămână activ şi după ce cauza lezării pielii, aşchia, a fost îndepărtată, deci ar trebui să fie activ şi fără aceasta. Pur şi simplu deoarece teoria microbiană (Pasteur-Koch) ne spune că acest intrus rău-făcător a folosit un punct slab pentru a intra în organismul nostru şi a ne face rău (declanşa o boală). Şi totuşi nu se întâmplă aşa. Spre fericirea şi norocul nostru „agentul patogen“ nu „se ţine“ de teoria infecţioasă şcolastică. Căci altfel nu ar mai fi existat picior de „om“ pe planeta asta încă de acum câteva milioane de ani. Căci pe noi, în noi şi în jurul nostru există în permanenţă milioane de astfel de rău-făcători de tot soiul.
3. Dacă teoria asta aproape isterică a imunizării şi anticorpilor ar fi corectă, ar însemna că după fiecare aşchie ce ne intră în deget, sau alte mici accidente de genul acesta, sistemul imunitar ar trebui să producă anticorpi specifici; şi aici trebuie să avem în vedere că în cazul unei singure aşchii pot pătrunde în organism zeci de mii de diferiţi „agenţi patogeni“ care se pot afla pe aşchie sau pe piele. Ori asta ar însemna declanşarea unei „isterii generale“ de anticorpi specifici. Este absurd! Şi dacă astfel stau lucrurile, de ce data următoare, când ne intră o altă aşchie în deget, ne mai infectăm, se înroşeşte locul resăpectiv şi se formează puroi? Ar trebui să fim imuni, nu?

   Nimic din ce ne predică teoria infecţioasă în legătură cu această situaţie nu se poate observa în natură. Şi nici nu s-ar putea altfel, căci nu ar avea nici o logică. Căci sistemul imunitar ar fi îngrădit în funcţionlitatea lui şi nu ar mai putea să activeze agenţii patogeni utili pentru a restabili integralitatea (îndepărtarea aşchiei). Ori natura este LOGICĂ, nu face nimic întâmplător. Lipsiţi de logică sunt alţii!

   

   Prin acest prim postulat imunologic se ajunge evident la o schimbare de paradigmă şi prin aceasta la o schimbare a concepţiei asupra sistemului imunitar. Prin aceasta „agenţii patogeni“ nu mai sunt nişte făpturi care bântuie peste tot, care ne pot ataca şi îmbolnăvi oricând au ei chef, ci sunt elemente supuse controlului sistemului imunitar, care îi foloseşte după necesitatea lui. Doar atunci când integralitatea organismului este lezată, va deveni microbul, bacteria, streptococcul, etc. un „agent patogen“ activ (în sensul medicinei şcolastice), dar care va acţiona în sensul re-echilibrării în scopul protecţiei noastre. 
   Primul postulat imunologic vă va face clar de ce „agenţi patogeni“ potenţial priculoşi pot fi prezenţi în organism şi în jurul acestuia, fără a se declanşa în permanenţă o infecţie: deoarece sistemul imunitar, cu excepţia unei lezări a integralităţii organismului, se comportă complect neutral faţă de aceşti „agenţi“. Iar aceşti agenţi, atâta timp cât le lipseşte imboldul, comanda dată de sistemul imunitar (Bechamp, Claude Bernard şi chiar pe patul de moarte, Pateur, vorbeau de „mediul hrănitor“), nu sunt altceva decât structuri biologice neutrale. Aceasta înseamnă o schimbare de 180 de grade în modul de concepere atât a sistemului imunitar cât şi a lumii înconjurătoare (agenţii patogeni, respectiv teoria infecţioasă).

   Atunci când avem o infecţi, nu agentul patogen este cel care trebuieşte căutat şi făcut răspunzător, respectiv distrus cu „tot armamentul din dotarea medicinei şcolastice“, ci trebuieşte căutată cauza, lezarea integralităţii care a făcut ca exact „acest agent patogen“ exact în acest loc din organizm să devină exact acuma activ.
   Deoarece „agentul patogen“ este o parte componentă a sistemului imunitar, el nici nu poate deveni activ fără intervenţia acestuia. Doar că datorită concepţiei „bacteriocentrice“ a medicinei alopate el este cu totul altfel interpretat, respectiv se structurează tehnici artificiale de combatere a lui, denumite, printre altele, imunizare şi vaccinare.
   „Succesul vaccinării şi imunizării“ este doar o construcţie artificială, în care medicina şcolastică a prezentat toate datele şi evenimentele numai din punctul de vedere al teoriei infecţioase clasice şi cu scopul de a prezenta această „imunizare“ ca un succes. Desigur, suportul financiar şi beneficiul material au jucat un rol primordial în toată această istorie.

   Primul postulat al lui Koch a personalizat „agentul patogen“ ca fiind o întruchipare a răului, maleficului, care „pătrunde“ în noi căutându-ne punctele slabe şi ne îmbolnăveşte, urându-ne

într-atâta încât ne doreşte moarte. Iar scăpare şi ajutor putem primi doar de la „nenea doctoru“.
   Natura nu poate „gândi“ niciodată astfel. Toată această construcţie demnă de filmele de groază hollywoodiene este doar o creaţie mentală, imaginară dar rentabilă, a celor care s-au „îndeletnicit“ cu medicina în ultimii cel puţin 150 de ani.

   Sistemul imunitar şi agentul patogen sunt doar părţi ale unei structuri mai complexe, care serveşte doar unui singur scop: conservarea noastră ca organizm individual autonom şi integral, conservarea integralităţii noastre. Faptul că sistemul imunitar reacţionează prin inflamaţii şi infecţii este un semn de putere şi nu unul de slăbiciune al sistemului imunitar. (Spre exemplu 90% dintre persoanele care dezvoltă un cancer, o tumoare, nu au avut febră în ultimii 10 ani antemergători apariţiei acestei situaţii, ori se ştie că febra este una dintre cele mai vechi şi eficace arme ale sistemului imunitar al mamiferelor).

   Dacă sistemul imunitar este slab, el nu reacţionează în cazul unei lezări a integralităţii organismului. În cazul apariţiei unei infecţii nu se pune problema „nimicirii agentului patogen“, ci mai degrabă a găsirii unui răspuns la întrebarea: ce anume şi unde a fost lezată integralitatea organismului. Căci sistemul imunitar trebuie să elimine exact această lezare, să restabilească echilibrul integralităţii. În momentul în care integralitatea este restabilită, agentul patogen dispare de la sine, el nemai fiind necesar. Integralitatea,respectiv imunitatea este starea naturală a organismului nostru. Iar în acest mod de a privi lucrurile imunitatea înseamnă că suntem protejaţi, şi anume tocmai prin agentul patogen.
   Consider că a sosit timpul să renunţăm la un mod de gândire perimat, imperialist-militarist, cu aruncarea întregii responsabilităţi asupra unui „agent patogen“, care este vinovat pentru toate, în timp ce noi nu suntem decât victime nevinovate atacate din afară de un agresor periculos, de o „forţă neagă a universului“. Acest mod de a gândi şi susţine FRICA din noi este mai periculos decât orice fel de agent patogen.

   Dar este în acelaşi timp şi foarte comod pentru pacient, care în loc să-şi pună la modul foarte serios întrebarea: prin ce anume din modul meu de viaţă, alimentaţie, stare psihică, etc. am pus eu însumi integralitatea organismului meu în pericol, va arunca vina în capul unei bacterii sau unui virus oarecare, pe care în foarte multe cazuri cercetătorii se străduie de decenii să-l găsească şi nu reuşesc. Dar important pentru omul nostru este ca ALTCINEVA să fie de vină, numai el însuşi nu!
    Prin paradigma nou enunţată aici, „agentul patogen este parte a sistemului imunitar“, suntem protejaţi 100% contra toanelor unor „agenţi patogeni“. Eram în fapt şi până acum protejaţi, doar că datorită primului postulat al lui Koch şi a concepţiei „războinice“ a medicinei alopate, cointeresate financiar în a ne oferi ajutor armat contra invadatorului, fiecare infecţie era astfel interpretată şi implicit terapiată, ca fiind o vină a unui „agent patogen extern“. Astfel ni se inducea frica şi puteam fi mai uşor manevraţi în direcţia (financiară) dorită. Şi astfel ni se crea o realitate artificială, falsă, care stipula că anticorpii, vaccinarea, medicamentele sunt necesare pentru protecţia noastră, când în fapt această concepţie cu metodele ei tehnologice nu face altceva decât să dăuneze atât sistemului imunitar cât şi restabilirii integralităţii organismului.

   În loc să tremurăm în faţa „agenţilor patogeni“ ar trebui să fim bucuoşi că îi avem. Şi chiar daca nu suntem bucuroşi, oricum îi avem. Starea fundamentală a sistemului imunitar este imunitatea!
   Desigur, consecinţele şi „efectele secundare“ ale acestui nou mod de a privi sistemul imunitar sunt enorme. Pentru a accepta acest punct de vedere, care este nou doar prin faptul că a fost de aproape 200 de ani ţinut ascuns, ignorat, înlocuit de minciună, ar însemna ca toată medicina şcolastică să fie anulată şi ca medicina integrală să devină baza modelului de gândire în domeniul sănătăţii. Şi desigur că aşa ceva va stârni o reacţie de-a dreptul isterică în rândul medicinei alopate şi a industriei farmaceutice. Dar mai devreme sau mai târziu toate adevărurile au ieşit la lumină, şi sunt convins că şi acest adevăr va fi într-o bună zi recunoscut oficial. Doar că nu ştiu dacă eu voi mai apuca acea zi. Dar acest lucru este irelevant.

    Una dintre modificările majore pe care le aduce noul mod de gândire este inutilitatea întrebării: să mă vaccinez sau nu? Văzând agentul patogen ca parte a sistemului imunitar, această întrebare devine complect inutilă şi nu merită nici un fel de răspuns. Iar vaccinarea nu merită nici o atenţie, aşa cum orice lucru complect inutil nu merită să fie luat deloc în consideraţie. În afara FRICII, nu a existat niciodată um motiv real pentru o vaccinare.

   În ultimă instanţă vaccinarea (imunizarea prin vaccin) nu constituie decât o lezare a integrităţii organismului, fapt ce duce eventual la apariţia unui agent patogen, şi în orice caz la slăbirea sistemului imunitar. Trebuie să ne ferim de vaccinuri nu neapărat pentru că sunt periculoase (şi chiar sunt) căci periculos poate fi şi să mergi cu maşina pe autostradă! Ci pentru că vaccinarea este un produs artificial, contrar naturii, este rezultatul unei mentalităţi ce nu are nimic de a face cu viaţa, ci eventual doar cu profitul material. Este un lucru contrar logicii să preîntâmpini apariţia unei boli pe care nu o ai şi nici nu ştii dacă vreodată o vei căpăta. 

   În încercarea de a preîntâmpina o infecţie cu Tick-Borne Encephalitis Virus (TBEV), virusul meningoencefalitei transmis prin muşcătura de căpuşe, vă veţi vaccina. Deci veţi introduce voluntar în organism acest virus (fie el şi într-o formă slăbită, ceea ce în fapt este din nou o desconsiderare a legilor naturii şi un lucru artificial şi străin organismului, o lezare a integralităţii). Mai bine ne-am pune întrebarea de ce din 100.000 de mii de cazuri de persoane muşcate de căpuşe, de abea dacă se îmbolnăvesc 100!

   Ce anume le este comun acestor pesoane? În ce mod a fost lezată integralitatea acestor persoane, astfel încât sistemul imunitar să reacţioneze cu ajutorul acestui virus, declanşând starea de boală.

   S-ar putea astfel observa că există o constelaţie situaţională anume, comună acestor persoane. Atunci când această constelaţie va fi eliminată, respectiv lezarea integralităţii va fi îndepărtată, va dispare şi boala, respectiv virusul. Şi în mod similar putem proceda în cazul altor sute de boli infecţioase.

   Îndeobşte în momentul unei vaccinări, persoana respectivă este sănătoasă. Credeţi că prin vaccinare va deveni „şi mai sănătoasă“ decât era sănătoasă înainte de vaccinare? Aşa ceva nu există decât în mintea noastră, ca produs al FRICII.
   Acuma, ştim că nu există decât două sentimente fundamentale, FRICA şi IUBIREA. Aşa că este greu de cezut că vor exista cândva oameni care să nu mai cunoască deloc sentimentul de FRICĂ. Dar măcar ar trebui fiecare dintre noi să evaluăm foarte serios raportul avantaje-dezavantaje înaintea unei vaccinări. Dacă la o evaluare corectă şi atentă acest raport justifică o vaccinare, atunci vaccinaţi-vă.
   Şi nu uitaţi încă un lucru: deseori medicii recomandă vaccinarea împotriva unei boli de care au ei înşişi teamă, căci nu ştiu sau nu mai ştiu cum să le terapieze. (Există la ora actuală o serie de boli aşa-zis eradicate, pe care medicii nu le cunosc decât din manualele de istorie a medicinei, nu le-au văzut niciodată, nu au avut de a face cu nici un astfel de pacient, şi desigur că pate să le fie teamă de ceva necunoscut lor).

 

   Care sunt beneficiile vaccinărilor? Plecând de la afirmaţia devenită dogmă precum că „vaccinarea protejează“, se întreprind campanii de vaccinare astăzi care protejează împotriva unor boli care nici nu mai există. Cum te poţi oare proteja de ceva ce nu există? Şi totuşi ne vaccinăm în continuare în baza afirmaţiei speculative că „această boală a dispărut datorită vaccinării“. Este un fel modern de a „plăti tribut“ vaccinului pentru faptul că, vezi Doamne, a dus la eradicarea bolii. Doar că foarte multe statistici ne arată clar că boala respectivă (agentul patogen respectiv) nu mai prezenta nici o ameninţare cu mult timp înaintea introducerii vaccinării contra lui (vezi „Binecuvântare sau dezastru“ în www.quibono.net).

   Beneficiul este în acest caz o construcţie imaginară care este prezentă doar în mintea „beneficiarului“! Beneficiul adus de anticorpii produşi de vaccin nu poate fi concret măsurabil. Şi nicăieri nu există un nume şi adresă de persoană care nu s-a îmbolnăvit de o boală deoarece fusese vaccinat, şi nu pentru că oricum nu s-ar fi îmbolnăvit de această boală. Rezultă că beneficiul vaccinării este bazat pe un calcul speculativ. Astfel că orice eveniment real poate fi pus pe seama vaccinării, după cum se doreşte.

   Dacă boala dă înapoi, este meritul vaccinului. Dacă boala reapare, este pentru că  nu s-a vaccinat destul. Astfel că, indiferent ce se întâmplă, vaccinul protejează şi nu poate fi făcut responsabil pentru nimic. În afara faptului că este responsabil cu NIMICUL. Se spune că vaccinul a salvat mii de oameni. Dar aceste persoane nu sunt cunoscute cu nume şi adesă, nici măcar pentru un singur caz. Totul este doar un joc statistic cu cifrele, manipulate în aşa fel încât „pisica va cădea întotdeauna în picioare“.

   Concret se cunosc însă, cu nume şi adresă, doar persoane la care vaccinarea NU A DUS LA O PROTECŢIE sau la care vaccinarea a CAUZAT DAUNE SĂNĂTĂŢII. Da, astfel de cazuri se cunosc CONCRET. În nici un alt domeniu de activitate umană nu se cunosc astfel de „forme de protecţie“ care să aducă daune atât de mari ca în domeniul vaccinării. Spre exemplu câte daune au adus centura de siguranţă la automobil sau casca de protecţie la motociclişti. Protecţie însă este evident că oferă.

   Vaccinarea este singura metodă de „protecţie“ la care se ia în calcul provocarea de daune utilizatorului! Din capul locului vaccinarea este o lezare a integralităţii organismului, şi astfel nu poate fi considerată ca fiind o măsură de protecţie.

   Pentru cazul unei persoane care s-a vaccinat şi totuşi a contractat boala contra căreia s-a efectuat vaccinarea, este total irelevant faptul că vaccinul a produs mulţi anticorpi, puţini sau chiar deloc. Căci această persoană se îmbolnăveşte exact ca şi una nevaccinată.
   Iar afirmaţia conform căreia boala ar fi fost mult mai gravă fără o vaccinare anterioaă este complect lipsită de sens. Căci nu ne vaccinăm pentru a căpăta o formă mai „blândă“ de boală, ci ne vaccinăm pentru a nu căpăta DELOC boala!

   Un alt aspect complect paranoic este vaccinarea combinată. Există vaccinuri combinate care conţin până la 6 (şase) agenţi patogeni diferiţi. În primul rând trebuieşte spus că nu se cunosc cazuri în  istoria medicinei când o persoană a contractat 6 boli diferite SIMULTAN! În acelaşi timp. Acest lucru este imposibil. Şi dacă deseori nu reuşim prin vaccinare să preîntâmpinăm o singură boală, cum vem să preîntâmpinm 6 deodată? La o astfel de vaccinare sistemul imunitar, în cel mai bun caz, nu va reacţiona absolut deloc. În orice caz, o astfel de intervenţie va afecta sistemul imunitar în funcţionalitatea lui. Şi nimeni nu poate dinainte spune unde va duce o astfel de „excitare artificială“ a sistemului imunitar.

   Un alt aspect care trebuieşte luat în discuţie este modul pervers în care „marii preoţi dogmatici“ ai medicinei alopate împart oamenii în vaccinaţi şi nevaccinaţi. În primul rând trebuieşte spus că în cadrul Uniunii Europene VACCINAREA NU ESTE OBLIGATORIE. A te vaccina este un act de liberă decizie, şi nici o persoană care nu s-a vaccinat sau care nu intenţionează să se vaccineze nu încalcă prin aceasta nici o lege, fie că această persoană este un adult sau un copil, pentru care până la majorat hotărăsc părinţii. (Acest lucru ar trebui să fie bine ştiut şi să devină o dată pentru totdeauna clar şi anumitor Domni din România, cum ar fi Adrian Streinu-Cercel sau mai nou specialistul in domeniul financiar, Theodor Stolojan.)
   Şi nu în ultimul rând un cuvânt asupra termenului de NE-VACCINAT. Prin termenul de ne-vaccinat se insinuează la modul persvers că acestor oameni le „lipseşte ceva“, ca şi cum ar fi incomplecţi. La fel ca şi cineva care nu s-a tatuat, şi deci este ne-tatuat? În lipseşte ceva? Este incomplect? Este mai puţin valoros sau mai puţin demn de respect, pentru că este ne-vaccinat? Adică este o persoană cu „un defect“ şi abea prin vaccinare va deveni o persoană mai bună, perfectă? Adică poţi deveni un om complect doar dacă te vaccinezi? Abea dacă te vaccinezi eşti sănătos şi responsabil? Ar fi foarte bine ca cei care se „distrează“ cu astfel de termeni să renunţe la această distracţie periculoasă.

   Oamenii care nu se vaccinează nu sunt oameni de categoria a doua! Acest lucru trebuie privit foarte responsabil de cei care vorbesc fără să gândească la ce scot pe gură! Oamenii care nu se vaccinează sunt la fel de oameni ca şi ceilalţi, care însă au ales pentru ei un alt mod de a se îngriji de sănătatea lor. Cât priveşte grija sistemului de sănătate oficial faţă de oameni, ne putem imediat edifica cât de mare este aceasta, intrând într-un spital sau privind cozile la care îngheaţă iarna şi fac insolaţie vara pensionarii care-şi „cerşesc“ dreptul la o medicamentaţie care să le mai asigure câţiva ani de viaţă.


                                                                                 Traducere şi selecţie : Qui bono