Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!





 

    Cu cât oamenii sunt mai puţin informaţi, cu atât mai mult sunt supuşi unor terapii medicale inutile.  Şi culmea este ca în foarte multe dintre cazuri, potenţialul pacient poate face mult mai mult pentru sănătatea sa decât poate face medicina alopată.

    Acest lucru devine evident mai ales atunci când medicii înşişi se îmbolnăvesc, devenind... pacienţi! O grămadă de pilule şi proceduri medicale, injecţii şi terapii complicate, prescrise cu dărnicie altor persoane, sunt refuzate categoric de către medici pentru ei inşişi sau pentru rudele lor. De ce oare? Nu pot să cred că medicii bolnavi sunt sinucigaşi, şi nici criminali care doresc moartea unei rude apropiate. Şi atunci?

     Universitatea din Heidelberg a efectuat un studiu-sondaj cu 169 de medici ortopezi practicanti, cu cabinete particulare. Aceştia au fost chestionaţi asupra a 11 proceduri standard, aprobate şi recomandate de manualele de ortopedie. La întrebarea dacă, in cazul în care ar fi ei înşişi bolnavi, ar apela la procedurile respective, răspunsul a fost mai degrabă reţinut: doar 41 % din cei chestionaţi ar apela, în caz de nevoie, la aceste proceduri. Iar in cazul particular al câtorva proceduri anume, respingerea lor a atins cote eclatante! In cazul herniei de disc însoţite de dureri, doar 17% dintre ortopezii chestionaţi s-ar supune unei operaţii!!!

   Marele chirurg german Theodor Billroth a spus o dată: ”Efectuează pacienţilor numai operaţiile pe care ţi le-ai face şi ţie însuţi!” Păi da, dar atunci ortopezii ar cam fi muritori de foame.....

    Daca toţi pacienţii ar fi la fel de bine informaţi precum sunt medicii, o lungă listă de terapii şi intervenţii chirurgicale ar dispărea pur şi simplu, remarcă Gianfranco Domenighetti, şeful Oficiului pentru sănătate al cantonului Tessin din Elveţia. Probabil că tocmai pentru ca pacienţii să nu priceapă prea multe, îi este atât de dragă limba latină medicinei alopate. Sub conducerea lui Domenighetti s-a efectuat un studiu asupra a 7 intervenţii chirurgicale foarte frecvente (operatie de amigdale, extirparea apendicelui, chiuretaj, extirparea uterului, a vezicii biliare, operaţie a hemoroizilor şi hernie), efectuate pacientilor obişnuiţi pe de o parte, şi medicilor. Cu excepţia operaţiei de apendicită, pacienţii obişnuiţi au fost in procent dublu supuşi unor astfel de intervenţii, în comparaţie cu medicii (statistic procenual). Iar in cazul extirpării vezicii biliare discrepaţa a fost alarmană: 84% la persoanele obişnuite, comparativ cu medicii.  Pe ansambul, persoanelor fără cunoştinţe medicale li s-au efectuat cu 33% mai multe intervenţii medicale decât celor cu cunoştinţe de specialitate. Ceea ce înseamnă că o treime din aceste intervenţii sunt....inutile. Căci dacă ele ar face un bine pacientului, nu vedem nici un motiv logic pe care s-l aibe tocmai un specialist în a refuza intervenţia respectivă!

    Ce este aici foarte interesant, poate chiar hazliu, este faptul că, pe linga personalul medical, mai exista înca un grup social asupra căruia se efectueaza relativ puţine intervenţii chirurgicale, şi anume cel al avocaţilor. „De ce oare?” vă veţi întreba. Nu, nu pentru ca au mai mulţi bani, ci pentru ca avînd temeinice cunoştinţe juridice (ceea ce este de presupus), constituie un „grup de risc” pentru medici. Cred ca nici un medic nu are chef sa fie târât prin tribunale de catre un avocat căruia i s-a efectuat o interventie medicala inutila, ba poate chiar dăunatoare!

   Un alt studiu german efectuat de Institutul pentru medicină socială din Hanovra a ajuns la concluzia că, după ce au fost chestionati 1000 de medici practicanţi în legatură cu 23 de terapii standard des intrebuinţate, ca 11 dintre aceste terapii sunt considerate de medicii înşişi ca îndoielnice. De exemplu, doar jumatate din ginecologii femei ( care-i femininul de la guinecolog?... ginecoloagă?) ar accepta să le fie extirpat uterul în cazul unei tumori benigne. Iar în cazul unei măriri benigne a prostatei, 56% dintre urologi nu s-ar supune unei operaţii!

   Astfel se profilează clar o medicina împărţită in două clase: în timp ce medicii înşişi optează pentru proceduri „blînde”, pacienţii slab informaţi sunt supuşi metodelor invazive! 

    În 1998, Lesley Stewart a făcut publice concluziile unui studiu asupra pacienţilor bolnavi de cancer la plămâni, care dupa operaţia de eliminare a tumorii au fost supuşi unei radioterapii preventive, pentru evitarea reapariţiei unei tumori. Concluziile? Pacientii supuşi radioterapiei mor mai repede decit ceilalţi, din grupul de control, fără radioterapie!!! Pe de o parte, aceste radiatii NU preâmtâmpină reapariţia unei noi tumori. Pe de alta parte, efectele secundare grave asupra sanataţii pacientului sunt devastatoare.

   Da, da, ....... dar radioterapia costă mult, este platită de Casa de sănătate, şi aduce profituri materiale frumoase atât corpului medical, cât şi industriei farmaceutice.

    Doar că, înca din grădiniţă am învăţat că: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”

 

                                                                      Mai gândiţi-vă..... QUI BONO?