Dezastrul medicinei moderne


„Istoria medicinei este istoria erorilor.“  

                          Bernard Ashner (1883-1960), medic şi psiholog austriac

   După cum aţi observat probabil deja, nu sunt tocmai omul potrivit pentru a pleda în favoarea medicinei şcolastice. Atunci când îţi devine clar ce catastrofe a adus pe capul oamenilor, mereu şi mereu – scandalul AIDS este doar una dintre ele – este cu greu să mai rămâi politicos. Aici este momentul să spun că nu intră în intenţiile mele să să atac medici la modul personal. Ceea ce critic eu este sistemul medical, care de cele mai multe ori îl sacrifică şi pe medic. Acest sistem se îngrijeşte, ca numai un anumit mod de gândire să fie însuşit, condiţie absolut necesară pentru a primi dreptul de practică, respectiv pentru a nu-l pierde.

   Mulţi medici şi-au ales această meserie cu intenţia nobilă de a ajuta oamenii bolnavi, şi unii dintre ei depun o muncă demnă de lăudat. Este doar în parte vina lor pentru faptul că situaţia este proastă, şi unii dintre ei chiar suferă din această cauză, dar nu pot schimba nimic. Marea parte a criticilor, pe care le aduc aici, provin de la medicii înşişi. Doar că ei nu sunt băgaţi în seamă de cei responsabili din poziţiile de conducere, şi de aceea este momentul ca potenţialii pacienţi, adică noi toţi, să ne trezim şi să începem a face ordine. Iar asta nu se poate face cu precauţii false şi cu sfieli şi consideraţii copilăreşti, ci doar cu cuvinte clare. Înşelăciunea rămâne înşelăciune, iar minciuna rămâne minciună. Ele nu devin mai bune doar prin faptul că sunt propagate de un Institut naţional sau o organizaţie cunoscută, ba chiar din contră, vor provoca şi mai multe daune astfel. Dar nici cele mai tari critici nu vor putea fi niciodată atât de triste precum tragicele destine pentru care are de răspuns „sindicatul farmaceutic”.

   Eu nu sunt singurul care defineşte medicina modernă un „dezastru”! Chiar şi în „Spiegel” care în general este un pion al medicinei şcolastice, se putea citi în 1980, numărul 36, sub titlul „Iluzii îngropate” următoarele: „Cancer, infarct cardiac, ciroză, bronşită, reumatism, hipertensiune şi afecţiunile de bătrâneţe, deci cele şapte rele, cresc ca număr de cazuri în fiecare an în statistici, dar un efect de recul asupra medicinei de zi cu zi nu a existat până acum: oficialii reprezentanţi ai breslei medicale, majoritatea profesorilor şi mulţi doctori mint cu perseverenţă şi tărie în ceea ce priveşte evidentul dezastru al medicinei... Cetăţenii care locuiesc în cartiere cu multe cabinete medicale şi spitale, devin repede pacienţi, sunt mai des operaţi, iau mai multe medicamente bogate în efecte secundare şi decedează, conform statisticilor, mai timpuriu. „Institutul ştiinţific” al Caselor de sănătate germane a consemnat anul trecut cu groază că aşteptarea de viaţă a populaţiei scade proporţional cu creşterea numărului de medici raporta la locuitori, deci cu creşterea „densităţii” medicilor.”

   Terapeutul şi practicianul Hans Rapold sublinia astfel în cartea sa „Die drei Grundlügen: Politik, Wissenschaft und Religion", Ewertverlag (Cele trei minciuni de bază: politica, ştiinţa şi religia): „Spitalele sunt din ce în ce mai pline, şi totuşi medicina vorbeşte despre succese remarcabile pe care le-a realizat de-a lungul timpului. Dar printr-un progres dovedit al medicinei eu înţeleg din ce în ce mai multe paturi libere în spitale, şi nicidecum lipsă de locuri în spitale“.

   Propaganda medicală repetă la nesfârşi în toate mediile argumentul ei preferat: lunga listă a succeselor în ultima sută de ani. Din această listă, doar două puncte sunt corecte, medicina de intervenţie cu chirurgie de urgenţă şi condiţiile igienice din ţările dezvoltate, dare care nu au fost realizate doar de medicină singură.

   Toate celelalte, de la farmacologia modernă la vaccinuri, mai mult au dăunat pacientului decât i-au ajutat (de exemplu, l-au transformat pe om mai întâi în pacient), şi se află pe drumul sigur de a ruina complect sănătatea oamenilor. Prăbuşirea financiară a Caselor de sănătate nu ar vi o permanentă ameniţare, dacă medicina ar face ceea ce promite, sau dacă ar fi eficientă. Costurile ne arată clar ceea ce fiecare dintre noi bănuieşte de mult timp: că oamenii nevin din ce în ce mai bolnavi şi mai  sensibili la boli, iar medicina din ce în ce mai lipsită de eficienţă, că medicii îşi ascund ineficienţa şi neajutorarea în spatele unor teorii din ce în ce mai absurd, mai des schimbate decât roţile unei maşini de Formula 1.

   Dar în timp ce în economia de piaţă liberă o astfel de intreprindere ar fi fost de mult eliminată din circuit, medicina se salvează prin pretenţii de noi susţineri financiare complect absurde. Nava se află pe ruta falsă, dar este dotată confortabil şi i se mai adaugă şi motoare noi şi mai puternice. Iar de aceasta se ocupă un sistem bine gândit, care funcţionează încă foarte bine şi care îndeplineşte următoarele funcţii:

-obţinerea de mijloace financiare gigantice din banii publici;

-ascunderea scandalelor şi urmărirea criticilor;

-impunereaa de legi care să permită continuarea desfacerii pe piaţă a produselor farmaceutice la nivel global;

    Doar printr-un astfel de sistem poate fi explicat faptul că în medicină eşecurile se succed unul după altul şi totuşi cetăţeanul de rând nu află mai nimic despre toate acestea. Iar principalul aliat al acestui sistem este FRICA, care-i stăpâneşte pe mulţi dintre noi. Mulţi dintre noi sunt convinşi de corectitudinea acestor critici, dar le este frică, şi într-o situaţie serioasă, fug la alopat şi acceptă chemoterpii şi alte proceduri „terapeutice“ dubioase. Fiindcă le este FRICĂ de moarte!

   (Nota Qui bono: Din păcate cunosc personal mai multe astfel de cazuri, în care am avertizat prieteni sau rude, asupra pericolelor şi ineficienţei pe care anumite terapii alopate le au, ba chiar a riscului de deces datorită acestor terapii. Şi din nefericire şi cu tristeţe trebuie să spun, că de fiecare dată am avut dreptate. Dar fiecare om este liber a alege calea pe care vrea să meargă!)

   Iar lipsa de informaţii asupra metodelor alternative la aceste „otrăviri programate“ şi „morţi planificate“ face ca mulţi să nu vadă alternativele, să creadă că nu există alte soluţii. Ceea ce scriu eu aici nu sunt presupuneri dubioase oarecare, ci fapte, prezentate şi publicate de oameni de specialitate, deseori medici, care pot fi verificate. Doar că din cauza cenzurii dogmei dominante (autocontrol liber consimţit, astfel se numeşte această porcărie astăzi) astfel de soluţii nu numai alternative, dar chiar mai eficiente şi sigure, nu apar nici în „Spiegel“ sau „Bild“, nici în programele principale de radio sau televiziune (autorul se referă la presa germană, dar puteţi liniştit înlocui numele ziarelor şi revistelor mari din Germane cu cele din Romania, fără a greşi câtuşi de puţin).

   Ceea ce fac eu aici este doar să adun informaţiile şi dovezile şi sursele într-un singur loc (aceste pagini) şi să le ordonez într-o fomă uşor de înţeles. Dacă doriţi să daţi crezare acestor informaţii sau nu, dacă doriţi să vă informaţi chiar şi mai temeinic sau pur şi simplu vă este mai comod să alergaţi la alopat pentru fiecare „aluniţă“, acest lucru trebuie să-l hotărâţi, după lectura acestor pagini, singuri.

  Dar să aruncăm o privire asupra „marilor succese“ ale medicinei şcolasice alopate din ultimele decenii, aşa cum o face şi Hans Reusch, specialist în istoria medicinei, în cartea sa „Die

Pharma-Story“ (apărută în Editura F. Hirthammer):

În 1970 au fost în Africa de Sud retrase de pe piaţă calmantele Pronap şi Plaxin, deoarece cauzaseră moarte mai multor sugari;

În 1971 au fost internaţi în Anglia 1.500 de persoane, deoarece folosiseră analgezicul Paracetamol, care era vândut ca fiind „sigur“. În ciuda catastrofei, şi în mod pervers, acest produs era la jumătatea anilor 70 recomandat chiar şi contra simptomelor provocate de un consum de alcool mare;

În Italia şi în alte ţări preparatul Marzin (contra greţei) a fost interzis, deoarece mai ales la copii provoca daune semnificative sănătăţii;

În USA, în aceaşi  perioadă, Orabilex provoca daune rinichilor, cu consecinţe fatale;

Medicamentul MEL/29 cauzează cataracta ochiului;

Pacienţii care au luat Methaqualon au fost atât de puternic „dereglaţi“ psihic, încât au fost înregistrate 366 de decese, prin „lovire cauzatoare de moarte“ sau prin sinucidere;

În 1972 s-a descoperit că spray-ul Isoproterenol cauzase în anii 60 moartea a 3.500 de astmatici;

În 1975 a fost confiscat antialergicul Trilergan, deoarece conducea la apariţia „virusului hepatitei“ (cu alte cuvinte, provoca daune majore fiatului);

În 1976 a fost retras medicamentul antireumaticFlamanil (firma Sandoz), deoarece provoca leşinuri şi stări de inconştienţă (ori poate că tocmai aceasta era metoda de a-i scăpa pe pacienţi, pentru o perioadă de timp, de dureri?);

În acelaşi an ICI a început să plătească despăgubiri victimelor (respectiv urmaşilor acestora), care avuseră de suferit grave daune ale ochilor sau sistemului digestiv ca urmare a administrării preparatului pentru inimă Eraldin;

În 1977 medicamentul Phenformin (Ciba-Geigy) a fost retras de pe piaţa americană deoarece nu s-a mai putut ţine ascuns faptul că acest preparat contra diabetului a ucis timp de 18 ani anual o mie de persoane. În ciuda scandalului autorităţile germane au mai permis încă un an vânzarea produselor Diplar, Silubin-Retard, Sindatil, etc. similare cu Phenformin;

În 1978, de Crăciun, autorităţile germane au trebuit să interzică toate produsele anticolersterolemice care conţineau Clofibrat, deoarece acesta producea efecte secundare deseori cauzatoare de deces. Pacienţii nu numai că se alegeau cu atacuri de cord fatale (împotriva cărora produsul ar fi trebuit să protejeze), dar decedau procentual mult mai frecvent de cancer şi de afecţiuni ale ficatului, bilei, vezicii urinare şi intestinelor. 24 de concerne farma au foat astfel afectate;

În 1979 a fost făcut oficial cunoscut faptul că Valium, chiar şi în doze mici, crează dependenţă. La acea vreme, peste 15%  dintre adulţii luau Valum, şi este de presupus că majoritatea lor erau deja dependenţi, mai ales în USA;

Stimulantele Preludin şi Maxiton, folosite şi ca stimulatoare ale apetitului, au fost retrase de pe piaţă, deoarece aduceau daune inimii şi sistemului nervos;

S-a descoperit că Barbiturate (contra insomniilor) în cazul unei folosinţe de lungă durată nu combătea, ci dimpotrivă, accentua insomnia;

S-a aflat că analgezicul Phenacetin, vândut sub 200 de nume diferite, împiedica funcţiile renale sau chiar distrugea rinichii, provoca tumori renale şi distrugea celulele roşii de sânge;

Alt analgezic, Amydopyrin, conţinut în 160 de medicamente, a fost interzis în 160 de ţări (dar nu în toate ţările), deoarece împiedica formarea de globule albe de sânge (agranulocitoză), ceea ce se putea termina cu un deces;

Reserpin (contra hipertensiunii) creştea pericolul unui cancer de sân de trei ori, provoca coşmaruri şi depresie şi era suspectat de a cauza tumori cerebrale, de pancreas, piele, testicole şi uter;

Urethan trebuia să vindece leucemia. S-a constatat că de fapt provoca cancer de ficat, plămâni şi măduvă ososasă;

Methotrexat, de asemenea contra leucemiei precum şi contra afecţiunilor dermatologice, provoca tumori şi favoriza anemiile grave şi rupturile de intestine;

Mitotan, un alt preparat antileucemic, provoca distrugerea glandelor suprarenale;

Cyclophosphamid, la fel ca şi alte chemoterapeutice, provoca moartea diverselor ţesuturi, începând cu ficatul şi rinichii. Pacientul murea mai repede decât în cazul unui cancer obişnuit;

Şi antibioticul Isoniazid ducea la distrugerea ficatului;

Alte antibiotice, cum ar fi Kanamyzin duceau la insuficienţă renală şi atacau nervii auditivi;

Bismut, care în mod ciudat este prescris şi contra diareei dar şi contra constipaţiei, poate duce la grave intoxicaţii. În Franţa se cunosc din 1974 circa o mie de cazuri, dintre care 28 au avut un sfârşit tragic;

În 1982 în Anglia, preparatul contra artritei Opren, care conţine Benoxaprofen a fost retras de pe piaţă, după ce a ucis sute de persoane, iar alte mii de persoane au suferit grave afecţiuni. Acest fapt nu l-a împiedicat pe producătorul Elly Lilly să solicite aprobarea pentru piaţa USA (şi chiar să o primească) pentru acelaşi produs sub un alt nume, de Oraflex, ascunzând interdicţia şi cazurile grave din Anglia. Fapt ca i-a costat pe 26 de americani viaţa. Ştiţi cumva, întâmplător, cine era directorul Elly Lilly între 1977-1979? George Bush Senior, mai târziu preşedinte al USA! Aşa se adună banii şi relaţiile pentru campania prezidenţială, călcând pe cadavre! Bush deţinea 1.500 de acţiuni Lilly pe care a declarat că le-a vândut în 1978, lucru care în 1981 a fost dovedit de către „New York Times” ca fiind o minciună. Şi fostul preşedinte al Germaniei Federale, Richard von Weizsäcker a fost mai de demult director la marele concern farma german Boehringer. Iar Helmuth Kohl provenea din rândurile conducerii concernului chimic BASF, care şi el era amestecat în industria farmaceutică;

Analgezicele şi antireumaticele Tanderil şi Butazolidin (Ciba-Geigy) au fost făcute răspunzătoare, în întreaga lume, pentru moartea a peste 10.000 de oameni. Medicul suedez Hansson a publicat documente secrete, pe care le procurase pe căi ilegale, din care reieşea că Ciba –Geigy avea cunoştinţă asupra a 1182 de cazuri de decese, dar a ascuns informaţiile respective şi a vândut mai departe produsul respectiv. În momentul în care aceste informaţii au fost făcute publice, preparatul a fost interzis în majuritatea ţărilor, cu excepţia desigur, a Elveţiei, ţara natală a Ciba- Geigy;

În 1978, preparatul absolut inutil Oxychinolin (sau Clioquinol) produs de acelaşi Ciba-Geigy (astăzi Novartis) care era destinat deranjamentelor de digestie absolut inofensive („diareea de vară”), a provocat un scandal la nivel mondial, care a pornit din Japonia: 30.000 de persoane au orbit sau au suferit paralizii ale picioarelor, peste 1.000 au decedat doar în Japonia („boala” fusese denumită SMON - neuropatie mielo-optică subacută). Drept urmare au fost raportate şi o serie de cazuri grave din spaţiul european, care până atunci nu putuseră fi clarificate.

Ciba-Geigy a fost implicată într-o serie de procese de despăgubiri (cum poate fi mortul despăgubit?), iar substanţa care doar în Japonia era vândută sub 168 de nume diferite a fost interzisă în ţările respective. Ciba- Geigy a continuat însă să vândă mai departe preparatele care conţineau substanţa otrăvitoare în ţări din lumea a treia (de ăia nu le pasă nimănui?) unde produsul nu era încă interzis;

(Nota Qui bono: Poate că mulţi dintre Dvs. se vor întreba aici, pentru ce aceste firme, deşi ştiu că un produs este toxic şi riscă să aibe de plătit despăgubiri, îl vând mai departe? Foarte simplu! Deoarece pentru a produce acest preparat, s-a făcut o investiţie, s-a creat o linie de producţie specială, poate chiar s-a construit o fabrică sau o secţie specială, iar investiţia făcută trebuia să fie recuperată şi încă cu un anumit beneficiu semnificativ de mare. De aceea nu se va găsi niciodată „leacul cancerului“ sau al multor altor boli, despre care se ştie sau se spune că ar exista medicamentaţii care să le vindece. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, atunci:

1.liniile de producţie vechi nu ar mai aduce beneficiu, ar trebui deci aruncate la gunoi şi

2.nu uitaţi că oamenii sănătoşi nu cumpără medicamente, deci concernele riscă să dea faliment!)

Un alt medicament care provoacă exact ceea ce ar trebui să preîntâmpine, este Diethylsilböstrol, pe scurt DES. Acest hormon sintetic feminin (estrogen) a fost administrat femeilor însărcinate, aparent pentru a preîntâpina complicaţiile din timpul sarcinii. Din păcate s-a constatat că la copii, mai ales la feţiţe, după mulţi ani, apărea o formă de cancer al vaginului, complect necunoscută până atunci. De asemenea, apăreau complicaţii neaşteptate şi grave la fete, atunci când ele însele rămâneau, ca şi adulte, însărcinate. Ulterior s-a constatat că şi organele genitale ale copiilor de sex masculin putea fi afectate. Firmele producătoare respective au pierdut în USA mai multe procese. Medicamentul se poate găsi şi astăzi pe piaţă, dar ca produs care previne exact efectul invers decât pe vremuri, şi anume ca pilulă „anticoncepţională”. De asemenea DES este folosit şi în industria creşterii animalelor (vitele pentru carne)!

Despre scandalul Contergan probabil că aţi auzit deja. Aici doar câteva detalii interesant: în 1958 producătorul Grünenthal a trimis o scrisoare colectivă la 40.000 de medici, asigurându-i că acest Contergan (Thalidomid) este cel mai bun calmant pentru femeile însărcinate sau care alăptau, fără nici un fel de riscuri pentru mame sau sugari. În 1961 producătorul britanic Distillers Company susţinea aceleaşi afirmaţii despre Distaval, care conţinea aceaşi substanţă de bază Thalidomid. Cu ce rezultate pentru copii s-a terminat acestă propagandă probabil că ştiţi deja. În 1970 acţiunea judecătorească împotriva firmei Grünenthal a fost închisă cu o înţelegere de despăgubiri, după ce nu s-a precupeţit nici un efort financiar, fiind adus chiar şi laureatul cu Premiul Nobel Boris Chain, ca expert în favoarea respectivei firme. În acest caz medicamentul a fost mai departe vândut, după ce se aflase deja despre primele cazuri de copii născuţi cu foarte grave malformaţii;

Dar tragediile nu s-au oprit aici. Concernele farma au continuat să vândă otrăvuri femeilor gravide şi astfel să mutileze copii (Nota Qui bono: iar astăzi se recomandă cu precădere vaccinarea gravidelor, probabil cu acelaşi scop de a aduce pe lume copii handicapaţi!) În 1978 s-a făcut cunoscut că medicamentele Primodos, Amenoron-Forte, Duogynon, Bendectin şi Debendox erau şi ele răspunzătoare de naşterea unor copii cu infirmităţi. Produsul Duogynon al firmei germane Schering, care intrase deja în „gura“ presei, a fost pur şi simplu rebotezat Cumorit. Iar autorităţile de aprobare a medicamentelor nu au avut nimic împotrivă. În Anglia a ieşit la iveală faptul că bănuielile asupra efectelor nocive ale Debendox existau deja de mai mulţi ani. Şi în acest caz autorităţile nu au întreprins nimic (la fel ca şi producătorul Merrell). Un profesor de pediatrie de la Universitatea Leeds, Richard Smithells, a eliberat de orice vină respectivul produs, în cadrul unui studiu organizat şi condus (nu se ştie exact cum) de el. După care într-o scrisoare confidenţială, respectivul profesor ruga firma Merrell să acorde un „stipendiu de cercetare“ facultăţii unde era profesor (ca recunoştinţă pentru serviciile aduse, desigur). În mod eronat, sau mai degrabă fericit, scrisoarea a ajuns la jurnalul „Observer“, care a făcut-o publică. Şi în USA nu a existat nici un motiv pentru firma Merrell Dow Pharmaceutical Inc. să desfacă mai departe respectivul produs, dar de acestă dată sub numele de Bendectin, doar pentru că se născuseră câţiva copii handicapaţi! Pe eticheta produsului era inscripţionat că acesta este sigur. Singura deosebire „americană“ era că pe produs se menţiona că trebuieşte luat numai atunci când întradevăr este nevoie! (Nota Qui bono: Ca şi când de obicei, americanii, mai tonţi din fire, înghit boabe mai ales atunci când nu-i doare nimic!) Sub presiunea opiniei publice, preparatul a fost totuşi mai târziu retras de pe piaţă, şi au mai fost plătite şi 120 de milioane de dolari despăgubiri pentru cele circa 700 de procese deschise de părinţii victimelor;

Nici de substanţa Thalidomid din Contergan nu au vrut să se despartă concernele farma. În USA este „oferită“ pacienţilor AIDS contra inflamaţiilor din cavitatea bucală (deseori ca urmare a AZT). În Brazilia este vândută chiar şi până astăzi contra leprei. Deoarece acolo există multe persoane care nu ştiu să citească, în instrucţiuni este pusă o pictogramă cu burta unei femei însărcinate peste care este plasat un X. Mulţi dintre analfabeţi consideră că este vorba despre un mijoc contraceptiv! În Brailia se mai nasc încă copii cu malformaţii gen Contergan (se estimează în prezent la 300 de cazuri anual);

În 1984 ziarul londonez „Daily Mail“ relata faptul că preparatul contra acneei, Roacutan, a provocat în USA la femeile însărcinate grave malformaţii de foetus, la aproape jumătate din cazuri. Producătorul a declarat că „riscurile erau cunoscute de către respectivele femei.“;

În 1983 se putea citi în „New York Post“ că analgezicul Zomax a omorât cinci persoane. Dar nici producătorul şi nici FDA nu au intenţionat nici o clipă să retragă produsul de pe piaţă;

Tot „New York Post“ anunţa că toţi cei 852 de pacienţi cărora li se injectase preparatul pentru inimă Eoinepherin, au decedat. Relatările erau deja de opt luni cunoscute, şi totuşi medicamentul nu fusese încă retras de pe piaţă. Abea ca urmare a apariţiei articolului respectiv s-a deschis o anchetă;

Ziarul „Daily Telegraph“ relata în 1983 că existau avertismente contra medicamentului Hypnomidat, după ce într-o staţiune intensivă din Glasgow, cazul deceselor crescuse razant;

În Canada au fost făcute cunoscute în 1984, cel puţin 10 cazuri de deces ca urmare a folosirii anagezicului NSAID, care doar în Canada intra în compoziţia a peste 40 de produse;

În 1983 au fost publicate în Suedia relatări „secrete“ care fuseseră din nou sustrase de la

Ciba-Geigy. Din acestea rezulta că producătorul elveţian avea cunoştinţă despre cel puţin 1.182 de cazuri de decese care se datorau antiartriticelor Butazolidin şi Tanderil. Conform altor surse, numărul total al deceselor ajunsese la circa 10.000. Comentariul purtătorului de cuvânt de la Ciba-Geigy: „Nici un motiv de panică“. Vânzarea ambelor produse a continuat pentru încă un an, până cînd, ca urmare a presiunii consumatorilor, Tanderil a fost retras de pe piaţă iar folosirea Butazolidin a fost limitată;

Aşa cum relata în 1984 „New York Times“, medicamentul Selacryn a fost retras în 1980 de pe piaţă, după ce au fost raportate 510 cazuri de daune aduse ficatului şi cinci cazuri de deces;

Conform „Guardian“ din 04.01.1985 preparatul Nizoral contra infecţiilor fungice a „furnizat“ cinci morţi şi 77 de insuficienţe renale;

În Martie a aceluiaşi an „Neue Presse“ relata că preparatul contra malariei Fansidar provoca afecţiuni ale pielii cu evoluţii ce puteau fi fatale. Se pare că au existat şi victime;

În 1985 „Guardian“ scria despre calmantele cum era Largactil că urmau să fie retrase de pe piaţă, deoarece provocau pacienţilor grave prejudicii ale creerului. O evaluare precaută estimează la circa 38 de milioane de oameni cu dischinezie (deficienţe de mişcare) şi la peste 25 de milioane de persoane care pierduseră capacitatea de a controla muşchiul limbii sau alţi muşchi ai corpului. Multe dintre aceste persoane erau pacienţi ai clinicilor de psihiatrie sau deţinuţi în penitenciare, cărora li se administra în mod curent astfel de preparate;

În Mai 1985 autorităţile americane şi engleze au interzis folosirea hormonilor de creştere, deoarece pacienţii, chiar şi după ani de zile, se îmbolnăveau de infecţii incurabile, care deja se soldaseră cu trei decese. Hormonul era extras din glandele de la cadavre;

În Decembrie al aceluiaşi an „Guardian“ relata că Merital (şi Nomifensin) avea grave efecte secundare (mai bine spus, aceasta era acţiunea PRINCIPALĂ a preparatului) sub formă de insuficienţe renale acute, anemie şi inflamaţii pulmonare. Se relata deja despre un caz de deces. Producătorul Hoechst a întâmpinat această relatare cu „dispreţ“. Dar ce altceva s-ar fi putut aştepta?

În aceaşi lună presa informa că 2.000 de oameni s-au îmbolnăvit ca urmare a gravelor efecte secundare ale produsului Felden, 77 dintre aceste persoane chiar decedând, aproape toate din cauza sângerărilor sau rupturilor intestinale. Producătorul american Pfitzer susţinea în continuare că produsul este „bine suportat“. Probabil de către cei răposaţi!

 De asemenea în Decembrie 1985 a fost făcut cunoscut faptul că Ciba-Geigy (care se pare că avea o deosebită predilecţie pentru prepararea de otrăvuri) falsificase datele de siguranţă ale 46 de antibiotice şi a altor preparate, care fuseseră solicitate de autorităţile de sănătate japoneze. Ca urmare guvernul japonez a închis două fabrici din Japonia ale respectivului concern şi a interzis pentru (din păcate doar) 20 de zile importul şi vânzarea de produse

Ciba-Geigy;

În USA, unde sistemul juridic prevede despăgubiri foarte mari în cazurile de prejudiciere a sănătăţii, numărul crescând de erori în medicină a determinat firmele de asigurări să mărească primele de asigurare pentri cabinetele ginecologice la 72.000 de dolari pe an, ceea ce i-a determinat pe mulţi ginecologi să-şi schimbe specializarea;

Medicul american Keith Allan Lasko scria: „Dacă pacientul ar şti că o singură capsulă de Chloromycetin provoacă daune irecuperabile măduvei osoase sau leucemie, credeţi că ar mai lua cineva acest medicament?Şi totuşi suma vânzărilor acestui produsa creşte permanent. În 1976 medicii au prescris o jumătate de milion de reţete pentru acest preparat. Îmi aduc aminte de un copil care a murit de anemie aplastică, după ce un medic i-a prescris Chloromycetin contra guturaiului! Părinţii plângeau iar copilul sângera. Am fost avertizat de mai mulţi colegi că voi avea de suferit grave consecinţe dacă voi spune părinţilor că odrasla lor a murit datorită unui medic care a prescris o reţetă fără să se gândească.

   Deşi lista prezentată până aici este foarte lungă, ea este doar vârful icebergului. Pe de o parte pentru că nu am avut informaţii decât până la sfârşitul anilor 80, iar pe de altă parte pentru că foarte multe cazuri nu au fost făcute publice, deoarece  medicii se acoperă reciproc, chiar şi numai de frica ameninţării plăţilor de despăgubiri. Mai degrabă veţi obţine de la o călugăriţă informaţii asupra localurilor de noapte cu program de striptease, decât de la un medic confirmarea terapiilor dăunătoare.

   Din acest punct de vedere breasla medicală îndeplineşte criteriile unei „Frăţii Secrete”: toţi medicii sunt obligatoriu membrii în „Camera Medicilor”, se supun regulamentului acesteia şi judecăţii acesteia, iar în cazul în care sunt „cuminţi şi ascultători” vor avea un salariu bun, peste media populaţiei. Dacă însă „fluieră în biserică”, vor avea neplăceri mari, care merg până la excluderea din rândurile „Frăţiei” şi la ruina financiară; toţi „fraţii” se sprijină reciproc şi fac zid comun contra criticilor din afară. Autorul Kurt Blüchel denumeşte acest sistem „Sindicatul” şi îl descrie în amănunt în două dintre cărţile sale („Weiße Magier", Fischer Verlag – „Magicienii albi“ şi „Das Medizin-Syndikat", Rowohlt 1978 „Sindicatul medicinei“).

   Dacă nu v-am scutit de lunga listă de „eşecuri“, am făcut-o doar pentru a spulbera mitul confom căruia astfel de lucruri sunt doar nişte „pane ocazionale“ sau doar „cazuri izolate“! Dar lucrurile stau chiar cu mult mai rău!

Medicamente interzise? Nu face nimic, mai există şi alte pieţe de desfacere!

   Dacă întradevăr se ajunge până acolo încât un anumit preparat este interzis, deoarece au existat prea multe cazuri de decese iar „somnoroşii“ din Oficile de sănătate şi ministere au trebuit să-şi mişte fundurile, apare imediat întrebarea „economică“: Ce facem cu otrăvurile? Încotro cu ele? Capacităţile de producţie funcţionează, produc bani adevăraţi şi este prea mare păcat să le oprim pur şi simplu. Aşa că ne „globalizăm“ un pic mai mult spre ţările din lumea a treia, unde este mereu nevoie de pilule de tot felul şi unde viaţa distrusă a câtorva oameni nu va produce aşa un „circ“ precum în ţările dezvoltate, moartea fiind acolo ceva obişnuit iar sărăcia neavând niciodată un lobby. Pe deasupra populaţiile din ţările sărace sunt foarte potrivite ca şi „cobai umani“, deoarece autorităţile de acolo sunt oricum depăşite de imensele problemele şi corupte până-n măduva oaselor.

   (Nota Qui bono: chiar zilele astea a apărut o ştire asupra unui nou vaccin polio, produs de GKS, care va fi administrat copiilor din….. Afganistan, desigur. Pentru că acolo chipurile această boală este larg răspândită. Nu războiul şi sărăcia, ci variola. Experimente pe copii afgani, de care nu le pasă nimănui! Sursa: Afghanistan makes first use of new GSK polio vaccine -17 December 2009 în http://www.scripnews.com/policyregulation/Afghanistan-makes-first-use-of-new-GSK-polio-vaccine-185343)

   Ideea este profitabilă şi destul de veche:

În Filipine, ca de altfel şi în alte ţări, antibioticul Chloramphenicol este prescris pentru orice bagatelă, atâta timp cât pacientul plăteşte. Medicii trec sub tăcere una dintre principalele acţiuni negative ale preparatului, de mult timp cunoscută în ţările vestice: anemia în formă letală;

În Kenia medicii administrează tinerelor fete în cazurile de anemie şi lipsă de apetit, la recomandarea producătorului, hormoni sexuali. Urmarea: creşte barba, cade părul de pe cap şi se măreşte clitorisul.

Şi în Ceylon, firma Sterling Winthrop „răspândeşte“ astfel de preparate hormonale pentru copii cu scopul de a susţine creşterea (de reţinut că terapiile de lungă durată sunt cele mai lucrative, vezi AIDS sau hepatitele). Desigur fără a se face vreo referire la efectele secundare, care pot merge până la modificări de sex. Faptul că aceşti copii din lumea a treia au în fapt nevoie de cu totul altceva pentru a creşte normal, anume o alimentaţie adecvată, nu prea le pasă celor de la concernele farma. Ei „hănesc“ copii de acolo, pentru o mai bună dezvoltare, cu hormoni! Morala nu are ce căuta în afaceri, se ştie doar! PECUNIA NON OLET!

În Bangladesh firma Pfitzer desface un antibiotic combinat numit Combiotic, pe care îl recomandă contra tuturor bolilor fără deosebire, chiar şi contra tăieturilor (rănilor). Preparatul respectiv este în USA interzis de peste 10 ani, deoarece este foarte toxic pentru urechi şi rinichi, şi de asemenea deosebit de periculos pentru bolnavii de tuberculoză. Dacă este interzis în USA, hai să-l vindem la ăia din Bangladesh, numai să iasă bani;

În Indonezia, preparatul Cloquinol (Oxychinolin) despre care aţi citit mai sus relatarea precum că a cauzat în Japonia mii de victime, orbiri sau paralizii, a fost pe mai departe, pentru încă 10 ani, vândut într-o veselie. Deţinătorul de licenţă? Cine altul decât Ciba Geigy, care acum caţiva ani si-a schimbat numele în Novartis, pentru a se retrage un pic din „lumina reflectoarelor“.

   Ziarul „St.Galler Tagblatt" scria în 12.09.1982: „Când a fost făcut cunoscut faptul că Ciba Geigy a pulverizat experimental peste copii şi tineri, în Egipt, un pesticid care este cunoscut ca fiind cancerigen, cei din Elveţia nu au contestat, dar s-au plâns că respectivele documente le-au fost furate.“ Adică, problema nu era că o astfel de acţiune cu pesticide era criminală, ci faptul că furtul documentelor respective era o infracţiune. Problema celor de acolo nu era cum că ei ar fi mai răi sau mai buni decât alte concerne farma, nu! Problema lor era că se lăsau prea des „furaţi“ şi „daţi în stambă“ de presă. Este foarte interesant cum anumite produse periculoase în Europa sau USA, cum trec graniţa un pic „mai încolo“, cum devin sigure şi lipsite de efecte secundare.

   Firmele farma britanice publică lunar o „listă roşie“, MIMS, un fel de manual în care se pot citi riscurile şi efectele secundare ale diferitelor preparate. Doar că pentru Africa există o „ediţie specială“ în care pot fi găsite preparate care deja de mult timp sunt interzise în Marea Britanie. Pe deasupra dozaje care în tările europene depăşesc graniţele de siguanţă, sunt recomandate în ediţia africană. (Cu cât dozajul este mai mare, cu atât preparatul este mai repede consumat, deci vândut.) Aceaşi metodă se aplică în USA, unde preparate interzise sunt recomandate pentru ţările din America Latină. Fiecare cu zona lui de influenţă, adică cu depozitele lui de gunoaie. Iată câteva dintre aceste neconcordanţe, prezentate de Dr. Milton Silverman, Docent pentru farmacologie la Medical Center de la Universitatea San Francisco, California:

Tetraciclin, un antibiotic des folosit (Lederle Laboratories): efecte secundare în USA: vomă, diaree, ameţeli, deranjamente stomacale, iritaţii ale pielii, dereglări renale, daune aduse fătului în perioada de sarcină; efecte secundare în America Centrală şi Argentia: nu are efecte secundare

Ovule anticoncepţionale (G.D. Searle Co.), în USA: apoplexie, dereglări de mers, halucinaţii, insomnii, desensibilizare senzorială în membre, dereglări de vedere, constipaţii, mâncărimi piele, ameţeli, vomă, lipsă de apetit, diaree, transpiraţie abundentă; în America Centrală, Brazilia, Argentina: fără efecte secundare;

Imipramin, antidepresiv de la Giba Geigy, în USA: apoplexie, halucinaţii, insomine, constipaţie, mâncărimi, ameţeli, vomă, lipsă de apetit, diaree, transpiraţie; în America Centrală, Brazilia şi Argentina: nu are efecte secundare;

   Şi dacă Doamne fereşte îi vine vreunei ţări din lumea a treia ideea să se ocupe singură de problemele de sănătate ale poporului ei, atunci i se arată imediat cine are „pâinea şi cuţitul în mână“. Astfel în 1978 guvernul din Sri Lanka a plănuit să aplice un program prin care să reducă importurile scumpe de medicamente, mai ales din USA.

   Reacţia a fost instantanee, guvernul american ameninţând că va suspenda ajutoarele alimentare absolut necesare săracei ţări până în momentul în care Sri Lanka va renunţala planul ei în privinţa medicamentelor! Nu vă este suspect cât de armonios se îmbină interesele particulare (profiturile concernelor farma) cu politica guvernamentală (ajutoare pentru ţările sărace, care în fapt sunt acordate din banii publici!). Ar fi mult mai simplu ca banii respectivi de ajutoare să fie vărsaţi direct în casele concernelor farma. Doar că atunci se „prindea“ tot fraierul de şmecherie!

   Metoda şantajului prin intermediul ministerului afacerilor externe are o tradiţie foarte lungă şi nu se limitează doar la industria farmaceutică. Astfel s-au „deschis“ noi pieţe pentru toate „binefacerile civilizaţiei moderne“: arme, pesticide, îngrăşăminte chimice sau articole de consum.

   Iar atunci când cineva nu înţelege de „vorbă bună“, adică de ameninţarea cu repercusiuni financiare şi economice, se recurge la o revoltă „internă“ prin care „căpăţânosul“ este măturat de la putere. Astfel s-a întâmplat şi cu Salvador Allende, care, printre alte „greşeli capitale“ care nu conveneau deloc monopolului ştim noi cui, a înfiinţat după venirea sa la conducere în Chile, o comisie medicală care a constatat că în fapt din întregul import de medicamente, doar 26 de preparate aveau o cerificabilă acţiune benefică, restul fiind total inutile sau chiar dăunătoare. Urmarea este cunsocută de toţi: putch militar cu sprijin american (CIA). Adică, dacă nu vreţi să muriţi de medicamentele noastre, o să muriţi de gloanţele dictatorilor voştri corupţi aserviţi nouă! Concernele au primit din nou mână liberă, iar oponenţii au tăcut pentru totdeauna (morţii nu mai vorbesc şi sunt de acord cu orice).

   Dar nu numai în America de Sud, ci şi în Europa, oponenţi sunt „educaţi“ conform intereselor concernelor farma. În 1979 era în Italia Ministră a Sănătăţii Tina Anselmi. Aceasta avea intenţia să retragă de pe piaţă mii de medicamente care fuseseră catalogate drept ineficiente sau chiar periculoase de către o comisie de specialişti italieni. Cinstitei Doamne i s-a oferit suma de 35 de miliarde de lire italiene, plătibile într-un cont din Elveţia, dacă va renunţa la „periculoasa“ idee. Doar că Tina Anselmi a refuzat şi a mai şi făcut publică oferta de mituire. Ei bine, asta era prea mult chiar şi pentru „bunii şi generoşii“ şefi de concerne farmaceutice, astfel că după câteva zile, ca din senin, maşina Doamnei Anselmi a explodat. Din fericire Anselmi nu a fost rănită în acest incident. Dar semnalul a fost foarte clar, nu? Ori-ori.

   Dar violenţa este doar ultima carte pe care o joacă „Sindicatul“. Îndeobşte sunt folosite metode mult mai subtile, despre care ne vom ocupa în continuare.

Cum se pun bazele unui Sindicat?

   Desigur că nu se adună trei-patru indivizi, şi pun aşa, hop-ţop, bazele unui sindicat. Ar fi frumos, dar unde s-ar ajunge? Păi, probabil exact acolo unde ne aflăm acuma!

   Unul dintre cei care a arătat cum se poate face aşa ceva a fost John D. Rockefeller. Numai că un Sindicat global nu se poate realiza în 2-3 săptămâni, astfel că istoria Sindicatului este legată de istoria întregii Familii Rockefeller. Dar să o luăm cronologic: dacă vorbim despre imperiul Rockefeller, vorbim mai întâi despre petrol, cărbuni, gaze naturale, căi ferate, imobiliare, etc. Deseori însă nu se menţionează o foarte importantă componentă a imperiului: industria farmaceutică. Este mai puţin cunoscut faptul că concernul Rockefeler este participant activ la peste 200 de companii farmaceutice.   

    Tradiţia familiei! Chiar „bătrânul Bill“, tatăl fondatorului John Davison Rockefeller (pe scurt:JDR) avea un instict de afaceri foarte dezvoltat: el vindea sticluţe umplute cu petrol de la „Standard Oil Company" şi cu eticheta „Nujol“ ca şi leac contra cancerului la un preţ de sute de ori mai mare decât cel de „producţie“. Deoarece de nenumărate ori medicii vremii au avertizat asupra efectelor dăunătoare ale „băutului de petrol“ (sustrăgea vintaminele din corp) a fost în petrol introdus un pic de Caritin, şi cu asta a fost rezolvată problema. Pe deasupra a fost cumpărat cu 75.000 de dolari pe an un senator USA care făcea reclamă produsului (în loc să se ocupe de alegătorii lui). Astăzi Nujol este produs de Stanco Inc., o filială a Standard Oil. Câştigurile enorme aduse de Nujol l-au încurajat pe JDR să se implice „mai serios“ în industria farmaceutică. În acelaşi timp industria petrolului se lega din ce în ce mai strâns de industria chimică, iar medicamentele foloseau industria chimică, respectiv substanţele sintetizate de aceasta.

   Dar JDR şi urmaşii săi au investit puternic şi în mass-media. Fără o presă de partea ta, este greu să faci afaceri murdare. Practic nici un ziar nu-şi poate permite să plătească corespondeţi în toată lumea. Deci este mult mai simplu să preiei informaţii de la Agenţiile de ştiri. Iar acestea sunt puţine, şi rămân pe timp ce trece şi mai puţine. Şi mai ales, sunt deţinute de doar câteva persoane, şi ele din ce în ce mai puţine. Astfel că una dintre cele mai puternice modalităţi de „formare“ a opiniei publice se concentrează în mâinile unu cerc foarte restrâns de persoane. Chiar de prin anii 40, directorul Fundaţiei Rockefeller era şi editorul „New York Times“ şi de asemenea membru în prezidiul Associated Press. De asemenea „International News Service“ a lui William Randolph Hearst a fost cumpărată în 1932 de banca Rockefeller. Având practic presa în mână, nu este de mirare că în timp

s-a putut inocula marelui public concepţia falsă a medicinei alopate asupra germenilor, ideea binefacerii pe care ni le aduc medicamentele, injecţiile, chemoterapiile şi vaccinurile, panica şi frica în faţa unor gogoşi supra-unflate cum sunt AIDS, hepatita C sau gripele tuturor orătăniilor, ideea absurdă precum că unul sau altul dintre nevăzutele virusuri provoacă cancer, etc. etc. etc.

   În „codul etic“ al jurnalismului ştiinţific este stipulat că „redactorii resortului <ştiinţă> nu sunt în măsură să decidă asupra valabilităţii descoperirilor medicale şi a metodelor terapeutice. Deci ei pot relata doar despre descoperiri, terapii şi medicamente care sunt confirmate şi aprobate de medicii de specialitate." Şi cine sunt aceştia? Exact, membrii „Sindicatului“. Adevărul despre medicamente, terapii şi descoperiri medicale trebuia aprobat de „cenzorii“ Sindicatului. Astfel că doar ceea ce doreau ei să ştim noi, ştiam prin intermediul „presei libere“! Libere de adevăr.

   Un alt domeniu în care Rockefeller s-a implicat foarte activ a fost cel al educaţiei, mai ales cea universitară. Fundaţia Rockefeller oferea stipendii universităţilor, dar desigur, doar celor care dansau pe muzica cântată de JDR. Astfel decenii de-a rândul s-au format medici care nu ştiau nimic altceva decât li se dăduse voie să ştie în universităţile unde învăţaseră, şi care erau finanţate de Fundaţia Rockefeller. Cu alte cuvinte, pentru ca lumea să fie atât de proastă să cumpere otrăvurile mele, oamenii trebuiesc îndobitociţi încă din clasa întâia cu „teoriile“ mele , iar directorul şcolii trebuie să ştie foarte clar că dacă nu spune ce vreau eu, pierde finanţarea şi închide şcoala. Povestea cu învăţământul de stat este o gogoriţă, căci statul, deci guvernul este format tot din oamenii mei, politicieni pe care i-am ajutat, financiar, să ajungă la conducere. Şi care acuma îşi plătesc datoriile ce le au la mine. Cam aşa judecă un „Rockefeller“.

   Acuma însă, mereu şi mereu apăreau unii care se apucau să susţină idei contrare celor dorite de Sindicat. Astfel că politicienii au numit specialişti formaţi la universităţile finanţate de Fundaţie, care să conducă Oficiile de sănătate şi Ministerele sănătăţii publice. Astfel se închidea poarta, în mod legal, tuturor celor care ar fi avut alte opinii, în afara celor „rentabile“ pentru Sindicat.

   Astfel în America, Rockefeller a finanţat campania electorală a lui Roosevelt, iar acesta drept „recunoştinţă“ a creat FDA (Food and Drug Administration), care dă aprobarea pentru desfacerea pe piaţă a medicamentelor. Iar argumentele „ştiinţifice“ sunt oferite acesteia de AMA (American Medical Association). Ambele controlate de Rockefeller. Cum foncţionează acestă cooperare, putem vedea în baza unui exemplu, a unui caz. Dr. Adolphus Hohensee din Scranton a avut obrăznicia să ofere pe piaţă vitamine naturale (deci nu cele chimice ale ştim noi cui). Ori chestia asta nu era pe placul sindicatului, care favoriza vitaminele sintetizate chimic.

   Astfel că intră în joc FDA, care-l aduce pe Hohensee în faţa tribunalului, sub acuzaţia de „declaraţii false asupra produsului comercializat“. Hohensee insinuase că vitaminele sunt vitale pentru sănătatea omului. AMA s-a ocupat de obţinerea a 10 expertize medicale, care toate confirmau că „organismul uman nu are nevoie de vitamine.“ Iar la argumentul cum că există o grămadă de relatări care dovedesc contrariul, s-a răspuns din partea AMA că aceste lucrări standard sunt „depăşite“.  Să ne mai amintim aici şi cum a fost aruncat în puşcărie Wilhelm Reich şi cum i-au fost arse cărţile, în America liberă şi democrată, exact ca pe vremea lui Hitler!

   (Nota Qui bono: Poate că unii dintre Dumneavoastră o să ridice din umeri, zâmbind, şi o să spună că asta a fost demult, pe vremuri, astăzi fiind acceptat de către toţi că vitaminele sunt vitale, esenţiale pentru sănătatea oamenilor. Da, corect. Şi tot aşa peste 30-40 de ani, nepoţii Dumnevoastră vor râde şi vor ridica din umeri la naivitatea noastră de azi de a crea din AIDS o pandemie care va omorâ jumătate din populaţia globului, la naivitatea prostească a pandemiilor de tot felul de orătănii care se joacă cu virusurile gripale, la campaniile de vaccinare forţată, la hepatita C care se tot lasă aşteptată în efectul ei pandemic distrugător, la… la… Şi la vremea lui, Galilei a fost batjocorit de mulţi, care credeau că pămânul e o „farfurie“ în jurul căruia se învârte Soarele. Iar astăzi ne mirăm cât de ignoraţi erau oamenii în acele vremuri! Să aşteptăm încă 30-40 de ani? Doar că o aşteptare prea lungă ne costă prea multe vieţi.)

    Medicul american Dr. J.W. Hodge califica astfel AMA: „Monopolul sau <cartelul medicinei> care se numeşte eufemistic American Medical Association (AMA), nu numai că exercită cea mai neruşinată dictatură, dar este şi cea mai periculoasă instituţie despotică pe care vreodată a ales-o un popor liber. Toate metodele prin care un bolnav poate fi tratat blând şi în mod natural sunt condamnate ca fiind <şarlatanii şi excrocheii>. Orice medic practician care nu se solidarizează cu <cartelul medical> va fi etichetat ca <şarlatan> sau <dezechilibrat mental>. Fiecare specialist în probleme de sănătate care va încerca să terapieze un pacient prin metode naturale, fără a pune mâna pe bisturiu, pe chimicale  şi toxine, pe seruri şi vaccinuri, va fi insultat, discreditat şi urmărit fără milă.“

   FDA (care aprobă desfacerea medicamentelor pe piaţa americană) nu ar fi atât de eficintă, dacă nu ar primi sprijinul necondiţionat al AMA. Medicul Charles Lyman Loffler a fost urmărit şi şicanat, deoarece a dovedit că terapiile contra cancerului folosite de medicina şcolastică sunt o „uriaşă păcăleală“. El spunea: „De când reglementare medicinei se face de către şarlatani şi gangsteri medicali, medicina a devenit una dintre cele mai corupte şi mincinoase instituţii.“

   Un alt medic curajos, Dr. Keith Allan Lasko, scria în 1980 în cartea sa „The Great Billion Dollar Medical Swindle" („Excrocheria medicală de miliarde“) despre AMA că: „Ea funcţionează ca un bastion contra socializării medicinei. Vechea Asociaţie a medicilor, WASP, a provocat renumelui medicilor masive daune. În lupta contra serviciului de sănătate „Medicare“, în anii 50 şi 60, aceasta şi-a arătat adevărata faţă şi s-a desconspirat ca fiind a)-total indiferentă faţă de pacient şi b)-interesată doar în mărirea câştigului financiar al medicilor.“ Medicul american Dr. Richard Kunnes a publicat un „expose“ asupra practicilor AMA, sub titlul „Banii sau viaţa“. La o adunare generală a AMA el şi-a dat foc în public legitimaţiei de membru. După părerea sa AMA erau iniţialele pentru American Murder Association (Asociaţia ucigaşilor americani).

   Puterea şi controlul nelimitat al Sindicatului este consfinţită şi întărită prin „National Academy of Sciences". Atunci când Morris Bealle a dezvăluit că preşedintele acestui for guvernamental Alfred N. Richards, era în acelaşi timp şi unul dintre principalii acţionari ai concernului Merck, acesta a trebuit sa demisioneze. Ceea ce nu a determinat pe Merck să nu-şi mai plaseze oamenii în poziţii cheie şi nici pe unii medici să nu intre in conflicte de interese de dragul banilor. Astfel că după ce Richards şi-a dat demisia, a fost numit pe aceeaşi funcţie Detlev W. Bronk, preşedintele Fundaţiei Rockefeller. Am scapat de dracu şi am dat da taică-su!

   Acest sistem este atât de eficient şi datorită faptului că Mass-media este complect sub control, în mod deosebit după cel de-al doilea război mondial şi după anii de război rece. Desigur că şi înainte existau în Europa astfel de structuri, dar ele erau divizate naţional. Ori acuma manipularea

mass-mediei se face global, ca şi vaccinările, ca şi pandemiile, ca şi Codex alimentarius…

   Acuma avem Comunitatea Europeană care să străduie să elimine toate mijloacele naturale de vindecare, şi să le înlocuiască cu substanţe chimice (iar Codex alimentarius exact asta şi face cu nutriţia, care este cel mai important factor de păstrare a sănătăţii şi de prevenire a bolilor). Ni se spune că toate aceste sunt controlate. Şi aşa şi este, dar sunt controlate cu metode şi în scopuri complect inadecvate şi ostile nouă. Se va vedea că din spiritul ştiinţific nu a mai rămas nimic, la fel ca în povestea cu „hainele împăratului“.

Cum se poate ţine în viaţă un sistem de sănătate bolnav?

   „Medicina modernă este negarea sănătăţii. Ea este astfel organizată încât nu serveşte sănătăţii omului, ci sie înşăşi ca instituţie. Ea face mai mulţi oameni bolnavi decât sănătoşi!“

                                                                                                      Ivan Illich, sociolog şi autor

   Tot timpul se lasă impresia cum că medicina ar fi o ştiinţă exactă, şi culmea este că tocmai aşa ceva nu poate fi medicina. O ştiinţă exactă este caracterizată prin faptul că lucrează cu legi clare şi bine cunoscute, care nu se modifică. Cum este fizica. Prin folosirea consecvntă a logicii şi prin definirea clară a proceselor se pot trage concluziile corecte. O astfel de ştiină exactă este şi matematica, doar că aceasta are dezavantajul de a se mişca într-un spaţiu gol. Ca oameni însă trăim într-o lume deosebit de complexă, plină de surprize, ai cărei parametrii nu îi cunoaştem exact. Tocmai şi de aceea matematica este de ajutor doar în anumite activităţi unde condiţiile rămân constante şi măsurabile, cum ar fi de exemplu ingineria, arhitectura, electronic sau mecanica fină. Marile cuceriri din ultimele 200 de ani ne arată că aplicarea logicii funcţionează doar atunci când legile sunt cunoscute.

    Ei bine, tocmai această „poveste de succes“ şi-ar dori medicina să o copieze, şi de aceea insinuează mereu că este o ştiinţă exactă. Doar că aşa ceva nu poate nicicum fi, deoarece îi lipsesc condiţiile enumerate mai sus. În dorinţa ei de „glorie şi prea-mărire“, medicina uită că, spre deosebire de inginerie, ea are de a face cu oameni, cu oameni vii! Fiind orbită de foamea de glorie, uită că trebuie să se poarte altfel decât cu un material mort, cum este cazul în inginerie. Fiecare fiinţă vie este extreme de complicată, infinit mai complicată decât o maşină, astfel că reacţiile organismului nu pot fi pronosticate şi băgate în ecuaţii dinainte.

   Desigur, oamenii sunt întrucâtva asemănători, dar asemănători şi nicidecum identici! S-a incercat aducerea statisticii în ajutor, doar că aceasta lucrează cu grupuri, chiar dacă mari, dar totuşi cu grupuri de oameni. Iar de când statistica i-a dat un pumn în nas medicinei (vezi ratele de mortalitate, vezi problematica vaccinărilor, etc.) medicina a început chiar să fugă de statistici, sau să le folosească pervers, doar pe cele „simpatice şi manipulate“.

   În cazul unei terapii, am întotdeauna de a face cu o fiinţă vie şi unică, şi nu ne este de nici un folos să ştim câte procente, statistic vorbind, ar reacţioa aşa sau altfel, căci avem de a face cu un pacient, care, ca fiinţă umană este UNIC! Jongleria statisticilor este periculoasă pentru o „fiinţă unică“, deoarece probabilitatea de predicţie, deci siguranţa unei terapii, este falsă. Şi mult prea mulţi oameni au plătit glumele de genul acesta cu viaţa (vezi doar chemoterapia în cancer, şi ne ajunge). Fiecare om este o „minoritate“!!!

   În al doilea rând, presupunând că am cunoaşte toate procesele care se desfăşoară în fiinţa umană (la modul generic), suntem încă departe a cunoaşte toţi parametrii. Tocmai în această direcţie se încearcă foarte activ să se măsoare aceşti parametrii, chestiune care ridică enorm costurile unei diagnoze. Şi asta poate că n-ar fi nimic, dar rezultatele nu aduc prea multe clarificări în această privinţă. Analiza sângelui (care are relevanţă doar pe timp extrem de scurt, sângele fiind un ţesut lichid în permanentă mişcare şi schimbare) sau filmele Röntgen trebuiesc evaluate, şi fiecare medic evaluează altfel. Dacă cu aceeaşi analiză ne prezentăm la 10 medici, avem unsprezece diagnostice diferite, şi fiecare va spune că celălalt a emis un „diagnostic fals”. Faceţi o dată această experienţă. Mergeţi la trei medici diferiţi cu aceaşi radiografie, şi în cazul în care nu este vorba doar de o fractură, ci o un caz de osteoporoză sau ceva mai „suspect”, veţi rămâne surprinşi de diagnosticele emise.

   Un studiu statistic relevă că 31% dintre radiologi diagnozează acelaşi film în mod diferit, atunci când le este prezentat de două ori, fără ca ei să ştie că este vorba de aceeaşi radiografie!!! Iar de astfel de „diagnoze“ depinde deseori direcţia terapeutică, şi deci implicit soarta pacientului!

   Şi mai rău stau lucrurile în cazul analizelor de sânge. Acestea sunt „instantanee de moment“. Medicul uită să vă spună că LA MOMENTUL ANALIZEI, aveaţi aceste… valori de sânge. A doua zi ele pot arăta altfel, iar a treia zi din nou diferit faţă de prima şi a doua zi. Valorile analizelor de sînge diferă de la o zi la alta, în funcţie de condiţiile de viaţă din momentul respectiv. Este ca şi cum ai vrea să evaluezi un film artistic doar după 4-5 fotografii (clişee). Şi nici efectuarea de analize zilnice nu ar fi o soluţie, căci cu cât mai multe analize avem, cu atât mai puţin sigur va fi diagnosticul, aceste analize în fapt complicând, îngreunând diagnosticul. Fizicienii ştiu acest lucru de mult: fiecare măsurătoare modifică starea de lucruri precedentă. Iar fizica cuantică ne învaţă mai nou că observatorul (măsurătorul) modifică, prin acţiunea sa datele obiectului măsurat! Din punct de vedere psihic, fiecare persoană care se prezintă la laborator pentru analize, se află sub un anumit grad de stress, fapt măsurabil în analizele de sânge. Deci acţiunea în sine influenţează parţial rezultatul! La fel cum gândul obsesiv asupra bolii de care suferi, agravează boala.

   Profesorul de medicină Robert S. Mendelsohn din Chicago arată pe larg în cartea sa  că analizele de laborator cum ar fi analiza sângelui, a urinei, radiografiile pulmonare, etc. sunt atât de contradictorii şi de greu de evaluat, încât utilitatea lor este îdoielnică.

   Şi să nu uităm că spitalele şi medicii sunt cele mai sigure locuri şi persoane care vă pot infecta cu tot felul de agenţi patogeni. Există bacili care pot fi găsiţi NUMAI în spitale (vezi recentul caz Toni Tecuceanu), iar persoanele care sunt „purtătoare“ de cei mai mulţi agenţi patogeni sunt medicii, care vin în contact zilnic cu zeci de pacienţi (persoane) diferiţi.

   Pe de altă parte însă, cu cât mai multe analize se fac, cu atât mai „frumos“ este câştigul realizat (la bani mă refer). Ceea ce nu înseamnă nicidecum că pacientul ar avea ceva de câştigat! Din contră! Deci, QUI BONO?

   Al treilea punct important, care împiedică medicina să devină o „inginerie“ sau o „ştiinţă exactă“, este realitatea faptului că omul este mult mai mult decât o maşină complexă sau un mecanism performant. Omul este în primul rînd o făptură sprituală! Ori aceasta înseamnă că toate funcţiile organismului sunt subordonate spiritului, şi nicidecum invers. Astfel că oricum ingineria şi mecanica nu au ce să caute aici.

   Acolo unde medicina întradevăr a făcut progrese remarcabile, şi pe care le-am recunoscut şi apreciat întotdeauna, este chirurgia de urgenţă, în cazul accidentelor. Acolo avem de a face întradevăr cu o situaţie (sau schimbare de situaţie) bruscă, apărută subit ca influenţă indepnedentă venită din afară asupra organismului, ceea ce decuplează, pentru moment, acţiunea coordonatoare şi controlatoare a spiritului asupra organismului. Iar în acest caz întradevăr se poate acţiona „inginereşte“, în cadrul unor parametrii concreţi, şi tocmai de aceea chirurgia de urgenţă este una dintre puţinele ramuri ale medicinei alopate care obţine succese şi care poate fi apreciată pozitiv! Un bun anatomist poate face minuni atunci când este cazul de a pune oase, vase de sânge, nervi şi ţesuturi la locul lor normal, după ce au fost violent perturbate ca urmare a unui accident.

   Ceea ce nu înseamnă că ulterior sa va obţine şi vindecarea. Ci doar că au fost restabiliţi „parametrii mecanici“. Restul, adevărata vindecare, trebuie să o realizeze organismul însuşi, prin propria sa putere. În esenţă un bun chirurg este un bun meşteşugar. Desigur, lucru demn de admiraţie a cărei valoare nu poate fi diminuată! Pe de altă parte chirurgii care recomandă operaţii (fără a fi vorba de un caz de prim ajutor, urgenţă sau accident) nu fac nimi altceva decât să fie „judecători în propriul caz“. Deoarece operaţiile sunt foarte bine plătite! QUI BONO?

   Certitudinea faptului că organismul este dominat de spirit (sau suflet, cum doriţi să-l numiţi) este un fapt care nu se potriveşte absolut deloc cu „ştiinţa exactă a medicinei“. Nu se va putea NICIODATĂ realiza standardizarea pacienţilor! Ori medicina alopată refuză permanent şi de mult prea mult timp, să recunoască şi să accepte această realitate. În ciuda nenumăratelor insuccese şi erori. Dr. Hamer (despre care vom vorbi mai pe larg în viitor) are perfectă dreptate atunci când afirmă că medicina alopată este un „sumarium“ de ipoteze, dintre care aproape nici una nu este certificată ştiinţific!

   Astfel că studenţii la medicină şi deci viitorii (sau deja actualii) medici au doar două soluţii: ori „cred“ ce li se spune, ori se apucă de altă meserie (sau specializare). Partea proastă este că ei nu ştiu că doar „cred că ştiu“. Fapt pentru care, atunci când, ca şi pacient sau om obişnuit, ridici o obiecţie, mai că nu eşti înjurat şi făcut troacă de porci, pentru că ţi-ai permis să te îndoieşti de „credinţa“ lor. Credinţa de genul acesta este foarte periculoasă, căci îşi este sie însăşi suficientă.

   Hans Ruesch formula astfel: „Medicina modernă, care se bazează pe dubla absurditate a unui concept de sănătate mecanicistic cuplat cu experimente de tip veterinar pe animale, este de multă vreme considerată de către adevăraţii specialişti în medicină ca fiind adevărata cauză a bolilor… Medicina modernă a devenit o dogmă care nu are nimic în comun cu capacitatea de a purta discuţii inteligente şi demonstraţii pertinente la obiect, aşa cum se procedează în mod normal în temele ştiinţifice, ci, la fel ca şi orice religie, nu mai are nevoie de dovezi şi argumente şi se bazează doar pe „sentinţe şi credinţe împietrite“.  Cine ajunge să creadă ceva fără să mai judece, nu poate fi „scos“ din această inerţie. Credinţa înrădăcinată nu este accesibilă logicii. Tocmai de aceea medicina modernă poate fi definită ca fiind o religie, şi nu ca o ştiinţă!“

   Reusch arată pe bună dreptate că majoritatea medicilor sunt ei însăşi victimele sistemului pe care

l-au creat. Doar puţini pot fi etichetaţi ca fiind „făptaşi“. Din păcate tocmai aceştia, puţinii, sunt cei care se află în poziţiile cheie şi care se îngrijesc ca nimic să nu se schimbe. Iar la aceste poziţii se ajunge doar cu susţinerea activă şi eficientă a industriei farmaceutice. Este interesant faptul că până nu de mult, principalii critici ai sistemului nu proveneau din afară, ci erau medici, deci veneau din sistem. Şi acest lucru este din ce în ce mai des observat în ceea ce priveşte metodele de terapie alternative. Tot mai mulţi medici se orientează spre astfel de metode.

   Şi fapt îmbucurător, din ce în ce mai multe persoane obişnuite (fără calificare sau diplomă medicală) se orientează spre astfel de metode şi au poziţii din ce în ce mai critice vis-a-vis de medicina alopată.

Studiul medicinei

   Întradevăr studiul medicinei a devenit astăzi un chin. Studenţii sunt supuşi unei presiune extreme ani de-a rândul prin nenumărate examene pentru care trebuiesc învăţate pe dinafară cât mai multe detalii posibile asupra anatomiei, fiziologiei şi farmacologiei. Toată această cantitate enormă de materii trebuiesc învăţate pe dinafară, astfel că nu mai rămâne loc de discuţii sau întrebări asupra materiei în sine. Lucru care de altminteri nici nu este dorit. Şi vai aceluia cae se apucă să pună întrebări sau să gândească logic. Gluma din mediul universitar este deja de mult cunoscută: Ce face un student la medicină într-o cabină telefonică? Învaţă cartea de telefon pe dinafară!

   În planurile de studii ale majorităţii universităţilor şi facultăţilor de medicină, nu veţi găsi discipline ca homeopatia, acpunctura sau fitoterapia, deşi organizaţiile studenţilor au cerut mereu introducerea acestor discipline. Dar din asta nu are industria farmaceutică nimic de câştigat! QUI BONO?

   Şi între timp Comisiile de aprobare a medicamentelor şi mai nou Codex alimentarius se străduie să de interzică a mai bea ceai de muşeţel sau de mentă, pentru că nu aduce nici un profit industriei alimentare. Se pare că un ceai absolut normal, dintr-o plantă lipsită complect de pericole cum este Jiaogulan-ul din China, va fi în curând interzisă în Germania. Pe ce motiv? Pe nici unul. Doar pentru că aşa vrea OMS şi concernele farma.

   Despre lunga poveste a Steviei rebaudiana, îndulcitorul lipsit de hidruri de carbon din America Latină, sa scria şi am scis de multe ori. Deşi planta nu are nici un efecte advers, ba din contră, industria farmaceutică în colaborare cu cea agro-alimentară nu au admis încă această plantă ca aliment, ci doar ca supliment cosmetic, de adăugat în apa de baie. Absolut penibil! Dar dacă se va da liber la Stevia, cine va mai cumpăra zaharină, care conţine ciclamat şi care este dăunătoare ficatului? Nimeni! Deci QUI BONO? Noi da, ei însă nu. Ori aşa ceva nu vor permite concernele farma şi profesorii universitari de la facultăţile de medicină. Şi nici politicienii care-şi plătesc campaniile electorale cu banii dăruiţi de concernele farma.

   Medicamentele de sinteză chimică sunt obţinute din materii prime care sunt în fapt produse secundare (deşeuri) furnizate de industria chimică, la preţuri foarte mici, deci se pot produce cu costuri foarte scăzute şi aduc un câştig foarte mare. Ceea ce nu este cazul cu cultivarea plantelor, care este mai complicată, presupune costuri şi procedee mai mari şi mai complexe! Marja de câştig în cazul medicamentelor chimice este adesea de ordinul sutelor de procente, uneori chiar 10.000 %!

   Dar să ne întoarcem la studiul medicinei. Pe lângă permanenta şi voita împovărare cu materialul pe care trebuie să-l înveţe, studenţii sunt simultan împinşi şi spre letargie. Studenţii sunt obligaţi în cadrul cursului de anatomie, să facă vivisecţii pe animale, fie ele broaşte sau şoareci. Cine refuză, nu ia examenul. Ce o fi având în comun anatomia broaştei cu cea a omului, mă pot întreba eu ca ne-medic? Cred că în fapt nimic din ce ar putea fi întradevăr important. Doar aşa, de chestie. Disecţiile pe cadavre de asemenea, pot fi desigur importante pentru un viitor chirurg, dar cât de importante pot fi acestea pentru un internist sau un psiholog? Care vor avea de a face cu fiinţe şi organisme vii, şi nu vor trebui să facă operaţii? Ei, doar aşa, de chestie. Iar această „de chestie“ face ca după ani şi ani de zile, pacientul să fie văzut doar ca un fel de „adunătură“ de organe.

   Stressul şi teroarea nu se termină însă pentru studenţi o dată cu absolvirea facultăţii. Urmează practica, sau stagiatul, cum s-o mai fi chemând azi. Medic asistent. Şi Doamne Fereşte să te ia medicul şef la „ochi“. Opinii critice? Le au doar sinucigaşii!

   Medicii de astăzi sunt absolut impotenţi (nu mă refer aici la prostii, ci la incapacitate profesonală) fără medicamentele şi injecţiile concernelor farma. În fapt, medicina modernă a degradat nobila meserie de medic la rolul de „vânzător de medicamente“. Şi măcar de acestea ar fi bune la ceva. Vânzător de chimicale. Partea bună (pentru medic desigur) este că acestea au toate efecte adverse, sau secundare, şi astfel cabinetul va fi mereu plin cu pacienţi!

    Ni se spune mereu că produsele farmaceutice sunt „testate ştiinţific“. Ce înseamnă oare asta? În primul rînd se înţelege prin aceasta faptul că au fost efectuate teste care certifică ceea ce se doreşte a fi certificat. Cel mai bine funcţionează chestia asta cu ajutorul animalelor, respectiv vivisecţiilor. De ce? Deoarece diferitele specii de animale reacţionează în mod diferti la diferite substanţe chimice: „Există o lege a naturii care are legătură cu metabolismul, conform căreia o reacţie chimică constatată la o specie, este valabilă doar pentru această specie, în timp ce pentru alte specii nu. Deseori reacţionează la aceaşi substanţă, două specii îndeaproape înrudite, de exemplu, şobolanii şi soarecii, în mod complect diferti“ ne spune Gianni Tamino de la Universiatea din Padua.

   Asta înseamnă că aceia care cunosc aceste legi – şi cei care se ocupă cu experimente pe animale cunosc desigur aceste legi – trebuie doar să găsească specia „potrivită“ de animal, care să certifice rezultatul care este dorit a fi obţinut!

   În cartea sa „Experimente pe animale sau ştiinţă“ profesorul Dr. Pietro Croce scrie următoarele: „Cu alte cuvinte, este suficient să ştii care specie de animal trebuie aleasă, pentru a obţine un rezultat „alb“ sau „negru“, „bun“ sau „rău“, „superficial“ sau „adânc“, după cum se doreşte. Felul acesta de ştiinţă se poate „modela“ ca plastelina. Şi cel mai rău este că se lasă impresia că din aceaşi plastelină se poate crea şi sănătate pentru oameni!“

   După ce au fost făcute testările pe animalul „potrivit”, rezultatele sunt prezentate autorităţilor care se ocupă cu aprobarea medicamentelor pentru desfacerea pe piaţă. Totuşi studiile pe oameni nu sunt inutile, şi ele vor fi efectuate. Prin alegerea „inspirată” a condiţiilor de testare, cu ajutorul statisticilor (şi de multe ori chiar prin manipularea datelor sau ascunderea unei părţi a acestora) se obţin rezultatele dorite. Iar faptul că anumite date nu se pot transfera de la animale la oameni, interesează mai puţin.    

   Spre exemplu 2 grame de Scopolamin sunt pentru un om mortale. Totuşi câinii şi pisicile pot suporta doze de câteva sute de ori mai mari. O singură Amannita phalloides poate ucide o familie întreagă, dar pentru iepuri (care sunt foarte adesea folosiţi ca animele pentru experimente de laborator) această ciupercă este un aliment obişnuit. Un porc spinos poate o singură dată să inghită tot atâta opium cât un morfinoman în 2 săptămâni. Oaia este capabilă să înghită cantităţi enorme de arsenic. Pe de altă parte migdalele pe care le mâncăm noi, pot omorâ o vulpe, iar pătrunjelul care este nelipsit în alimentaţia noastră este otrăvitor pentru papagali.

   Penicilina care este folositoare omului, îi răpune de urgenţă pe cobai. Şi lista otrăvurilor poate continua la nesfârşit în ambele sensuri, pentru oameni cât şi pentru animale. Tocmai de aceea experimentele pe animale nu sunt edificatoare pentru oameni. Şi tocmai pentru că astfel stau lucrurile, în realitate adevăratele experimente se fac pe noi şi copii noştri, de abea după ce medicamentul a fost aprobat pentru folosire. Experimentele pe animale sunt doar un alibi, ele neputând oferi decât rezultate false, şi doar administrarea acestor chimicale direct omului poate să ne prezinte un tablou real asupra efectelor adverse ale medicamentelor.

   Experimentele pe animale sunt nu numai din punct de vedere etic de condamnat, dar sunt practic complect inutile din punctul de vedere al omului, ca specie, pentru că ele induc în eroare! Un exemplu celebru este Contergan (Thalidomid). Ghinionul victimelor (şi au fost mii de victime) a fost acela că şoarecii pot suporta de 60 de ori mai mult Thalidomid decât omul, iar şobolanii de o sută de ori mai mult, câinii de 200 de ori iar cobaii de 700 de ori mai mult. Toate aceste animale sunt frecvent folosite în experimentele de laborator (din Journal of the AMA – 20.10.1975).

  Persoanele (nu vreau să folosesc termenul de „oameni“ căci îl găsesc inadecvat în acest caz) care efectuează astfel de experimente groaznice pe animale nu cred că pot fi altceva decât sadici cu minţi bolnave. Ar trebui izolate din comunitate ca fiind periculoase, şi împiedicate pe viitor să-şi mai exercite fanteziile bolnave. Inutilitatea experimentelor pe animale le este cunoscută acestor persoane, iar o întreagă ramură industrială ignoră viaţa a mii de oameni numai de dragul câştigului material,

folosindu-i pe aceşti „psihopaţi“ şi experimentele lor macabre pe săracele animale. Experimente care nu au nici o relevanţă pentru om ca specie. Dar PECUNIA NON OLET!

   Cu o sută de ani în urmă, în Anglia se efectuau între 300 până la 800 de exerimente pe animale anual. În 1982 au fost deja 5,5 milioane de astfel de „barbarii“. Anglia este singura ţară în care există obligativitatea raportării numărului de experimente pe animale. Aşa că vă puteţi închipui cam ce se petrece în USA, Germania, Franţa sau prin alte părţi. Numărul cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă serioşi care au criticat experimentele pe animale a crescut în permanenţă, şi totuşi acestea nu au fost încă interzise, căci sunt interese şi sume prea mari de bani în joc.

   Iar pe deasupra experimentele pe animale se fac în condiţii în care acestea sunt izolate de mediul lor natural, astfel că ele sunt expuse unui puternic strass (eliberare masivă de hormoni de stress). Iar bolile pentru care sunt folosite sunt create artificial, ceea ce nu se petrece în cazul omului. Faptul că organismul unui animal supus unui astfel de „tratament“ reacţionează cu totul altfel decât ar fi „normal“ nu poate surprine, cel puţin din punct de vedere logic. Ce minte aiurită a putut să conceapă terapii contra tumorilor la oameni, în experimente în care s-au folosit animale cărora li s-au produs tumori în mod ARTIFICIAL. Numai o persoană limitată (cu un IQ apropiat de zero absolut) poate susţine o astfel ce concepţie.

„Marile succese“ ale medicinei

   Care ar fi însă aceste mai succese? Să luăm unul din exemplele pentru care medicina alopată se loveşte cu pumnii în piept precum Tarzan, regele junglei. Prelungirea ratei de viaţă a oamenilor. Nemţii au un proverb care spune: „Să nu crezi niciodată decât statisticile pe care le-ai falsificat tu însuţi.“ Prelungirea ratei de viaţă se datorează scăderii mortalităţii infantile precum şi dispariţiei războaielor în Europa şi cele două Americi. Dacă am face abstracţie de aceşti doi factori, mândria noastră s-ar topi ca untul în tigaie. Rata de viaţă în realitate chiar a scăzut.

   Cei care treceau cu bine de anii copilăriei şi nu aveau ghinionul să se afle în timpul vieţii într-o zonă de război, trăiau chiar mai mult pe vremuri. Cât despre ultimele luni sau ani de viaţă legaţi la furtunurile instalaţiilor din spitale, nu cred că este vorba chiar de prelungirea vieţii, ci mai degrabă de prelungirea chinurilor. În fond mi se pare destul de absurdă isteria supravieţuirii cu orice preţ, atâta timp cât până astăzi, cel puţin din câte ştiu eu, nu a trait nimeni veşnic.

   Dispariţia multor afecţiuni infecţioase se datorează în primul rând condiţiilor de viaţă, alimentaţie şi celor de igienă şi sanitare pe care lumea civilizată le-a acumulat în ultimele două sute de ani. Ori apa curată şi instalaţiile sanitare nu au prea mult de a face cu medicina alopată. Cât despre nutriţie, care se ştie cât de importantă este (şi se mai ştie astăzi cu certitudine că este unul dintre factorii primari care favorizează apariţia cancerului) ei bine, aşteptaţi un pic să vedeţi primele efecte concrete ale lui Codex alimentarius, şi după aceea mai stăm de vorbă.

Eradicare sau dispariţie?

   Epidemiile nu se răspândesc aşa „pur şi simplu“. Fiecare boală are nevoie de anumite condiţii prielnice ei, pentru a se transforma într-o epidemie. Lepra, deşi este o boală greu transmisibilă, a făcut ravagii în Europa atâta timp cât oraşele erau strâns închise între zidurile de apărare, ceea ce făcea ca oamenii să trăiască înghesuiţi. În momentul în care oraşele s-au lărgit peste aceste ziduri de apărare, iar populaţia a câştigat un aşa-numit „spaţiu vital“ absolut necesar, lepra a dispărut. Fără să fi existat vreodat un vaccin contra leprei.

   Şi cazul ciumei este similar. Ciuma se răspândea cu ajutorul şobolanilor, mai exact al puricilor care trăiau pe şobolani. În Evul Mediu majoritatea oamenilor dormeau pe jos, pe paie, îndeobşte în colibe de chirpici. Paturile erau un lux la acea vreme. O dată cu creşterea standardului de viaţă, cu construirea ce case din piatră (cărămică) şi cu folosirea paturilor pentru o tot mai mare masă a populaţiei, a dispărut şi ciuma, fără a exista împotriva acesteia vreun vaccin. Desigur că au dispărut şi şobolanii din locuinţe, cu purici cu tot.

   Dacă privim rata mortalităţii infantile din epidemiile de holeră pentru Hamburg din 1821 până astăzi, vom vedea că aceasta a crescut până în 1892, când a avut loc marea epidemie de holeră (30%). Din acel moment rata cazurilor de holeră, respectiv a mortalităţii sugarilor din cauza holerei a scăzut permanent (cu o întrerupere în timpul celor două războaie mondiale) şi a căzut pentru prima oară sub 2% în 1956. Ce sa întîmplat? S-a introdus vaccinarea? Aiurea, nu există vaccin contra holerei! Din 1893 a fost introdusă în Hamburg filtrarea apei potabile din Elba prin metoda „cu nisip“, fapt care a dus la o rapidă scădere a bolilor infecţioase în general, nu numai a holerei!

   Un alt factor de diminuare a bolilor, mult mai important decât vaccinarea, este introducerea agriculturii intensive (mai ales prin introducerea pe scară largă a cartofului) începută cu circa 200 de ani în urmă. Până atunci în general populaţia Europei flămânzea, fapt ce ducea la o slăbire a sistemului imunitar. În ţările sudice a contribuit alături de cartof şi introducerea culturilor de porumb.        

   Trebuie să ne fie foarte clar că dispariţia foarte multor boli în Europa cel puţin, se datorează condiţiilor prielnice de hrană, apei potabile curate şi măsurilor de igienă civilizate. Şi nicidecum vreunui vaccin. Nu numai ciuma şi lepra, holera şi scarlatina au dispărut din Europa, dar acelaşi lucru este valabil şi pentru sifilis şi gonoree. Iar contra acestora nu există şi nu a existat vaccinare. Ci igienă!

Victime şi consecinţe

   Este destul de scandalos faptul că se menţin în continuare tot felul de programe de vaccinare şi se induc tot felule de pandemii inexistente doar pentru a hrăni foamea veşnică de profit a concernelor farma. Problema este însă întradevăr de domeniul justiţiei în momentul în care avem în vedere prejudiciile aduse prin vaccinare sănătăţii sutelor de mii de oameni!

  De abea în ultimii ani s-a început o analiză sistematică a îmbolnăvirii populaţiilor prin vaccinare. În marea lor majoritate sunt iniţiative private, demarate de victimele vaccinărilor, sau de familiile acestora. Doar relativ puţini medici au avut curajul să se angajeze pe această cale, să vorbească deschis despre aceste lucruri, marea majuritate a corpului medical temându-se de represalii din partea castei preoţilor şi a inchiziţiei care apără religia alopată. Şi desigur nu mai puţin a concernelor farma.

   Legile din multe ţări fac viaţa uşoară pentru industria farmaceutică. Sub ameninţarea unei epidemii, sau mai nou a unei pandemii inventate, se decredează vaccinarea forţată, ministerele şi organele de resort pornesc campanii publicitare de băgat frica-n oasele cetăţenilor, iar concernele, mai nou, sunt absolvite de orice răspundere penală în cazul unor efecte adverse sau a unor prejudicii aduse sănătăţii cetăţenilor. Dacă vreun cetăţean se plânge de astfel de efecte adverse, i se cere să facă dovada că acestea sunt cauzate de vaccinare, lucru deseori dificil, deoarecec multe dintre aceste efecte se văd abea după o oarecare bucată de timp, uneori chiar după ani de zile.

   Aşa ceva este cu atât mai greu de dovedit în cazul copiilor sub 4 ani, unde perturbările de dezvoltare nu sunt uşor şi rapid observate. Multe dintre prejudiciile de ordin neurologic aduse prin vaccinare copiilor sunt etichetate ca fiind înnăscute şi astfel nu au nici o şansă în faţa instanţei.

  Primele cercetări sistematice şi ştiinţifice ale prejudiciilor cauzate creierului de către vaccinuri au fost publicate de profesorul Lucksch, patolog de la Universitatea din Praga, între 1924-27. El a conscrat si termenul de „encefalită postvaccinală“. Realitatea faptului că vaccinurile afectează creierul copiilor mici a putut fi arătată prin EEG (electroencefalografie): la 40-50% dintre copii, după vaccinare, au fost astfel măsurate anomalii. (Radtke, citat după Buchwald în „Die Medizinische Welt", 1965 precum şi Gian-Franco Marchesi, Angelo Quattrini, „Riv.Nevrol.", 1976).

    Patologul olandez E. de Vries a dovedit mai târziu că doar copii peste trei ani reacţionează cu o inflamaţie a creerului. La cei sub trei ani reacţiile se desfăşoară fără astfel de inflamaţii (encefalite), astfel că pentru copii sub trei ani diagnosticul poartă numele de „encefalopatie postvaccinală“. Acest lucru este important deoarece mulţi medici consideră că dacă există vreo reacţie aceasta poate fi doar una inflamatorie. Şi drept consecinţă o influenţă negativă a vaccinului fără o prezenţă a unei inflamaţii a creierului sau a altor organe, se exclude automat, ceea ce iată, este fals.

   Dacă avem în vedere că în ultimii ani din ce în ce mai mulţi şi mai mult, copiii sunt vaccinaţi, începem să avem bănuiala că prin aceasta se caută de fapt vaccinarea acelui grup de vârstă în care , dacă apar efecte adverse, ele nu vor putea fi puse pe seama vaccinurilor. (Ceea ce pentru mine ca fiinţă umană şi ca părinte, echivalează cu o crimă, asta să fie clar!)

   Principalele simptome care pot apărea fie singure, fie combinate, sunt:

-somnolenţă sau răsturnarea (inversarea) ritmului normal de somn;

-apatia;

-ţipetele prelungite fără motiv;

-atacurile de crampe care nu pot fi potolite cu nimic;

-deficienţe de intelect;

-în unele cazuri, idioţia;

   Atunci când apar astfel de simptome, trebuieşte întotdeauna să se cerceteze situaţia vaccinărilor. Dr. Buchwald relatează că: „Multe clinici nu chestionează în astfel de cazuri, asupra vaccinărilor făcute. Aparent, pentru a nu discredita vaccinarea în ochii oamenilor şi pentru a nu afecta <moralul vaccinărilor>. Asta înseamnă că medicina şcolastică consideră convingerile şi cunoştinţele ei ca fiind mai presus de daunele provocate copiilor.“

   Cazurile de incidente provocate de vaccinări trebuiau raportate în Germania încă din 1875. Dar statisticile acestea nu au fost niciodată prezentate oficial publicului. Atunci când s-au cerut aceste date autorităţile respective au invocat „jurămânul de tăcere al medicului“ precum şi „protecţia datelor“ (adică ascunderea datelor faţă de cetăţeni!). Foarte multe cazuri ori nici nu sunt raportate ca atare de medicii de familie, ori sunt etichetate de autorităţi ca fiind „ereditare“ sau „întâmplătoare“, astfel că statisticile cazurilor de efecte adverse prezentate de autorităţi şi de concernele farma sunt foarte mici. Astfel, în cazul vaccinului pertussis, jurnalul „Daily Telegraph“- din 10.05.1978 vorbeşte despre 1 caz la 100.000, Dr.Steiman de la Univesritatea din Stanford vorbeşte de 1 caz la 50.000, în jurnalul „The Lancet“ apare cifra de 1 la 30.00.  În Suedia au fost deja în anii 60 riscurile complicaţiilor neurologice cauzate de aceste vaccin estimate la 1 la 3.500 iar riscul de deces la 1 din 54.000 („British Medical Journal", 2 (320), 1967) şi în consecinţă părinţii nu sunt sfătuiţi să accepte pentru copii lor o astfel de vaccinare

   În USA, în legătură cu acest vaccin au fost deja plătite despăgubiri de mai multe miliarde de dolari. Iar situaţia este asemănătoare în cazul vaccinării contra rujeolei. Dar întotdeauna este găsită o motivaţie pentru a se devia acuzaţia asupra vaccinurilor. Ca de exemplu „deficienţă de oxigen la naştere“. Deşi părinţii certifică ( şi de multe ori nu numai ei) faptul că până în momentul vaccinării copilul se comporta perfect normal, iar problemele au apărut de abea o dată cu vaccinarea.

Cine va salva omenirea de „salvatorii“ ei?

   Cît de mare sau de mică este rata de risc în cazurile de vaccinare, nu cred că-i poate încălzi cu ceva pe părinţii copiilor care au de suferit, doar în baza ideei că „vaccinarea oferă protecţie“. În fond şi la urma urmei, oare nu ar trebui ca noi cu toţii să fim protejaţi, sau să ne protejăm singuri, faţă de astfel de instituţii şi ministere, concerne farma şi dogme medicale? Propaganda care vrea să ne convingă mereu şi din ce în ce mai des să ne lăsăm „înţepaţi“ nu are decât două arme: panica şi frica!

   Foarte punctual, la începutul fiecărei noi campanii de vaccinare, mass-media ne prezintă tot felul de ştiri apocaliptice despre Ebola în Africa, găini bolnave în Hong-Kong sau filme SF cu cine ştie ce virusuri ucigătoare. Pură întâmplare? Nu mai cred de mult timp în „pura întâmplare“. Dar niciodată nu ni se spune cât de astronomic de mică este posibilitatea ca un copil să se îmbolnăvească de afecţiunile contra cărora se vaccinează, comparativ cu posibilitatea, statistic cu mult mai mare, ca efectele adverse să-şi facă simţită prezenţa.

   Un prieten de-al meu a aflat de la copii săi că urma să se efectueze o vaccinare contra hepatitei B în şcoala unde mergeau. El sa opus acestei vaccinări, dar autorităţile şcolare au vrut să-l oblige la a accepta vaccinarea pentru copii lui. Drept urmare, omul s-a dus cu copii lui la şcoală şi i-a spus medicului următoarele: „Voi lăsa să fie vaccinaţi copii mei dacă îmi puteţi răspunde prin DA măcar la una dintre următoarele întrebări: 1 - puteţi să-mi confirmaţi în scris şi semnaţi că vaccinul îi va proteja pe copii mei contra hepatitei?; sau 2 - îmi puteţi confirma în scris şi semna faptul că vaccinul nu va produce nici un fel de efecte adverse copiilor mei?“ Medicul a renunţat la vaccinarea copiilor prietenului meu, ca de altfel şi autorităţile şcolare! Iată că se poate, oameni buni!

   Ceea ce, pe de altă, parte arată că medicilor le sunt foarte bine cunoscute riscurile vaccinării! Iar faptul că ei nu fac cunoscute aceste riscuri părinţilor sau pacienţilor, este o încălcare a Jurământului lui Hippocrat (sau se scrie Hipocrit? Nu mai sunt sigur.) Cunosc o serie de medici personal, care nu

şi-au vaccinat copii niciodată, cu nici un vaccin.  Dovezile de vaccinare se pot uşor falsifica, nu-i o problemă pentru un medic. Şi cine poate dovedi după un an sau doi că un copil anume nu a fost vaccinat? Nimeni!

   Deşi efecte adverse pot apare practic după fiecare vaccin, totuşi există anumite efecte care apar la anumite vaccinuri mai frecvent, deci care sunt „tipice“. Desigur că nu este intenţia mea de a face aici o prezentare exhaustivă a acestora. Există deja destulă literatură de specialitate scrisă de medici care se opun cu curaj vaccinărilor. Totuşi voi încerca să prezint pe scurt câteva dintre aceste „simptome“.

Vaccinul antitetanos

   Atîta timp cât nu trebuie să semneze nimic, medicii jură pe binecuvântarea pe care ne-o aduce vaccinarea. Dacă însă prejudiciile al rămâne şi în seama lor (nu numai a părinţilor) ei bine, atunci imediat bate „ora adevărului“ care ne arată cât de incerte sunt poveştile despre vaccinare.

   Ce să spunem deci despre vaccinarea antitetanos, cînd în fiecare manual de medicină se poate citi că tetanosul nu lasă în urma lui o imunitate în organism? Poţi să faci tetanos şi de o mie de ori! Şi atunci, pentru ce o imunizare contra tetanosului? Bacilul tetanosului poate fi găsit mai ales în balega de cal, rareori în pământul vechi din grădină sau pe obiectele ruginite. Bacilul este anaerob, ceea ce înseamnă că poate exista doar acolo unde nu este aerul prezent. 

   Rănile deschise şi/sau sângerînde nu prezintă nici un pericol. Periculoase sunt de exemplu înţepăturile (de spini, ace, cuie, etc.). Boala poate fi întâlnită aproape exclusiv în ţările sărace, unde se umblă desculţ şi unde pot apare uşor înţepături în tălpi. De asemenea în aceste ţări există, datorită modelor tradiţionale sau cerdinţelor religioase, obiceiul de a strpunge pielea cu diferite obiecte ascuţite. Statistic vorbind insă, tetanosul apare în aceste ţări cel mai des ca urmare a unui ombilic incorect tăiat şi mai ales incorect dezinfectat, la un nou-născut.

   În ţările indstrializate, tetanosul a dispărut în aceaşi măsură ca şi căruţele cu cai în faţa automobilelor. În ultimii ani în Germania numărul înbolnăvirilor se ridică anual la circa 20 de cazuri (la o populaţie de peste 80 de milioane!!!) iar numărul deceselor provocate de tetanos este egal cu zero. Statisticile ne mai arată că în marea majoritate tetanosul apare în cazul persoanelor de peste 50 de ani. Dar vaccinaţi sunt cu precădere copiii! Cu antibioticele pe care le avem la dispoziţie astăzi, boala se poate uşor vindeca. Toate aceste realităţi nu justifică în nici un fel vaccinarea copiilor contra tetanosului. Cunoscutul chirurg profesoe Hackethal scria o dată: „De cel puţin 30 de ani am renunţat la recomandarea generală de a se vaccina contra tetanosului în cazul fiecărei tăieturi sau răniri. Practic nici unul dintre pacienţii mei nu au dorit să se vaccineze, după ce le-am prezentat reţinerile mele faţă de această vaccinare. Şi nu îmi cunoscut este nici un caz de tetanos!“

Vaccinul antigripal

   Faptul că aşa-zisul vaccin antigripal în fapt doar înrăutăţeşte o gripă (vorbim aici despre gripa sezonieră) este un  lucru deja cunoscut. Iar acest lucru este destul de uşor de clarificat: vacinul este făcut contra „gripei adevărate“ aşa-numita „influenza“. Dar aceasta este relativ rară, deşi OMS se pare că vrea să ne „maltrateţe“ în fiecare an cu câte o pandmie de minciuni porceşti. Marea majoritate a răcelilor, care sunt numite generic popular „gripă“ au ca şi cauză circa 300 de alţi agenţi patogeni. Ceea ce înseamnă că la persoanele care doar au răcit, vaccinul le va „declanşa“ suplimentar şi o „influenza“, ceea ce desigur că va face ca situaţia să se înrăutăţească şi să apară complicaţii. 

   În cadrul unui proces de prejudicii (despăgubiri) pentru vaccinul gripal, directorul Institutului Pasteur din Paris, Prof. Mercie, a fost întrebat pentru care motiv este acest vaccin mereu preparat şi vândut, deşi se cunoaşte ineficacitatea lui. Răspunsul profesorului a fost: „Pentru că astfel ne putem finanţa cercetările!“ QUI BONO?

Vaccinul contra muşăturii de căpuşe

   Şi în acest caz putem vedea cum este folosită mereu şi mereu aceaşi schemă: o boală extrem de rară, care chiar şi în manualele de medicină este considerată o raritate greu de găsit, este transformată în ameninţare publică de îndată ce vreunuia i-a trecut prin cap să manufactureze un vaccin în direcţia asta.

   În cazul de faţă boala se numeşte meningo-encefalită (de primăvară), deci o inflamaţie a creierului sau a membranei care înveleşte creierul. Această boală este foarte rară, datorită unei serii de condiţionări, care nu sunt însă aduse la cunoştinţa oamenilor:

-apare doar în anumite regiuni (regiuni endemice) în care este prezent virusul. Principala regiune este Austria, precum şi câteva zone de la vărsarea unor râuri secundare în Dunăre;

- la munte, peste 1.000 de metri, boala nu există ca urmare a teperaturilor scăzute din an;

- chiar şi în regiunile endemice, doar una din 20.000 de căpuşe este purtătoarea virusului;

- deoarece virusul se află în intestinul căpuşei şi nu în „acul“ ei, există pericol doar faţă de căpuşele care au supt complect, deci care sunt pline, de mărimea unui bob de linte. De regulă căpuşele sunt indepărtate înainte de a se ajunge la această fază;

- chiar şi în cazul muşcăturii unei căpuşe infectate, în 60-70% dintre cazuri nu se întâmplă nimic, iar în 20-30% din cazuri, apar unele simptome asemănător gripale. Doar în10% dintre cazurile rămase se ajunge la infecţie a creierului;

- dintre aceste 10%, circa 90-95% se ajunge la o vindecare de 100%, în 3-10% din cazuri rămân prezente anumite simptome, şi doar 1-2% evoluează letal. Şansa unei astfel de evoluţii este de 1-2  la 20 de milioane (în regiunile endemice sub 1.000 de metri altitudine);

   Doar că şansa efectelor secundare ale vaccinului este cu mult mai mare. Conform ziarului german „arzneitelegramm“, şansa efectelor adverse este de 1 la 32.000, şi aceasta conform statisticilor oficiale, nu însă şi a celor neoficiale. Deşi aceste date sunt cunoscute industriei farmaceutice, vaccinul este pe mai departe produs şi comercializat din motive financiare. Şi apropos, acest vaccin nu oferă protecţie contra Boreliozei, care este mult mai des transmisă prin căpuşe. În cazul Boreliozei nu există vaccin!

Vaccinul contra rubeolei

   Rubeola este o afecţiune virală nepericuloasă. Care apare la marea majoritate a copiilor. De regulă boala are o desfăşurare usoară, cu simptome slabe de boală, şi doar foarte puţini pacienţi dezvoltă pe piele tipicele pete. Singurul pericol real rămâne acela al afectării embrionului (foetusului), atunci când o femei însărcinată se îmbolnăveşte în primele patru luni de sarcină. Acesta este şi argumentul principal în favoarea vaccinării. Dar şi aici realitatea este cu totul alta: mai multe studii efectuate în Franţa şi Germania arată că circa 90% dintre fetele de sub 20 de ani dispun deja de o imunitate contra rubeolei. Această imunitate naturală protejează în proporţie de 95-98% contra unei eventuale a doua îmbolnăviri, în timp ce în cazul imunităţii obţinute artificial prin vaccinare rata de risc pentru o a doua îmbolnăvire, după pubertate, este de între 50 până la 100%!!! aşa cum constată specialista în virologie Dorothee Horstmann de la New Heaven/Conneticut. Asta înseamnă că vaccinul practic nu oferă nici o protecţie, în comparaţie cu trecerea în mod natural printr-o boală care nu are o evoluţie deloc agresivă. Imunizarea prin boală este sigură şi de lungă durată, în comparaţie cu vaccinarea“ afirmă pediatrul Prof. Huber. (Prof. Ernst Gottfried Huber în „Der Kinderarzt", 23. Jahrgang, 1992)

   Revista „Medical Tribune“ relatează despre cazuri de mame vaccinate care au adus pe lume copii handicapaţi. Invers însă, o îmbolnăvire în această perioadă fără ca mama să fi fost vaccinată anterior nu duce automat la prejudicii pentru copil. Prof. Holzgreve (Universitäts-Frauenklinik in Münster) a relata asupra 92 de mame infectate cu rubeolă. Din aceste 92 de cazuri, în 83 copii au fost aduşi pe lume fără a fi infectaţi cu rubeolă, deci fără handicapuri.

   O soluţie inteligentă (mai există uneori şi aşa ceva, dar foarte rar, din păcate tot aşa de rar ca o „minune“) a fost adoptată de Oficiul de sănătate al oraşului Stuttgart: au fost testate fetele pentru anticorpii contra rubeolei, iar vaccinul a fost recomandat doar acelora care nu prezentau anticorpi. Astfel se poate evita o imunizare (vaccinare) inutilă, a unei persoane care este deja imună prin evoluţia naturală a bolii. În loc să se vaccineze orbeşte toată populaţia (lucru care desigur că măreşte încasările concernelor farma), copiii cu rubeolă ar trebui trimişi la şcoală astfel ca să se „molipsească cît mai mulţi şi să-şi câştige imunitatea naturală şi sigură, pe durata întregii vieţi.“

   Pe de altă parte toate aceste „boli ale copilăriei“ ca rubeola, rujeola, oreionul, varicela, au logica lor (natura nu face nimic iraţional, nu este „om de ştiinţă“!). Sunt, dacă vreţi, „exerciţii ale pompierilor“, în care sistemul imunitar al copilului se antrenează şi întăreşte. În popor se ştie acest lucru, şi se spune că un om sănătos trebuie să facă bolile copilăriei. Omul de la ţară, nepervertit de interese financiare sau de „glorii“ medicale, este mult mai înţelept, ca urmare a observaţiei contiunue naturii.

   Şi oare medicii nu se întreabă de ce oreionul (la băieţi ) şi rujeola (la fete) sunt atât de blânde, practic inofensive, în copilărie, şi atât de severe după pubertate? Oare nu este această „politică“ a naturii un mod de selecţie de o inteligenţă dar şi duritate implacabilă? Nu sunt medic şi poate este mai  bine aşa, căci pot gândi liber şi alternativ.

   Părerea mea este că natura operează inteligent o selecţie care deşi nu este plăcută pentru omul ca individ, are logica ei. Bărbaţii care fac oreion după pubertate, riscă diminuarea semnificativă a capacităţii reproductive, iar femeile care fac rubeolă tot după pubertate riscă, în perioada de sarcină, să piardă copilul! De ce? Pentru că, probabil, natura bolchează astfel liniile reproductive care sunt slabe din punct de vedere imunitar. Altfel spus, natura încearcă să reducă astfel posibilitatea de reproducere, şi impicit a celei de transmitere mai departe, la generaţiile următoare, a unor caracteristici „slabe“! Iar noi, oamenii îngânfat-ştiinţifici, ne închipui în nebunia noastră că suntem mai grozavi decât natura, decât Creaţia. Iar pentru asta plătim, şi de cele mai multe ori din păcate, nu plătesc „îngânfaţii“ ci alţii, complect nevinovaţi!

   Pe vremuri, oreionul de exemplu era la copii ceva tot aşa de normal ca şi schimbarea dinţilor. După ce un isteţ a creat vaccinul, a început şi isteria. A încerca să elimini bolile copilăriei (mai ales prin vaccinare!) este un lucru mult mai păgubos decât a le lăsa să se desfăşoare aşa cum este normal şi cum o cer legile naturii. Ceea ce uită medicina alopată în îngânfarea ei este că omul nu este o maşină, ci o parte structural integrată a naturii. O importantă parte componentă a acesteia. Iar atunci când încerci să „spargi“ acest echilibru, nu poţi să te aştepţi decât la lucuri rele, la insuccese. Din nefericire şi noi, oamenii obişnuiţi, uităm acest lucru, şi ne lăsăm dezinformaţi de cei pentru care PECUNIA NON OLET!

Consecinţe complexe:Alergiile

   Fiecare vaccinare înseamnă introducerea de proteine străine în organism. Iar aceasta pe căi absolut anormale. Desigur că introducem în organism proteine străine, o dată cu alimentaţia absolut necesara supravieţuirii (alimente solide şi lichide), dar acestea nu sunt introduse direct în circuitul sangvin, ci în stomac-intestine, unde există mecanismele specializate de sute  de mii şi chiar milioane de ani, şi unde sistemul imun îşi plasează 80% din resursele sale. Introducerea de proteine străine pe căi nenaturale ridică însă o serie de probleme şi pericole.

   Se ştie foarte bine în medicină că atunci organismul reacţionează cu măsuri de apărare împtriva proteinelor străine lui. O astfel de reacţie este denumită Alergie, iar în cazurile extreme se poate ajunge la un „şoc anafilactic“, care duce în scurt timp la deces.

   Există interesante legături „încrucişate“ între vaccinul contra variolei şi apariţia febrei fânului (rinita alergică). Atât febra fânului, ca afecţiune recunoscută medical, cât şi vaccinul contra variolei, au apărut practic simultan, în aceaşi perioadă istorică. Samuel Hahnemann, fondatorul homeopatiei, nu făcea nici o referire, în 1796 în celebra sa lucrare „Organon der Heilkunst", la această afecţiune, căci ea nu exista pe vremea aceea. Prima referire asupra bolii respective apare în sec.XIX în Anglia, ţară unde au fost de asemenea pentru prima oară administrate vaccinuri contra variolei (J.Bostock, 1819). Şi iarăşi curios, bolnavi nu erau ţăranii (care aveau de a face cel mai mult cu fânul, glumesc, dar doar în privinţa fânului) ci ea apărea în rândul orăşenilor de condiţie financiară bună. Aceasta deoarece la vremea respectivă vaccinarea nu era obligatorie, astfel că se vaccina numai cine avea bani pentru aşa ceva (cât de păgubos poate fi uneori să fii bogat!). Şi Sticker a putut observa acelaşi fenomen în 1908 în Germania. Asta înseamnă în clar-text, că boala apărea acolo unde se vaccina, şi nu acolo unde exista polen de flori!

   Între 1926 şi 1930 boala era încă atât de rară, încât medicul H.Petov nu a putut-o găsi în rîndul a circa 7.000-8.000 de bolnavi care au fost găzduiţi de spitalul Charite din Berlin în această perioadă (nici măcar în lunile Mai, Iunie şi Iulie, deci vara, când „polenul este în floare“). Statisticile arată că pe vremuri boala apărea mai ales în al doilea deceniu de viaţă, ceea ce iarăşi se corelează cu vaccinarea care se efectua în jurul vârstei de 12 ani. De abea de prin anii 60, de când s-a început vaccinarea tot mai intensivă şi a unui număr din ce în ce mai mare de copii, afecţiunea a început să apară şi la virste mai mici în copilărie.

   De altminteri şi neurodermita, care şi ea era acum câteva decenii practic necunoscută la copii, prezintă aceleaşi similitudini cu vaccinările. Pe lângă clasicele alergii, diabetul juvenil a crescut şi el în frecvenţă, iar bănuite sunt de asemenea vaccinurile. Faptul că acestea pot provoca daune de dezvoltare copiilor este un aspect care necesită de urgenţă o atentă analiză. Dar credeţi că ea va fi făcută? Desigur că nu, deoarece vaccinurile sunt „sigure şi eficace“. Literă de „dogmă“!

Daunele aduse sistemului nervos

   Dar există în mod evident şi încă alte repercursiuni negative, mult mai grave, pe care ni le provocaă „epidemia vaccinărilor“. Şi anume daunele neurologice provocate de vaccinuri. În această direcţie dispunem la ora actuală de o adevărata avalanşă de lucrări, studii, dovezi şi experimente, care indică faptul că vaccinul cu substanţele pe care le conţine, provoacă daune sistemului nervos al copiilor, daune de cele mai multe ori ireparabile!

   Multe dintre virusurile folosite în vaccinuri sunt periculoase şi în sensul că ele pot provoca o encefalită (inflamare a creierului). Din această cauză ele trebuiesc să fi „slăbite, atenuate“. Doar că nu toţi copii reacţionează la fel în faţa acestor virusuri „atenuate“, şi aceasta în funcţie moştenirea genetică, de constituţia generală, de starea imunitară momentană sau de alte aspecte externe, cum ar fi de exemplu nutriţia sau stressul. Deoarece aceşti parametrii de cele mai multe ori nu sunt luaţi  sau nu pot fi luaţi în considerare, vaccinarea se transformă într-o „ruletă rusească“ pentru copiii sănătoşi.

   Şi în cazul autismului apar aceleaşi ciudate coincidenţe ca şi în cazul rinitei alergice: şi aici afecţiunea a început să apară simultan şi în aceleaşi pături sociale ca şi vaccinarea (anti-pertussis la copii). Înainte de 1943 cazurile de autism se numărau pe degete. Până în 1960 erau cunoscute doar vreo 150 de cazuri, dar în anii 60 încoace rata cazurilor a crescut permanent, la ora actuală având doar în USA un copil din 150 bolnav de autism (rata de 1 la 150 este confitmată de CDC-ul american, deşi se pare că procentul adevărat este în jur de 1 la 60). Faptul că s-a recunoscut în mod oficial că vaccinurile pot provoca atacuri de crampe (spasme), inflamaţii ale creierului şi eventuale deficienţe de intelogenţă mergându-se până la epilepsie, confirmă bănuiala că şi în cazul autismului, afecţiune în care sistemul nervos este grav afectat, tot vaccinurile se află pe primul loc în lista „suspecţilor“.

Moartea subită a sugarilor (Sudden Infant Death Syndrome = SIDS)

   Moartea subită a sugarilor, care sunt găsiţi morţi în pătuţurile lor, fără vreo aparentă boală anterioară, a prilejuit foarte multe discuţii. Studiile americane şi australiene ne arată că aproximativ o jumătate dintre sugarii decedaţi fuseseră cu 1-4 săptămâni înainte de deces, vaccinaţi. Acest fapt coincide cu alte observaţii, conform cărora tot în această perioadă de timp, de până la o lună după o vaccinare, apar o serie de alte simptoe îngrijorătoare, cum ar fi febra, voma, atacurile de crampe (spasme) sau epuizarea. Astfel de simptome apar mai ales după o vaccinare DPT, dar ele pot fi întâlnite şi în cazul altor vaccinuri.

   De altminteri, nu poate să nu te ducă mintea la faptul că între toate aceste lucruri există prea multe coincidenţe care arată toate cu degetul spre vaccinare. Brusc, începând din anii 50, şi pe măsură ce trece timpul şi creşte numărul de vaccinuri recomandate mai ales copiilor mici, apar din ce în ce mai multe cazuri de afecţiuni care practic pînă la acea vreme erau necunoscute, sau afectau un număr atât de mic de copii, încât nici nu erau menţionate ca afecţuni în manualele de medicină.

   Cum se poate explica, mai exact „prin ce“ se poate explica o rată atât de ridicată de copii (milioane de cazuri) care suferă de autism, de deficienţe de concentrare şi atenţie, de diferite forme de deficienţe neurologice, de la uşoare până la grave.

    Care anume substanţă este capabilă de astfel de rezultate? Căci în mod evident este vorba de o „substanţă“ anume, toate aceste afecţiuni nefiind considerate ca infecţioase, deci nefiind provocate de agenţi patogeni. Ne spune însăşi medicina şcolastică acest lucru. Deci, dacă nu sunt microbi, bacterii, virusuri, funghii, paraziţi… atunci nu poate fi vorba decât de o substanţă sau un complex de substanţe! Şi care ar fi mă rog aceste substanţe care afectează copii mici, în vârstă de 1, 2, 4, 8 ani? Drogurile, alcoolul, fumatul, sexul, stressul, poluarea oraşelor....?

   Haideţi să fim serioşi! Principalul suspect este vaccinarea. Vaccinul contra variolei, mai nou înlocuit de DPT, din care cel pentru Pertussis este cel mai periculos. Şi pe lângă acestea, restul de nenumărate vaccinuri inutile. Nu trebuie să ai o diplomă de medic pentru a pune o serie de fapte şi dovezi clare, cap la cap, şi pentru a obţine un răspuns logic. Aşa cum am scăpat de holeră, ciumă şi restul de boli ale Evului Mediu prin igienă şi apă curată, prin condiţii de hrană şi locuit mai bune, deci prin progres tehnic, tot aşa acelaşi „progres“ tehnic ne-a procopsit cu alte boli, cauzate de foamea de câştig şi de mania medicalizării întregii societăţi. PECUNIA NON OLET!

   Mahatma Gandi spunea cândva: „O societate care are foarte multe spitale nu este neapărat o societate civilizată, ba din contră!“ Avea dreptate, ca întotdeauna.

   Iar specialistul în vaccinare francez Dr. J. Kalmar spunea că: „Prin vaccinare vor fi induse schimbări de caracter unor întregi generaţii; va fi modificată puterea de concentraţie şi de capacitate critică, iritabilitatea şi angoasele vor fi puternic amplificate. Prin aceasta va fi influenţat comportamentul, obţinându-se oameni <amorfi, atonici> care nu vor mai fi interesaţi de aproape nimic, care vor prefera izolarea şi vor suferi de angoase.“ Cu alte cuvinte, oameni uşor de „condus“ într-o societate globalizată condusă de un guvern mondial.

   Oare asta se urmăreşte prin vaccinare, sub masca bunelor intenţii de a ne imuniza contra a ceea ce nu prezintă pericol? Noi ne vom vaccina copii, care vor deveni aşa cum descrie Dr. Kalmar mai sus? Nu de mult a putut fi citită ştirea conform căreia Obama nu a permis vaccinarea copilor lui! Aha! Copii noştii vor fi nişte prostănaci autişti, iar ai lor, chiar dacă vor fi nişte tonţi , tot îi vor putea conduce pe ai noştii, precum chiorul este împărat în ţara orbilor, nu?

    (Nota Qui bono: Desigur, aceasta este o teorie conspiraţionistă, vor spune mulţi dintre Dumneavoastră! Da, aşa şi este, şi personal nu înclin spre astfel de teorii extreme, dar totuşi,

făceţi-mă şi pe mine să înţeleg, ce rost pot avea 30 de vaccinuri diferite (atâtea sunt recomandate în Germania anului 2010) în primii 5 ani de viaţă ai unui copil? Adunci când situaţia este absurdă, ba chiar paranoică, se nasc şi teorii pe măsură!)

   În USA sunt, de mai bine de 60 de ani, efectuate permanent teste pentru a stabili capacitatea  tineretului pentru studiu. Analizele acestor teste arată în ultimele decenii rezultate şocante: din 1963 rezultatele testelor scad continuu, atât în ceea ce priveşte capacităţile matematice cît şi cele de vorbire (limbaj), şi aceasta deşi testele sunt din ce în ce mai simple!

   La aceeaşi concluzie ajunge şi armata americană: „Testele efectuate cu recruţii arată că la aceştia capacitatea spirituală este evident sub cea recruţilor din anii 1941-1945. În 1977 a fost efectuată o cercetare „Blue-Ribbon-Panel“ pentru a ferifica cauza scăderii nivelul IQ-ului. Au fost testate 79 de ipoteze diferite, şi nici una dintre ele nu s-a dovedit a mulţumitoare, suficient explicativă. Însă posibilitatea ca vaccinarea să conducă la scăderea IQ-ului nu a fost luată în considerare ca ipoteză.“ (Sursa: Harris L. Coulter: „Impfungen - der Großangriff auf Gehirn und Seele“).

   Între 1960 şi 1980 în USA s-a dublat numărul de copii handicapaţi, iar numărul copiilor cu „handicapuri de activitate“ a crescut de la un milion la două milioane. În doar două decenii! Iar curba agresiunilor şi actelor criminale urmează acelaşi desen!

   Coulter spune în cartea sa: „Copii sunt cărămida din care se construieşte o familie iar mai târziu o societate.  Dacă aceştia deja din fragedă copilărie vor prezenta deficienţe, atât dezvoltarea familiei cât şi a societăţii va fi influenţată şi deformată. Dacă 10-20% dintre copii vor prezenta „daune minimale ale creierului“, cum se poate atunci forma şi dezvolta o familie normală? Dacă 10-20% dintre copii nu vor putea să scrie şi să citească, atunci ei vor fi dependenţi doar de televizor! Dacă peste un milion de copii, conform surselor oficiale, se droghează în şcoli, pentru ca astfel să-şi poată ţine în frâu hiperactivitatea, cum se va putea atunci împiedica dezvoltarea şi răspândirea drogurilor? Ambele, atât familia cât şi societatea, sunt victimele vaccinăriilor copiilor. Dacă un stat străin ar face aşa ceva copiilor noştri, i-am declara război. Cine declară însă război autorităţilor subordonate medicinei şcolastice, care fac aceste lucruri cu copii, familiile şi societatea noastră?“

   Natura nu se lasă călcată în picioare, fără a riposta. Iar nota de plată în cazul vaccinărilor ne este prezentată de natură prompt şi fără <reducere de preţ>. Dorinţa medicilor de se face stăpâni peste forţele naturii (deseori poate cu cele mai bune intenţii în suflet) şi de a face din natură un servitor al medicinei s-a transformat în catastrofa vaccinărilor. În acest fel medicina şcolastică a poluat mediul nostru înconjurător intern, la fel cum companiile petroliere şi industria chimică a crezut că poate face ce vrea şi astfel ne-a poluat mediul nostru înconjurător extern.

   Acuzaţiile aduse în această carte se îndreapăt mai ales contra birocraţiei medicale, care îi împieică pe acei practicieni, care se vor întradevăr a fi „vindecători“, de a-şi duce la împlinire menirea, care au recunoscut pericolele vaccinărilor, şi care au expus clar în mod public opiniile lor în această direcţie. 

   Birocraţia medicinei şcolastice, mână în mână cu concernele farma, cu politicienii şi cu o foarte mare partea a mass-mediei, a reuşit mereu să impună campanii de vaccinare <pe bandă rulantă>, ignorând orice indiciu care prezintă vaccinarea ca o eroare ce costă suferinţa şi vieţile a seci de mii de oameni.

   Această temă (vaccinarea) este în cadrul studiului medicinei şi a specializărilor, pur şi simplu ignorată, lăsată deoparte, iar marea majoritate a medicilor nu sunt dispuşi să discute pe această temă.

  Dr. Buchwald spună că: „Adevăratul motiv pentru care vaccinările sunt susţinute guvernamental este modul de gândire fixat pe profit al industriei farmaceutice şi al medicilor.“ PECUNIA NON OLET!

   Despre vaccinuri şi vaccinări se poate încă foarte mult discuta. Doar că un aspect nu mai poate intra în discuţie: cine profită? QUI BONO?  Şi ştim cu toţii cine profită! Şi mai ştim cu toţii şi cine plăteşte.   

   NOI! Noi plătim cu sănătatea noastră şi a copiilor noştri, şi cu banii strânşi din impozitele plătite tot de noi!


vezi mai departe Lumea plină de mister a microbilor