Opera de arta, doar atât

HCV, fratele mai mic al HIV


Înainte de a vă lăsa găuriţi de sonde pentru biopsie, de a vă lăsa ciuruiţi de injecţii şi otrăviţi cu citostatice sau imunosubpresoare, înainte de a vă aşeza la coadă în faţa Casei de Sănătate, şi mai ales înainte de a vă lăsa distruşi psihic de o imaginară sentinţă la moarte, cereţi medicului să vă răspundă concret la următoarele 6 întrebări!

  1. Rezultatul pozitiv al existenţei virusului se bazează pe o procedură de evidenţiere directă sau indirectă?
  2. În cazul în care evidenţierea existenţei virusului se bazează pe o procedură directă, numiţi-mi, vă rog, publicaţia (studiul ştiinţific) în care este documentată izolarea virusului şi relevarea caracteristicilor biochimice ale acestuia, precum şi fotografia virusului izolat, deci “curăţat” de toate particulele străine lui.
  3. În cazul în care rezultatul analizei se bazează pe o procedură indirectă (de exemplu metoda PCR), doresc să ştiu dacă respectiva procedură este standadizată explicit pentru Hepatita C sau nu. În cazul în care există o standardizare explicită pentru Hepatita C, vă rog să-mi numiţi publicaţia în care apare dovada directă a standardizării.
  4. În cazul în care nu există o standardizare a relevării directe a virusului Hepatitei C, numiţi-mi, vă rog, publicaţia în care se dovedeşte explicit, că printr-o metodă de relevare indirectă şi nestandardizată este posibil un răspuns tehnico-ştiinţific valid, în baza căruia se poate afirma că în organism este cu certitudine relevată prezenţa respectivului virus.
  5. În cazul în care afirmaţia că în organism a fost cu certitudine relevată prezenţa virusului Hepatitei C are la bază doar aplicarea unei proceduri indirecte de relevare, vă rog să-mi daţi explicaţia empirică, ştiinţifică clară pe care se bazează decizia folosirii unei astfel de proceduri indirecte. Desigur că sunt interesat de o realitate ştiinţifică bazată pe fapte certe care să stea la baza folosirii unei proceduri indirecte, şi nu de un consens tacit şi speculativ.
  6. Numiţi-mi vă rog numele unui laborator care poate face o cercetare ştiinţifică, exactă, atât biochimică cât şi biofizică a virusului Hepatitei C.

Dacă veţi găsi undeva un medic care vă va da răspunsuri concrete la cele şase întrebări, trimiteţi-ne şi nouă aceste răspunsuri. Suntem foarte mari amatori ce tot ceea ce aparţine de genul « comici vestiţi ai... stetoscopului ». Şi oricum, o astfel de întâmplane nemaipomenită, dorim neapărat să o vedem mai îndeaproape! Cu mulţumiri anticipate.

   Pe lângă cele şase întrebări de mai sus, mai am şi eu, personal, câteva, care n-ar fi rău să le discutaţi cu medicul sau hepatologul care vrea să vă convingă de faptul că sunteţi „pe moarte“.

1.       Sunt, în cazul virusurilor HIV şi HCV, îndeplinite cerinţele postulatelor lui Koch?

2.       S-a reuşit pâna acuma, undeva pe lumea asta, realizarea unei fotografii a virusurilor HIV şi HCV (clar, izolat, şi nu o fotografie a unui fragment celular oarecare)

2a. Dacă da, unde poate fi văzută, găsită această fotografie. În care publicaţie ştiinţifică?

3.       S-a reuşit până în prezent izolarea virusurilor HIV şi HCV?

3a.  Dacă da, unde se poate vedea dovada ştiinţifică, în care publicaţie de specialitate?

4.       S-a reuşit până în prezent cultivarea în laborator a virusurilor HIV sau HCV?

4a.  Dacă da, cine şi când a reuşit acest lucru, şi în ce publicaţie ştiinţifică apare dovada respectivă?

5.       S-a reuşit realizarea unui vaccin contra celor două virusuri?

5a.  Dacă da, cum acţionează acest vaccin? Prin crearea de anticorpi?

6.    Există studii care să nu aibe la bază teoria HCV=Hepatită C, ci teorii şi/sau ipoteze alternative?

      7.    Calea de transmitere a virusurilor HIV şi HCV (infectarea) este stabilită ştiinţific cu certitudine, sau se

             bazează doar pe preupuneri şi consens?

      7a.  Dacă da, în care publicaţie ştiinţifică se face dovada acestui fapt?

    Laboratorul unde faceţi analizele sau medicul de care aparţineţi nu vă poate răspunde la prea multe întrebări (de fapt cam la nici una importantă) şi vă vor trimite la tot felul de ministere, instituţii epidemiologice şi de boli infecţioase, etc. Chiar şi în cazul în care întrebarea (în ceea ce priveşte dovada existenţei unei afecţiuni cauzate retroviral, deci HIV sau HCV) vine pe o cale legală, din partea avocatului unui pacient, tăcerea continuă. Cu greu, în cele din urmă, poţi afla un lucru foarte interesant: ţi se comunică simplul fapt că în instrucţiunile de folosire ale aparaturii PCR, care provin de la firma Hoffmann-La Roche, chiar pe prima pagină este tipărit cu litere mari şi groase următoarea frază:

   TESTUL PCR NU ESTE ADECVAT CA TEST HCV –SCREENING PENTRU CERTIFICAREA PREZENŢEI VIRUSULUI HC ÎN SÂNGE SAU PRODUSE DIN SÂNGE, SAU CA TEST DE DIAGNOZĂ PENTRU CONFIRMAREA UNEI INFECŢII HCV!

   Şi cu toate acestea, rezultatul acestui test este considerat a avea relevanţă de 100% asupra unui diagnostic care poate însemna condamnarea (în câţiva ani) la moarte, iar La Roche câştigă milioane în fiecare an cu acest test! Nu ştiu dacă vă este chiar pe deplin clar despre ce anume este vorba aici!!!

   Concernul farmaceutic ştie că testul nu este standardizat (şi aceasta deoarece izolarea virusului nu a fost niciodată realizată!) şi deci nu are relevanţă; laboratoarele de analize (presupunând că acolo nu lucrează analfabeţi care nu ştiu să citească instrucţiunile de folosire ala aparaturii) ştiu şi ele foarte bine acest lucru, iar medicii, cel puţin aceea pe care cât de cât îi interesează problema, meseria lor în cele din urmă, ştiu şi ei acest lucru. ŞI TOTUŞI .......   ŞI TOTUŞI PÂNĂ CÂND?

Introducere

   Dacă ar fi să ne luăm după ştirile pe care presa ni oferă cu dărnicie, în ultimii 25 de ani omenirea a fost vizitată de o serie de epidemii îngrozitoare, în urma cărora n-ar fi trebuit să mai rămână nici un om pe pământul acesta. După ce războiul contra cancerului declanşat în 1971 de administraţia Nixon a fost declarat ca fiind pierdut în 1981, administraţia Reagan tăind finanţarea de miliarde de dolari, cercetarea medicală în domeniul cancerului şi mai ales virologii (această breaslă medicală care înghite fonduri de miliarde de dolari cu rezultate practic de doi bani) aveau nevoie de ceva „nou şi teribil“ care să le reasigure existenţa liniştită în turnul lor de fildeş.

   Astfel că în Martie 1983 a fost convocat la New York primul Congres international asupra AIDS (la acea vreme Gallo şi Montagnier, independent unul de celălat, făcuseră afirmaţia în acelaşi număr al revistei « Science » cum că ar fi izolat virusul HI, agentul patogen al AIDS), care era dominat de cercetătorii retrovirusurilor (care până atunci fuseseră bănuite - fără succes – a fi cauza cancerului). Acuma, războiul cancerului fiind pierdut, cu ce să se mai ocupe dânşii? Aşa că, profitând de o serie de cazuri de Sarcom Kaposi relatate în ultimii ani, mai ales în rândurile homosexualilor americani, cercetătorul “retroviral” Lewis Thomas, şeful de la New Yorker Sloan Kettering Institute, unul dintre principalii profitori ai „războiului contra cancerului“ finanţat de administraţia Nixon, a lansat ipoteza unui agent patogen al AIDS, care nu provoacă el însuşi boala, dar prin inhibarea sistemului imunitar deschide posibilitatea unor infecţii oportuniste şi în acelaşi timp produce o „celulă-clon“ care declanşează apariţia (formarea) tumorilor“. Ideea era bună, boala teribilă, omenirea ameninţată, singurii salvatori erau cercetătorii americani, guvernul trebuia să ia măsuri pentru a salva omenirea de la dispariţie. Desigur, cine altcineva ne putea salva, dacă nu americanii!

   În 23 Aprilie 1984 Gallo apare pe piaţă (adică la TV) cu testul anticorpi contra virusuli HI, şi toată lumea cade pe spate de admiraţie, cât de grozavi sunt americanii. Astfel ne procopsirăm cu epidemia secolului AIDS/HIV, care urma să înjumătăţească populaţia globului (prin boală, sau prin folosirea permanentă a prezervativelor, asta încă nu s-a stabilit!).

   Acuma, dacă presa şi-a făcut datoria de a ne ameţi de cap, dacă medicii, măcar cei care erau pricepuţi şi aveau cunoştinţe temeinice în domeniul respectiv, n-au obiectat, dacă încasările concernelor farma erau peste aşteptări, în fine, dacă a ţinut figura cu HIV, de ce să nu o mai folosim de câteva ori. Şi astfel apare în 1987 virusul HC (din nou sunt băieţii de la Laboratoarele Chiron  cei mai isteţi dintre toţi, curios, nu?) apoi ne mai alegem cu ceva vaci nebune, cu o molimă îngrozitoare de pneumonie (SARS), cu o gripă aviară de au murit de râs lebedele din Viena, cu un virus al oboselii cronice (motiv de concedii medicale substanţiale), şi mai recent cu o gripă porcină, contra căreia, curios, cel puţin în Germania nu prea vrea nimeni să se lase vaccinat. Pentru că după atâtea minciuni, cine să-i mai creadă.

   Ce s-a ales din aceste „molime ale secolului“, acuma, în 2009, ştim deja: Africa nu s-a depopulat din cauza AIDS (dimpotrivă, în ultimul deceniu a crescut populaţia cu peste 4% anual), epidemia de ciroze pe scară globală cauzată de Hepatita C se mai lasă încă aşteptată (mult şi bine), vaca nebună ne-a înebunit un pic pe noi, dar McDonalds tot mai funcţionează cu succes, SARS ne-a părăsit pe furiş, aşa cum şi venise, de gripa aviară s-au văzut numai lipovenii noştrii lăsaţi fără găini în ogradă, iar cu gripa porcină o rezolvăm de Ignat, când o să-i facem pe porcii infectatori cartaboşi şi sângerete. 

  Stimaţi Domni cercetători, la cât de mult v-a crescut nasul după atâtea minciuni, mai puteţi oare folosi microscopul? Mă îndoiesc.

   AIDS, marea epidemie, face circa 600 de victime pe an (nu veniţi acuma din nou cu Africa, nu ţine figura, acolo nici măcar nu se fac testele de confirmare a AIDS, acolo se pune diagnosticul „din ochi“), hepatita C nu a mărit numărul de ciroze care era statistic cunoscut şi înainte de 1987, iar în ceea ce priveşte BSE (boala vacii nebune) în Germania nu a existat nici măcar un singur caz de îmbolnăvire, ce să mai vorbim de milioanele de morţi preconizaţi. Acuma, dintotdeauna au existat oameni cărora le-a plăcut să se afle în treabă. Dar nici chiar aşa. Bine, dar cum s-a ajuns aici?

   Unul dintre motive ar fi „explozia“ de teste inventate sau folosite eronat, şi aici mă refer la testul PCR în primul rând. Se susţine că prin acest test se pot face foarte multe, se pot detecta cele mai mici cantităţi de ADN şi ARN, se pot crea anticorpi contra acestora, etc. etc. Ipoteze, consensuri, păreri.... Dar în baza acestor ipoteze concernele farmaceutice vând terapii extrem de scumpe, care nu fac nimic altceva decât într-adevăr să-i îmbolnăvească pe săracii pacienţi. Dacă în cazul hepatitei C (al cărui virus, la fel ca şi cel HIV, nu a fost niciodată izolat) neştiind cum să o scoateţi la capăt, ne-aţi prezentat o perioadă de latenţă de 15-20 de ani, în cazul BSE, aţi sărit peste.... vacă (nu cal, da poate în viitor se va da şi peste o gripă cabalină, de ce nu). Perioada de latenţă (deci din momentul infectării cu agentul BSE până la izbucnirea bolii –CJIK – boala Creutzfeld-Jakob) pentru această afecţiune aţi stabilit-o la 55 de ani!!! Adică trebuie mai întâi ca virusul să iasă la pensie. Şi Domniile-Voastre o dată cu el.

AIDS

   Deşi ne propunem ca în această rubrică să ne ocupăm cu precădere de virusul Hepatitei C, nu putem să o facem fără a trece mai întâi pe la “frăţiorul mai mare“, HIV. Între cei doi (HIV şi HCV) există o serie de similitudini suspecte, fapt pentru care toţi cei care doresc să ştie mai multe despre HCV trebuie să înceapă prin a face cunoştinţă cu „minciuna“ HIV. Ambii „frăţiori“ sunt retrovirusuri, ambii nu au fost niciodată izolaţi, ambii sunt rezultatul unui „consens“ al cercetătorilor, ambii sunt relevaţi, chipurile, prin aceleaşi proceduri de testare, mai ales testul PCR (vezi detalii în Virus-mania, Capitolul 3-AIDS), deci ambele afecţiuni sunt diagnisticate prin proceduri indirecte, în ambele cazuri testele anticorpi nu sunt standardizate (logic, din moment ce virusul nu a fost niciodată izolat), ambele afecţiuni sunt terapiate prin aceleaşi proceduri, de inhibare a sistemului imunitar, ambele terapii costă extrem de mult, etc. etc. Singurul noroc al celor cu Hepatită C este faptul că terapia (inhibarea sistemului imunitar) în cazul lor durează doar un an. În rest… tot o apă şi-un pământ!

   Drept urmare vă rog insistent, dacă doriţi să înţelegeţi mai mult decât vă spune medicul de familie (care de fapt nu ştie nici el prea multe, în afară de ce îi dă voie La Roche să ştie) sau hepatologul doritor de pacienţi, luaţi-vă un pic de timp şi citiţi Capitolul 3 din „Virus-mania“, precum şi articolele din rubrica AIDS de pe Quibono.net. Abea apoi treceţi la Capitolul 4 - HCV.

Hepatita C

   Anul naşterii: 1987. Locul naşterii: Laboratoarele Chiron-Corporation (care au făcut deja miliarde de dolari cu testul anticorpi HCV). Certificatul de naştere emis în baza unui test anticorpi, care a fost realizat în felul următor (ca să vezi cum se pot face bani adevăraţi în zilele noastre): s-a recoltat sânge de la un pacient bolnav de hepatită non-A-non-B (numele iniţial al hepatitei C) care a fost injectat de către „zeii“ de la Chiron în cimpanzei.   Testul anticorpi este patentat (fapt care aduce firmei Chiron miliarde de dolari), este efectuat unuia sau altuia dintre pacienţii care prezintă o creştere a valorilor transaminazelor, şi se dă sentinţa definitivă : Hepatită C. Perioadă de latenţă maximum 30 de ani. Adică un fel de ghicit în cărţi a la « Mama Omida » : văd eu aici un Crai de Tobă, şi peste 30 de ani o să te îmbolnăveşti de ficat.

   Trebuie să recunosc că cei de la Chiron, şi nu numai ei, sunt mai tari decât Fraţii Grimm la scirs poveşti de adormit copii. Şi eu atunci când am aflat prima oară de hepatita C şi am citit frumoasa poveste descrisă prin cărţile de aşa-zisă “popularizare”, am crezut că-i aşa cum scrie acolo, şi m-am îngrozit. Dar mie mi-a trecut. La Dumneavoastră cum e ?

   Transaminazele, în mare măsură pot fi crescute atunci când o persoană consumă regulat alcool în cantităţi mari sau când consumă droguri (peste 80% dintre « morfinomani » sunt şi HCV pozitiv !).  

    Desigur că ele pot fi crescute şi ca urmare a unor alte afecţiuni care implică ficatul sau a unei medicamentaţii pentru o altă afecţiune, medicamentaţie care este prelucrată în primul rând de către ficat. Deci se ridică întrebarea : ce anume îmbolnăveşte ficatul, virusul sau consumul de droguri şi alcool, toxinele şi medicamentele? Caci dacă de fapt este vorba despre droguri şi alcool, atunci perioada de latenţă de 30 de ani se explică perfect. După o noapte de beţie, ficat este desigur afectat dar îşi revine repede. După 20-30 de ani de beţii zilnice, cam ce ar trebui să mai rămână din ficat? Cel puţin din punct de vedere logic, un “virusache” simpatic, care stă răbduriu într-un colţ, cu ochii pe calendar, să vadă dacă au trecut cei 20-30 de ani, ca să poată şi el scoate capul afară, chestia asta mi se pare o glumă proastă.

   Doar că, aşa cum spunea Tolstoi: “Omul este mai degrabă gata să moară, decât să renunţe la proastele sale obiceiuri”. Aşa că pentru mulţi dintr noi, este mult mai comod să dai vina pe un virus inexistent şi pe o soartă crudă, pe un dentis neglijent sau pe un transplant de sânge făcut în Odorheiu-Secuiesc (iar sunt ungurii de vină, nu?), decât să cauţi adevărata cauza în propriul tău comportament.

   La început se putea citi în presă despre hepatita C: pericolul subestimat, noua epidemie, tăcută şi agresivă, etc. mai nou se întâlnesc uneori articole cu un titlu de genul: “Pericolul hepatitei C a fost totuşi exagerat?”

Profesorul Manns din Hanovra, iniţial unul dintre cei care au descris cele mai teribile scenarii în legătură cu epidemia hepatitei C, ne spune mai nou că având în vedere cele mai noi cercetări (uneori mi se face greaţă când aud formularea asta) precum şi raportul Costuri-Eficienţă, terapia hepatitei C devine relativ contraindicată! Adică? Costă prea mult şi nu-i de mare folos, aşa că …. Uitaţi-o. Aceste aprecieri se bazează pe un recent mare studiu efectuat de Seef et al. şi publicat în « Annals of interal medicine », care a cercetat conservele de sânge al recruţilor americani care fuseseră conservate (prin frig) cu 45 de ani în urmă. Studierea persoanelor respective, după 45 de ani a arătat că cei al căror sânge fusese testat HCV-pozitiv nu se deosebeau, în ceea ce priveşte starea de sănătate generală precum şi starea de afectare a ficatului, de persoanele al căror sânge fusese testat HCV-negativ. Concluzia studiului : nu are sens efectuarea unei terapii în condiţiile în care o afecţiune nu are relevanţă nici după 45 de ani de la data recoltării unei probe de sânge care, la acea dată, părea a fi infectată HCV !

   Acuma, când vine Domnule, boala aia, parcă era vorba că după 30 de ani. Nu? Da „uite-o nu-i“ nici după 45. O fi adormit de tot virusul ăla! Sau a murit de plictiseală după atâta aşteptat!

   Toate acestea ne duc din nou cu gândul la faptul că anumiţi factori, consideraţi “co-factori”, sunt în realitate principalii cauzator ai unei afecţiuni  a ficatului. Alcoolul, drogurile, intoxicaţiile chimice, toxinele din alimentaţie, medicamentele, stressul permanent, radiaţiile, fumatul, etc.

   Anumite lucruri ar trebui să fie clare tuturor celor care, de frică sau din ignoranţă, doresc să facă terapia standard contra HCV, şi anume că:

- o biopsie nu va arăta mare lucru (procent destul de ridicat de diagnistic fals) dar vă va afecta, printr-o intervenţie invazivă, direct ficatul, mai ales îc cazul în care de fapt biopsia va arăta un anumit grad de fibrozare, dar nu şi cauza acestei situaţii,

- terapia medicamentoasă standard (Interferon şi Ribavirin) pe lângă extrem de multele şi periculoasele efecte secundare, afectează în primul rând ficatul, căci acesta este principalul organ al corpului care se ocupă cu filtrarea a tot ce provine în corp din afară, deci medicamentaţia aceasta (şi în general toate medicamentele) sunt în primul rând un balast toxic pentru ficat, adică tocmai pentru organul pe care aparent dorim să-l ajutăm să se însănătoşească.

- terapia cu Interferon şi Ribavirină va produce un dezechilibru în cadrul sistemului imunitar prin accentuarea producerii de celule Th2 (tip cytokin 2-deci producerea de anticorpi) dar în acelaşi timp va inhiba producerea celulelor ajutătoare Th1, singurele care pot eficace ataca un virus intracelular, cu ajutorul monoxidului de azot produs de aceste celule (vezi “Revoluţia tăcută a medicinei cancerului şi AIDS” de Dr. Med. Heinrich Kremer – această lucrare fundamentală  apărută în 2006, demontează perfect şi logic, fundamentat ştiinţific, teoriile fantezist-virale ale AIDS-ului şi cancerului. Presupun că încă nu este tradusă în lb. română. Foarte probabil că voi încerca cât mai curând să vă dau pe Quibono.net cât mai multe citate din acestă lucrare de excepţie).

   Domnul Profesor Dennin din Luebeck (Germania) are o explicaţie mult mai pertinentă (decât băieţii de la Chiron) asupra fenomenului hepatitei C. Într-un studiu efectuat de Dennin et al. s-a putut face dovada că acea celebră “secvenţă genetică” de ADN uman care a fost catalogată ca fiind “urma” retrovirusului HC şi care a constituit dovada infectării, poate apare în organism endogen (deci este proprie corpului şi nu provenind din afară), atunci când celulele hepatice sunt deteriorate ca urmare a consumului de alcool şi/sau droguri (precum şi/sau alte intoxicaţii), şi cdrept urmare aceste celule deteriorate “exprimă” astfel de frânturi de secvenţe ADN.

   Până când însă corpul cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă va accepta respectiva corectură în cazul hepatitei C (aşa cum s-a întâmplat deja în cazul cele G), va mai trece ceva timp. Asta şi datorită faptului că terapia standard aduce încasări foarte frumoase concernelor farma, ori aşa o vacă bună de muls nu poţi s-o trimiţi la abator, nu?

   Ciroza HCV-pozitivă apare aproape în exclusivitate la alcoolici şi dependenţii de droguri, în timp ce un grup semnificativ de persoane aflate în jurul vârstei de 50 de ani, testate HCV-pozitiv, dar care duc o viaţă “liberă” de toxine dăunătoare ficatului, cum ar fi mai ales alcoolul sau drogurile (dar în ceea ce priveşte în mod deosebit ficatul, şi stressul psihic trebuieşte mereu luat în considerare ca fiint un co-factor favorizant unei îmbolnăviri), ei bine, un astfel de grup practic nu există din punct de vedere statistic. Şi nu numai statistic.

   În privinţa AIDS, lucrurile sunt clare de mult, deşi nu se doreşte recunoaşterea acestor fapte: toţi pacienţii care care au murit tineri de AIDS, au consumat timp îndelungat ori droguri ori medicamentaţie antivirală,iar pe deasupra au fost terpiaţi cu AZT ! Nu există un grup semnificativ (cu însemnătate statistică) care să fi avut AIDS în prima parte a vieţii şi să nu fi consumat droguri sau medicamente antivirale timp îndelungat.

   În privinţa Hepatitei C, grupul semnificativ (de risc) îl constitue persoanele care timp îndelungat au consumat alcool sau droguri, cea mai mare parte dintre acestea dezvoltând o hepatită C după vârsta de 40 de ani.

   Datele epidemilogice şi toxicologice pledează foarte clar în favoarea afirmaţiilor făcute mai sus, adică în favoarea unor intoxicaţii cronice ca factor cauzator a ceea ce este astăzi numit AIDS şi/sau Hepatita C. De ce oare nu sunt luate aceste dovezi, foarte plauzibile, respectiv aceste ipoteze, în calcul atunci când se vorbeşte despre cauzele provocatoare ale acestor afecţiuni? Simplu, conflictul de interese! Precum şi tendinţa general umană de a nu recunoaşte (şi renunţa) la un mod de viaţă dăunător, greşit. Este mult mai comod (dar şi dăunător în acelaşi timp) să spui că un virus din afară te-a îmbolnăvit, şi nu dragostea exagerată pentru golirea sticlelor.

(Cunosc un caz în care o stimată doamnă în vârsă de circa 60 de ani înghiţea Ribavirina zilnică cu câte un pahar de Votcă!!! Caz autentic.)

    Prin ipoteza infecţiilor se realizează profituri de miliarde:

  1. Afacerea cu anticorpi: milioante de teste de scanare a conservelor de sânge (4 milioane pe an doar în

      Germania) aduc profituri uriaşe concernelor farma.

  1. Afacerea cu terapiile: profituri foarte mari din vînzarea de medicamente antivirale şi imunosubpresoare
  2. Afacerea cu vaccinurile (acolo unde eventual există): este Cenuşăreasa profiturilor, căci însăşi actualele teorii oficiale (AIDS şi Hepatita C) spun că cine are anticorpi HIV sau HCV, va muri. Ori, care va fi nebunul care nu are anticorpi HIV sau HCV şi, lăsându-se vaccinat (vaccinul are ca scop crearea de anticorpi în organism contra unui anumit agent patogen) îi va .... căpăta!

   Acuma, oameni buni, sincer, mai pricepeţi ceva? Ceea ce afirmă «savanţii», ceea ce se poate citi în teoriile lor abracadabrante, pur şi simplu te năuceşte. Adică, dacă ai anticorpi contra HIV sau HCV eşti condamnat la moarte. Deci, noi, « cercetătorii », ne străduim să cream un vaccin contra HIV, un altul contra HCV, ca să aveţi şi voi cu toţii anticorpi pentru HIV şi HCV, adică... ? Să murim cu toţii, sau cum ? Ceva este strâmb rău de tot în medicina asta alopată !

   Prin ipoteza intoxicaţiilor, din contră, nu se realizează de loc profituri! Vor profita concernele farm, medicii şi “vânătorii de virusuri” dacă oamenii vor trăi sănătos, vor elimina din viaţa lor alcoolul, drogurile, medicamentele antivirale şi imunosubpresoare, toxinele din alimentele produse industrial, etc.? Desigur că nu! Vor profita doar oamenii obişnuiţi, ca noi. Între cele două ipoteze există un confict de interese enorm. Care virolog, care câştigă milioane din drepturile asupra unui patent al testelor HIV sau HCV (vezi Montagnier, Simon Wain-Hobsen, Robin Weiss, Gallo, etc) va risca să arunce doar o singură privire înspre ipoteza intoxicaţiilor?

   Nici unul dintre cei mai sus amintiţi, precum şi mulţi alţii care nu au fost amintiţi, nu va face aşa ceva, căci asta va însemna pierderea avantajelor financiare. Ruina! 

   Care medic, care ani de zile, poate cu bună credinţă în ipoteza teoriei virale, a terapiat bolnavii cu medicamentaţia standard antivirală pentru AIDS şi hepatita C, va îndrăzni să priveasă în cealaltă direcţie? În primul rând pentru că învăţătura primită de el în Şcoala de medicină i-a închistat într-un anumit mod de gândire. Marea majoritate a medicilor nu mai pot gândi alternativ. Decenii la rând copii noştri, copii sănătoşi, au fost terapiaţi preventiv antiviral, cu scopul de a preîntâmpina apariţia unei boli. Dar dacă datorită terapiei (vaccinurilor) va fi afectat în evoluţia şi dezvoltarea sa, vina va fi pusă asupra „afecţiunii de bază“ sau a dezvoltării rezitenţei în agenţii patogeni faţă de actuala terapie (actualul vaccin nu mai este eficace - deci hai să punem de unul nou). Vaccinările sunt în foarte multe ţări obligatorii. Deci copilul nu are nici o şansă să scape. Astfel că în câteva generaţii vom fi o rasă de handicapaţi. Dar despre asta vezi în detaliu rubrica Vacinuri din Site-ul nostru.

   Iar dacă o mamă HIV-pozitiv refuză pentru ea terapia cu AZT, copilul ei trebuie să fie terapiat cu AZT, chiar şi cu forţa, împotriva voinţei mamei (există multe cazuri de acest gen în USA şi Anglia, rezolvate juridic de către un judecător, prin decăderea din drepturi a părinţilor, şi terpierea copilului cu forţa). Mă întreb ce fel de animale mai suntem şi noi, căci oameni nu cred că ne mai putem numi?
                                                             Qui bono