Istoria pierdută a medicinii

 

   Există cercetări ştiinţifice obiective care au fost ignorate, ascunse şi abandonate de către cei care obţin profituri (uriaşe) din starea de boală, din bolile noastre.

   În ciuda faptului că sistemul medical actual ucide între 3 şi 6 mii de persoane pe săptămână, în ciuda faptului ca acest sistem tratează doar simptomele şi nu bolile însăşi , în ciuda faptului ca tratând o afecţiune în maniera sa proprie, acest sistem nu face decât să creeze noi afecţiuni, în ciuda tuturor acestor evidenţe, deşi destul de bine cunoscute oamenilor simpli (ne-specialişti), acest sistem medical (anume concret medicina alopată) se bucură încă de multă popularitate. De ce oare? Pentru că se bazează pe doctrine şi credinţe « religioase » şi nu pe fundamente ştiinţifice. Şi pentru că medicina alopată este îndrăgită de toţi cei care doresc soluţii rapide, imediate („să nu mă mai doară“) şi care nu doresc să se confrunte cu propriile erori de comportament („am fost infectat cu un virus, de alţii, eu nu am nici o vină, sunt o biată victimă, Domnule Doctor, scăpaţi-mă de aceste dureri, ca să-mi pot trăi mai departe viaţa mea de până acum“). Simplu, mult prea simplu. Nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru? Iei o pilulă şi-ţi trec durerile. Şi poţi să faci mai departe totul ca şi până acum! Minunat! Dar şi adevărat?

 

Teoria germenilor

 

Oricine a auzit de Louis Pasteur. El este considerat părintele Teoriei germenilor în medicină (deşi era calificat doar ca şi chimist!) şi tot el este cel care a inventat procesul de pasteurizare. Lăsând la o parte faptul că teoria germenilor era cunoscută deja cu o sută de ani înainte de Pasteur (dar la acea vreme nu se născuse încă ideea de a obţine profituri uriaşe din această teorie!), experimentele sale care doreau să “confirme” valabilitatea acestei teorii l-au propulsat în poziţia de “piată unghiulară” în istoria medicinei moderne. Ce mare păcat însă că munca sa nu era decât un plagiat nefundamentat ştiinţific.

   Ceea ce nu ştiu însă foarte mulţi este faptul că Pasteur însuşi s-a îndoit deseori în privinţa teoriei şi afirmaţiilor sale. Aflat pe patul de moarte şi-a exprimat părerea că teoria germenilor este eronată, spunând : « Vina pentru o bolală o poartă terenul, şi nu germenii ». Dar ultimele sale cuvinte, ca de atâtea ori în istorie, au fost date la o parte. Pentru că existau interese concreta care trebuiau apărate. De altminteri ca şi cele ce tot Pasteur în ultimii ani ai vieţii sale le aflase deja, şi anume, germenii nu joacă nici un rol în cazul unui sistem imun sănătos şi aflat în echilibru. Deşi astăzi ştim că sistemul imun, aşa cum era atunci înţeles, şi cum încă şi astăzi mulţi oameni îl concep, are doar ca funcţie secundară apărarea contra unor factori patogeni externi. Altfel spus, atunci când sistemul Dumneavoastră imun se luptă cu “invadatorii”, Dumneavoastră folosiţi “roata de rezervă”! Vom vorbi un pic mai târziu detaliat despre semnificaţia acestei “roţi de rezervă”.

 

Terenul

 

Ce se înţelege exact atunci când vorbim despre “terenul de sănătate”? Aţi auzit de Antoine Bechamp? Marea majoritate dintre Dumneavoastră va răspunde cu "Nu" la această întrebare. Şi nici nu este de mirare.

 

 A fost Doctor în ştiinţă, Doctor în medicină, are Masteratul în farmacie! A fost profesor de chimie medicală şi farmacologie la Montpellier, profesor de fiziologie şi toxicologie la Înalta Şcoală de Farmacie din Strassbourg, profesor de chimie la aceeaşi şcoală, profesor de biochimie şi Decan al Facultaţii de medicină din Lille, Cavaler al Legiunii de Onoare, Comandor al Rozei în Brazilia, etc. Numele său nu-l veţi găsi în cărţile de istorie a medicinei. Bechamp şi lucrările sale au fost “expulzate”. Dar Louis Pateur s-a inspirat (a se citi a plagiat fără jenă) foarte intens di lucrările Domnului Profesor Bechamp. Una dintre primele lucrări scrise de Bechamp pe care le-am citit este un studiu (mai bine zis un experiment) efectuat pe pisici. Bechamp a împarţit un grup de pisici în două. Prima jumătate a acestui grup a fost hrănită cu mâncaruri gătite cu multă grăsime. Cea de a doua a primit mâncare gatită cu foarte puţină grăsime. După o vreme, starea de sănătate a pisicilor di cel de-al doilea grup era evident mai bună decât a pisicilor din grupul hrănit cu mâncare grasă. La a treia generaţie, pisoii noscuţi din pisicile primului grup, cel cu multă grăsime în mâncare, nu au putut supravieţui pâna la vârsta adultă! Se mai miră oare cineva astăzi că 70% din dietele contra cancerului au la bază “mâncare vie”, adică negătită şi cu foarte puţină grăsime?

Acuma, Bechamp a fost un critic al lui Pasteur. Iar acesta, Pasteur îl ura pe Bechamp, mai ales pentru că Bechamp găsea consecvent erori în lucrările lui Pasteur. De exemplu, experimentele lui Pasteur care « dovedeau » a sa teorie a germenilor, iereau mult prea puţin ştiinţifice, după părerea lui Bechamp. Pasteur a injectat animalelor sănătoase sânge luat de la animale bolnave. Iar animalele sănătoase se îmbolnăveau şi ele. Bechamp a obiectat că, în primul rând există mult prea multe variabile într-o siringă cu sânge recoltat de la un animal bolnav, fapt care nu poate duce la concluzia ce germenii unei anumite boli au îmbolnăvit animalele sănătoase. Bechamp a considerat că Pasteur a otrăvit sângele administrat animalelor supuse experienţei.

Claude Bernard a fost şi el contemporan cu pasteur. Înainte de a muri, Pasteur a recunoscut că el a greşit şi că Bernard a avut dreptate. Bernard, care era de formaţie fiziologist, este astăzi considerat părintele medicinei experimentale. Oricum, şi lucrările precum şi contribuţia acestuia în medicină au fost şi ele date uitării. Din nou o regretabilă scăpare? Sau o manipulare intenţionată. Să luăm numai un singur exemplu dintre concepţiile lui Bernarnd asupra bolilor. Aflîndu-se într-un grup de cercetători şi oameni de ştiinţă, Bernard a facut următoarea afirmaţie : « Terenul este totul, germenii nu sunt nimic ! » După care a dat pe gât un pahar cu apă infectată cu bacili de holeră. Ah, da, desigur, să ştiţi că nici nu s-a îmbolnăvit şi nici nu a murit din această cauză. În orice caz, nu cred că există mulţi savanţi care să-şi asume un astfel de risc. Bernard însă era convins că avea dreptat. Şi chiar avea ! Bernard, ca şi Bechamp de altfel, au fost savanţi fără egal în domeniul medicine. Astăzi sunt daţi uitării complect. Nu pot crede că pur şi simplu din greşeală mai degrabă......

 

Germenii nu cauzează boli.

 

Am mai vorbit de curând despre afirmaţia lui Rudolph Virchow, care este astăzi considerat părintele patologiei. Virchow : “Dacă mi-aşi putea astăzi începe viaţa din nou, mi-aşi dedica-o dovedirii faptului că germenii nu fac decăt să caute habitatul lor natural, ţesutul bolnav, şi nicidecum că ei sunt cauzatorii unui ţesut bolnav. Ţânţarii caută bălţile cu apă stătută (pentru a-şi depune larvele) dar nu ei sunt cauza pentru care există bălţi!”

Oare puteţi întrevedea importanţa extraordinară a acestei afirmaţii? Prima oară când am citit această frază am ramas perplex. Deci, asta înseamnă că tot ce am învăţat în şcoală, tot ce am citit prin ziare sau auzit prin mass-media, nu face nici cât o ceapă degerată? Iniţial am crezut că prin “teren” este înţeles sistemul imun! Se pare însă că sistemul imunîşi face probleme pentru un ţest, adică intră în acţiune doar în cazul în care ţesutul nu o mai poate scoate la capăt singur. Ceea ce înseamnă că într-o primă fază, ţesutul afectat se “vindecă singur”. De accea vorbeam mai înainte despre “roata de rezervă” adică sistemul imun!

Astfel că acuma înţeleg altfel reproşul pe care Bechamp i l-a adus lui Pasteur. Experimentul lui Pasteur nu dovedea nimic căci acesta a “otrăvit terenul”  animalului supus experienţei, şi în acest fel a permis (a provocat artificial) atacul germenilor asupra tesutului otrăvit (intoxicat). 

Înaite de a merge mai departe cu această poveste, trebuie să ne reamintim ceva. Am observat cu toţii acest lucru dare ne-am gândit rareori la el. Luaţi o bucată de banană si o bucată de brânză şi plasaţi-le sub un clopot de sticlă. Lăsaţi-le acolo câteva zile şi urmăriţi cu atenţie ceea ce se întâmplă. După o vreme ambele “produse” încep să se ... strice. Doar că banana putrezeşte şi în interior, în timp ce brânza se strică numai în exterior, miezul fiind neafectat. Ceea ce înseamnă că banana era “vie” în timp ce brânza, nu. Orice “lucru” viu există de la bun început echipat cu un “serviciu sanitar” care îşi începe treaba în momentul morţii Acest “serviciu sanitar” este programat să cureţe ceea ce rămâne după încetarea vieţii. Acest lucru este foarte important şi va trebui să ni-l reamintim de mai multe ori pe parcursul explicaţiilor noastre.

 

Terenul sănătos

 

Deci, ce determină un “teren” sănătos? Bechamp a început descrierea acestuia cu peste o sută de ani în urmă, dar Claude Brnard a fost cel care a finalizat problema. Este vorba despre doi factori interni:

Alcalinitatea

Încărcătura electrică negativă.

Rezultă conform părerii lui Bernard, că există doi factori care contribuie la existenţa unui “teren sănătos”, şi anume:

      1.    Nutriţia

      2.    Toxinele

Ca să fii sănătos ai nevoie de o nutriţie adecvată şi de un organism liber de toxine. Studiile moderne mai adaugă, şi pe bună dreptate, un al treilea element necesar: emoţiile, adică sănătatea mentală (a nu se înţelege aici că vorbim despre dezechilibraţii psihic, ci despre ceea ce îndeobşte astăzi se numeşte stress). Stressul are o influenţă directă asupra echiliburlui acid-alcalin din organism. Cu cât stress-ul este mai mare cu aât aciditatea creşte, iar alcalinitatea scade. Iar acest lucru este valabil şi în cazul în care din punct de vedere nutriţional o persoană face totul corect, ca la carte. Pe de altă parte am putea spune că stress-ul este o “toxicitate emoţională” şi deci că totuşi sunt doar două elemente importante, nutriţia şi toxicitatea, aşa cum au fost ele prezentate anterior.

Situaţia în zilele noastre şi în societatea noastră nu este tocmai optimistă în ceea ce priveşte sănătatea. Trăim într-o societate toxică. Alimentele, apa, aerul sunt poluate. Pe deasupra ne mai otrăvim şi singuri cu droguri, alcool, tutun sau prin maniera în care ne pregătim mâncarea (grătare, mâncăruri grase, microvele, etc). Aproape toate medicamentele prescrise de medici (adică produse de sinteză chimică, artificiale) provoacă de asemenea creşterea acidităţii în organism.

“Echipa de salubritate” interioară

 

Bechamp a lansat o teorie precum că în fiecare organism viu există un soi de microorganism ( o “particulă”), denumită microzima. Şi alţi savanţi înaintea lui Bechamp au văzut această mică “granulaţie moleculară”, dar nu au avut nici o idee asupra a ce ar putea fi aceasta. Gaston Naessens a descoperit somatidele. Sunt acestea oare tot una cu micozimele lui Bechamp? Mulţi cred că da. Microzima face parte cin “echipa de curăţire” care activează în interiorul fiecărui organism viu.

Sângele nu este un lichid ci este un ţesut mobil, în mişcare (Bechamp a fost primul care a descris astfel sângele). Componentele sângelui sunt vii. Şi un anumit lucru nu-l poate accepta şi nici pricepe medicina modernă nicicum şi anume că o bacterie se poate transforma într-o drojdie după care într-un fungi după care într-o ciupercă. Acest proces poartă numele de pleomorfism, pleo însemnând “multe” iar morfis însemnând corp. Gaston Naessens a documentat pe larg ciclul de viaţă al somatidelor. Una dintre extrem de interesantele descoperiri ale lui Maessens în ceea ce priveşte somatidele este aceea căacestea sunt practic “indestructibile”. Ele rezistă la radiaţii, la temperaturi de până la 392 de grade şi îşi râd ce cei mai agresivi acizi ! Maessens a cartografiat ciclul de viaţă pleomorfic al somatidelor (sau microzime ?) Printre altele a documentat sghimbările pleomorfice în bacterie, virus, fungi şi ciuperci. Este ceva într-adevăr care te pune pe cânduri şi care ridică enorm de multe întrebări. Şi dacă într-adevăr lucrurile stau aşa, iar ultimele cercetări aduc tot mai multe argumente în această direcţie,  atunci medicina alopată nu mai are nici o raţiune de a exista.

 

Adevărata definiţie a bolii

 

Când începe o boală? Care este momentul de declanşare al unei boli? In cultura şi conform concepţiilor noastre o boală începe o dată cu apariţia simptomelor. Cu toate că un mic exerciţiu de logică ne arată imediat că de fapt boala începe cu un oarecare timp înainte. Conform concepţiei medicinei chineze, boala începe cu mult timp înaintea apariţiei simptomelor. În orice caz, conform teoriilor lui Bechamp, verificate de către Profesorul Gunter Enderlein (care a demonstrat că structural toate teoriile lui Bechamp sunt corecte) avem o nouă definiţie a bolii. Boala începe atunci când ţesuturile noastre alcaline devin acide şi când energia negativă se transformă în energie pozitivă. Acesta este mometul declanşării bolii.

Poate că cel mai bine ar fi să dăm aici un citat din Dr. Arthur C.Guyton MD care scria în jurnalul Medical Physiology : « Primul pas în menţinerea sănătăţii este acela de a păstra structura alcalină (bazică) a corpului (pH sau balanţa acid/alcalin). Acesta este cel mai important aspect al homeostazei. Modificările în pH alterează virtual toate funcţiile corpului. Celulele unui corp sănătos sunt alcaline în timp ce celulele unui copr bolnav sunt sub un pH de 7.0. Cu cît avem în corp mai multe celule acide, cu atât este organismul respectiv mai bolnav. Daca organismul nu poate alcaliniza celulele, acestea vor deveni acide şi astfel se va declanşa starea de boală. Corpul nostru produce acid ca rezultat normal al metabolismului. Dacă organismul nostru nu poate sintetiza alcalinitatea, suntem nevoiţi să apelăm la surse externe pentru a ne feri de ridicarea nivelului de aciditate şi astfel de boală şi în cele din urmă, de moarte. “

 

Un pic de chimie

 

Apa este, din punct de vedere chimic, o moleculă de oxigen legată de două molecule de hidrogen. Ceva atât de simplu! Dacă “spargem “ molecula de apă, obţinem o muleculă de hidroge pe de o parte, iar pe de altă parte o moleculă de hidrogen legată de una de oxigen. Adică H + OH-

Molecula de hidrogen singură este acidă şi are polaritate energetică pozitivă. Molecula de hidroxil (adică OH) este alcalină şi are polaritate negativă. Dar ambele jumătăţi luate împreună dau un rezultat neutru. APA!

Un pH de 2 este extrem de acid. Un pH de 11 este foarte alcalin (bazic). Este doar un număr, nu vă lăsaţi iritaţi de acest aspect. pH-ul poate fi denumit şi “potenţialul hidrogenului”. Deoarece am învăţat că, cu cât mai mult hidrogen avem într-o soluţie, cu atât mai acidă va fi aceasta, şi cu cât mai mult oxigen vom avea, cu atât mai alcalină va fi aceasta. Pentru a simplifica, oxigenul înseamnă alcalinitate. Avem nevoie de oxigen pentru a trăi. Viaţa este oxigen iar oxigenul este viaţă. (A nu se limita îngust această afirmaţie numai la procesul respiraţiei!)

În rândurile de mai sus am menţionat deseori bacteriile, virusurile, ciupercile, cancerul. Toate acestea NU au nevoie de oxigen pentru a supravieţui. Despre ele spunem că sunt existenţe anaerobe (fără oxigen). Toate acestea pot metaboliză fără oxigen, exact la fel ca în procesul de fermentaţie. Fermentaţia produce alcool (ca unul dintre produsele derivate) precum şi multe reziduuri cunoscute sub numele de micotoxine. La fel ca în experimentul cu banana şi brânza.  Atunci când devenim “acizi”, sistemul nostru imun intră în acţiune şi încearcă restabilirea echilibrului sau a homeostazei, respectiv readucerea noastră la alcalinitate. Sistemul nostru imun este în primul rând o “echipă de salubritate” iar în al doilea rân un “artist jongleor” care se concentrează asupra menţinerii echilibrului.

Prima sarcină a sistemului imun este de eliminare a celulelor moasrte. Bilioane de astfel de celule sunt eliminate zilnic. În exact şapte ani, organismul nostru este înlocuit complect cu noi celule. Aceasta este principala şi cea mai importantă misiune a sistemului imun !

Dacă echilibrul pH-ului este rupt, jongleorul nostru (sistemul imun) încearcă readucerea echilibrului în sistem. Aceasta este ce-a de a doua misiune a sistemului imun. Rezultă de aici că o boală se declanşează primordial în momentul în care echilibrul acid/alcalin este rupt. Boala înseamnă că organismul nostru a devenit acid. Aici este important de menţionat că acid înseamnă cu alte cuvinte “lipsă de oxigen”. Faptul că bacteriile şi restul de “gângănii” adoră mediul acid, deci în consecinţă, în cazul unui copr “acid” aceste microorganisme vor prolifera, este absolut logic. Ele găsesc “terenul” pregătit, “terenul” ideal lor. Este deci absolut normal ca într-o “stare de boală” numărul germenilor să prolifereze, să crească. Asta este ceea ce constată medicina alopată, care vine imediat cu medicamentele ei şi distruge bacteriile. Bun, în ordine, dar “terenul” rămânând acid el rămâne în continuare fertil pentru noi şi nopi bacterii. Logic rezultă că medicina alopată (deci cea care împarte medicamente de sinteză chimică) nu rezolvă problema, nu vindecă boala, ci doar o amână, până când, într-un târziu.... este prea târziu. Poate părea un pic macabru, dar, aduceţi-vă aminte ce se întâmplă cu bucata de banană din experimentul de mai sus. Când banana devine acidă (fermentează) “echipa de salubritate” (microorganismele specifice) încep curăţirea terenului, considerând că sistemul este mort. Căci el a devenit acid. Mecanismul este stupefiant de simplu. Acid înseamnă lipsă de viaţă. În prezenţa masivă a acestuia “sanitarii”,  fie că se numesc ei microzime (Bechamp) sau somatide (Naessens), încep să-şi facă treaba, să şteargă urmele a “ceea ce a fost”. Acesta este momentul în care apar primele simptome ale bolii, cele pe care le simţim noi efectiv (durerile). Nu pot crede că medicina alopată nu cunoştea toate aceste lucruri, care sunt în fond, în momentul în care ochii noştri le văd, extrem de simple şi logice. Dacă s-a făcut doar că nu le vede, în intenţia de a folosi simptomele şi boala doar cu scop “financiar”, eliminând nişte bacterii, fără a elimina şi mediul lor hrănitor, “terenul” fertil lor, atunci acest lucru este rău. Căci sună a premeditare.

Medicina chineză foloseşte ca metode de diagnostic semnele corporale externe ale pacientului. Mirosul, gustul, forma unghiilor, culoarea pielii, etc. pentru a descoperi ce se întâmplă în organism. Îmi revine mereu în minte o scenă din filmul “Ultimul împărat”, în care medicii personali ai acestui, îi miroseau în fiecare zi materia fecală, pentru a şti dacă organismul său funcţiona corect sau nu. Astfel încât un bun medic chinez ne poate spune că suntem bolnavi înainte de a avea simptome de boală.

Medicina europeană nu este capabilă de aşa ceva. Ea are nevoie de sânge. De analiza sângelui.

În ultimii ani s-a vorbit tot mai des despre Candida. Candida este o compunentă a « echipei de salubrizare ». Când această drojdie se transformă însă în ciupercă, ea îşi trimite miceliile subţiri în întreg organismul, atacând diferite organe. În activităţile ei, “echipa de salubitate” produce deşeuri denumite micotoxine. Unul dintre aceste deşeuri este acidul uric, altul este alcoolul, iar altul este aflatoxin, care este una dintre substanţele cele mai puternic cancerigene. Astfel, ficatul nostru începe să producă mai mult colesterol pentru a ajuta la eliminarea micotoxinelor. Luaţi “Lipitor” (atorvastadin calcium), un medicament destul de cunoscut care scade colesterolul şi veţi permite astfel micotoxinelor să producă din ce în ce mai multe prejudicii organismului ale Dumneavoastră. Despre “minciuna colesterolului” s-au scris poate sute de cărţi deja. Dar ele sunt ignorate de corpul medical, cu bună ştiinţă. De ce? Pentru că, şi sunt convins de asta, medicii ştiu că medicamentele nu pot vindeca un “teren” bolnav. Ele pot doar suprima nişte simptome, dar aceasta la un preţ foarte mare pentru .... îngiţitorul de pilule. Numai nutriţia şi detoxifierea pot vindeca un “teren” bolnav.

Să nu mai avem oare nevoie de medicină? Ba da, mai este încă necesară, dar nu lăsată de capul ei, iar în acelaşi timp nici noi nu mai trebuie să ne .... facem de cap. După ce într-un caz urgent medicina alopată repară un pic situaţia, noi revenim la viaţa de dinainte, continuînd să ne dezechilibrăm organismul cu prea mult acid. Medicina scolastică şi-a dovedit întradevăr eficienţa în cazurile de prim ajutor. Problema principală este însă că medicina şcolastică este impotentă în privinţa afecţiunilor cronice. Pentru că este structurată pe premize greşite.

 

Bolile secundare

 

Vă mai amintiţi de citatul din Rudolf Virchow? Odată ce sistemul este acid şi „echpa de salubritate“ a intrat în acţiune, se declanjează îmbolnăvirea ţesuturilor. Iar în momentul în care avem ţesuturi bolnave, germenii externi căsesc mediul favorabil dezvoltării lor. Ei cauzează astfel “boala secundară”, pe care întermenii şi conform îndoctrinării alopate o denumim boală sau afecţiune. Rezultă un fapt demn de luat în seamă şi o regulă importantă care trebuieşte reţinută. Germenii sunt atraşi de ţesuturile bolnave, dar nu ei sunt cei care au provocat îmbolnăvirea ţesuturilor!  Acest fel de a vedea evoluţia şi cauzalitatea bolilor răstoarnă complect atât teoriile pasteuriene cît şi întregul eşafodaj al medicinei alopate.

Bun, dar se întâmplă în cazul cancerului? Cum se potriveşte atunci cancerul în acest tablou?

Un studiu a Universităţii Şcolii Medicale din Minnesota arată că fiecare pacient care a fost testat a fost găsit ca având Candida în sângele său. De asemenea s-a mai constat în acest studiu că această Candida nu răspundea la terapiile medicamentoase. Certitudinea noastră este că fiecare persoană care are cancer are o problemă sistemică cu drojdiile (fermenţii). Nu este vorba numai de o problemă de suprafaţă, secundară. Micotoxinele care rezultă în urma unei infecţii cu drojdii/fungii provoacă o aciditate şi mai ridicată în organism (deci, să ne reamintim, cu şi mai puţin oxigen în organism).

Otto Warburg a primit Premuil Nobel pentr descoperirile sale în domeniul metabolismului cancerului. El a concluzionat că celulele, sănătoase în prezenţa oxigenului, în lipsa acestuia “se adaptează” şi devin anaerobe (organisme care nu au nevoie de oxigen pentru metabolismul propriu, în timp ce celulele sănătoase sunt aerobe, deci metabolismul lor depinde de oxigen).

Dacă Dumneavoastră aţi fi o celulă căreia îi lipseşte oxigenul (ca urmare a unei modificări a pH în direcţia acidă) cum aţi putea să supravieţuiţi? Ce soluţie aţi adopta? Desigur, aceea de a vă adapta la mediu. Dar acesta este acid! Nu veţi încerca oare să vă transformaţi metabolismul astfel încât să nu mai depindeţi de oxigen?

Cancerul s-ar putea defini ca încercarea de supravieţuire a organismului nostru în condiţiile de mediu care îi produc deteriorarea. Cancerul este o formă de “adaptare la mediu”! Cancerul rezultă din încercarea de supravieţuire a celulelor în condiţii neprielnice provocate acestora.

 

Simptomele acidozei

 

Înseamnă că, dacă primul pas, cel de modificare a pH corpului nostru a fost făcut, apare acidoza, deci preponderenţa acidului în metabolism. Acidoza este cauza primordială a unui foarte mare număr de afecţiuni! Dar, dacă aşa stau lucrurile, de ce nu testează medicina alopată pacienţii în direcţia stabilirii gradului de aciditate din organism?

Păi bine, dar de ce s-ar efectua teste într-o direcţie în care medicamentele de sinteză (chimicalele) sau chirurgia nu au nici un efect! Testele costă, iar rezultatele s-ar putea să fie ... contra-productive (liniuţa de despărţire este intenţionată).

Dr. Cochrain (dar pe lângă el şi mulţi alţi medici) un medic naturopat din St- Paul, Minnesota, ne-a lăsat descrierea a trei trepte ale acidozei.

- Simptomele primei trepte sunt atât de comune, obişnuite, încăt marea majoritate a oamenilor iau un analgezic sau un alt produs medicamentos (fără a apela la consultul unui medic) care duce la “ştergerea, ascunderea” simptomelor: dureri de cap, alergii alimentare, balonări, acnee, atacuri de panică, oboseală, scăderea apetitului sexual, mâini şi picioare reci, agitatie, insomnie, creşterea sensibilităţii la răceli şi gripă, etc.

- Simptomele celei de a doua trepte ne duc deseori la medic, dar nu de puţine ori se apelează la o automedicamentaţie: febră, guturai, depresie, migrenă, astmă, infecţii ale tractului urinar (cistite), infecţii cu ciuperci, bufeuri, colite, urticarie, alopecie abundentă, osteoartrită şi ateroscleroză. Dacă aveţi o infectie cu ciuperci la unghiile de la degetele picioarelor, trebuie să ştiţi că această infecţie merge mult mai departe, sau mai adînc decât pare la prima vedere. Şi nici un medicament (ca de ex.Diflucan) nu va elimina această infecţie, în ciuda rezultatelor aparent bune dar de la nivelul unghiei. În acest caz este din nou vorba despre o “suprimare” temporară a simptomenlor.

- Treaspta a treia a acidozei şi ultima în acelaşi timp este formată din afectiunile cronice : sindromul Cohn, scleroză multiplă, leucemie, toate formele de cancer, afecţiunile Hodgkin, schizofrenia, lupus, artrita reumatoidală şi tuberculoza sunt doar câteva nume di categoria acestor boli.

 

Bolile de inimă şi alcalinitatea

 

Dr. Fred Kaufman, cercetător şi nutriţionist, punea următoarea întrebare : “De ce tocmai arterele din jurul inimii se înfundă, iar celelalte vene şi capiare nu? Pentru că inima este un muşchi care, la fel ca oricare muşchi care produce energie. Iar în acest fenomen apar produse secundare cum ar fi acidul lactic sau deşeuri. După cum ştiţi orice acid poate arde (degajare de energie) iar acidul lactic produce astfel “găuri” în arterii, pe care ficatul încearcă să le “peticească” folosind colesterol. Inima este um muşchi şi de aceea produce acid lactic. Cu cât mai mult acid lactic este în singele Dumneavoastră, cu atât mai infundate vor fi arterele.”

De aceea omega-3 esteun acid gras esenţial care are o importanţă deosebită pentru sănătatea noastră. Omega-3 inhibă producerea de acud lactic. Dr. Johanna Budwig a descoperit şi faptul că aceste uleiuri sunt încărcare negativ, ceea ce face ca Omega-3 să menţină corpul nostru la starea de încărcătură negativă şi la un pH alcalin. (La vremea respectivă, Johanna Budwig a trebuit să îngită tone de ironii, batjocură şi insulte, pentru ca acum foarte des, şi cu o mândrie subliniată şi colorată în roşu, găsim tot mai multe produse alimentare care menţionează în componenţa lor uleiurile nesaturate Omega-3.)

 

Sumar

 

Acuma ştim. Comunităţile noastre ştiinţifice şi medicale s-au “vândut” celor doritori de profituri (dacă nu cumva ele însele urmăreau aceste profituri) şi au şters pur şi simplu din istoria noastră o mare parte din faptele ştiinţifice cunoscute. Unii sunt bolnavi, alţii sunt bogaţi. Democraţie curată, ambele cuvinte încep cu “bo.....”.

 

Bibliografie in limba americană:

Young, Robert O, Young, Shelly Redford,  Sick and Tired?: Reclaim Your Inner Terrain. Orem, Utah, Woodland Publishing, 2000. 

Dr Theodore A Baroody   Alkalize or Die.

Crook, William G, MD, The Yeast Connection. Jackson, Tennessee: Professional Books, 1999. 

Gregory, Scott J,  A Holistic Protocol for the Immune System. Joshua Tree, California: Tree of Life Publications 1995. 

Hume, E Douglas, Bechamp or Pasteur: A Lost Chapter in the History of Biology. Belle Fourche, South Dakota: Kessinger Publishing Company 1996. 

Pearson, RB. The Dream and Lie of Louis Pasteur, Collingwood, Australia; Sumeria Press, 1994 (This book is online.)

Rodricks, J.B., Hessiltine, CW, Mehlman, MA, editors. Mycotoxins in Human and Animal Health. Park Forest South, Illinois: Pathotox Publishers, 1977. 

Baroody, Theodore A, Alkalize or Die. Holographic Health Press, Waynesville, North Carolina 2002.

Truss, C. Orian, MD. The Missing Diagnosis. Birmingham, Alabama: The Missing Diagnosis, Inc., 1985.

 

Informaţii compilate de pe site-ul International Wellness Directory Home Page

"http://www.mnwelldir.org/articles.htm"