Paullinia cupana, Guarana, Brazilian cocoa





Familia: Sapindaceae
Sinonim:
Paullinia sorbilis
Nume comune: guarana, Guarana Kletterstrauch, guaranastruik, quarana, quarane, cupana, Brazilian cocoa, uabano, uaranzeiro.
Parti folosite: semintele, fructele.
Proprietati si actiuni principale: stimulant energetic, tonic, vasodilatator, sustine urinarea, antio-xidant, reduce greutatea (scade apetitul si acelereaza arderile), analgezic, sustine memoria, laxativ usor, sustine libidoul, antibacterian, subtiaza singele, inlocuieste cofeina (cafeaua), reduce temperatura corpului si supraincalzirea.

Dozaje standard: seminte-decoct-o cana de 1-3 ori pe zi; tinctura-1-3 ml de 2-3 ori pe zi; capsule-1-2 gr de 2-3 ori pe zi.

Preparari traditionale: O jumatate de cana de infuzie din semintede 1-3 ori pe zi, sau 1-3 ml de tinctura (4:1) de 2 ori pe zi; 1-2 grame de pulbere din seminte in tablete sau capsule (sau cu apa sau suc) de 1-3 ori pe zi pot inlocui formele de mai sus, daca se doreste. Dozajele terapeutice sunt raportate a fi in jur de 4-5 grame pe zi. Mai nou se intilnesc in comert (piata USA) si inlocuitori de cafea din Guarana (5-15%).

Contraindicatii:  A nu se folosi de catre femeile insarcinate sau care alapteaza. Nu se recomanda celor alergici la cofeina sau xantina. Consumul excesiv este contraindicat persoanelor cu hipertensiune sangvina, afectiuni cardiace, diabet, ulcer epilepsie sau alte afectiuni in care cafeaua este contraindicata.

Interactiuni cu alte droguri: Poate mari actiunea anticoagulantelor, cum ar fi Warfarin. Poate avea efecte adverse (dureri de cap) daca este folosit impreuna cu inhibitori MAO.

Proprietati si actiuni certificate stiintific: analgetic, antibacterian, antioxidant, hiperglicemic, sutine memoria, calmeaza si echilibreaza sistemul nervos, neurastenic (reduce durerile nervoase), inhibator al agregarii plachetare (trombocite), stimulant, vasodilatator.

Proprietati si actiuni certificate de medicina traditionala: anticoagulant, antiseptic, afrodisiac, diminueaza apetitul, astringent, detoxifiant sangvin, cardiotonic, carminativ, stimulant al sistemului nervos central, stimulant digestive, diuretic, hipotensiv, laxativ, stimulant menstrual, termogenic (mareste arderea grasimilor).

Precautii:  A nu se administra celor alergici la cofeina. Nu se recomanda femeilor insarcinate sau care alapteaza.

    Guarana este un arbust originar din zona Amazonului (in mod deosebit din regiunile Manaus si Parintins). Creste circa 12 metrii. Fructele sunt mici, rotunde, de culoare rosu-deschis si cresc ca niste ciorchini. La maturitate fructele pleznesc si elibereaza semintele, de culoare neagra. Semintele erau folosite din timpuri stravechi, mai ales de indienii din tribul Guaranis (de unde si numele plantei), care le prajeau si le amestecau cu apa pina obtineau un fel de pasta. Ei foloseau semintele aproximativ in felul in care se folosea (prepara) si ciocolata, folositdu-le in diferite mincaruri, bauturi sau cu scop medical. Erau folosite mai ales cu scop stimulant si energetic, sau ca astringent contra diareei cronice. Erau des utilizate mai ales in perioadele de post si dieta. Botanistul James Duke citeaza utilizarile Garanei de catre indienii amazonieni ca fiint: contra aterosclerozei, ca medicament cardiovascular eficace, analgezic, astringent, stimulant, tonic folosit in terapia diareei, contra hipertensiunii, febrei, migrenei, neuralgiei si dezinteriei. In Europa Guarana a inceput sa fie cunoscuta si studiata in anii 40, nu numai pentru calitatile ei medicale, dar si ca substitut al cafelei. In prezent Guarana este utilizata de milioane de brazilieni, care cred ca aceasta combate oboseala, imbatranirea prematura, detoxifica singele, pentru eliminarea gazelor din intestine, contra obezitatii, dispepsiei si aterosclerozei. In Peru este folosita si ca remediu contra reumatismului. Guarana este considerata ca fiind adaptogena, si mai este utilizata si contra durerilor de cap, neuralgiilor si migrenelor. De asemenea se considera a fi un bun remediu contra celulitei. Este folosita si in componenta sampoanelor si a produsepor care combat pierderea parului. Opt la suta din productia mondiala de Guarana este asigurata de indienii amazonieni, care o culeg si o transforma in pasta pe cale manuala, si aici FUNAI  (National Indian Foundation) a creat o serie de proiecte care sustin si stimuleaza crearea de mici ferme administrate de indieni, care astfel isi pot asigura un venit si subsistenta lor si a familiilor lor.

Substantele chimice: Primele cercetari asupra compozititei chimice a Guaranei au fost efectuate de catre botanistul german Theodore von Martius pe la 1700. El a izolat o substanta cristalina, amara, din semintele de Guarana, care dovedea o remarcabi-la actiune asupra psihicului. El a dat numele de Garanin acestei substante, si a fost mai tirziu rebotezata Cafeina. Conform unor laboratoare chimice, in zilele noastre Guaranina este considerata ca fiind de fapt Cofeina in stare impura. Deci cofeina combinata (legata) cu tanini sau fenoli. In planta se gasesc xantini care sunt combinati cu zahar, fenoli si tanini, care sunt eliberati prin praji-re (incalzire). Semintele de Guarana contin intre 4 si 8% cofeina, precum si theophylline si theobromine. Se mai intilnesc cantitati mari de alcaloizi terpene, tanini, flavonoide, saponine si substante rasinoase.

Continutul de cofeina prin comparatie cu boabele de cafea: seminte de Guaraná contin 4–8% cofeina la 200-400 mg, boabele de cafea, 1-2,5% la 100-250 mg. Din punct de vedere medical se considera ca alcaloizii xantinici (cofeina, theopflina, theobromina) sunt cei care joaca rolul principal in efectele ei terapeutice. In cadrul cercetarilor s-a subliniat faptul ca theofilinul stimuleaza activiatea cardiaca si sistemul nervos central, precum si eliminarea senzatiei de oboseala. De asemenea s-a constatat efectul puternic diuretic precum si actiunea de reducere a contractiilor bornhiilor, ceea ce ii confera o buna utilitate in astma. Principalele substante chimice sint: adenin, allantoin, alpha-copaen, anethol, caffein, carvacrol, caryophyllen, catechins, acid catechutannic, cholin, dimethylbenzen, dimethylpropylphenol, estragol, glucosa, guanin, hypoxanthin, limonen, mucilagii, acid nicotinic, proanthocyanidini, protein, resin, acid salicylic, acid tannic, tanini, theobromin, theophyllin, timbonin si xanthin. Studiile de toxicitate au aratat ca Guarana nu este toxica chiar si intr-un dozaj mare, fiind raportat doar un singur caz, o femeie care avea probleme cardiace (prolapsul valvei mitrale).

   In 1989, un patent american a fost depus pentru un extract din seminte de Guarana, produs care avea ca efect inhibarea agre-garii placutelor sangvine, precum si dizolvarea conglomeratelor existente in singe. Aceste calitati ale Guarana au fost inca o data certificate printr-un alt studiu de amploare efectuat in Brazilia in 1991. Toate acestea nu fac decit sa confirme inca o dat mai mult traditiile medicale ale indienilor sud-americani. In 1997 a fost certificata tot in cadrul unui amplu studiu si afirmatia traditionala conform careia Guarana este un tonic energizant si stimulant al memoriei. Ce este interesant in acest studiu, este faptul ca aici se evidentiaza eficacitatea mai mare a Guarana, in comparatie cu cafeina sau ginsengul. Si in directia diminuarii greutatii corporale au fost efectuate numeroase studii (poate si pentru ca "moda" slabitului este larg raspindita printre femei si este si rentabila din punct de vedere financiar, asta pe linga cazurile reale de obezitate), care au certificat calitatile Guaranei, mai ales in combinatii cu alte extracte din plante. Un studiu din1997 a certificat si calitatile de analgezic ale Guaranei, fapt care a justificat si explicat folosirea seminelor de Guarana contra durerilor de cap, neuralgiei, lombagoului si reumatismului. Si eficacitatea Guaranei asupra unor bacterii cum ar fi E. coli si Salmonella sau efectele ei antioxidante au fost certificate prin studii in laborator. Ca urmare a tuturor a-cestor calitati transmise traditional si pe deasupra confirmate prin studii si cercetari, renumele semintelor de Guarana a crescut simtitor si constant in ultimele decenii. Guarana poate fi regasita astazi in componenta a foarte multe formule si produse aflate in comert. Din pacate exista si exemple de folosire incorecta a numelui Guarana in produse care de fapt nu contin altceva decit extract de cafeina normala, din boabele de cafea. Un studiu recent efectuat de Food and Drug Administration din USA a relatat despre un numar de 14 produse din 24 de produse analizate, ca fiind in mod fals declarate ca extracte din Guarana. De aceea con-sumatorii trebuiesc sa aibe grije cind achizitioneaza astfel de produse. Un indice in acest sens este atunci cind in prospectul unui produs este mentionat, pe linga procentul de cafeina, si procentele celorlalte doua componente specifice doar Guaranei, si anume  theobromina si theofilina. Astfel se poate avea o mai mare certitudine ca extractul respectiv este intradevar obtinut din seminte de Guarana. Un alt indicator ar fi pretul la care este oferit un astfel de produs. Daca el este prea mic, trebuie sa devenim mai circumspecti.


Peumus boldus, Boldo




Familia: Monimiaceae
Sinonme: Boldea fragrans, Peumus fragrans.
Nume comune : boldo, boldu, boldus, boldoa, boldina, baldina, molina.
Partile folosite ale plantei : frunzele

Proprietati si actiuni principale: stimuleaza digestia, vermifug, hepatoprotector, detoxifica, echilibreaza si sustine ficatul, sustine bila, stimuleaza fierea, antiparazitar, promo-veaza urinarea, cardiotonic, stimulant, reduce gazele, laxativ moderat, antiinflamator, sedativ, contra pietrelor la vezica biliara, protejeaza tractul digestiv, contra colitelor, constipatiei si afectiunilor colonului.

Dozajul standard: Frunze - Infusie : 1/2 cana 1-2 ori pe zi; Tinctura - 2- 4 ml de 2 ori pe zi; Capsule - 1-2 g de doua ori pe zi.

Proprietati certificate prin studii : abortiv, antioxidant, antispasmodic, antiinflamator, stimulant digestiv, diuretic, febrifug, gastroprotector, hepatoprotector, hepatotonic, hipocolesterolic, hipoglicemic, stimuleaza bila si fierea, relaxant muscular, vermifug.

Precautii : are efecte abortive si deci nu se administreaza la gravide. A nu se depasi dozajul indicat si a nu se folosi timp prea indelungat.

Interactiuni : Poate spori efectul unor medicamente de subtiere a singelui. De asemenea reduce eficacitatea multor medicamente datorita faptului ca detoxifica rapid ficatul.
Modul traditional de preparare : Ca digestiv sau detoxifiant al ficatului, se foloseste ½ cana din infuzie de frunze, de doua ori pe zi, la masa, sau 2-4 ml de tinctura 4:1 de doua ori pe zi. Sau 1-2 gr de pudra sub forma de tablete sau capsule de doua ori pe zi.

    Boldo este un copac, verde tot timpul anului, care ajunge la 6-8 m inaltime (desi cresterea plantei este lenta) si produce fructe mici, ca niste boabe. Florile de boldo sunt fie feminine, fie masculine, iar pomul de boldo face doar flori de un singur sex ; de ace-ea, plante atat feminine cat si masculine trebuiesc crescute laolalta pentru a se reproduce. Frunzele sunt de cca. 5 cm lungime, de culoare verde inchis si prezinta un numar de mici glande la suprafata. Cand sunt uscate au culoare rosu-maronie. Mirosul este ciudat, iar cand frunzele sunt zdrobite devine foarte dezagreabil. Boldo se gaseste în regiunile Anzilor din Chile si Peru, si de ase-menea este o planta indigena în anumite parti din Maroc. Se cultiva în Italia, Brazilia si Africa de Nord pentru a satisface cererea de frunze pe pietele din Europa si Canada unde este larg folosit. Utilizarile indigene a plantei Boldo au fost larg documentate.   

   Traditia spune ca utilizarile medicinale ale plantei au fost descoperite din întâmplare: un cioban chilian a realizat ca oile lui erau mai sanatoase, si aveau mai putine afectiuni ale ficatului, atunci când pasteau pe pajistile locale populate cu plante Boldo. De la aceasta descoperire, planta a fost folosita de indigenii din Chile pentru afectiuni ale ficatului, intestinelor si fierei. Este de asemenea larg folosita în medicina populara chiliana pentru a elimina viermii intestinali, in combaterea insomniei, reumatismului, cistitelor, racelilor, hepatitei, constipatiei, balonarii, indigestiei, pietrelor la fiere, durerilor de urechi si este considerat un tonic general. Timp de multi ani de zile, fructul a fost consumat ca si condiment, lemnul a fost folosit pentru carbune, iar coaja pentru tabacitul pieilor. În unele parti din Peru, frunzele de Boldo sunt folosite de triburile indigene împotriva bolilor de ficat, pentru a trata pietrele la bila si ca diuretic. Utilizarile plantei Boldo în alte sisteme medicale traditionale sunt bine documentate. În întreaga lume, planta este folosita în homeopatie si medicina naturista în tratamentul tulburarilor digestive, ca un laxativ, diuretic, in probleme ale fica-tului si pentru sporirea productiei de fiere. Frunzele sunt folosite împotriva viermilor intestinali, iar botanistul Dr.James Duke men-tioneza folosirea sa traditionala pentru inflamtii uro-genitale, gonoree, sifilis, guta, icter, indigestie, reumatism, raceli si dureri ale urechilor. În sistemul medical brazilian, boldo este folosit pentru o varietate de disfunctii incluzind hepatita, congestia ficatului, constipatia, balonarea, ameteala, dureri si crampe stomacale si intestinale, pietre la fiere, insomnie, reumatism si o lipsa de pofta de mincare. In restul Americii de Sud, boldo este folosit pentru gonoree, la fel ca si pentru ficat, bila si tulburari digestive. Boldo este subiectul unei monografii germane care recomanda folosirea (ca un medicament din plante) pentru spasme gastro-intestinale lejere si tulburari dispeptice. În Germania, este folosit pentru tulburari ale ficatului si fierei, tulburari gastrice, si pentru a sti-mula secretiile gastrice (în special productia fierei). De asemenea se foloseste contra lipsei apetitului si ca antispasmodic. Este folosit pentru scopuri similare în alte tari din Europa. In sistemul medical naturist american, boldo este folosit pentru a stimula se-cretia salivei, a fierei si activitatii ficatului; este mai ales folosita ca un remediu pentru pietrele la bila si problemele ale ficatulului.

   Substantele chimice active: Boldo are multe substante chimice active. Cel putin 17 alcaloizi s-au gasit pâna acum, dintre care se crede ca multi ar fi constituentii activi ai plantei. O mare parte din activiatatea biologica a plantei a fost atribuita unui singur alcaloid numit boldina. În multe studii de-a lungul anilor, boldina s-a dovedit a proteja ficatul, a stimula productia de fiere, la fel ca si stimularea digestiei si cresterea secretiei de sucuri gastrice. În alte teste de laborator, boldina s-a dovedit a fi  diuretica, antipiretica, cu proprietati antiinflamatorii si avind abilitatea de a reduce excesul de acid uric. În studiile pe animale, boldina a fost certificata ca antiinflamatorie si antispasmodica, precum si capabila de a proteja împotriva leziunilor colonului. Alte studii asupra boldinei indica faptul ca are un efect celular protectiv si antioxidant puternic în singe si poate normaliza singele îngrosat. Recent, în 2002, s-a demonstrat ca boldina are efect si asupra sistemului cardiovascular. Cercetatorii au descoperit ca stimuleaza curgerea coro-nariana a sângelui, amelioreaza forta cardiaca scazuta si ritmul inimii si ca are efect vasorelaxant. Majoritatea acestor studii valideaza întrebuintarile traditionale ale pantei pentru multe tipuri de probleme de digestie si eliminare, probleme ale fierei si tulburari ale ficatului. Cu atât de multe studii asupra acestui important alcaloid activ (boldina), este de înteles de ce majoritatea medicamentelor pe baza de plante sunt standardizate pentru continutul lor de boldina. Pe linga boldina, Boldo mai contine si ascaridol, benzaldehid, boldin, boldoglucin, acetat de bornil, 1.8-cineol, coclaurina, cou-marin, cuminaldehid, 2-decanon, 6-7 dehydrobol-dina, diethylphthalate, eugenol, farnesol, fencon, gamma terpinen, 2-heptaone, izoboldina, kaempferols, laurolitsina, lauroteta-nina, norboldina, norisocorydina, pachycarpina, P-cymol, pro-nuciferina, 2-octano-na, reticulina, rhamnoside, sabinena, sinoacu-tina, terpinolina, thymol, transverbenol, 2-tridecanona, 2-undecanona.  Dar boldina sigura este mai putin eficienta decit un ex-tract pe baza de acool din frunzele de boldo, asa cum demonstreaza un alt studiu din aceasta perioada. De asemenea un extract pe baza de ethanol a certificat calitati hepatoprotectoare in studiile efectuate pe soareci, prevenind daunele aduse ficatului de catre toxinele de origine chimica. Un alt studiu mai recent, efectuat cu pacienti, a aratat ca boldo relaxeaza tesuturile musculare, ajutind astfel functiilor digestive. De asemenea tot prin studii au fost confirmate calitatile antioxidante ale Boldo, precum si faptul ca stimuleaza evacuarea urinei cu 50%. Studiile pentru toxicitate au aratat ca Boldo nu trebuieste adminstrat pe perioade lungi, iar o supradozare este daunatoare. Dar acelasi lucru este valabil si in cazul aproape a tuturor medicamentelor sintetizate chimic, asa ca ..... Un ulei esential extras din planta contine un compus denumit asaridol. Acesta are calitati antiparazitare si vermifuge, dar in acelasi timp este toxic pentru ficat. De aceea esentele distilate din Boldo se recomanda a fi folosite numai extern. De asemenea este de evitat administrarea Boldo femeilor insarcinate. Multa vreme Boldo a fost o planta cunoscuta doar fermierilor din Chile. Astazi exista cimpuri intregi culti-

vate special cu aceasta planta, pentru a satisface cerintele pietii de produse farmaceutice natura-le. In prezent planta isi gaseste largi utilizari in afectiuni ca inflamatii ale bilei, deficinte in producerea fierii, afectiuni ale ficatului, ale stomacului si digestive. Oricum insa, pentru pacientii cu piatra la bila se recomanda consultarea unui specialist, caci efectele Boldo pot fi uneori prea rapide si se poate ajunge la un blocaj al bilei sau la prejudicii aduse pancreasului. Pentru aceste afectiuni se recomanda dozaje moderate sau mici. Boldo este una dintre cele mai bune solutii pentru afectiunile digestive cauzate de slaba functionare a bilei prin marirea fierei si sucurilor digestive, precum si prin stimularea ficatului. De asemenea este foarte eficient in dezintoxicarea ficatului si reglarea bunei functionalitati a acestuia. Din nou avertizam asupra nedepasirii dozajului recomandat, Boldo fiind foarte puternic in actiunile sale. In prezent exista o serie de produse din Boldo pe piata nord-americana. In Europa produsele din Boldo se vind numai cu reteta eliberata de medic. Boldo se poate intilni intr-o serie de preparatfarmaceutice, cum ar fi: in Cynarzym N, Gallemolan T, Opobyl N, Hepatofalk, Hepaticum Divinal. In incheiere ar mai trebui mentionat ca pulberea obtinuta din frunzele de Boldo uscate se poate folosi si ca si condiment. Deci….pofta buna.


Pfaffia paniculata, Suma





Familia: Amaranthaceae
Sinonime: Hebanthe paniculata, Gomphrena paniculata, G. eriantha, Iresine erianthos, I. paniculata, I. tenuis, Pfaffia eriantha, Xeraea paniculata.
Nume comune: Suma, Brazilian ginseng, pfaffia, para toda, corangoacu.
Partile folosite: Radacina
Proprietati si actiuni principale: promoveaza activitatea hormonala (menopauza, PMS), adap-tigenic, analgezic, antiinflamator, anticancerigen, antileucemic, sustine sistemul imun, impiedica ingrosarea singelui, scade colesterolul, calmant nervos, inhiba cresterea tumorilor, promoveaza libidoul, combate impotenta si frigiditatea, oxigeneaza celulele, combate oboseala cronica (tonic general).

Dozajul standard: radacina-decoct-o cana de 2 ori pe zi; capsule-1-2 grame de 2 ori pe zi.
Proprietati si actiuni certificate stiintific: analgezic, antiinflamator, antitumoral, anticancerigen, antileucemic, afrodisiac, protector celular, scade colesterolul, imunomodulator, steroidal.

Proprietati si actiuni certificate de medicina traditionala: adaptogen, antialergic, antioxidant, cardiotonic, carminativ, estroge-nic, imunostimulant, calmant nervos, stimulant tonic.

Precautii: Poate avea efecte asemanatoare celor ale estrogenului. A nu se folosi la persoanele bolnave de cancer cu estrogen pozitiv. Interactiuni cu alte medicament: Nu se cunosc.

Contraindicatii: In Suma se gaseste o cantitate semnificativa de steroizi, printre care beta-ecdysteron si cantitati mici de stigmasterol si beta-sitosterol. Aceste steroide pot avea proprietati si actiuni estrogenice, si pot promova producerea de estrogen, motiv pentru care planta este folosita in problemele de menstruatie, respectiv PMS. Acest fapt ne determina a nu recomanda folositrea Suma in cazul femeilor cu cancer de provenienta estrogenica. Despre pulberea din radacina exista rapoarte cum ca ar provoca reactii alergice astmatice in cazul inhalarii. Deci, in cazul prepararii pulberii, a se evita inhalarea acesteia. Ingerarea unei cantitati prea mari din planta, datorita continutului mare de saponine din aceasta, poate provoca tulburari gastrice usoare, cum ar fi carmpele. In aceste cazuri, dozajul trebuieste redus. Suma este o planta destul de mare, in sensul suprafetei pe care o acope-ra, cu un sistem extins de radacini. Este des intilnita in bazinul amazonian, in Brazilia, Ecuador, Panama, Paraguay, Peru si Venezuela. In America de Sud planta este cunoscuta ca “para toda”, adica buna la toate, si de asemenea este denumita si “ginsengul brazilian”, fiind o planta adaptogena cu foarte multe intrebuintari (chiar mai multe decit ginsengul chinezesc). Istoria plan-tei ca remediu este foarte lunga. Indienii sud-americani o folosesc ca tonic general, energizant, revitalizant, tonic sexual si mai ales la recuperare dupa orice fel de afectiuni. Aceleasi utilizari le are Suma si in zilele noastre, in fitoterapie. Definitia pe care o dau fitoterapeutii plantei, de adaptogena, trebuie inteleasa ca planta care sporeste rezistenta corpului la influentele adverse de diferite origini, cum ar fi cele fizice, chimice, biochimice sau de natura nervoasa, avind  o actiune de normalizare si restaurare a corpului in intregul sau. In Brazilia, Suma este folosita ca oxigenator celular, stimulant al apetitului si circulatiei, ca factror de pro-movare si stimulare a estrogenului, ce regulator al glicemiei, intaritor al sistemului imun, musculaturii si pentru stimularea capacitatii de memorare.

   In America de Nord, Suma este folosita aproape in acelasi sens, ca imunostimulant, tonic regenerativ si ca regulator al multor dintre sistemele corpului, contra oboselii, impotentei, artritei, anemiei, diabetului, cancerului tumorilor, hipertensiunii, PMS (sindrom premenstrual), menopauzei si disfunctiilor hormonale, precum si contra diferitelor tipuri de stress. In Ecuador, Suma este considerata ca normalizator pentru sistemul cardiovascular, sistemul central nervos, sistemul reproductiv si cel digestiv, fiind folosita pentru tratarea unor afectiuni cum ar fi cele hormonale, disfunctiilor sexuale si sterilitatii, aterosclerozei, diabetului, afectiunilor circulatorii si digestive, reumatismului si bronsitei. Iar in Europa planta este folosita pentru a restabili functiine nervoase si glandulare, pentru reechilibrarea sistemului endocrin, intarirea sistemului imun, contra infertilitatii, problemelor de menopauza, simptomelor menstruale, contra colesterolului crescut, pentru neutralizarea toxinelor si ca recuperator al functiilor organismului dupa o faza de boala. Din punct de vedere nutritional, radacina de Suma contine 19 aminoacizi diferiti, un mare numar de electrolite, diverse minerale cum ar fi magneziu, fier, zinc, precum si vitaminele A, B1, B2, E, K si acid pantenic. Continutul inalt de germaniu se afla probabil la originea capacitatii de oxigenare celulara iar cel de fier este desigur cauza pentru care Suma este foarte utila in anemii. Radacina contine fitochimicale precum saponine, acid pfaffic, glicoside si nortiterpene. Suma a mai fost denumita si “secretul rusesc”, caci a fost ani de zile administrata atletilor sovietici participanti la Jocurile Olimpice, cunoscut fiind faptul ca Suma creste formarea si constructia musculara precum si rezistenta la efort. Aceste actiuni sunt puse mai ales pe seama unei substan-te de tip anabolic, denumita beta-ecdysteron precum si a trei noi descoperite glicoside ecdysteride care se gasesc in cantitate mare in radacina. Cantitatea de beta-ecdysteron este atit de mare (2,5 grame la o masa de radacina de 400 de grame, sau 63%) incit japonezii au patentat chiar o metoda de extragere a acestei substante. De asemenea continutul de saponine in radacina este foarte mare (circa 11%), substante care sint cunoscute ca avind calitati de scadere a colesterolului, de inhibare a cresterii celulelor cancerului, precum si ca avind calitati antibacteriene si antifungice. Despre saponine se mai spune ca sustin formarea fierii si ca ajuta la eliminarea compusilor grasi din corp. Printre saponinele gasite in radacina de Suma se numara si un grup nou, denumit pfaffoside. Aceste substante au dovedit in studiile facute, capacitatea de a inhiba culturile de celule tumorale, si de a regla nivelul zaharului in singe. Studiile japoneze au aratat ca o cantitate relativ mica din aceste saponine (100 mg/kilogram-corp) au avut efecte active asupra cancerului abdominal, melanomului, cancerului hepatic si a celui de plamini. Substantele principale din radacina de Suma sint: allantoin, beta-ecdysteron, beta-sitosterol, daucosterol, germanium, iron, magnesium, nortriterpenoide, acid pantothenic, acid pfaffic, pfaffoside A-F, polypodine B, saponine, silica, stigmasterol, stigmasterol-3-o-beta-d-glucosid, vita-minele A, B1, B2, E, K, si zinc.Studiile de toxicitate nu au relevat nici o problema de toxicitate (pina la un dozaj de 1,5 grame de radacina pe kg/corp) sau efecte secundare ale Suma. Calitatile antibacteriene si de stimulare sexuala au fost si ele confirmate prin studii. Suma este un alt exemplu edificator al eficacitatii plantelor tropicale confirmate de studiile stiintifice efectuate.

Preparare traditionala: in traditia braziliana din radacina de Suma se prepara decoct cu 10 grame de radacina fierte intr-un litru de apa, din care se administreaza doua cani zilnic. Gustul decoctului fiind amar, deseori sint folosite capsulele, cu un dozaj intre 2-4 grame de 2-3 ori pe zi, in functie de masa corporala (greutatea) pacientului.


Phyllantus niruri, Chanca piedra, Stonebreaker (Engl.)





Familia: Euphorbiaceae
Sinonime: Phyllanthus carolinianus, P, sellowianus, P. fraternus, P. kirganella, P. lathyroides, P. lonphali, Nymphanthus niruri.
Nume comune: Chanca piedra, quebra pedra, stone-breaker, arranca-pedras, punar-nava, amli, bhonya, bhoomi amalaki, bhui amla, bhuianvalah, bhuimyamali, bhuin-amla, bhumyamalaki,

carry-me-seed, creole senna, erva-pombinha, elrageig, gale-wind grass, graine en bas fievre, hurricane weed, jaramla, jar amla, kizha nelli, malva-pedra, mapatan, paraparai mi, pei, phyllanto, pombinha, quinine weed, sacha foster, ca-ne senna, creole senna, viernes santo, ya-taibai, yerba de san pablo.
Partile folosite: intreaga planta

Proprietati si actiuni principale: elimina pietrele, sustine rinichii, promoveaza urinarea, sedativ, hepatoprotector, detoxifica ficatul, reduce contractiile, antiinflamator, antivirotic, elimina obstructiile, ajuta digestia, reduce glicemia, hipotensiv, antibacterian, antimalaric, antimutagen, febrifug, laxativ usor, vermifug, contra virusurilor, de ex.hepatitele A, B si C, herpes si HIV, actiune de de tonificare, echilibrare, intarire, detoxificare si protejare a rinichilor, precum si de reducere a acidului uric si de stimulare a eliminarii urinei.

Dozajul standard: Intreaga planta - Infusie: 1 cana 2-3 ori pe zi, Extract fluid: 2-4 ml 2-3 ori pe zi, Capsule: 1-2 g de doua ori pe zi.

Proprietati si actiuni documentate stiintific: analgesic, antiulceros , antibacterial, antihepatotoxic, antilithic, antimalarial, anti-mutagenic, antispasmodic, antiviral, contraceptiv, diuretic, gastrototonic, hepatoprotector, hepatotonic, hipocholesterolemic, hipoglicemic, hipotensive, relaxant uterin.

Proprietati si actiuni documentate traditional: antiinflammator, detoxifiant al singelui, carminativ, detoxifiant general, diaforetic, febrifug, laxativ, stimulant menstrual, tonifiant al sistemului imun, vermifug.

Precautii: poate spori efectul medicamentelor contra diabetului, hipertensiunii si diureticelor. A nu se folosi in timpul sarcinii.

Preparare traditionala: Infuzie sau decoct slab din planta. Dozajul traditional variaza intre 1-3 cani pe saptamina in prevenirea litiazele urinare, pina la 3-4 cani pe zi in cazul eliminarii pietrelor la rinichi sau bila. Unele firme din Brazilia si America de Sud co-mercializeaza concentrate lichide (extracte) pe baza de apa sau glicerina. In functie de concentratia extractului, se recomanda 2-6 ml de 2-3 ori pe zi. Sub forma de tablete, 2-3 gr de doua ori pe zi. Extractele pe baza de alcool nu se folosesc, caci alcoolul poate distruge o serie de substante din Chanca piedra.

Contraindicatii: Chanca piedra reduce tensiunea. Persoanele cu probleme cardiace trebuie sa se consulte cu doctorul lor.

   Este considerata in mod traditional ca fiind avortiva, si deci nu se va folosi la gravide. Planta are actiune hipoglicemica, si deci este contraindicata celor care sufera de hipoglicemie. Diabeticii trebuie sa se consulte cu medicul lor, si trebuiesc monitorizati pe perioada in care se administreaza Chanca piedra. Are efecte diuretice. Deci nu se va administra in cazurile in care astfel de efecte nu sunt de dorit, datorita unor alte afectiuni. De asemenea, folosirea de lunga durata a diureticelor poate provoca dezechi-libru in balanta electrolitica sau a mineralelor. In studii totusi nu s-au raportat astfel de efecte.

Interactiuni cu alte medicamente: Poate interactiona cu insulina si/sau alte medicamente contra diabetului.

   Chanca piedra este o planta de mici dimensiuni, circa 30 - 40 cm inaltime. Isi are originea in padurile tropicale ale Amazonului, precum si in alte zone tropicale de pe glob, cum ar fi Bahama, sudul Indiei si China. Numele spaniol al plantei “chanca piedra” in-seamna textual “sparge piatra” si se datoreaza utilizarii traditionale a acestei plante in afectiunile de rinichi si bila, indeosebi a pietrelor la rinichi si bila. Pe linga importanta sa in afectiunile rinichilor si bilei, Chanca piedra mai era folosita intr-o serie intreaga de afectiuni, cum ar fi diabetul, colicii, dezinteria, febra, tumorile, vaginita, dispepsia. De asemenea sustine digestia, elimina viermii si este un laxativ usor. Mai este utilizata ca hepatoprotectoare, impotriva virusului hepatitei B, tuberculozei si a altor infectii virale, contra anemiei, cirozei, infectiilor bacteriene cum ar fi cistita, prostatita, bolile venerice si ale tractului urinar, in diabet, hipertensiune, ca diuretic, sedativ, antispasmodic, febrifug si ca protector celular in multe alte afectiuni.

Componentele chimice: Incepind cu anii ‘60 ai secolului trecut, Chanca piedra a fost supusa unor investigatii si studii fitochimice care au determinat constituentele active ale plantei precum si utilitatea lor farmacologica. Este o bogata sursa de substante chimice, dintre care unele au fost gasite numai in genul Phyllanthus. Printe altele gasim grupuri de lignane, glicoside, flavonoide, alcaloide, elligitannine si fenylpropanoide, lipide, sterol si flavanole in frunze, tulpina si radacina. Principalele chimicale din planta sunt: alcaloizii astragalin, brevifolin, acizii carboxylic, corilagin, cymene, acidul ellagic, ellagitannin, gallocatechin, geraniin, hypo-phyllanthin, lignan, lintetralin, lupeol, methyl salicylate, niranthin, nirtetralin, niruretin, nirurin, nirurin, nirurisid, norsecurinin, phyllanthin, phyllanthenol, phyllochrysin, phyltetralin, acid repandusinic, quercetin, quercetol, quercitrin, rutin, saponine, triacontanal si tricontanol.

   De-a lungul anilor, intr-o serie de studii, au fost certificate calitatile hepatoprotectoare, antilitice (piatra), sedative, hipotensive, antispasmodice, antivirale, antibacteriene, diuretice, antimutagene si hipoglicemice ale plantei. Prin confuzia dintre P. niruri, P. Amarus si P. sellowianus de-a lungul anilor, aceste calitati au fost atribuite tuturor celor trei specii similare. In 1990 la Paulista School of Medicine in São Paulo din Brazilia s-au efectuat o serie de studii pe soareci dar si pe oameni care au certificat capaci-tatea plantei de a “sparge pietre”. Prin simpla administrare a ceaiului de Chanca piedra timp de 1-3 luni s-a raportat eliminarea pietrelor la rinichi. De asemenea s-a mai constatat o importanta crestere a eliminarii urinei (ceea ce ar putea fi foarte util si in cazurile de guta) precum si o importanta crestere a eliminarii de sodiu si creatin. Ca urmare planta si folosirea ei este recomandata oficial medicilor si pacientilor in Brazilia. Intr-un alt studiu din 1999 “in vitro”, extractul de Chanca piedra a certificat abilitatea de a bloca formarea cristalelor de calciu oxalat (materialul de constructie al majoritatii pietrelor), ceea ce o recomanda ca foarte folosi-toare in prevenirea formarii pietrelor la rinichi. Un alt studiu din 2002 “in vitro” pe soareci, acestora le-a fost indus calciu oxalat si s-a constatat ca dupa o administrare a solutiei lichide de Chanca piedra, ca aceasta a impiedicat formarea pietrelor, in comparatie cu grupul de control, care nu a fost in acest mod tratat. Intr-un studiu si mai recent, din 2003, oamenii de stiinta au confirmat inca o data ca Chanca piedra previne formarea pietrelor la rinichi, ca interfereaza cu pietrele deja formate, eliminindu-le, si ca astfel Chanca piedra este o foarte buna metoda de terapie contra acestui gen de afectiuni.

    Actiunea antispasmodica a plantei a fost dovedita prin studii desfasurate la mijlocul anilor 80. S-a ajuns la concluzia ca relaxarea musculara a tractului urinar si biliar (precum si a musculaturii uterine) este unul din principalele elemente care duce la elimi-narea pietrelor. In 1990, Dr. Wolfram Wiemann (din Nuremburg, Germania) a tratat peste 100 de pacienti cu piatra la rinichi, obti-nind o cota de vindecare de 94% intr-un interval de timp de 1-2 saptamini !!!  Aceasta doar cu un ceai de planta, Chanca piedra, care este insa prea...”ieftin” pentru a fi luat in considerare de concernele farmaceutice avide de incasari grase. In privinta bilei, un studiu din India din 2002 a aratat ca Chanca piedra mareste activitatea de secretare a acizilor producind si o scadere a colesterolului si a trigliceridelor (terapie cu pulbere de Chanca piedra in capsule). Un studiu din 1995 a certificat si calitatera de reductant glicemic al plantei,  rezultat confirmat si de alte doua studii efectuate pe iepuri si soareci. Un alt studiu a documentat capacitatea de diminare a reductantei aldozice (ARI), care este direct implicata in diabet. Aceasta calitate a plantei a fost in parte pusa pe seama existentei in Chanca piedra a unei substante denumite acid ellagic.

    Efectele sedative ale plantei au fost studiate si confirmate in 1996, prin studii efectuate la universitatile din Brazilia. Substanta geraniin, continuta in Chanca piedra, s-a dovedit a fi de citeva ori mai eficace decit aspirina sau acetaminofenul. Aceste studii au continuat pina in anul 2000 si au adus noi dovezi in sprijinul afirmatiei ca planta are efecte sedative. Tocmai de aceea Chanca piedra este preferata in terapia eliminarii pietrelor, care este o chestiune insotita de dureri de multe ori acute, iar planta are simul-tan si capacitati sedative remarcabile.

   Capacitatea hepatoprotectoare a plantei este un alt capitol care a constituit obiectul multor studii si cercetari efectuate asupra animalelor si oamenilor. Aceste efect hepatoprotector este atribuit unor doua noi substante chimice descoperite in Chanca piedra,  si anume phyllanthin si hypophyllanthin. Un studiu “in vitro” si patru “in vivo” au aratat ca planta protejeaza ficatul de daunele adu-se de alcool si normalizeaza ficatul gras (steatoza) precum si de influentele nocive ale toxinelor de origine chimica. Doua studii efectuate pe copii au aratat ca Chanca piedra are actiune hepatoprotectoare si detoxifianta in cazurile de hepatita si icter. Un alt studiu spectaculos, britanic de aceasta data, a aratat ca copii bolnavi de hepatita acuta si tratati cu Chanca piedra, au recapatat functiile normale ale ficatului in numai 5 zile !!! Alte studii din China au confirmat aceste calitati in cazurile de hepatita. In 2000 un alt studiu a aratat ca planta a dus la o crestere a duratei de viata la soarecii bolnavi de cancer al ficatului. Planta are abilitatea dovedita de a preveni si incetini dezvoltarea tumorilor cancerigene, contribuind la distrugerea celulelor cancerigene.

    Se pare ca toate aceste rezultate remarcabile pe care Chanca piedra le obtine in terapia cancerului se pot pune pe seama capacitatii plantei de a opri “mutatia” celulelor sanatoase in celule bolnave, cancerigene. In cercetarile efectuate atit  “in vitro” cit si pe animale, a fost documentata aceasta capacitate de a preveni modificarile in structura DNA a celulelor, in prezenta unor factori exterini toxici, cum ar fi cei chimici sau radioactivi.

    Un alt larg domeniu de cercetari s-a orientat spre studierea capacitatii antivirale a Chanca piedra. Atit in studiile pe animale cit si in cele pe oameni Chanca piedra a dovedit certe calitati de protectie a celulelor hepatice in afectiunile infectioase de hepatita. S-au raportat certe actiuni antivirale atit in animale (soareci) cit si la oameni, in studiile care au avut ca scop mai ales in Hepatita B. Interesante studii au fost efectuate de Dr. Baruch Blomberg (Laureat al Premiului Nobel in 1963) impreuna cu cercetatori indi-eni si cu Fox Chase Cancer Center din Philadelphia. La 22 din 37 de pacienti antigenul HBV a fost eliminat in 30 de zile, iar paci-entii erau sanatosi si dupa 9 luni, data la care studiul s-a incheiat. Intre 1985 si 1988 acelasi laureat al Premiului Nobel a facut cercetari cu scopul emiterii unui patent bazat pe extractul de Chanca piedra, care se baza pe calitatea plantei de a inhiba transcriptaza reversibila, cea care ajuta virusilor sa se inmulteasca, capacitate care ar ajuta la combaterea retrovirusilor, cum este cel HIV, sarcoma, HCV sau “virusul” leucemiei. Metodele de preparare ale extractului de Chanca piedra au fost foarte complicate, iar grupul de cercetatori a recunoscut ca nu a putut descoperi care dintre substantele chimice ale plantei este raspunzatoare pentru efectele antivirale obtinute. Lucrul acesta precum si alte citeva confuzii si neintelegeri legate de studiile anterioare, au determinat oprirea cercetarilor. Confuzia persista in aceasta directie, un alt studiu din Noua Zeelanda neputind sa mentioneze rezultate sem-nificative in lupta contra HBV, in timp ce doua studii chinezesti au documentat exact contrariul. Un studiu chinezesc si mai recent (2001) efectuat pe 25 de pacienti care au fost terapiati cu Interferon si pe 30 de pacienti terapiati cu Chanca piedra, a relevat re-zultate similare intre cele doua terapii, pe o durata de trei luni (eficacitate 83%), dar grupul terpiat cu Chanca piedra a dovedit o mai mare si rapida refacere a celulelor hepatice si a functiilor ficatului, in comparatie cu grupul terpiat cu Interferon., fara a mai vorbi de efectele secundare. Tot acelasi grup de oameni de stiinta chinezi au publicat in 2003 un alt studiu care atribuie rezulta-tele bune obtinute de planta in primul rind substantelor niranthin, nirtetralin, hinokinin si geraniin. In sfirsit, The Cochrane Hepato-Biliary Research Group in Copenhagen a efectuat nu mai putin de 22 de studii randomizate, ajungind la concluzia ce Chanca pie-dra are efect pozitiv asupra HbsAg (antigenul de suprafata HBV), efect comparabil cu cel al Interferonului, si mai bun decit al altor medicamente sau extrase din plante, in normalizarea activitatii enzimatice a ficatului.

    In privinta infectiilor HIV, un grup de cercetatori japonezi au raportat in 1992 ca un simplu extract lichid din Chanca piedra a inhibat transcriptaza reversibila a HIV-1. Ei au pus acest efect pe seama unei substante aflate in Chanca piedra, si anume acidul repandusinic A. Atunci cind au testat aceasta substanta singura, izolata, au putut constata o semnificativa toxicitate asupra HIV-1, prezenta chiar si la dozaje foarte mici (studiu “in vitro” cu 90% procent de inhibare la doar 2.5 mcg). Bristol-Myers Squibb Phar-maceutical Research Institute a izolat, in 1995, o alta substanta care are actiune anti-HIV si pe care au denumit-o nurisid. In 2003 o alta cercetare, de data aceasta din Germania, a certificat o inhibare a virusului HIV de 70-75%. Pe linga toate acestea, Chanca piedra a fost si certificata cu calitati certe antibacteriene, atit in studii “in vitro” cit si “in vivo”, mai ales contra Staphylococcus, Micrococcus si Pasteurella.

    Va veti pune poate intrebarea : “Bun, dar daca aceasta planta este atit de buna, de ce nu se fac studii si cercetari aprofundate asupra ei?” Iar raspunsul este si el destul de simplu: pe de o parte structura chimica si continutul de substante este foarte mare si variat in Chanca piedra, iar multe rezultate benefice nu se pot pune pe seama unei singure substante, ci mai degraba pe seama unui “coctail” reusit format din mai multi componenti chimici. Pe de alta parte, ce au de cistigat concernele farmaceutice? Caci nu se poate patenta...infuzia de Chanca piedra. Ceai din planta poate face oricine, iar drept de patent asupra unui ceai...este cel putin hilar. Asa ca este foarte probabil ca Chanca piedra sa ramin inca mult timp o planta din categoria (mult prea mare, din pacate) plantelor “prea putin cercetate”. Deci, cu alte cuvinte, sa fie ignorata sau chiar pusa sub semnul intrebarii. Este mult mai rentabil, nu? Cu greu se poate gasi un exemplu mai bun decit aceasta “iarba”, in care Mama Natura a lucrat de mii de ori mai eficace decit mult-invatatii nostri savanti de astazi. Si pe deasupra, ce este remarcabil, ca nici unul dintre studiile efectuate in ultimii 20 de ani nu releva nici un fel de toxicitate a plantei asupra oamenilor sau animalelor !!!   Alta sursa de informatii : Se foloseste intreaga planta. Se gaseste in America de Sud, sudul Indiei si China, in zonele tropicale. Planta are rol de sustinere a rinichilor si de eliminare a pietrelor, este hepatoprotectoare, detoxifica ficatul, este antiinflamatorie, antivirala (HIV, hepatitele A,B si C, Herpes), anticancerigena, ajuta digestia, scade glicemia, scade tensiunea singelui si coleste-rolul, este antibacteriana, previne mutatiile, reduce febra si elimina viermii. Dozaj : infuzie-o cana de 2-3 ori pe zi, extract fluid-2-4 ml de 2-3 ori pe zi, capsule-1-2 gr de doua ori pe zi. Numele spaniol al plantei, chanca piedra, inseamna “sparge piatra”, deoarece era folosit de sute de ani pentru eliminarea pietrelor de la rinichi. A fost subiectul multor studii si cercetari inca din 1960. S-a relevat astfel si faptul ca are un rol foarte important si cu rezultate deosebite, asupra bilei si ficatului (HBV). In privinta calitatilor antibacteiene, alte studii au relevat faptul ca Chanca piedra combate cu succes bacteriile de Staphylococcus, Micrococcus, si Pasteurella. Intr-un studiu din 1992 s-a relevat si faptul ca are efecte inhibatorii asupra virusului HIV, de unde se poate specula ca si asupra celui al hepatitei C poate afea efecte (ambii virusi fiind din categoria retrovirusuri). Chanca piedra este un exemplu de planta cu un spectru foarte larg de actiune.


Phytolacca acinosa, Poke, Indian Poke (engl.),

Kermesbeer (germ.), Shang Lu, Rumeioara.





Familia Phytolaccaceae.

Planta traieste mai multi ani, si creste intre 1-2 metri. In America frunzele tinere de Pokeweed sunt folosite in mod asemanator spanacului, in alimentatie. Mugurii au un gust asemanator sparanghelului. Indienii americani foloseau planta impotriva inflamatiilor. Contine saponine, prezente in sucul de fructe precum si in alte parti componente ale plantei, si phytolaccine (un alcaloid), phytolaccotoxin si glicoproteine. Atunci cind fructele sunt folosite ca aliment ele trebuiesc fierte in trei ape (de trei ori), iar apa de fiecare data aruncata, schimbata. Atentie la dozaj! In 1989 Aklilu Lemma si Legesse Wolde-Yohannes au primit Premiul Nobel alternativ pentri cercetarile lor profunde asupra plantei Endod (Phytolacca dodecandra). Sunt cunoscu-te 35 de feluri diferite de Phytolacca, printre care : Phytolacca acinosa, China ; P. americana, America de Nord ; Phytolacca clavigera, sud-estul Asiei ; Ombú (Phytolacca dioica), America de Sud; Phytolacca esculenta, America Centrala; P. heteropetala, Mexic ; P. icosandra, America de Sud ; P. octandra, Noua Zeelanda. Planta este bine cunoscuta in TCM, fiind folosita pentru calitatile ei antivirale, antiinflamatoriii, de sustinere a eliminarii urinei, de intarire a sistemului imun si de subtiere a mucoaselor. De asemenea este antibacteriana, are eficacitate contra furunculelor, tusei, este calmanta, actioneaza contra inflamatiilor renale, edemului, infectiilor micotice, tumorilor si ranilor. Se folosesc fructele, frunzele, radacina si ramurile tinere. Contine Alpha-Spinasterol, tanini, rasini, Histamin, Lectine, Lignane, Phytolaccagenin, Phytolaccanin, Phytolacca-toxin, Phytolaccosaponin, Phytolaccoside, Phytolaccoside, Pokeweed-Mitogene, Saponinglykoside, Triterpensaponine. Este contraindicata la gravide. Are o structura chimica foarte interesanta si este cercetata pentru eventualele ei actiuni contra HIV. Este utila si contra schistosomiasisului. Trebuieste intrebuintata numai sub supraveghere de specialitate, fiind toxica. Se foloseste si ca purgativ, impotriva reumatismului, a bolilor de piele, hemoroizi. In privinta efectelor anticancericene parerile sunt impartite. Se pare ca are totusi bune efecte in cancerul sinului. Urmatoarea reteta este des recomandata : extract lichid de Phytolacca (2 OZ), gentiana (1 OZ) si dandelion (1 OZ). Sub forma de sirop. O lingurita pe zi.


Plukenetia volubilis, Sacha inchi




Familia Euphoribaceae.

   Uleiul de Sacha Inchi  provine din Peru. Sacha Inchi este o planta oleaginoasa, ale carei seminte au cel mai inalt continut de uleiuri nesaturate Omega 3, 6 si 9, precum si un inalt nivel de proteine. Studiile stiintifice efectuate in Franta atesta ca acest ulei are foarte multe actiuni benefice pentru corpul uman. Astfel, reduce colesterolul si riscul afectiunilor coronariene, reduce hipertensiunea prin reducerea nivelului de trigliceride, regleaza nivelul zaharului in singe (deci utila in diabet si in curele de slabit), actioneaza benefic in afectiunile nervoase, prin reglarea transmisiilor si comunicatiei nervoase, mentine consistenta si elasticitatea membranei celulare, reduce inflamatiile artritice. Controleaza simptomele astmei la copii, este agent antioxidant, are actiune antiulceroasa, contra migrenelor si glaucomului, imbunatateste starea arterelor si este inplicat in sustinerea functionarii bune a sistemului imun. Ajuta transportul oxigenului de catre hemoglobina la tesuturi si sustine buna functionare a rinichilor si a echilibrului fluidelor.

   Sacha Inchi este o planta cataratoare care creste in padurile tropicale din Preu, la inaltimi de pina la 1000 de metri.  Numele provine din dialectul Quechua si inseamna “aluna dealurilor”. Uleiul extras la rece din semintele plantei contine 47% Omega 3 (acid alfa-linolen), 35% Omega 6 (acid linoic) si circa 10 % Omega 9 (acizi oleici). Prin aceasta uleiul de Sach Inchi este uleiul alimentar cu cel mai ridicat continut de uleiuri nesaturate dintre toate plantele cunoscute. Spre deosebire de bine cunoscutul deja ulei de in, Sach Inchi mai contine si Omega 6 intr-un procent semnificativ, Desi are un atit de ridicat procent de uleiuri nesaturate, uleiule de Sach Inchi este destul de stabil in fenomenul de oxidare, lucru datorat unei alte substante, Tocopherol, care se gaseste si ea in procent destul de ridicat in planta. Durata de depo-zitare la rece si intuneric este de circa 9 luni. In ulei mai gasim Vitaminele A si E, precum si fito-sterole cum ar fi Stigmasterol, Campesterol si Δ5-Avenasterol.

 Uleiul de Sach Inchi este, mai recent, foarte mult folosit in industria cosmeticelor. Dar se poate folosi in diferite amestecuri si preparat in casa, pentru a fi folosit la imbunatatirea conditiei si elasticitatii pielii. Acizii alfalinoleici regenereaza celulele pielii, si, sustinuti de acizii linoici, elasticizeaza membrana celulara, marind astfel elasticitatea pielii. Se poate combina interesant cu uleiul de Avocado si cu lecitina, care vor favoriza si accelera patrunderea in piele a acizilor grasi nesaturati. Nefiind un ulei foarte “gras”, este util si in cazul pielii grase. Uleiul se poate consuma si sub forma de cura, cite o lingura de trei ori pe zi.

Compozitia fitochimica: acid alfa linoleic (ca. 47 %), acid linolic (ca. 35 %), acizi oleici (ca. 10 %), acizi palmitinici (ca. 4 %), acizi stearinici (ca. 3 %). Vitamina A si E, Tocopherole ca. 176– 226  mg/100 gr, fitosterole (ca. 250 mg/100 gr), printre care Stigmasterol, Campesterol si Δ5-Avenasterol.


Polypodium decumanum, P. leucotomos,

P. aureum, Samambaia




Familia: Polypodiaceae
Sinonime: Phlebodium decumanum, P. multiseriale, Chrysopteris decumana
Nume comune: Samambaia, calaguala, huayhuashi-shupa, cotochupa, mirane, temakaje
Partile folosite: radacina, frunzele.

Proprietati si actiuni principale: protejeaza celulele creierului si ale pielii, antiinflamator, detoxifica singele, promoveaza urinarea si transpiratia, combate psoriazis, imunomodulator, antigripal, antitusiv, reduce flagma, antioxidant, protejeaza contra radiatiilor solare, contra Alzheimer si a altor afectiuni ale sistemului nervos, in afectiunile autoimunitare, ca tonic general, protector celular si ca factor

anti-aging.

Proprietati si actiuni certificate prin studii:  antiinflamator, antidezinteric, antimutagenic, antioxidant, antipsoriazic, imunomodulator, neuroprotector (protejeaza celulele creerului).

Proprietati si actiuni revendicate de medicina traditionala: anticancerigen, antigripal, detoxifiant sangvin, detoxifiant general, diaforetic, expectorant, febrifug, hipotensiv, tonic.

Precautii: A nu se folosi in combinatie cu Digitalis sau alte medicamente pentru inima.

Dozajul standard: Infusie: 1/2 pin la  1 cana de 1-3 ori pe zi ; capsule: 1-2 g de 2 ori pe zi ; tinctura: 2-3 ml de 2 ori pe zi.
    Samambaia este o feriga care creste in padurile din America de Sud. In familia Polypodiaceae exista peste 6000 de specii de ferigi, marea majoritate gasindu-se in padurile tropicale. In genul Polypodium se gasesc reunite 75 de ferigi, din care mare parte sunt intrebuitate medical de sute de ani. Polypodium leucotomos (deci clasificata ca Polypodium aureum) si Polypodium decumanum (clasificata ca Phlebodium decumanum) sunt originare din Honduras, de exemplu. In Brazilia planta este cunoscuta sub numele generic de Samambaia. In tarile in care se vorbeste spaniola, planta este cunoscuta sub denumirea de calaguala.
  Samambaia a fost folosite de multa vreme de catre indienii din Honduras contra tumorilor maligne, artritei reumatice si psoriazisului. In padurile Amazonului un macerat din radacina este folosit contra febrei, iar ca infuzie era administrata contra afectiu-nilor rinichilor. Indienii Boras (din zona peruana a Amazonului)  prepara o bautura contra racelilor. Alte triburi de indieni folosesc planta pentru tratarea problemelor la pancreas. Alte triburi din America de Sud folosesc planta intr-o serie de alte diverse afectiu-ni, cum ar fi: cancer, psoriazis, ulcer peptic, afectiuni renale, diaree, artrita, sau dureri si afectiuni ale tendoanelor. Este considerata in general ca un bun tonic, detoxifianta a  corpului si sustinatoare a sistemului imun. In practicile medicale contemporane din Honduras, Samambaia este frecvent folosita impotriva tumorilor, psoriazisului, dermatitei, vitiligo, reumatitei si artritei. In Brazilia este utilizata ca detoxifiant al singelui, tonic si expectorant, fiind folosita in raceli, bronsite si alte afectiuni ale aparatului respirator superior, precum si in afectiunile de piele (psoriazis si dermatita). In Peru este administrata contra infectiilor urinare, febrei, racelilor, problemelor pielii si abceselor.

   Planta contine flavonoide, alcaloizi si lipide. Este o bogata sursa de lipide si acizi grasi, iar activitatea ei terapeutica este atri-buita in general tocmai acestor grupe de chimicale. Printre lipide exista un grup care poarta numele de sulphoquinovosyldiacyl-glycerole, care a fost identificat ca foarte activ. Printre altele, planta contine : adenosine, alcaloizi, acid arachidonic, arabinopyranoside, calagualine, ecdysone, ecdysterone, acid eicosapentaenoic, acid elaidic, juglanin, kaempferole, acid linoleic, acizi linoleici, acizi linolenici, melilotoside, acid oleic, polypodaureine, acid ricinoleic, rutin, selligueain si sulphoquinovosyldiacylglycerole.

   Studiile de toxicitate nu au relevat vreun pericol din partea fitochimicalelor plantei, cel putin pina la un dozaj de 1 gram. Inca de pe la mijlocul anilor 70, plantele din genul Polypodium au atras atentia prin eficacitatea lor in afectiunile de piele, mai ales in psoriazis. La iceputul anilor ’80 o companie din Spania a produs un expract lichid din Samambaia (P. leucotomos) denumit Anapsos. O serie de studii au confirmat eficacitatea acestui produs in afectiuni ca psoriazis, dermatita si vitiligo, in cadrul terapiei pe o du-rata intra 3 pina la 6 luni. Specialistii dermatologi au aratat ca pielea afectata de psoriazis contine o cantitate anormal de mare de substante chimice care sunt produse de niste celule denumite leukotriene si PAF (factor de activare plachetar). In testele efectuate in laborator s-a certificat ca Samambaia are calitatea de a putea bloca excesul de leukotriene precum si productia in exces de PAF. Deci psoriazis este considerata o boala autoimunitara (adica o parte a celulelor corpului sunt stimulate excesiv, in timp ce alte celule, de alt tip, sunt inhibate). Samambaia dovedeste astfel, prin actiunea ei, ca poseda calitati imunomodulatorii, necesare corectarii dezechilibrelor celulare din organismul uman. Unele dintre cele mai recente studii efectuate asupra Samambaia

s-au concentrat asupra altor afectiuni cronice si degenerative. In 2001 a fost aprobat un patent pentru un extract din radacina plantei care are efecte benefice in terapiile cancerului si AIDS. Alte studii au certificat calitatile Samambaia de a interveni si ince-tini degenerarea celulelor ceerului (cu aplicatii in Alzheimer si dementa). Aceste calitati au fost relevate intii in cazurile pacientilor tratati contra psoriazis cu produsul Anapsos (vezi mai sus). Intr-un studiu dublu-orb din 2000 s-a constatat ce la un dozaj de 360 de mg de Anapsos pe zi, pacientii bolnavi de Alzheimer au capatat evident mai bune calitati cognitive. Ca urmare in prezent Anapsos este folosit in Europa si USA in terapia Alzheimer. Un alt patent american din 1997 a fost emis in baza studiilor care au do-vedit ca Samambaia are calitati protective contra radiatiilor ultraviolete ale soarelui. Aceste calitati au fost din nou confirmate

intr-un alt studiu din 1999 desfasurat la Harvard Medical School. In ceea ce priveste afectiunile de cancer, cercetarile efectuate la M. D. Anderson Cancer Center in Houston, Texas, in 2003 au relevat faptul ca Samambaia are capacitatea de a bloca cresterea si formarea tumorilor. In prezent practicienii din USA folosesc frecvent Samambaia in cadrul terapiilor contra gripei, bronsitei, vitiligo, psoriazis, Alzheimer, afectiunilor de piele si de asemenea pentru a intari sistemul imun.                             

Moduri de preparare si dozaje traditionale: O jumatate de cana de infuzie din frunze sau radacina de pina la 3 ori pe zi sau 2-3 ml de tinctura 4:1 sau extract de doua ori pe zi. Traditional este deseori folosit un simplu macerat la rece cu frunze si radacina. Pulberea din radacina sau/si frunze sub forma de tablete sau capsule, la un dozaj de 1-2 gr pe zi.

Contraindicatii: A se avea in vedere ca Samambaia poate amplifica efectul unor medicamente pentru afectiuni de cord. Este contraindicata o combinare cu Digitalis.

   Este interesant ca in ultimii ani plantele tropicale, mai ales cele din bazinul Amazonului au fost folosite intens in sustinerea nutritionala a atletilor de performanta. Astfel, Catuaba si Marapuama sunt folosite ca puternice tonice ale sistemului nervos, Marapuama in plus si pentru calitatile ei antireumatice, Sarsaparilla pentru stimularea circulatiei singelui, detoxifiere si stimularea metabolismului, Iporuru pentru sustinerea musculaturii si a sistemuluyi osos, Samambaia ca detoxifiant si antireumatic, Una de gato ca antioxidant, Tayuya pentru indepartarea acidului lactic din musculatura (febra musculara) si Suma pentru efectele ei anabolice (de crestere a masei musculare).


Psidium guajava, Guava, Guavenbaum, Guave




Familia: Myrtaceae
Nume comune: Guava, goiaba, guayaba, djamboe, djambu, goavier, gouyave, goyave, goyavier, tokal, guave, guavenbaum, guayave, banjiro, goiabeiro, guayabo, guyaba, goeajaaba, guave, kuawa, abas, jambu batu, bayabas, pichi, posh.
Partile folosite: fructul, frunza, scoarta.
Proprietati si actiuni principale: antidiareic, antideziteric, antibacterian, antifungic, antiparazitar, antiamoebic, analgezic, antioxidant, antispasmodic, tonic cardiac, hipotensiv, hipoglicemic, vasoconstrucor, stimulant menstrual, contra enteritelor provocate de rotavirus.

Dozaj standard: decoct din frunze -o cana de 1-3 ori pe zi.

Proprietati si actiuni certificate stiintific: amoebicid, analgezic, antibacterian, anticandidal, antidizenteric, antifungic, antimalarial, antioxidant, antispasmodic, antiulceros, cardiorelaxant, cardiotonic, relaxant al sistemului nervos, antitusiv, gastrototonic, hipotensiv, sedativ, vasoconstrictor.

Proprietati si actiuni certificate de medicina traditionala: antianxietate, anticonvulsiv, antiseptic, astringent, detoxifiant  san-gvin, stimulant digestiv, stimulant menstrual, tonic nervos, vermifug.

Precautii: Actiunea de ralaxant cardiac trebuie avuta in vedere in cazul anumitor afectiuni cardiace.

Contraindicatii: Recent s-a demonstrat ca Guava are calitati cardiorelaxante, si deci este necesara precautie in cazul anumitor afectiuni de cord si/sau a medicatiei administrate in astfel de cazuri. De asemenea Guava scade glicemia, si deci persoanele care sufera de hipoglicemie trebuiesc sa fie precaute.

Interactiuni cu alte medicamente: Nu sunt raportate. Totusi vezi mai sus.

Substantele chimice din planta: Guava este bogata in tanini, fenoli, triterpenesi, flavonoide, uleiuri esentiale, saponine, carote-noide, lectine, vitamine, fibra si acizi grasi. Fructul este bogat in vitamina C, vitamina A si pectin. Frunzele Guavei sunt bogate in flavonoide, mai ales quercetin, despre care se stie ca are actiune antibacteriana si antidareica. Calitatea de antioxidant a Guava este atribuita fenolilor din planta. Guava contine: alanin, alpha-humulen, acid alpha-hydroxyursolic, acid alpha-linolenic, alpha-selinen, amritosid, araban, arabinos, arabopyranoside, acid arjunolic, aromadendren, acid ascorbic, ascorbigen, acid asiatic, acid aspartic, avicularin, benzaldehyd, butanal, carotenoide, caryophyllen, catechol-tanin, acid crataegolic, D-galactose, acid D-galacturonic, acid ellagic, ethyl octanoat, uleiuri esentiale, flavonoide, acid gallic, acid glutamic, acid goreishic, guafine, acid guavacou-maric, guaijavarin, guajiverin, acid guajivolic, guajavolid, acid guavenoic, acid guajavanoic, histidin, hyperin, ilelatifol D, acid iso-neriucoumaric, isoquercetin, acid jacoumaric, lectine, leucocyanidine, limonen, acid linoleic, acid linolenic, lysin, mecocyanin, myricetin, acid myristic, nerolidiol, obtusinin, octanol, acid oleanolic, acid oleic, acid oxalic, acid palmitic, acid palmitoleic, pectin, polyphenole, acid psidiolic, quercetin, quercitrin, serin, sesquiguaven, tanini, terpene si acid ursolic.

   Guava este un arbore care atinge o marime de 20 de metri. Fructele, de marimea mingiilor de tenis, sunt foarte apreciate si sint mincate proaspete, sau sunt transforrmate in bauturi, inghetata sau conservate sub diferite forme. In Peru, Guava este cunoscuta si cultivata de citeva mii de ani, conform dovezilor arheologice. Indienii Tikuna folosesc un decoct al scoartei contra diareei si dezinteriei. Alte triburi folosesc infuzia de scoarta sau frunze si flori pentru vindecarea ranilor, ulceratiilor sau afectiunilor de piele. In zilele noastre un extract din frunze este folosit cu succes in cazurile de enterite provocata de rotavirus la copii mici. Un studiu asupra a 62 de copii a aratat o recuperare in trei zile la un procent de 87,1% dintre cazuri. Guava are si un efect de tranchilizant al muschilor intestinali, fapt care ii sporeste eficacitatea in afectiunile gastrointestinale, mai ales a diareelor. Eficacitatea antibacteriana  a fost confirmata "in vitro" mai ales asupra Staphylococcus, Shigella, Salmonella, Bacillus, E. coli, Clostridium si Pseudomonas. Alte studii au certificat calitatile antioxidante, de tonic, relaxant si regulator cardiac, hipotensiv, diminuant al colestrolului, trigliceridelor, sustinind de asemenea colesterolul HDL. Multe dintre aceste actiuni sunt puse pe seama inaltului continut de potasiu si a fibrelor solubile din fruct. Pentri copiii mici, sub 2 ani, o ceasca de suc de guava este foarte utila contra diareei.


Ptychopetalum olacoides, Muira puama




Familia: Olacaceae
Nume comune: Muira puama, potency wood, marapuama, marapama, muiratã, muiratam, pau-homen, Potenzholz.
Partile folosite: scoarta si radacina.
Proprietatile si actiunile principale: creste libidoul, promoveaza functiile sexuale, calmant al nervilor, neurastenic, antidepresiv, sustine memoria, protejeaza celulele creerului, tonic (pentru barbati), analgezic, febrifug, hipotensiv, antiulceros, contra caderii parului.
Dozaje standard: radacina, scoarta - tinctura-2-4 ml de 2 ori pe zi; decoct - o cana pe zi.
 Proprietati si actiuni documentate stiintific: adaptogen, analgezic, antifatigue, antioxidant, antiulceros, afrodisiac, tonic al sistemului nervos central, hipotensiv, sustine memoria, echilibrant nervos, neurastenic, neuroprotectiv.

Proprietati si actiuni documentate de medicina traditionala: antidepresiv, antireumatic, antistress, astringent, cardiotonic, stimulant digestie, gastrotonic, hipocolesterolemic, stimulant, tonic.

Precautii: Nu se cunosc.

Contraindicatii: Nu sint raportate.

Interactiuni cu alte medicamente: Nu sint raportate.

    Muira puama ( in traducere “lemnul potent”) este un arbore mic ce creste in jur de 5 metrii, nativ in Brazilia si in jungla amazoniana. Are flori mici, parfumate (asemenator cu iasminul). Exista doua varietati, P. olacoides si P. uncinatum, care sint folosite intersanjabil. Varietatea olacoides este preferata, caci ar un continut mai ridicat de lupeol, una dintre substantele bioactive ale plantei. O complect difertita specie este Liriosma ovata, care deseori este vinduta drept Muira puama, dar care are o compozitie fitochimica complect diferita. Toate partile din Muira puama se pot folosi, insa scoarta si radacina sint cele mai eficace. Localnicii folosesc radacina plantelor tinere contra problemelor neuromusculare, iar decoctul din radacina este folosit in bai sau masaje pentru trata-rea paraliziei sau bolii beri-beri. Ceaiul din radacina si scoarta este administrat contra debilitatii sexuale, reumatismului, gripei, precum si afectiunilor cardiace si gastro-intestinale. In Brazilia este foarte apreciata ca stimulant sexual si afrodisiac, dar si in terapiile contra dispepsiei, afectiunilor menstruale, reumatismului cronic, impotentei si afectiunilor sistemului nervos central. Aproximativ cu aceleasi utilizari este cunoscuta si in Europa ( mai ales Anglia si Germania), fiind adusa aici de exploratorii europeni. Cercetatorii au inceput studierea fitochimicalelor din planta relativ timpuriu (1920). Astfel s-a descoperit ca radacina si scoarta sint bogate in acizi grasi si acizi grasi esterici (acid behenic), uleiuri esentiale, inclusiv beta-caryophyllene si alpha-humulene, steroli, triterpene (printre care lupeol) si un nou alcaloid, denumit muirapuan, sesquiterpene, monoterpene si noi alcaloizi. Principalele substante sint:alpha-copaene, alpha-elemene, alpha-guaiene, alpha-humulene, alpha-muurolene, alpha-pinene, acid alpha-resinic, alpha-terpinene, acid arachidic, allo-aromadendren, acid behenic, beta-bisabolene, beta-caryophyllene, beta- pinene, beta-resinic acid, beta-sitosterol, beta-transfarnesene, borneol, campesterols, camphene, camphor, car-3-ene,  caryo-phyllene, acid cerotic, chromium, coumarin, cubebene, delta-cadinene, acid dotriacontanoic, elixene, ergosterols, eugenol, uleiuri esentiale, gamma-muurolene, acid hentriacontanoic, acid heptacosanoic, acid lignoceric, limonene, linalool, lupeol, acid melissic, acid montanic, muirapuamine, myrcene, acid nonacosanoic, paracymene, acid pentacosanoic, phlobaphene, stigmasterols, acid trichosanic si acid uncosanic.     

    Intr-un studiu mai vechi, s-a certificat ca Muira puana are actiuni utile in tratarea afectiunilor sistemului nervos si a impotentei sexuale, a reumatismului cronic si partial contra paraliziei. In Franta au fost efectuate doua studii cu subiecti umani (262 de per-soane), barbati cu probleme de libido si functii erectile. Rezultatele au fost foarte bune, 62% dintre pacienti constatind un efect dinamic, iar la 51% dintre cei cu probleme erectile, situatia li s-a imbunatatit remarcabil. In al doilea studiu au fost teripati 100 de barbati cu probleme psihice care implicau deficienta sexuala. S-a folosit un dozaj de 1,5 gr pe zi. Raportul final a constatat o im-bunatatire a libidoului in 85% dintre cazuri si a capacitatii mentinerii erectiei in 90% dintre cazuri. Studii efectuate in Brazilia s-au axat de asemenea pe sistemul nervos central. Radacina a mai confirmat si capacitatea de a inhiba ulcerul provocat de stress, iar frunzele pe cea de analgezic. Cercetarile cele mai recente confirma abilitatea Muira puama de a imbunatati memoria (deci utili-tate si in Alzheimer) si de a atenua afectiunile nervoase. Studiile de toxiciate desfasurate in 1983 au certificat planta ca fiind netoxica. Cu toate acestea nu recomandam folosirea plantei pe cont propriu, fara consultarea prealabila a unui practician. In privinta prepararii plantei ar mai trebui spus ca substantele care contribuie la eliminarea afectiunilor sistemului nervos central, cit si a celor de natura sexuala, nu sint solubile in apa, si deci, sub forma de capsule, ele nu vor fi digerate. Pentru a se extrage uleiurile volatile si cele esentiale, terpenele si rasina, scoarta si radacina trebuiesc fierte cel putin 20 de minute.


Punica granatum, Pomegranate (engl.), Granatapfel (germ.)





Familia Lythraceae.

Punica granatum este folosita de peste 3000 de ani ca planta medicinala. Toate partile plantei contin alcaloide, cunoscute sub numele de “pelletierine”, care paralizeaza viermii panglica, astfel ca ei sunt eleiminati usor din organism folosind un laxativ. Planta este bogata in tanini, care au un rol astringent. Extern este folosita in cazul afectiunilor vaginale. Indeosebi scoarta este antibacteriana, antivirala si astringenta. Florile sunt folosite in afectiunile de stomac, cum ar fi dizenteria. Atentie la dozaj, caci o doza prea mare poate fi toxica. Fructul este astringent, si are calitati cardiace si digestive. Punica granatum are actiune antibacteriana, antivirala si astringenta, cardiaca si digestiva, si mai ales vermifuga.


Quassia officinalis, simil: Q.amrara,

Amargo, Bitterholzbaum (germ.)




Familia: Simaroubaceae
Sinonime: Quassia alatifolia, Q. officinalis, Q. amargo, Simaroube officinale.
Nume comune:
amargo, bitter ash, bitterholz, bitterwood, bois amer, bois de quassia, crucete, quassia, cuassia, fliegenholz, guabo, hombre grande, jamaica bark, kashshing, maraubá, marupá, palo muneco, quassia amarga, quassiawood, ruda, simaruba, simaru-babaum, quassiaholz, quassia de cayenne, quassie, quina, simaba, Suriname wood.
Partile folosite din planta: lemnul, scoarta, frunzele.

Proprietati si actiuni principale: antiparazitar, vermifug, distruge paduchii, lervele si insectele, antimalarial, previne ulcerul, stimuleaza digestia, stimuleaza bila, febrifug, antiinflamator, anticancerigen, antileucemic, antitumoral, antivirotic, elimina secretiile, detoxifica singele, laxativ usor, sedativ, promoveaza salivatia, stimulant al ficatului, pre-ventiv contra pietrelor la rinichi si bila.

Dozajul standard: Infusie: 1 cana 2-3 ori pe zi; Capsule: 1-2 g 2-3 ori pe zi; Macerat: 1 cana 2-3 ori pe zi.

Proprietati si actiuni documentate prin studii:  analgesic, anticancerigen, antileucemic, antimalaric, antiparazitic, antitumoral, antiulceros, antiviral, gastroprotector, antiparazitar, insecticid, sedativ.

Proprietati si actiuni documentate de medicina traditionala : antibacterial, antilithic,antispasmodic, antivenin, carminativ, febrifug, hepatotonic, hipoglicemic, sialogogue (sporeste saliva),

Precautii : Poate avea interactiune in fertilitate. In doza mare poate produce iritatii stomacale.

Contraindicatii : Amargo nu se foloseste in perioada de sarcina. De asemenea are un efect antifertilitate, si de aceea cei care urmeaza un tratament pentru fertilitate in scopul de a avea copii, este bine sa nu foloseasca Amargo. Trebuieste avuta grije la dozaj, caci o cantitate prea mare poate provoca iritatii stomacale si voma.                            

   Amargo este un arbust tropical mic, intre 2-6 metri care provine din America de Sud. Are flori frumoase care devin rosii la maturitate. Poarta denumirea botanica de Quassia amara, denumire care mai este folosita si pentru o alta specie de arbore, Picrasma excelsa, foarte asemanatoare, dar la care arborele creste mult mai inalt (25 metri). In practica fitoterapeutica americana ambii arbori sunt folositi identic si sunt generic denumiti Quassia. Numele Amargo inseamna amar. In practica traditionala a indienilor amazonieni, Amargo este folosit in mod asemanator cu scoarta de chinina: contra malariei si febrei, precum si ca digestiv amar. Contine foarte multe dintre substantele continute si in chinina, dar se pare ca are efecte mai bune decit aceasta din urma. Mai este folosit contra insectelor, ca tonic si in hepatite. Indienii din Brazilia folosesc Amarga si ca apa de gura sau in cazul extractiilor dentare. In medicina moderna Braziliana Amarga este folosita ca tonic, stimulent digestiv, detoxifiant sangvin, insecticid, laxativ usor, contra diareei, viermilor intestinali, deziteriei, dispepsiei, durerilor de stomac, precum si importiva afectiunilor ficatului si aparatului gastro-intestinal. In Peru mai este folosit si contra febrei, tuberculozei, pietrelor la rinichi si bila. In Mexic este folosit contra afectiunilor ficatului si bilei si contra parazitilor intestinali. In Europa Amarga este deseori gasit ca parte componenta in diferite re-tete care au ca scop sustinerea activitatii bilei, ficatului si a altor functii digestive. Mai este recomandata pentru stimularea apetitului si cresterea cantitatii de saliva (care joaca un rol esential, continind enzime importante pentru digestie). 

   Componenta chimica : Scoarta de Amargo contine constituenti activi care sunt de 50 de ori mai puternici decit cei similari din scoarta de chinina. In plus mai contine si o alta grupa de componenti chimici, denumiti quassin - quassimarin si simalikalacton D. Quassimarin a dovedit in studii si cercetari calitati antileucemice si antitumorale, iar simalikalacton D are proprietati certe contra malariei, precum si antivirale si contra cancerului si tumorilor. Alte quassinoide au dovedit atit “in vitro” cit si “in vivo” certe calitati antiamoebice (Naegleria fowleri sau Balamuthia mandrillaris). Amargo mai contine beta-carboline, beta-sitostenone, beta-sitosterol, dehydroquassine, acid gallic, acid gentisic, hydroxyquassins, isoparain, isoparaines, isoquassins, acid malic, methylcanthine, methoxycanthine, methoxycantine, nigakilactone A, neo-quassine, nor-neoquassin, parain, paraines, quassialactol, quassimarin, quassins, quassinol, quassol si simalikalactone D, alcaloide (scopolentin) si vitamina B1. 

   Activitatea biologica si studiile clinice : Unele studii mai vechi au avut ca scop verificarea eficacitatii scoartei de Amargo conform cunostintelor preluate din medicina traditionala (ca insecticid, contra paduchilor). Unul dintre aceste studii a confirmat o eficacitate de 99% in cazul a 454 de pacienti intr-o terapie de o saptamina. Intr-un studiu dublu-orb placebo din 1991 cu 148 de copii care aveau paduchi si care au fost tratati cu extract din scoarta de Amargo s-a putut demonstra si o activitate preventiva contra acestor paraziti. In alt studiu din India s-a putut demonstra ca scoarta de Amargo are si o buna activitate antilarvara, contra mai multor tipuri de insecte, printre care si tintarii. De asemenea calitatile antimalarice ale Amargo au fost confirmate de mai mul-te studii. Oamenii de stiinta de la Texas Christian University au demonstrat in 1996 ca extractul de Amargo are “in vitro” o clara activitate antivirala contra celulelor infectate cu HIV. In alt studiu pe soareci din 1978 a fost raportata activitatea antileucemica a extractului de Amargo (precum si a quassimarinului ca substanta chimica izolata separat). Mai recent, in 2002, un extract din lemnul de Amargo a dovedit actiune benefica contra ulcerului (la soareci), inhibind ulcerul gastric (ulcer indus prin toxicitatea diferite-lor substante chimice). Un alt studiu, “in vivo” a relevat bune calitati sedative, contra durerilor si de relaxare musculara.

   Utilizarea in practica curenta : antiparazitar (mai ales paduchi), digestiv amar, remediu contra afectiunilor digestive. Quassinul a fost aprobat in USA ca supliment nutritiv. Nu s-a constatat nici o toxicitate a scoartei sau extraselor de Amargo (pina la 5 gr pe kilogram corp!)

    Moduri de preparare traditionale :  ca digestiv modul de preparare este pulbere, o jumatate de lingurita, infuzie intr-o cana de apa fiarta. Trebuieste administrata cu 10-15 minute inainte sau dupa masa. Alternativ 1 gram in tableta, de 2-3 ori pe zi pe stoma-cul gol, pentru eliminarea parazitilor. O alta metoda este de a lasa intr-o cana cu apa rece, peste noapte, 1-2 lingurite de pulbere sau de bucatele mici de scoarta (macerare la rece). Se foloseste contra parazitilor, pietrelor la bila si deranjamentelor digestive. Macerarea poate fi folosita si in cazurile de afectiuni ale pielii/parului provocate de paraziti (paduchi), caz in care procedura se repeta la fiecare trei zile. Bucatele de Amargo (cam o mina plina) se pot pune in apa (piscina, fintina, etc) pentru a distruge larvele, mai ales cele de tintari, fara a dauna pasarilor, pestilor sau altor vietati acvatice.


Rhamnus purshiana, (Frangula purshiana), Cascara sagrada,

Crusin (rom.), Kreuzdorn  (germ.)




Familia : Rhamnaceae

Sinonime: Frangula purshiana

Partile folosite ale arborelui: fructul, semintele, scoarta.

Aria de raspindire: America de Nord

   Este un arbore peren care creste in medie 10 metri, dar poate ajunge si pina la 28 de metri, originar din America de Nord. Are frunze late, usor dintate si de un verde inchis. In zilele noastre poate fi intilnit si in multe alte parti ale globului. Are frunze tot timpul anului, iar flori in Mai si Iunie, din care cresc niste boabe negre, cu simburi, maturi in Octombrie. Florile sunt hermafrodite si polenizate de catre insecte. Prefera locurile luminoase si cu sol cleios. Fructul este folosit ca si condiment sau pentru prepararea unor bauturi.

Utilizari medicale: Cascara sagrada este in general folosit ca laxativ, foarte util in cazurile de constipatie cronica. Scoarta are proprietati tonice, sustinind digestia si apetitul. Intern mai este folosta contra afectiunilor digestive, hemoroizilor si afectiunilor fica-tului. Dozajul trebuie respectat caci poate provoca voma si diaree. Nu se prescrie gravidelor sau pacientilor cu obstructie intestinala. De asemenea este contraindicata in perioada de ciclu menstrual, pacientilor cu Morbus Crohn, celor cu colita ulceroasa, cu inflamatii ale intestinelor, celor carora li se administreaza corticosteroide, licorice sau medicamente contra aritmiei cardiace.

Dozajul uzual: intern - 20-30 mg, dar nu se recomanda administrarea timp mai indelungat de una pina la doua saptamini. Se poate prepara si infuzie din scoarta taiata marunt si pusa in apa fiebinda timp de 10 minute. Scoarta trebuieste, dupa recoltare, depozitata un an de zile si abia apoi folosita. In medicina traditionala este folosita pentru detoxifierea singelui, constipatie, si hemoroizi (usureaza scaunul). Este folosita si in curele de slabire, efectul laxativ durind citeva zile. Scoarta contine Anthron si Anthraol. Aceste substante oxideaza in Anthrachinone, care se pot administra ca ceai, capsule, pulbere, granulat sau tablete si foloseste ca diuretic. Triburile de indieni foloseau de mult timp aceasta scoarta. Spaniolii au dat denumirea de Cascara sagrada, ceea ce inseamna “scoarta sfinta”. Extractul a fost ulterior preluat de europenii stabiliti in America de nord. Scoarta are un gust foarte amar. Trebuieste atent preparata inainte de administrare, caci cruda poate duce la iritarea stomacului sau a intestinului, voma si crampe stomacale. Extractul se poate folosi in constipatii, sau in bolile de hemoroizi. Nu se recomanda folosirea indelungata a extractului, din cauza posibilelor efecte secundare. Este recomandat ca administrarea de extract sa se faca sub control medical. O alta planta foarte inrudita este Simaruba versicolor, originara din Brazilia.


Rheum officinale,  Rubarba,

Rhabarber (germ.), yào yòng dà huáng



Familia Polygonaceae.

Este extrem de bogata in vitamine, minerale, complex de vitamine B, C, P, calciu, fosfor, potasiu, iod, sulf, siliciu, mangan, magneziu, acid galic, malic, oxalic si tanini (catechi-ne, epicatechine), antrachinone ( emodine si aloe-emodine), rutin, uleiuri volatile, glicozide. Este folosita de peste 2000 de ani in Medicina Traditionala Chineza. Are efect detoxifiant, antiseptic, imuno-modulator, antibacterian (Stafilococcus aureus, Escherichia coli), antifungic (Candida albican), anti-viral (virusul herpetic), antibiotic, hepatoprotector, antiinflamator, astringent, antihemoragic (accidente cerebal-vasculare, hemoragii gastrointestinale, hematoame, contuzii), hipocolesterolemiant, rege-nereaza tesuturile in arsuri, rani supurative, laxativ, cataric (evacueaza masiv fluidele din cavitatile corpului - ascita, edeme pulmonare), favorizeaza functiile renale. Radacina mai are si efect antitumoral si purgativ. Se foloseste in tratarea diareei, constipatiei, afectiunilor ficatului si bilei, hemoroizilor, problemelor menstruale, si eruptiilor pe piele datorate acumularii de toxine. Extern radacina se foloseste in tratarea arsurilor.


Rhodiola rosea, Rosenwurz, Golden Root

 



Familia: Crasulaceae

Genul: Rhodiola

Specia: rosea

    In medicina traditionala Rhodiola este utilizata ca tonic general, pentru cresterea capacitatii de efort, contra oboselii, imopotentei si deranjamentelor nervoase. Planta creste in regiunile muntoase. Contine fenilpropanoide, fenilethanoide, flavonoide, monoterpene, triterpene si acizi fenolici. Este uti-lizata pentru marirea capacitatii de concentrare si a memoriei. De asemenea este utilizata in anemie, afectiuni

gastro-intestinale, infectii si afectiuni ale sistemului nervos central. Are capacitatea de a echilibra activitatea hormonala si de a combate tinnitus si afectiunile auzului. In general este apreciata ca tonica si sutinatoare a sanatatii. Este cunoscuta inca din antichitate la greci si romani. Dar si in China unde a primit numele de “radacina de aur”, prentru calitatile ei de a proteja contra stressului, toxinelor si otravurilor, precum si contra racelilor. Pina in prezent au fost efectuate peste 180 de studii farmacologice, fitochimice si clinice. Din pacate nu prea sint cunoscute aceste studii, multe dintre ele fiind redactate ori in rusa, ori in limbi scandinave. Marea majoritate a acestor studii confirma utilitatile date plantei de catre medicina traditionala. In general Rhodiola rosea este considerata planta adaptogena, ceea ce inseamna ca substantele din ea imbunatatesc capacitatile organismului de a se adapta la diferite situatii externe si in acelasi timp imbunatatesc capacitatea de a rezista la efort si influenta externa asupra corpului. Aceasta probabil prin actiunea pe care fitochimicalele o au asupra serotoninei, dopaminei, noradrenalinei si acetilcolinului in creer. In 1986 cercetatorii rusi au mai descoperit in Rhodiola alte trei substante active care provin din grupul fenilpropanoidelor, Rosavin, Rosin si Rosarin, cuprinse sub denumirea generica de Rosavine.

   Pe piata apar deseori “falsuri”, iar pentru a recunoaste o Rhodiola rosea adevarata, trebuie sa retinem ca in ea raportul dintre Rosavine si Salidrosid trebuie sa fie de 3:1. Studiile rusesti au aratat ca probantilor carora li s-a administrat Rhodiola au fost, in situatii de stress, mult mai putin obositi decit cei carora nu li s-a administrat planta. Capacitatea de concentrare si claritatea proceselor mentale pe timp de noapte a fost, de asemenea, cu 20% mai mare decit la la cei din grupul placebo. Alte studii au fost efectuate pe studenti, la care s-a observat ca administrarea Rhodiolei a dus la o mai mare capacitate de concentrare si asimilare, si in consecinta, la rezultate mai bune in examene. Si in afectiunile tipic feminine Rhodiola a certificat influente benefice. Intr-un studiu cu 40 de femei care nu avusesera de mai mult timp ciclu menstrual, 25 dintre ele au revenit la ritmul firesc, iar 11 chiar au ramas ulterior insarcinate. Iar 26 din 35 de barbati cu probleme erectile au beneficiat de o inbunatatire a stariide sanatate in doar trei luni de administrare a Rhodiolei. Multe dintre calitatile si eficientele Rhodiolei se pare ca se datoreaza si faptului ca aceasta este si un excelent antioxidant.

   Dozajul general acceptat este de 360-600 mg de extract zilnic, cu un procent de 1% Rosavin, sau 180-300 mg la un procent de 2% Rosavin. Extractul insa este bine a se lua cu citeva saptamini inainte de situatia de stress previzibila, caci este nevoie de un oarecare timp pentru ca substantele active sa isi faca simtita eficacitatea. Se administreaza la 30 de minute inainte de masa. Efecte toxice ale plantei nu sint cunoscute.