Secretul cancerului: necesitatea schimbării concepţiei medicinei alopate asupra tumorilor
prezentare a concepţiei şi terapiei simbiozei celulare a Dr. Heinrich Kremer
 
  În ţările Europei de vest şi în USA, fiecare al treilea cetăţean se îmbolnăveşte de o forma sau alta de cancer, iar fiecare al patrulea moare din cauza unui cancer. Conform prognozei OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), până în 2050, fiecare al doilea cetăţean din acese ţări va muri de cancer.

   Iar conform teoriei dominante actuale din medicina şcolastică, cauza primară a cancerului ar fi defectele ÎNTÂMPLĂTOARE (mutaţiile) dn ADN-ul celular, care sunt considerate ca fiind ireparabile. Desigur că pe această ipoteză se bazează şi terapia standard folosită în cancer (operaţie, chemoterapie şi/sau radiaţii). Şansele de supravieţuire în cazul cancerului sunt estimate în prezent la 45% după cum urmează : 22% operaţie, 12% radiaţii, 5% chemoterapie şi 6% terapie standard combinată.

   Rezultă de aici că operaţiile sunt cele mai eficace, dar asta doar atunci când cancerul este descoperit timpuriu, iar chemoterapiile, cu 5% şanse de vindecare, nu sunt practic bune de nimic. În cazul teraperii necurative, aşa-zisele cancere paleative, 60-70% dintre pacienţi sunt terapiaţi cu radiaţii, 50% chemoterapeutic şi 1% operativ (datele UE din 2003). În USA de exemplu, 20% din întregul buget al sănătăţii publice pe un an este alocat chemoterapiilor. 

   Laureatul Premiului Nobel, profesorul Watson, care împreună cu Crick a descoperit structura aşa-numitului dublu-helix din ADN-ul celular, şi în acelaşi timp o proeminentă figură a “Războiului contra cancerului” declanşat în 1971 în USA, concluziona scurt dar cuprinzător în 2002: “Înainte de a putea terapia cancerul, trebuie să îl înţelegem.” Cauza acestei afirmaţii dezolante este că, după decenii de cercetări intensive şi cheltuieli enorme, vechea teorie a mutaţiei genetice stă în pragul colapsului, ca urmare a noilor descoperiri. Conform teoriei mutaţiilor genetice, până nu de mult se susţinea că o tumoare porneşte de la o celulă, în care se produce o mutaţie în ADN, iar aceasta transmite respectivul “defect” mai departe celulelor fiice, care păstrează “defectul” genetic şi astfel se înmulţesc necontrolat. Ultimele cercetări au arătat însă că în fiecare celulă cancerigenă, din cadrul aceleiaşi tumori la acelaşi pacient, se constată o altă variaţie genetică (mutaţie, dacă vreţi).

   Acuma, Qui bono din mine nu se poate abţine să nu se întrebe: Cum, aţi pornit la război, îl duceţi de 30 de ani, da înca nu ştiţi cu cine vă luptaţi? Mai traieşte încă Louis Pasteur? Sincer să fiu, mi se pare o adevărată obrăznicie să vii după 30 de ani şi să recunoşti că, după ce ai terapiat (sau omorât?) fantezist milioane de oameni, de fapt habar nu aveai ce anume este cancerul. Domnilor, când cineva recomandă o terapie naturistă, săriţi în sus spunând că nu există dovezi ştiinţifice, studii, etc. şi deci totul este o excrocherie propusă de un “vindecător sau şarlatan”, da? Ori Dumneavoastră aţi tratat milioane de oameni, şi încă mai trataţi, cu terapii care nu sunt decât “frecţie pe un picior de lemn”, din moment ce nu aţi înţeles până acuma ce este cu această boală. Vi se pare normal? Şi vă mai arogaţi dreptul de atoateştiutori? Hilar! Dar sa revenim.

   Renumitul cercetător în domeniul cancerului Prof. Weinberg de la MIT Cambridge (USA) şi Prof. Hahn de la Dana Faber Cancer Research Center din Boston, ambii reprezentanţi ai teoriei (clasice) a mutaţiilor genetice au prezentat în 2002 o privire de ansamblu a celor şase „caracteristici diabolice“ ale celulelor cancerigene:

1.       diviziune celulară chiar şi în absenţa semnalelor de creştere externă;

2.       dezvoltare şi creştere în ciuda semnalelor de “stop” din partea celulelor învecinate;

3.       evitarea autodistrugerii programate (apoptoza);

4.       stimularea formării de noi vase de sânge;

5.       câştigarea potenţialei “nemuriri”;

6.       invadarea altor celule şi formarea de celule-fiică metastatice;

Până nu de mult toate aceste  (cel puţin) şase caracteristici uimitoare ale celulelor cancerigene nu îşi găsau răspuns.

   În 2001 însă Profesorul Heinrich Kremer a putut demonstra (Conceptul Simbiozei Celulare) şi clarifica pentru prima oară faptul că aceste “caracteristici diabolice” ale celulelor cancerigene sunt de fapt mecanisme naturale, programate evolutiv-biologic, de protecţie prin “schimbare-decuplare” a caracteristicilor celulelor umane, ca urmare a unui stress celular cronic, de lungă durată.

   Punctul de pornire al acestei teorii (deci şi implicit al acestui concept terapeutic) îl constituie descoperirea biologic-evoluţionistă conform căreia omul, în evoluţia sa biologică, la fel ca toate celelalte fiinţe cu una sau mai multe celule cu nucleu (Eukariote) sunt rezultatul unei simbioze (fuziuni) unice în istoria evoluţiei vieţii pe pământ. Cu circa 1,5-2 miliarde de ani în urmă, s-a produs „fuziunea” dintre două celule lipsite de nucleu, una provenind din aşa-numita „Archaea” (celulele iniţiale anaerobe, care existau pe vremea când Pământul nu avea oxigen în atmosferă, deci înainte de prima glaciaţie) iar a doua, o bacterie monocelulară din rândul celulelor denumite astăzi Protista (sau Bacteria). Analize foarte cuprinzătoare ale secvenţelor genetice şi al anumitor proteine din domeniul „Archaea”, a bacteriilor şi a unui mare număr de organisme eukariote (inclusiv omul) au dus la un rezultat stupefiant: circa 60% dintre genele umane provin din primitivele „Archaea” (genomul A, de la Archaea), în timp ce restul genelor sunt de origine bacteriană (genomul B de la Bacteria), ambele genoame fiind aduse în celule de către „fuziunea” dintre cele două tipuri, şi care au supravieţuit la absolut toţi oamenii sub forma aşa-numitelor „mitocondrii” (circa 500-1.500 de astfel de mitocondrii în fiecare celulă).

   Genomul A şi genomul B îşi împart controlat responsabilităţile în cadrul diviziunii celulare: genomul A domină faza târzie a diviziunii celulare, în timp ce genomul B o domină pe cea timpurie precum şi diviziunea celulară diferenţiată în ţesuturi. Din aceste realităţi fundamentale ale biologiei celulare derivă conceptul simbiozei celulare, iar în baza datelor obţinute de noile experimente şi studii clinice se pot trage concluziile necesare asupra genezei cancerului şi implicit asupra terapiei cancerului:

1.         între mitocondrii şi cele două genomuri din nucleul celulelor există un „întrerupător” controlat (switch);

2.         în cazul transformării celulelor în celule cancerigene este prezentă o dereglare funcţională (nu structurală). Astfel celulele nu mai pot, după faza de diviziune celulară, să se cupleze la faza de diferenţiere celulară (în funcţie de atribuţiile specifice diferitelor celule în diferite ţesuturi);

3.         cauza acestei dereglări funcţionale este acumularea treptată de deficienţe într-una dintre funcţiile centrale ale mitocondriilor, şi anume aceea de punere la dispoziţie a Adenosintrifosfatului (ATP), prin care se face transportul şi depozitarea moleculelor energetice, fenomen prezent în 90% din toate sistemele biologice şi metabolice. ATP trebuieşte sintetizat şi de-sintetizat zilnic în funcţie de consumul normal raportat la greutatea corpului. ATP nu poate fi „depozitat”, organismul neputând face rezerve, cantitatea de ATP „actuală” în organism ajungând doar pentru 5 secunde!

                Celulele cancerigene se „cuplează” discontinuu sau preponderent, în cazul dereglării    

            funcţiilor mitocondriale, la forma arhaică, independentă de oxigen (anaerobă), a sintezei

            ATP în plasma ceulară (glicoliză), rezultând până la de 20 de ori mai mult câştig în

            glucoză pe socoteala întregului organism („măcinarea” pacientului cu cancer ca urmare a

            forţării de-construcţiei, mai ales a proteinelor din musculatură, în favoarea produselor

            intermediare de carbon pentru glicoliză, ceea ce reprezintă una  dintre cele mai frecvente

            cauze ale decesului pacientului bonav de cancer);

    4.            concepţia anterioară asupra sintezei şi funcţiilor moleculelor ATP, care se află la baza

          teoriilor medicale asupra biologiei celulare, este falsă. ATP posedă trei grupe de molecule: 

          o moleculă inelară bazică Adenin, care absoarbe lumina cuantică în apropierea zonel ultra-

          violete de 277 nm, o moleculă  de zahăr cu 5 atomi de carbon precum şi o „moleculă-

          coadă” cu 3 grupe de fosfat.

             Dogma încă în vigoare până astăzi, care datează de vreo 60 de ani şi se datorează

         teoriei fondate de laureatul cu Premiului Nobel Lippmann, susţine că în circuitul respirator al

         mitocondriilor (care se găsesc cu miile într-un mitocondrium, aşa cum se releva la

         microscopul electronic) electronii „energetici” care sunt câştigaţi prin alimentaţie îşi transferă

         energia electrică (printr-un fel de „baterie electrochimică”) protonilor, care la rândul lor

         stimulează energetic sinteza ATP, transferând surplusul energetic în legăturile fosfat ale

         ATP unde este depozitat. Prin desfacerea moleculelor de apă, aceste legături fosfatice

         bogate în energie, care au fost transportate în plasma celulară cu ajutorul ATP,  

         cedează energie, menţinându-se astfel metabolismul celular.

 Cercetările biochimice au dovedit însă foarte clar că legăturile fosfat ale ATP nu sunt deloc bogate în energie iar prin desfacerea moleculelor de apă este eliberată doar energie calorică, care este folosită cel mult pentru încălzire de către celulele izoterme (celule cu temperatură constantă).  

   Întrebarea esenţială asupra adevăratului mecanism de câştigare a energiei de către celule rămâne astfel deschisă. Acest fapt clarifică şi insuccesele terapiei şi prevenţiei cancerului de până acum.

  1.   biochimia şi medicina nu au putut până în prezent răspunde (printre multe altele) nici la întrebarea asupra rolului jucat de grupul Adenin al ATP, deoarece în molecula circulară de Adenin nu s-a putut releva nici o reacţie biochimică. Clarificarea acestei probleme este adusă de conceptul simbiozei celulare prin recunoaşterea caracteristicilor biofizicale de absorbţie a luminii ale grupei Adenin. Toate componentele principale ale respiraţiei celulare din mitocondrii sunt molecule care absorb lumina cu „ferestre de frecvenţă” caracteristice de absorbţie maximă din apropierea zonei ultra-viloete până în zona spectrală de culoare galben-orange a luminii vizibile, pe la circa 600 nm. (Să ne reamintim că lumina este „vibraţie”, la fel ca orice altü formü de energie).

         Sursa de energie electromagnetică nu este însă lumina solară, ci un flux permanent de electroni impari orientaţi paramagnetic care induc un câmp electromagnetic pulsativ cu frecvenţă joasă în organelele respiratorii celulare. Forţa electromotorică ce este astfel creată este amplificată enorm prin complexele  de proteine din circuitul respirator (factor de accelerare de 10 până la 17). Astfel este influenţată interacţiunea dintre electroni şi protonii care sunt de asemenea orientaţi paralel la câmpul magnetic indus, respectiv dependent de forţa câmpului magnetic indusă de electronii şi protonii orientaţi antiparalel. Acest proces crează un transfer de informaţii dinamic cuantic prin schimbul energetic dintre fotoni. Sursele de fotoni sunt în ultimă instanţă fluctuaţiile în frecvenţa rezonatorie din vacuumul fizical

(energia de câmp a punctului zero).

             Informaţiile transmise sunt depozitate în impulsul de autorotaţie (Spin) al protonilor, iar

      de acolo ajung în complexul ATP prin gradienţii protonici. Aici informaţiile „rezonante” sunt

      transmise, printr-un sistem de rotaţie deosebit, grupului Adenin al ATP, ai cărui electroni se

      mişcă liber în molecula dublă alternantă a moleculei inelare Adenin. Aceasta înseamnă că

      ATP slujeşte ca „moleculă-antenă” pentru receptarea şi transmiterea mai departe a   

      informaţiilor rezonante din „câmpul morfogenetic de fond”. Simbioza celulară a omului nu este

      în esenţă o „maşină de degajare a energie calorice” (concepţie mecanicist-newtoniană

      depăşită) ci este un mediu de schimb informaţional modulat prin frecveţa luminii. Acestea  

      sunt în fiecare moment cuplate rezonant cu starea energetică încă ne-materializată (vacuumul

       fizical ca bază informaţională globală inepuizabilă).

6.       în geneza cancerului, din mai multe motive, mai ales cel de al patrule complex de enzime al lanţului respirator este dereglat funcţional. Conform concepţiei convenţionale, sarcinile acestui complex constau, în finalul lanţului respirator, în a transmite electronii din oxigenul molecular pentru a-i reduce în apă. Hotărâtor din punctul de vedere al conceptului simbiozei celulare de reducere a CO în apă sunt perechile de electroni complecte, care crează un impuls antimagnetic şi care astfel cuplează şi decuplează câmpul alternativ electromagnetic într-un ritm foarte rapid (picosecunde) creând astfel premizele pentru transferul de informaţie rezonantă. În cazul în care fluxul de electroni O2 este permanent perturbat, survine o modulaţie eronată a ATP şi astfel se formează cantităţi mărite de radicali de oxigen precum şi alte tipuri de radicali care atacă şi dăunează macromoleculelor (acizii nucleici, proteinele, lipidele, hidrocarboni). Pentru a preîntâmpina aceste pericole, importanta enzimă Hemoxigenaza va fi cuplată masiv. Această enzimă foloseşte O2 ca şi cofactor pentru producţia de monoxid de carbon (CO). Iar gazul CO are, în cazul unei permanente

 supraproducţii efecte hotărâtoare asupra transformării celulelor normale în celule tumorale:

-                  gazul CO acţionează printr-o întârziere caracteristică a absorbţiei în câmpul luminii vizibile al componentelor circuitului respirator şi ca urmare produce un „scurt-circuit” asupra comutatorului protonic care modulază trasferul informaţional al ATP-ului mitocondrial.

-                  CO activează în plasma celulară anumite proteine regulatorii pentru stimularea ciclului diviziunii celulare chiar şi în absenţa semnalului „de creştere” (prima caracteristică diabolică a celulelor cancerigene, vezi mai sus).

-                  CO acţionează asupra supraactivităţii enzimale a substanţei-mesager secundare Guanosinmonofosfat ciclic (cGMP) care inhibă sau blochează comunicarea între celulele din ţesuturi (a doua caracteristică diabolică a celulelor cancerigene).

-                  CO blochează apoptoza celulară (moartea programată a celulelor) prin legarea fierului în

enzimele-cheie importante (a treia caracteristică diabolică). Consecinţa este o răsturnare programatică polară. Celulele transformate în cancerigene rămân dependente de „gradul de malignitate” din ciclul diviziunii celulare şi nu mai pot să se „cupleze”, fără o reechilibrare biologică, la faza de diferenţiere (specializare) celulară al unuia sau altuia dintre tipurile de ţesuturi umane.

   Conform ultimelor constatări clinice, celulele canceroase se dezvoltă „extrem malign” şi „răspândesc” masiv celule metastazice, atunci când aprovizionarea cu O2 a celulelor tumorale este blocată prin vase de sânge capilare. În acest caz chemoterapia şi terapia prin radiaţii nu mai sunt eficace, căci fără prezenţa oxigenului molecular nu mai poate fi indusă apoptoza (moartea programată a celulelor). În aceste cazuri, conform medicinei şcolastice, pacienţii vor fi declaraţi ca fiind „incurabili”.

     -    Conceptul simbiozei celulare postulează că în cazul în care cofactorul O2 lipseşte, în locul lui se

formează gazul Cyanid (CN-). Acesta este considerat în cazul omului ca fiind cel mai puternic gaz

otravitor pentru sistemul respirator al miticondriilor şi crează probabil prin cunoscuta inhibare a reducţiei din fierul trivalent Hem-Cytocrom al ciclului respirator o bivalenţă, ceea ce duce la o şi mai puternică deplasare în absorbţia luminii vizibile (a frecvenţei respective). Această ipoteză sprijină punctul de vedere evoluţionist biologic al simbiozei celulare, prin care de fapt celulele cancerigene se reîntorc evolutiv în faza de  monocelule (ca urmare a pierderii capacităţii de comunicare celulă-celulă, cu celulele învecinate din ţesuturi) şi de aceea se comportă ca şi „celule-parazit” (a patra, a cincea şi a şasea caracteristică diabolică). În acest caz celulele cancerigene reprezintă de fapt o regresie în stadiul primar eucariotic al monocelulelor din coloniile Protista şi folosesc toate strategiile de supravieţuire care sunt conservate în genomul uman (ca arhivă evolutivă) în funcţie de condiţiile „mediului înconjurător” din organism (vezi mai sus, variaţiile genetice individuale).

7.         în 2003 cercetătorii americani confirmă dereglarea funcţională a celulelor cancerigene în complexul al patrulea al circuitului respirator simultan cu mesajul ARN intact şi cu ADN-ul mitocondrial intact, dar toate aceste fenomene nu au fost luate în considerare de către specialişti. Totuşi la sfârşitul anului 2002 un grup de cercetători din domeniul cancerului de la Universitatea din Helsinki a reuşit pentru prima oară, după lungi ani de experimente pe animale şi studii clinice, să documenteze exact cu microscopul electronic şi prin măsurători ale masei spectrometrice, că transformarea celulelor normale în celule cancerigene se datorează într-adevăr pierderii controlului de către mitocondrii asupra ciclului de diviziune celulară.

   Printr-o terapie de echilibrare bioimunologică anume, cercetată experimental, echipa de cercetători a putut, în cazul diferitelor forme de cancer în care timpul rămas pacientului prin terapiile convenţionale ar fi fost de 12 luni, să demonstreze că celulele tumorale, într-un timp relativ scurt, s-au reprogramat înapoi în forma intactă de celule diferenţiate, fără a fi relevată vreo apoptoză (moarte programată a celulelor).

   În 2003 cercetătorii de la Anderson Cancer Research Center al Universitţii Texas din Houston au prezentat sinteza a sute de studii şi experimente pe animale despre efectele Curcuminului asupra tumorilor cancerigene şi metastazelor (Curcumin este substanţa activă din Curcuma longa), o substanţă care aparţine familiei polifenolelor, denumite şi bioflavonide. Cercetătorii au constatat uimiţi (de ce oare or fi fost aşa de uimiţi nu înţeleg) că Curcuminul inhibă toate „reacţiile de semnal” în celulele cancerigene şi în metastaze. O explicaţie pentru această acţiune de spectru larg nu au putut însă da (din cauza uimirii, probabil).

   Şi totuşi efectele Curcuminului se lasă clarificate, dacă ţinem cont de faptul că Curcuminul este intensiv absorbit în regiunea spectrală violetă a luminii vizibile, pe exact aceaşi lungime de undă de 415 nm ca şi molecula transportoare de electroni Cytochrom c, care în celulele cancerigene, datorită enzimei de protecţie Hemogenza, este eliminat forţat. Ceea ce înseamnă că Curcuminul reface legătura

scurt-circuitată dintre al treilea şi al patrulea complex al lanţului respirator din mitocondrii şi normalizează astfel transferul de informaţii pentru o funcţionare corectă a modulaţiei ATP-ului.

   Datele cercetărilor citate confirmă cărora (şi contrar teoriei până acum dominante care considera cancerul ca fiind datorat unei defecţiuni ireparabile la nivelul genelor din nucleul celulei) dereglările funcţionale certificate din transferul de informaţii al simbiontelor celulare pot fi renormalizate cu ajutorul unor terapii de re-echilibrare biologică.

  Conceptul terapeutic al simbiozei celulare care derivă din cercetările şi constatările studiilor de simbioză celulară (Kremer 2001) a dus între timp la rezultate terapeutice spectaculoase (în unele cazuri şi în formele sau stadiile de cancer considerate de către medicina alopată ca fiind incurabile). Există un larg spectru de substanţe naturale care sunt active „luminos”, al căror potenţial nu a fost nici pe departe epuizat. Desigur însă că este absolut necesară o muncă intensă de cuprindere şi sintetizare a datelor cercetărilor actuale, cu scopul de a optimiza reţetele terapeutice şi de a le pune la dispoziţia practicii clinice şi terapeutice.

   Din păcate un sprijin din partea sistemelor de sănătate consacrate pentru organizarea de cercetări interdisciplinare, nu este de aşteptat într-un viitor previzibil, căci medicina convenţională, datorită unui blocaj colectiv de gândire, rămâne fixată (şi fixistă) în îngustele concepţii termodinamice ale secolului XIX.

   O formulare foarte blândă şi generoasă, când în fapt este vorba de interesele companiilor farmaceutice. Un medicament de sinteză chimică aduce bani mulţi şi poate fi patentat. Rădăcina de Curcuma (care conţine Curcumin) nu poate fi patentată, căci nu se poate pune patent pe Natură! Şi pe deauspra mai şi costă doar câţiva Euro kilogramul.

Rezumat al articolului „Das Krebsgeheimnis: Kurzschluß im Photonenschalter“ apărut (printre altele) pe www.ummafrapp.de