Tinitus


Tinitus

 

 

 

     Ceva nu este în ordine atunci când urechile nu mai receptează coordonat semnalele sonore venite din mediul înconjurător, ci pur şi simplu încep să emită propriile „semnale”. Ceva este prea mult, este în surplus...

     Jurnalista austriacă Gabriele Feyerer, specializată pe probleme de medicină şi ea însăşi afectată de Tinitus, analizează pentru noi în articolul de mai jos (apărut în revista „raum&zeit” din August 2011) diferitele păreri şi modele teraputice, atât ale medicinei şcolastice cât şi ale celei integrale. Un articol foarte „personal” al unei autoare de specialitate care este ea însăşi afectată de permanentul „zumzăit” din urechi.


    Tinitus (din latină tinnire = a suna) este un termen pe care foarte mulţi oameni îl aud prima oară atunci când suferă efectele acestei afecţiuni. Fiecare dintre noi cunoaşte celebrul zumzăit în ureche, care însă dispare după scurt timp. Totuşi, ce se întâmplă atunci când sunetul din ureche nu dispare, ci se amplifică, începe să fluiere, ţârâie, bubuie.... chiar să tune ca un trăsnet? Ce se întâmplă atunci când enervantele sunete persistă zile de-a rândul, săptămâni chiar? Bine aţi venit în „Club”! Aproape 3 milioane de pacienţi care suferă datorită efectelor acestui „concert” nedorit şi permanent există doar în Germania. Nu de puţine ori unele persoane, chinuite permanent de insuportabilele zgomote, ajung la gânduri sinucigaşe.

   Conform părerilor general acceptate şi prezente în apropape toate manualele de medicină, zgomotele din ureche sunt provocate datorită unei deficienţe a cililor din Cochilie (Cochlea), organ denumit şi Melc.

(Cochilia este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primește undele sonore transmise din aer prin urechea externă și medie. Cochilia are o formă spiralată și conține membrana bazilară, a cărei rezonanță este diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvența undelor sonore. La suprafața membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti, care este format din celule senzoriale (cili). Vibrațiile care trec prin canalul cochiliar pun în mișcare membrana bazală și cea tectorială, care vor acționa asupra cililor (celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde vor fi transformate în senzații auditive. Citat din Wikipedia.)                

   Însă asupra cauzelor şi circumstanţelor care conduc la această situaţie domină incertitudinea, aşa precum şi asupra prezenţei simultane, în astfel de cazuri, a unei diminuări a capacităţii auditive. Conforma „Deutsche Tinnitus-Liga” (DTL), adică a Ligii germane pentru Tinnitus, circa 80% dintre persoanele cu dificultăţi auditive se plâng în acelaşi timp şi de „zgomote” în ureche, deci Tinitus. Invers însă,Tinitus nu duce în mod automat la o scădere a capacităţii auditive. Putem spune deci că avem de a face cu o stare neclarificată, provocată foarte probabil multifactorial, care este în mod sigur legată de supraactivitatea anumitor componente şi segmente ale aparatului auditiv.

   Tinitus poate apare în mod spontan ca urmare a unor zgomote (detonaţii) foarte puternice, cum ar fi spre exemplu impuşcăturile sau detonaţiile focurilor de artificii, sau ca urmare a unor pierderi spontane ale auzului. În ambele situaţii este vorba efectiv de o deteriorare a cililor (celulelor senzoriale) din urechea internă (cochilie), dar în ultimă instanţă apariţia şi formarea Tinitusului are loc în centul auditiv din creier. Zgomotul acut persistent se „extinde uniform” în conştient şi continuă să persiste independent de situaţia care iniţial l-a declanşat. Iar după 3 până la 6 luni se instalează un Tinitus cronic, a cărui prognoză de vindecare este din păcate foarte slabă, atâta timp cât pacientul suferă de Tinitus mai mult de un an de zile.

Filtru suprasolicitat

    Un important rol îl joacă în acest context deficienta prelucrare a semnalului sonor prin intermediul sistemelor de filtrare din Cortex, întrucât ficare om are  - aşa cum confirmă şi medicina asiatică – capacitatea fundamentală de a percepe zgomotul, capacitate care însă poate fi estompată, atenuată (i se pune surdină, ca să spunem astfel) de către un creier bine funcţional. În cazurile de împovărare extremă a organismului prin otrăvuri, toxine, traume sau stress negativ permanent, acest „filtru de receptare şi conştientizare a zgomotelor” începe să devină permeabil, să nu mai funcţioneze eficient. Astfel se şi explică fenomenul prin care, în cazul secţionării nervului auditiv şi a unei complecte surziri, totuşi Tinitus persistă precum o „fantomă” (în creierul pacientului). Astfel putem spune că factorii declanşatori ai Tinitus rămân neclarificaţi.

   Şi totuşi în cazul aproape tuturor pacienţilor suferinzi de Tinitus se pot întrevedea şi presupune factori declanşatori cum ar fi : factori de mediu înconjurător, deficienţe şi erori nutritive, substanţe toxice, surse de radiaţii de diferite provenienţe, situaţii şi probleme (psihice) nerezolvate, deci permanente, sentimente agresive suprimate pentru o lungă perioadă de timp sau suferinţe sufleteşti (care în cea mai mare parte sunt provocate traumatic). De regulă însă contribuie o sumă de factori simultan. Tinitus nu este în sine o afecţiune, o boală, ci mai degrabă putem spune că este un simptom care apare, la fel ca şi durerea, ca un efect principal al unei suprasolicitări sistemice. Nici un fel de medicament, fie din categoria de inhibare a calciului, fie din categoria celor glutamat antagoniste nu poate duce la eliminarea sau măcar diminuarea Tinitusului şi a consecinţelor neplăcute ale acestuia.

Percepţiile subiective

    Zgomotele din  ureche (în cazurile de Tinitus) nu sunt obiectiv măsurabile (măsurătorile audiometrice pot doar stabili o diminuare a capacităţii auditive sau spectrul de frecvenţe înalte sau joase în cadrul căruia se manifestă Tinitusul). Pacienţii afectaţi de Tinitus suportă în moduri diferite povara permanentului zgomot din urechi, în funcţie de structura personalităţii lor. Astfel unii suferă extrem în urma unui uşor zumzăit în urechi, în timp ce alţii se „obişnuiesc” cu zgomote mult mai intense, transformându-le în timp într-un soi de habitat, adică se obişnuiesc cu aceste zgomote şi în timp nu le mai acordă atenţie. Aceasta poate constitui şi scopul unor terapii, în cazul în care nu există speranţa unei eliminări definitive a Tinitusului.

   Din păcate mult mai adesea se ajunge la formarea unui „cerc diabolic” ale cărui elemente de bază sunt iritabilitatea excesivă, lipsa de concentrare şi dereglările de somn, mergându-se chiar până la atacuri de panică şi o stare de totală disperare. Am putea compara Tinitusul cu ventilul care fluieră ascuţit al unei oale sub presiune, presiunea respectivă putând fi văzută ca una de ordin intern acumulată în pacient. Pacienţii afectaţi de Tinitus sunt în ultimă instanţă persoane care suferă ca urmare a unei grave disarmonii la nivelul suflet-corp, ceea ce duce la necesitatea unei analize şi terapii integrale. În situaţiile de stress se „comandă” glandei hipofize eliminarea din rinichi a hormonului Cortisol, ceea ce duce la dereglări de somn şi la celelalte cunoscute „chinuri nervoase”, ceea ce face ca viaţa persoanelor afectate de Tinitus să devină un coşmar. Tocmai de aceea este necesar ca în cadrul diferitelor forme terapeutice să fie incluse şi exerciţiile de relaxare, meditaţie şi eliminare a stressului.

Primul pas : Diagnosticul

    Stabilirea diagnosticului exact printr-un consult medical este desigur de recomandat, caci uneori (însă destul de rar) zgomotele din ureche pot fi provocate de un neurinom (tumoare benignă în zona nervului auditiv). În cazurile în care există îndoieli în privinţa unui diagnostic de Tinitus se recomandă de asemenea controale de specialitate ale coloanei vertebrale, îndeosebi în zona gâtului, sau poziţii deficitare ale mandibulei, mai ales atunci când suplimentar sunt prezente simptome de greaţă şi ameţeli (Boala Meniere). De asemenea este necesar un atent control al capacităţii auditive. Alte supra-diagnostice sau supra-terapii sunt lipsite de sens, nu contribuie cu prea mult în tabloul general, şi au în esenţă doar un efect psihic negativ asupra pacientului, care poate cădea într-o stare de şi mai mare desnădejde.

    De foarte multe ori, cu o încăpăţânre specifică medicinei alopate, cu care ne-am obişnuit deja în ultimele decenii (dar de care ne-am şi cam săturat tot de câteva decenii), se emite ipoteza conform căreia afecţiunea este provocată de anumite deficienţe ale sistemului circulator. Pentru o astfel de teorie însă nu există nici un fel de fundament ştiinţific.

Strategii teraputice îndoielnice

    O terapie prin infuzie cu substanţe care dilată căile vasculare, sau o terapie cu Cortizon trebuieşte respinsă, deoarece conform experienţelor de până acum, chiar şi într-o fază acuta a Tinitusului sunt ambele lipsite de eficacitate. Pentru pacienţii cu probleme de pierdere a auzului este considerată în mod standard metoda (tipic alopată) de „a face ceva, orice”, totuşi mulţi dintre specialiştii în domeniu nu consideră aceaste proceduri teraputice doar contraindicate, ci chiar periculoase. Iar această opinie este de asemenea valabilă pentru terapiile prin care se administrează pe cale bucală substanţe chimice cu acţiune vasculatorie (rheologice). Vom înţelege poate mai uşor motivele pentru care o astfel de terapie este „îndrăgită” de corpul medical alopat, dacă vom spune că deja din 2003 piaţa pentru produsele farmaceutice cu acţiune vasodilatatoare, indicate printre altele şi în cazul Tinitusului, a crescut ca încasări anuale peste ordinul miliardelor de Euro.Între timp aceste medicamente, alături de cele contra tensiunii sangvine şi a hipercolesterolului, precum şi a preparatelor contra angoaselor şi depresiunilor, sunt cele care aduc cele mai mari profituri concernelor farmaceutice. Desigur, foarte puţini îşi pun şi întrebarea: aduce ele vreun profit şi pacienţilor? Ah, asta-i o problemă minoră, oare pe cine interesează?

    În termenii marketingului farmaceutic, toate aceste medicamente sunt cuprinse în cateoria „Money spinner”, adică  aceea a medicamentelor care „aleargă de la sine”, susţinute prin campanii mass-media şi reclame publicitare care sunt direcţionate cu scopul de a crea frică şi panică în rândul oamenilor, deci aşa cum spun cei din industria farmaceutică, a acţiunilor de „lămurire şi clarificare prin mass-media”,

    Cu certitudine însă putem spune: medicina şcolastică este NEPUTINCIOASĂ în faţa problemei Tinitus. Deşi desigur că o serie de clinici de specialitate încearcă pe toate căile să îmbunătăţească situaţia calităţii vieţii pacienţilor afectaţi de Tinitus. Dar nu tot ce se face acolo, şi asta prentru foarte mulţi bani, are vreun sens. Aşa cum cunoaştem din proastele obiceiuri ale medicinei alopate, prin tot felul de terapii care mai de care elucubrante, se încearcă eliminarea simptomelor Tinitusului, fără însă a se pune vreo clipă problema cauzelor declanşatoare primare.

    Aici se speculează şi dorinţa multor pacienţi de a scăpa în sfârşit de deranjantele zgomote din urechi, deşi tocmai în cazul Tinitusuli această dorinţă de eliminare a simptomelor nu duce în nici un caz la vindecarea problematicii de bază. Şi mult doritul aşa-zis transplant al celulelor ciliate senzoriale din cochilie este încă o frumoasă poveste a cercetătorilor care speră astfel să-şi asigure pe mai departe finanţările necesare, şi care în efect nu are ca rezultat decât chinuirea lipsită de orice etică şi morală a zeci de mii de animale în cadrul celor mai ciudate (dacă nu macabre) experienţe de laborator. 

    Medicina şcolastică se străduie să ne prezinte o largă paletă de terapii şi proceduri terapeutice. Iar criticii acesteia vorbesc de „crearea de locuri de muncă şi de profit”. Eu denumesc povestea asta: „hai să ne aflăm în treabă, că tot n-avem altceva mai bun de făcut, şi oricum avem nevoie de banii voştrii”.    

   Majoritatea terapiilor sunt lipsite de eficacitate dar foarte substanţiale ca şi costuri. Desigur, unii pacienţi care urmează anumite terapii în clinici specializate se simt ceva mai bine, dar asta nu atât datorită terapiei în sine, cât mai degrabă atmosferei protecoare, de incredere, a personalului care se ocupa permanent de pacienţi, etc. etc. .... Un fel de placebo. Pe de altă parte, în fazele iniţiale pacienţii care suferă de forme acute de insomnie sau angoase pot fi „ajutaţi temporar” prin medicamentaţii cu antidepresive sau SSRI.

    Sunt cunoscute deja terapii cum ar fi Tinitus-Retrainig-Therapy (scumpă şi foarte complicată) concepută de doctorii Jastreboff şi Hazel, sau diverse forme de „training auditiv”. În cadrul acestora creierul este „dezvăţat” de Tinitus (de fapt de zgomotele respective) cu ajutorul diferitelor aparaturi de emitere de sunete şi zgomote („Masker” sau „Noiser”). Dar rezultatele sunt modeste, aşa cum ne arată cercetările Institutului Tinitus „Die Schule des Verlernens” din Aschau (Scoala dezvăţării).

    Asupra valorii diferitelor terapii cu ajutorul magneţilor sau laserului discuţiile sude foarte controversate. Iar aparatele pentru „stimulare neuronală” sunt absolut ineficiente. Uneori se obţin ameliorări ale stării pacientului cu ajutorul osteopatiei, al exerciţiilor fizice uşoare asupra coloanei vertebrale sau a celor Yoga. Aici însă trebuie avertizat asupra manipulării directe asupra coloanei vertebrale sau a regiunii gâtului efectuate eventual de nespecialişti. Dansul şi ascultarea de muzică are în orice caz o acţiune de echilibrare asupra Tinitusului.

Programe eficiente: relaxare, mişcare, nutriţie sănătoasă

   Toate metodele care fac bine corpului şi mai ales sufletului contribuie la diminuarea „presiunii” care este exercitată de Tinitus asupra sărmanului om: tehnicile de relaxare şi cele de mişcare (indiferent de provenienţa lor asiatică sau vestică – europeană sau americană), terapiile prin sunet, biofeedback-ul sau hipnoza, terapiile prin conversaţie şi discuţie, etc. Pe de altă parte trebuie să atragem atenţia aici asupra faptului că în ultimul timp au apărut mulţi aşa-zişi „terapeuţi” care nu au calificarea şi calitatea necesară, ci mai degrabă încearcă să obţină profit din tendinţa din ce în ce mai accentuată a unei mari părţi a oamenilor, care şi-au pierdut de mult încrederea în medicina şcolastică, şi pe bună dreptate caută rezolvarea problemelor în diferitele forme de medicină integrală. Desigur că nu este nici o greşeală să speri în ajutorul „îngerului păzitor” personal, Doar că acesta nu îşi are rezidenţa într-o sticlă magică şi nu cere onorar. Astfel că apelarea la experţi din domeniul esoteric-spiritual trebuie făcută cu foarte mult discernământ şi precauţie.

    De altminteri, în vechile culturi se credea că bolnavii de Tinitus stăteau în legătură directă cu zeităţile. De unde putem trage şi concluzia că afecţiunea respectivă este veche de când lumea. Şi tocmai de aceea sistemele medicale asiatice oferă în această privinţă un ajutor eficient. Medicina traditională asiatică susţine că Tinnitusul este o consecinţă a slăbiciunii organelor interne, şi terapiază deci în conformitate cu această opinie. Marea valoare a technicilor de meditatie budhiste este astăzi de necontestat. Mişcarea in aer liber, soare şi natură este una dintre cele mai semnificative şi purternice metode tămăduitoare şi îşi găseşte aplicarea în orice fel de afecţiuni. De asemenea consumul de apă de izvor şi alimentaţia, nutriţia biologică, curată şi corectă. Coloranţii, emulgatorii de gust, Glutamatul şi „dulcele ucigaş” Aspartam (Nutrasweet, Canderel) trebuiesc consecvent evitaţi. În cazul meu efectul neplăcut al Tinnitusului se atenuează de la sine în momentul în care renunţ la consumul de cereale şi lapte de vacă. Pentru mine şi deci în cazul Tinnitusului meu, starea respectivă are în mod sigur de a face cu tractul digestiv-intestinal. Dar şi cu sistemul nervos şi cel imunitar.

   Este destul de sigur că mulţi dintre cei suferinţi de Tinnitus reacţionează ultra-sensibil la Histamin (Amine biogene), foarte probabil şi la Gluten, aşa cum este cazul la persoanele suferinde de intoleranză la Gluten. Din păcate nimeni nu a studiat şi verificat serios aceste posibilităţi şi cauze, şi aceasta foarte probabil deoarece, dacă aceste presupuneri se confirmă, Tinnitusul nu mai este o „boală” ce trebuie terapiată medicamentos, ci devine o problemă de dietă şi nutriţie. Ori aşa ceva nu poate să-i bucure nici pe medicii alopaţi şi desigur nici pe acţionarii concernelor farmaceutice. O astfel de terapie „prin dietă nutritivă” nu este LUCRATIVĂ. Aşa că se inventează tot felul de alte terapii şi medicamentaţii, noi, multe, dar care nu ajută la nimic.

   În cazul meu personal Tinnitusul a apărut spontan pe fondul unei stării (sufletesti) de stress puternic şi a atins intensitatea maximă după ce am făcut un vaccin contra FSEM (encefalita virală provocată de căpuşe), care a dus la „revărsarea” paharului deja plin.

Vaccinuri şi microunde

   Pacienţii cu Tinnitus, dar şi medicii precum şi terapeuţii se fac de foarte multe ori cum că nu aud anumite întrebări. Totuşi aceste întrebări trebuiesc puse:

-       Cât de intensiv folosiţi telefonul celular sau computerul cu WLAN (sistem de transmitere a Internetului fără cablu)

-       Cât de sensibili sunteţi la substanţele din vaccinuri (conservanţi, întăritori, aluminiu, mercur, etc.)

Telefonia celulara, Internetul (tehnicile de transmitere de informaţii fără cablu) precum şi vaccinurile sunt domenii economic-comerciale care se bucură de o spectaculoasă creştere în ultimele decenii, şi se pare că nici nu mai putem trăi fără aceste „facilităţi”. Însă pentru sistemul nostru imunitar vaccinurile precum şi microundele sunt doi factori care pot provoca adevărate catastrofe. În ziua de azi vaccinurile conţin substanţe modificate genetic, substanţe neurotoxice, aditivi cancerigeni şi întăritori, printre care să menţionăm doar hidroxidul de aluminiu (produce perturbări ale respiraţiei şi a formării sângelui), Formaldeihidul (da, cel care folosit mai de mult în industria mobilei a fost eliminat din aceasta deoarece este o substanţă cancerigenă; din industria mobilei da, dar nu şi din vaccinuri, căci se pare că industria mobilei este mai grijulie cu sănătatea noastră decât industria farmaceutică!!!). De asemenea mai întâlnim în vaccinuri antibiotice îndoielnice precum şi încă în mare parte Thyomersal, care în esenţă nu este altceva decât mercur, cu nume schimbat, pentru a păcăli oamenii (mulţi, dar care sunt) mai puţin informaţi.

   Injectate în musculatură acest cocktail de otrăvuri atacă fără milă un corp lipsit de apărare.

(Nota Qui bono: De ce lipsit de apărare? Păi câte feluri de gripe care se transmit intramuscular cunoaşteţii Domniile-Voastre? Cu alte cuvinte ni se spune că ne molipsim de gripă prin căile respiratorii, dar remediul ni se bagă în c....... scuzaţi-mă vă rog, deci ni se injectează în poponeţ sau mă, rog, în altă regiune musculoasă a corpului.)

   Sistemul imunitar primar este ţinut într-o stare de permanentă suprasolicitare, slăbit şi în cele din urmă  deteriorat, ceea ce duce în timp la afecţiuni ale sistemului nervos, reumatism cronic, diabet, tot soiul de alergii sau demenţă timpurie. Reacţiile la vaccinuri nu sunt nimic altceva decât „otrăviri”, şi nu de puţine ori pacienţii cu Tinitus, întrebaţi fiind, îşi amintesc că nu cu mult timp înainte de apariţia enervantelor zumzăieli din urechi, au fost vaccinaţi, au fost supuşi unei anestezii sau au primit în spital infuzii, au fost terapiaţi cu antibiotice, cu medicamente pentru reducerea tensiunii sangvine sau cu diferite substanţe destinate chipurile ameliorării crizelor de tuse (şi ar mai fi încă multe astfel de substanţe care ar putea fi adăugate la această listă).

   Chiar şi Aspirina administrată pe timp îndelungat poate duce la zgomote în urechi, deoarece sistemul auditiv reacţionează deosebit de sensibil la atacurile de origine chimică. Şi tot la fel de sensibil reacţionează şi ficatul sau rinichii. Iar sugarii sunt în mod deosebit afectaţi de astfel de atacuri chimice.

    Cine îşi iubeşte celularul mai mult decât pe sine însuşi, nu are decât să ignore avertismentele repetate asupra efectelor nocive ale microundelor. Studiile efectuate până acum (puţine din păcate, căci industria telefoniei celulare nu are interes să susţină şi finanţeze astfel de studii, mă refer desigur la cele corecte şi obiective) arată clar că microundele duc la „supraîncălzirea” albuminei, nu numai a celei din farfurie, dar şi a celei din creier, duc la coagularea plachetelor sangvine, duc la modificări ale ADN-ului, duc la slăbirea barierei de protecţie sangvină a creierului contra otrăvurilor.

   Telefoanele DECT, deci cele mobile pentru locuinţă nu fac decât să plaseze în mijlocul apartamentului Dvs. o staţie de emisie. Dacă chiar trebuie să aveţi un astfel de aparat telefonic, atunci cumpăraţi unul cu Eco-Modus activat. Noile standarde UMTS- şi LTE- afectează organismul într-o măsură şi mai mare. Pentru cei curioşi şi doritori a se documenta mai detaliat, există în Internet o serie de Site-uri care prezintă detaliat studiile efectuate asupra efectelor nocive ale telefoniei mobile, precum şi rezultatul acestora. Efectele microundelor merg de la greaţă, insomnie, atacuri de panică şi hipertensiune, la deficienţe de ritm cardiac, leucemie şi tumori cerebrale. Şi deci fără îndoială o folosire îndelungată a celularului poate provoca şi Tinnitus, chiar dacă industria telefoniei mobile se străduieşte permanent să desmintă un astfel de efect nociv, cu ajutorul „studiilor ştiinţifice” măiestrit măsluite.

    Deja din 1988 foarte mulţi oameni de ştiinţă consideră telefonia mobilă ca fiind „cel mai periculos experiment al timpurilor moderne”. Generaţii la rând vor fi afectate negativ, vor suferi daune de sănătate  mai mari sau mai mici, în timp ce numărul cazurilor de cancer, afecţiuni mentale, demenţă şi Alzheimer va creşte semnificativ. Trebuie să ne fie clar că radiaţie emit nu numai Cernobil sau Fukushima, dar si zilnicele şi îndelungatele convorbiri telefonice. Aceste unde interferează cu undele electromagnetice ale organismului uman (dar şi al animalelor sau plantelor) şi astfel este dezechilibrat sistemul bio-electromagnetic, care este răspunzător în organism spre exemplu cu schimbul de substanţe-mesager (neurotransmiţătorii).

   În situaţiile în care celulele corpului sunt timp îndelungat supuse „bombardamentrului” cu microunde, acestea reacţionează prin metode de apărare, dintre care una dintre cele mai cunoscute este apoptoza (autodistrugerea, sinuciderea planificată a celulelor, care în acest caz devine o sinucidere „necontrolată”). Două treimi dintre studiile independente (nefinanţate de către Nokia, Samsung, etc.) certifică fără indoială faptul că telefonia mobilă, respectiv microundele produc daune sănătăţii corpului uman. Desigur, dacă acest lucru s-ar recunoaşte acuma, aceasta ar provoca o avalanşă de procese de despăgubiri, cu consecinţe financiare catastrofale pentru industria telefoniei mobile.

Tinitus tratat (terapiat) altfel

    Există întotdeauna căi pentru a ieşi din „haosul de zgomote”, însă pentru aceasta este nevoie să vă păstraţi calmul şi să aveţi răbdare. În primul rând trebuiesc lămurite şi eliminate elementele de stress atât corporal cât şi sufletesc. În medicina complementară se pot găsi interesante căi terapeutice, mai ales în medicina asiatică, în care sunt folosite terapiile cu ciuperci, dar şi în vechea medicină europeană, prin căile terapeutice propuse de Hildegard von Binsen. Această cale am ales-o şi eu, astfel că astăzi eu mai am Tinitus, dar el nu mă mai are pe mine. (Autoarea formulează astfel pentru a sugera faptul că încă mai aude „zgomote”, dar acestea nu mai sunt o „povară”). Astăzi aud Tinitusul, mai ales astunci când într-adevăr stressul, fie psihic, fie corporal, îmi trece „peste urechi” (până peste cap, altfel spus). În rest, Tinitusul meu rămâne „în fundal”, astfel că nu mai ducem război unul contra celuilalt.

Medicina traditională chineză şi tibetană

    Deoarece Tinitusul este în mod evident legat de îmbătrânirea celulară, trebuiesc evitate toate acele cauze care ar putea accelera acest proces: alimentaţie de calitate inferioară, surse de radiaţii (microunde), terapii cu medicamentaţii de origine chimică sau stress permanent. Medicina chineză tradiţională consideră rinichii a fi locul în care se află „energia vitală”, respectiv Ying. Şi tot conform acestei medicini tradiţionale, această „energie vitală” se „deschide către exterior” în ureche (vezi Meridianul rinichilor). La modul general se poate spune că Medicna Chineză Tradiţională vede Tinitusul ca fiind o deficienţă a rinichilor simultan cu hiperactivitate a energiei ficatului (surplus de „foc” în ficat – aici în sensul în care „focul” şi „caldul” sunt înţelese în medicina chineză). Iar cauza mai profundă este o „slăbiciune a centrului, a mijlocului”, respectiv a energiei splinei şi stomacului. Un medic TCM (Traditional Chinese Medicine) poate stabili un diagnistic exact şi poate ulterior încerca reinstaurarea „echilibrului” prin reguli nutritive, amestecuri speciale de plante medicinale şi/sau prin acupunctură.

    În mod asemănător vede şi medicina tibetană problema Tinitusului, din păcate însă aceasta este practicată (şi admisă) doar în puţine centre medicale din Europa. Aici este interesant de menţionat un studiu cazuistic efectuat de 12 medici elveţieni, asupra acţiunilor multiple ale preparatului tibetan „Padma 28 – Basic”. La studiu au luat parte 147 de pacienţi, printre care şi patru pacienţi suferind de Tinitus. Această formulă de plante original tibetană, care a certificat o surprinzătoare eficacitate în cazurile de afecţiuni circulatorii, început de arteroscleroză şi deficienţe ale sistemului imunitar, a avut efecte benefice şi în cazul a trei dintre cei patru pacienţi afectaţi de Tinitus. Unul dintre probanţi, după o cură de şase luni, a scăpat definitiv de neplăcutele zgomote provocate de Tinitus. La un alt pacient suferind de Morbus Meniere (ameţeli provocate de centru de echilibru din urechea internă) stare afecţiunii s-a îmbunătăţit dramatic. Alte formule „Padma” special concepute contra problemelor sistemului nervos sau sistemului digestiv pot de asemenea contribui la ameliorarea unui Tinitus, şi aceasta fără cel mai mic efect secundar. Eu insumi am reuşit cu ajutorul „Padma 28” să-mi redresez starea de sănătate după ce aceasta fusese serios afectată ca urmare a unei vaccinări (vezi mai sus). Şi pe deasupra am mai profitat şi de foloasele pe care mi le-a adus studiul aşa-numitei „medicini Hildegard” (este vorba aici de călugăriţa Hildegard von Bingen care a trăit între 1098 şi 1179, şi aici ar trebui în mod special să remarcăm vârsta atinsă de Hildegard, anume de 81 de ani, vârstă care pentru vremurile era pur şi simplu „matusalemică”, longevitatea media a acelor vremuri aflându-se pe undeva în jurul a 45 de ani). Hildegar a scris printre altele (a compus muzică şi a mai scris şi o serie de cărţi cu teme religioase dar şi profane) două tratate de medicină: Liber simplicis medicinae sau Physica - 1151–1158 - un tratat general de biologie, cu importante observaţii asupra animalelor, plantelor, dar şi a rocilor, ect.) şi Liber compositae medicinae sau Causae et curae, lucrare în care sunt cuprinse importante observaţii asupra sănătăţii şi bolilor, precum şi foarte multe reţete şi recomandări nutritive pentru bolnavi).

Medicina Hildegard

    Este foarte interesant cum cunoştinţele acumulate de o călugăriţă din Evul Mediu se suprapun cu cunoştinţele şi recomandările medinei asiatice. Hildegard scria că vasele din ficat sunt afectate de modificările din umorile (lichidele) corpului, deci de, aşa cum le denumea Hildegard, „flegma sau fierea neagră” fapt care conduce la daune provocate auzului. Rinichii erau consideraţi ca fiind cu precădere un organ sensibil afectat la bătrâneţe, şi Hildegard recomanda consumul de Alac (cereală, Triticum spelta) precum şi Wermutelixir (extract din plante pe bază de alcool, asemănător bitterului suedez, spre exemplu). Contra zgomotelor din ureche Hildegard mai recomanda ceaiul sau extractul pe bază de vin (Wermuth) din Centarium ertythraea (Ţintaură sau Fierea pământului) care ar putea ajuta chiar după câteva ore. O altă recomandare a lui Hildegard, care poate părea aventuroasă, dar a cărei eficacitate o poate proba fiecare dintre cei afectaţi, este introducerea periodică, regulată, în urechi (astupare) a măslinelor din specia Jaspis (măsline mici, ovale), care în prealabil trebuiau udate cu salivă. Medicul german şi specialistul în medicina Hildegard, Dr. Wighart Strehlow, relatează chiar cazul unui violonist, căruia i-a putut fi restabilit, într-un an şi jumătate, auzul pierdut ca urmare a unei paritidite epidemice (Oreion). Printre preparatele pe bază de vin şi pulberile din plante recomandate de Hildegard se găsesg excelente remedii contra problemelor nervilor şi urechilor (multe dintre aceste recomandări ale lui Hildegard le puteţi deja găsi şi in Internetul de limba română).

    O altă cale terapeutică este cea în care sunt folosite ciupercile vindecătoare (micoterapia). În cazurile de Tinitus, conform relatărilor provenite de la pacienţi sunt de folos Reishi (Lung Zhi, sau Ganoderma lucidum), Shiitake (Lentinula edodes) şi Auricularia judae (Urechea lui Juda). Iar efecte secundare nu sunt relatate. Trebuies folosite extractele sau pulberea de bună calitate. Ciupercile medicinale ajută în primul rând în aşa-numita komeostază, adică în restabilirea echilibrului intracelular şi imunologic. În unele cazuri este folositoare şi administrarea suplimentară de vitamine şi minerale (medicina ortomoleculară).

    În concluzie se poate spune că o terapie a Tinitusului trebuieşte să aibe la bază mai multe căi, principii terapeutice, combinate. Trebuie avuţi în vedere atât factorii fiziologici (corporali) cât şi cei sufleteşti, spirituali, şi aceasta desigur în mod individual, diferenţiat de la pacient la pacient. Iar afirmaţii de genul celora cum că o anumită Clinică sau un anume medic vă vindecă sigur şi instantaneu de Tinitus puteţi liniştiţi să le ignoraţi fără nici un regret sau dubiu. Poate că unele dintre aceste recomandări sunt bine intenţionate, dar..... Aşa cum spuneam mai sus, încercaţi să vă folosiţi propria putere vindecătoare,  întotdeauna există speranţă, şi oricum este mai bine decăt să daţi unor medici mai mult sau mai puţini competenţi „puterea” de a acţiona asupra Dumneavoastră. În fond se cunosc deja nu puţine cazuri de vindecare spontană a Tinitusului, după mai muţi ani de suferinţă.

   În Tinitus nu există o terapie-minune vindecătoare, dar există mereu mici ”minuni” personale. Şi în ultimă instanţă chiar şi reuşita de a nu mai considera Tinitusul ca pe un „duşman personal”, ci ca pe un element „dătător de sfaturi” este un succes în sine.

 

Despre autoare:

Dr. Gabriele Feyerer, născută în 1960, este jurnalistă specializată pe probleme de sănătate şi medicină (sper că puteţi observa şi separarea intenţionată, căci sănătatea şi medicina şcolastică sunt, cel puţin pentru mine, două lucruri care se exclud reciproc). Este autoarea, până acum, a şase cărţi de specialitate asupra nutriţiei, a medicinei indiene şi tibetane.

În legătură „Padma-28” informaţii puteţi găsi in Internetul de limbă engleză, franceză sau germană sau la adresa www.padma.ch

(Nota bene Qui bono: evit pe cât cu putinţă sa dau adrese sau informaţii asupra unor firme sau a unor produse, căci www.quibono.net este un Site complect non-comercial, şi nu doresc ca unora să le vină năstruşnica idee precum că ceea ce fac eu aici fac doar din interes material, fie el de indiferent ce natură. Pe de altă parte, primesc foarte adesea E-Mail-uri cerândumi-se să dau astfel de relaţii. Va rog să mă înţelegeţi că doresc în mod expres să păstrez această politică de totală independenţă faţă de orice fel de suspiciune de interese financiare. De aceea, mai mult decât adresa de Internet de mai sus nu vă pot oferi. Însă cine doreşte neapărat să obţină Informaţii, cu un pic de răbdare le va obţine în mod sigur din  Internet. De altminteri bănuiesc că produsele Padma au ajuns şi pe piaţa românească, astfel că cei doritori pot obţine mai multe informaţii poate chiar şi in Internetul de limbă română sau în magazinele de specialitate din ţară. Vă mulţumesc pentru înţelegere.)

 

                                                                                 

                                                                                                              Traducere : Qui bono