Virusuri, bacterii şi medicina pasteurizată.

în baza unui articol scris de Doctorul P. Maas şi apărut în

http://www.ihresicherheit.eu/index.php?option=com_content&task=view&id=73&Itemid=1






 

Tema acestui articol este evoluţia medicinei în direcţia falsă, de la Louis Pasteur până astăzi.

 

   Ceea ce medicina ortidoxă se străduie să combată de peste o sută de ani prin toate mijloacele posibile, cât mai agresive cu putinţă, anume virusurile şi bacteriile „răufăcătoare“, sunt în realitate germeni vii care trăiesc în simbioză cu mediul lor nutriţional. De peste o sută de ani medicina şcolastică se orientează CONTRA VIEŢII, ceea ce este poate cel mai bine oglindit în denumirea de ANTIBIOTIC dată multor medicamente.

   De mult prea mult timp boala a fost cosiderată o problemă de „destin“. Soarta! Unul se îmbolnăveşte, altul nu. În timpurile vechi existau demoni şi spirite rele, mai apoi „păcătosul“ era pedepsit cu o boală. Sau o societate păcătoasă era pedepsită cu o molimă. Apoi, închipuindu-ne că am devenit moderni şi „deştepţi“, am dat vina pe invadatorul din afară, pe microb (bacterie, virus, etc). Ce nu mă mai surprinde de mult, şi în acelaşi timp este absolut tipic animalului superior denumit om, este faptul că ÎNTOTDEAUNA ALTCINEVA A FOST DE VINĂ, DAR EL ÎNSUŞI NICIODATĂ.     

   Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, o dată cu dezvoltarea tehnologică, a apărut şi ideea foarte periculoasă, dar repede îmbrăţişată de medicină, a doctorului salvator care te ajută, cu pilulele lui, să învingi agresorul extern, demonizatul microb. De aproape 150 de ani medicina se ţine şi cu dinţii de această idee, devenită deja de prea mult timp o dogmă împovărătoare.

   Ce este boala? Cauza ei se află înauntrul sau în afara noastră? Intrebări pe care medicina atotştiutoare nu vrea să şi le pună! Medicii jură în mod reflex pe Hippocrate, dar i-au uitat învăţătura: boala este în noi şi prin noi provocată. Medicina se cramponează să caute un anumit, singur vinovat, pentru o anume, singură boală, uitând să mai privească în anasamblu, întregul. Iar atunci când altcineva o face, acesta este un şarlatan.

   Acuma, mă întreb şi vă întreb, după aproape o sută de ani, nu există în fapt o terapie vindecătoare a cancerului. Oare cine este şarlatanul atunci? Cel care vindecă are întotdeauna dreptate. Iar medicina alopată NU vindecă afecţiunea numită cancer. Iar acesta este doar un exemplu din multele.

   Deci ...?

Un chimist pe nume Pasteur

    Există oameni care au rămas în istorie. Unii pe drept, alţii pe nedrept. Unii pentru fapte măreţe, alţii pentru crime monstruoase. Din ce categorie face parte Pasteur?

   S-a născut în 1822. Un cercetător celebru. Şi dacă este să ne luăm după cele ce se poate citi în însemnările sale de laborator, care de abea prin anii 70 au putut fi citite de către alticineva în afara membrilor familiei, un excroc şi plagiator la fel de celebru. Prea multă vreme ni s-a părut că a făcut descoperiri epocale. A recomandat fierberea laptelui pentru a omorâ germenii. Astfel lapetele a devenit inutil florei intestinale. Metoda se numeşte astăzi pasteurizare, şi din câte ne spun nutriţionişii, mă refer la cei serioşi, este o metodă mai mult păguboasă decât folositoare.

   Acum, să fi fost doar chestia cu laptele, şi tot era bine. Dar medicina s-a luat după un chimist. Aşa că astăzi ne prescrie numai chimicale. Ca şi chimist şi microbiolog (nu cred că era conştient de chestia asta) Pasteur s-a ocupat mai ales cu bacterii, cu procese de fermentare, cu diferite boli şi combaterea lor. Concepţia lui era aceea că bolile sunt provocate de agenţi patogeni proveniţi din afara corpului. Chestie care ne mai costă şi astăzi foarte mult. De unde veneau aceşti „duşmani“ Pasteur nu avea habar. Cert era că se aflau peste tot, în aer, în apă , în.... fine.  Într-un singur punct avea dreptate. Presupunea că aceşti germeni „sunt foarte vechi“.

   Boala este întâmplătoare, susţinea el. Iar omul trebuie să se apere contra „loviturilor soartei“. Iar contra agenţilor patogeni trebia luptat cu orice mijloc. O concepţie care se potrivea perfect unei epoca post-napoleonienă, în care Bismark ataca şi înfrângea Franţa, în care totul se regla cu arma în mână.

   Pentru a preveni bolile, Pasteur recomanda „vaccinarea preventivă“. O vedem şi astăzi, cât de bună este. Gripa porcină. Şi foarte rentabilă financiar. El mergea atât de departe încât compara omul cu un butoi de bere sau vin, în care germenii pătrunşi dinafară provocau daune. (Deşi chestia cu butoiul la unii se potriveşte de minune). Chestia asta le-a plăcut foarte tare unor medici, iar unor bancheri chiar şi mai tare. Aşa că medicina subvenţionată de oameni întreprinzători şi-a asumat misiunea de a „afuma butoiul cu pucioasă“. Ca să nu se acrească vinul, nu? Omenirea trebuia să se ferească de bacterii. Faptul că avem de câteva ori mai multe bacterii în corp decât celule proprii, asta desigur că Pasteur încă nu ştia. Problema este doar că acuma medicii ştiu deja asta, şi totuşi rămân chimişti depăşiţi de evenimente.

   Treptat boala a devenit o chestiune politică. Sau mai bine zis o „afacere“ politică. Iar mai nou a devenit şi armă folosită de militari. Aşa că miliardele curg în cercetare, iar milioanele de animale îşi lasă viaţa pe altarul unor idei cel puţin incerte. Totul în numele teroiilor lui Pasteur. Dar scopul scuză mijloacele, nu? Iar duşmanul trebuia extermina, oriunde ar apare. Astfel că avem acuma pe cap mai multe medicamente decât agenţi patogeni.

   Dar Pasteur nu a fost doar un cercetător, ci şi un bun om de afaceri. Iar industria farmaceutică, datorită „fricii“ induse de teoria lui Pasteur a devenit una dintre cele mai rentabile afaceri.

    Teoria germenilor a lui Pasteur nu a fost însă acceptată de toţi. Unul dintre contemporanii lui, Antoine Bechamp, susţinea o concepţie complect opusă. Şi total nerentabilă din punct e vedere financiar (mă refer la industria farmaceutică aici). Bechamp era medic şi cercetător, una dintre minţile cele mai remarcabile ale sfârşitului de secol XIX. Bechamp nu considera germenii ca fiind ceva străin şi separat de corpul omenesc, duşmănos acestuia, care venea din „afară“, ci pur şi simplu ca pe o premiză a vieţii.

    În acea vreme ştiinţa credea că viaţa este legată de celulă. Deoarece aceasta se divide, se considera că fiecare celulă provenea dintr-o altă celulă. Dar se ridicau aici două probleme: de unde provenea prima celulă, care prin diviziune a dat „naştere“ celorlalte? şi în ce mod s-au format, dintr-o celulă iniţială, diversitatea enormă de plante, insecte şi animale mergând până la om? La aceste întrebări nu exista încă un răspuns.

   Cercetările lu Bechamp au arătat drumul de ieşire din această fundătură. El a respins ideea precum că celula ar fi cea mai mică unitate vie. Mai degrabă, spunea el, celula este ea însăşi formată din din unităţi vii care se „adunaseră“ împreună (simbioza celulară a lui Kremer, şi tot ce ştim astăzi din microbiologie confirmă pe deplin intuiţia lui Bechamp). Desigur că nici Bechamp nu putea avea, la sfţrşitul secolului XIX cunoştinţele pe care le deţinem astăzi datorate microscupului electronic şi tehnologiei moderne.

   Bechamp a denumit unitatea vie care stătea la baza formării celulei, microzimă. Ceea ce înseamnă organism de fermentare microscopic. Conform lui Bechamp, acestea ar fi germenii vieţii. Ele formează celulele, dar nu sunt legate de acestea. Microzimele sunt prezente în toate sectoarele vieţii. Ele livrază substanţe în sânge, sau aşa cum spunea Bechamp: „microzimele organizează materia“. Ele sunt în permanenţă în mişcare şi formează „mediul hrănitor“ din care apar diferitele forme de viaţă şi în care acestea se reîntorc. Fără germeni, nu există viaţă!

   De la naştere până la moarte, germenii aparţin corpului omenesc. Ei formează celule, se ocupă de aprovizionarea energetică şi „îndepărtează“ celulele după ce acestea mor. Germenii construiesc organismul, îl menţin şi îl „descompun“ după moartea acestuia. Noi forme de viaţă se nasc şi dispar, dar germenii vii sunt nemuritori.
   În permanenţă Bechamp a susţinut faptul că organismul NU este lipsit de germeni (pur), aşa cum susţinea chimistul Pasteur. Germenii sunt poliformi (îmbracă forme diferite), nu au un anumit „loc“ unde stau (se găsesc), şi nu se comportă capricios, ci conform legilor vieţii. Înmulţirea lor nu se produce în nici un caz necontrolat, aşa cum susţine încă şi astăzi medicina „pasteurizată“.

   Bechamp denumea teoria lui Pasteur ca fiind „monstruoasă“. Acceptarea teoriei lui Pasteur a facut ca boala să se transforme în destin (şi din păcate şi astăzi foarte mulţi oameni o văd astfel).

   Din păcate, concepţia lui Bechamp nu era „rentabilă“. Cu aşa ceva nu se puteau face bani. Aşa ceva nu băga frica în oasele nimănui. Şi pentru aşa ceva nu este nevoie de medicamente, chemoterapii şi antibiotice sau antivirale. Aşa că Bechamp nu-şi mai găseşte locul în manualele medicinei „pasteurizate“.

Lumea sănătoasă a microbilor

   Acolo unde există viaţă, germenii sunt prezenţi. Numărul lor este infinit. Iar funcţiile lor sunt diferite. Ei se pot transforma, uni şi din nou despărţi pentru a se întoarce în forma ancestrală. Virusurile, bacteriile, fungiile sunt diferite forme de dezvoltare ale germenilor. Aceasta este esenţa concepţiei lui Bechamp. Laptele este un mediu hrănitor viu. Germenii se transformă în bacterii. După o oră, sunt deja zeci de mii, iar câteva ore mai târziu, sute de mii. Aceste bacterii acţionează, prin metabolismul lor, asupra fermentării laptelui.

   Ori Pasteur susţinea tocmai contrariul. El spunea că laptele în starea lui naturală este lipsit de germeni. Germenii, conform lui Pasteur, s-ar afla în afara laptelui, în aer, de unde ajung în lapte sau în oricare alte alimente. Atunci când laptele se acreşte, când mustul fermentează sau când marmelada face mucegai, atunci înseamnă că germenii, bacteriile şi sporii s-au „strecurat“ din aer în aceste produse. Această teorie este susţinută de Pasteur şi de adepţii lui, şi din păcate mai este încă foarte răspândită în rândul oamenilor obişnuiţi.

   Bechamp nu împărtăşea această idee. El spunea că fiecare substrat nutritiv constă din germeni. Aceştia transformau substratul nutritiv prin faptul că ei se hrăneau (metabolism), deci digerau şi eliminau resturile digestiei. Prin permanenta grupare şi re-grupare a germenilor se formau noi forme de viaţă (comunităţi). Acestea aveau şi ele la rândul lor propriul metabilosim precum şi proprietatea de a se înmulţi şi transforma.

   Observaţiile lui Bechamp deschideau noi posibilităţi de înţelegere a apariţiei formelor superioare de viaţă. Prima fază a evoluţiei se desfăşura în zona microscopică, şi deci nu poate fi observată cu ochiul liber. Din asocierea microbilor rezultau forme mai mari de viaţă, până când treptat deveneau destul de mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Şi deodată observam cu groază că anumite produse se alterau, iar în altele apăreau viermi. Acestea toate sunt produsele unui mediu hrănitor viu şi treptele premergătoare insectelor. De îndată ce există condiţiile necesare, apar şi organismele respective. Nu aţi observat niciodată că vara, din fructele care intră în fermentare, apar şi musculiţele binecunoscute (Drosofila)? Aţi obesrvat vreodată astfel de musculiţe la fructele tratate chimic sau modificate genetic? Acestea putrezesc pus şi simplu (şi asta într-o manieră foarte anormală) fără a „atrage“ din aer ouăle de musculiţe.  

   În cele din urmă, Pasteur a recunoscut greşeala pe care o făcuse. Pe patul de moarte al rostit o frază celebră, care însă nu s-a dorit a fi auzită de adepţii săi (în fapt adepţii AVANTAJELOR ECONOMICE ale teoriei sale): „Microbul nu este nimic, totul este substratul (mediul) hrănitor“.

Ce este boala?
    Pasteur credea iniţial că viaţa constă din procese „mecanice“. Iar aceste procese mecanice puteau fi dereglate prin pătrunderea din afară a germenilor. Astfel definea el boala. Şi astfel o mai defineşte încă şi astăzi medicina pasteurizată. Aceasta desparte germenii de mediul hrănitor, analizându-le separat.

   Bechamp şi adepţii săi interpretează germenii şi mediul hrănitor ca pe un singur şi unitar proces al vieţii. Fiecare fiinţă este transformarea în viaţă a unui anumit model şi rezultatul unui anumit mediu hrănitor. Dar natura nu-şi risipeşte forţele. Astfel, pentru a nu fi create din nou în permanenţă noi forme de viaţă, cele existente au capacitatea de a se reproduce. Principiul însă rămâne acelaşi: crearea unei fiinţe vii, sănătatea ei precum şi înmulţirea ei depind toate de mediul hrănitor.

   Viaţa este un permanent schimb de substanţe, iar natura este într-un permanent echilibru. Totul serveşte individului, şi fiecare individ serveşte întregului. Ori această lege este încălcată printr-o alimentaţie nesănătoasă. Droguri, alcool, nicotină şi toate celelalte otrăvuri şi toxine ale lumii de astăzi, precum şi o alimentaţie greşită (zahăr, sare de bucătărie, consevanţi, întăritori, coloranţi, etc.) provoacă un număr uriaş de boli, care sunt în fapt reacţia corpului în încercarea de a elimina din el aceste toxine, de a se „curăţa“. Toate aceste otrăvuri afectează mediul hrănitor, deci implicit viaţa.

   De aici, boala şi vindecarea. În organismele slăbite (sau îmbătrânite) eliminarea se încetineşte. Şi astfel se adună „depozite de otrăvuri şi toxine“. Boala se manifestă prin epuizare, constipare, febră, inflamaţie, durere. Iar medicina pasteurizată sare în ajutor cu tabletele, pilulele şi injecţiile ei. Prin care elimină doar simptomele, dar nu şi boala. Dereglările apar tot mai frecvent şi devin mai complexe. În cele din urmă pacientul ajunge pe masa de operaţie, sau poate chiar pe o altă masă. Cinic dar adevărat. Este anesteziat, radiad, chemoterpiat, hrănit artificial şi primeşte sânge străin (ceea ce înseamnă proteine străine cu implicita contrareacţie a sistemului imunitar). Medicul „intern, propriu“ va fi redus la tăcere. Iar cauzele bolii rămân necunoscute.

   Oare când vom înţelege noi, oamenii obişnuiţi, cercul vicios infernal declanşat de medicina pasteurizată (alopată) în strânsă colaborare cu industria farmaceutică?

   În peste 90% dintre cazuri medicina alopat-pasteurizată elimină simptome şi nu boli. Prin aceasta medicul şi concernul farmaceutic îşi asigură clientela „pe viaţă“. Un simptom eliminat face din pacient un client permanent. Deci un plătitor permanent.

   Toate acestea sunt cunoscute deja de mult timp. De ce nu se schimbă nimic? QUI BONO!

    Industria alimentară, de exemplu. Ne otrăveşte cu tot felul de conservanţi, coloranţi şi adjuvanţi! Dar suntem deja peste 8 miliarde, din care aproape un sfert flămânzeşte. Dacă s-ar schimba normele alimentare, industria producătoare de alimente ar da faliment. Şi cu ce am mai hrăni (mai mult sau mai puţin) cele opt miliarde de guri? Interese şi conflicte de interese! Alimentele moderne sunt produse în mod artificial. Fructele, salata, legumele sunt cultivate chimic şi preparate industrial. Pasteurizăm, sterilizăm, rafinăm, fierbem, congelăm, stropim, radiem, aromatizăm, vitaminizăm.... Toate aceste forme artificiale nu sunt recunoscute de organism, şi în consecinţă nu sunt preluate şi prelucrate, ci „depozitate“ în corp. Pe undeva, prin ficat, prin celule grase, prin articulaţii....

    Pe vremuri mîncarea venea din grădină direct pe masă. Astăzi vine clonată, sterilizată, chimizată şi frumos împachetată de la Supermarket. Alimentele prelucrate industrial sunt MOARTE. Germenii sunt distruşi sau deformaţi în aşa măsură încât devin periculoşi. Comunitatea lor este distrusă. Laptele se împute, carnea congelată după decongelare putrezşte în mod ciudat, margarină stă o lună pe masă şi nu se strică!

    Până când organismul nu mai poate face faţă toxinelor. Şi atunci ne transmite semnale disperate de ajutor: durerile! Ne face atent că avem o problemă gravă! Fugim la doctor, şi ce face acesta? Ne elimină semnalele date de organism, simptomele. Adică ne înşeală. De foarte multe ori chiar noi suntem cei care doresc să fie înşelaţi. Să nu ne mai doară. Şi-i cerem chiar acest lucru medicului. Nu toată vina este a lui. Nici dacă bem, fumăm sau consumăm droguri nu este vina medicului, desigur. Doar că el ştie, sau ar trebui să ştie adevărul. Şi ar mai trebui să-l şi spună. Dar este mai comod şi mai rentabil să tacă.

   Alimentele „modificate“ perturbează echilibrul organismului . Apare un mediu hrănitor care trebuieşte vindecat sau îndepărtat. Aşa că îşi fac apariţia bacteriile, virusurile, ciupercile. Toate acestea apar ca urmare a instăurării unui dezechilibru şi al unui mediu hrănitor „bolnav“. La locul incendiului se află întotdeauna pompierii, ceea ce nu înseamnă că ei au provocat incendiul.

   Dar despre toate acestea cercetarea medicinei pasteurizate nu vrea să ştie nimic. Microbii ticăloşi trebuiesc distruşi, trebuie să luptăm împortiva lor cu toate aremele chimice din dotare! Şi să ne protejăm împotriva lor prin vaccinuri, care nu fac altceva decât să afecteze mediul hrănitor, şi astfel să stimuleze apariţia microbilor.

   Un mediu hrănitor sănătos şi corect nu are nevoie de virusuri care să-l cureţe, la fel cum o casă care nu arde nu are nevoie de pompieri. Acolo unde o comunitate întreagă trăieşte nesănătos, apar bolile epidemice. Aceleaşi obiceiuri de viaţă, acelaşi mediu hrănitor deficitar, aceleaşi boli. Statisticienii cunosc acest adevăr de mult. Dar ei nu sunt medici.

Privire asupra întregului     

    Germenii care ne "îmbolnăvesc" sunt absolut peste tot prezenţi, în aer, în apă, în alimente şi chiar şi în corpul nostru. Şi cu toate acestea nu suntem în permanenţă bolnavi. Dacă un copil la şcoală sau un coleg de servici din acelaşi birou cu noi se îmbolnăveşte, nu se îmbolnăveşte imediat toată clasa sau tot biroul. Deşi agentul patogen este acolo deja. La cei sănătoşi microbii nu au găsit un mediu hrănitor propice. Iar mediul hrănitor deficient, propice, nu l-au cauzat microbii, ci l-am cauzat noi. Microbii doar profită de el pentru a se hrăni şi înmulţi. Viaţa!

    Este un fapt cert că un mediu hrănitor deficient se află în legătură şi cu un sistem imunitar slăbit (toxinele şi stressul afecteză sistemul imunitar, lucru dovedit de mult deja). Fapt ce le uşurează microbilor viaţa!  „Paraziţii“ apar şi se înmulţesc într-un mediu modificat artificial. Ei au rolul de a elimina structurile devenite incapabile de viaţă! Ceea ce medicina pasteurizată denumeşte agent patogen (dăunător) are o funcţie şi un sens. Nimic nu este lăsat de natură la voia întâmplării. Sau cum spunea cineva: „Dumnezeu nu dă cu zarul“.

   Şi în organismul uman germenii se pot transforma în agenţi patogeni ucigaşi. Ei „descompun“ organismul dinnăuntru către înafară. Ei îl desfac în trepte aşa cum înainte îl construiseră în trepte, anume prin ciuperci, bacterii, virusuri.

   Omenirea se află în pragul distrugerii prin lumea artificială pe care ea însăşi a construit-o. Iar vindecarea poate veni doar printr-o schimbare de viziune asupra vieţii! Formele de gândire vechi şi depăşite trebuiesc înlăturate. Nu există alternative la legea naturii. Şi în nici un caz alternative „chimice“. Viitoarelor generaţii nu le va fi deloc uşor să corecteze monstuoasele erori ale „chimiei-totale“ moderne.

   Natura funcţionează de miliarde de ani cu o exactitate şi o inteligenţă ce nu poate fi depăşită. Iar omul este parte componentă a ei, şi nicidecum stăpânul ei.

                                                  Traducere şi adaptare Qui bono